Meniu

Indepartare tatuaj Timisoara

Actualizat pe:
Scris de Dr. Laura Grosu

Te afli in cautarea unui salon sau unei clinci unde se ofera servicii de indepartare tatuaj in Timisoara? Daca nu iti mai doresti un tatuaj, exista posibilitatea de stergere a acestuia cu ajutorul laserului, fiind insa necesare mai multe sedinte, in functie de complexitate, dimensiune si pigment. De asemenea, tatuajul poate fi indepartat si prin excizie chirurgicala.

Oamenii apeleaza la acest serviciu atunci cand unul dintre tatuajele pe care si le-au facut nu ii mai reprezinta, arata inestetic sau nu au fost bine executate. Daca uneori tatuajele pot fi acoperite cu altele, exista si situatii in care se doreste indepartarea permanenta acestora, printr-o procedura care este disponibila si in cadrul unor clinici din Timisoara.

Cat costa o sedinta de indepartare tatuaj in Timisoara?

Inainte de indepartarea unui tatuaj, majoritatea persoanelor vor sa isi faca o idee cu privire la costuri, iar cei care locuiesc in Timisoara se pot ghida dupa urmatorul tabel. In acesta figureaza numele celor mai bune saloane si clinici unde este se poate face indepatarea tatuajului cu laser, precum si tariful aferent unei sedinte sau unui cm de piele:

Top Clinici
Top Clinici
Pret Indepartare tatuaj
Rating
Website
Programare Online
Esteva Institute
1 Clinica-Verificata
250 Ron
  • Pretul procedurii de Indepartare tatuaj porneste de la 250 Ron
  • Clinica ultramoderna
  • Aparatura si tehnologii de ultima generatie
  • Medici cu experienta
  • Personal bine instruit si amabil
  • Abordare holistica
  • Indepartare tatuaje cu dispozitive performante
  • Bun raport calitate-pret
Derma Health
2
125 Ron
  • Pret Indepartare tatuaj 125 Ron
  • Servicii de cea mai buna calitate
  • Echipa de profesionisti
  • Atentie la detalii
  • Implicare si amabilitate
  • Ambient placut si curatenie exemplara
Dr. Levy
3
500 Ron
  • Pretul procedurii de Indepartare tatuaj porneste de la 500 Ron
  • Servicii de calitate
  • Medic foarte bine pregatit, implicat si transparent
  • Echipa amabila, responsabila si atenta
  • Comunicare eficienta medic-pacient
  • Curatenie impecabila
Elizee Style
150 Ron
  • Pretul procedurii de Indepartare tatuaj porneste de la 150 Ron
  • Proceduri calitative
  • Profesionalism
  • Amabilitate
  • Accent pe confortul pacientului
  • Preturi bune
Shanti Beauty Clinic
990 Ron
  • Pretul procedurii de Indepartare tatuaj porneste de la 990 Ron
  • Act medical de calitate
  • Profesionalism
  • Atentie la nevoile pacientului
  • Aparatura moderna
Clinica-Verificata Clinica Verificata med.ro
Badge-Specializare-Principala Badge de Specializare Principala
Cel-mai-bun-pret Cel mai bun pret

Unde poti merge pentru indepartare tatuaj in Timisoara?

Indepartarea unui tatuaj este o decizie importanta, iar mai multe persoane din Timisoara s-au prezentat deja la clinici de dermatologie pentru solicitarea acestui serviciu. Este vorba despre oameni de toate varstele, care nu sunt multumiti de felul in care a fost lucrat un tatuaj sau doresc sa il indeparteze pentru ca nu se mai identifica cu acesta.

Daca intentionezi sa stergi un tatuaj, in clasamentul de mai jos vei afla mai multe informatii despre clinicile si saloanele din Timisoara considerate a fi cele mai bune pentru acest tip de procedura:

1. Esteva Institute of Health & Aesthetics

Prima clinica spre care iti poti indrepta atentia pentru indepartarea unui tatuaj in Timisoara este Esteva Institute of Health & Aesthetics. Serviciile pe care le ofera aceasta clinica ultramoderna din vestul Romaniei sunt variate si se adreseaza in special femeilor, dar sunt si unele servicii pentru barbati. Oferta de proceduri si tratamente acopera urmatoarele domenii: dermatologie estetica, remodelare corporala, rejuvenare si lifting,  rejuvenare vaginala, tratamentul afectiunilor intime. Indepartarea tatuajelor in aceasta clinica se face cu ajutorul echipamentelor de ultima generatie, special destinate acestor proceduri si care se pot folosi pe orice parte a corpului. Conceptul Esteva se bazeaza pe abordarea holistica, astfel ca anamneza completa este urmata de un plan de tratament menit sa atenueze efectele vizibile, dar si sa restabileasca echilibrul interior al fiecarui pacient. Clinica dispune de aparatura si tehnologie ultramoderne, prin care se realizeaza proceduri non-invazive cu rezultate spectaculoase.

Indepartarea unui tatuaj in aceasta clinica din Timisoara are un excelent raport calitate-pret, tarifele pornind de la 250 de lei. Daca te programezi la o consultatie, la o indepartare de tatuaj sau la oricare alt serviciu oferit de Esteva Institute of Health & Aesthetics prin platforma Med.ro, vei primi o reducere de 20% din pretul serviciului respectiv.

Locuitorii din judetul Timis care au optat pentru serviciile puse la dispozitie de clinica Esteva se declara cuceriti de: tratamentele performante cu rezultate foarte bune, profesionalismul si amabilitatea personalului, atmosfera placuta si relaxanta sau de tehnologiile de ultima generatie folosite. Oamenii spun ca in aceasta locatie se simt pusi in centrul atentiei si preocuparilor echipei de specialisti, notand ca serviciile se aliniaza la standarde occidentale.

Vezi parerile pacientilor despre Esteva Institute of Health & Aesthetics
Vezi Pareri

2. Derma Health

Centrul medical Derma Health, specializat in dermatologie si estetica, este una dintre cele mai bune optiuni pe care sa le iei in calcul daca locuiesti in Timisoara si te intereseaza indepartarea unuia sau mai multor tatuaje. A fost infiintat in anul 2012 si de-a lungul anilor a avut numerosi pacienti veniti chiar si din strainatate. Se folosesc lasere si aparatura de ultima generatie, ceea ce sustine calitatea procedurilor. Activitatea centrului este coordonata de catre dr. Ari Skeja, a carui experienta medicala se intinde pe mai mult de doua decenii. Este membru in mai multe societati de profil si a participat la numeroase cursuri de perfectionare si workshop-uri dupa finalizarea studiilor si rezidentiatului.

La Derma Health, eliminarea tatuajului cu laser costa 125 lei/1-2 cm.

Clinica Derma Health se afla in topul preferintelor pentru numerosi pacienti din Timisoara, lucru dovedit de zecile de recenzii pozitive pe care acestia le-au oferit. Ei spun ca au avut o experienta buna si ca serviciile sunt de cea mai inalta calitate. Echipa inspira incredere, pentru ca este atenta la detalii, pune pret pe confortul pacientului, este implicata, amabila si mai ales, profesionista. Ambientul este placut, iar curatenia exemplara. Multe persoane recomanda clinica pentru ca au obtinut rezultate peste nivelul asteptarilor.

3. Dr. Levy

Locuitorii orasului Timisoara il pot alege pe dr. Levy pentru indepartarea tatuajelor, el fiind considerat de multi pacienti drept cel mai bun chirurg plastician din tara. Acesta are un parcurs profesional remarcabil si este renumit la nivel mondial, intrucat are clinici nu numai la Timisoara si Bucuresti, ci si in Israel. Acesta si-a consolidat experienta alaturi de cei mai buni medici plasticieni din Romania si din Israel, iar in prezent ofera pacientilor sai cele mai moderne solutii de chirurgie plastica, estetica si remodelare corporala. Pentru a se asigura in permanenta o calitate inalta a serviciilor, in clinile Dr. Levy se fac investitii constant in tehnica medicala de ultima ora.

Tariful pentru scoaterea unui tatuaj porneste de la 500 de lei si variaza in functie de dimensiune.

Numerosi pacienti spun ca au avut parte de o experienta placuta la clinica dr. Levy si se declara foarte multumiti de rezultate. Medicului ii sunt atribuite calitati ca profesionalismul, implicarea si transparenta. Intreaga echipa este apreciata pentru amabilitate, responsabilitate, atentie si pricepere. Comunicarea medic-pacient este foarte buna, fiind oferite raspunsuri la toate intrebarile despre procedura. In plus, curatenia din clinica este impecabila.

4. Elizee Style

Elizee Style este un salon din Timisoara pe care il poti alege pentru indepartarea tatuajelor, acesta fiind dotat cu aparatura moderna care asigura un nivel minim de disconfort si rezultate conform asteptarilor. Se foloseste o metoda performanta, folosita la nivel international, potrivita pentru orice tip de tatuaj. Specialistii acorda atentie deosebita confortului si sigurantei clientilor.

Pretul pentru o sedinta porneste de la 150 lei, dar variaza de la un client la altul, la fel si numarul de sedinte necesare.

Nu foarte multe persoane si-au impartasit experienta pe care au avut-o la Elizee Style, insa cei care au facut-o se declara multumiti de calitatea serviciilor. Personalul salonului este bine pregatit si amabil. De asemenea, se pune pe primul loc confortul pacientului. La capitolul tarife, acestea sunt caracterizate ca fiind bune. Alte avantaje sunt curatenia si disponibilitatea locurilor de parcare in imediata apropiere.

5. Shanti Beauty Clinic

La centrul Beauty Clinic din Timisoara se asigura o gama variata de servicii de chirurgie plastica si microchirurgie reconstructiva, indepartarea tatuajelor fiind una dintre procedurile disponibile. Aici se ofera numeroase solutii pentru un aspect fizic imbunatatit, fiind utilizate echipamente si produse de ultima generatie, cu ajutorul carora se asigura eficienta fiecarei interventii. Dr. El Shanti Abdel Kader este cel care efecuteaza procedurile si care coordoneaza o echipa bine pregatita.

La Beauty Clinic, pretul pentru excizia chirurgicala a tatuajului porneste de la 990 lei.

Cativa dintre pacientii care au ales acest centru au oferit calificative maxime in mediul online si s-au aratat multumiti de calitatea serviciilor si de rezultate. Echipa medicala de la Beauty Clinic este caracterizata de profesionalism si atentie la nevoile pacientului. O alta remarca a pacientilor este aceea ca se foloseste aparatura moderna.

Concluzii

Acestea sunt optiunile preferate din Timisoara in privinta clinicilor si saloanelor unde se poate efectua indepartarea tatuajelor, indiferent de dimensiune si culoare. Pentru ca disconfortul sa fie minim si pentru ca pielea sa arate cat mai bine dupa stergerea tatuajului, este indicat sa apelezi doar la profesionisti care folosesc tehnologii perfomante.

De altfel, pretul variaza de la o clinica la alta. Cel mai important criteriu este dimensiunea tatuajului, in functie de care se stabileste costul unei sedinte si numarul de vizite necesar pentru indepartarea completa.