Scaun apos: cauze, complicatii, diagnostic si tratament

Tratamentul depinde de cauza subiacentă și poate include hidratare adecvată, modificări dietetice și medicație specifică. Pentru episoadele care durează mai mult de 48 de ore, sunt însoțite de febră ridicată, sânge în scaun sau simptome de deshidratare, este necesară consultarea unui medic. Prevenția implică practici bune de igienă, siguranță alimentară și precauții în timpul călătoriilor.

Înțelegerea scaunului apos

Scaunul apos reprezintă o modificare a tranzitului intestinal normal, caracterizată prin consistență lichidă sau semi-lichidă. Această problemă digestivă poate apărea brusc sau se poate dezvolta treptat, afectând calitatea vieții și starea generală de sănătate.

Definiție și caracteristici: Scaunul apos se caracterizează prin consistență lichidă sau semi-lichidă, volum crescut și frecvență mărită a evacuărilor intestinale. Acesta conține un procent ridicat de apă comparativ cu scaunul normal, având o consistență neformată care nu își păstrează forma. Culoarea poate varia de la galben deschis la maro închis, în funcție de cauza subiacentă, dieta persoanei și gradul de hidratare. Mirosul este adesea mai puternic și mai neplăcut decât în cazul scaunului normal, iar evacuarea poate fi însoțită de senzație de urgență, crampe abdominale și flatulență.

Diferența între scaunele moi și diaree: Scaunele moi reprezintă o formă mai puțin severă de modificare a consistenței materiilor fecale, având o textură păstoasă dar încă parțial formată. Acestea pot apărea ocazional din cauza schimbărilor dietetice minore și de obicei nu sunt însoțite de alte simptome. Diareea, în schimb, este definită medical prin prezența a trei sau mai multe scaune apoase în 24 de ore, fiind adesea însoțită de simptome precum crampe abdominale, febră, greață sau vărsături. Diareea implică și un tranzit intestinal accelerat, care reduce capacitatea colonului de a absorbi apa și electroliții din conținutul intestinal.

Tipuri de scaun apos: Există mai multe tipuri de scaun apos, clasificate în funcție de mecanismul de producere și caracteristicile clinice. Scaunul apos osmotic apare când substanțe nedigerabile atrag apa în intestin, fiind frecvent în intoleranțele la lactoză sau fructoză. Scaunul apos secretor este cauzat de o secreție excesivă de apă și electroliți în lumenul intestinal, specific în infecțiile bacteriene. Scaunul apos inflamator conține mucus și uneori sânge, fiind asociat cu boli inflamatorii intestinale. Scaunul apos cu steatoree conține grăsimi nedigerate, are aspect strălucitor și plutește în vasul toaletei, indicând probleme de absorbție a grăsimilor.

Funcționarea normală a colonului: În condiții normale, colonul joacă un rol esențial în procesul digestiv, fiind responsabil pentru absorbția apei și a electroliților din resturile alimentare nedigerate. Zilnic, aproximativ 1,5-2 litri de conținut lichid ajung din intestinul subțire în colon, iar acesta absoarbe 90% din acest volum, rezultând scaune formate. Mișcările peristaltice ale colonului sunt controlate de sistemul nervos enteric, care coordonează contracțiile musculare pentru a propulsa conținutul intestinal într-un ritm adecvat. Microbiota intestinală contribuie la fermentarea fibrelor nedigerabile și la menținerea unui mediu intestinal sănătos, influențând consistența scaunului.

Cauze comune ale scaunului apos

Scaunul apos poate apărea din numeroase motive, de la infecții acute la factori legați de alimentație. Identificarea cauzei exacte este esențială pentru tratamentul adecvat și prevenirea complicațiilor.

Infecții virale: Virusurile reprezintă cauza cea mai frecventă a episoadelor acute de scaun apos. Rotavirusul afectează predominant copiii, provocând diaree severă, febră și vărsături, fiind extrem de contagios în colectivități. Norovirusul cauzează gastroenterită acută cu debut brusc, fiind responsabil pentru multe epidemii în spații închise precum croaziere sau cămine. Adenovirusurile enterice produc simptome digestive persistente, cu durată mai lungă decât alte infecții virale. Virusul citomegalic poate provoca scaun apos la persoanele cu imunitate scăzută, iar virusul care cauzează COVID-19 poate avea și manifestări digestive, inclusiv diaree.

Infecții bacteriene: Bacteriile patogene pot contamina alimentele sau apa, provocând scaun apos și alte simptome digestive. Escherichia coli, în special tulpinile enterotoxigene și enterohemoragice, produce toxine care afectează absorbția intestinală de apă. Salmonella cauzează inflamație intestinală severă cu febră, crampe și scaune apoase, uneori cu sânge. Campylobacter determină diaree inflamatorie, adesea cu sânge, fiind frecvent asociată cu consumul de carne de pasăre insuficient preparată termic. Shigella provoacă dizenterie cu scaune numeroase, mici și cu mucus sau sânge. Clostridioides difficile poate apărea după tratamente cu antibiotice, cauzând colită pseudomembranoasă cu diaree severă.

Intoxicații alimentare: Intoxicațiile alimentare apar în urma consumului de alimente contaminate cu bacterii, toxine bacteriene sau virusuri. Toxinele produse de Staphylococcus aureus acționează rapid, provocând vărsături și diaree la 1-6 ore după consum. Bacillus cereus produce două tipuri de toxine: una care cauzează vărsături și alta responsabilă de diaree. Clostridium perfringens se multiplică în alimentele gătite și răcite lent, eliberând toxine în intestin. Simptomele intoxicațiilor alimentare includ greață, vărsături, crampe abdominale și scaune apoase, cu debut brusc și durată scurtă, de obicei 24-48 de ore.

Diareea călătorului: Diareea călătorului afectează persoanele care vizitează regiuni cu standarde reduse de igienă alimentară și sanitară. Escherichia coli enterotoxigenă este responsabilă pentru aproximativ 50% din cazuri, dar și alte bacterii precum Campylobacter, Salmonella sau paraziți pot fi implicați. Simptomele includ scaune apoase frecvente, crampe abdominale, greață și uneori febră ușoară, debutând de obicei în primele zile ale călătoriei. Factorii de risc includ consumul de apă netratată, gheață, fructe și legume nespălate sau alimente de la vânzători stradali.

Intoleranțe alimentare și factori dietetici: Intoleranțele alimentare reprezintă reacții adverse non-imune la anumite componente din alimente. Intoleranța la lactoză apare când organismul nu produce suficientă lactază pentru a digera zahărul din lapte, rezultând fermentație bacteriană și scaun apos. Intoleranța la fructoză se manifestă similar atunci când acest zahăr nu este absorbit corespunzător. Sensibilitatea la gluten non-celiacă poate provoca simptome digestive, inclusiv scaune moi. Consumul excesiv de alimente picante, grăsimi, alcool, cafeină sau îndulcitori artificiali poate accelera tranzitul intestinal și poate modifica consistența scaunului. Schimbările bruște în dietă, mai ales creșterea bruscă a consumului de fibre, pot provoca temporar scaune mai moi.

Cauze medicamentoase: Numeroase medicamente pot provoca scaun apos ca efect secundar. Antibioticele distrug echilibrul florei intestinale normale, permițând proliferarea bacteriilor patogene. Medicamentele antiacide care conțin magneziu au efect laxativ și pot provoca scaune moi. Medicamentele pentru chimioterapie afectează celulele cu diviziune rapidă, inclusiv cele ale mucoasei intestinale. Antiinflamatoarele nesteroidiene pot irita mucoasa gastrointestinală. Medicamentele pentru hipertensiune arterială, în special blocantele canalelor de calciu, pot încetini contracțiile musculare intestinale. Suplimentele cu fier pot cauza atât constipație cât și diaree. Laxativele, utilizate excesiv, pot duce la dependență și diaree cronică.

Cauze cronice ale scaunului apos

Scaunul apos care persistă mai mult de patru săptămâni poate indica prezența unei afecțiuni medicale cronice care necesită diagnostic și tratament specializat.

Sindromul intestinului iritabil (SII): Sindromul intestinului iritabil reprezintă o tulburare funcțională digestivă caracterizată prin dureri abdominale recurente și modificări ale tranzitului intestinal. În forma cu predominanța diareii, pacienții prezintă scaune moi sau apoase, mai ales dimineața sau după mese. Simptomele sunt exacerbate de stres, anumite alimente și hormoni, fiind mai frecvente la femei. Mecanismele implicate includ hipersensibilitatea viscerală, alterarea motilității intestinale și modificări ale microbiomului intestinal. Diagnosticul se bazează pe criteriile Roma IV și excluderea altor afecțiuni organice. Tratamentul combină modificări dietetice, gestionarea stresului și medicație simptomatică.

Boala inflamatorie intestinală: Boala inflamatorie intestinală cuprinde două afecțiuni cronice: boala Crohn și colita ulcerativă. Ambele implică inflamația cronică a tractului digestiv, dar diferă prin localizare și profunzimea afectării. Colita ulcerativă afectează exclusiv colonul, provocând inflamația mucoasei, în timp ce boala Crohn poate afecta orice segment al tractului digestiv, cu inflamație transmurală. Simptomele includ diaree cronică, adesea cu sânge, dureri abdominale, fatigabilitate și pierdere în greutate. Complicațiile pot include stricturi, fistule, abcese și un risc crescut de cancer colorectal. Tratamentul vizează reducerea inflamației și menținerea remisiunii.

Boala celiacă: Boala celiacă este o afecțiune autoimună declanșată de consumul de gluten la persoanele genetic predispuse. Glutenul provoacă o reacție imună care deteriorează vilozitățile intestinului subțire, reducând suprafața de absorbție a nutrienților. Simptomele digestive includ diaree cronică, scaune voluminoase, urât mirositoare, flatulență și distensie abdominală. Manifestările extradigestive pot include anemie, osteoporoză, infertilitate, erupții cutanate și probleme neurologice. Diagnosticul se bazează pe testarea anticorpilor specifici și biopsie intestinală. Tratamentul constă în eliminarea strictă și permanentă a glutenului din alimentație.

Sindroame de malabsorbție: Sindroamele de malabsorbție reprezintă un grup de afecțiuni caracterizate prin absorbția deficitară a nutrienților la nivelul intestinului subțire. Insuficiența pancreatică exocrină duce la digestia incompletă a grăsimilor și proteinelor. Suprapopularea bacteriană a intestinului subțire interferează cu digestia și absorbția normală. Rezecția intestinală reduce suprafața de absorbție. Simptomele includ diaree cronică cu steatoree, pierdere în greutate, deficiențe vitaminice și minerale. Scaunul tipic în sindroamele de malabsorbție este voluminos, gras, urât mirositor și plutește în vasul de toaletă. Diagnosticul implică teste specifice pentru identificarea nutrienților malabsorbiți și a cauzei subiacente.

Hipertiroidism: Hipertiroidismul reprezintă o afecțiune caracterizată prin producția excesivă de hormoni tiroidieni, care accelerează metabolismul și afectează numeroase sisteme ale organismului. Hormonii tiroidieni în exces stimulează motilitatea intestinală, reducând timpul de tranzit și provocând scaune moi sau apoase la aproximativ 15-20% dintre pacienți. Alte simptome digestive includ creșterea apetitului, greață și dureri abdominale. Manifestările sistemice cuprind pierdere în greutate în ciuda apetitului crescut, tahicardie, tremor, intoleranță la căldură, anxietate și exoftalmie. Tratamentul hipertiroidismului prin normalizarea nivelurilor hormonale duce la ameliorarea simptomelor digestive.

Complicații post-chirurgicale: Intervențiile chirurgicale la nivelul tractului digestiv pot modifica anatomia și fiziologia normală, provocând scaune apoase persistente. Rezecția intestinului subțire reduce suprafața de absorbție și timpul de tranzit, provocând diaree. Vagotomia, secționarea nervului vag, afectează motilitatea gastrică și secreția acida. Colecistectomia poate duce la diaree prin modificarea metabolismului acizilor biliari. Chirurgia bariatrică, în special procedurile de bypass, poate cauza sindromul de dumping cu scaune apoase postprandiale. Rezecția colonului reduce capacitatea de absorbție a apei. Aceste modificări pot fi temporare, corpul adaptându-se în timp, sau permanente, necesitând tratament și modificări dietetice pe termen lung.

Complicațiile scaunului apos

Scaunul apos, mai ales când persistă, poate duce la diverse complicații care afectează starea generală de sănătate și calitatea vieții.

Deshidratarea: Deshidratarea reprezintă cea mai frecventă și periculoasă complicație a scaunului apos, apărând când pierderea de lichide prin scaune depășește aportul. Corpul adult conține aproximativ 60% apă, iar pierderea a doar 3-5% poate provoca simptome semnificative. Semnele deshidratării includ sete intensă, uscăciunea gurii și a mucoaselor, reducerea volumului urinar, urină închisă la culoare, oboseală, amețeli și confuzie. La copii, semnele specifice includ lipsa lacrimilor când plâng, fontanelă deprimată la sugari și letargie. Deshidratarea severă poate duce la hipotensiune, tahicardie, colaps vascular și insuficiență renală, reprezentând o urgență medicală, în special la copii, vârstnici și persoane cu afecțiuni cronice.

Dezechilibru electrolitic: Scaunul apos determină pierderi importante de electroliți precum sodiu, potasiu, clorură și bicarbonat, esențiali pentru funcționarea normală a organismului. Hiponatremia (nivel scăzut de sodiu) poate cauza greață, confuzie, convulsii și comă. Hipopotasemia (nivel scăzut de potasiu) afectează funcția musculară și cardiacă, provocând slăbiciune, aritmii și paralizie. Hipocalcemia poate duce la tetanie și convulsii. Acidoza metabolică apare din cauza pierderii de bicarbonat, afectând echilibrul acido-bazic. Aceste dezechilibre sunt deosebit de periculoase la vârstnici, la persoanele cu afecțiuni cardiace sau renale și la cei care iau medicamente ce afectează echilibrul electrolitic.

Malnutriție: Scaunul apos cronic poate duce la malnutriție prin multiple mecanisme. Tranzitul intestinal accelerat reduce timpul disponibil pentru absorbția nutrienților. Inflamația mucoasei intestinale diminuează capacitatea de absorbție. Modificările dietei pentru ameliorarea simptomelor pot duce la restricții nutriționale. Simptomele malnutriției includ pierdere în greutate, slăbiciune musculară, anemie, edeme, vindecarea lentă a rănilor și susceptibilitate crescută la infecții. Deficiențele specifice pot include lipsa vitaminelor liposolubile (A, D, E, K), vitaminelor din complexul B, fierului, zincului și calciului. Copiii cu scaun apos cronic pot prezenta întârzieri de creștere și dezvoltare.

Probleme renale: Deshidratarea și dezechilibrele electrolitice asociate scaunului apos pot afecta semnificativ funcția renală. Fluxul sanguin renal redus din cauza deshidratării activează mecanisme compensatorii care pot fi insuficiente în deshidratarea severă. Insuficiența renală acută poate apărea când rinichii nu mai primesc suficient sânge pentru a funcționa adecvat. Persoanele cu funcție renală deja compromisă, vârstnicii și cei cu afecțiuni cronice precum diabetul sau hipertensiunea arterială prezintă risc crescut. Semnele problemelor renale includ reducerea volumului urinar, edeme, oboseală extremă și confuzie. Monitorizarea funcției renale este esențială în cazurile de scaun apos sever sau prelungit.

Iritație anală și disconfort: Trecerea frecventă a scaunului apos irită pielea din jurul anusului, cauzând disconfort semnificativ. Aciditatea crescută și enzimele digestive din scaunul apos erodează bariera protectoare a pielii. Frecarea repetată din cauza ștersului contribuie la iritație. Simptomele includ arsură, mâncărime, durere și, uneori, sângerări minore. Complicațiile pot include fisuri anale, infecții secundare și, în cazuri severe, ulcerații. Persoanele cu afecțiuni preexistente precum hemoroizi, dermatită sau psoriazis sunt mai predispuse la complicații. Măsurile preventive includ igienă delicată, utilizarea hârtiei igienice umede, aplicarea de creme protectoare și evitarea ștersului excesiv.

Când să solicitați asistență medicală

Deși majoritatea episoadelor de scaun apos se rezolvă spontan, anumite situații necesită evaluare medicală promptă pentru a preveni complicațiile.

Semne de alarmă la adulți: Adulții trebuie să consulte un medic dacă scaunul apos persistă mai mult de 48 de ore fără ameliorare sau se agravează. Prezența sângelui în scaun, de culoare roșie sau neagră, necesită evaluare urgentă, putând indica sângerare digestivă. Durerea abdominală severă, persistentă sau care se intensifică reprezintă un semn de alarmă pentru posibile complicații precum apendicită, obstrucție intestinală sau pancreatită. Febra peste 39°C sugerează o infecție severă. Pierderea rapidă în greutate, fără regim de slăbire, poate indica malabsorbție sau procese maligne. Simptomele care interferează cu activitățile zilnice sau trezesc persoana din somn necesită evaluare medicală.

Semne de alarmă la copii: Copiii sunt mai vulnerabili la complicațiile scaunului apos, necesitând atenție medicală promptă. Scaunul apos care durează peste 24 de ore la un copil sub 5 ani necesită evaluare. Refuzul alimentelor și lichidelor sau incapacitatea de a bea suficient reprezintă semne de îngrijorare. Letargia, iritabilitatea neobișnuită sau lipsa de reactivitate pot indica deshidratare severă sau infecție sistemică. Plânsul fără lacrimi și uscăciunea mucoaselor sunt semne de deshidratare. Abdomenul umflat, dur sau dureros la atingere poate indica complicații precum obstrucție sau peritonită. Scăderea numărului de scutece umede (mai puțin de 4-6 pe zi) indică deshidratare.

Semne de deshidratare: Deshidratarea reprezintă cea mai frecventă și periculoasă complicație a scaunului apos, necesitând recunoaștere și intervenție promptă. Semnele timpurii includ sete intensă, uscăciunea gurii și a limbii, urină redusă cantitativ și închisă la culoare. Deshidratarea moderată se manifestă prin oboseală, slăbiciune musculară, amețeli la ridicarea în picioare și cefalee. Semnele severe includ confuzie, iritabilitate, letargie, piele care își pierde elasticitatea (rămâne ridicată când este ciupită), ochi înfundați, fontanelă deprimată la sugari, extremități reci și tahicardie. Deshidratarea severă reprezintă o urgență medicală, necesitând rehidratare intravenoasă.

Simptome persistente: Scaunul apos care persistă peste două săptămâni, chiar dacă nu este sever, necesită evaluare medicală pentru identificarea cauzelor subiacente. Episoadele recurente de scaun apos, chiar dacă se rezolvă temporar, pot indica afecțiuni cronice precum sindromul intestinului iritabil, boala inflamatorie intestinală sau intoleranțe alimentare. Simptomele nocturne care trezesc pacientul din somn sugerează o cauză organică mai degrabă decât funcțională. Modificarea recentă și persistentă a obiceiurilor intestinale la persoanele peste 50 de ani necesită investigații pentru excluderea neoplaziilor. Scaunul apos asociat cu alte simptome persistente precum dureri abdominale, flatulență excesivă sau pierdere în greutate necesită evaluare completă.

Sânge în scaun: Prezența sângelui în scaun, indiferent de cantitate, reprezintă un semn de alarmă care necesită evaluare medicală promptă. Sângele roșu viu sugerează o sursă din tractul digestiv inferior, precum hemoroizi, fisuri anale, colită ulcerativă sau cancer colorectal. Scaunul negru, ca păcura (melena), indică sângerare din tractul digestiv superior, deoarece sângele este parțial digerat. Scaunul cu aspect de zaț de cafea poate indica sângerare gastrică. Sângele amestecat cu mucus sugerează inflamație intestinală. Cantitatea de sânge vizibilă nu reflectă întotdeauna severitatea problemei subiacente, astfel încât chiar și cantități mici necesită investigare, mai ales la persoanele peste 50 de ani sau cu antecedente familiale de cancer colorectal.

Febră și durere severă: Combinația dintre scaun apos, febră ridicată (peste 39°C) și durere abdominală severă sugerează o infecție gravă sau o complicație acută care necesită asistență medicală de urgență. Febra indică răspunsul organismului la infecție sau inflamație. Durerea abdominală intensă, continuă sau care se intensifică poate indica peritonită, apendicită, diverticulită, colecistită sau pancreatită acută. Durerea localizată în cadranul inferior drept al abdomenului poate sugera apendicită. Durerea care iradiază în spate poate indica pancreatită. Rigiditatea abdominală la palpare sugerează iritație peritoneală. Febra asociată cu frisoane, confuzie sau hipotensiune poate indica sepsis, o urgență medicală care necesită tratament imediat.

Diagnosticul scaunului apos

Identificarea cauzei scaunului apos necesită o abordare sistematică, combinând istoricul medical, examenul fizic și investigații specifice.

Istoricul medical și examenul fizic: Evaluarea inițială a scaunului apos începe cu o anamneză detaliată și un examen fizic complet. Medicul va întreba despre debutul, durata și frecvența scaunelor apoase, prezența altor simptome precum dureri abdominale, greață, vărsături sau febră, și factori declanșatori potențiali. Istoricul alimentar recent, călătoriile, medicamentele utilizate și contactul cu persoane bolnave oferă indicii importante. Antecedentele personale și familiale de boli digestive sunt relevante. Examenul fizic include evaluarea semnelor vitale, a stării de hidratare, palparea abdomenului pentru durere sau mase și examinarea regiunii perianale când este necesar. Aceste informații ghidează medicul în stabilirea planului de investigații și a tratamentului inițial.

Teste de scaun: Analizele de scaun reprezintă investigații esențiale în diagnosticul cauzelor scaunului apos. Examenul macroscopic evaluează consistența, culoarea, prezența sângelui vizibil sau a mucusului. Examenul microscopic poate identifica leucocite fecale (indicând inflamație), paraziți sau ouă de paraziți. Coprocultura identifică bacterii patogene precum Salmonella, Shigella, Campylobacter sau E. coli. Testele pentru toxina Clostridioides difficile sunt indicate după tratamente antibiotice. Testele pentru sânge ocult detectează sângerări invizibile cu ochiul liber. Determinarea calprotectinei fecale, o proteină eliberată de neutrofile, indică inflamația intestinală. Elastaza pancreatică scăzută sugerează insuficiență pancreatică. Testele pentru grăsimi fecale evaluează malabsorbția lipidelor.

Analize de sânge: Testele sanguine oferă informații valoroase despre starea generală și potențialele cauze ale scaunului apos. Hemoleucograma completă poate evidenția anemie (sugerând sângerare cronică sau malabsorbție), leucocitoză (indicând infecție sau inflamație) sau eozinofilie (în infestații parazitare sau alergii alimentare). Markerii inflamatori precum proteina C reactivă și viteza de sedimentare a hematiilor sunt crescuți în bolile inflamatorii intestinale. Profilul biochimic evaluează funcția renală și hepatică, electroliții serici și statusul nutrițional. Testele pentru celiachie includ anticorpii anti-transglutaminază tisulară și anti-endomisium. Evaluarea funcției tiroidiene este indicată când se suspectează hipertiroidism. Testele pentru deficiențe vitaminice (B12, folat, vitamina D) pot indica malabsorbție cronică.

Proceduri imagistice și endoscopice: Investigațiile imagistice și endoscopice permit vizualizarea directă a tractului digestiv și identificarea anomaliilor structurale. Ecografia abdominală evaluează organele solide precum ficatul, pancreasul și vezica biliară. Tomografia computerizată abdominală oferă imagini detaliate ale întregului abdomen, fiind utilă în diagnosticul tumorilor, abceselor sau inflamațiilor. Colonoscopia permite examinarea directă a mucoasei colonului, cu posibilitatea prelevării de biopsii pentru examen histopatologic, fiind esențială în diagnosticul bolilor inflamatorii intestinale și cancerului colorectal. Endoscopia digestivă superioară vizualizează esofagul, stomacul și duodenul. Enteroscopia cu capsulă wireless permite examinarea intestinului subțire, inaccesibil altor metode endoscopice. Aceste investigații sunt indicate în scaunul apos cronic sau recurent, sau când există semne de alarmă.

Teste respiratorii pentru intoleranțe: Testele respiratorii reprezintă metode non-invazive pentru diagnosticul intoleranțelor alimentare și al suprapopulării bacteriene intestinale. Testul respirator pentru hidrogen măsoară hidrogenul expirat după ingestia unui substrat specific. În intoleranța la lactoză, administrarea de lactoză duce la creșterea hidrogenului expirat din cauza fermentației bacteriene a lactozei nedigerate. Similar, testul cu fructoză identifică intoleranța la fructoză. Testul respirator pentru suprapopulare bacteriană utilizează glucoză sau lactuloză, o creștere precoce a hidrogenului indicând fermentație bacteriană anormală în intestinul subțire. Aceste teste sunt utile în diagnosticul diferențial al scaunului apos cronic, mai ales când simptomele sunt asociate cu consumul anumitor alimente.

Opțiuni de tratament pentru scaunul apos

Abordarea terapeutică a scaunului apos variază în funcție de cauza subiacentă, severitatea simptomelor și starea generală a pacientului.

Strategii de hidratare

Rehidratarea reprezintă prioritatea în tratamentul scaunului apos, indiferent de cauză. Pentru cazurile ușoare până la moderate, rehidratarea orală este eficientă și sigură. Soluțiile de rehidratare orală conțin concentrații optime de glucoză și electroliți pentru maximizarea absorbției intestinale. Acestea pot fi preparate comercial sau acasă, utilizând o linguriță de sare, opt lingurițe de zahăr și un litru de apă potabilă. Adulții trebuie să consume 2-3 litri zilnic, în înghițituri mici și frecvente. Copiii necesită 50-100 ml/kg în primele 4 ore, apoi menținerea hidratării. Băuturile sportive diluate, supele clare și ceaiurile slabe sunt alternative acceptabile. În cazurile severe cu deshidratare marcată, vărsături persistente sau incapacitatea de a bea, rehidratarea intravenoasă în mediu spitalicesc devine necesară.

Modificări dietetice

Dieta BRAT: Această dietă tradițională pentru scaun apos include banane, orez, mere și pâine prăjită, alimente ușor digerabile care ajută la solidificarea scaunului. Bananele conțin potasiu și pectină care absoarbe excesul de lichide din intestin. Orezul alb, fiind sărac în fibre, încetinește tranzitul intestinal. Merele (de preferință coapte sau sub formă de piure) conțin pectină care ajută la absorbția apei din intestin. Pâinea prăjită este ușor digerabilă și ajută la absorbția excesului de acid din stomac. Această dietă se recomandă pentru primele 24-48 de ore ale unui episod de scaun apos, urmată de reintroducerea treptată a alimentelor normale.

Alimente de evitat: În timpul episoadelor de scaun apos, anumite alimente pot agrava simptomele și trebuie evitate. Produsele lactate pot fi greu de digerat din cauza intoleranței temporare la lactoză. Alimentele bogate în grăsimi stimulează contracțiile intestinale și pot accelera tranzitul. Alimentele picante irită mucoasa intestinală deja sensibilizată. Cafeina și alcoolul au efect diuretic și stimulează motilitatea intestinală. Alimentele generatoare de gaze precum leguminoasele, varza, ceapa și băuturile carbogazoase pot crește disconfortul abdominal. Fructele crude, legumele și cerealele integrale, deși sănătoase în mod normal, conțin fibre insolubile care pot agrava diareea acută.

Alimente de inclus: Reintroducerea treptată a alimentelor după perioada inițială include opțiuni ușor digerabile și constipante. Proteinele slabe precum puiul fiert, peștele la aburi sau ouăle fierte sunt bine tolerate. Cartofii fierți sau copți, fără coajă, oferă energie și potasiu. Morcovii fierți, dovleceii și dovleacul conțin fibre solubile care absorb apa și încetinesc tranzitul. Piureul de mere, compotul de pere și bananele coapte sunt fructe bine tolerate. Iaurtul cu culturi vii poate ajuta la refacerea florei intestinale, deși alte produse lactate ar trebui evitate inițial. Pâinea albă prăjită, pastele din făină albă și orezul alb sunt carbohidrați simpli care nu stimulează motilitatea intestinală.