Ecografie hernie inghinala: scanare, repere anatomice si evaluare

Procedura este neinvazivă, sigură și oferă rezultate în timp real. Ecografia poate detecta atât herniile directe cât și cele indirecte, fiind deosebit de utilă în cazurile în care diagnosticul clinic este incert sau când este necesară evaluarea detaliată înaintea intervenției chirurgicale.

Cerințe pentru echipamentul ecografic

Examinarea ecografică a herniei inghinale necesită echipamente specializate și de înaltă calitate pentru a obține imagini clare și precise ale structurilor anatomice din regiunea inghinală.

Specificațiile traductorului liniar de înaltă rezoluție: Transductorul liniar utilizat în ecografia herniei inghinale trebuie să aibă o frecvență cuprinsă între 7 și 12 MHz pentru a oferi o rezoluție optimă a țesuturilor superficiale. Acest tip de traductor permite vizualizarea detaliată a structurilor anatomice fine din regiunea inghinală, inclusiv a mușchilor, fasciilor și vaselor de sânge. Dimensiunea suprafeței active a traductorului trebuie să fie suficient de mare pentru a acoperi zona de interes, dar în același timp să permită o manevrabilitate bună în spațiile anatomice înguste.

Cerințe pentru aparat: Aparatul de ecografie trebuie să fie echipat cu tehnologie modernă de procesare a imaginii, incluzând module pentru imagistica în scară gri de înaltă definiție și capacități Doppler color pentru evaluarea vascularizației. Sistemul trebuie să permită ajustări fine ale parametrilor de imagine precum focalizarea, câștigul și compresia dinamică. Este necesară prezența unui monitor de înaltă rezoluție și a unui sistem de stocare a imaginilor pentru documentarea examinării.

Echipament pentru poziționarea pacientului: Pentru o examinare optimă sunt necesare o masă de examinare reglabilă și perne de poziționare. Masa trebuie să permită ajustarea înălțimii și înclinării pentru a facilita accesul examinatorului la zona inghinală. Pernele de poziționare ajută la menținerea pacientului în poziția corectă pe durata examinării, în special în timpul manevrelor Valsalva.

Tehnica de scanare

Examinarea ecografică a herniei inghinale necesită o abordare sistematică și standardizată pentru a obține rezultate precise și reproductibile.

Pregătirea pacientului: Pacientul trebuie să fie informat despre procedură și să semneze consimțământul informat. Nu este necesară pregătire specială sau repaus alimentar. Zona inghinală trebuie să fie expusă adecvat, iar pacientul trebuie să poarte haine comode care permit accesul facil la regiunea de examinat. Este important ca pacientul să fie instruit despre modul corect de efectuare a manevrei Valsalva.

Plasarea inițială a traductorului: Examinarea începe cu poziționarea traductorului în plan transversal, imediat lateral de simfiza pubiană. Transductorul trebuie orientat pentru a identifica cordonul spermatic la bărbați sau ligamentul rotund la femei. Presiunea aplicată trebuie să fie minimă pentru a nu comprima structurile anatomice și a nu masca potențialele hernii.

Planuri și direcții de scanare: Scanarea se efectuează în planuri multiple pentru o evaluare completă. Se începe cu examinarea în plan transversal, urmată de scanare longitudinală. Zona examinată trebuie să includă întregul canal inghinal, de la inelul inghinal profund până la cel superficial. Scanarea trebuie extinsă medial și lateral pentru a nu omite herniile situate în afara traiectului tipic.

Metode de evaluare dinamică: Evaluarea dinamică este esențială pentru detectarea herniilor. Aceasta include observarea modificărilor în timpul respirației normale și în timpul diverselor manevre. Examinarea se efectuează atât în poziție de decubit dorsal, cât și în ortostatism. Presiunea aplicată cu transductorul trebuie variată pentru a evalua reductibilitatea herniei.

Tehnica manevrei Valsalva: Manevra Valsalva este crucială pentru evidențierea herniilor și trebuie efectuată corect. Pacientul este instruit să inspire profund și să încerce să expire forțat cu glota închisă, crescând astfel presiunea intraabdominală. Manevra trebuie repetată de mai multe ori în diferite poziții ale traductorului pentru a nu rata herniile care devin vizibile doar în anumite momente ale efortului.

Repere anatomice ecografice

Identificarea corectă a reperelor anatomice este fundamentală pentru diagnosticul precis al herniilor inghinale prin ecografie.

Artera epigastrică inferioară: Artera epigastrică inferioară reprezintă un reper anatomic crucial în diferențierea între herniile inghinale directe și indirecte. Aceasta poate fi identificată ecografic ca o structură tubulară pulsatilă care urcă pe peretele posterior al tecii mușchiului rect abdominal. Localizarea acesteia în raport cu defectul herniar permite clasificarea corectă a tipului de hernie, herniile indirecte apărând lateral de arteră, iar cele directe medial de aceasta.

Inelul inghinal profund: Inelul inghinal profund reprezintă un defect natural în fascia transversală, localizat lateral de artera epigastrică inferioară. Pe imaginea ecografică, acesta apare ca o zonă hipoecogenă circulară sau ovalară, cu dimensiuni normale de aproximativ 4-6 milimetri în diametru. Evaluarea acestei structuri este esențială pentru diagnosticarea herniilor inghinale indirecte, deoarece reprezintă punctul de origine al acestora.

Canalul inghinal: Canalul inghinal poate fi vizualizat ecografic ca o structură tubulară oblică, cu o lungime de aproximativ 4-5 centimetri, care se extinde de la inelul inghinal profund până la cel superficial. Pereții canalului sunt formați din straturi musculo-aponevrotice care prezintă o ecogenitate caracteristică pe imaginea ultrasonografică, iar conținutul normal include cordonul spermatic la bărbați sau ligamentul rotund la femei.

Vizualizarea cordonului spermatic: Cordonul spermatic apare ecografic ca o structură tubulară heterogenă, conținând multiple structuri vasculare care pot fi identificate prin examinare Doppler color. În secțiune transversală, acesta prezintă o formă ovală sau rotundă cu un aspect caracteristic de „fagure de miere”, datorită prezenței vaselor și canalului deferent. Dimensiunile și aspectul normal al cordonului spermatic trebuie evaluate pentru a exclude patologiile asociate.

Triunghiul Hesselbach: Triunghiul Hesselbach este delimitat medial de marginea laterală a mușchiului drept abdominal, lateral de artera epigastrică inferioară și inferior de ligamentul inghinal. Această regiune anatomică prezintă o importanță deosebită în evaluarea ecografică, deoarece reprezintă locul de apariție al herniilor inghinale directe. Peretele posterior al triunghiului este format din fascia transversală și trebuie examinat cu atenție pentru identificarea defectelor.

Aspecte ecografice ale herniilor inghinale

Examinarea ecografică permite identificarea și caracterizarea precisă a herniilor inghinale, oferind informații esențiale despre tipul, dimensiunea și conținutul acestora. Aspectul ecografic variază în funcție de tipul herniei și de prezența potențialelor complicații.

Caracteristicile herniei directe

Hernia inghinală directă se caracterizează ecografic printr-un defect în peretele posterior al canalului inghinal, medial de artera epigastrică inferioară. Sacul herniar prezintă o proeminență anterioară directă prin fascia transversală slăbită în regiunea triunghiului Hesselbach. Conținutul herniar poate include grăsime preperitoneală sau anse intestinale, iar dimensiunile defectului și ale protruziei pot fi măsurate cu precizie pentru planificarea tratamentului chirurgical.

Caracteristicile herniei indirecte

Hernia inghinală indirectă se evidențiază ecografic prin prezența unui sac herniar care pătrunde prin inelul inghinal profund, lateral de artera epigastrică inferioară. Traiectul herniei urmărește canalul inghinal și poate ajunge până în scrot la bărbați. Examinarea dinamică prin manevra Valsalva este esențială pentru evidențierea herniilor de dimensiuni mici sau cu manifestare intermitentă.

Identificarea conținutului herniar

Conținutul sacului herniar poate fi caracterizat cu precizie prin ecografie. Grăsimea preperitoneală apare ca o structură hiperecogenă, în timp ce ansele intestinale prezintă un aspect stratificat caracteristic cu peristalsis vizibil. Epiploonul are un aspect ecografic heterogen, cu zone hiperecogene alternate cu zone hipoecogene. Prezența lichidului în sacul herniar se manifestă prin zone anecogene.

Evaluarea complicațiilor

Semne de strangulare: Strangularea herniei se manifestă ecografic prin îngroșarea peretelui intestinal peste 3 milimetri, absența peristaltismului și prezența lichidului în sacul herniar. Examinarea Doppler evidențiază modificări ale vascularizației, cu absența fluxului sanguin în peretele intestinal afectat. Țesuturile adiacente pot prezenta edem și creșterea ecogenității datorită inflamației.

Semne de încarcerare: Încarcerarea herniei se caracterizează prin imposibilitatea reducerii conținutului herniar în cavitatea abdominală. Ecografic se observă dilatarea anselor intestinale, cu lichid intraluminal și reducerea sau absența peristaltismului. Sacul herniar poate prezenta îngroșare și edem al pereților, iar țesuturile adiacente pot avea aspect infiltrat.

Modificări ale peretelui intestinal: Peretele intestinal afectat prezintă îngroșare semnificativă, cu stratificare alterată și aspect neomogen. Se pot observa zone de edem submucozal, care apar ca arii hipoecogene în peretele intestinal. În cazurile severe, pot apărea zone de necroză care se manifestă ecografic prin întreruperi ale continuității peretelui intestinal.

Compromiterea vascularizației: Evaluarea Doppler color și power Doppler evidențiază modificări ale perfuziei tisulare în cazul compromiterii vascularizației. Se observă reducerea sau absența semnalului Doppler în peretele intestinal și în țesuturile adiacente. Prezența lichidului liber și a edemului perivisceral sugerează ischemie severă și necesită intervenție chirurgicală de urgență.

Evaluarea ecografică postoperatorie

Monitorizarea postoperatorie prin ecografie oferă informații valoroase despre procesul de vindecare și permite detectarea precoce a eventualelor complicații după intervenția chirurgicală pentru hernia inghinală. Această evaluare este esențială pentru confirmarea succesului intervenției și identificarea potențialelor probleme.

Aspect postoperator normal: În primele zile după intervenție, zona operată prezintă ecografic un aspect heterogen, cu edem local și colecții lichidiene minime în țesuturile moi. Fascia și structurile musculare prezintă o îngroșare moderată, iar materialul de sutură poate fi vizualizat ca structuri hiperecogene punctiforme. După 2-3 săptămâni, edemul se reduce progresiv, iar țesuturile își recapătă aspectul normal, cu excepția prezenței materialului protetic.

Vizualizarea plasei chirurgicale: Plasa chirurgicală apare ecografic ca o structură liniară hiperecogenă cu contur regulat și grosime uniformă. Poziția sa poate fi evaluată în raport cu reperele anatomice, iar integritatea și fixarea corespunzătoare pot fi verificate. Este important să se observe absența plierilor sau deplasărilor plasei, precum și integrarea sa în țesuturile adiacente, care se manifestă prin prezența țesutului fibros periprotetic.

Evaluarea recidivei: Examinarea ecografică pentru detectarea recidivei herniei necesită o evaluare sistematică a întregii zone operate, cu accent pe marginile plasei chirurgicale și zonele potențial vulnerabile. Recidiva se manifestă prin apariția unui nou defect herniar, vizibil mai ales în timpul manevrei Valsalva. Conținutul herniar poate fi identificat și caracterizat similar evaluării preoperatorii.

Identificarea complicațiilor: Complicațiile postoperatorii pot fi detectate prin ecografie și includ formarea de serom sau hematom, care apar ca colecții lichidiene sau mixte în jurul plasei chirurgicale. Infecția se manifestă prin prezența colecțiilor heterogene, îngroșarea țesuturilor adiacente și hipervascularizație la examinarea Doppler. Migrarea sau deteriorarea plasei chirurgicale poate fi, de asemenea, identificată prin modificări ale poziției sau aspectului materialului protetic.