Meniu

CT Calarasi

Actualizat pe:
Scris de Dr. Laura Grosu

De la detectarea cancerului la diagnosticarea problemelor renale, investigatia CT este o metoda esentiala de diagnosticare in medicina moderna si, daca ti-a fost recomandata, te vei bucura de avantajul efectuarii ei in proximitate, la un computer tomograf din Calarasi. Serviciul este disponibil in orasul de la malul Dunarii atat in sistemul privat, cat si in cel public de sanatate si poate fi accesat contra cost sau prin decontare de catre Casa de Asigurari, cu bilet de trimitere de la medicul specialist.

Pe de o parte, vrei sa efectuezi cat mai repede scanarea necesara unui diagnostic precis, iar pe de alta parte ai vrea sa te poti informa inainte de a te adresa unei clinici pentru programare. Articolul de fata este bazat pe o cercetare bine documentata despre CT in Calarasi. Parcurge-l pana la capat si vei afla care sunt unitatile medicale in care se poate face examinarea si la ce ar trebui sa te astepti in ceea ce priveste conditiile in care se desfasoara.

Cat costa investigatia prin computer tomograf in Calarasi?

In cele mai multe situatii, investigatia este decontata prin CAS, chiar si la clinici private, insa nu intotdeauna sunt disponibile fondurile necesare si atunci este util sa stii cat te costa scanarea la computer tomograf in Calarasi. In tabelul de mai jos vei gasi numele centrelor medicale in care se realizeaza investigatia si tarifele practicate pentru CT.

Top Clinici
Top Clinici
Pret CT
Rating
Website
Programare Online
Medima
1 Clinica-Verificata
360-1.150 Ron
  • Pretul pentru CT variaza intre 360-1.150 Ron
  • Amplasarea in centrul orasului
  • Servicii de calitate
  • Profesionalismul si amabilitatea personalului
  • Aparatura performanta
  • Programari obtinute cu rapiditate
  • Investigatii desfasurate cu eficienta si confort pentru pacient
Spitalul Judetean
2
300-600 Ron
  • Pretul pentru CT variaza intre 300-600 Ron
  • Medici profesionisti
  • Cadre medicale tinere amabile si empatice
  • Sectii cu dotari moderne
  • Timp mare de asteptare
Clinica-Verificata Clinica Verificata med.ro
Badge-Specializare-Principala Badge de Specializare Principala
Cel-mai-bun-pret Cel mai bun pret

Care sunt centrele medicale care dispun de computer tomograf in Calarasi?

Pentru efectuarea investigatiei cu un computer tomograf in Calarasi, te poti adresa fie unei clinici private, fie celui mai important spital de stat din judetul tau. Pentru a te ajuta sa iei cea mai buna decizie pentru sanatatea ta, iti stau la dispozitie informatiile din sectiunea urmatoare a articolului. 

Citeste textul de mai jos si vei afla detalii importante din activitatea centrelor medicale care dispun de un tomograf in Calarasi.

1. Medima

Reteaua de excelenta in imagistica medicala Medima activeaza si in Calarasi cu servicii complete si complexe – rezonanta magnetica nucleara, computer tomograf, ecografie –, pentru diagnosticarea si evaluarea unei palete largi de afectiuni. Aparatul disponibil pentru CT este model Siemens Somatom go.NOW, de fabricatie 2020, care permite examinarea rapida si eficienta a pacientilor, cu doza mica de radiatii, si posibilitatea obtinerii unor imagini 3D ale tesuturilor. Pentru consultatii, coordonarea investigatiilor si interpretarea rezultatelor, la clinica din Calarasi activeaza dr. Mihaela Vintila, medic primar radiologie si imagistica medicala, cu specializare in CT si RMN, si peste 20 de ani de experienta in acest domeniu. Reteaua Medima, infiintata si condusa de prof. univ. dr. Gheoghe Iana, medic primar radiologie si imagistica medicala, presedintele asociatiei de profil si seful catedrei de radiologie de la Universitatea de Medicina si Farmacie „Carol Davila” din Bucuresti, functioneaza in Romania cu 4 clinici in Bucuresti si 5 clinici in alte orase din tara, dotate cu tehnologie ultramoderna.

Tarifele centrului Medima din Calarasi sunt afisate pe site-ul web. Preturile pentru CT pornesc de la 360 de lei si pot ajunge pana la 1150 de lei, in functie de zona corpului examinata si de administrarea sau nu a unei substante de contrast.

Pacientii apreciaza accesibilitatea clinicii situate in centrul orasului, cladirea moderna, interiorul curat si aerisit, serviciile de calitate, profesionalismul si amabilitatea personalului, aparatura performanta de care dispune centrul. Totodata, se mentioneaza ca programarile se obtin cu rapiditate, iar investigatiile se desfasoara cu operativitate si confort pentru pacient.

Vezi parerile pacientilor despre Medima
Vezi Pareri

2. Spitalul Judetean de Urgenta Calarasi

Spitalul Judetean de Urgenta „Pompei Samarian” din Calarasi dispune de un laborator de imagistica medicala performanta, in care se realizeaza investigatii cu rezonanta magnetica nucleara si computer tomograf, necesare diagnosticarii si tratamentului afectiunilor pacientilor internati, dar si ale celor care se adreseaza medicilor de aici in ambulatoriu. Aparatul pentru CT din dotarea spitalului este Siemens Somatom Emotion 16, cu ajutorul caruia se pot inregistra imagini de inalta calitate intr-un interval de timp scurt si cu iradiere minima pentru pacienti. Laboratorul de imagistica este deservit de cinci medici specialisti radiologi, avand competente in CT si RMN. Spitalul Judetean din Calarasi apare atestat in documente inca de la 1929 si functioneaza sub aceasta denumire din anul 1856. In prezent detine certificare de calitate ISO 9001 si este in plin proces de modernizare.

La cerere, contra cost, investigatiile CT au tarife cuprinse intre 300 si 600 de lei.

Parerile pacientilor sunt impartite in privinta serviciilor Spitalului Judetean de Urgenta din Calarasi. Pe de o parte, recenziile spun ca medicii sunt profesionisti, ca investitiile recente au dus la modernizarea multora dintre sectii si ca noile cadre medicale sunt empatice si amabile cu pacientii. Pe de alta parte, sunt reclamate probleme obisnuite pentru spitalele de stat, ca timpul mare de asteptare, utilitati nefunctionale si vechimea cladirilor.

Concluzii

Daca medicul specialist ti-a recomandat examinarea cu un computer tomograf, in Calarasi te poti bucura de conditii bune pentru efectuarea unui CT la unul dintre centrele medicale cu servicii de imagistica din oras. Atat clinica privata, cat si spitalul de stat detin aparatura performanta si functionala pentru desfasurarea unei game largi de scanari pe diferite regiuni ale corpului, cu si fara substanta de contrast. Unitatile medicale prezentate in acest articol conteaza pe competentele unor medici specialisti cu experienta si inalta pregatire.

Pentru efectuarea intr-un timp cat mai scurt a tomografiei computerizate in Calarasi te poti adresa centrului pe care il consideri cel mai potrivit sa iti satisfaca exigentele sau celui in care investigatia poate fi accesata mai curand, in functie de considerente legate de fonduri disponibile pentru decontare, de numarul de pacienti programati sau de bugetul de care dispui.