RMN pelvis

Last updated on:
Written by Dr. Matei Alexandru

RMN pelvis este o investigatie imagistica folosita pentru a examina prin imagini zona dintre solduri si pentru a diagnostica afectiuni ale oaselor pelvine, intestinelor, vezicii urinare, organelor de reproducere, ganglionilor limfatici si altor structuri din aceasta regiune a corpului.

Care sunt problemele care se pot diagnostica prin RMN pelvian?

Investigatia poate fi recomandata de medic atunci cand pacientul acuza diverse simptome si disfunctii in zona pelviana, legate fie de sistemul osos, fie de partea inferioara a sistemului digestiv, de aparatul urinar sau de aparatul reproducator. Cand rezultatele unui RMN pelvis prezinta anomalii, acest lucru ar putea sugera o serie de afectiuni. Rezultatele pot fi interpretate diferit ca anormale in functie de sexul pacientului.
Atat pentru barbati, cat si pentru femei, un rezultat anormal RMN pelvis imagini indica posibile:
– malformații congenitale, fracturi sau necroză avasculara (pierderea alimentarii cu sange a osului) in sold;
– tumori osoase;
– osteoartrita, osteomielita sau alte afectiuni osoase;
– cancer al vezicii urinare sau al colonului.
Pentru barbati, ce se vede la RMN pelvis poate sugera:
– cancerul testiculelor;
– cancer de prostata.
Pentru femei, rezultatele anormale ale RMN pelvin pot depista:
– cancer de col uterin, endometrial sau ovarian;
– adenomioza, cand un tesut similar mucoasei uterine se ataseaza de peretele muscular al uterului;
– malformații congenitale ale organelor de reproducere;
– endometrioza, atunci cand un tesut similar cu mucoasa uterului creste in afara acestuia in zone precum trompele uterine si ovarele;
– cresteri ovariene;
– probleme structurale ale organelor de reproducere;
– fibroame uterine, excrescente necanceroase care apar pe uter.

Pregatirea pentru RMN pelvian

Medicul trebuie sa stie daca persoana are implanturi, sterilet sau proteze in corp, intrucat metalul acestora poate interfera cu undele magnetice ale aparatului, imaginile vor fi distorsionate, iar pacientul se supune unor riscuri. De asemenea, insuficienta renala sau alergia la substanta de contrast face ca pacientul sa nu fie eligibil pentru RMN pelvis cu agent de contrast.
Nu se consuma alimente sau apa cu pana la 4 ore inainte de procedura. De asemenea, persoana nu trebuie sa urineze in ultimele 2 ore inainte de investigatie. Bijuteriile, ceasurile si accesoriile metalice vor fi lasate in afara camerei de RMN.

Ce se intampla in timpul unui RMN pelvis?

Un RMN pelvin este o investigatie sigura si nedureroasa care poate dura pana la 60 de minute.
Pacientul se schimba de haine intr-un halat si se va intinde pe masa RMN, care se va misca pana ajunge in interiorul unui tub magnetic de forma cilindrica. In jurul pelvisului persoanei examinate, pot fi amplasate bobine. Uneori se introduce si o sonda in rectul pacientului. Acesta va trebui sa stea nemiscat in timpul procedurii, pentru ca imaginile obtinute sa fie cat mai clare. In acest sens, daca nu exista contraindicatii, medicul poate decide administrarea unei substante de contrast care se injecteaza in vena pacientului si duce la obtinerea unor imagini mai relevante pentru problema investigata.
Pacientul nu simte nimic in timpul procedurii, doar va auzi zgomotele produse de aparat la deplasarea campurilor magnetice prin corp. Va primi casti sau dopuri de urechi pentru protectie.
Tehnicianul care efectueaza scanarea poate vedea si auzi pacientul in timpul examinarii. Aparatul este prevazut cu un dispozitiv de urgenta pe care persoana il poate accesa daca i se face rau in interiorul tubului.
Dupa procedura, pacientul este perfect capabil sa plece acasa pe picioarele proprii. Daca i s-a administrat un sedativ inainte de procedura, nu va fi sfatuit sa conduca masina.
In afara unor mici dezavantaje precum zgomotul si asezarea intr-un spatiu inchis, RMN pelvian este o procedura eficienta si sigura, care asigura diagnosticarea cu acuratete a afectiunilor organelor si structurilor din zona pelviana.