Glaucom: tipuri, simptome, metode de tratament si preventie

Diagnosticarea și tratamentul precoce sunt esențiale pentru prevenirea pierderii vederii, deoarece odată instalată, deteriorarea nervului optic nu mai poate fi reversibilă. Tratamentul poate include picături oftalmice, proceduri cu laser sau intervenții chirurgicale, în funcție de tipul și severitatea afecțiunii.

Tipurile de glaucom

Glaucomul poate lua mai multe forme, fiecare având caracteristici și evoluție distinctă. Înțelegerea diferitelor tipuri ajută la stabilirea celui mai potrivit plan de tratament și monitorizare.

Glaucomul cu unghi deschis: Această formă reprezintă cea mai frecventă variantă a bolii. Acest glaucom apare când sistemul de drenaj al ochiului funcționează defectuos, deși canalele par a fi deschise normal. Presiunea intraoculară crește treptat, deteriorând nervul optic pe parcursul mai multor ani. Pacienții nu prezintă simptome în stadiile timpurii, vederea centrală fiind păstrată până în fazele avansate ale bolii.

Glaucomul cu unghi închis: Această formă apare când unghiul format între iris și cornee devine prea îngust, blocând drenajul umorii apoase. Presiunea intraoculară crește brusc, provocând dureri oculare intense, vedere încețoșată, greață și vărsături. Această formă necesită tratament medical de urgență pentru prevenirea pierderii rapide a vederii, putând evolua atât acut, cât și cronic.

Glaucomul cu tensiune normală: În acest tip de glaucom, nervul optic suferă deteriorări progresive deși presiunea intraoculară rămâne în limite normale. Cauzele exacte nu sunt pe deplin înțelese, dar se consideră că factori precum circulația sangvină deficitară la nivelul nervului optic și sensibilitatea crescută a acestuia joacă un rol important în apariția afecțiunii.

Glaucomul pigmentar: Această formă apare când pigmentul din iris se desprinde și blochează canalele de drenaj ale ochiului. Este mai frecvent la persoanele tinere, în special bărbați cu miopie. Simptomele pot include vedere încețoșată și halouri în jurul luminilor, mai ales după efort fizic intens.

Glaucomul congenital: Această formă rară afectează nou-născuții, fiind cauzată de dezvoltarea anormală a sistemului de drenaj ocular în timpul vieții intrauterine. Simptomele includ sensibilitate la lumină, lăcrimare excesivă și mărirea globului ocular. Necesită intervenție chirurgicală promptă pentru prevenirea pierderii vederii.

Simptome și semne în funcție de tipul de glaucom

Manifestările glaucomului variază în funcție de tipul și stadiul bolii, recunoașterea lor fiind esențială pentru un diagnostic precoce și inițierea tratamentului adecvat.

Glaucomul cu unghi deschis: Evoluția este lentă și insidioasă, fără simptome evidente în primele stadii. Pierderea vederii începe în periferia câmpului vizual și progresează treptat spre centru. Pacienții pot observa dificultăți în adaptarea la întuneric și necesitatea unei iluminări mai puternice pentru activitățile cotidiene. În stadiile avansate, apare îngustarea semnificativă a câmpului vizual și scăderea acuității vizuale centrale.

Manifestările glaucomului cu unghi închis: În această formă de glaucom, simptomele apar brusc și sunt intense, incluzând durere oculară severă însoțită frecvent de greață și vărsături. Pacienții pot prezenta vedere încețoșată, sensibilitate crescută la lumină și perceperea de halouri colorate în jurul surselor luminoase. Ochiul afectat devine roșu și dur la palpare, iar pupila poate fi dilatată și să nu reacționeze la lumină. Este esențială prezentarea imediată la medic pentru prevenirea pierderii ireversibile a vederii.

Manifestările glaucomului cu tensiune normală: Această formă de glaucom se manifestă similar cu glaucomul cu unghi deschis, deși presiunea intraoculară rămâne în limite normale. Pacienții pot dezvolta defecte de câmp vizual care progresează lent, afectând inițial vederea periferică. Hemoragiile la nivelul discului optic sunt mai frecvente în această formă, iar deteriorarea nervului optic poate fi accelerată de problemele de circulație sangvină sau tensiunea arterială scăzută.

Manifestările glaucomului congenital: Bebelușii afectați prezintă semne distinctive precum mărirea anormală a globilor oculari, lăcrimare excesivă și sensibilitate crescută la lumină. Corneea poate apărea tulbure sau opacă, iar copilul poate manifesta disconfort ocular evident prin frecarea ochilor. Dezvoltarea vizuală poate fi afectată semnificativ dacă nu se intervine terapeutic prompt, existând riscul ambliopiei și strabismului.

Factori de risc

Dezvoltarea glaucomului este influențată de numeroși factori care pot crește susceptibilitatea unei persoane la această afecțiune. Identificarea și monitorizarea acestor factori sunt esențiale pentru prevenirea și managementul bolii.

Riscuri legate de vârstă: Probabilitatea dezvoltării glaucomului crește semnificativ după vârsta de 60 de ani, riscul dublându-se pentru fiecare decadă ulterioară. Modificările degenerative asociate vârstei afectează structurile oculare responsabile de drenajul umorii apoase și sensibilitatea nervului optic la presiunea intraoculară crescută. Persoanele vârstnice necesită monitorizare oftalmologică regulată pentru detectarea precoce a modificărilor glaucomatoase.

Afecțiuni medicale asociate: Diabetul zaharat, hipertensiunea arterială și bolile cardiovasculare reprezintă factori semnificativi de risc pentru dezvoltarea glaucomului. Aceste afecțiuni pot afecta microcirculația la nivelul nervului optic și pot altera mecanismele de autoreglare vasculară oculară. Migrena și sindromul Raynaud sunt, de asemenea, asociate cu un risc crescut, în special pentru glaucomul cu tensiune normală.

Istoric familial: Prezența glaucomului în familie crește semnificativ riscul dezvoltării bolii, existând o puternică componentă genetică în transmiterea susceptibilității. Rudele de gradul întâi ale pacienților cu glaucom au un risc de până la zece ori mai mare de a dezvolta boala. Genele implicate afectează diverse aspecte ale fiziologiei oculare, inclusiv dezvoltarea sistemului de drenaj și rezistența nervului optic la stres mecanic.

Factori oculari: Miopia severă, hipermetropia și astigmatismul reprezintă factori de risc importanți pentru dezvoltarea glaucomului. Grosimea redusă a corneei centrale și modificările structurale ale discului optic pot predispune la dezvoltarea bolii. Traumatismele oculare anterioare și intervențiile chirurgicale pot altera anatomia și fiziologia oculară, crescând riscul de glaucom.

Medicație: Utilizarea prelungită a corticosteroizilor, în special sub formă de picături oftalmice, poate induce creșterea presiunii intraoculare și dezvoltarea glaucomului. Anumite medicamente antidepresive, anticolinergice și betablocante sistemice pot influența negativ presiunea intraoculară. Este necesară monitorizarea atentă a pacienților care urmează tratamente cronice cu aceste medicamente.

Opțiuni terapeutice

Tratamentul glaucomului urmărește reducerea presiunii intraoculare și protejarea nervului optic pentru prevenirea pierderii progresive a vederii. Abordarea terapeutică este individualizată în funcție de tipul și severitatea bolii.

Tratament conservator

Picături oftalmice: Medicația topică reprezintă prima linie de tratament în majoritatea cazurilor de glaucom. Prostaglandinele, beta-blocantele și inhibitorii anhidrazei carbonice sunt principalele clase de medicamente utilizate. Acestea acționează prin reducerea producției de umoare apoasă sau prin creșterea drenajului acesteia. Administrarea corectă și regulată este esențială pentru eficacitatea tratamentului.

Medicație orală: Inhibitorii anhidrazei carbonice administrați oral sunt utilizați când tratamentul topic este insuficient sau contraindicat. Aceste medicamente reduc producția de umoare apoasă la nivel ocular. Administrarea necesită monitorizare atentă din cauza potențialelor efecte adverse sistemice precum parestezii, oboseală și modificări electrolitice.

Tratament invaziv

Tratamente cu laser: Trabeculoplastia cu laser reprezintă o opțiune terapeutică eficientă pentru pacienții cu glaucom cu unghi deschis. Procedura îmbunătățește drenajul umorii apoase prin remodelarea țesutului trabecular. Efectul poate dura mai mulți ani, dar procedura poate fi repetată dacă este necesar. Iridotomia cu laser este tratamentul de elecție pentru glaucomul cu unghi închis.

Chirurgia filtrantă: Trabeculectomia reprezintă procedura standard pentru cazurile în care tratamentul medicamentos și laserul nu oferă control adecvat al presiunii intraoculare. Această intervenție creează o nouă cale de drenaj pentru umoarea apoasă prin realizarea unei fistule controlate în peretele ocular. Succesul procedurii depinde de procesul de vindecare postoperator și poate necesita utilizarea de agenți antifibrotici pentru prevenirea cicatrizării excesive.

Tuburi de drenaj: Implantarea dispozitivelor de drenaj reprezintă o alternativă chirurgicală pentru pacienții la care trabeculectomia nu a avut succes sau prezintă risc crescut de eșec. Aceste dispozitive constau dintr-un tub de silicon care transportă umoarea apoasă către un rezervor situat sub conjunctivă. Procedura oferă rezultate predictibile pe termen lung, dar necesită monitorizare atentă pentru prevenirea complicațiilor.

Proceduri minim invazive: Chirurgia glaucomului minim invazivă oferă o alternativă mai sigură și cu recuperare mai rapidă față de procedurile tradiționale. Aceste tehnici includ implantarea de microșunturi, trabeculotomia și canaloplastia. Avantajele includ risc redus de complicații, recuperare mai rapidă și posibilitatea efectuării concomitente cu operația de cataractă.

Prevenție și management

Managementul eficient al glaucomului necesită o abordare comprehensivă care combină screeningul regulat, aderența la tratament și modificări ale stilului de viață pentru menținerea sănătății oculare pe termen lung.

Examinări oftalmologice regulate: Controalele oftalmologice periodice sunt fundamentale pentru detectarea precoce a glaucomului și monitorizarea evoluției bolii. Frecvența examinărilor trebuie adaptată în funcție de vârstă, factori de risc și stadiul bolii. Evaluarea include măsurarea presiunii intraoculare, examinarea nervului optic și testarea câmpului vizual. Persoanele peste 40 de ani necesită control oftalmologic complet la fiecare doi ani, iar cele cu factori de risc necesită evaluări mai frecvente.

Aderența la tratament: Succesul terapiei pentru tratarea glaucomului depinde crucial de administrarea corectă și regulată a medicației prescrise. Picăturile oftalmice trebuie aplicate la intervalele recomandate, respectând tehnica corectă de administrare. Este esențială înțelegerea importanței continuării tratamentului chiar și în absența simptomelor vizibile, deoarece întreruperea poate duce la progresia rapidă a bolii.

Modificări ale stilului de viață: Adoptarea unui stil de viață sănătos poate contribui semnificativ la managementul glaucomului. Activitatea fizică moderată regulată ajută la menținerea unei presiuni intraoculare optime. Dieta bogată în antioxidanți, în special vitaminele A, C și E, poate proteja nervul optic. Evitarea fumatului și limitarea consumului de cofeină sunt importante pentru menținerea sănătății oculare.

Monitorizarea presiunii intraoculare: Măsurarea regulată a presiunii intraoculare este esențială pentru evaluarea eficacității tratamentului și ajustarea acestuia când este necesar. Valorile trebuie înregistrate și analizate în contextul evoluției bolii și al răspunsului la tratament. Fluctuațiile mari ale presiunii intraoculare pot indica necesitatea modificării schemei terapeutice sau a intervențiilor suplimentare.