Uveita: tipuri, cauze, simptome, metode de tratament si complicatii

Deși în multe cazuri cauza exactă nu poate fi identificată, uveita poate fi asociată cu diverse afecțiuni autoimune, infecții sau traumatisme. Diagnosticul precoce și tratamentul adecvat sunt esențiale pentru prevenirea complicațiilor și menținerea sănătății oculare pe termen lung.

Tipurile de uveită

Uveita se clasifică în funcție de zona afectată a uveei, fiecare tip având caracteristici și manifestări clinice distincte. Localizarea inflamației determină atât simptomatologia, cât și abordarea terapeutică necesară.

Uveita anterioară: Cunoscută și sub denumirea de irită sau iridociclită, această formă afectează partea din față a uveei, incluzând irisul și corpul ciliar. Reprezintă cel mai frecvent tip de uveită și se caracterizează prin debut brusc cu durere oculară intensă, roșeață și sensibilitate la lumină. Pacienții pot observa modificări ale pupilei și scăderea acuității vizuale. În majoritatea cazurilor, răspunde bine la tratament și are prognostic favorabil când este tratată prompt.

Uveita intermediară: Această formă implică inflamația părții mijlocii a uveei, în special a corpului ciliar și a vitrosului. Se manifestă prin vedere încețoșată și apariția unor puncte negre flotante în câmpul vizual. Debutul este de obicei gradual, iar simptomele se pot dezvolta pe parcursul mai multor săptămâni. Afectează predominant adulții tineri și poate fi asociată cu boli sistemice precum scleroza multiplă.

Uveita posterioară: Afectează partea din spate a uveei, implicând coroida și, frecvent, retina adiacentă. Pacienții prezintă tulburări de vedere progresive, inclusiv scăderea acuității vizuale și distorsiuni ale imaginilor. Poate fi cauzată de infecții precum toxoplasmoza sau de boli autoimune. Necesită o abordare terapeutică complexă și monitorizare îndelungată datorită riscului crescut de complicații.

Panuveita: Reprezintă forma cea mai severă, caracterizată prin inflamația întregii uvee. Combină simptomele tuturor celorlalte tipuri și prezintă cel mai mare risc de complicații. Pacienții experimentează durere oculară, vedere încețoșată, sensibilitate la lumină și pot dezvolta complicații grave precum glaucom sau dezlipire de retină. Necesită tratament prompt și agresiv pentru prevenirea pierderii permanente a vederii.

Cauze și factori de risc

Uveita poate fi determinată de numeroși factori declanșatori, de la afecțiuni autoimune până la infecții și traumatisme. Identificarea cauzei exacte este esențială pentru stabilirea unui plan de tratament eficient și prevenirea complicațiilor pe termen lung.

Cauze comune

Afecțiuni autoimune: Sistemul imunitar poate ataca în mod eronat țesuturile oculare sănătoase, declanșând inflamația uveei. Acest răspuns imun anormal poate fi izolat la nivelul ochiului sau poate face parte dintr-o afecțiune autoimună sistemică. Procesul inflamator poate afecta diferite componente ale uveei, iar severitatea și durata simptomelor variază în funcție de tipul și intensitatea răspunsului imun.

Infecții: Diverși agenți patogeni pot provoca uveită prin invadarea și inflamarea țesuturilor oculare. Virusurile precum herpes simplex, herpes zoster și citomegalovirus, bacteriile precum cele responsabile de tuberculoză și sifilis, precum și paraziții cum ar fi Toxoplasma gondii pot pătrunde în structurile oculare și declanșa un răspuns inflamator sever. Infecțiile necesită tratament specific antimicrobian pe lângă terapia antiinflamatoare.

Traumatisme oculare: Leziunile directe ale ochiului, fie prin accidente, fie prin intervenții chirurgicale, pot declanșa un răspuns inflamator la nivelul uveei. Traumatismele pot afecta integritatea structurală a țesuturilor oculare și pot perturba barierele naturale de protecție, permițând dezvoltarea inflamației. Severitatea uveitei post-traumatice depinde de intensitatea și localizarea traumatismului.

Efecte secundare ale medicamentelor: Anumite medicamente pot induce uveită ca efect advers. Medicamentele precum cidofovir, rifabutina, bifosfonații și inhibitorii tirozin kinazei au fost asociate cu dezvoltarea uveitei. Reacția poate apărea la scurt timp după începerea tratamentului sau după utilizarea îndelungată. Întreruperea medicamentului cauzator poate fi necesară pentru rezolvarea inflamației.

Boli inflamatorii

Spondilita anchilozantă: Această afecțiune inflamatorie cronică afectează predominant coloana vertebrală și articulațiile sacroiliace, dar poate implica și ochii. Uveita anterioară acută este cea mai frecventă manifestare oculară, apărând la aproximativ 25-35% dintre pacienții cu spondilită anchilozantă. Inflamația oculară poate precede sau urma simptomelor articulare și necesită monitorizare atentă pentru prevenirea complicațiilor.

Boala inflamatorie intestinală: Pacienții cu boală Crohn sau colită ulcerativă prezintă un risc crescut de a dezvolta uveită. Inflamația oculară poate apărea independent de activitatea bolii intestinale și necesită o abordare terapeutică distinctă. Manifestările oculare pot include uveită anterioară, intermediară sau posterioară, iar severitatea poate varia de la forme ușoare la cele care amenință vederea.

Sarcoidoza: Această afecțiune multisistemică caracterizată prin formarea de granuloame poate afecta ochii în multiple moduri. Uveita din sarcoidoză poate implica orice segment al tractului uveal și poate fi bilaterală. Manifestările oculare pot include uveită anterioară granulomatoasă, uveită intermediară sau corioretinită. Diagnosticul precoce și tratamentul adecvat sunt esențiale pentru prevenirea complicațiilor severe.

Boala Behçet: Această afecțiune inflamatorie multisistemică poate cauza uveită severă, adesea bilaterală. Inflamația oculară în boala Behçet poate afecta atât segmentul anterior cât și cel posterior al ochiului, cu potențial de a produce leziuni retiniene și vasculare grave. Episoadele recurente de uveită necesită tratament imunosupresor agresiv pentru prevenirea pierderii vederii.

Lupus eritematos sistemic: Această boală autoimună complexă poate afecta multiple organe, inclusiv ochii. Manifestările oculare pot include uveită, vasculită retiniană și modificări coroidiene. Inflamația oculară poate fi corelată cu activitatea generală a bolii și necesită o abordare terapeutică coordonată între reumatolog și oftalmolog pentru managementul optim al pacientului.

Simptome comune

Manifestările clinice ale uveitei variază în funcție de zona afectată și severitatea inflamației. Recunoașterea precoce a acestor simptome este crucială pentru inițierea promptă a tratamentului.

Durerea oculară: Se manifestă ca o senzație persistentă de disconfort sau durere în ochi, care se poate intensifica la mișcările oculare sau la focalizarea vederii. Durerea poate fi însoțită de senzație de presiune intraoculară și poate varia în intensitate de la ușoară la severă. În uveita anterioară, durerea este adesea mai pronunțată și poate fi asociată cu sensibilitate la atingerea zonei perioculare.

Înroșirea ochilor: Ochii devin roșii datorită dilatării vaselor de sânge din conjunctivă și sclera. Această înroșire este de obicei mai pronunțată în jurul corneei și poate fi însoțită de lăcrimare excesivă. Spre deosebire de conjunctivită, înroșirea în uveită tinde să fie mai profundă și mai uniformă.

Sensibilitatea la lumină: Fotofobia reprezintă un simptom frecvent și deranjant al uveitei. Pacienții experimentează disconfort semnificativ la expunerea la lumină, atât naturală cât și artificială. Această sensibilitate poate fi atât de severă încât afectează activitățile zilnice normale și poate necesita purtarea ochelarilor de soare chiar și în interior.

Vederea încețoșată: Pacienții pot experimenta o scădere graduală sau bruscă a clarității vederii. Imaginile pot părea neclare sau distorsionate, iar capacitatea de a citi sau de a efectua activități care necesită vedere detaliată poate fi afectată semnificativ. Această tulburare de vedere poate fluctua în intensitate pe parcursul zilei.

Flocoane: În câmpul vizual apar puncte sau forme neregulate care plutesc și se mișcă odată cu mișcările ochilor. Acestea sunt mai vizibile când pacientul privește suprafețe luminoase sau uniforme. Flocoanele pot varia în mărime și număr și pot persista chiar și după tratarea inflamației active.

Scăderea vederii: Reprezintă o consecință gravă a uveitei netratate sau tratate inadecvat. Poate fi temporară sau permanentă, în funcție de severitatea inflamației și promptitudinea tratamentului. Scăderea vederii poate fi progresivă și poate afecta atât vederea centrală cât și cea periferică, impactând semnificativ calitatea vieții pacientului.

Opțiuni de tratament

Managementul terapeutic al uveitei necesită o abordare personalizată, adaptată cauzei subiacente și severității inflamației. Scopul principal este controlul rapid al inflamației pentru prevenirea complicațiilor și prezervarea funcției vizuale.

Picături oftalmice: Corticosteroizii topici reprezintă prima linie de tratament pentru uveita anterioară, având capacitatea de a reduce rapid inflamația și simptomele asociate. Administrarea trebuie făcută conform unui program strict de reducere treptată a dozei pentru a preveni reapariția inflamației. Picăturile cicloplegice sunt frecvent adăugate pentru a reduce durerea și a preveni formarea sinechiilor. Monitorizarea atentă este necesară pentru detectarea precoce a potențialelor efecte adverse precum creșterea presiunii intraoculare sau dezvoltarea cataractei.

Medicamente orale: Corticosteroizii orali sunt utilizați în cazurile severe de uveită sau când tratamentul topic nu este suficient. Aceste medicamente sunt administrate în doze descrescătoare pe parcursul mai multor săptămâni pentru a controla inflamația și a preveni recurențele. Medicamentele imunosupresoare precum metotrexatul sau azatioprina pot fi necesare în cazurile cronice sau rezistente la corticosteroizi, fiind administrate sub strictă supraveghere medicală pentru monitorizarea potențialelor efecte adverse.

Tratamente injectabile: Injecțiile perioculare sau intraoculare cu corticosteroizi reprezintă o opțiune terapeutică eficientă pentru cazurile de uveită care nu răspund la tratamentul topic sau oral. Această metodă permite administrarea unei doze concentrate de medicament direct în zona afectată, reducând efectele sistemice ale corticosteroizilor. Procedura se efectuează în condiții sterile, sub anestezie locală, și poate necesita repetare la intervale regulate.

Dispozitive implantabile: Implanturile intraoculare cu eliberare prelungită de corticosteroizi oferă o alternativă terapeutică pentru pacienții cu uveită cronică sau recurentă. Aceste dispozitive asigură eliberarea controlată a medicamentului pe o perioadă îndelungată, reducând necesitatea administrărilor frecvente și îmbunătățind complianța la tratament. Monitorizarea regulată este esențială pentru detectarea precoce a potențialelor complicații.

Proceduri chirurgicale: Intervenția chirurgicală poate fi necesară în cazurile complicate de uveită sau pentru tratarea sechelelor acesteia. Vitrectomia poate fi indicată pentru îndepărtarea opacităților din vitros sau tratarea complicațiilor retiniene. Chirurgia cataractei poate fi necesară când inflamația cronică a dus la opacifierea cristalinului. Procedurile sunt efectuate cu precauție sporită, având în vedere riscul crescut de complicații la pacienții cu uveită.

Complicații

Uveita netratată sau inadecvat controlată poate duce la complicații severe care afectează permanent vederea. Inflamația cronică poate deteriora structurile oculare vitale și poate necesita intervenții terapeutice complexe pentru prevenirea pierderii ireversibile a vederii.

Probleme retiniene: Inflamația cronică poate afecta retina prin dezvoltarea edemului macular cistoid sau prin formarea de membrane epiretiniene. Aceste modificări pot determina distorsiuni ale vederii centrale și scăderea acuității vizuale. Tratamentul prompt al uveitei și monitorizarea atentă a retinei sunt esențiale pentru prevenirea acestor complicații care pot deveni permanente în absența intervenției terapeutice adecvate.

Glaucom: Inflamația oculară prelungită și tratamentul cortizonic pot duce la creșterea presiunii intraoculare și dezvoltarea glaucomului secundar. Această complicație necesită monitorizare atentă și tratament specific pentru prevenirea deteriorării nervului optic. Medicația antiglaucomatoasă și, în unele cazuri, intervențiile chirurgicale pot fi necesare pentru controlul presiunii intraoculare și prezervarea funcției vizuale.

Cataractă: Uveita cronică și utilizarea prelungită a corticosteroizilor pot accelera dezvoltarea cataractei, determinând opacifierea progresivă a cristalinului. Această complicație afectează semnificativ calitatea vederii și poate necesita intervenție chirurgicală. Operația de cataractă la pacienții cu uveită necesită o planificare atentă și controlul prealabil al inflamației pentru optimizarea rezultatelor postoperatorii.

Leziuni ale nervului optic: Inflamația cronică și presiunea intraoculară crescută pot determina deteriorarea progresivă a nervului optic. Această complicație poate duce la pierderi ireversibile ale câmpului vizual și necesită monitorizare atentă prin examinări periodice ale fundului de ochi și investigații specifice pentru evaluarea funcției nervului optic. Tratamentul prompt al uveitei și controlul presiunii intraoculare sunt esențiale pentru prevenirea acestei complicații severe.

Pierderea vederii: Reprezintă cea mai severă complicație a uveitei netratate sau inadecvat controlate. Deteriorarea structurilor oculare prin inflamație cronică, dezvoltarea complicațiilor precum edemul macular, glaucomul sau leziunile nervului optic pot duce la scăderea ireversibilă a acuității vizuale. Diagnosticul precoce, tratamentul prompt și monitorizarea regulată sunt esențiale pentru prevenirea acestei complicații devastatoare și menținerea funcției vizuale pe termen lung.