Camp vizual: parametri, metode de testare si posibile defecte

Evaluarea câmpului vizual este crucială pentru diagnosticarea și monitorizarea diverselor afecțiuni oculare și neurologice. Modificările câmpului vizual pot indica probleme precum glaucomul, afecțiuni ale nervului optic sau leziuni cerebrale.

Intervalul normal al câmpului vizual

Câmpul vizual normal prezintă caracteristici specifice care permit percepția optimă a mediului înconjurător. Acesta include zone cu sensibilitate diferită la stimuli vizuali și este esențial pentru orientarea spațială și siguranța în activitățile zilnice.

Parametrii vederii centrale: Vederea centrală ocupă aproximativ 30 de grade din câmpul vizual total și este responsabilă pentru percepția detaliilor fine și a culorilor. Această zonă conține cea mai mare densitate de celule fotoreceptoare, în special în regiunea maculară, care oferă acuitatea vizuală maximă necesară pentru citit, recunoașterea fețelor și alte activități care necesită precizie vizuală.

Limitele vederii periferice: Vederea periferică se extinde dincolo de zona centrală și este esențială pentru detectarea mișcării și orientarea spațială. Aceasta acoperă aproximativ 100 de grade temporal, 60 de grade nazal, 60 de grade superior și 75 de grade inferior față de punctul de fixație. Sensibilitatea scade gradual de la centru spre periferie, dar rămâne suficientă pentru detectarea mișcării și a schimbărilor de luminozitate.

Caracteristicile punctului orb: Punctul orb este o zonă mică în câmpul vizual, situată la aproximativ 15 grade temporal față de punctul de fixație, unde nu există percepție vizuală. Acesta corespunde anatomic discului optic, locul unde nervul optic părăsește retina. În mod normal, punctul orb nu este perceput conștient datorită fenomenului de completare vizuală realizat de creier.

Prezentarea câmpului vizual binocular: Câmpul vizual binocular rezultă din suprapunerea câmpurilor vizuale ale ambilor ochi și oferă o perspectivă mai largă asupra mediului înconjurător. Zona centrală, unde se suprapun câmpurile vizuale ale ambilor ochi, permite vederea stereoscopică și percepția profunzimii. Această suprapunere acoperă aproximativ 120 de grade și este esențială pentru orientarea spațială precisă.

Metode de testare a câmpului vizual

Evaluarea câmpului vizual implică diverse tehnici și instrumente specializate care permit identificarea și monitorizarea modificărilor în percepția vizuală. Aceste teste sunt fundamentale pentru diagnosticarea și urmărirea progresiei diverselor afecțiuni oculare.

Testarea prin confruntare

Această metodă simplă implică examinatorul care stă față în față cu pacientul la o distanță de aproximativ un metru. Pacientul fixează privirea pe nasul examinatorului în timp ce acesta mișcă degetele sau alte obiecte în diferite poziții ale câmpului vizual. Pacientul trebuie să semnaleze când observă stimulul vizual, permițând astfel o evaluare rapidă a limitelor câmpului vizual.

Perimetria statică automatizată

Această tehnică utilizează un instrument computerizat care proiectează stimuli luminoși de intensități variabile în diferite puncte ale câmpului vizual. Pacientul fixează privirea într-un punct central și apasă un buton când detectează lumina. Testul generează o hartă detaliată a sensibilității retiniene în diferite zone ale câmpului vizual.

Perimetria cinetică

Această metodă implică mișcarea unui stimul luminos de la periferie spre centrul câmpului vizual. Pacientul semnalează momentul în care observă stimulul, permițând trasarea izopterelor, linii care conectează punctele cu sensibilitate vizuală egală. Această tehnică este utilă pentru evaluarea limitelor câmpului vizual și identificarea defectelor.

Tehnologia frecvenței duble

Această metodă modernă utilizează iluzii optice create prin stimuli cu frecvență dublă pentru a evalua funcția celulelor ganglionare retiniene. Este deosebit de sensibilă în detectarea timpurie a modificărilor câmpului vizual asociate cu glaucomul și alte afecțiuni retiniene.

Perimetria Goldmann

Procesul de testare: Perimetria Goldmann utilizează o cupolă semisferică albă pe care sunt proiectate stimuli luminoși de diferite intensități și dimensiuni. Pacientul fixează privirea în centrul cupolei în timp ce examinatorul mișcă manual stimulii luminoși. Răspunsurile pacientului sunt înregistrate pentru a crea o hartă detaliată a câmpului vizual, permițând identificarea precisă a zonelor cu sensibilitate redusă sau absentă.

Interpretarea rezultatelor: Rezultatele perimetriei Goldmann sunt reprezentate pe o hartă detaliată care indică sensibilitatea vizuală în diferite zone ale câmpului vizual. Izopterele, liniile care conectează punctele cu sensibilitate vizuală egală, oferă informații despre limitele și defectele câmpului vizual. Modificările în forma și poziția izopterelor pot indica prezența unor patologii specifice, precum glaucomul sau afecțiunile neurologice.

Avantaje și limitări: Perimetria Goldmann oferă avantajul unei evaluări complete și precise a câmpului vizual, fiind deosebit de utilă pentru pacienții cu defecte severe sau instabile ale vederii. Principalele limitări includ necesitatea unui examinator experimentat, variabilitatea între examinatori și durata mai lungă a testării. De asemenea, rezultatele pot fi influențate de factori precum oboseala pacientului sau capacitatea de concentrare.

Cerințe pentru testare

Testarea câmpului vizual necesită o pregătire atentă și condiții specifice pentru obținerea unor rezultate precise și relevante. Acuratețea rezultatelor depinde de multiple aspecte tehnice și de colaborarea optimă între pacient și personalul medical.

Pregătirea pacientului: Pentru testarea câmpului vizual, pacientul trebuie să fie odihnit și alert. Medicamentele care pot afecta timpul de reacție sau starea de vigilență trebuie evitate cu câteva ore înainte de test. Corecția optică adecvată este esențială, iar lentilele de contact pot fi purtate în timpul testării dacă sunt confortabile. Machiajul în zona ochilor trebuie îndepărtat pentru a preveni interferența cu testarea.

Mediul de testare: Camera de examinare trebuie să fie liniștită și să aibă o iluminare constantă și controlată. Temperatura încăperii trebuie menținută la un nivel confortabil pentru a evita disconfortul pacientului. Poziționarea echipamentului trebuie ajustată pentru fiecare pacient în parte, asigurând o poziție ergonomică și stabilă pe toată durata testării.

Durata estimată: Testarea completă a câmpului vizual durează în medie între 15 și 30 de minute pentru fiecare ochi. Timpul exact variază în funcție de tipul testului efectuat și de capacitatea pacientului de a răspunde prompt la stimuli. Pauzele scurte între testarea celor doi ochi sunt recomandate pentru a menține nivelul optim de concentrare și a reduce oboseala.

Factori care influențează fiabilitatea rezultatelor: Calitatea rezultatelor este influențată de mai mulți factori precum capacitatea de concentrare a pacientului, menținerea fixației corecte, înțelegerea instrucțiunilor și colaborarea pe parcursul testului. Starea de oboseală, anxietatea sau afecțiunile neurologice pot afecta semnificativ acuratețea rezultatelor. Monitorizarea constantă a fixației și încurajarea pacientului sunt esențiale pentru obținerea unor rezultate valide.

Defecte ale câmpului vizual

Defectele câmpului vizual reprezintă modificări în percepția vizuală care pot afecta diverse zone ale câmpului de vedere. Acestea pot fi cauzate de afecțiuni oculare, neurologice sau sistemice și necesită o evaluare atentă pentru stabilirea diagnosticului și planului de tratament.

Modificări și defecte comune

Defecte centrale ale câmpului vizual: Aceste modificări afectează zona centrală a câmpului vizual, interferând cu activitățile care necesită vedere detaliată precum cititul sau recunoașterea fețelor. Defectele centrale pot fi cauzate de afecțiuni ale maculei, degenerescență maculară legată de vârstă sau modificări ale nervului optic. Severitatea și impactul asupra calității vieții variază în funcție de dimensiunea și densitatea defectului.

Defecte periferice ale câmpului vizual: Afectarea vederii periferice poate apărea gradual și poate trece neobservată în stadiile inițiale. Aceste defecte sunt frecvent întâlnite în glaucom și pot fi cauzate de leziuni ale retinei periferice sau ale căilor vizuale. Pacienții pot prezenta dificultăți în orientarea spațială și în detectarea obiectelor aflate în mișcare în câmpul periferic.

Defecte de altitudine: Defectele de altitudine reprezintă pierderea vederii în jumătatea superioară sau inferioară a câmpului vizual. Acestea sunt frecvent asociate cu afecțiuni vasculare ale nervului optic sau retinei și pot fi cauzate de neuropatia optică ischemică anterioară sau ocluzia arterei centrale a retinei. Limitele defectului respectă meridianul orizontal.

Quadrantanopia: Această afectare implică pierderea vederii într-un sfert din câmpul vizual și este cauzată de leziuni ale căilor vizuale retrochiasmatice. Localizarea defectului poate indica poziția leziunii cerebrale, quadrantanopia superioară fiind asociată cu leziuni temporale inferioare, iar cea inferioară cu leziuni parietale.

Scotoame: Scotoamele sunt zone izolate de pierdere a vederii înconjurate de vedere normală. Acestea pot fi absolute, când nu există nicio percepție vizuală în zona afectată, sau relative, când sensibilitatea vizuală este doar parțial redusă. Scotoamele pot indica afecțiuni ale retinei, nervului optic sau căilor vizuale centrale.

Tipare asociate cu diverse afecțiuni

Pierderea câmpului vizual în glaucom: Glaucomul determină inițial defecte ale câmpului vizual în zona Bjerrum, progresând spre afectarea periferică și centrală. Modificările tipice includ scotoame paracentrale, defecte nazale în trepte și eventual pierderea vederii periferice cu păstrarea vederii centrale până în stadiile avansate ale bolii.

Defecte neurologice ale câmpului vizual: Leziunile căilor vizuale produc defecte caracteristice în funcție de localizarea lor. Hemianopsia homonimă rezultă din leziuni retrochiasmatice, în timp ce hemianopsia bitemporală este caracteristică leziunilor chiasmatice. Defectele respectă strict linia mediană verticală și pot prezenta incongruență în funcție de localizarea leziunii.

Defecte retiniene: Afecțiunile retiniene produc defecte ale câmpului vizual care corespund zonei anatomice afectate. Degenerescența maculară determină scotoame centrale, în timp ce dezlipirea de retină poate cauza defecte altitudinale sau sectoriale. Retinopatia diabetică poate produce multiple scotoame dispersate în câmpul vizual.