Vase de sange: tipuri, structura, functii, formare si afectiuni comune

Arterele, venele, capilarele, arteriolele și venulele formează împreună un sistem închis care începe și se termină la inimă. Problemele vasculare, precum ateroscleroza, hipertensiunea arterială sau trombozele, pot avea consecințe grave asupra sănătății, afectând circulația sanguină și funcționarea normală a organelor. Menținerea sănătății vaselor de sânge prin alimentație adecvată, activitate fizică regulată și evitarea factorilor de risc este esențială pentru prevenirea bolilor cardiovasculare.

Tipuri de vase de sânge

Sistemul vascular uman este format din mai multe tipuri de vase de sânge, fiecare cu structură și funcții specifice, adaptate rolului pe care îl îndeplinesc în transportul sângelui. Împreună, aceste vase formează un circuit închis care asigură circulația continuă a sângelui între inimă și țesuturile corpului.

Arterele: Arterele sunt vase de sânge cu pereți groși și elastici care transportă sângele de la inimă către țesuturile și organele corpului. Acestea conțin o cantitate mare de țesut elastic și muscular neted, care le permite să reziste presiunii ridicate a sângelui pompat de inimă. Arterele principale, precum aorta, se ramifică progresiv în artere de calibru mai mic pe măsură ce se îndepărtează de inimă. Elasticitatea pereților arteriali permite acestora să se dilate în timpul sistolei și să revină la dimensiunea inițială în timpul diastolei, menținând astfel un flux sanguin constant.

Capilarele: Acestea sunt cele mai mici vase de sânge din organism, având un diametru de doar 5-10 micrometri, suficient pentru trecerea unui singur eritrocit. Pereții capilarelor sunt formați dintr-un singur strat de celule endoteliale, ceea ce le face extrem de subțiri și permeabile. Această caracteristică structurală facilitează schimbul rapid de oxigen, nutrienți și deșeuri între sânge și țesuturi. Rețelele capilare sunt deosebit de dense în organele cu activitate metabolică intensă, precum mușchii, ficatul și rinichii, asigurând aprovizionarea adecvată cu substanțe nutritive.

Venele: Acestea sunt vase de sânge care transportă sângele de la țesuturi înapoi către inimă. Comparativ cu arterele, venele au pereți mai subțiri, conțin mai puțin țesut elastic și muscular, dar au un lumen mai larg. O caracteristică distinctivă a venelor este prezența valvelor unidirecționale care previn refluxul sanguin și facilitează întoarcerea venoasă, în special împotriva gravitației. Venele funcționează ca rezervoare de sânge, conținând aproximativ 70% din volumul sanguin total în orice moment. Contracția mușchilor scheletici din jurul venelor ajută la propulsarea sângelui către inimă.

Arteriolele: Acestea sunt vase mici care fac tranziția între artere și capilare, având un diametru de 10-100 micrometri. Peretele arteriolelor conține un strat muscular bine dezvoltat care poate modifica diametrul vasului prin contracție sau relaxare. Această capacitate de vasoconstricție și vasodilatație permite arteriolelor să regleze presiunea sanguină și fluxul sanguin către diferite țesuturi în funcție de necesitățile metabolice. Arteriolele sunt principalele vase responsabile pentru rezistența periferică și, prin urmare, joacă un rol crucial în menținerea tensiunii arteriale.

Venulele: Acestea colectează sângele din capilare și îl transportă către vene. Cu un diametru de 10-200 micrometri, venulele au pereți mai subțiri decât arteriolele și conțin mai puțin țesut muscular. Venulele postcapilare au o permeabilitate crescută și participă la schimbul de fluide și substanțe între sânge și țesuturi, similar capilarelor. Pe măsură ce venulele se unesc pentru a forma vene mai mari, peretele lor devine mai gros și mai puțin permeabil. Venulele pot stoca temporar cantități semnificative de sânge și pot contribui la reglarea volumului sanguin circulant.

Structura vaselor de sânge

Vasele de sânge prezintă o arhitectură complexă, adaptată funcțiilor specifice pe care le îndeplinesc în circulația sanguină. Deși există variații structurale între diferitele tipuri de vase, majoritatea prezintă o organizare în straturi concentrice, fiecare cu rol distinct în menținerea integrității vasculare și reglarea fluxului sanguin.

Tunica intima (stratul intern): Acesta reprezintă stratul cel mai profund al peretelui vascular, fiind în contact direct cu sângele circulant. Acest strat este format dintr-un singur rând de celule endoteliale așezate pe o membrană bazală și un strat subendotelial de țesut conjunctiv. Endoteliul nu este doar o barieră fizică, ci și un organ metabolic activ care secretă numeroase substanțe vasoactive precum oxidul nitric, endotelina și prostaciclinele. Aceste substanțe reglează tonusul vascular, coagularea sângelui, adeziunea leucocitelor și permeabilitatea vasculară. Disfuncția endotelială reprezintă un pas crucial în dezvoltarea aterosclerozei și a altor boli vasculare.

Tunica media (stratul mijlociu): Acesta constituie componenta structurală principală a peretelui vascular, fiind responsabilă pentru menținerea tonusului vascular și reglarea diametrului luminal. Acest strat este format predominant din celule musculare netede dispuse circular și fibre elastice. În arterele elastice, precum aorta, tunica media conține numeroase lamele elastice care permit dilatarea și revenirea vasului în timpul ciclului cardiac. În arterele musculare, stratul muscular este mai bine dezvoltat, permițând o reglare fină a fluxului sanguin. În vene, tunica media este mai subțire și conține mai puține fibre elastice, reflectând presiunea mai scăzută la care sunt supuse.

Tunica adventitia (stratul extern): Acesta reprezintă învelișul exterior al vaselor de sânge, fiind format din țesut conjunctiv lax care ancorează vasul de structurile adiacente. Acest strat conține fibre de colagen și elastină care oferă suport structural și previn supradilatarea vasului. În vasele mari, tunica adventitia conține propriile vase de sânge mici (vasa vasorum) care aprovizionează straturile externe ale peretelui vascular cu oxigen și nutrienți. De asemenea, aici se găsesc fibre nervoase vegetative care inervează musculatura netedă din tunica media, permițând reglarea neurogenă a tonusului vascular.

Diferențele structurale între tipurile de vase: Acestea reflectă adaptările funcționale specifice fiecărei categorii. Arterele elastice au o tunica media bogată în fibre elastice pentru a rezista presiunii pulsatile. Arterele musculare prezintă un strat muscular bine dezvoltat pentru reglarea precisă a fluxului sanguin. Capilarele sunt formate doar dintr-un strat endotelial și o membrană bazală, facilitând schimbul rapid de substanțe. Venele au pereți mai subțiri, cu mai puțin țesut elastic, dar posedă valve care previn refluxul sanguin. Aceste diferențe structurale permit fiecărui tip de vas să îndeplinească funcții specifice în circulația sanguină, contribuind la homeostazia organismului.

Funcțiile vaselor de sânge

Vasele de sânge îndeplinesc multiple funcții vitale în organism, fiind esențiale pentru menținerea homeostaziei și funcționarea normală a tuturor sistemelor. Rolurile lor depășesc simpla conducere a sângelui, implicând procese complexe de reglare și schimb de substanțe.

Transportul sângelui în organism: Aceasta reprezintă funcția primară a vaselor sanguine, care formează un sistem închis de conducte prin care sângele circulă continuu. Arterele transportă sângele oxigenat de la inimă către țesuturi, cu excepția arterelor pulmonare care conduc sânge dezoxigenat către plămâni. Venele realizează transportul în sens invers, aducând sângele dezoxigenat de la țesuturi înapoi la inimă, cu excepția venelor pulmonare care transportă sânge oxigenat. Acest circuit dublu, sistemic și pulmonar, asigură circulația eficientă a aproximativ 5-6 litri de sânge prin cei aproximativ 100.000 kilometri de vase sanguine din corpul uman, adaptându-se continuu la necesitățile metabolice ale diferitelor organe.

Livrarea oxigenului și a nutrienților: Această livrare către țesuturile corpului se realizează prin intermediul rețelei capilare. Oxigenul legat de hemoglobina din eritrocite și nutrienții din plasmă sanguină traversează pereții subțiri ai capilarelor prin difuziune, filtrare și transport activ, ajungând astfel la celulele țesuturilor. Intensitatea acestui proces variază în funcție de activitatea metabolică a țesuturilor, fiind amplificată în condiții de efort fizic sau în organe cu metabolism intens precum creierul, ficatul sau mușchii scheletici. Vasele sanguine pot modifica fluxul sanguin local prin vasoconstricție sau vasodilatație, direcționând astfel mai mulți nutrienți și oxigen către zonele cu necesități crescute.

Eliminarea produselor reziduale: Îndepărtarea produselor reziduale din țesuturi reprezintă o funcție esențială a sistemului vascular. Dioxidul de carbon, ureea, acidul uric și alți metaboliți rezultați din activitatea celulară difuzează din țesuturi în capilarele sanguine, fiind apoi transportați către organele excretoare. Dioxidul de carbon este transportat către plămâni pentru a fi eliminat prin expirație, în timp ce deșeurile azotate și alte substanțe toxice sunt filtrate de rinichi și eliminate prin urină. Ficatul procesează numeroase substanțe toxice din sânge, transformându-le în compuși mai puțin nocivi care pot fi excretați. Această funcție de curățare continuă este vitală pentru menținerea echilibrului biochimic al organismului.

Reglarea temperaturii corporale: Această funcție se realizează parțial prin modificarea fluxului sanguin cutanat. În condiții de temperatură ambientală ridicată sau în timpul efortului fizic, vasele sanguine din piele se dilată (vasodilatație), permițând un flux sanguin crescut la suprafața corpului. Acest proces facilitează pierderea căldurii prin radiație, conducție și convecție. În medii reci, vasele cutanate se constrictă (vasoconstricție), reducând fluxul sanguin și limitând pierderea de căldură. Această reglare vasomotorie, controlată de centrul termoreglator din hipotalamus, permite menținerea temperaturii corporale centrale în limite fiziologice strânse, protejând astfel funcționarea optimă a enzimelor și proceselor metabolice.

Reglarea presiunii sanguine: Această reglare este realizată prin modificări ale rezistenței vasculare periferice, în special la nivelul arteriolelor. Contracția sau relaxarea mușchiului neted din pereții arteriolelor modifică diametrul acestora, influențând astfel rezistența la curgerea sângelui. Vasoconstricția arteriolară crește rezistența periferică și, implicit, presiunea arterială, în timp ce vasodilatația are efectul opus. Acest mecanism este controlat de factori nervoși (sistemul nervos simpatic și parasimpatic), hormonali (adrenalina, angiotensina II, vasopresina) și locali (oxidul nitric, endotelina, prostaglandinele). În plus, vasele de capacitanță (venele) pot modifica volumul sanguin circulant prin constricție sau dilatație, influențând astfel presiunea arterială și întoarcerea venoasă la inimă.

Formarea vaselor de sânge

Dezvoltarea și creșterea rețelei vasculare reprezintă procese complexe care implică mecanisme moleculare și celulare specifice. Formarea vaselor de sânge este esențială nu doar în perioada embrionară, ci și în diverse procese fiziologice și patologice din viața adultă.

Vasculogeneza: Aceasta reprezintă procesul de formare de novo a vaselor sanguine din celule precursoare, fiind predominant în dezvoltarea embrionară timpurie. Acest proces începe în jurul zilei a 18-a de dezvoltare embrionară, când celule mezodermice se diferențiază în hemangioblaste, precursori comuni ai celulelor endoteliale și hematopoietice. Hemangioblastele se agregă formând insulele sanguine, în care celulele periferice se diferențiază în angioblaste, iar cele centrale în celule hematopoietice. Angioblastele migrează, proliferează și se diferențiază în celule endoteliale care se organizează în tuburi primitive, formând un plexus vascular primar. Acest proces este reglat de factori de creștere precum factorul de creștere endotelial vascular (VEGF) și factorul bazic de creștere a fibroblastelor (bFGF), care activează receptori specifici pe suprafața celulelor precursoare.

Angiogeneza: Aceasta este procesul de formare a noilor vase sanguine prin înmugurirea și extinderea vaselor preexistente. Spre deosebire de vasculogeneză, angiogeneza are loc atât în perioada embrionară, cât și în viața adultă. Procesul începe cu degradarea locală a membranei bazale a vasului existent sub acțiunea enzimelor proteolitice. Celulele endoteliale migrează apoi în spațiul extracelular, proliferează și formează muguri vasculari care se extind în direcția stimulului angiogenic. Acești muguri se alungesc, formează un lumen și se conectează cu alte vase, creând astfel o rețea vasculară funcțională. Ulterior, vasele nou formate sunt stabilizate prin recrutarea de pericite și celule musculare netede, precum și prin depunerea de matrice extracelulară. Angiogeneza este strict reglată de un echilibru între factori pro-angiogenici (VEGF, angiopoietine, factori de creștere fibroblastici) și factori anti-angiogenici (trombospondina, angiostatina, endostatina).

Afecțiuni comune ale vaselor de sânge

Vasele de sânge pot fi afectate de numeroase patologii care compromit structura și funcția lor, având consecințe semnificative asupra sănătății generale. Aceste afecțiuni variază de la probleme degenerative cronice până la urgențe medicale acute.

Ateroscleroza: Aceasta reprezintă o afecțiune degenerativă caracterizată prin acumularea progresivă de lipide, celule inflamatorii și țesut fibros în peretele arterial, formând plăci aterosclerotice. Procesul începe cu disfuncția endotelială, urmată de infiltrarea lipoproteinelor cu densitate mică (LDL) în intima arterială, unde sunt oxidate și declanșează un răspuns inflamator. Monocitele din sânge aderă la endoteliul activat, migrează în intimă și se transformă în macrofage care înghit LDL oxidat, devenind celule spumoase. Aceste celule, împreună cu celulele musculare netede proliferative și matricea extracelulară, formează placa aterosclerotică care îngustează progresiv lumenul arterial. Complicațiile aterosclerozei includ angina pectorală, infarctul miocardic, accidentul vascular cerebral și ischemia periferică, reprezentând principalele cauze de morbiditate și mortalitate la nivel mondial.

Boala vasculară periferică: Aceasta afectează predominant arterele membrelor inferioare, provocând îngustarea și obstrucția acestora, cel mai frecvent din cauza aterosclerozei. Manifestarea clinică tipică este claudicația intermitentă, caracterizată prin durere musculară la efort care dispare în repaus. În stadiile avansate, pacienții pot dezvolta durere de repaus, ulcerații sau gangrenă, necesitând uneori amputație. Factorii de risc includ fumatul, diabetul zaharat, hipertensiunea arterială și dislipidemia. Diagnosticul se bazează pe examenul clinic (palparea pulsurilor periferice, măsurarea indicelui gleznă-braț) și investigații imagistice (ecografie Doppler, angiografie). Tratamentul vizează modificarea factorilor de risc, terapia medicamentoasă (antiagregante plachetare, statine) și, în cazurile severe, revascularizarea prin angioplastie sau bypass chirurgical.

Hipertensiunea arterială (HTA): Aceasta este definită ca o creștere persistentă a presiunii sanguine peste valorile normale (140/90 mmHg), afectând aproximativ 30-45% din populația adultă. HTA primară (esențială), care reprezintă 90-95% din cazuri, nu are o cauză identificabilă, fiind rezultatul interacțiunii complexe între factori genetici și de mediu. HTA secundară este consecința unor afecțiuni specifice precum stenoza arterei renale, feocromocitomul sau hiperaldosteronismul primar. Expunerea cronică a vaselor sanguine la presiuni ridicate determină remodelarea acestora, cu îngroșarea pereților și reducerea complianței, conducând la complicații precum hipertrofia ventriculară stângă, insuficiența cardiacă, accidentul vascular cerebral, boala renală cronică și retinopatia hipertensivă. Tratamentul include modificarea stilului de viață și terapia medicamentoasă cu diuretice, inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei, blocante ale receptorilor de angiotensină, blocante ale canalelor de calciu și beta-blocante.

Fenomenul Raynaud: Aceasta este o afecțiune vasospastică caracterizată prin episoade tranzitorii de vasoconstricție a arterelor digitale, declanșate de expunerea la frig sau stres emoțional. Clinic, se manifestă prin modificări secvențiale ale culorii degetelor (paloare, cianoză, eritem), însoțite de amorțeală, furnicături sau durere. Fenomenul Raynaud primar (boala Raynaud) apare izolat, fără o patologie subiacentă, afectând predominant femeile tinere. Fenomenul Raynaud secundar este asociat cu boli ale țesutului conjunctiv (sclerodermia, lupusul eritematos sistemic), boli ocupaționale, medicamente vasoconstrictoare sau afecțiuni hematologice. Diagnosticul se bazează pe criteriile clinice și excluderea cauzelor secundare. Tratamentul include evitarea factorilor declanșatori, blocante ale canalelor de calciu (nifedipină) și, în cazurile severe, simpatectomia digitală.

Varicele: Acestea reprezintă dilatații permanente, tortuoase și elongate ale venelor superficiale, afectând predominant venele safene ale membrelor inferioare. Patogeneza implică incompetența valvulară venoasă, care permite refluxul sanguin și creșterea presiunii hidrostatice în venele distale. Factorii predispozanți includ predispoziția genetică, sexul feminin, sarcina, obezitatea și ortostatismul prelungit. Clinic, se manifestă prin dilatații venoase vizibile, edem, senzație de greutate și oboseală a membrelor, crampe nocturne și prurit. Complicațiile includ tromboflebita superficială, hemoragia, dermatita de stază și ulcerațiile varicoase. Tratamentul cuprinde măsuri conservative (compresie elastică, elevarea membrelor) și intervenții definitive (scleroterapie, ablație endovenoasă termică, stripping chirurgical).

Anevrismele: Acestea sunt dilatații localizate ale peretelui arterial, cu un diametru cu cel puțin 50% mai mare decât cel normal al vasului respectiv. Anevrismele aortice abdominale sunt cele mai frecvente, urmate de cele ale aortei toracice și ale arterelor cerebrale. Patogeneza implică degradarea matricei extracelulare din media arterială, în special a elastinei și colagenului, sub acțiunea metaloproteinazelor. Factorii de risc includ ateroscleroza, hipertensiunea arterială, fumatul, vârsta înaintată și predispoziția genetică. Majoritatea anevrismelor sunt asimptomatice și descoperite incidental. Complicația majoră este ruptura, care determină hemoragie masivă cu mortalitate ridicată. Tratamentul anevrismelor de dimensiuni mari sau cu creștere rapidă include repararea endovasculară sau chirurgia deschisă.

Trombozele: Acestea reprezintă formarea de cheaguri sanguine în interiorul vaselor, obstrucționând fluxul sanguin. Tromboza venoasă profundă (TVP) afectează predominant venele membrelor inferioare și este favorizată de triada Virchow: staza venoasă, hipercoagulabilitatea și leziunea endotelială. Factorii de risc includ imobilizarea prelungită, intervențiile chirurgicale, traumatismele, neoplaziile, sarcina și contraceptivele orale. Clinic, se manifestă prin edem, durere, căldură locală și eritem al extremității afectate. Complicația majoră este embolia pulmonară, rezultată din migrarea unui fragment de tromb în circulația pulmonară. Tromboza arterială apare frecvent pe fondul leziunilor aterosclerotice și poate determina ischemie acută a teritoriului afectat. Diagnosticul se bazează pe examenul clinic, determinarea D-dimerilor și investigații imagistice (ecografie Doppler, angiografie CT). Tratamentul include anticoagulante, tromboliza în cazuri selectate și, ocazional, intervenții mecanice pentru îndepărtarea trombilor.

Menținerea sănătății vaselor de sânge

Sănătatea sistemului vascular este fundamentală pentru funcționarea optimă a întregului organism. Adoptarea unor strategii preventive și a unui stil de viață sănătos poate reduce semnificativ riscul de dezvoltare a bolilor vasculare și poate îmbunătăți calitatea vieții.

Considerații dietetice: Acestea joacă un rol crucial în menținerea sănătății vasculare. O alimentație bogată în fructe, legume, cereale integrale, pește, nuci și uleiuri vegetale (dieta mediteraneană) a demonstrat beneficii semnificative în prevenirea bolilor cardiovasculare. Aceste alimente conțin antioxidanți, fibre, acizi grași omega-3 și fitosteroli care reduc inflamația, îmbunătățesc funcția endotelială și scad nivelurile lipidelor aterogene. Este recomandată limitarea consumului de grăsimi saturate și trans, carne roșie procesată, alimente bogate în sodiu și zahăr rafinat. Potasiul, magneziul și calciul din alimentație contribuie la reglarea presiunii arteriale. Consumul moderat de alcool (în special vin roșu) poate avea efecte protectoare vasculare datorită conținutului de resveratrol, însă beneficiile dispar la consumul excesiv.

Activitatea fizică: Exercițiile aerobice de intensitate moderată (mers rapid, înot, ciclism) timp de cel puțin 150 minute săptămânal îmbunătățesc funcția endotelială, cresc elasticitatea arterială, reduc rigiditatea vasculară și scad presiunea arterială. Activitatea fizică stimulează eliberarea de oxid nitric, un vasodilatator potent, și reduce nivelurile de adrenalină și noradrenalină circulante. Exercițiile fizice cresc nivelul colesterolului HDL („colesterolul bun”) și reduc trigliceridele serice. În plus, activitatea fizică regulată contribuie la menținerea greutății corporale optime, îmbunătățește sensibilitatea la insulină și reduce inflamația sistemică, toți aceștia fiind factori importanți pentru sănătatea vasculară.

Gestionarea tensiunii arteriale, a glicemiei și a colesterolului: Monitorizarea regulată a acestor parametri permite identificarea precoce a valorilor anormale și inițierea promptă a măsurilor terapeutice. Hipertensiunea arterială trebuie controlată prin modificarea stilului de viață și, când este necesar, prin medicație antihipertensivă. Diabetul zaharat necesită menținerea glicemiei în limite optime prin dietă, activitate fizică, medicație orală sau insulinoterapie, pentru a preveni microangiopatia și macroangiopatia diabetică. Dislipidemia trebuie corectată prin dietă adecvată, exerciții fizice și, la nevoie, medicamente hipolipemiante (statine, fibrati, ezetimib). Atingerea și menținerea valorilor țintă pentru acești parametri reduce semnificativ riscul de evenimente cardiovasculare și complicații vasculare.

Evitarea produselor din tutun: Această schimbare reprezintă una dintre cele mai importante măsuri pentru protejarea sănătății vasculare. Fumatul și expunerea la fumul de țigară determină disfuncție endotelială, inflamație vasculară, stres oxidativ, creșterea agregării plachetare și modificări ale profilului lipidic. Nicotina provoacă vasoconstricție și crește frecvența cardiacă și presiunea arterială. Monoxidul de carbon din fumul de țigară reduce capacitatea sângelui de a transporta oxigen. Toate aceste efecte accelerează procesul aterosclerotic și cresc riscul de tromboză. Renunțarea la fumat determină îmbunătățirea rapidă a funcției endoteliale și reduce progresiv riscul cardiovascular, apropiindu-se de cel al nefumătorilor după 10-15 ani de abstinență.

Limitarea consumului de alcool: Deși consumul moderat (maximum un pahar pe zi pentru femei și două pentru bărbați) poate avea efecte cardioprotectoare, consumul excesiv are consecințe negative asupra sistemului cardiovascular. Alcoolul în cantități mari crește presiunea arterială, poate induce aritmii cardiace (în special fibrilația atrială), cardiomiopatia alcoolică și accidente vasculare cerebrale hemoragice. De asemenea, contribuie la obezitate, hipertrigliceridemie și rezistență la insulină. Este important de menționat că beneficiile potențiale ale consumului moderat nu justifică începerea consumului de alcool la persoanele abstinente și că există alternative mai sigure pentru protecția cardiovasculară, precum activitatea fizică și dieta sănătoasă.

Opțiuni de tratament pentru afecțiunile vaselor de sânge

Managementul bolilor vasculare implică o abordare multidisciplinară, combinând terapii medicamentoase, intervenții minim invazive și proceduri chirurgicale, adaptate în funcție de tipul și severitatea afecțiunii.

Anticoagulantele

Acestea sunt medicamente care previn formarea cheagurilor de sânge prin interferarea cu cascada coagulării. Heparina nefracționată și heparinele cu greutate moleculară mică (enoxaparina, dalteparina) acționează prin potențarea antitrombinei III, inhibând factorii de coagulare activați. Antagoniștii vitaminei K (warfarina) inhibă sinteza hepatică a factorilor de coagulare dependenți de vitamina K (II, VII, IX, X). Anticoagulantele orale directe (dabigatran, rivaroxaban, apixaban, edoxaban) inhibă selectiv factorul IIa (trombina) sau factorul Xa. Anticoagulantele sunt indicate în tromboza venoasă profundă, embolia pulmonară, fibrilația atrială, protezele valvulare mecanice și sindroamele coronariene acute. Principalul efect advers este sângerarea, necesitând monitorizare atentă și, uneori, administrarea de antidoturi specifice.

Medicamentele trombolitice (fibrinolitice)

Acestea dizolvă cheagurile deja formate prin activarea plasminogenului la plasmină, care degradează fibrina din structura trombului. Agenții trombolitici includ streptokinaza, alteplaza (tPA), reteplaza și tenecteplaza. Aceste medicamente sunt utilizate în situații acute precum infarctul miocardic cu supradenivelare de segment ST, accidentul vascular cerebral ischemic acut (în primele 4,5 ore) și embolia pulmonară masivă cu instabilitate hemodinamică. Eficacitatea trombolizei este dependentă de timp, fiind maximă când este administrată precoce după debutul simptomelor. Riscul major al terapiei trombolitice este sângerarea, în special cea intracraniană, care limitează utilizarea acestor agenți la pacienții fără contraindicații absolute sau relative.

Medicamentele antihipertensive

Medicamentele antihipertensive sunt esențiale în managementul hipertensiunii arteriale și al complicațiilor sale vasculare. Diureticele reduc volumul sanguin circulant și rezistența vasculară periferică. Inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei (IECA) și blocantele receptorilor de angiotensină II (BRA) previn vasoconstricția mediată de angiotensina II și îmbunătățesc funcția endotelială. Blocantele canalelor de calciu inhibă influxul de calciu în celulele musculare netede vasculare, determinând vasodilatație. Beta-blocantele reduc debitul cardiac și eliberarea de renină. Alfa-blocantele determină vasodilatație prin blocarea receptorilor alfa-adrenergici. Alegerea medicamentelor antihipertensive se bazează pe eficacitate, comorbidități, tolerabilitate și considerații farmaco-economice, adesea fiind necesară terapia combinată pentru atingerea valorilor țintă ale tensiunii arteriale.

Statinele

Statinele reprezintă clasa principală de medicamente hipolipemiante, acționând prin inhibarea HMG-CoA reductazei, enzima limitantă în sinteza colesterolului endogen. Statinele (atorvastatina, rosuvastatina, simvastatina) reduc semnificativ nivelurile colesterolului LDL („colesterolul rău”) și, într-o măsură mai mică, ale trigliceridelor, crescând ușor colesterolul HDL. Pe lângă efectele hipolipemiante, statinele au proprietăți pleiotrope, incluzând îmbunătățirea funcției endoteliale, efecte antiinflamatorii, antioxidante și antitrombotice. Acestea stabilizează plăcile aterosclerotice și reduc progresia aterosclerozei. Numeroase studii clinice au demonstrat eficacitatea statinelor în prevenția primară și secundară a evenimentelor cardiovasculare, reducând mortalitatea și morbiditatea. Efectele adverse includ miopatia, creșterea enzimelor hepatice și, rar, rabdomioliza.

Terapia compresivă

Terapia compresivă utilizează ciorapi sau bandaje elastice pentru a aplica presiune externă asupra membrelor inferioare, îmbunătățind întoarcerea venoasă și reducând staza sanguină. Această terapie este indicată în insuficiența venoasă cronică, sindromul post-trombotic, varice, limfedem și ulcere venoase. Ciorapii compresivi sunt disponibili în diferite clase de compresie (I-IV), alegerea fiind determinată de severitatea afecțiunii și toleranța pacientului. Compresoterapia reduce simptomele (durere, edem, senzație de greutate), previne complicațiile și accelerează vindecarea ulcerelor venoase. Pentru eficiență maximă, terapia compresivă trebuie aplicată corect, purtată regulat și combinată cu exerciții fizice și elevarea membrelor. Contraindicațiile includ arteriopatia obliterantă severă, dermatita exudativă și neuropatia periferică avansată.

Intervențiile chirurgicale

Angioplastia: Această procedură minim invazivă este utilizată pentru a dilata vasele sanguine înguste sau blocate, restabilind fluxul sanguin adecvat. Sub ghidaj fluoroscopic, un cateter cu un balon la vârf este introdus prin puncție arterială și avansat până la zona stenozată. Balonul este apoi umflat, comprimând placa aterosclerotică și dilatând lumenul vascular. Frecvent, angioplastia este completată cu implantarea unui stent (o structură tubulară metalică) care menține vasul deschis. Stenturile moderne pot fi acoperite cu medicamente (stenturile farmacologic active) care previn restenoza prin inhibarea proliferării neointimale. Angioplastia cu stentare este utilizată în boala coronariană, boala arterială periferică și stenoza arterelor carotide, oferind o alternativă mai puțin invazivă la bypass-ul chirurgical.

Îndepărtarea cheagurilor de sânge: Trombectomia mecanică este o procedură endovasculară utilizată pentru îndepărtarea trombilor din vasele sanguine. În accidentul vascular cerebral ischemic acut cauzat de ocluzia unei artere cerebrale mari, trombectomia mecanică poate restabili rapid fluxul sanguin cerebral, reducând semnificativ deficitele neurologice și îmbunătățind prognosticul. Procedura implică introducerea unui cateter special care poate captura și extrage trombul prin aspirație sau utilizând dispozitive de tip stent-retriever. Trombectomia este eficientă în primele 24 de ore de la debutul simptomelor și poate fi combinată cu tromboliza intravenoasă. În tromboza venoasă profundă extensivă, trombectomia farmacomecanică (combinația între fragmentarea mecanică a trombului și administrarea locală de agenți trombolitici) poate reduce sindromul post-trombotic.

Filtrul de venă cavă: Acest dispozitiv este implantat în vena cavă inferioară pentru a preveni migrarea trombilor de la nivelul membrelor inferioare către circulația pulmonară, reducând astfel riscul de embolie pulmonară. Filtrul are o formă conică cu multiple brațe care permit trecerea sângelui, dar captează cheagurile mai mari. Indicațiile pentru implantarea unui filtru de venă cavă includ: contraindicații absolute pentru anticoagulare, complicații hemoragice semnificative în timpul terapiei anticoagulante, eșecul anticoagulării adecvate (embolie pulmonară recurentă în ciuda anticoagulării terapeutice) și embolia pulmonară la pacienții cu rezervă cardiopulmonară limitată. Filtrele pot fi permanente sau temporare (recuperabile), acestea din urmă fiind preferate când contraindicația pentru anticoagulare este temporară. Complicațiile includ tromboza filtrului, sindromul post-trombotic, perforația venei cave și migrarea dispozitivului.