AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 12486/2019/01-02
nistatină
nistatină
5 (72)
Nistatină Atb este un medicament antifungic indicat pentru tratarea infecțiilor cauzate de Candida albicans la nivelul tractului digestiv și ca tratament adjuvant pentru candidoza vaginală și cutanată, fiind destinat adulților, adolescenților și copiilor peste 6 ani. Medicamentul nu trebuie utilizat de persoanele alergice la nistatină sau alte antifungice polienice, iar în timpul tratamentului trebuie evitate medicamentele care modifică tranzitul intestinal sau care pot izola mucoasa digestivă. Este important de menționat că medicamentul nu se administrează împreună cu alimente, poate fi utilizat în timpul sarcinii doar dacă este necesar și în timpul alăptării cu precauție, și conține lactoză monohidrat și Ponceau 4R care pot provoca reacții alergice la persoanele sensibile.
Medicamentul trebuie păstrat la temperaturi sub 25°C în ambalajul original și administrat conform prescripției medicului, continuând tratamentul cel puțin 48 de ore după dispariția simptomelor. Printre reacțiile adverse rare se numără erupții cutanate, mâncărime, greață, vărsături, diaree și în cazuri severe eroziuni ale pielii sau eritem (sindrom Stevens-Johnson). În caz de supradozaj, principalele efecte sunt diareea și disconfortul gastro-intestinal. Orice reacții adverse trebuie raportate medicului sau farmacistului, iar pentru copiii sub 6 ani se recomandă utilizarea unei forme farmaceutice adecvate vârstei.
Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicamentdeoarece conține informații importante pentru dumneavoastră.
Ce găsiți în acest prospect
Nistatina face parte din clasa de medicamente cunoscută sub denumirea de antifungice.
Nistatina este indicată la adulţi, adolescenți şi copii cu vârsta peste 6 ani pentru a trata infecţiile determinate de o ciupercă denumită Candida albicans, localizate la nivelul tractului digestiv şi ca adjuvant în tratamentul candidozei vaginale şi cutanate.
Nu utilizaţi Nistatină Atb
Atenționări și precauții
Înainte să luați acest medicament adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Medicul dumneavoastră vă va explica toţi factorii care pot determina reapariţiaCandidei, pentru a-i putea identifica şi evita.
În timpul tratamentului evitați medicamentele care modifică tranzitul intestinal, pansamentele digestive şi în general toate medicamentele care pot izola mucoasa digestivă de acţiunea nistatinei.
Nu utilizaţi nistatina pentru tratamentul micozelor generalizate.
Copii și adolescenți
Pentru copii cu vârsta sub 6 ani se recomandă administrarea nistatinei într-o formă farmaceutică adecvată vârstei.
Nistatină Atb împreună cu alte medicamente
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.
Nu sunt cunoscute interacţiuni ale Nistatină Atb cu alte medicamente.
Nistatină Atb împreună cu alimente şi băuturi
Nu luaţi Nistatină Atb împreună cu alimente, deoarece acestea pot împiedica acţiunea medicamentului.
Sarcina, alăptarea și fertilitateaDacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Sarcina
În timpul sarcinii se administrează Nistatină Atb pe cale orală, numai dacă este necesar. Nu s-au înregistrat cazuri de malformaţii după administrarea de nistatină în primul trimestru de sarcină.
Alăptarea
Nu se cunoaşte dacă nistatina se excretă în laptele matern. Deoarece practic nu se absoarbe din tractul digestiv, nistatina se poate administra în timpul alăptării la recomandarea medicului, cu precauţie datorită posibilităţii apariţiei reacţiilor adverse la sugar (diaree, etc).
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Nistatină Atb nu are nici o influenţă asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Nistatină Atb conţine lactoză monohidrat. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.
Nistatină Atb conţine Ponceau 4R (E124). Poate provoca reacţii alergice.
Luați întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Adulţi – 500000 – 1000000 UI (1 – 2 comprimate) de 3 – 6 ori pe zi
Adolescenți și copii peste 6 ani– 1000000 UI – 2000000 UI (2 – 4 comprimate) pe zi, fracţionat în 3 – 4 prize.
Se recomandă administrarea medicamentului între mese, evitându-se asocierea cu alimentele.
Tratamentul cu Nistatină Atb se continuă cel puţin 48 de ore după vindecarea semnelor clinice.
Pentru copii cu vârsta sub 6 ani se recomandă administrarea nistatinei într-o formă farmaceutică adecvată vârstei.
În cazul candidozei la nivelul gurii şi a faringelui, medicul vă poate recomanda sfărâmarea comprimatelor înaintea înghiţirii lor şi menţinerea în gură cât mai mult timp pentru realizarea unui contact direct şi prelungit cu leziunile.
Dacă luați mai multă Nistatină Atb decât trebuie
Utilizarea oricărui medicament în exces poate avea serioase consecinţe. Dacă suspectaţi supradozajul, anunţaţi de urgenţă medicul. Supradozarea acută cu nistatină provoacă diaree şi/sau disconfort gastro- intestinal.
Dacă uitați să luaţi Nistatină Atb
Dacă aţi uitat să luaţi o doză, luaţi medicamentul imediat ce vă amintiţi. Totuşi, dacă este timpul pentru următoarea doză, luaţi-o doar pe aceasta.
Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă încetaţi să luaţi Nistatină Atb
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Ca toate medicamentele, Nistatină Atb poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Următoarele reacţii adverse au fost raportate la administrarea de nistatină:
Rare (afectează mai pu ț in de 1 din 1000 utilizatori):
Dacă vreuna dintre reacţiile adverse se agravează sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1, Bucureşti 011478- RO, Tel: + 4 0757 117 259, Fax: +4 0213 163 497, e-mail: adr@anm.ro
Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.
Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.
A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Ce conţine Nistatină Atb
-Substanţa activă este nistatină. Fiecare comprimat filmat conţine nistatină 500000 UI .
-Celelalte componente sunt: nucleu – lactoză monohidrat, povidonă, crospovidonă, talc, stearat de magneziu;film –alcool polivinilic parţial hidrolizat, macrogol/PEG 3000, dioxid de titan (E171), talc, oxid roşu de fier (E172), Ponceau 4R lac de aluminiu (E124), oxid negru de fier (E172), Indigo
Carmin / lac de aluminiu FD&Blue (E132) .
Cum arată Nistatină Atb şi conţinutul ambalajului
Nistatină Atb 500000 UI se prezintă sub formă de comprimate filmate rotunde biconvexe, cu margini intacte şi aspect uniform, de culoare brună.
Cutie cu 2 blistere PVC/Al a câte 10 comprimate filmate.
Cutie cu 150 blistere PVC/Al a câte 10 comprimate filmate.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul
Antibiotice SA
Str.Valea Lupului nr.1, 707410 Iaşi,
România
Pentru orice informaţii referitoare la acest medicament vă rugăm să contactaţi reprezentanţa locală a deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă:
Antibiotice SA
Str.Valea Lupului nr.1, 707410 Iaşi,
România
Acest prospect a fost aprobat în septembrie 2019.
Denumire medicament
Nistatină Atb
Substanța activă
Nistatină
Forma farmaceutică
Comprimate filmate
Clasa de medicamente
Antifungice
Indicații terapeutice
Tratamentul infecțiilor cu Candida albicans
Contraindicații
Alergie la nistatină sau alte antifungice polienice
Mod de administrare
Între mese, 3-6 ori pe zi
Condiții de păstrare
Sub 25°C, în ambalajul original
Aspect
Comprimate rotunde biconvexe, brune
Concentrație
500000 UI
Ambalaj
Cutie cu 2 sau 150 blistere a câte 10 comprimate
Excipienți principali
Lactoză monohidrat, povidonă, talc