Meniu

Anatomia mainii: oase, articulatii, muschi, nervi si vascularizati

Verificat medical
Ultima verificare medicală a fost facuta de Dr. Tatiana Popa pe data de
Scris de Echipa Editoriala Med.ro, echipa multidisciplinară.

Anatomia mâinii reprezintă un sistem complex și fascinant care permite efectuarea unor mișcări fine și precise. Mâna umană conține 27 de oase, împreună cu numeroși mușchi, ligamente, tendoane și nervi care lucrează în armonie pentru a asigura funcționalitatea acesteia. Structura sa unică permite realizarea unei game variate de mișcări, de la manipularea obiectelor delicate până la prinderea fermă.

Sistemul nervos al mâinii oferă atât sensibilitate tactilă fină cât și control muscular precis. Vasele de sânge furnizează nutrienții necesari țesuturilor, în timp ce sistemul limfatic ajută la menținerea echilibrului fluidelor. Această organizare complexă face posibilă executarea sarcinilor zilnice, de la scris până la activități care necesită dexteritate și forță.

Oasele principale ale mâinii

Scheletul mâinii este alcătuit din trei grupuri principale de oase care lucrează împreună pentru a oferi atât stabilitate cât și mobilitate. Aceste structuri osoase formează baza pentru atașarea mușchilor și ligamentelor, permițând efectuarea mișcărilor complexe caracteristice mâinii umane.

Oasele carpiene: Carpul este format din opt oase mici aranjate în două rânduri. Rândul proximal include oasele scafoid, semilunar, piramidal și pisiform, în timp ce rândul distal conține oasele trapez, trapezoid, capitat și osul cu cârlig. Aceste oase sunt interconectate prin ligamente puternice și formează o structură flexibilă care permite mișcări complexe ale încheieturii mâinii.

Oasele metacarpiene: Cele cinci oase metacarpiene formează scheletul palmei și se extind de la oasele carpiene până la baza degetelor. Fiecare os metacarpian are o bază proximală, un corp și un cap distal. Primul os metacarpian, corespunzător policelui, este mai scurt și mai mobil decât celelalte, permițând mișcări unice de opoziție caracteristice mâinii umane.

Falangele: Degetele sunt formate din oase numite falange, cu un total de 14 falange în fiecare mână. Fiecare deget, cu excepția policelui, are trei falange: proximală, mijlocie și distală. Policele are doar două falange, una proximală și una distală. Această structură permite flexibilitatea și precizia necesară pentru manipularea obiectelor.

Oasele sesamoide: Acestea sunt oase mici, rotunjite, încorporate în tendoane, în special la nivelul articulației metacarpofalangiene a policelui. Oasele sesamoide îmbunătățesc funcția tendoanelor, modifică direcția forței musculare și protejează tendoanele de uzură excesivă. Aceste oase joacă un rol important în mecanica mișcării policelui.

Articulații și ligamente

Articulațiile și ligamentele mâinii formează un sistem complex care permite mișcări precise și controlate. Această rețea de structuri anatomice asigură stabilitatea necesară pentru efectuarea activităților zilnice, menținând în același timp flexibilitatea caracteristică mâinii umane.

Articulațiile carpo-metacarpiene: Aceste articulații conectează oasele carpiene cu metacarpienele. Articulația carpometacarpiană a policelui este deosebit de importantă, permițând mișcări unice de opoziție. Celelalte articulații carpo-metacarpiene au o mobilitate mai limitată, dar contribuie la stabilitatea generală a mâinii.

Articulațiile metacarpofalangiene: Situate la baza degetelor, aceste articulații permit mișcări de flexie, extensie și abducție-adducție. Articulațiile sunt stabilizate de ligamente colaterale și placă volară, care previn hiperextensia și mențin stabilitatea laterală.

Articulațiile interfalangiene: Aceste articulații permit mișcări de flexie și extensie ale degetelor. Articulațiile interfalangiene proximale și distale sunt stabilizate de ligamente colaterale și plăci volare, care limitează mișcările laterale și hiperextensia.

Ligamentele colaterale: Aceste structuri fibroase se găsesc pe părțile laterale ale articulațiilor degetelor. Ele previn mișcările laterale excesive și asigură stabilitatea necesară pentru prindere și manipulare precisă.

Fascia palmară și sistemul de scripeți: Fascia palmară este o structură fibroasă densă care protejează structurile profunde ale mâinii. Sistemul de scripeți este format din inele fibroase care mențin tendoanele flexoare apropiate de oase, prevenind efectul de coardă de arc în timpul flexiei degetelor.

Mușchii mâinii

Mușchii mâinii sunt organizați în grupuri funcționale care permit executarea mișcărilor fine și precise necesare pentru activitățile zilnice. Aceștia lucrează în coordonare pentru a asigura atât forța cât și dexteritatea caracteristică mâinii umane.

Mușchii tenari: Acești mușchi formează eminența tenară la baza policelui și includ abductorul scurt, flexorul scurt și opozantul policelui. Ei permit mișcări complexe ale policelui, esențiale pentru prinderea și manipularea obiectelor. Mușchii tenari sunt inervați predominant de nervul median și permit opoziția policelui cu celelalte degete.

Mușchii hipotenari: Localizați pe marginea ulnară a palmei, acești mușchi controlează mișcările degetului mic. Grupul include abductorul, flexorul scurt și opozantul degetului mic. Mușchii hipotenari sunt inervați de nervul ulnar și contribuie la precizia prinderii și la adaptarea formei palmei la obiectele manipulate.

Mușchii lombricali: Acești mușchi mici, în formă de vierme, sunt atașați de tendoanele flexorilor profunzi ai degetelor. Ei participă la flexia articulațiilor metacarpofalangiene și la extensia articulațiilor interfalangiene. Mușchii lombricali sunt unici prin faptul că au origine pe tendoane și nu pe oase, contribuind la controlul fin al mișcărilor degetelor.

Mușchii interosoși: Mușchii interosoși ai mâinii sunt situați între oasele metacarpiene și sunt organizați în două grupuri: dorsali și palmari. Mușchii interosoși dorsali realizează abducția degetelor, în timp ce cei palmari execută adducția acestora. Acești mușchi sunt esențiali pentru mișcările fine ale degetelor și contribuie la stabilizarea articulațiilor metacarpofalangiene. Inervația este asigurată de nervul ulnar, iar acțiunea lor coordonată permite ajustarea precisă a poziției degetelor în timpul activităților manuale complexe.

Flexorii și extensorii extrinseci: Acești mușchi își au originea în antebraț și se inseră pe oasele mâinii prin intermediul tendoanelor lungi. Flexorii extrinseci includ flexorul profund și superficial al degetelor, care permit îndoirea degetelor și realizarea prizei de forță. Extensorii extrinseci, precum extensorul comun al degetelor și extensorii proprii, asigură extensia degetelor și poziționarea mâinii. Coordonarea acestor grupuri musculare este esențială pentru realizarea mișcărilor precise și controlate ale mâinii.

Nervii mâinii

Inervația mâinii este asigurată prin trei nervi principali care furnizează atât funcții motorii cât și senzitive. Această rețea nervoasă complexă permite executarea mișcărilor fine și perceperea senzațiilor tactile, fiind esențială pentru funcționarea normală a mâinii.

Nervul median: Acest nerv este responsabil pentru controlul mușchilor tenari și al primilor doi mușchi lombricali, oferind mobilitate deosebită policelui. El asigură sensibilitatea palmară a primelor trei degete și jumătate radială a degetului inelar. Nervul median traversează tunelul carpian și emite ramura motorie recurentă pentru musculatura tenară, fiind crucial pentru realizarea prizei fine și a mișcărilor de precizie ale mâinii.

Nervul ulnar: Nervul ulnar inervează majoritatea mușchilor intrinseci ai mâinii, inclusiv mușchii hipotenari și interosoși. El furnizează sensibilitate pentru degetul mic și jumătatea ulnară a degetului inelar, atât pe fața palmară cât și pe cea dorsală. Ramura profundă a nervului ulnar traversează canalul Guyon și controlează mușchii adductori ai policelui, fiind esențial pentru priza de forță a mâinii.

Nervul radial: Acest nerv este principalul responsabil pentru extensia mâinii și a degetelor prin inervarea mușchilor extensori ai antebrațului. El asigură sensibilitatea dorsală a primelor trei degete și jumătate și controlează poziționarea mâinii prin acțiunea asupra mușchilor extensori ai pumnului. Nervul radial este crucial pentru stabilizarea mâinii în timpul mișcărilor fine și pentru menținerea echilibrului între flexie și extensie.

Vascularizația și sistemul limfatic

Mâna beneficiază de o rețea vasculară bogată care asigură oxigenarea țesuturilor și drenajul limfatic eficient. Acest sistem complex de vase sangvine și limfatice menține homeostazia tisulară și permite funcționarea optimă a structurilor mâinii.

Artera radială: Artera radială furnizează sânge pentru regiunea laterală a mâinii și contribuie la formarea arcadei palmare profunde. Ea traversează tabachera anatomică și se anastomozează cu ramuri ale arterei ulnare, asigurând o circulație colaterală bogată. Pulsul radial poate fi palpat la nivelul procesului stiloid radial, fiind un important indicator al perfuziei distale a membrului superior.

Artera ulnară: Artera ulnară este principala sursă de vascularizație pentru regiunea medială a mâinii și formează arcada palmară superficială. Ea furnizează ramuri pentru mușchii hipotenari și țesuturile profunde ale palmei. Traiectul său urmărește marginea medială a antebrațului și traversează canalul Guyon împreună cu nervul ulnar, distribuind ramuri pentru structurile învecinate.

Arcadele palmare și dorsale: Arcadele palmare sunt formate prin anastomoza arterelor radială și ulnară, creând două sisteme circulatorii distincte: superficial și profund. Arcada palmară superficială furnizează arterele digitale comune, în timp ce arcada profundă vascularizează structurile profunde ale mâinii. Arcadele dorsale, deși mai puțin dezvoltate, completează rețeaua vasculară a mâinii.

Drenajul venos: Sistemul venos al mâinii este organizat în rețele superficiale și profunde care urmăresc traiectul arterelor. Venele superficiale formează o rețea subcutanată vizibilă pe fața dorsală a mâinii, în timp ce venele profunde, dispuse în perechi, însoțesc arterele omonime. Acest sistem dual asigură un drenaj venos eficient și previne staza venoasă.

Drenajul limfatic: Sistemul limfatic al mâinii este format din vase limfatice superficiale și profunde care colectează excesul de lichid interstițial. Vasele limfatice superficiale formează o rețea extinsă în țesutul subcutanat, în special pe fața dorsală a mâinii. Limfaticele profunde urmează traiectul vaselor sangvine și se drenează în nodulii limfatici epitrohleeni și axilari.

Pielea, unghiile și structurile senzitive

Tegumentul mâinii prezintă caracteristici specifice adaptate funcțiilor sale complexe. Pielea, unghiile și receptorii senzitivi formează un sistem integrat care permite perceperea stimulilor tactili și protejează structurile profunde ale mâinii.

Diferențele între pielea palmară și dorsală: Pielea palmară este groasă, lipsită de pilozitate și prezintă dermatoglife caracteristice care îmbunătățesc aderența. Ea este ferm atașată de fascia profundă prin septuri fibroase și conține numeroase glande sudoripare. În contrast, pielea dorsală este subțire, mobilă și elastică, permițând mișcări ample ale degetelor. Această diferențiere structurală este esențială pentru funcționalitatea optimă a mâinii.

Receptorii senzitivi: Mâna conține o densitate ridicată de terminații nervoase specializate care permit perceperea fină a stimulilor tactili, presiunii, temperaturii și durerii. Corpusculii Meissner sunt abundenți în pielea palmară și asigură sensibilitatea tactilă fină, în timp ce corpusculii Pacini detectează presiunea și vibrațiile. Terminațiile libere răspândite în întreaga piele transmit senzațiile de temperatură și durere.

Structura și creșterea unghiilor: Unghiile sunt structuri specializate derivate din epiderm, compuse predominant din cheratină. Matricea unghială, situată la baza unghiei, este responsabilă pentru creșterea continuă a plăcii unghiale. Patul unghial este bogat vascularizat și inervat, contribuind la nutriția unghiei și la sensibilitatea tactilă a vârfului degetelor. Creșterea unghiilor este un proces continuu, cu o rată medie de aproximativ trei milimetri pe lună.

Relevanța clinică a pielii și unghiilor: Modificările pielii și unghiilor pot indica diverse afecțiuni sistemice sau locale. Liniile Beau pe unghii pot sugera boli sistemice sau deficiențe nutriționale, în timp ce modificările de pigmentare ale pielii pot indica tulburări vasculare sau neurologice. Evaluarea aspectului și texturii pielii palmare oferă informații valoroase despre starea generală de sănătate, iar modificările unghiilor pot semnala prezența unor infecții fungice sau tulburări metabolice.

Aspecte funcționale și variante

Mâna umană prezintă o varietate remarcabilă de funcții și caracteristici anatomice care permit realizarea unor mișcări complexe și precise. Variațiile anatomice normale și particularitățile funcționale contribuie la adaptabilitatea și eficiența acestui organ complex.

Tipuri de priză (forță și precizie): Priza de forță implică flexia puternică a tuturor degetelor pentru manipularea obiectelor grele, fiind realizată prin contracția coordonată a mușchilor flexori și stabilizarea articulațiilor. Priza de precizie, specifică activităților fine, utilizează în principal policele și indexul pentru manipularea obiectelor mici, necesitând un control neuromuscular fin și o coordonare precisă între mușchii intrinseci ai mâinii.

Amplitudinea mișcării și dexteritatea: Articulațiile mâinii permit o gamă extinsă de mișcări, de la flexie și extensie până la abducție și adducție. Dexteritatea manuală depinde de integritatea sistemului musculoligamentar și de coordonarea neuromusculară fină. Amplitudinea normală a mișcărilor include flexia completă a degetelor până la atingerea palmei și extensia până la poziția neutră a articulațiilor.

Lateralitatea și dominanța: Dominanța manuală reprezintă preferința naturală pentru utilizarea unei mâini în activitățile care necesită precizie. Aproximativ 90% din populație prezintă dominanță dreaptă, determinată de factori genetici și de dezvoltare. Lateralitatea influențează semnificativ abilitățile motorii fine și forța de priză, mâna dominantă prezentând adesea o coordonare și o precizie superioare.

Variante anatomice frecvente: Variațiile anatomice ale mâinii includ prezența unor mușchi suplimentari, trasee vasculare atipice sau modificări în distribuția nervilor. Prezența mușchiului palmaris longus este variabilă, fiind absent la aproximativ 15% din populație. Variațiile în distribuția arterială pot include arcade palmare incomplete sau dominanță radială sau ulnară modificată, aspecte importante în planificarea intervențiilor chirurgicale.

Semnificație clinică și patologii frecvente

Mâna este susceptibilă la diverse afecțiuni traumatice, degenerative și inflamatorii care pot afecta semnificativ funcționalitatea sa. Diagnosticul și tratamentul prompt al acestor patologii sunt esențiale pentru prevenirea complicațiilor și menținerea funcției normale.

Fracturi și luxații: Fracturile oaselor mâinii apar frecvent în urma traumatismelor directe sau căderilor. Fracturile metacarpienelor și falangelor necesită adesea imobilizare sau intervenție chirurgicală pentru alinierea corectă. Luxațiile articulare, în special la nivelul articulațiilor metacarpofalangiene, pot produce instabilitate și necesită reducere promptă pentru prevenirea complicațiilor.

Osteoartrită și artrită reumatoidă: Osteoartrita afectează frecvent articulațiile mâinii, manifestându-se prin noduli Heberden la nivelul articulațiilor interfalangiene distale și noduli Bouchard la cele proximale. Artrita reumatoidă produce deformări caracteristice precum deviația ulnară a degetelor și deformările în gât de lebădă sau butoniera, afectând semnificativ funcționalitatea mâinii.

Deformări neurologice: Leziunile nervilor periferici pot produce deformări specifice ale mâinii. Compresia nervului median în sindromul de tunel carpian cauzează atrofia eminenței tenare și tulburări senzitive. Paralizia nervului ulnar determină deformarea în gheară a degetelor mici, în timp ce afectarea nervului radial produce căderea mâinii.

Afecțiuni vasculare și unghiale: Tulburările vasculare pot manifesta modificări de culoare și temperatură a mâinii, precum în fenomenul Raynaud. Afecțiunile unghiale includ onicomicoza, care necesită tratament antifungic prelungit, și modificările trofice datorate tulburărilor circulatorii. Modificările vasculare pot indica prezența unor boli sistemice precum sclerodermia sau vasculitele.

Anomalii congenitale: Malformațiile congenitale ale mâinii includ sindactilia, unde degetele rămân unite, și polidactilia, caracterizată prin prezența unor degete suplimentare. Absența unor structuri anatomice sau dezvoltarea incompletă a acestora poate necesita intervenții chirurgicale reconstructive pentru optimizarea funcției. Diagnosticul precoce și tratamentul adecvat sunt esențiale pentru dezvoltarea normală și adaptarea funcțională.

Întrebări frecvente

Câte oase conține mâna umană?

Mâna umană conține 27 de oase distincte, organizate în trei grupuri principale: 8 oase carpiene care formează încheietura mâinii, 5 oase metacarpiene care formează palma și 14 falange care alcătuiesc degetele. Această structură complexă permite realizarea unei game variate de mișcări și funcții.

Care sunt principalii nervi ai mâinii?

Mâna este inervată de trei nervi principali: nervul median, care controlează mușchii tenari și sensibilitatea primelor trei degete și jumătate, nervul ulnar, responsabil pentru mușchii hipotenari și ultimul deget și jumătate, și nervul radial, care controlează extensia mâinii și sensibilitatea dorsală. Acești nervi lucrează împreună pentru a asigura atât funcția motorie cât și cea senzitivă.

Cum ajunge sângele la nivelul degetelor?

Vascularizația degetelor este asigurată prin arterele digitale comune, care provin din arcadele palmare superficială și profundă. Aceste arcade sunt formate prin anastomoza arterelor radială și ulnară, creând un sistem dublu de circulație care asigură o perfuzie optimă a țesuturilor.

Ce este tunelul carpian?

Tunelul carpian reprezintă un canal anatomic situat la nivelul încheieturii mâinii, delimitat de oasele carpiene și retinaculul flexorilor. Prin acest tunel trec nervul median și tendoanele flexorilor degetelor. Compresia nervului median la acest nivel produce sindromul de tunel carpian, caracterizat prin amorțeală și slăbiciune musculară.

Care sunt cele mai frecvente leziuni ale mâinii?

Leziunile frecvente ale mâinii includ fracturile falangelor și metacarpienelor, entorsele articulațiilor, rupturile de tendoane și tăieturile care afectează nervii și vasele sangvine. Sindromul de tunel carpian și tendinitele reprezintă alte afecțiuni comune care necesită atenție medicală promptă.

Care este rolul pielii și unghiilor în funcționarea mâinii?

Pielea palmară specializată, cu dermatoglifele sale caracteristice, îmbunătățește aderența și sensibilitatea tactilă, în timp ce unghiile oferă sprijin pentru vârfurile degetelor și protejează țesuturile subiacente. Împreună, acestea permit manipularea precisă a obiectelor și oferă feedback senzorial esențial pentru controlul motor fin.

Care sunt variantele anatomice frecvent întâlnite la nivelul mâinii?

Variantele anatomice comune includ absența mușchiului palmaris longus la aproximativ 15% din populație, variații în distribuția arterelor și nervilor, precum și prezența unor mușchi sau tendoane suplimentare. Aceste variații nu afectează semnificativ funcția mâinii, dar sunt importante pentru planificarea intervențiilor chirurgicale.

Concluzie

Anatomia mâinii reprezintă un exemplu remarcabil de complexitate și eficiență structurală, combinând 27 de oase, numeroși mușchi, tendoane și ligamente într-un sistem funcțional integrat. Înțelegerea detaliată a acestei anatomii este fundamentală pentru diagnosticarea și tratarea afecțiunilor mâinii. Interacțiunea coordonată între sistemul osos, muscular, vascular și nervos permite realizarea unei game impresionante de mișcări, de la manipularea fină a obiectelor delicate până la priza de forță. Această cunoaștere aprofundată susține dezvoltarea continuă a tehnicilor chirurgicale și a strategiilor terapeutice pentru menținerea și restabilirea funcției normale a mâinii.

Ti s-a parut folositor acest articol?

Da
Nu

Surse Articol

Maw, J., Wong, K. Y., & Gillespie, P. (2016). Hand anatomy. British Journal of Hospital Medicine, 77(3), C34-C40.

https://www.magonlinelibrary.com/doi/abs/10.12968/hmed.2016.77.3.C34?journalCode=hmed

Dr. Tatiana Popa

Consultați întotdeauna un Specialist Medical

Informațiile furnizate în acest articol au caracter informativ și educativ, și nu ar trebui interpretate ca sfaturi medicale personalizate. Este important de înțeles că, deși suntem profesioniști în domeniul medical, perspectivele pe care le oferim se bazează pe cercetări generale și studii. Acestea nu sunt adaptate nevoilor individuale. Prin urmare, este esențial să consultați direct un medic care vă poate oferi sfaturi medicale personalizate, relevante pentru situația dvs. specifică.