Meniu

Articulatia acromioclaviculara: anatomie, afectiuni si tratament

Verificat medical
Ultima verificare medicală a fost facuta de Dr. Micaella M. Kantor pe data de
Scris de Echipa Editoriala Med.ro, echipa multidisciplinară.

Articulația acromio-claviculară reprezintă una dintre cele mai importante articulații ale umărului, având un rol esențial în mobilitatea și stabilitatea întregului complex articular al umărului. Această articulație unește clavicula cu acromionul scapulei și permite mișcări complexe ale umărului în toate planurile.

Afecțiunile acestei articulații pot apărea în urma traumatismelor directe sau indirecte, a uzurii în timp sau a activităților repetitive, manifestându-se prin durere localizată și limitarea mișcărilor umărului. Diagnosticarea și tratamentul corect al problemelor articulației acromio-claviculare sunt esențiale pentru menținerea funcționalității normale a umărului și prevenirea complicațiilor pe termen lung.

Anatomia articulației acromio-claviculare

Articulația acromio-claviculară prezintă o structură anatomică complexă care include multiple componente ce lucrează împreună pentru a asigura stabilitatea și mobilitatea umărului. Această articulație sinovială plană facilitează adaptarea poziției scapulei la mișcările toracelui și permite transmiterea forțelor de la membrul superior spre claviculă.

Oasele și suprafețele articulare: Articulația acromio-claviculară se formează între extremitatea laterală a claviculei și marginea medială a acromionului scapulei. Suprafețele articulare sunt acoperite cu fibrocartilaj, spre deosebire de majoritatea articulațiilor care prezintă cartilaj hialin. Această particularitate oferă articulației o rezistență sporită la forțele de compresie și forfecare.

Capsula articulară și discul: Capsula articulară înconjoară articulația și este întărită de ligamente puternice. În interiorul articulației se găsește un disc fibrocartilaginos care ajută la distribuirea uniformă a forțelor și îmbunătățește congruența articulară. Acest disc poate prezenta variații considerabile în dimensiune și formă între indivizi.

Ligamentele: Stabilitatea articulației este asigurată de două grupuri principale de ligamente. Ligamentul acromio-clavicular oferă stabilitate în plan orizontal, în timp ce ligamentul coracoclavicular, format din porțiunile conoidă și trapezoidă, asigură stabilitatea verticală. Aceste structuri ligamentare lucrează sinergic pentru a menține alinierea optimă a articulației.

Mușchii asociați: Articulația acromio-claviculară este înconjurată de mușchi importanți care contribuie la stabilitatea sa dinamică. Deltoidul și trapezul se inseră în vecinătatea articulației și influențează direct funcționarea acesteia. Acești mușchi nu acționează direct asupra articulației, dar contribuie la protecția și stabilizarea ei în timpul mișcărilor umărului.

Vascularizația și inervația: Vascularizația articulației este asigurată de ramuri ale arterelor suprascapulară și toracoacromială. Inervația provine din ramuri ale nervilor suprascapular și pectoral lateral, care transmit atât informații senzitive cât și motorii. Această bogată rețea vasculo-nervoasă permite articulației să își mențină funcționalitatea și să participe activ la procesele de vindecare în caz de leziuni.

Funcție și biomecanică

Articulația acromio-claviculară joacă un rol crucial în biomecanica complexă a umărului, permițând mișcări coordonate ale întregii centuri scapulare și facilitând adaptarea poziției scapulei la diverse activități ale membrului superior.

Tipuri de mișcări: Articulația acromio-claviculară permite mișcări de rotație și alunecare între claviculă și acromion. Aceste mișcări includ rotația superioară și inferioară, bascularea anterioară și posterioară, precum și rotația internă și externă a scapulei în raport cu clavicula. Amplitudinea acestor mișcări este limitată, dar esențială pentru funcționarea normală a umărului.

Rolul în mișcarea umărului: În timpul elevației brațului, articulația acromio-claviculară permite scapulei să se rotească și să se adapteze la conturul toracelui. Această adaptare este crucială pentru menținerea unei relații optime între capul humeral și cavitatea glenoidă, prevenind astfel apariția conflictelor subacromiale și asigurând o mișcare fluidă a umărului.

Transmiterea forțelor și stabilitatea: Articulația acromio-claviculară servește ca punct de transmitere a forțelor între membrul superior și trunchi. Stabilitatea sa este asigurată prin acțiunea coordonată a ligamentelor și mușchilor înconjurători. În timpul activităților cotidiene, articulația trebuie să reziste atât forțelor de compresie cât și celor de forfecare, menținând în același timp mobilitatea necesară pentru funcționarea optimă a umărului.

Afecțiuni și tulburări frecvente

Articulația acromio-claviculară poate fi afectată de diverse patologii care pot compromite semnificativ funcția umărului și calitatea vieții pacientului. Aceste afecțiuni necesită o abordare diagnostică și terapeutică specifică.

Entorsa și separarea articulației acromio-claviculare: Traumatismele acute ale articulației pot duce la leziuni de diferite grade ale ligamentelor. Separarea articulației acromio-claviculare apare când ligamentele sunt rupte complet, determinând o deformare vizibilă și durere semnificativă. Tratamentul variază în funcție de gradul leziunii, de la măsuri conservative până la intervenție chirurgicală.

Artroza articulației acromio-claviculare: Degenerarea cartilajului articular poate apărea ca urmare a traumatismelor repetitive sau a procesului natural de îmbătrânire. Pacienții prezintă durere localizată care se accentuează la mișcările brațului deasupra capului sau la aducerea brațului peste piept. Tratamentul include măsuri conservative și, în cazurile severe, rezecție artroscopică.

Fracturile articulației acromio-claviculare: Fracturile pot afecta extremitatea distală a claviculei sau acromionul. Acestea necesită evaluare atentă pentru a determina stabilitatea articulației și necesitatea intervenției chirurgicale. Tratamentul depinde de tipul fracturii, deplasarea fragmentelor și statusul funcțional al pacientului.

Osteoliza claviculei distale: Această afecțiune apare frecvent la sportivii care efectuează exerciții repetitive cu greutăți mari, ducând la resorbția osului în porțiunea distală a claviculei. Simptomele includ durere și slăbiciune la nivelul umărului. Tratamentul implică modificarea activității, fizioterapie și, în cazuri selectate, intervenție chirurgicală.

Instabilitatea cronică: Instabilitatea cronică a articulației acromio-claviculare apare în urma leziunilor repetate sau a tratamentului inadecvat al traumatismelor inițiale. Această afecțiune se caracterizează prin durere persistentă, slăbiciune musculară și limitarea funcțională a umărului. Pacienții prezintă frecvent senzație de instabilitate în timpul activităților cotidiene, în special la mișcările deasupra capului. Tratamentul necesită o abordare complexă, incluzând fizioterapie intensivă și, în cazurile severe, reconstrucție chirurgicală a ligamentelor.

Diagnosticarea problemelor articulației acromio-claviculare

Diagnosticarea corectă a afecțiunilor articulației acromio-claviculare necesită o evaluare completă, incluzând examinarea clinică detaliată, teste specifice și investigații imagistice. Acuratețea diagnosticului determină alegerea strategiei terapeutice optime și prognosticul pacientului.

Evaluarea clinică și simptomele: Pacienții cu afecțiuni ale articulației acromio-claviculare prezintă durere localizată în partea superioară a umărului, care se accentuează la mișcările brațului și la palpare directă. Simptomele includ limitarea mobilității umărului, crepitații la mișcare și, în cazurile traumatice, edem și echimoze locale. Durerea poate iradia spre gât sau spre partea laterală a umărului, fiind exacerbată de activitățile care implică ridicarea brațului deasupra capului.

Examinarea fizică și testele speciale: Examinarea fizică include inspecția comparativă a ambilor umeri pentru identificarea asimetriilor și deformărilor. Testul de adducție transversală a corpului și testul O’Brien sunt specifice pentru patologia articulației acromio-claviculare. Medicul evaluează stabilitatea articulației prin teste de mobilitate și palpare, urmărind prezența durerii, crepitațiilor și instabilității. Amplitudinea mișcărilor active și pasive ale umărului trebuie evaluată sistematic.

Tehnici imagistice: Radiografia standard reprezintă prima linie de investigație imagistică, incluzând proiecții antero-posterioare și axilare pentru evaluarea alinierii articulare și identificarea modificărilor degenerative sau fracturilor. Rezonanța magnetică oferă informații detaliate despre starea ligamentelor și țesuturilor moi înconjurătoare. Tomografia computerizată poate fi utilă în planificarea preoperatorie și evaluarea fracturilor complexe.

Opțiuni de tratament

Tratamentul afecțiunilor articulației acromio-claviculare variază în funcție de severitatea leziunii, vârsta pacientului și nivelul de activitate. Abordarea terapeutică poate fi conservatoare sau chirurgicală, scopul fiind restabilirea funcției normale a umărului și prevenirea complicațiilor pe termen lung.

Managementul conservator: Tratamentul conservator include repaus articular inițial, aplicații locale cu gheață și medicație antiinflamatoare pentru controlul durerii și inflamației. Imobilizarea temporară cu orteze specifice poate fi necesară în fazele acute ale leziunilor. Modificarea activităților zilnice și evitarea mișcărilor care provoacă durere sunt esențiale pentru vindecarea optimă.

Fizioterapie și reabilitare: Programul de reabilitare începe cu exerciții de mobilizare pasivă și progresează treptat către exerciții active și de întărire musculară. Tehnicile de fizioterapie includ ultrasunetele, electroterapia și terapia manuală pentru reducerea durerii și îmbunătățirea mobilității. Exercițiile se concentrează pe întărirea mușchilor rotatori ai umărului și restabilirea stabilității articulare.

Injecții cu corticosteroizi: Infiltrațiile locale cu corticosteroizi pot oferi ameliorare temporară în cazurile de durere persistentă și inflamație cronică. Procedura trebuie efectuată sub ghidaj ecografic pentru precizie maximă și evitarea complicațiilor. Numărul infiltrațiilor este limitat pentru a preveni efectele adverse asupra țesuturilor locale.

Managementul chirurgical: Intervenția chirurgicală este indicată în cazurile de instabilitate severă, fracturi deplasate sau eșecul tratamentului conservator. Tehnicile chirurgicale includ reconstrucția ligamentară, rezecția artroscopică a extremității distale a claviculei sau stabilizarea articulară. Alegerea procedurii depinde de tipul leziunii și caracteristicile individuale ale pacientului.

Recuperarea post-tratament: Perioada de recuperare necesită o abordare graduală și personalizată. Protocolul de reabilitare include exerciții progresive pentru restabilirea mobilității și forței musculare. Pacientul trebuie să respecte restricțiile de activitate și să participe activ la programul de fizioterapie. Monitorizarea atentă permite ajustarea planului terapeutic în funcție de evoluția clinică.

Prevenție și îngrijire pe termen lung

Menținerea sănătății articulației acromio-claviculare necesită o abordare proactivă, incluzând măsuri preventive și monitorizare regulată. Strategiile de prevenție și îngrijire pe termen lung sunt esențiale pentru evitarea recidivelor și menținerea funcționalității optime a umărului.

Strategii de prevenire a leziunilor: Prevenirea traumatismelor articulației acromio-claviculare include tehnici corecte de antrenament și echipament de protecție adecvat pentru activitățile sportive. Programele de exerciții trebuie să includă încălzire adecvată și stretching specific pentru umăr. Educația pacientului privind biomecanica corectă a mișcărilor și evitarea suprasolicitării este fundamentală.

Menținerea sănătății articulare: Programul de întreținere include exerciții regulate pentru menținerea mobilității și forței musculare. Activitățile fizice trebuie adaptate pentru a evita suprasolicitarea articulației. Nutriția adecvată și hidratarea optimă contribuie la sănătatea țesuturilor articulare. Postura corectă și ergonomia la locul de muncă sunt esențiale pentru prevenirea stresului articular excesiv.

Monitorizarea recidivelor: Urmărirea regulată permite detectarea precoce a semnelor de recidivă sau deteriorare. Pacienții trebuie să fie atenți la simptomele de alarmă precum durerea persistentă sau limitarea mobilității. Consulturile periodice cu medicul specialist permit evaluarea progresului și ajustarea planului terapeutic. Modificările în programul de activitate trebuie discutate și implementate gradual.

Întrebări frecvente

Care este diferența dintre separarea articulației acromio-claviculare și dislocarea umărului?

Separarea articulației acromio-claviculare afectează articulația dintre claviculă și acromion, în timp ce dislocarea umărului implică deplasarea capului humeral din cavitatea glenoidă. Separarea se manifestă printr-o proeminență la nivelul umărului și durere localizată, pe când dislocarea umărului cauzează o deformare mai evidentă și limitare severă a mobilității întregului braț.

Cât timp durează recuperarea după o leziune a articulației acromio-claviculare?

Durata recuperării variază în funcție de gradul leziunii, de la 2-3 săptămâni pentru leziunile ușoare până la 3-6 luni pentru cele severe care necesită intervenție chirurgicală. Recuperarea completă necesită urmarea strictă a programului de fizioterapie și respectarea recomandărilor medicale privind limitarea activității.

În ce situații este necesară intervenția chirurgicală pentru problemele articulației acromio-claviculare?

Intervenția chirurgicală devine necesară în cazul separărilor complete (grad 4-6), când există instabilitate severă sau când tratamentul conservator nu aduce ameliorare după 6-12 săptămâni. De asemenea, chirurgia este indicată în cazul fracturilor deplasate sau al artrozei severe care nu răspunde la tratamentul conservator.

Este posibilă prevenirea artrozei articulației acromio-claviculare?

Artroza articulației acromio-claviculare poate fi prevenită parțial prin evitarea suprasolicitării repetitive, menținerea unei posturi corecte și efectuarea exercițiilor de întărire a musculaturii umărului. Totuși, factorii genetici și procesul natural de îmbătrânire pot contribui la dezvoltarea artrozei, indiferent de măsurile preventive luate.

Ce riscuri implică netratarea unei leziuni a articulației acromio-claviculare?

Netratarea unei leziuni poate duce la instabilitate cronică, dezvoltarea precoce a artrozei și limitarea permanentă a funcției umărului. Complicațiile pe termen lung includ durere cronică, slăbiciune musculară și reducerea semnificativă a capacității de a efectua activități care implică ridicarea brațului deasupra capului.

Concluzie

Articulația acromio-claviculară, deși relativ mică ca dimensiune, joacă un rol crucial în funcționarea normală a umărului și în realizarea activităților zilnice. Cunoașterea anatomiei, biomecanicii și patologiei acestei articulații este esențială pentru diagnosticarea și tratamentul corect al afecțiunilor sale. Abordarea terapeutică trebuie individualizată în funcție de severitatea leziunii și nevoile specifice ale pacientului. Prevenția, diagnosticul precoce și tratamentul adecvat sunt fundamentale pentru evitarea complicațiilor pe termen lung și menținerea unei funcționalități optime a umărului. Recuperarea necesită răbdare, dedicare și colaborare strânsă între pacient și echipa medicală.

Ti s-a parut folositor acest articol?

Da
Nu

Surse Articol

Simovitch, R., Sanders, B., Ozbaydar, M., Lavery, K., & Warner, J. J. (2009). Acromioclavicular joint injuries: diagnosis and management. JAAOS-Journal of the American Academy of Orthopaedic Surgeons, 17(4), 207-219.

https://journals.lww.com/jaaos/abstract/2009/04000/acromioclavicular_joint_injuries__diagnosis_and.2.aspx

Mazzocca, A. D., Arciero, R. A., & Bicos, J. (2007). Evaluation and treatment of acromioclavicular joint injuries. The American journal of sports medicine, 35(2), 316-329.

https://journals.sagepub.com/doi/abs/10.1177/0363546506298022

Dr. Micaella M. Kantor

Consultați întotdeauna un Specialist Medical

Informațiile furnizate în acest articol au caracter informativ și educativ, și nu ar trebui interpretate ca sfaturi medicale personalizate. Este important de înțeles că, deși suntem profesioniști în domeniul medical, perspectivele pe care le oferim se bazează pe cercetări generale și studii. Acestea nu sunt adaptate nevoilor individuale. Prin urmare, este esențial să consultați direct un medic care vă poate oferi sfaturi medicale personalizate, relevante pentru situația dvs. specifică.