Corpul uman organe interne stanga: afectiuni, durere si variatii

Splina, localizată în partea superioară stângă a abdomenului, participă la filtrarea sângelui și la răspunsul imunitar. Stomacul, pancreasul și rinichiul stâng completează această arhitectură complexă, contribuind la digestie, metabolismul glucidic și eliminarea deșeurilor. Cunoașterea poziției și funcțiilor acestor organe este esențială pentru înțelegerea simptomelor, diagnosticarea corectă a afecțiunilor și menținerea sănătății generale a organismului.

Organe majore în partea superioară stângă a abdomenului

Partea superioară stângă a abdomenului găzduiește organe vitale cu funcții diverse, de la circulație și respirație la digestie și imunitate. Această regiune anatomică, numită și cadranul superior stâng, conține structuri esențiale pentru menținerea homeostaziei și funcționarea normală a organismului.

Inima: Inima este un organ muscular cavitar situat în cavitatea toracică, ușor înclinat spre partea stângă. Acest organ vital, de mărimea unui pumn, funcționează ca o pompă dublă, împingând sângele prin două circuite separate: circuitul pulmonar (care trimite sânge spre plămâni pentru oxigenare) și circuitul sistemic (care distribuie sânge oxigenat către toate țesuturile corpului). Structura inimii include patru camere – două atrii și două ventricule – separate prin valve care asigură circulația unidirecțională a sângelui. Ventriculul stâng, cu pereții săi groși, generează presiunea necesară pentru a propulsa sângele prin întregul organism. Inima este protejată de pericard, o membrană cu două straturi care secretă un lichid special pentru a reduce frecarea în timpul contracțiilor cardiace.

Plămânul stâng: Plămânul stâng ocupă partea stângă a cavității toracice și diferă anatomic de cel drept prin prezența incizurii cardiace, care face loc inimii. Această particularitate face ca plămânul stâng să aibă doar doi lobi (superior și inferior), în comparație cu plămânul drept care are trei. Structura internă a plămânului stâng include bronhii, bronhiole și aproximativ 300 de milioane de alveole, unde are loc schimbul gazos. Aici, oxigenul din aerul inspirat trece în sângele capilar, iar dioxidul de carbon este eliminat prin expirație. Plămânul stâng este învelit în pleură, o membrană cu două foițe care reduce frecarea în timpul mișcărilor respiratorii și creează presiunea negativă necesară pentru inspirație.

Splina: Splina este un organ limfatic de culoare roșu-închis, situat în cadranul superior stâng al abdomenului, sub diafragm și în spatele stomacului. Cu o formă ovoidă și o consistență moale, splina măsoară aproximativ 12 cm în lungime și cântărește între 150 și 200 g la adulți. Structura internă a splinei include pulpa albă (țesut limfoid bogat în limfocite) și pulpa roșie (rețea de sinusuri vasculare unde sunt filtrate celulele sanguine). Funcțiile principale ale splinei includ filtrarea sângelui prin eliminarea celulelor roșii îmbătrânite sau deteriorate, stocarea trombocitelor și participarea la răspunsul imunitar prin producerea de anticorpi și activarea limfocitelor. Deși nu este absolut esențială pentru viață, splina joacă un rol important în protecția organismului împotriva infecțiilor.

Stomacul: Stomacul este un organ digestiv saciform situat în partea superioară stângă a abdomenului, între esofag și intestinul subțire. Cu o capacitate de aproximativ 1-1,5 litri, stomacul prezintă o structură în formă de J, cu o curbură mică orientată spre dreapta și o curbură mare spre stânga. Peretele gastric este format din patru straturi: mucoasa (care conține glande secretoare de acid clorhidric, pepsină și factor intrinsec), submucoasa (bogată în vase sanguine și țesut conjunctiv), musculara (trei straturi de mușchi care permit amestecarea alimentelor) și seroasa (învelișul extern). Funcțiile principale ale stomacului includ stocarea temporară a alimentelor, începerea digestiei proteinelor prin acțiunea acidului clorhidric și a pepsinei, producerea factorului intrinsec necesar absorbției vitaminei B12 și transformarea bolului alimentar în chim.

Pancreasul: Pancreasul este o glandă mixtă (endocrină și exocrină) localizată retroperitoneal, cu capul în cadranul superior drept și corpul și coada extinzându-se spre stânga, în spatele stomacului. Cu o lungime de aproximativ 15 cm și o greutate de 70-100 g, pancreasul are o structură lobulară, cu două componente funcționale distincte. Componenta exocrină (99% din țesutul pancreatic) este formată din acini care secretă enzime digestive (amilază, lipază, tripsină) în duoden prin ductul pancreatic. Componenta endocrină este reprezentată de insulele Langerhans, grupuri de celule specializate care secretă hormoni direct în sânge: celulele beta produc insulină, celulele alfa secretă glucagon, iar celulele delta eliberează somatostatină. Acești hormoni joacă un rol esențial în reglarea metabolismului glucidic și menținerea nivelului normal al glicemiei.

Lobul stâng al ficatului: Lobul stâng al ficatului se extinde parțial în cadranul superior stâng al abdomenului, deși majoritatea ficatului se află în partea dreaptă. Această porțiune a ficatului este mai subțire și mai puțin voluminoasă decât lobul drept și este separată de acesta prin ligamentul falciform. Structura microscopică a lobului stâng este similară cu restul ficatului, fiind compusă din lobuli hexagonali organizați în jurul venei centrale, cu sinusoide care permit schimbul de substanțe între sânge și hepatocite. Funcțiile lobului stâng sunt identice cu cele ale întregului ficat: metabolizarea nutrienților, detoxifierea substanțelor nocive, sinteza proteinelor plasmatice și a factorilor de coagulare, producerea bilei necesare digestiei lipidelor și stocarea glicogenului. Lobul stâng primește sânge atât de la vena portă (bogat în nutrienți absorbiți din intestin), cât și de la artera hepatică (bogat în oxigen).

Organe majore în partea inferioară stângă a abdomenului

Partea inferioară stângă a abdomenului conține structuri anatomice esențiale pentru funcții precum filtrarea sângelui, eliminarea deșeurilor, digestia și reproducerea. Aceste organe formează un sistem complex, interconectat prin vase sanguine, nervi și țesuturi de susținere.

Rinichiul stâng: Rinichiul stâng este un organ în formă de fasole, situat retroperitoneal, între vertebrele T12 și L3, fiind poziționat puțin mai sus decât rinichiul drept din cauza prezenței ficatului în partea dreaptă. Cu o lungime de aproximativ 10-12 cm și o greutate de 120-170 g, rinichiul stâng este format din corticală (stratul exterior) și medulară (stratul interior organizat în piramide renale). Unitatea funcțională a rinichiului este nefronul, o structură microscopică formată din glomerul (unde are loc filtrarea sângelui) și tubul renal. Rinichiul stâng filtrează aproximativ 60-70 ml de sânge pe minut, eliminând deșeurile metabolice și excesul de apă sub formă de urină, reglând echilibrul hidro-electrolitic și acido-bazic, și producând hormoni importanți precum eritropoietina și renina.

Glanda suprarenală stângă: Glanda suprarenală stângă este o structură endocrină mică, în formă de piramidă, situată deasupra polului superior al rinichiului stâng. Cu o greutate de aproximativ 4-5 g, această glandă este formată din două regiuni distincte: corticosuprarenala (stratul exterior) și medulosuprarenala (centrul glandei). Corticosuprarenala produce hormoni steroidieni esențiali pentru viață: mineralocorticoizi (aldosteron – reglează echilibrul sodiu-potasiu și volumul sanguin), glucocorticoizi (cortizol – influențează metabolismul glucidic, proteic și lipidic și răspunsul la stres) și androgeni (precursori ai hormonilor sexuali). Medulosuprarenala secretă catecolamine (adrenalină și noradrenalină) ca răspuns la stres, activând reacția de luptă sau fugă prin creșterea frecvenței cardiace, tensiunii arteriale și glicemiei.

Colonul descendent: Colonul descendent reprezintă porțiunea colonului care coboară vertical pe partea stângă a abdomenului, de la flexura splenică până la colon sigmoid. Cu o lungime de aproximativ între 25 și 30 cm și un diametru de 3-5 cm, colonul descendent are un traiect relativ fix, fiind ancorat de peritoneul parietal posterior. Peretele colonului descendent este format din patru straturi: mucoasa (cu celule caliciforme producătoare de mucus), submucoasa (bogată în vase sanguine și plexul nervos Meissner), musculara (cu fibre longitudinale concentrate în trei benzi numite tenii) și seroasa (învelișul extern). Funcția principală a colonului descendent este absorbția apei și electroliților din conținutul intestinal, contribuind la solidificarea materiilor fecale. De asemenea, găzduiește o parte importantă a microbiotei intestinale, care participă la fermentarea reziduurilor nedigerabile și sinteza unor vitamine.

Colonul sigmoid: Colonul sigmoid este segmentul terminal al colonului, situat între colonul descendent și rect, în fosa iliacă stângă. Cu o lungime variabilă de 15-50 cm, colonul sigmoid are forma literei S (de unde și numele) și prezintă o mobilitate mai mare decât colonul descendent, fiind suspendat de mezosigmoid. Structura histologică este similară cu restul colonului, dar cu o musculatură mai dezvoltată, care facilitează propulsia conținutului intestinal spre rect. Funcțiile colonului sigmoid includ stocarea temporară a materiilor fecale, absorbția finală a apei și electroliților, și participarea la procesul de defecație prin contracții peristaltice coordonate. Datorită curburii sale accentuate și diametrului mai redus, colonul sigmoid este predispus la dezvoltarea diverticulilor și la obstrucții cauzate de tumori sau fecaloame.

Organele reproductive stângi: În partea stângă a pelvisului se află organe reproductive importante, diferite în funcție de sex. La femei, ovarul stâng este o structură ovoidă de aproximativ 3-5 cm, care produce ovule și hormoni sexuali (estrogen și progesteron). Trompa uterină stângă, cu o lungime de 10-12 cm, conectează ovarul de uter și facilitează transportul ovulului spre cavitatea uterină. La bărbați, testiculul stâng, situat în scrot, produce spermatozoizi și testosteron. Canalul deferent stâng transportă spermatozoizii de la testicul spre uretra. Aceste organe reproductive sunt esențiale pentru perpetuarea speciei umane, participând la gametogeneză, fecundație și dezvoltarea caracterelor sexuale secundare prin secreția de hormoni specifici.

Ureterul stâng: Ureterul stâng este un conduct tubular cu lungimea de aproximativ 25-30 cm și diametrul de 3-4 mm, care transportă urina de la rinichiul stâng la vezica urinară. Traseul ureterului stâng începe la nivelul pelvisului renal, coboară retroperitoneal de-a lungul mușchiului psoas, traversează vasele iliace comune și intră în pelvis, unde se deschide în vezica urinară printr-un orificiu oblic. Peretele ureteral este format din trei straturi: mucoasa (epiteliu de tranziție care permite distensie), musculara (fibre circulare și longitudinale care generează unde peristaltice) și adventicea (țesut conjunctiv extern). Funcția principală a ureterului stâng este transportul activ al urinei prin contracții peristaltice ritmice (1-5 pe minut), împotriva gravitației. Obstrucția ureterului stâng poate duce la hidronefroză și deteriorarea funcției renale, iar prezența calculilor ureterali provoacă dureri severe (colică renală).

Afecțiuni comune care afectează organele din partea stângă

Organele din partea stângă a corpului pot fi afectate de diverse patologii, de la afecțiuni inflamatorii și infecțioase până la boli degenerative și tumori. Cunoașterea acestor condiții medicale facilitează diagnosticul precoce și instituirea tratamentului adecvat.

Afecțiuni cardiace: Bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de morbiditate și mortalitate la nivel global, afectând inima și vasele sanguine. Cardiopatia ischemică, caracterizată prin îngustarea arterelor coronare care irigă miocardul, se manifestă prin angină pectorală (durere toracică la efort) și poate evolua spre infarct miocardic acut când fluxul sanguin este complet blocat. Insuficiența cardiacă apare când inima nu mai poate pompa eficient sângele, ducând la dispnee, edeme și fatigabilitate. Aritmiile cardiace reprezintă tulburări ale ritmului cardiac normal, variind de la tahicardie (ritm rapid) la bradicardie (ritm lent) și fibrilație atrială (contracții neregulate). Valvulopatiile afectează funcționarea normală a valvelor cardiace, provocând stenoză (îngustare) sau regurgitare (închidere incompletă). Miocardita, inflamația miocardului, poate fi cauzată de infecții virale, bacteriene sau reacții autoimune.

Afecțiuni ale sistemului digestiv: Sistemul digestiv din partea stângă a abdomenului poate dezvolta diverse patologii. Gastrita, inflamația mucoasei stomacale, este frecvent cauzată de infecția cu Helicobacter pylori sau de consumul excesiv de antiinflamatoare nesteroidiene, manifestându-se prin dureri epigastrice și indigestie. Ulcerul gastric reprezintă o leziune profundă a mucoasei stomacale, cu risc de sângerare și perforație. Pancreatita, inflamația pancreasului, poate fi acută (durere severă, greață, vărsături) sau cronică (durere persistentă, malabsorbție, diabet). Diverticulita colonului sigmoid apare când diverticulii (pungi ale mucoasei) se inflamează sau infectează, provocând durere în fosa iliacă stângă, febră și modificări ale tranzitului intestinal. Boala Crohn și colita ulcerativă sunt boli inflamatorii intestinale cronice care afectează mucoasa digestivă, manifestându-se prin diaree, dureri abdominale și sângerări rectale.

Afecțiuni ale splinei: Splina poate fi afectată de diverse patologii care îi alterează structura și funcțiile. Splenomegalia (mărirea splinei) poate fi cauzată de infecții (mononucleoză infecțioasă, malarie), boli hematologice (leucemii, limfoame), afecțiuni hepatice (ciroză cu hipertensiune portală) sau boli de depozitare. Infarctul splenic apare când fluxul sanguin spre splină este întrerupt, provocând durere intensă în hipocondrul stâng, greață și vărsături. Abcesul splenic reprezintă o colecție purulentă în parenchimul splenic, frecvent secundară unei bacteriemii sau unui infarct splenic infectat. Chisturile splenice pot fi parazitare (hidatice) sau non-parazitare (congenitale, post-traumatice). Ruptura splenică, frecvent cauzată de traumatisme abdominale, constituie o urgență chirurgicală cu risc vital prin hemoragie masivă intraperitoneală, manifestându-se prin durere abdominală, hipotensiune și șoc hemoragic.

Afecțiuni renale și ale tractului urinar: Rinichiul stâng și căile urinare pot dezvolta diverse patologii. Litiaza renală (calculii renali) se formează când substanțele din urină cristalizează, provocând colică renală (durere intensă lombo-abdominală cu iradiere spre regiunea inghinală). Pielonefrita acută este o infecție bacteriană a parenchimului renal și sistemului colector, manifestată prin febră, frisoane, durere lombară și simptome urinare. Glomerulonefritele reprezintă un grup de afecțiuni inflamatorii care afectează glomerulii renali, ducând la proteinurie, hematurie și, în cazuri severe, insuficiență renală. Sindromul nefrotic se caracterizează prin proteinurie masivă, hipoalbuminemie și edeme. Carcinomul renal este cea mai frecventă tumoră malignă renală, manifestându-se prin triada clasică: hematurie, durere lombară și masă palpabilă. Hidronefroza apare când urina nu se poate drena normal din rinichi din cauza unei obstrucții, ducând la dilatarea sistemului colector și deteriorarea progresivă a funcției renale.

Afecțiuni respiratorii: Plămânul stâng poate fi afectat de numeroase patologii. Pneumonia reprezintă inflamația parenchimului pulmonar, frecvent de cauză infecțioasă (bacteriană, virală, fungică), manifestându-se prin febră, tuse productivă, dispnee și durere toracică. Bronșita cronică se caracterizează prin inflamația persistentă a bronhiilor, cu tuse productivă cel puțin trei luni pe an, timp de doi ani consecutiv. Emfizemul pulmonar implică distrugerea pereților alveolari, reducând suprafața de schimb gazos și provocând dispnee progresivă. Astmul bronșic este o afecțiune inflamatorie cronică caracterizată prin hiperreactivitate bronșică, obstrucție reversibilă a căilor aeriene și episoade recurente de wheezing, dispnee și tuse. Cancerul pulmonar, frecvent asociat cu fumatul, poate afecta plămânul stâng, manifestându-se tardiv prin tuse persistentă, hemoptizie, dispnee și durere toracică. Revărsatul pleural reprezintă acumularea patologică de lichid în cavitatea pleurală, putând fi transudativ (în insuficiență cardiacă, ciroză) sau exsudativ (în infecții, neoplazii).

Recunoașterea durerii abdominale în partea stângă

Durerea abdominală în partea stângă poate indica afecțiuni ale diverselor organe din această regiune. Localizarea, caracterul și intensitatea durerii, precum și simptomele asociate oferă indicii valoroase pentru diagnosticul diferențial și orientează investigațiile paraclinice.

Durerea în cadranul superior stâng: Durerea localizată în partea superioară stângă a abdomenului poate avea multiple cauze, variind ca intensitate și caracter. Afecțiunile splenice, precum splenomegalia, infarctul splenic sau ruptura splenică, provoacă durere intensă, adesea cu iradiere spre umărul stâng (semnul Kehr). Gastrita și ulcerul gastric determină durere epigastrică sau în hipocondrul stâng, frecvent corelată cu mesele, ameliorată de antiacide și asociată cu greață sau vărsături. Pancreatita acută se manifestă prin durere severă, continuă, cu iradiere posterioară, însoțită de greață, vărsături și poziție antalgică (flexie anterioară). Afecțiunile cardiace, precum angina pectorală sau infarctul miocardic, pot mima durerea abdominală superioară stângă, fiind însoțite de dispnee, transpirații și anxietate. Patologia pulmonară bazală stângă (pneumonie, pleurezii) poate genera durere toracică inferioară și abdominală superioară, exacerbată de respirațiile profunde și tuse.

Durerea în cadranul inferior stâng: Durerea în fosa iliacă stângă poate fi cauzată de afecțiuni ale colonului sigmoid, organelor reproductive sau tractului urinar. Diverticulita sigmoidului reprezintă o cauză frecventă, manifestându-se prin durere accentuată la palpare, febră, modificări ale tranzitului intestinal și leucocitoză. Sindromul intestinului iritabil poate provoca durere colicativă în cadranul inferior stâng, ameliorată după defecație și asociată cu alternanța constipație-diaree. Boala inflamatorie intestinală (colita ulcerativă, boala Crohn) determină durere abdominală, diaree cronică, uneori cu sânge și mucus, scădere ponderală și fatigabilitate. La femei, afecțiunile ginecologice precum chistul ovarian, torsiunea de ovar sau salpingita pot cauza durere în fosa iliacă stângă, adesea corelată cu ciclul menstrual. Litiaza ureterală stângă provoacă colică renală cu durere intensă, cu iradiere spre organele genitale externe, asociată cu greață, vărsături și agitație psihomotorie.

Solicitare asistență medicală: Durerea abdominală în partea stângă necesită evaluare medicală promptă în anumite situații. Durerea severă, cu debut brusc, mai ales dacă este asociată cu hipotensiune, tahicardie sau paloare, poate indica o urgență chirurgicală precum ruptura splenică sau anevrism de aortă abdominală, necesitând intervenție imediată. Durerea persistentă, intensă, însoțită de febră, frisoane și vărsături sugerează o infecție severă (pielonefrită, diverticulită complicată, pancreatită) și impune evaluare medicală urgentă. Durerea toracică cu iradiere în abdomenul superior stâng, asociată cu dispnee, transpirații și anxietate poate indica un infarct miocardic și necesită asistență medicală de urgență. Durerea abdominală însoțită de sângerare rectală, hematemeza sau melena sugerează o sângerare digestivă activă și reprezintă o urgență. Durerea abdominală la pacienții cu factori de risc (vârstnici, imunodeprimați, sarcină, anticoagulați) necesită o evaluare mai atentă, chiar dacă simptomele par inițial moderate.

Variații anatomice

Corpul uman prezintă o diversitate remarcabilă, cu numeroase variații anatomice care pot afecta poziția, forma și funcția organelor interne. Aceste particularități anatomice, deși adesea asimptomatice, pot avea implicații clinice importante în diagnosticul și tratamentul diverselor afecțiuni.

Situs inversus: Situs inversus reprezintă o variantă anatomică rară, cu prevalența de aproximativ 1 la 10.000 de persoane, caracterizată prin poziționarea în oglindă a organelor interne față de planul median. În situs inversus totalis, toate organele toracice și abdominale sunt inversate: inima se află în hemitoracele drept (dextrocardie), ficatul în stânga, splina în dreapta, stomacul cu curbura mare orientată spre dreapta. Această condiție este adesea descoperită întâmplător la investigații imagistice efectuate pentru alte motive, majoritatea persoanelor afectate fiind asimptomatice. Situs inversus poate fi asociat cu sindromul Kartagener sau alte anomalii congenitale cardiace. Importanța clinică a situs inversus constă în potențialul de diagnostic eronat al afecțiunilor acute (apendicita se manifestă cu durere în fosa iliacă stângă, colica biliară în hipocondrul stâng) și în planificarea intervențiilor chirurgicale, care necesită o abordare adaptată.

Polisplenie: Polisplenia este o anomalie congenitală rară caracterizată prin prezența mai multor spline mici (de obicei 2-6) în loc de o singură splină normală. Această condiție face parte din spectrul heterotaxiei, care implică anomalii de poziționare a organelor interne. Splinele multiple sunt de obicei situate în partea stângă a abdomenului, de-a lungul curburii mari a stomacului, și au dimensiuni variabile, de la câțiva milimetri la câțiva centimetri. Polisplenia este frecvent asociată cu alte malformații congenitale, precum defecte cardiace (defect septal atrial sau ventricular, transpoziția marilor vase), absența venei cave inferioare, malrotație intestinală sau anomalii biliare. Din punct de vedere funcțional, splinele multiple pot asigura funcția splenică normală, deși există un risc crescut de infecții cu germeni încapsulați. Diagnosticul se stabilește prin investigații imagistice (ecografie, tomografie computerizată, rezonanță magnetică) și este important pentru managementul afecțiunilor asociate și planificarea intervențiilor chirurgicale.

Organe accesorii: Organele accesorii reprezintă structuri anatomice suplimentare, de dimensiuni variabile, care se dezvoltă în perioada embriologică și pot fi descoperite întâmplător la investigații imagistice sau intervenții chirurgicale. Splina accesorie este cea mai frecventă variantă, fiind prezentă la aproximativ 10-30% din populație. Aceste spline accesorii, cu dimensiuni de 1-3 cm, sunt localizate de obicei în hilul splenic, ligamentul gastrosplenic sau coada pancreasului și pot deveni relevante clinic după splenectomie, când pot crește în dimensiuni și prelua parțial funcția splenică. Pancreasul accesor reprezintă țesut pancreatic ectopic, frecvent localizat în peretele stomacal, duodenal sau în diverticulul Meckel, putând cauza simptome când se inflamează sau dezvoltă tumori. Rinichiul supranumerar este o anomalie rară, cu un al treilea rinichi complet format, de obicei situat în pelvis. Lobul hepatic accesor poate fi prezent ca o masă separată de țesut hepatic, conectată la ficatul principal printr-un pedicul vascular, fiind important de recunoscut în timpul intervențiilor chirurgicale abdominale.

Protejarea organelor din partea stângă

Menținerea sănătății organelor din partea stângă a corpului implică adoptarea unui stil de viață echilibrat și efectuarea controalelor medicale periodice. Aceste măsuri preventive pot reduce semnificativ riscul de dezvoltare a afecțiunilor cronice și pot facilita diagnosticul precoce al patologiilor existente.

Factori de stil de viață: Adoptarea unui stil de viață sănătos joacă un rol crucial în protejarea organelor interne, inclusiv a celor situate în partea stângă a corpului. Alimentația echilibrată, bogată în fructe, legume, cereale integrale și proteine slabe, contribuie la menținerea greutății optime și reduce riscul de boli cardiovasculare, diabet și afecțiuni digestive. Limitarea consumului de alcool este esențială pentru protejarea ficatului, pancreasului și inimii, întrucât abuzul cronic poate duce la ciroză hepatică, pancreatită și cardiomiopatie alcoolică. Renunțarea la fumat reduce dramatic riscul de cancer pulmonar, boli cardiovasculare și bronhopneumopatie cronică obstructivă. Activitatea fizică regulată (minimum 150 minute de exerciții moderate săptămânal) îmbunătățește funcția cardiovasculară, controlul glicemiei și sănătatea digestivă. Gestionarea eficientă a stresului prin tehnici de relaxare, meditație sau hobby-uri reduce impactul negativ al hormonilor de stres asupra organelor interne. Hidratarea adecvată (1,5-2 litri de lichide zilnic) este esențială pentru funcționarea optimă a rinichilor și prevenirea litiazei renale.

Îngrijirea medicală preventivă: Controalele medicale regulate și screeningul reprezintă componente esențiale ale strategiei de protejare a organelor interne. Evaluarea periodică a tensiunii arteriale, profilului lipidic și glicemiei permite identificarea precoce a factorilor de risc cardiovascular și metabolic. Electrocardiograma și, la persoanele cu risc crescut, testele de efort sau ecocardiografia pot detecta afecțiuni cardiace în stadii incipiente. Spirometria este recomandată fumătorilor și persoanelor cu simptome respiratorii pentru diagnosticul precoce al bolilor pulmonare obstructive. Ecografia abdominală periodică poate identifica modificări structurale ale organelor din partea stângă (splină, rinichi stâng, pancreas). Colonoscopia este indicată începând cu vârsta de 50 de ani (sau mai devreme la persoanele cu risc crescut) pentru depistarea polipilor și cancerului colorectal. Analizele de sânge și urină pot oferi informații valoroase despre funcția renală, hepatică și pancreatică. Vaccinarea conform schemelor recomandate (inclusiv vaccinul antigripal anual și vaccinul pneumococic la persoanele cu risc) reduce incidența infecțiilor care pot afecta organele interne. Aderența la tratamentele prescrise pentru afecțiunile cronice existente (hipertensiune, diabet, dislipidemie) previne complicațiile și deteriorarea funcției organelor.