Falange: structura, tipuri, functii, afectiuni si leziuni

Falangele sunt esențiale pentru funcțiile de apucare, manipulare și susținere, fiind conectate între ele prin articulații specializate care permit flexia și extensia degetelor. Aceste oase sunt predispuse la diverse tipuri de leziuni, precum fracturi și luxații, care pot afecta semnificativ funcționalitatea mâinii sau piciorului.

Structura și tipurile de falange

Falangele sunt oase tubulare mici, fiecare având o structură distinctă formată din bază, corp și cap. Acestea variază în dimensiune și formă în funcție de poziția lor în deget și rolul funcțional specific.

Falangele proximale: Falangele proximale sunt cele mai lungi și mai robuste dintre toate falangele. Acestea au o bază lată care se articulează cu oasele metacarpiene, un corp alungit și un cap în formă de troclee care permite articularea cu falangele mijlocii. Suprafața lor palmară este ușor concavă pentru a facilita flexia degetelor și prezintă creste laterale pentru atașarea tecilor fibroase ale tendoanelor flexoare.

Falangele mijlocii: Falangele mijlocii au o structură intermediară ca dimensiune între falangele proximale și cele distale. Baza lor prezintă două fațete articulare concave separate printr-o creastă mediană, care se articulează perfect cu capul falangei proximale. Corpul este mai scurt decât cel al falangelor proximale, dar păstrează aceeași formă generală, cu o suprafață dorsală convexă și una palmară concavă.

Falangele distale: Falangele distale sunt cele mai mici dintre toate falangele și au o formă unică adaptată pentru susținerea unghiilor. Acestea prezintă o bază lărgită pentru articularea cu falanga mijlocie, un corp scurt și se termină cu o tuberozitate distală în formă de semilună. Suprafața lor dorsală este convexă și netedă, în timp ce cea palmară este adaptată pentru susținerea țesutului pulpar al vârfului degetului.

Tuberozitățile apicale și caracteristicile speciale: Tuberozitățile apicale ale falangelor distale au o formă specifică de potcoavă și prezintă spini ungueali laterali pentru atașarea țesuturilor moi. Această structură specială permite susținerea eficientă a unghiilor și a pernuțelor digitale, oferind stabilitate și sensibilitate tactilă optimă la nivelul vârfurilor degetelor.

Numărul și distribuția în corpul uman

Corpul uman conține un total de 56 de falange, distribuite egal între mâini și picioare. Această distribuție specifică permite realizarea unei game largi de mișcări și funcții specializate.

Falangele mâinii: La nivelul mâinii există 14 falange distribuite astfel: degetul mare (police) are două falange, iar celelalte patru degete au câte trei falange fiecare. Această distribuție permite mâinii să execute mișcări fine și precise, esențiale pentru manipularea obiectelor și realizarea activităților cotidiene complexe.

Falangele piciorului: Piciorul prezintă aceeași distribuție numerică ca mâna, având 14 falange. Degetul mare al piciorului are două falange, iar celelalte patru degete au câte trei falange. Acestea sunt mai scurte și mai robuste comparativ cu falangele mâinii, fiind adaptate pentru susținerea greutății corporale și menținerea echilibrului în timpul mersului.

Funcțiile falangelor

Falangele îndeplinesc roluri cruciale în realizarea activităților motorii fine și grosiere, fiind esențiale pentru funcționalitatea normală a mâinilor și picioarelor.

Mișcare și dexteritate: Falangele permit o gamă variată de mișcări ale degetelor prin articulațiile lor specializate. Acestea facilitează flexia, extensia, abducția și adducția degetelor, permițând realizarea de mișcări precise și complexe. Structura lor anatomică și aranjamentul articulațiilor permit ajustarea fină a forței și preciziei în timpul manipulării obiectelor.

Apucare și manipulare: Falangele sunt esențiale pentru diferitele tipuri de prize ale mâinii. Ele permit realizarea prizei fine între police și index, a prizei în forță pentru obiecte mai mari și a prizelor specializate necesare în activități precise. Configurația lor anatomică facilitează adaptarea la forma și dimensiunea obiectelor manipulate.

Susținerea unghiilor și a pernuțelor digitale: Falangele distale au o structură specializată pentru susținerea unghiilor și a țesuturilor moi ale vârfurilor degetelor. Tuberozitățile lor apicale oferă o bază stabilă pentru pernuțele digitale, care sunt esențiale pentru sensibilitatea tactilă și manipularea obiectelor.

Afecțiuni și leziuni frecvente

Falangele pot fi afectate de diverse tipuri de traumatisme și afecțiuni patologice care pot compromite funcționalitatea degetelor.

Fracturile: Fracturile falangelor sunt leziuni frecvente care pot apărea în urma traumatismelor directe sau indirecte. Acestea pot fi simple sau complexe, stabile sau instabile, și necesită o evaluare atentă pentru stabilirea tratamentului optim. Vindecarea necesită imobilizare adecvată și uneori intervenție chirurgicală pentru realinierea fragmentelor osoase.

Luxațiile: Luxațiile reprezintă pierderea contactului normal între suprafețele articulare ale falangelor. Acestea apar frecvent în urma traumatismelor și pot fi asociate cu leziuni ale ligamentelor și tendoanelor înconjurătoare. Tratamentul implică reducerea luxației și imobilizarea articulației pentru permiterea vindecării țesuturilor moi afectate.

Entorsele: Entorsele falangelor reprezintă leziuni ale ligamentelor care conectează oasele degetelor, apărând în urma mișcărilor forțate sau traumatismelor. Acestea pot varia în severitate, de la întinderi ușoare până la rupturi complete ale ligamentelor. Simptomele includ durere localizată, umflătură, limitarea mișcărilor și instabilitate articulară. Tratamentul constă în repaus, aplicarea de gheață, compresie și elevarea membrului afectat, uneori fiind necesară și imobilizarea temporară pentru permiterea vindecării țesuturilor.

Alte afecțiuni: Falangele pot fi afectate de diverse patologii cronice precum artrita reumatoidă, care cauzează inflamație și deformări progresive ale articulațiilor, sau simfalangismul, o condiție genetică rară caracterizată prin fuziunea falangelor adiacente. Osteoartrita poate afecta articulațiile interfalangiene, ducând la rigiditate și limitarea mișcărilor. Aceste afecțiuni necesită management medical specializat și monitorizare pe termen lung pentru prevenirea complicațiilor și menținerea funcționalității.