Glanda submandibulara: anatomie, functie, afectiuni si tratament

Structura sa complexă include două lobi principali și un sistem ductal elaborat care transportă saliva în cavitatea bucală. Glanda submandibulară secretă un amestec de salivă seroasă și mucoasă, bogată în enzime digestive și factori antimicrobieni. Disfuncțiile acestei glande pot duce la diverse afecțiuni, cea mai frecventă fiind formarea calculilor salivari, care necesită intervenție medicală promptă pentru prevenirea complicațiilor.

Anatomia și structura glandei submandibulare

Glanda submandibulară prezintă o structură anatomică complexă, fiind formată din țesut glandular specializat și un sistem elaborat de canale excretoare. Această glandă este înconjurată de o capsulă fibroasă și este strâns legată de structurile anatomice adiacente prin țesut conjunctiv.

Localizare și limite: Glanda submandibulară este poziționată în triunghiul submandibular, delimitat superior de marginea inferioară a mandibulei, anterior de mușchiul digastric și posterior de mușchiul stilohioid. Această poziționare strategică permite glandei să mențină o relație strânsă cu structurile vasculare și nervoase importante din regiunea cervicală anterioară.

Lobii superficiali și profunzi: Glanda submandibulară este împărțită în doi lobi principali de către mușchiul milohioid. Lobul superficial, mai voluminos, se află lateral de mușchiul milohioid, în timp ce lobul profund, mai mic, se extinde medial și superior față de acest mușchi, ajungând până în planșeul bucal.

Ductul Wharton și sistemul ductal: Ductul Wharton, principalul canal excretor al glandei submandibulare, are o lungime aproximativă de 5 centimetri și un diametru de 1,5 milimetri. Acesta pornește din hilul glandei, trece pe lângă marginea posterioară a mușchiului milohioid și se deschide în cavitatea bucală prin caruncula sublinguală, situată lateral de frenul lingual.

Microanatomia (Acinii seroși și mucoși): Structura microscopică a glandei submandibulare include unități secretorii numite acini, care pot fi seroși sau mucoși. Acinii seroși produc o secreție bogată în enzime, în special amilază salivară, în timp ce acinii mucoși secretă mucină, care conferă salivei proprietăți lubrifiante.

Dimensiune și comparație cu alte glande salivare: Glanda submandibulară are dimensiuni intermediare între glanda parotidă și cea sublinguală. Fiecare glandă submandibulară cântărește aproximativ 15 grame și are o lungime medie de 27 milimetri și o lățime de 14,3 milimetri. În comparație cu glanda parotidă, care este mai mare, și glanda sublinguală, care este mai mică, glanda submandibulară ocupă o poziție intermediară în ierarhia dimensională a glandelor salivare majore.

Funcția glandei submandibulare

Glanda submandibulară îndeplinește funcții vitale în menținerea sănătății orale și în procesul de digestie, prin producerea și secreția de salivă cu compoziție specifică.

Producția și compoziția salivei: Saliva produsă de glanda submandibulară conține atât componente seroase cât și mucoase. Secreția seroasă este bogată în amilază salivară și alte enzime digestive, în timp ce componenta mucoasă conține glicoproteine care lubrifiază cavitatea bucală și facilitează formarea bolului alimentar.

Rolul în digestie și sănătatea orală: Enzimele salivare secretate de glanda submandibulară inițiază procesul de digestie a carbohidraților în cavitatea bucală. Saliva ajută la formarea bolului alimentar, facilitează deglutiția și menține pH-ul optim în cavitatea bucală, protejând astfel dinții împotriva cariilor.

Funcții antimicrobiene și imune: Saliva produsă de glanda submandibulară conține factori antimicrobieni precum lizozimul, lactoferina și imunoglobulinele, care oferă protecție împotriva agenților patogeni. Aceste componente contribuie la menținerea echilibrului microbian în cavitatea bucală.

Vascularizația, limfaticele și inervația

Glanda submandibulară beneficiază de o rețea complexă de vase sangvine, limfatice și nervi care susțin funcționarea sa optimă.

Vascularizația arterială și venoasă: Arterele submentală și sublinguală, ramuri ale arterei faciale, asigură principala sursă de sânge pentru glandă. Drenajul venos este realizat prin venele facială comună și sublinguală, care se varsă în vena jugulară internă.

Drenajul limfatic: Limfa din glanda submandibulară este drenată prin nodulii limfatici submandibulari, situați în vecinătatea glandei. Acești noduli sunt importanți în supravegherea imunologică și pot fi afectați în cazul proceselor patologice ale glandei.

Inervația parasimpatică și simpatică: Inervația parasimpatică provine din nucleul salivator superior prin intermediul nervului coarda timpanului, o ramură a nervului facial. Fibrele simpatice provin din ganglionul cervical superior și ajung la glandă urmând traseul arterelor.

Afecțiunile frecvente ale glandei submandibulare

Glanda submandibulară poate fi afectată de diverse patologii care interferează cu funcția sa normală.

Sialolitiaza (Calculii salivari): Formarea calculilor în glanda submandibulară sau în ductul său reprezintă cea mai frecventă afecțiune, reprezentând aproximativ 80% din toate cazurile de litiază salivară. Calculii pot cauza obstrucția ductului, ducând la inflamație, durere și tumefiere, în special în timpul mesei.

Sialadenita (Inflamația glandei): Sialadenita reprezintă o inflamație acută sau cronică a glandei submandibulare, cauzată de infecții bacteriene sau virale. Această afecțiune se manifestă prin durere locală, tumefiere și roșeață în regiunea submandibulară, simptomele fiind mai intense în timpul mesei. Infecția poate fi declanșată de staza salivară, prezența calculilor sau de pătrunderea bacteriilor prin canalul excretor, necesitând tratament prompt cu antibiotice și măsuri de susținere pentru prevenirea complicațiilor.

Sialoadenoza (Mărirea neinframatorie a glandei): Sialoadenoza este o afecțiune caracterizată prin mărirea nedureroasă și neinframatorie a glandei submandibulare, fiind asociată frecvent cu dezechilibre metabolice, endocrine sau nutriționale. Această condiție apare mai frecvent la persoanele cu diabet zaharat, alcoolism cronic sau tulburări de alimentație. Modificările glandulare sunt cauzate de disfuncții ale sistemului nervos autonom, care perturbă secreția normală a glandei.

Neoplazii (Tumori): Tumorile glandei submandibulare reprezintă aproximativ 15% din toate neoplasmele glandelor salivare, jumătate dintre acestea fiind maligne. Carcinomul adenoid chistic și carcinomul mucoepidermoid sunt cele mai frecvente tipuri de tumori maligne întâlnite. Manifestările clinice includ o masă tumorală progresivă, nedureroasă, care poate fi însoțită de pareză facială sau adenopatie regională în cazurile avansate.

Sialoreea (Hipersalivația): Sialoreea se caracterizează prin producerea excesivă de salivă sau prin incapacitatea de a controla saliva produsă normal. Această afecțiune poate fi cauzată de diverse tulburări neurologice precum boala Parkinson, scleroza laterală amiotrofică sau accidentul vascular cerebral. Hipersalivația poate avea un impact semnificativ asupra calității vieții pacientului, necesitând o abordare terapeutică complexă.

Diagnosticul afecțiunilor glandei submandibulare

Diagnosticul precis al afecțiunilor glandei submandibulare necesită o evaluare sistematică și completă, incluzând examinare clinică detaliată, investigații imagistice specifice și, în cazuri selecționate, teste de laborator și biopsie.

Examinarea clinică și anamneza: Evaluarea începe cu o anamneză detaliată care urmărește debutul și evoluția simptomelor, factorii declanșatori și antecedentele medicale relevante. Examinarea clinică include inspecția și palparea atentă a regiunii submandibulare, evaluarea secreției salivare și verificarea prezenței edemului sau sensibilității locale. Medicul va examina și cavitatea bucală pentru a identifica eventuale modificări ale mucoasei sau prezența secrețiilor anormale.

Tehnici imagistice: Investigațiile imagistice moderne oferă informații detaliate despre structura și funcționalitatea glandei submandibulare. Ecografia reprezintă metoda de primă intenție, permițând vizualizarea în timp real a glandei și identificarea calculilor, chisturilor sau maselor tumorale. Tomografia computerizată și rezonanța magnetică nucleară sunt indicate în cazurile complexe, oferind imagini detaliate ale țesuturilor moi și relațiilor anatomice cu structurile adiacente.

Biopsia și testele de laborator: Biopsia prin aspirație cu ac fin reprezintă o metodă minim invazivă esențială pentru diagnosticul formațiunilor tumorale, oferind informații citologice valoroase pentru stabilirea naturii leziunii. Testele de laborator pot include hemoleucograma, markerii inflamatori și culturile bacteriologice din secreția salivară, fiind utile în diagnosticul infecțiilor și monitorizarea răspunsului la tratament.

Opțiuni de tratament pentru afecțiunile glandei submandibulare

Tratamentul afecțiunilor glandei submandibulare variază în funcție de cauza și severitatea patologiei, necesitând o abordare individualizată care poate include măsuri conservative, medicamentoase sau chirurgicale.

Tratamentul conservator: Măsurile conservative includ hidratarea adecvată, utilizarea stimulentelor salivare naturale și menținerea unei igiene orale riguroase. Masajul blând al glandei, aplicarea de comprese calde și consumul regulat de lichide pot ameliora simptomele și stimula fluxul salivar. Pacienții sunt sfătuiți să evite alimentele și băuturile care pot irita glanda sau reduce secreția salivară.

Medicamentele: Tratamentul medicamentos variază în funcție de patologia subiacentă. Antibioticele sunt prescrise în cazul sialadenitei bacteriene, alegerea acestora fiind ghidată de rezultatele culturilor și antibiogramei. Medicamentele antivirale pot fi necesare în cazul infecțiilor virale, iar antiinflamatoarele reduc durerea și inflamația. În cazul sialoreei, pot fi utilizate medicamente anticolinergice sau injecții cu toxină botulinică.

Proceduri de eliminare a calculilor: Îndepărtarea calculilor salivari poate fi realizată prin diverse tehnici, de la manipulare și masaj până la proceduri minim invazive. Sialendoscopia permite vizualizarea directă a canalului salivar și extragerea calculilor sub ghidaj endoscopic. În cazurile complicate, litotripsia extracorporeală poate fi utilizată pentru fragmentarea calculilor mari, facilitând eliminarea acestora.

Excizia chirurgicală a glandei: Îndepărtarea chirurgicală a glandei submandibulare este indicată în cazurile de sialadenită cronică refractară la tratament conservator, tumori sau calculi mari inaccesibili prin alte metode. Intervenția necesită o tehnică chirurgicală precisă pentru protejarea structurilor neurologice și vasculare importante din vecinătate. Recuperarea postoperatorie durează de obicei 1-2 săptămâni.

Managementul tumorilor: Tratamentul tumorilor glandei submandibulare depinde de tipul histologic și stadiul bolii. Pentru tumorile benigne, excizia chirurgicală completă este de obicei suficientă. În cazul tumorilor maligne, tratamentul poate include chirurgie radicală cu evidare ganglionară, radioterapie postoperatorie și, în cazuri selecționate, chimioterapie. Monitorizarea regulată este esențială pentru detectarea precoce a recidivelor.

Prevenție și îngrijire orală

Menținerea sănătății glandei submandibulare necesită o abordare preventivă complexă, incluzând măsuri de igienă orală riguroasă și obiceiuri alimentare sănătoase.

Hidratare și dietă: Consumul adecvat de lichide și o dietă echilibrată sunt esențiale pentru menținerea funcției normale a glandei submandibulare. Se recomandă consumul a minimum 2 litri de apă zilnic și includerea în alimentație a fructelor și legumelor proaspete care stimulează secreția salivară. Evitarea alimentelor și băuturilor care pot irita glanda sau reduce fluxul salivar contribuie la prevenirea problemelor glandulare.

Practici de igienă orală: Menținerea unei igiene orale riguroase este fundamentală pentru sănătatea glandei submandibulare. Periajul dentar trebuie efectuat de cel puțin două ori pe zi, folosind o tehnică corectă și o periuță cu peri moi. Utilizarea aței dentare și a apei de gură antiseptice contribuie la eliminarea resturilor alimentare și reducerea încărcăturii bacteriene. Curățarea regulată a limbii și masajul blând al regiunii submandibulare stimulează fluxul salivar și previne staza salivară.

Evitarea factorilor de risc: Prevenirea afecțiunilor glandei submandibulare implică identificarea și eliminarea factorilor de risc modificabili. Consumul excesiv de alcool și tutun trebuie evitat, deoarece acestea pot irita glanda și altera compoziția salivei. Deshidratarea și respirația pe gură trebuie prevenite, iar medicamentele care reduc secreția salivară trebuie administrate cu precauție și sub supraveghere medicală. Expunerea la temperaturi extreme și traumatismele locale pot afecta funcția glandulară și trebuie evitate.