Meniu

Sfincter: tipuri, fiziologie, disfunctii, diagnostic si tratament

Verificat medical
Ultima verificare medicală a fost facuta de Dr. Micaella M. Kantor pe data de
Scris de Echipa Editoriala Med.ro, echipa multidisciplinară.

Sfincterele sunt mușchi circulari specializați care controlează deschiderea și închiderea diverselor orificii și pasaje din corpul uman. Aceste structuri musculare complexe joacă un rol crucial în menținerea funcțiilor fiziologice normale, de la digestie la micțiune și defecație. Funcționarea lor se bazează pe capacitatea de a se contracta pentru a închide un pasaj sau de a se relaxa pentru a permite trecerea substanțelor.

Disfuncțiile sfincteriene pot cauza probleme semnificative precum refluxul gastroesofagian, incontinența urinară sau fecală. Diagnosticarea acestor afecțiuni implică o combinație de examinări fizice, tehnici imagistice și teste funcționale, iar tratamentul variază de la măsuri conservative și modificări ale stilului de viață până la intervenții medicale și chirurgicale.

Ce este un sfincter?

Sfincterul reprezintă o structură musculară circulară specializată care înconjoară diverse orificii și canale naturale din corpul uman, având capacitatea de a regla trecerea substanțelor prin deschiderea și închiderea acestor pasaje.

Definiție și funcție de bază: Un sfincter este un mușchi circular sau inelar care înconjoară un orificiu sau un canal natural din organism, având capacitatea de a se contracta sau relaxa pentru a controla trecerea substanțelor. Aceste structuri musculare specializate acționează ca niște valve biologice, reglând fluxul diverselor materiale precum alimente, lichide, urină, fecale sau chiar sânge. Funcția fundamentală a sfincterelor constă în menținerea continenței și prevenirea refluxului nedorit, contribuind astfel la funcționarea normală a sistemelor digestiv, urinar, ocular și vascular.

Structură și compoziție: Din punct de vedere structural, sfincterele sunt formate predominant din țesut muscular organizat în formă circulară sau inelară. Compoziția acestora variază în funcție de localizare și rol, putând fi constituite din mușchi netezi (involuntari), mușchi striați (voluntari) sau o combinație a acestora. Sfincterele din tractul digestiv și sistemul vascular sunt compuse în principal din mușchi netezi controlați de sistemul nervos autonom, în timp ce sfincterele implicate în controlul micțiunii și defecației conțin atât componente de mușchi netezi, cât și de mușchi striați. Această organizare structurală permite sfincterelor să mențină o contracție tonică cu efort minim, datorită unui mecanism specializat de „blocare” la nivelul filamentelor contractile.

Clasificarea sfincterelor: Sfincterele pot fi clasificate în mai multe moduri, în funcție de criteriile utilizate. Din perspectiva anatomică, există sfinctere anatomice, care prezintă o îngroșare musculară localizată și adesea circulară, și sfinctere funcționale, care nu au această îngroșare musculară localizată și își realizează acțiunea sfincteriană prin contracția mușchilor din jurul sau din interiorul structurii. Din punct de vedere al controlului nervos, sfincterele se împart în sfinctere voluntare, inervate de nervi somatici, și sfinctere involuntare, stimulate de nervi autonomi. În funcție de localizare, există sfinctere gastrointestinale, urinare, oculare și vasculare, fiecare cu roluri specifice în sistemele respective.

Sfinctere voluntare vs. involuntare: Diferența fundamentală dintre sfincterele voluntare și cele involuntare constă în tipul de control nervos și gradul de conștientizare asupra funcționării lor. Sfincterele voluntare, precum sfincterul anal extern și sfincterul uretral extern, sunt formate din mușchi striați și sunt inervate de nervi somatici, permițând controlul conștient asupra contracției și relaxării lor. Aceste sfinctere pot fi antrenate și controlate în mod deliberat, facilitând procese precum amânarea defecației sau micțiunii. În contrast, sfincterele involuntare, precum sfincterul piloric sau sfincterul esofagian inferior, sunt compuse din mușchi netezi și sunt inervate de sistemul nervos autonom. Funcționarea acestora nu este supusă controlului conștient, ci este reglată de reflexe, hormoni și alți factori fiziologici pentru a asigura funcționarea optimă a sistemelor corporale.

Tipuri de sfinctere în corpul uman

Corpul uman conține peste 50 de tipuri diferite de sfinctere, variind ca dimensiune și funcție, de la structuri microscopice până la mușchi bine dezvoltați, fiecare cu rol specific în menținerea homeostaziei și funcționalității optime a organismului.

Sfincterele tractului gastrointestinal: Tractul gastrointestinal conține numeroase sfinctere care reglează pasajul alimentelor și al produselor digestive. Sfincterul esofagian superior, situat la capătul faringelui, previne pătrunderea aerului în esofag în timpul respirației și protejează împotriva aspirației alimentelor în plămâni. Sfincterul esofagian inferior (cardiac) se află la joncțiunea dintre esofag și stomac, permițând trecerea alimentelor în stomac și prevenind refluxul acidului gastric. Sfincterul piloric controlează trecerea alimentelor parțial digerate din stomac în duoden. Sfincterul lui Oddi reglează eliberarea bilei și a enzimelor pancreatice în duoden. Sfincterul ileocecal se găsește la joncțiunea dintre intestinul subțire și cel gros, iar sfincterul anal controlează eliminarea materiilor fecale, fiind compus dintr-un sfincter intern involuntar și unul extern voluntar.

Sfincterele tractului urinar: Sistemul urinar conține sfinctere esențiale pentru controlul micțiunii. Sfincterul uretral, cunoscut și sub denumirea de sfincterul uretral, reglează eliminarea urinei din organism. Similar sfincterului anal, acesta are componente interne și externe. Mușchiul intern, involuntar, previne scurgerile de urină, în timp ce mușchiul extern, voluntar, permite controlul conștient asupra micțiunii. Disfuncția sfincterului uretral poate duce la incontinență urinară, o problemă medicală frecventă care afectează calitatea vieții. Sfincterul vezical, situat la nivelul gâtului vezicii urinare, colaborează cu sfincterul uretral pentru a menține continența urinară și a coordona procesul de micțiune atunci când vezica atinge un anumit nivel de umplere, declanșând reflexul de micțiune.

Sfincterele oculare: Ochiul uman conține sfinctere specializate care controlează funcțiile vizuale. Sfincterul pupilar, cunoscut și ca sfincterul pupilar, este un mușchi circular situat în iris care reglează contracția pupilei ca răspuns la lumină sau în timpul acomodării. Acest sfincter este controlat de sistemul nervos parasimpatic și funcționează în tandem cu mușchiul dilatator al pupilei pentru a regla cantitatea de lumină care intră în ochi. Mușchiul orbicular al ochiului, deși nu este un sfincter clasic, acționează similar, înconjurând ochiul și permițând clipitul și închiderea pleoapelor. Disfuncțiile sfincterelor oculare pot duce la probleme precum mioza (pupile anormal de mici) sau midriaza (pupile anormal de mari), afectând vederea și sensibilitatea la lumină.

Sfincterele vasculare: Sistemul vascular conține sfinctere care reglează fluxul sanguin prin diferite vase. Aceste sfinctere sunt formate din mușchi netezi circulari situați la originea vaselor mici sau la joncțiunea dintre vase de diferite dimensiuni. Sfincterele vasculare răspund la semnale locale și sistemice pentru a dirija sângele către țesuturile care au nevoie de oxigen și nutrienți. Ele joacă un rol crucial în menținerea presiunii sanguine și în distribuirea eficientă a sângelui în funcție de necesitățile metabolice ale diferitelor organe. Disfuncția sfincterelor vasculare poate contribui la probleme precum hipertensiunea arterială sau ischemia tisulară.

Sfincterele precapilare: Sfincterele precapilare sunt cele mai numeroase sfinctere din corpul uman, existând milioane de astfel de structuri microscopice. Acestea sunt localizate la joncțiunea dintre arteriolele terminale și capilare, controlând fluxul sanguin în patul capilar. Aceste sfinctere minuscule răspund la semnale chimice locale, precum concentrația de oxigen și dioxid de carbon, și la mediatori vasoactivi pentru a regla perfuzia tisulară. Când sfincterele precapilare se contractă, fluxul sanguin către capilare scade, iar când se relaxează, fluxul crește. Acest mecanism permite distribuirea precisă a sângelui către țesuturile care au nevoie de el, optimizând utilizarea resurselor circulatorii și menținând o presiune constantă în sistemul vascular.

Fiziologia mușchilor sfincterieni

Mușchii sfincterieni prezintă caracteristici fiziologice unice care le permit să mențină contracția pentru perioade îndelungate cu consum minim de energie, asigurând astfel funcționarea eficientă a diverselor sisteme ale organismului.

Mecanismul de acțiune: Sfincterele funcționează printr-un mecanism specializat de contracție și relaxare care le permite să controleze deschiderea și închiderea pasajelor corporale. În starea lor normală, majoritatea sfincterelor mențin un tonus muscular constant, rămânând parțial contractate pentru a închide orificiul sau canalul pe care îl înconjoară. Această contracție tonică este realizată cu un consum energetic minim datorită unui sistem specializat de „blocare” la nivelul filamentelor contractile. Când este necesară deschiderea pasajului, sfincterul primește semnale nervoase care determină relaxarea mușchiului, permițând astfel trecerea substanțelor. După ce pasajul s-a încheiat, sfincterul revine la starea sa de contracție tonică. Acest mecanism de acțiune este esențial pentru funcții precum prevenirea refluxului gastroesofagian, menținerea continenței urinare și fecale sau reglarea fluxului sanguin.

Controlul sistemului nervos: Sfincterele sunt controlate de un sistem nervos complex care implică atât componente voluntare, cât și involuntare. Sfincterele involuntare, compuse din mușchi netezi, sunt inervate de sistemul nervos autonom, care include diviziunile simpatică și parasimpatică. Aceste sisteme acționează adesea antagonist: stimularea simpatică tinde să contracte anumite sfinctere, în timp ce stimularea parasimpatică le relaxează. Sfincterele voluntare, formate din mușchi striați, sunt inervate de nervi somatici care transmit comenzi de la creier și măduva spinării. Controlul sfincterelor implică adesea circuite reflexe complexe care integrează informații senzoriale cu comenzi motorii. De exemplu, reflexul de micțiune este declanșat de receptori de întindere din vezica urinară care activează căi nervoase ce coordonează relaxarea sfincterului uretral cu contracția mușchiului detrusor al vezicii.

Influențe hormonale: Hormonii joacă un rol semnificativ în reglarea funcției sfincteriene, modulând tonusul muscular și răspunsul la stimulii nervoși. Diverse hormone, precum colecistochinina, secretina, motilina și gastrina, influențează activitatea sfincterelor din tractul gastrointestinal. De exemplu, colecistochinina relaxează sfincterul lui Oddi pentru a permite fluxul bilei în duoden după o masă bogată în grăsimi. În sistemul urinar, hormonii precum vasopresina (hormonul antidiuretic) cresc tonusul sfincterului uretral, contribuind la menținerea continenței. Hormonii sexuali, în special estrogenul la femei, influențează tonusul sfincterelor pelvine, explicând parțial de ce incontinența urinară devine mai frecventă după menopauză, când nivelurile de estrogen scad. Hormonii de stres, precum adrenalina și noradrenalina, pot crește tonusul anumitor sfinctere vasculare, contribuind la redistribuirea fluxului sanguin în situații de urgență.

Disfuncții comune ale sfincterelor

Disfuncțiile sfincteriene pot afecta semnificativ calitatea vieții, manifestându-se prin diverse afecțiuni care perturbă funcțiile normale ale sistemelor digestiv, urinar și ocular.

Boala de reflux gastroesofagian (BRGE): Această afecțiune apare când sfincterul esofagian inferior nu funcționează corespunzător, permițând acidului gastric să urce în esofag. BRGE se caracterizează prin simptome precum arsuri la stomac, regurgitare acidă, dificultăți de înghițire și dureri toracice. Cauzele disfuncției sfincterului esofagian inferior includ hernia hiatală, obezitatea, fumatul, consumul excesiv de alcool și anumite alimente. Expunerea cronică a esofagului la acid gastric poate duce la complicații precum esofagita, stricturi esofagiene, esofagul Barrett și, în cazuri rare, cancer esofagian. Tratamentul BRGE implică modificări ale stilului de viață, medicamente care reduc producția de acid gastric și, în cazuri severe, intervenții chirurgicale pentru a întări sfincterul esofagian inferior.

Disfuncția sfincterului lui Oddi: Această afecțiune implică funcționarea anormală a sfincterului care controlează fluxul bilei și al enzimelor pancreatice în duoden. Disfuncția sfincterului lui Oddi se manifestă prin episoade recurente de durere abdominală severă în cadranul superior drept sau în zona epigastrică, adesea asemănătoare cu durerea biliară. Simptomele pot include greață, vărsături și intoleranță la alimente grase. Această afecțiune apare mai frecvent la persoanele care au suferit o colecistectomie (îndepărtarea vezicii biliare). Diagnosticul este complex și poate necesita manometrie endoscopică a sfincterului lui Oddi. Tratamentul poate include medicamente antispastice, blocante ale canalelor de calciu și, în cazuri severe, sfincterotomie endoscopică pentru a reduce presiunea la nivelul sfincterului.

Incontinența fecală: Această afecțiune se caracterizează prin incapacitatea de a controla eliminarea materiilor fecale, variind de la scăpări ocazionale de gaze sau lichide până la pierderea completă a controlului asupra defecației. Incontinența fecală apare când sfincterul anal intern, extern sau ambele sunt deteriorate sau slăbite. Cauzele includ traumatismele obstetricale, intervenții chirurgicale anorectale, afecțiuni neurologice precum scleroza multiplă sau accidentul vascular cerebral, radioterapia pelvină și îmbătrânirea. Această afecțiune are un impact profund asupra calității vieții, ducând adesea la izolare socială, anxietate și depresie. Tratamentul depinde de cauza și severitatea simptomelor, putând include terapie comportamentală, exerciții de întărire a mușchilor pelvieni, medicamente pentru modificarea consistenței scaunului și, în cazuri severe, intervenții chirurgicale.

Incontinența urinară: Această afecțiune implică pierderea involuntară a urinei, rezultată din disfuncția sfincterului uretral sau a mușchilor vezicii urinare. Există mai multe tipuri de incontinență urinară: de stres (pierderi la efort, tuse sau strănut), de urgență (nevoia bruscă și imperioasă de a urina), mixtă (combinație a celor două) și prin preaplin (vezica nu se golește complet). Cauzele includ slăbirea mușchilor pelvieni după naștere sau menopauză, intervenții chirurgicale prostatice, afecțiuni neurologice, infecții urinare și îmbătrânirea. Incontinența urinară afectează semnificativ calitatea vieții, limitând activitățile sociale și provocând disconfort psihologic. Tratamentul poate include exerciții Kegel pentru întărirea mușchilor pelvieni, modificări comportamentale, medicamente și, în cazuri severe, intervenții chirurgicale sau implantarea unui sfincter uretral artificial.

Tulburări ale sfincterului ocular: Disfuncțiile sfincterului pupilar pot duce la diverse probleme oculare care afectează vederea și confortul vizual. Mioza (pupile anormal de mici) poate rezulta din hiperactivitatea sfincterului pupilar sau din paralizia mușchiului dilatator, fiind asociată cu afecțiuni precum sindromul Horner, expunerea la anumite medicamente sau toxine, sau inflamații oculare. Midriaza (pupile anormal de mari) apare când sfincterul pupilar nu se contractă adecvat, putând fi cauzată de leziuni ale nervului oculomotor, efecte medicamentoase sau traumatisme oculare. Anizocoria, diferența de dimensiune între pupile, poate indica disfuncții unilaterale ale sfincterului pupilar. Aceste tulburări pot duce la sensibilitate la lumină, vedere încețoșată și dificultăți de acomodare vizuală. Tratamentul depinde de cauza subiacentă și poate include medicamente pentru a modifica dimensiunea pupilei sau tratarea afecțiunii primare.

Abordări diagnostice

Diagnosticarea precisă a disfuncțiilor sfincteriene necesită o abordare complexă, combinând examinarea fizică detaliată cu tehnici imagistice avansate și teste funcționale specializate.

Examinarea fizică: Evaluarea clinică a funcției sfincteriene începe cu o anamneză detaliată și un examen fizic adaptat tipului de sfincter afectat. Pentru sfincterele anale și urogenitale, examinarea include inspecția vizuală a zonei perineale, palparea pentru a evalua tonusul muscular și testarea reflexelor. Examinarea rectală digitală permite evaluarea directă a tonusului sfincterului anal și detectarea anomaliilor structurale. În cazul disfuncțiilor sfincterului esofagian, examinarea poate include evaluarea semnelor de reflux și a complicațiilor acestuia. Pentru sfincterele oculare, examinarea include evaluarea dimensiunii și reactivității pupilelor la lumină și acomodare. Testele neurologice complementare pot fi necesare pentru a evalua integritatea căilor nervoase care controlează funcția sfincterelor, în special în cazul suspiciunii unei cauze neurologice a disfuncției.

Tehnici imagistice: Metodele imagistice oferă informații valoroase despre anatomia și integritatea structurală a sfincterelor. Ecografia endoanală și endorectală permite vizualizarea detaliată a sfincterelor anale și identificarea defectelor structurale sau a atrofiei musculare. Rezonanța magnetică (RM) pelvină oferă imagini de înaltă rezoluție ale sfincterelor anale și urogenitale, fiind utilă în evaluarea traumatismelor, defectelor congenitale sau modificărilor degenerative. Defecografia prin RM sau convențională evaluează dinamica funcției sfincteriene în timpul defecației. Pentru sfincterul esofagian, endoscopia digestivă superioară permite vizualizarea directă a joncțiunii eso-gastrice și identificarea herniei hiatale sau a altor anomalii structurale. Manometria esofagiană cu înaltă rezoluție oferă o reprezentare detaliată a presiunilor la nivelul sfincterelor esofagiene. Colangiografia retrogradă endoscopică poate fi utilizată pentru evaluarea sfincterului lui Oddi.

Testarea funcțională: Testele funcționale evaluează capacitatea sfincterelor de a se contracta și relaxa corespunzător. Manometria ano-rectală măsoară presiunile generate de sfincterele anale în repaus și în timpul contracției voluntare, oferind informații despre forța și coordonarea mușchilor sfincterieni. Testele de sensibilitate rectală evaluează percepția distensiei rectale și reflexele asociate. Pentru sfincterele urinare, studiile urodinamice, inclusiv cistometria și profilometria presiunii uretrale, evaluează funcția vezicii urinare și a sfincterului uretral în timpul umplerii și golirii vezicii. Manometria esofagiană măsoară presiunile la nivelul sfincterelor esofagiene și coordonarea lor cu peristaltismul esofagian. Monitorizarea pH-ului esofagian pe 24 de ore evaluează indirect funcția sfincterului esofagian inferior prin măsurarea expunerii esofagului la acid. Pentru sfincterul lui Oddi, manometria biliară și pancreatică măsoară presiunile la nivelul sfincterului și evaluează disfuncțiile acestuia.

Opțiuni de tratament

Managementul disfuncțiilor sfincteriene implică o abordare graduală, de la măsuri conservative și modificări ale stilului de viață până la intervenții medicale și chirurgicale complexe.

Management conservativ

Abordările conservative reprezintă prima linie de tratament pentru multe disfuncții sfincteriene și pot fi suficiente în cazurile ușoare până la moderate. Biofeedback-ul este o tehnică eficientă pentru disfuncțiile sfincterului anal și uretral, ajutând pacienții să-și îmbunătățească controlul asupra mușchilor sfincterieni prin oferirea de feedback vizual sau auditiv despre activitatea musculară. Exercițiile de întărire a mușchilor pelvieni, precum exercițiile Kegel, sunt benefice pentru incontinența urinară și fecală, consolidând mușchii care susțin vezica urinară și rectul. Stimularea electrică a mușchilor pelvieni poate fi utilizată pentru a îmbunătăți tonusul și funcția sfincterelor pelviene. Terapia comportamentală, inclusiv antrenamentul vezicii urinare și programarea defecației, poate ajuta la restabilirea tiparelor normale de eliminare. Dispozitivele de susținere, precum pesarele vaginale pentru incontinența urinară, oferă suport mecanic pentru a compensa funcția sfincterelor slăbite.

Modificări ale stilului de viață

Schimbările în obiceiurile zilnice pot avea un impact semnificativ asupra funcției sfincteriene. Pentru boala de reflux gastroesofagian, modificările includ evitarea meselor abundente înainte de culcare, ridicarea capului patului, evitarea alimentelor care declanșează refluxul (cafea, alcool, alimente picante, citrice), renunțarea la fumat și scăderea în greutate. În cazul incontinenței urinare, limitarea consumului de cafea, alcool și băuturi carbogazoase, care pot irita vezica urinară, poate reduce simptomele. Pentru incontinența fecală, ajustarea dietei pentru a obține o consistență optimă a scaunului este esențială, incluzând adesea suplimentarea cu fibre și menținerea unei hidratări adecvate. Gestionarea constipației cronice este importantă, deoarece aceasta poate agrava disfuncția sfincterului anal. Evitarea ridicării greutăților mari și a exercițiilor fizice intense poate fi recomandată pentru persoanele cu prolaps pelvian sau hernii care afectează funcția sfincterelor.

Intervenții medicale

Tratamentul farmacologic joacă un rol important în managementul disfuncțiilor sfincteriene. Pentru boala de reflux gastroesofagian, medicamentele includ inhibitori ai pompei de protoni pentru reducerea producției de acid gastric, antagoniști ai receptorilor H2 și antiacide. Medicamentele prokinetice pot îmbunătăți motilitatea esofagiană și golirea gastrică. În incontinența urinară, anticolinergicele reduc hiperactivitatea vezicii urinare, beta-3 agoniștii relaxează mușchiul detrusor, iar alfa-adrenergicele cresc tonusul sfincterului uretral. Pentru disfuncția sfincterului lui Oddi, antispasticele și blocantele canalelor de calciu pot reduce spasmul muscular. Injecțiile cu toxină botulinică pot fi utilizate pentru a relaxa sfincterele hiperactive sau spastice, fiind eficiente în anumite cazuri de acalazie, fisuri anale sau disfuncții ale sfincterului uretral. Terapia hormonală locală cu estrogeni poate îmbunătăți funcția sfincterului uretral la femeile în postmenopauză.

Abordări chirurgicale

Sfincterotomie: Această procedură implică secționarea chirurgicală a unui sfincter pentru a reduce presiunea și a ameliora simptomele cauzate de spasmul sau hipertonia acestuia. Sfincterotomia anală internă este utilizată în tratamentul fisurilor anale cronice care nu răspund la tratamentul conservativ. Procedura implică secționarea parțială a sfincterului anal intern pentru a reduce spasmul și a permite vindecarea fisurii. Sfincterotomia endoscopică a sfincterului lui Oddi este efectuată în timpul colangiopancreatografiei retrograde endoscopice pentru a trata disfuncția sfincterului lui Oddi și a facilita drenajul biliar și pancreatic. În acalazie, o afecțiune caracterizată prin relaxarea inadecvată a sfincterului esofagian inferior, miotomia Heller (o formă de sfincterotomie) poate fi efectuată pentru a secționa fibrele musculare ale sfincterului și a ameliora disfagia.

Implantarea sfincterului artificial: Această intervenție chirurgicală implică inserarea unui dispozitiv protetic conceput pentru a înlocui funcția unui sfincter natural deteriorat sau disfuncțional. Sfincterul anal artificial este utilizat în tratamentul incontinenței fecale severe cauzate de leziuni ireversibile ale sfincterului anal. Dispozitivul constă dintr-un manșon gonflabil plasat în jurul canalului anal, o pompă de control implantată subcutanat și un rezervor de lichid. Pacientul poate controla manual deschiderea și închiderea sfincterului prin activarea pompei. Similar, sfincterul urinar artificial este utilizat pentru incontinența urinară severă, în special la bărbații cu incontinență post-prostatectomie. Dispozitivul funcționează pe același principiu, cu un manșon plasat în jurul uretrei. Aceste dispozitive oferă rezultate bune în cazuri selectate, dar pot fi asociate cu complicații precum eroziunea tisulară, infecții sau defecțiuni mecanice care necesită revizii chirurgicale.

Sfincteroplastie: Această procedură chirurgicală vizează repararea și reconstrucția unui sfincter deteriorat pentru a-i restabili funcția normală. Sfincteroplastia anală este utilizată pentru a repara defectele sfincterului anal extern cauzate de traumatisme obstetrice, intervenții chirurgicale anterioare sau leziuni. Tehnica implică identificarea capetelor mușchiului sfincterului rupt, disecția lor și suturarea pentru a reconstitui inelul muscular. Sfincteroplastia pilorică este utilizată în tratamentul stenozei pilorice, o îngustare a sfincterului piloric care obstrucționează trecerea alimentelor din stomac în duoden. Procedura implică incizia longitudinală a mușchiului piloric hipertrofiat, urmată de suturarea transversală pentru a lărgi canalul piloric. Sfincteroplastia urectală bulbară este utilizată pentru a trata stricturile uretrale și pentru a îmbunătăți funcția sfincterului uretral. Aceste proceduri pot fi efectuate prin abordare deschisă tradițională sau, din ce în ce mai frecvent, prin tehnici minim invazive, inclusiv abordări laparoscopice sau robotice.

Întrebări frecvente

Ce se întâmplă cu sfincterele în momentul decesului?

La momentul decesului, sfincterele din corpul uman se relaxează complet din cauza încetării activității sistemului nervos care menține tonusul muscular. Această relaxare sfincterică determină eliberarea involuntară a conținutului intestinal și vezical, fenomen cunoscut în termeni medicali ca incontinență post-mortem. Relaxarea sfincterului pupilar duce la dilatarea pupilelor (midriază), unul dintre semnele clasice ale decesului observate de medicii legiști.

Câte sfinctere există în corpul uman?

Corpul uman conține peste 60 de tipuri diferite de sfinctere, variind ca dimensiune și funcție. Cele mai cunoscute sunt sfincterele tractului digestiv (esofagian superior și inferior, piloric, sfincterul lui Oddi, ileocecal și anal) și cele ale sistemului urinar. Cele mai numeroase sunt sfincterele precapilare, existând milioane de astfel de structuri microscopice distribuite în întregul sistem vascular pentru a regla fluxul sanguin la nivel tisular.

Care este diferența dintre o valvă și un sfincter?

Principala diferență constă în structură și mecanism de acțiune: valvele sunt structuri pasive, asemănătoare unor clapete, formate din țesut conjunctiv și endotelial, care permit curgerea unidirecțională a fluidelor prin acțiunea presiunii, în timp ce sfincterele sunt structuri musculare active care se pot contracta și relaxa pentru a regla activ deschiderea și închiderea unui pasaj. Valvele funcționează automat ca răspuns la diferențele de presiune (precum valvele cardiace), în timp ce sfincterele pot fi controlate nervos, voluntar sau involuntar.

Cum controlează sfincterele precapilare fluxul sanguin?

Sfincterele precapilare reglează fluxul sanguin în patul capilar prin contracția și relaxarea mușchilor netezi circulari situați la joncțiunea dintre arteriole și capilare. Aceste sfinctere răspund la semnale chimice locale, precum concentrațiile de oxigen, dioxid de carbon și metaboliți tisulari, precum și la mediatori vasoactivi sistemici. Când sfincterele precapilare se contractă, fluxul sanguin către capilare scade, iar când se relaxează, fluxul crește, permițând astfel direcționarea precisă a sângelui către țesuturile cu nevoi metabolice crescute.

Pot fi reparate sfincterele deteriorate?

Sfincterele deteriorate pot fi reparate prin diverse metode, în funcție de tipul și gradul leziunii. Pentru sfincterele anale și uretrale, sfincteroplastia chirurgicală poate reconstitui integritatea structurală a mușchiului deteriorat. În cazurile severe de disfuncție sfincterică ireversibilă, implantarea unui sfincter artificial reprezintă o opțiune viabilă. Terapiile regenerative emergente, precum injectarea de celule stem și ingineria tisulară, oferă perspective promițătoare pentru repararea și regenerarea țesutului sfincterului deteriorat, deși multe dintre aceste abordări se află încă în stadiu experimental.

Ce cauzează slăbirea mușchilor sfincterieni?

Slăbirea mușchilor sfincterieni poate fi cauzată de multiple factori, inclusiv îmbătrânirea naturală care duce la pierderea tonusului muscular, traumatisme obstetrice în timpul nașterii care pot afecta sfincterele pelvine, leziuni neurologice care perturbă controlul nervos al sfincterelor și intervenții chirurgicale precum prostatectomia sau chirurgia anorectală. Alți factori contribuitori includ obezitatea, care crește presiunea intraabdominală, bolile cronice precum diabetul zaharat, care afectează inervația, și modificările hormonale, în special scăderea nivelului de estrogen la femeile în postmenopauză.

Cum mențin sfincterele contracția cu efort minim?

Sfincterele mențin contracția tonică prelungită cu consum energetic redus datorită unui mecanism specializat numit "latch mechanism" (mecanism de blocare). Acest sistem implică proteine contractile speciale care permit mușchilor sfincterieni să rămână contractați fără a necesita activare nervoasă continuă sau hidroliza constantă a ATP. Filamentele de actină și miozină se blochează în poziție contractată, fiind stabilizate de proteine regulatoare precum caldesmonul și calponina în mușchii netezi. Acest mecanism eficient din punct de vedere energetic este esențial pentru funcționarea normală a sfincterelor care trebuie să mențină tonusul pentru perioade îndelungate.

Care este rolul sfincterelor în procesul digestiv?

Sfincterele joacă un rol crucial în procesul digestiv, controlând pasajul alimentelor și al secrețiilor digestive prin tractul gastrointestinal. Sfincterul esofagian superior previne aspirația aerului în timpul respirației, în timp ce sfincterul esofagian inferior împiedică refluxul acidului gastric. Sfincterul piloric reglează trecerea alimentelor din stomac în duoden, asigurând digestia adecvată. Sfincterul lui Oddi controlează eliberarea bilei și a enzimelor pancreatice pentru digestia lipidelor. Sfincterul ileocecal previne refluxul conținutului colic în intestinul subțire, iar sfincterul anal controlează eliminarea materiilor fecale.

Concluzie

Sfincterele reprezintă structuri musculare esențiale pentru funcționarea normală a numeroase sisteme din organism, de la digestie și excreție până la controlul fluxului sanguin și reglarea pupilelor. Aceste mușchi specializați, cu capacitatea unică de a menține contracția pentru perioade îndelungate cu efort minim, asigură continența, previn refluxul și controlează trecerea substanțelor prin diverse orificii și canale. Disfuncțiile sfincteriene pot avea un impact semnificativ asupra calității vieții, manifestându-se prin afecțiuni precum refluxul gastroesofagian, incontinența urinară sau fecală. Diagnosticarea precisă, utilizând metode clinice și paraclinice complexe, permite implementarea strategiilor terapeutice adecvate, de la modificări ale stilului de viață și terapii conservative până la intervenții medicale și chirurgicale avansate.

Ti s-a parut folositor acest articol?

Da
Nu

Surse Articol

Sivarao, D. V., & Goyal, R. K. (2000). Functional anatomy and physiology of the upper esophageal sphincter. The American journal of medicine, 108(4), 27-37.

https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S000293439900337X

Boeckxstaens, G. E. (2005). The lower oesophageal sphincter. Neurogastroenterology & Motility, 17, 13-21.

https://onlinelibrary.wiley.com/doi/abs/10.1111/j.1365-2982.2005.00661.x

Dr. Micaella M. Kantor

Consultați întotdeauna un Specialist Medical

Informațiile furnizate în acest articol au caracter informativ și educativ, și nu ar trebui interpretate ca sfaturi medicale personalizate. Este important de înțeles că, deși suntem profesioniști în domeniul medical, perspectivele pe care le oferim se bazează pe cercetări generale și studii. Acestea nu sunt adaptate nevoilor individuale. Prin urmare, este esențial să consultați direct un medic care vă poate oferi sfaturi medicale personalizate, relevante pentru situația dvs. specifică.