Enterococcus spp: cauze principale si factori de risc ai infectiei

Persoanele cu sistem imunitar slăbit sau vârstnicii prezintă un risc crescut de a dezvolta astfel de infecții. Severitatea acestora poate varia de la infecții urinare simple până la bacteriemii severe sau endocardită. Formarea biofilmelor bacteriene pe dispozitivele medicale complică semnificativ tratamentul și crește rezistența la antibiotice.

Cauze principale ale infecțiilor cu Enterococcus

Infecțiile cu Enterococcus pot apărea din multiple cauze, fiind strâns legate de procedurile medicale invazive și de expunerea la mediul spitalicesc. Bacteriile pot pătrunde în organism prin diverse căi, iar factorii de risc multiplii pot contribui la dezvoltarea infecției.

Igiena necorespunzătoare a mâinilor

Transmiterea bacteriilor Enterococcus are loc frecvent prin intermediul mâinilor contaminate ale personalului medical sau ale pacienților. Lipsa dezinfectării corespunzătoare a mâinilor între proceduri medicale sau după utilizarea toaletei reprezintă o cale majoră de răspândire a acestor bacterii. Contactul direct cu suprafețe sau echipamente contaminate poate facilita transmiterea bacteriilor către zone sterile ale organismului.

Alimente și lichide contaminate

Enterococii pot contamina diverse alimente și băuturi, în special cele neprelucrate termic sau depozitate necorespunzător. Consumul de produse lactate nepasteurizate, carne insuficient preparată termic sau apă contaminată poate introduce aceste bacterii în organism. Manipularea neigienică a alimentelor și prepararea acestora în condiții improprii cresc riscul de contaminare.

Proceduri chirurgicale

Intervențiile chirurgicale reprezintă o poartă de intrare pentru bacteriile Enterococcus în organism. Sterilizarea inadecvată a instrumentarului chirurgical, tehnicile aseptice deficitare sau contaminarea plăgilor postoperatorii pot duce la dezvoltarea infecțiilor. Complexitatea procedurii și durata intervenției chirurgicale influențează direct riscul de infectare.

Contaminarea dispozitivelor medicale

Catetere intravenoase: Aceste dispozitive medicale pot deveni rapid colonizate cu bacterii Enterococcus, formând biofilme rezistente la tratament. Contaminarea poate apărea în timpul inserției, manipulării sau menținerii prelungite a cateterului. Bacteriile pot migra de-a lungul suprafeței cateterului, ajungând în sistemul circulator și provocând bacteriemie.

Catetere urinare: Prezența îndelungată a cateterelor urinare creează condiții favorabile pentru colonizarea cu Enterococcus. Bacteriile pot urca pe suprafața cateterului sau pot pătrunde prin lumenul acestuia, cauzând infecții ale tractului urinar. Biofilmele formate pe suprafața cateterului protejează bacteriile de acțiunea antibioticelor.

Stimulatoare cardiace: Dispozitivele implantabile precum stimulatoarele cardiace pot fi colonizate de bacterii în timpul implantării sau ulterior prin diseminare hematogenă. Infecțiile asociate stimulatoarelor cardiace sunt deosebit de grave, necesitând adesea îndepărtarea dispozitivului și tratament antibiotic prelungit.

Valve cardiace: Valvele cardiace protetice reprezintă un substrat ideal pentru colonizarea cu Enterococcus. Bacteriile se pot atașa de suprafața valvei, formând vegetații care pot cauza endocardită infecțioasă. Această complicație severă necesită tratament complex și prezintă risc crescut de embolizare sistemică.

Factori de risc pentru infecțiile cu Enterococcus

Susceptibilitatea la infecțiile cu Enterococcus este influențată de numeroși factori individuali și de mediu. Identificarea acestor factori permite implementarea măsurilor preventive adecvate și monitorizarea atentă a pacienților cu risc crescut.

Sistem imunitar slăbit: Persoanele cu imunitate compromisă prezintă un risc semnificativ crescut de a dezvolta infecții cu Enterococcus. Pacienții cu boli autoimune, cei care urmează tratamente imunosupresoare sau persoanele cu afecțiuni cronice precum diabetul zaharat sunt deosebit de vulnerabili. Sistemul imunitar slăbit nu poate combate eficient colonizarea bacteriană, permițând dezvoltarea infecțiilor oportuniste.

Vârsta înaintată: Vârstnicii sunt predispuși la infecții cu Enterococcus din cauza modificărilor fiziologice asociate procesului de îmbătrânire. Sistemul imunitar mai puțin eficient, prezența multiplelor comorbidități și necesitatea frecventă a procedurilor medicale invazive contribuie la creșterea riscului de infecție în această grupă de vârstă.

Spitalizare prelungită: Pacienții care necesită spitalizare îndelungată sunt expuși unui risc crescut de infecții cu Enterococcus din cauza expunerii prelungite la mediul spitalicesc. Contactul frecvent cu personalul medical, procedurile invazive repetate și proximitatea altor pacienți infectați cresc semnificativ riscul de colonizare și infectare. Mediul spitalicesc poate găzdui tulpini bacteriene rezistente la antibiotice, care se pot transmite cu ușurință între pacienți.

Intervenții chirurgicale recente: Procedurile chirurgicale recente reprezintă un factor major de risc pentru dezvoltarea infecțiilor cu Enterococcus. Plăgile chirurgicale oferă o poartă de intrare directă pentru bacterii în organism, iar traumatismul tisular și prezența materialelor străine pot facilita colonizarea bacteriană. Complexitatea intervenției și durata acesteia influențează direct riscul de infectare postoperatorie.

Utilizarea îndelungată a dispozitivelor medicale: Prezența pe termen lung a dispozitivelor medicale precum catetere venoase centrale, sonde urinare sau proteze articulare crește semnificativ riscul de infecție cu Enterococcus. Aceste dispozitive oferă o suprafață ideală pentru aderența bacteriilor și formarea biofilmelor, care sunt extrem de rezistente la tratamentul antibiotic și la mecanismele de apărare ale organismului.

Utilizarea prelungită a antibioticelor: Tratamentul antibiotic prelungit sau cu spectru larg constituie un factor de risc major pentru infecțiile cu Enterococcus. Antibioticele elimină flora bacteriană normală protectoare, creând un dezechilibru ecologic care favorizează colonizarea cu enterococi. Utilizarea cefalosporinelor, în special, selectează tulpini de Enterococcus rezistente, acestea fiind intrinsec rezistente la această clasă de antibiotice.

Formarea biofilmului și infecția

Biofilmele bacteriene reprezintă comunități microbiene complexe care se dezvoltă pe diverse suprafețe, fiind deosebit de rezistente la tratamentul antibiotic și la răspunsul imun al gazdei. Acest proces complex implică multiple etape și mecanisme moleculare specifice.

Atașarea bacteriană inițială

Procesul de formare a biofilmului începe cu atașarea inițială a bacteriilor Enterococcus de suprafețele disponibile. Această etapă implică interacțiuni complexe între proteinele de suprafață bacteriene și materialul suport. Bacteriile secretă substanțe adezive care facilitează ancorarea lor și inițiază procesul de colonizare, creând fundamentul pentru dezvoltarea ulterioară a biofilmului.

Dezvoltarea comunităților microbiene

Odată atașate, bacteriile Enterococcus încep să se multiplice și să formeze microcolonii, secretând o matrice extracelulară protectoare. Această matrice este compusă din polizaharide, proteine și acid dezoxiribonucleic extracelular, creând un mediu propice pentru comunicarea intercelulară și schimbul de material genetic între bacterii. Comunitățile microbiene mature dezvoltă proprietăți distincte față de bacteriile planctonice.

Dezvoltarea rezistenței la antibiotice

În interiorul biofilmului, bacteriile Enterococcus dezvoltă mecanisme complexe de rezistență la antibiotice. Matricea extracelulară acționează ca o barieră fizică împotriva pătrunderii antibioticelor, iar bacteriile își modifică metabolismul și expresia genică. Transferul orizontal de gene între bacterii facilitează răspândirea determinanților de rezistență, conducând la apariția unor tulpini multirezistente.

Colonizarea dispozitivelor medicale

Procesul de atașare la suprafață: Bacteriile Enterococcus aderă la suprafețele dispozitivelor medicale prin intermediul unor structuri specializate și molecule de adeziune. Acest proces este influențat de proprietățile fizico-chimice ale suprafeței și de condițiile de mediu. Atașarea inițială este urmată de modificări în expresia genică care facilitează tranziția către fenotipul specific biofilmului.

Formarea matricei biofilmului: După atașarea inițială, bacteriile încep să producă o matrice extracelulară complexă compusă din polizaharide, proteine și acid dezoxiribonucleic extracelular. Această matrice oferă protecție mecanică și biochimică, facilitează comunicarea între celule și contribuie la structura tridimensională a biofilmului. Maturarea biofilmului implică dezvoltarea unor canale pentru circulația nutrienților și eliminarea deșeurilor.

Rezistența la tratament: Biofilmele mature dezvoltă multiple mecanisme de rezistență la tratamentele antimicrobiene. Matricea extracelulară limitează difuzia antibioticelor, iar bacteriile din biofilm adoptă un metabolism redus care le face mai puțin susceptibile la acțiunea medicamentelor. Heterogenitatea metabolică în cadrul biofilmului permite supraviețuirea unor subpopulații bacteriene chiar și în prezența concentrațiilor ridicate de antibiotice.