Operatie hernie de disc cervicala: procedura, ingrijire si recuperare

Recuperarea post-operatorie implică de obicei o perioadă de purtare a unui guler cervical, restricții de activitate și fizioterapie. Majoritatea pacienților experimentează o ameliorare semnificativă a durerii radiante în braț, deși recuperarea completă a deficitelor neurologice poate necesita mai mult timp. Ca orice intervenție chirurgicală, există riscuri potențiale, dar complicațiile grave sunt rare când operația este efectuată de chirurgi experimentați.

Cazuri în care este necesară operația

Decizia de a recurge la intervenția chirurgicală pentru hernia de disc cervicală nu se ia ușor și depinde de mai mulți factori. Medicii recomandă în general operația doar după ce tratamentele non-chirurgicale nu au dat rezultate sau când există semne de deteriorare neurologică semnificativă.

Eșecul tratamentului conservator: Majoritatea pacienților cu hernie de disc cervicală răspund bine la tratamentele non-chirurgicale precum medicația antiinflamatorie, fizioterapia, injecțiile epidurale cu corticosteroizi și repausul. Totuși, dacă după 6-8 săptămâni de tratament conservator intensiv simptomele persistă sau se agravează, intervenția chirurgicală devine o opțiune viabilă. Acest lucru este valabil mai ales când durerea este severă și afectează semnificativ calitatea vieții pacientului, făcând dificile activitățile zilnice normale.

Durere persistentă după 6-12 săptămâni: Prezența durerii cervicale sau radiante în braț care persistă mai mult de 6-12 săptămâni în ciuda tratamentului adecvat reprezintă un indicator important pentru intervenția chirurgicală. Studiile arată că pacienții care suferă de durere prelungită au rezultate mai bune dacă operația este efectuată în primele șase luni de la apariția simptomelor. Durerea cronică poate indica o compresiune nervoasă continuă care nu se va rezolva spontan și care poate duce la leziuni nervoase permanente dacă nu este tratată corespunzător.

Deficite neurologice: Apariția sau agravarea deficitelor neurologice reprezintă o indicație clară pentru intervenția chirurgicală. Acestea pot include slăbiciune musculară progresivă în braț sau mână, atrofie musculară vizibilă, pierderea dexterității fine sau probleme de coordonare. Deficitele neurologice indică faptul că nervii sunt sever comprimați și pot suferi leziuni permanente dacă presiunea nu este eliminată prompt. Studiile arată că recuperarea funcției neurologice este mai bună dacă decompresiunea chirurgicală se realizează în primele 2-3 luni de la apariția simptomelor.

Semne de mielopatie: Mielopatia cervicală apare când măduva spinării este comprimată de hernia de disc și reprezintă o indicație absolută pentru intervenția chirurgicală. Semnele de mielopatie includ dificultăți la mers, senzație de picioare grele, probleme de echilibru, pierderea dexterității manuale fine și dificultăți în realizarea mișcărilor precise. Reflexele pot fi exagerate, iar pacientul poate prezenta semnul Hoffman sau Babinski pozitiv. Mielopatia netratată poate duce la deteriorarea permanentă a măduvei spinării și la dizabilități ireversibile, motiv pentru care operația trebuie efectuată cât mai curând posibil.

Disfuncție a vezicii și intestinului: Deși mai puțin frecventă în hernia de disc cervicală comparativ cu cea lombară, disfuncția vezicii urinare sau a intestinului reprezintă o urgență chirurgicală. Aceasta se poate manifesta prin retenție urinară, incontinență sau constipație severă. Aceste simptome indică o compresiune semnificativă a măduvei spinării care afectează căile nervoase responsabile pentru controlul funcțiilor vezicii și intestinului. În astfel de cazuri, intervenția chirurgicală trebuie efectuată de urgență, în 24-48 de ore, pentru a preveni leziunile permanente și pierderea funcției autonome.

Tipuri de abordări chirurgicale

Există mai multe tehnici chirurgicale pentru tratarea herniei de disc cervicale, fiecare cu avantaje și dezavantaje specifice. Alegerea abordării depinde de localizarea și tipul herniei, anatomia pacientului și experiența chirurgului.

Discectomia cervicală anterioară cu fuziune (ACDF): Această procedură este considerată standardul de aur în tratamentul herniei de disc cervicale și reprezintă cea mai frecventă tehnică utilizată. Chirurgul face o incizie mică în partea anterioară a gâtului și îndepărtează discul herniat în totalitate, eliberând presiunea de pe nervul comprimat sau măduva spinării. Spațiul rămas este umplut cu un grefon osos sau o cușcă (cage) din material sintetic pentru a menține înălțimea spațiului discal. Fuziunea vertebrelor adiacente se realizează în timp, oferind stabilitate coloanei cervicale. Avantajele includ accesul direct la discul herniat fără manipularea măduvei spinării și o rată ridicată de succes în ameliorarea durerii radiante în braț.

Înlocuirea discului cervical artificial: Această tehnică modernă implică îndepărtarea discului herniat prin aceeași abordare anterioară ca în ACDF, dar în loc să fuzioneze vertebrele, chirurgul implantează un disc artificial care mimează funcția discului natural. Proteza discală menține mobilitatea segmentului vertebral, ceea ce poate reduce stresul asupra discurilor adiacente și potențial preveni degenerarea acestora. Candidații ideali sunt pacienții tineri, activi, cu hernie de disc pe un singur nivel și fără artroză facetară semnificativă. Studiile pe termen lung arată rezultate promițătoare, cu rate de succes comparabile cu ACDF și avantajul păstrării mobilității.

Discectomia cervicală posterioară: Această abordare implică o incizie la nivelul cefei și îndepărtarea unei porțiuni mici de os pentru a accesa canalul spinal din spate. Chirurgul îndepărtează apoi fragmentul de disc herniat care comprimă nervul, fără a elimina întregul disc. Avantajul principal este că nu necesită fuziune, păstrând astfel mobilitatea segmentului vertebral. Această tehnică este mai potrivită pentru herniile laterale (foraminale) care comprimă rădăcina nervoasă la ieșirea din canalul spinal. Dezavantajul include accesul mai dificil la herniile mediane și riscul crescut de sângerare din plexurile venoase epidurale.

Laminoforaminotomia: Aceasta este o procedură minimă invazivă efectuată prin abord posterior, în care chirurgul îndepărtează o mică porțiune din lamina vertebrală și lărgește foramenul (orificiul prin care iese nervul spinal) pentru a decompresiona rădăcina nervoasă. Tehnica păstrează stabilitatea coloanei vertebrale și nu necesită fuziune. Este potrivită pentru herniile laterale sau foraminale și pentru pacienții cu simptome unilaterale. Recuperarea este de obicei mai rapidă decât în cazul fuziunii, iar pacientul poate reveni la activitățile normale în câteva săptămâni.

Laminectomia cervicală: Această procedură implică îndepărtarea laminei vertebrale (partea posterioară a vertebrei) pentru a lărgi canalul spinal și a elibera presiunea asupra măduvei spinării. Este utilizată mai frecvent pentru stenoza de canal cervical sau mielopatia cervicală cauzată de multiple hernii de disc sau modificări degenerative. Laminectomia poate fi efectuată pe mai multe niveluri și poate fi combinată cu fuziunea posterioară pentru a preveni instabilitatea. Această tehnică este mai invazivă și implică o recuperare mai îndelungată, dar poate fi necesară în cazurile complexe cu compresiune extinsă a măduvei spinării.

Corpectomia și fuziunea: Această procedură implică îndepărtarea nu doar a discului herniat, ci și a unei porțiuni sau a întregului corp vertebral adiacent. Este indicată în cazurile severe de stenoză de canal cu osteofite mari sau când compresiunea măduvei spinării provine din multiple surse. După îndepărtarea corpului vertebral, spațiul este reconstruit cu un grefon osos sau o cușcă expandabilă, iar fuziunea este asigurată cu plăci și șuruburi. Această tehnică oferă o decompresiune extinsă a măduvei spinării, dar implică o intervenție mai complexă și un timp de recuperare mai lung.

Compararea abordărilor chirurgicale

Alegerea celei mai potrivite tehnici chirurgicale pentru hernia de disc cervicală depinde de mai mulți factori, inclusiv caracteristicile specifice ale pacientului și experiența chirurgului. O analiză comparativă a diferitelor abordări poate ajuta la luarea unei decizii informate.

Rate de succes: Discectomia cervicală anterioară cu fuziune (ACDF) are o rată de succes de aproximativ 90-95% în ameliorarea durerii radiante în braț și a deficitelor neurologice. Înlocuirea discului artificial prezintă rate similare de succes, în jur de 90%. Abordările posterioare, precum laminoforaminotomia, au rate de succes ușor mai mici, de aproximativ 80-85%, dar sunt mai puțin invazive. Studiile pe termen lung arată că pacienții tratați prin abordare posterioară pot avea rezultate mai bune după 7-10 ani comparativ cu abordarea anterioară, posibil datorită deschiderii mai complete a foramenului și decompresiunii mai eficiente a rădăcinii nervoase.

Rezultate pe termen lung: ACDF oferă rezultate excelente pe termen scurt, dar pe termen lung poate apărea degenerarea discurilor adiacente la aproximativ 25% dintre pacienți în primii 10 ani. Înlocuirea discului artificial pare să reducă acest risc la aproximativ 10-15%. Abordările posterioare au avantajul păstrării biomecanicii normale a coloanei vertebrale, cu un risc mai mic de degenerare a segmentelor adiacente. Totuși, există un risc mai mare de recurență a herniei la nivelul operat, estimat la aproximativ 5-10% în primii 5 ani. Recuperarea funcției neurologice este similară pentru toate tehnicile, dar depinde în mare măsură de durata și severitatea compresiunii nervoase preoperatorii.

Abordări anterioare vs. posterioare: Abordarea anterioară oferă acces direct la discul herniat și permite o decompresiune eficientă a măduvei spinării și nervilor, fiind ideală pentru herniile mediane sau paramediane. Cicatricea este discretă, iar durerea postoperatorie este de obicei mai redusă comparativ cu abordarea posterioară. Totuși, există riscuri specifice precum disfagia (dificultăți la înghițire) sau disfonia (răgușeala). Abordarea posterioară evită aceste complicații și este preferată pentru herniile laterale sau foraminale. Dezavantajele includ disecția musculaturii cervicale posterioare, care poate cauza durere postoperatorie mai intensă și un timp de recuperare mai lung. Alegerea între cele două abordări depinde de localizarea precisă a herniei și de preferința chirurgului.

Fuziune vs. înlocuire de disc: Fuziunea vertebrală oferă stabilitate excelentă, dar elimină mobilitatea segmentului operat, ceea ce poate crește stresul mecanic asupra discurilor adiacente. Înlocuirea discului artificial păstrează mobilitatea și potențial reduce riscul de degenerare a segmentelor adiacente. Studiile comparative arată rezultate clinice similare între cele două tehnici în primii 5 ani, dar pe termen mai lung (7-10 ani), înlocuirea discului poate oferi avantaje în ceea ce privește mobilitatea și reducerea degenerării segmentelor adiacente. Totuși, nu toți pacienții sunt candidați pentru înlocuirea discului, aceasta fiind contraindicată în cazurile de osteoporoză severă, instabilitate vertebrală sau artroză facetară avansată.

Beneficiile păstrării mobilității: Păstrarea mobilității segmentului vertebral prin înlocuirea discului artificial sau tehnici posterioare fără fuziune oferă multiple avantaje. Acestea includ menținerea biomecanicii normale a coloanei cervicale, reducerea stresului asupra discurilor adiacente și potențial un risc mai mic de intervenții chirurgicale ulterioare. Pacienții raportează o senzație mai naturală a mișcărilor gâtului și o revenire mai rapidă la activitățile fizice. Studiile arată că pacienții cu înlocuire de disc au o rată mai mare de satisfacție în ceea ce privește amplitudinea mișcărilor comparativ cu cei cu fuziune. Totuși, beneficiile păstrării mobilității trebuie evaluate în raport cu riscul potențial de instabilitate sau eșec al dispozitivului pe termen lung.

Procesul procedurii chirurgicale

Intervenția chirurgicală pentru hernia de disc cervicală implică o serie de etape bine definite, de la pregătirea preoperatorie până la închiderea inciziei. Înțelegerea acestui proces poate ajuta pacienții să se simtă mai pregătiți pentru operație.

Pregătirea preoperatorie: Pregătirea pentru operația de hernie de disc cervicală începe cu evaluări medicale complete, inclusiv analize de sânge, electrocardiogramă și evaluarea riscului anestezic. Pacienții sunt sfătuiți să oprească administrarea medicamentelor antiinflamatoare nesteroidiene și anticoagulante cu cel puțin o săptămână înainte de operație pentru a reduce riscul de sângerare. Este important să se discute cu medicul despre toate medicamentele și suplimentele utilizate. În ziua operației, pacientul trebuie să fie în post alimentar de cel puțin 8 ore. Pregătirea pielii poate include un duș antiseptic în seara dinaintea intervenției pentru a reduce riscul de infecție.

Considerații anestezice: Operațiile pentru hernia de disc cervicală se efectuează sub anestezie generală, pacientul fiind complet inconștient pe durata intervenției. Anesteziologul evaluează istoricul medical al pacientului pentru a determina cel mai sigur protocol anestezic. Intubația endotraheală este efectuată cu grijă deosebită, utilizând tehnici speciale pentru a evita mișcările excesive ale gâtului care ar putea agrava compresia nervoasă. Monitorizarea intraoperatorie include parametrii vitali standard, precum și potențialele evocate somatosenzoriale și motorii în cazurile de mielopatie severă, pentru a detecta orice compromitere a funcției măduvei spinării în timpul operației.

Incizia și abordul: Pentru abordarea anterioară, chirurgul face o incizie transversală de 2-3 cm pe partea dreaptă sau stângă a gâtului, de obicei urmărind un pliu natural al pielii pentru un rezultat estetic optim. Țesuturile sunt disecate atent, iar structurile vitale precum traheea, esofagul, vasele carotide și nervul laringeu recurent sunt identificate și protejate. Pentru abordarea posterioară, incizia este făcută pe linia mediană a cefei, iar musculatura paravertebrală este disecată și retrasă lateral pentru a expune laminele vertebrale. În ambele cazuri, se utilizează radiografii intraoperatorii sau fluoroscopie pentru a confirma nivelul corect al intervenției.

Procesul de îndepărtare a discului: În ACDF, după expunerea coloanei vertebrale, discul afectat este identificat și se realizează o incizie în ligamentul longitudinal anterior. Discul herniat este îndepărtat cu instrumente speciale, inclusiv chiurete și pense, sub vizualizare directă sau cu ajutorul microscopului operator. Se acordă o atenție deosebită îndepărtării complete a materialului discal herniat care comprimă nervul sau măduva spinării. În abordarea posterioară, după îndepărtarea unei porțiuni din lamină sau lărgirea foramenului, fragmentul de disc herniat este localizat și extras cu grijă, evitând manipularea excesivă a rădăcinii nervoase.

Decompresiunea nervului: Decompresiunea adecvată a structurilor nervoase este esențială pentru succesul operației. După îndepărtarea materialului discal herniat, chirurgul verifică minuțios canalul spinal pentru a se asigura că nu există fragmente reziduale. În cazul stenozei foraminale, foramenul este lărgit pentru a asigura spațiu suficient pentru rădăcina nervoasă. Pentru mielopatia cervicală, decompresiunea măduvei spinării poate necesita îndepărtarea osteofitelor posterioare și a ligamentului longitudinal posterior îngroșat. Confirmarea decompresiunii complete se face vizual și prin palparea delicată a structurilor nervoase pentru a verifica mobilitatea lor.

Plasarea implantului: În ACDF, după decompresiune, spațiul discal este pregătit pentru fuziune. Se măsoară înălțimea optimă a spațiului discal, iar implantul corespunzător (cușcă din PEEK, titan sau grefon osos) este selectat și introdus în spațiul intervertebral. Implantul poate fi umplut cu substituent osos sau cu os autolog recoltat din creasta iliacă. În cazul înlocuirii discului artificial, proteza de dimensiunea potrivită este implantată după pregătirea atentă a suprafețelor vertebrale. Poziționarea corectă a implantului este verificată prin fluoroscopie intraoperatorie pentru a asigura alinierea optimă și stabilitatea.

Tehnici de închidere: După plasarea implantului și verificarea hemostazei, plaga operatorie este închisă în straturi. Pentru abordarea anterioară, platisma (mușchiul subcutanat al gâtului) este suturată separat, urmată de închiderea țesutului subcutanat și a pielii. Se utilizează de obicei suturi resorbabile intradermice pentru un rezultat estetic superior. Pentru abordarea posterioară, musculatura paravertebrală este repoziționată anatomic și fascia este suturată cu atenție pentru a preveni formarea de hematoame. Se poate plasa un tub de dren pentru 24-48 de ore în cazul intervențiilor extensive. Pansamentul steril aplicat la final protejează incizia și permite monitorizarea pentru eventuale sângerări postoperatorii.

Îngrijirea postoperatorie și recuperarea

Perioada de recuperare după operația de hernie de disc cervicală este la fel de importantă ca intervenția în sine, influențând semnificativ rezultatul final și revenirea la activitățile normale.

Durata spitalizării: Majoritatea pacienților care suferă o discectomie cervicală anterioară cu fuziune sau înlocuire de disc artificial rămân internați pentru 24-48 de ore după operație. Pacienții cu abordări posterioare pot necesita o spitalizare ușor mai lungă, de 2-3 zile, datorită disecției musculare mai extinse. Factorii care influențează durata spitalizării includ controlul durerii, capacitatea de mobilizare și absența complicațiilor precum disfagia severă sau problemele respiratorii. În cazurile necomplicate, pacienții sunt încurajați să se mobilizeze în primele 24 de ore postoperator, începând cu mers asistat și progresând gradual spre activități independente.

Managementul durerii: Controlul eficient al durerii este esențial pentru recuperarea rapidă. În primele 24-48 de ore, se administrează analgezice opioide intravenos sau oral, trecându-se apoi la analgezice non-opioide precum paracetamolul și antiinflamatoarele nesteroidiene. Relaxantele musculare pot fi adăugate pentru a reduce spasmele musculare cervicale. Aplicarea locală a compreselor reci în primele 48-72 de ore poate reduce inflamația și durerea. Majoritatea pacienților raportează o ameliorare semnificativă a durerii radiante în braț imediat după operație, în timp ce durerea cervicală locală se ameliorează gradual în următoarele săptămâni. Tehnicile complementare precum relaxarea, respirația profundă și distragerea atenției pot fi utile în gestionarea disconfortului.

Cerințe privind gulerul cervical: Utilizarea gulerului cervical după operație variază în funcție de procedura efectuată și preferințele chirurgului. După ACDF, majoritatea pacienților poartă un guler cervical semirigid timp de 2-6 săptămâni pentru a limita mișcările și a facilita fuziunea. Pacienții cu înlocuire de disc artificial pot necesita un guler doar pentru confort în primele 1-2 săptămâni. După abordările posterioare, gulerul este recomandat pentru 1-3 săptămâni, în principal pentru a reduce spasmele musculare. Gulerul trebuie purtat în special în timpul activităților și în poziție verticală, putând fi îndepărtat în timpul odihnei în pat. Pacienții sunt instruiți privind aplicarea și îndepărtarea corectă a gulerului și menținerea igienei pielii sub acesta pentru a preveni iritațiile.

Restricții de activitate: În primele 2-4 săptămâni după operație, pacienții trebuie să evite ridicarea greutăților mai mari de 2-3 kg, mișcările bruște ale gâtului, activitățile care implică vibrații și pozițiile prelungite în aceeași postură. Conducerea autovehiculelor este de obicei restricționată până la prima evaluare postoperatorie (2-3 săptămâni) sau până la întreruperea medicației opioide. Activitățile casnice ușoare sunt permise gradual, în funcție de toleranță. Revenirea la muncă depinde de tipul de activitate: munca sedentară poate fi reluată după 2-4 săptămâni, în timp ce activitățile fizice solicitante necesită 3-6 luni de recuperare. Activitățile sportive sunt reintroduse progresiv după 3 luni, începând cu exerciții de intensitate redusă.

Fizioterapia: Programul de fizioterapie începe de obicei la 2-4 săptămâni după operație, când vindecarea inițială a țesuturilor este completă. Primele ședințe se concentrează pe reducerea durerii, îmbunătățirea posturii și restabilirea mobilității blânde a gâtului. Ulterior, se introduc exerciții de întărire a musculaturii cervicale și a centurii scapulare pentru a oferi stabilitate coloanei cervicale. Tehnicile de mobilizare ușoară, masajul țesuturilor moi și stimularea electrică transcutanată pot fi utilizate pentru a reduce spasmele musculare și durerea reziduală. Fizioterapeutul instruiește pacientul privind ergonomia corectă la locul de muncă și acasă, inclusiv poziționarea monitorului computerului, utilizarea telefonului și postura în timpul somnului. Un program personalizat de exerciții la domiciliu este esențial pentru rezultate optime.

Calendarul revenirii la activitățile normale: Revenirea la activitățile normale urmează un program gradual. În primele 2 săptămâni, activitățile sunt limitate la mers, îngrijire personală și mișcări ușoare ale gâtului. Între săptămânile 2-6, pacienții pot începe activități casnice ușoare și mers pe distanțe mai lungi, continuând cu programul de exerciții prescris. La 6-12 săptămâni, majoritatea restricțiilor sunt ridicate pentru pacienții cu evoluție favorabilă, permițându-se reluarea activităților sociale și recreaționale moderate. Activitățile fizice intense, sporturile de contact și ridicarea greutăților mari pot fi reluate după 3-6 luni, în funcție de tipul intervenției și rata de fuziune. Pacienții cu înlocuire de disc artificial pot reveni mai rapid la activitățile normale comparativ cu cei cu fuziune vertebrală. Recuperarea completă și revenirea la nivelul anterior de activitate sunt posibile pentru majoritatea pacienților în 6-12 luni.

Rezultate și rate de succes

Înțelegerea rezultatelor așteptate după operația de hernie de disc cervicală poate ajuta pacienții să-și stabilească așteptări realiste și să participe activ la procesul de recuperare.

Așteptări privind ameliorarea durerii: Ameliorarea durerii radiante în braț este unul dintre cele mai rapide și consistente beneficii ale operației, cu aproximativ 90-95% dintre pacienți raportând o îmbunătățire semnificativă în primele zile sau săptămâni după intervenție. Durerea cervicală locală se ameliorează mai lent, aproximativ 70-80% dintre pacienți observând o îmbunătățire semnificativă în primele 3 luni. Unii pacienți pot continua să experimenteze un disconfort cervical rezidual, în special după fuziunea vertebrală, datorită modificărilor biomecanicii cervicale. Factori care influențează negativ rezultatele includ durata prelungită a simptomelor preoperatorii, fumatul, depresia și litigiile de compensare a muncitorilor. Pacienții trebuie să înțeleagă că scopul operației este ameliorarea durerii radiante cauzate de compresia nervoasă, nu eliminarea completă a oricărui disconfort cervical.

Calendarul recuperării neurologice: Recuperarea deficitelor neurologice urmează un traseu mai puțin predictibil comparativ cu ameliorarea durerii. Simptomele senzoriale precum amorțeala și furnicăturile se ameliorează de obicei în primele 6-12 săptămâni, deși recuperarea completă poate dura până la 12 luni. Deficitele motorii precum slăbiciunea musculară se recuperează mai lent, cu îmbunătățiri semnificative observate în primele 3-6 luni și progres continuu până la 18-24 luni. Pacienții cu deficite neurologice severe sau de lungă durată pot avea recuperare incompletă, subliniind importanța intervenției chirurgicale prompte. Recuperarea neurologică după mielopatie cervicală este mai puțin predictibilă, aproximativ 70-80% dintre pacienți prezentând îmbunătățiri funcționale, dar rareori recuperare completă. Fizioterapia și terapia ocupațională joacă un rol crucial în maximizarea recuperării neurologice.

Rezultate pe termen lung: Studiile de urmărire pe termen lung arată rezultate durabile după operația de hernie de disc cervicală, cu aproximativ 80-85% dintre pacienți menținând ameliorarea simptomelor la 10 ani după intervenție. Rata de succes pentru ACDF este de aproximativ 90% la 2 ani și 80% la 10 ani. Înlocuirea discului artificial prezintă rate similare de succes, cu potențiale avantaje privind mobilitatea și reducerea stresului asupra segmentelor adiacente. Abordările posterioare au rate de succes inițiale ușor mai mici (85-90%), dar rezultate potențial mai bune pe termen foarte lung. Aproximativ 10-15% dintre pacienții cu fuziune vertebrală vor dezvolta degenerarea segmentului adiacent în primii 10 ani, necesitând potențial intervenții suplimentare. Factorii care influențează rezultatele pe termen lung includ vârsta, comorbidități precum diabetul sau osteoporoza, continuarea fumatului și respectarea recomandărilor de ergonomie și exerciții.

Riscuri și complicații potențiale

Ca orice intervenție chirurgicală, operația pentru hernia de disc cervicală comportă anumite riscuri. Pacienții trebuie să fie informați despre aceste posibile complicații pentru a lua decizii în cunoștință de cauză.

Disfagia (dificultăți la înghițire): Disfagia tranzitorie este o complicație frecventă după abordarea anterioară, afectând până la 50% dintre pacienți în primele zile postoperatorii. Aceasta este cauzată de retracția esofagului în timpul operației și edemul țesuturilor moi. În majoritatea cazurilor, disfagia se ameliorează spontan în 2-4 săptămâni. Disfagia persistentă (peste 3 luni) apare la mai puțin de 5% dintre pacienți și poate fi cauzată de aderențe cicatriciale, migrarea implantului sau leziuni esofagiene nerecunoscute. Managementul include modificarea consistenței alimentelor, exerciții de înghițire și, în cazuri severe, evaluare endoscopică. Factorii de risc pentru disfagia prelungită includ operațiile pe mai multe niveluri, durata prelungită a intervenției și utilizarea plăcilor anterioare proeminente.

Disfonia (răgușeala): Disfonia postoperatorie apare la aproximativ 5-10% dintre pacienții cu abord anterior, fiind cauzată de tracțiunea sau leziunea nervului laringeu recurent. Manifestările includ răgușeala, vocea slabă sau dificultăți în producerea unor sunete. În majoritatea cazurilor, disfonia este temporară, rezolvându-se în 4-6 săptămâni. Disfonia permanentă este rară (sub 1%) și poate necesita evaluare otorinolaringologică și terapie vocală. Riscul de disfonie este mai mare în intervențiile la nivelurile C3-C4 și C4-C5 și în reintervențiile cervicale anterioare. Tehnicile chirurgicale care minimizează retracția laterală excesivă și identificarea atentă a nervului laringeu recurent pot reduce incidența acestei complicații.

Hematom local: Formarea unui hematom postoperator în regiunea cervicală reprezintă o complicație potențial gravă, apărând la aproximativ 1-2% dintre pacienți. Un hematom în expansiune poate comprima traheea și esofagul, ducând la dificultăți respiratorii și necesitând intervenție de urgență. Semnele de alarmă includ durere cervicală severă, disfagie acută, dispnee și umflarea gâtului. Diagnosticul prompt și evacuarea chirurgicală a hematomului sunt esențiale pentru prevenirea complicațiilor respiratorii severe. Factorii de risc includ hipertensiunea arterială necontrolată, utilizarea preoperatorie a anticoagulantelor și hemostaza intraoperatorie inadecvată. Monitorizarea atentă în primele 24-48 de ore și controlul tensiunii arteriale sunt măsuri preventive importante.

Infecția: Infecțiile postoperatorii sunt rare după operația de hernie de disc cervicală, cu o incidență de aproximativ 0,1-1%. Manifestările includ durere locală persistentă sau în creștere, febră, eritem și drenaj purulent la nivelul inciziei. Infecțiile profunde pot cauza osteomielită vertebrală sau discită, cu potențial de compromitere a fuziunii vertebrale. Diagnosticul se bazează pe evaluarea clinică, analize de sânge (markeri inflamatori) și eventual imagistică (RMN cu contrast). Tratamentul include antibioterapie țintită și, în cazurile severe, debridare chirurgicală. Profilaxia antibiotică perioperatorie, tehnica chirurgicală meticuloasă și îngrijirea adecvată a plăgii sunt esențiale pentru prevenirea infecțiilor.

Leziuni nervoase: Leziunile nervilor spinali sau ale măduvei spinării sunt complicații rare dar grave, cu o incidență de aproximativ 0,2-0,9%. Acestea pot rezulta din manipularea excesivă a structurilor nervoase, decompresiune inadecvată sau leziuni directe în timpul operației. Manifestările variază de la deficite senzoriale sau motorii focale până la paralizie severă în cazurile de leziuni medulare. Monitorizarea neurofizologică intraoperatorie (potențiale evocate somatosenzoriale și motorii) poate reduce riscul acestor complicații, permițând detectarea precoce a compromiterii funcției nervoase. Recuperarea după leziunile nervoase este variabilă, de la recuperare completă în cazul neuropraxiei (leziune de conducere) până la deficite permanente în cazul axonotmezis sau neurotmezis (leziuni structurale ale nervului).

Eșecul materialelor implantate: Complicațiile legate de materialele implantate includ migrarea cușcii sau a protezei discale, fractura plăcii sau a șuruburilor și subsidentă excesivă a implantului în corpurile vertebrale. Incidența acestor complicații este de aproximativ 2-5% și este mai mare la pacienții cu osteoporoză, fumători și în intervențiile pe mai multe niveluri. Manifestările clinice includ durere cervicală recurentă, disfagie sau reapariția simptomelor radiante. Diagnosticul se bazează pe radiografii sau CT. Managementul depinde de severitatea complicației, de la observație și tratament conservator până la reintervenție chirurgicală pentru repoziționarea sau înlocuirea materialelor. Selecția adecvată a pacienților și a implanturilor, precum și tehnica chirurgicală precisă sunt esențiale pentru prevenirea acestor complicații.

Eșecul fuziunii: Non-fuziunea sau pseudartroza reprezintă eșecul atingerii unei fuziuni osoase solide între vertebrele adiacente după ACDF, cu o incidență de aproximativ 5-10% pentru intervențiile pe un singur nivel și până la 20% pentru cele pe mai multe niveluri. Factorii de risc includ fumatul, diabetul, osteoporoza, malnutriția și utilizarea anumitor medicamente precum corticosteroizii. Manifestările clinice includ durere cervicală persistentă sau recurentă, agravată de mișcare. Diagnosticul se bazează pe radiografii dinamice (în flexie-extensie) și CT. Pseudartroza asimptomatică poate fi monitorizată, în timp ce cazurile simptomatice pot necesita reintervenție chirurgicală cu revizia fuziunii, adesea utilizând grefe osoase autologe și instrumentație suplimentară. Măsurile preventive includ optimizarea stării de sănătate preoperatorii, încetarea fumatului și tehnica chirurgicală meticuloasă.