Lipsa de seleniu: simptome, diagnostic, tratament si prevenire

În cazuri severe, deficiența poate duce la afecțiuni cardiace precum boala Keshan sau probleme articulare ca în boala Kashin-Beck. Factorii de risc includ dieta săracă în seleniu, zonele geografice cu sol deficitar în acest mineral, tulburările digestive și dializa renală. Diagnosticarea se realizează prin teste sangvine, iar tratamentul constă în modificări alimentare și suplimente, cu monitorizare atentă pentru a evita toxicitatea.

Simptomele comune ale deficienței de seleniu

Deficiența de seleniu poate afecta multiple sisteme ale organismului. Recunoașterea timpurie a simptomelor permite intervenția rapidă și previne complicațiile pe termen lung asociate cu nivelurile scăzute de seleniu.

Oboseală și slăbiciune: Lipsa de seleniu în organism se manifestă frecvent prin oboseală persistentă și senzație de epuizare, chiar și după perioade adecvate de odihnă. Această stare apare din cauza rolului esențial al seleniului în metabolismul energetic celular și în funcționarea normală a tiroidei. Persoanele afectate pot simți o lipsă constantă de energie, dificultăți în realizarea activităților zilnice și o slăbiciune generalizată care nu se ameliorează prin odihnă. Această oboseală poate fi progresivă, afectând semnificativ calitatea vieții și productivitatea.

Căderea părului și probleme ale unghiilor: Deficiența de seleniu poate provoca modificări vizibile la nivelul părului și unghiilor. Părul devine fragil, își pierde strălucirea naturală și poate cădea în cantități mai mari decât normal. Unghiile pot deveni fragile, casante și pot prezenta striații sau pete albe caracteristice. Aceste simptome apar deoarece seleniul este esențial pentru sinteza proteinelor structurale din păr și unghii. În cazuri severe, poate apărea alopecia difuză, manifestată prin subțierea generalizată a părului pe scalp și chiar pe alte zone ale corpului.

Confuzie mentală și ceață cerebrală: Nivelurile scăzute de seleniu pot afecta funcțiile cognitive, provocând dificultăți de concentrare, probleme de memorie și o stare generală de confuzie mentală. Persoanele cu deficiență de seleniu pot experimenta ceea ce adesea se descrie ca „ceață cerebrală” – o incapacitate de a gândi clar și de a procesa informațiile în mod eficient. Seleniul joacă un rol important în protejarea neuronilor împotriva stresului oxidativ, iar lipsa lui poate contribui la deteriorarea funcțiilor cerebrale. Studiile recente sugerează o posibilă legătură între deficiența de seleniu și riscul crescut de declin cognitiv.

Sistem imunitar slăbit: Seleniul este esențial pentru funcționarea optimă a sistemului imunitar, iar deficiența acestui mineral poate compromite capacitatea organismului de a lupta împotriva infecțiilor. Persoanele cu niveluri scăzute de seleniu sunt mai predispuse la infecții frecvente, inclusiv răceli și gripe, care pot dura mai mult și pot fi mai severe. Seleniul contribuie la producerea și activitatea celulelor imunitare, precum și la reducerea inflamației. Un sistem imunitar slăbit din cauza deficienței de seleniu poate duce la o susceptibilitate crescută la diverse boli infecțioase și poate întârzia procesul de vindecare.

Slăbiciune musculară și dureri: Deficiența de seleniu poate afecta semnificativ sistemul muscular, provocând slăbiciune, crampe și dureri musculare. Aceste simptome apar deoarece seleniul joacă un rol crucial în metabolismul muscular și în protejarea fibrelor musculare împotriva deteriorării oxidative. Persoanele afectate pot experimenta dificultăți în efectuarea activităților fizice obișnuite, oboseală musculară rapidă și dureri persistente, în special după efort. În cazuri severe, poate apărea miopatia, o afecțiune caracterizată prin degenerarea progresivă a țesutului muscular.

Probleme reproductive și infertilitate: Deficiența de seleniu poate afecta semnificativ sănătatea reproductivă atât la bărbați, cât și la femei. La bărbați, seleniul este esențial pentru dezvoltarea normală a spermatozoizilor și pentru motilitatea acestora. Nivelurile scăzute pot duce la scăderea numărului de spermatozoizi, anomalii morfologice și motilitate redusă, contribuind astfel la infertilitate. La femei, deficiența de seleniu a fost asociată cu complicații în timpul sarcinii, inclusiv preeclampsie, avort spontan și naștere prematură. Seleniul joacă un rol important în dezvoltarea placentei și în protejarea împotriva stresului oxidativ în timpul sarcinii.

Disfuncții tiroidiene: Tiroida conține cea mai mare concentrație de seleniu din organism, acest mineral fiind esențial pentru metabolismul hormonilor tiroidieni. Deficiența de seleniu poate perturba funcționarea normală a glandei tiroide, contribuind la dezvoltarea hipotiroidismului. Simptomele pot include creștere în greutate inexplicabilă, sensibilitate la frig, constipație, piele uscată și oboseală cronică. Seleniul este necesar pentru enzimele care convertesc hormonul tiroidian T4 în forma sa activă T3, iar lipsa acestuia poate duce la niveluri insuficiente de hormoni tiroidieni activi, chiar dacă glanda tiroidă produce cantități normale de T4.

Afecțiuni severe cauzate de deficiența de seleniu

Lipsa prelungită și severă de seleniu poate duce la complicații grave și boli specifice, unele dintre acestea fiind potențial fatale dacă nu sunt tratate corespunzător.

Boala Keshan: Această afecțiune cardiacă gravă a fost descoperită pentru prima dată în provincia Keshan din China, o regiune cu sol extrem de sărac în seleniu. Boala se manifestă prin cardiomiopatie, o afecțiune în care mușchiul cardiac se mărește, slăbește și nu mai poate pompa sânge eficient. Simptomele includ insuficiență cardiacă, aritmii, dureri în piept și, în cazuri severe, moarte subită. Boala Keshan afectează predominant copiii și femeile de vârstă reproductivă. Cercetările au demonstrat că suplimentarea cu seleniu poate preveni apariția bolii în regiunile endemice, confirmând rolul crucial al deficienței de seleniu în patogeneza acestei afecțiuni.

Boala Kashin-Beck: Această afecțiune osteoarticulară degenerativă este endemică în anumite regiuni din China, Siberia și Coreea de Nord, zone caracterizate prin deficiență severă de seleniu în sol și alimente. Boala afectează în principal copiii și adolescenții, manifestându-se prin degenerarea cartilajelor și articulațiilor. Simptomele includ dureri articulare, rigiditate, deformări ale articulațiilor și, în cazuri avansate, nanismul. Boala Kashin-Beck duce la deteriorarea progresivă a cartilajului articular, afectând în special articulațiile coatelor, genunchilor și gleznelor. Studiile au arătat că suplimentarea cu seleniu poate reduce incidența și severitatea bolii în zonele cu risc ridicat.

Tulburări miodegenerative: Deficiența severă de seleniu poate duce la afecțiuni miodegenerative caracterizate prin deteriorarea și slăbirea progresivă a țesutului muscular. Aceste tulburări se manifestă prin slăbiciune musculară extremă, atrofie musculară, dureri și dificultăți în mișcare. Seleniul este esențial pentru protejarea celulelor musculare împotriva stresului oxidativ, iar lipsa acestuia permite acumularea de radicali liberi care deteriorează fibrele musculare. În cazuri severe, poate apărea rabdomioliza, o afecțiune în care fibrele musculare se descompun rapid, eliberând proteine în sânge care pot afecta rinichii și pot duce la insuficiență renală.

Risc crescut de infecții: Deficiența severă de seleniu compromite semnificativ funcția imunitară, crescând susceptibilitatea la infecții bacteriene, virale și fungice. Persoanele cu niveluri extrem de scăzute de seleniu pot dezvolta infecții oportuniste care nu ar afecta în mod normal indivizii sănătoși. Seleniul joacă un rol crucial în producerea și funcționarea celulelor imunitare, inclusiv a limfocitelor T și a celulelor naturale killer. Studiile au demonstrat că deficiența de seleniu poate amplifica virulența anumitor virusuri, transformând tulpini altfel benigne în patogeni periculoși. Acest fenomen a fost observat în cazul virusului Coxsackie, care în prezența deficienței de seleniu poate provoca leziuni cardiace severe, contribuind la dezvoltarea bolii Keshan.

Complicații cardiovasculare: Deficiența cronică de seleniu poate contribui la dezvoltarea diverselor afecțiuni cardiovasculare, inclusiv ateroscleroza, hipertensiunea arterială și bolile coronariene. Seleniul are proprietăți antioxidante importante care protejează vasele de sânge împotriva deteriorării oxidative și inflamației, procese implicate în patogeneza bolilor cardiovasculare. Lipsa seleniului permite acumularea peroxizilor lipidici care deteriorează endoteliul vascular și promovează formarea plăcilor aterosclerotice. Studiile epidemiologice au asociat nivelurile scăzute de seleniu cu un risc crescut de evenimente cardiovasculare, inclusiv infarct miocardic și accident vascular cerebral. Suplimentarea cu seleniu poate îmbunătăți funcția endotelială și poate reduce markerii inflamatori la persoanele cu risc cardiovascular.

Factori de risc pentru deficiența de seleniu

Anumite condiții și circumstanțe pot crește semnificativ riscul de a dezvolta deficiență de seleniu, necesitând o atenție specială și măsuri preventive.

Factori geografici: Conținutul de seleniu din sol variază semnificativ în diferite regiuni ale lumii, influențând direct cantitatea de seleniu din alimentele cultivate în aceste zone. Regiunile cu sol sărac în seleniu includ părți din China, Noua Zeelandă, Finlanda și anumite zone din Europa de Est. Persoanele care locuiesc în aceste regiuni și consumă predominant alimente cultivate local prezintă un risc crescut de deficiență de seleniu. Factorii care influențează conținutul de seleniu din sol includ compoziția geologică, pH-ul solului, precipitațiile și activitatea microbiană. În unele țări, precum Finlanda, s-au implementat programe de îmbogățire a solului cu seleniu pentru a combate deficiența la nivel populațional.

Restricții alimentare: Persoanele care urmează diete restrictive prezintă un risc crescut de deficiență de seleniu. Vegetarienii și veganii pot avea un aport insuficient dacă nu includ în mod conștient surse vegetale bogate în seleniu, precum nucile braziliene, ciupercile sau cerealele integrale. Alte diete restrictive, precum cele pentru alergii alimentare multiple sau diete terapeutice specifice, pot limita consumul de alimente bogate în seleniu. Persoanele care urmează diete de slăbire severe sau care suferă de tulburări de alimentație precum anorexia sau bulimia prezintă, de asemenea, un risc semnificativ de deficiență nutrițională, inclusiv de seleniu.

Tulburări digestive: Afecțiunile care afectează absorbția intestinală pot duce la deficiență de seleniu chiar și atunci când aportul alimentar este adecvat. Boala celiacă, boala Crohn, colita ulcerativă și sindromul de intestin iritabil cu diaree predominantă pot reduce capacitatea intestinului de a absorbi seleniul din alimente. Persoanele care au suferit intervenții chirurgicale gastrointestinale, precum bypass-ul gastric sau rezecția intestinală, prezintă, de asemenea, un risc crescut. Insuficiența pancreatică poate afecta digestia lipidelor, reducând absorbția seleniului, care este adesea legat de componentele lipidice din alimente. Tratamentul acestor afecțiuni subiacente poate îmbunătăți absorbția seleniului, dar adesea este necesară și suplimentarea.

Dializa renală: Pacienții care efectuează dializă renală sunt deosebit de predispuși la deficiență de seleniu din mai multe motive. Procesul de dializă poate îndepărta seleniul din sânge, ducând la pierderi semnificative în timp. Acești pacienți au adesea restricții alimentare care limitează consumul de proteine, reducând astfel și aportul de seleniu, deoarece multe alimente bogate în proteine sunt și surse bune de seleniu. În plus, pacienții cu boală renală cronică pot prezenta o absorbție intestinală redusă a nutrienților. Studiile au arătat niveluri semnificativ mai scăzute de seleniu la pacienții dializați comparativ cu populația generală, subliniind necesitatea monitorizării atente și a posibilei suplimentări la această categorie de pacienți.

Infecția cu HIV: Persoanele care trăiesc cu HIV prezintă un risc crescut de deficiență de seleniu din cauza mai multor factori. Infecția în sine poate altera metabolismul seleniului și poate crește necesarul organismului pentru acest mineral. Malabsorbția intestinală, frecventă în stadiile avansate ale bolii, poate reduce absorbția seleniului din alimente. Stresul oxidativ crescut asociat cu infecția HIV epuizează rezervele de antioxidanți, inclusiv seleniul. Studiile au demonstrat o corelație între nivelurile scăzute de seleniu și progresia mai rapidă a bolii HIV, precum și o mortalitate crescută. Suplimentarea cu seleniu la persoanele cu HIV poate îmbunătăți funcția imunitară și poate încetini progresia bolii, subliniind importanța monitorizării și corectării deficienței de seleniu la această populație.

Factori legați de vârstă: Vârsta influențează semnificativ riscul de deficiență de seleniu. Vârstnicii sunt deosebit de vulnerabili din cauza mai multor factori: apetit redus, dificultăți de masticație, probleme de absorbție intestinală și posibile interacțiuni medicamentoase care afectează metabolismul seleniului. Studiile au arătat că nivelurile serice de seleniu tind să scadă odată cu înaintarea în vârstă, în special după 80 de ani. La polul opus, sugarii prematuri prezintă, de asemenea, un risc crescut de deficiență, deoarece rezervele de seleniu se acumulează predominant în ultimul trimestru de sarcină. Copiii și adolescenții în perioada de creștere rapidă au necesități crescute de seleniu, iar o dietă inadecvată în această perioadă poate duce la deficiențe cu impact asupra dezvoltării.

Diagnosticarea deficienței de seleniu

Identificarea corectă a deficienței de seleniu necesită o abordare complexă, combinând evaluarea clinică cu teste de laborator specifice.

Teste sangvine și niveluri serice: Determinarea concentrației de seleniu în sânge reprezintă metoda standard pentru evaluarea statusului de seleniu în organism. Testele măsoară nivelul de seleniu din ser sau din plasma sanguină, valorile normale fiind între 70-150 μg/L. Nivelurile sub 70 μg/L indică o deficiență ușoară, iar cele sub 40 μg/L sugerează o deficiență severă. Este important de menționat că nivelurile serice reflectă aportul recent de seleniu și pot să nu indice cu precizie rezervele tisulare pe termen lung. Pentru o evaluare mai completă, medicii pot recomanda măsurarea seleniului din sângele integral, care oferă informații despre conținutul de seleniu din celulele sanguine, nu doar din ser.

Analiza părului și unghiilor: Această metodă oferă informații valoroase despre expunerea la seleniu pe termen lung, deoarece părul și unghiile acumulează seleniu în timpul creșterii lor. Analiza conținutului de seleniu din păr și unghii poate indica deficiențe cronice care nu sunt încă reflectate în testele sangvine. Avantajul acestei metode constă în caracterul său neinvaziv și în capacitatea de a oferi o imagine asupra statusului de seleniu din ultimele luni. Totuși, rezultatele pot fi influențate de factori externi precum tratamentele cosmetice aplicate părului sau expunerea la produse care conțin seleniu. Interpretarea rezultatelor trebuie făcută cu atenție, în contextul clinic complet și corelată cu alte metode de diagnostic.

Testarea activității glutation-peroxidazei: Această analiză măsoară activitatea enzimei glutation-peroxidază, o selenoproteină care necesită seleniu pentru funcționarea sa optimă. Activitatea redusă a acestei enzime poate indica o deficiență de seleniu, chiar înainte ca nivelurile serice să scadă semnificativ. Testul oferă informații funcționale despre impactul deficienței de seleniu la nivel celular și poate fi mai sensibil decât măsurarea directă a concentrației de seleniu. Activitatea glutation-peroxidazei poate fi măsurată în eritrocite, trombocite sau plasmă, fiecare oferind informații complementare despre statusul seleniului în organism. Această metodă este deosebit de utilă în evaluarea răspunsului la suplimentarea cu seleniu, deoarece activitatea enzimei crește rapid după corectarea deficienței.

Evaluarea clinică a simptomelor: Diagnosticul deficienței de seleniu începe adesea cu o evaluare clinică amănunțită a simptomelor prezentate de pacient. Medicul va căuta semne specifice precum căderea părului, modificări ale unghiilor, slăbiciune musculară, oboseală cronică sau simptome de disfuncție tiroidiană. Istoricul medical complet, inclusiv afecțiunile preexistente, intervențiile chirurgicale și medicația curentă, poate oferi indicii despre posibilele cauze ale deficienței. Evaluarea dietei pacientului este esențială, cu atenție specială acordată consumului de alimente bogate în seleniu și posibilelor restricții alimentare. În regiunile cu sol sărac în seleniu, simpla locație geografică poate ridica suspiciunea de deficiență. Combinarea evaluării clinice cu testele de laborator specifice permite un diagnostic precis și dezvoltarea unui plan de tratament personalizat.

Tratamentul deficienței de seleniu

Abordarea terapeutică a deficienței de seleniu trebuie adaptată în funcție de severitatea deficienței, cauzele subiacente și particularitățile fiecărui pacient.

Modificări alimentare: Prima linie de tratament pentru deficiența ușoară până la moderată de seleniu constă în ajustarea dietei pentru a include mai multe alimente bogate în acest mineral. O abordare alimentară echilibrată poate corecta deficiența în mod natural și sustenabil. Pacienții sunt încurajați să consume alimente precum nucile braziliene, care sunt sursa cea mai concentrată de seleniu (o singură nucă poate conține până la 90 μg), pește și fructe de mare (ton, sardine, creveți), carne de pasăre și vită, ouă, cereale integrale și leguminoase. Cantitatea și frecvența consumului acestor alimente trebuie ajustate în funcție de severitatea deficienței și de necesitățile individuale. Pentru persoanele cu restricții alimentare, precum vegetarienii sau veganii, se acordă o atenție specială identificării surselor vegetale adecvate de seleniu.

Alimente bogate în seleniu: Includerea sistematică a alimentelor cu conținut ridicat de seleniu reprezintă o strategie eficientă pentru prevenirea și tratarea deficienței. Nucile braziliene conțin cea mai mare concentrație de seleniu dintre toate alimentele, cu aproximativ 544 μg per 30 g (6-8 nuci). Alte surse excelente includ tonul (92 μg per 85 g), sardinele (45 μg per 85 g), carnea de vită (33 μg per 85 g), ficatul de vită (28 μg per 85 g), orezul brun (19 μg per cană) și pâinea integrală (13 μg per felie). Este important de menționat că conținutul de seleniu din plante variază în funcție de conținutul solului în care au fost cultivate. În regiunile cu sol sărac în seleniu, chiar și alimentele considerate în mod normal bogate în acest mineral pot conține cantități insuficiente. În astfel de cazuri, consumul de alimente importate din regiuni cu sol bogat în seleniu sau suplimentarea pot fi necesare.

Suplimentarea cu seleniu: În cazurile de deficiență moderată până la severă sau atunci când modificările alimentare nu sunt suficiente, suplimentarea cu seleniu devine necesară. Suplimentele sunt disponibile în diferite forme, cele mai comune fiind selenometionina (forma organică, cu absorbție mai bună) și selenitul de sodiu (forma anorganică). Doza recomandată variază în funcție de severitatea deficienței și de afecțiunile asociate, dar în general se situează între 50-200 μg pe zi pentru adulți. Este crucial ca suplimentarea să fie efectuată sub supraveghere medicală, deoarece seleniul are o fereastră terapeutică îngustă, iar supradozarea poate duce la toxicitate. Suplimentele de seleniu pot interacționa cu anumite medicamente, inclusiv anticoagulante și imunosupresoare, necesitând ajustări ale dozelor sau monitorizare suplimentară.

Monitorizare și urmărire: După inițierea tratamentului pentru deficiența de seleniu, monitorizarea regulată este esențială pentru evaluarea eficacității și ajustarea planului terapeutic. Nivelurile serice de seleniu trebuie verificate periodic, de obicei la 3-6 luni după începerea tratamentului și apoi anual sau mai frecvent în cazul pacienților cu risc crescut. Activitatea glutation-peroxidazei poate fi, de asemenea, monitorizată ca indicator al funcționalității seleniului la nivel celular. Evaluarea clinică regulată permite observarea ameliorării simptomelor și identificarea timpurie a eventualelor efecte adverse ale suplimentării. Pentru pacienții cu afecțiuni cronice care predispun la deficiență de seleniu, monitorizarea pe termen lung și ajustarea periodică a tratamentului sunt necesare pentru menținerea nivelurilor optime.

Tratarea afecțiunilor subiacente: Pentru o abordare completă a deficienței de seleniu, este esențial să se identifice și să se trateze cauzele subiacente care au contribuit la apariția acesteia. În cazul tulburărilor de absorbție intestinală, precum boala celiacă sau boala Crohn, tratamentul adecvat al acestor afecțiuni poate îmbunătăți semnificativ absorbția seleniului din alimentație. Pentru pacienții cu insuficiență renală cronică care efectuează dializă, pot fi necesare protocoale speciale de suplimentare, adaptate pentru a compensa pierderile de seleniu din timpul procedurii. În cazul persoanelor cu HIV, tratamentul antiretroviral eficient poate reduce stresul oxidativ și poate îmbunătăți metabolismul seleniului. Abordarea factorilor care contribuie la malnutriție, precum problemele de masticație la vârstnici sau tulburările de alimentație, poate îmbunătăți aportul general de nutrienți, inclusiv de seleniu.

Considerații speciale pentru grupuri specifice

Anumite categorii de persoane au necesități particulare în ceea ce privește seleniul și necesită o atenție specială în prevenirea și tratarea deficienței.

Femei însărcinate și care alăptează: Necesarul de seleniu crește în timpul sarcinii și alăptării pentru a susține dezvoltarea fetală și producția de lapte matern. Deficiența de seleniu în aceste perioade poate avea consecințe semnificative, inclusiv risc crescut de preeclampsie, naștere prematură și întârzieri în dezvoltarea neurologică a copilului. Doza zilnică recomandată crește la 60 μg pentru femeile însărcinate și 70 μg pentru cele care alăptează. Suplimentarea trebuie efectuată cu precauție, sub supraveghere medicală, pentru a evita atât deficiența, cât și excesul. Studiile au demonstrat că nivelurile adecvate de seleniu în timpul sarcinii sunt asociate cu o dezvoltare cognitivă mai bună a copilului și cu un risc redus de complicații obstetricale. Seleniul din laptele matern reflectă statusul nutrițional al mamei, subliniind importanța unui aport adecvat în perioada de alăptare.

Creșterea și dezvoltarea la copii: Seleniul joacă un rol crucial în dezvoltarea și creșterea normală a copiilor, fiind esențial pentru funcționarea sistemului imunitar, dezvoltarea cerebrală și protecția împotriva stresului oxidativ. Deficiența de seleniu la copii poate duce la întârzieri în creștere, susceptibilitate crescută la infecții și, în cazuri severe, la afecțiuni precum boala Keshan. Necesarul zilnic variază în funcție de vârstă: 15 μg pentru sugari (0-6 luni), 20 μg pentru sugari (7-12 luni), 20-30 μg pentru copii (1-8 ani) și 40-55 μg pentru adolescenți (9-18 ani). Copiii cu malnutriție, cei cu afecțiuni cronice sau cei care urmează diete restrictive necesită o atenție specială în ceea ce privește aportul de seleniu. Suplimentarea trebuie efectuată cu precauție, cu doze adaptate vârstei și greutății corporale, pentru a evita toxicitatea.

Populația vârstnică: Vârstnicii prezintă un risc crescut de deficiență de seleniu din cauza mai multor factori, inclusiv apetit redus, probleme de masticație, absorbție intestinală diminuată și posibile interacțiuni medicamentoase. Deficiența de seleniu la această categorie de vârstă a fost asociată cu declin cognitiv accelerat, risc cardiovascular crescut și funcție imunitară compromisă. Studiile sugerează că menținerea unor niveluri adecvate de seleniu poate contribui la îmbunătățirea calității vieții și la reducerea riscului de boli cronice la vârstnici. Abordarea deficienței la această populație necesită o evaluare completă a statusului nutrițional, identificarea barierelor în calea unei alimentații adecvate și dezvoltarea unor strategii personalizate de îmbunătățire a aportului de seleniu, care pot include modificări alimentare, suplimente sau formule nutritive speciale.

Vegetarieni și vegani: Persoanele care urmează diete vegetariene sau vegane pot avea un risc crescut de deficiență de seleniu, deoarece multe dintre sursele bogate în acest mineral sunt de origine animală. Conținutul de seleniu din plantele consumate depinde de nivelul de seleniu din sol, ceea ce poate varia semnificativ. Vegetarienii și veganii trebuie să acorde o atenție specială includerii în dietă a surselor vegetale bogate în seleniu, precum nucile braziliene, ciupercile, semințele de floarea-soarelui, tofu, cereale integrale și leguminoase. În regiunile cu sol sărac în seleniu, suplimentarea poate fi necesară pentru a preveni deficiența. Monitorizarea periodică a nivelurilor de seleniu este recomandată, în special pentru veganii strict, femeile însărcinate sau care alăptează și copiii care urmează aceste diete.

Pacienți cu boli cronice: Persoanele cu afecțiuni cronice precum boli autoimune, cancer, boli cardiovasculare sau afecțiuni renale prezintă necesități speciale în ceea ce privește seleniul. Bolile inflamatorii cronice pot crește consumul de antioxidanți, inclusiv seleniu, ducând la epuizarea rezervelor. Pacienții cu afecțiuni tiroidiene, în special tiroidita Hashimoto, pot beneficia de niveluri optime de seleniu, care contribuie la reducerea inflamației tiroidiene și la îmbunătățirea conversiei hormonilor tiroidieni. Persoanele cu cancer pot avea necesități crescute de seleniu, dar suplimentarea trebuie abordată cu precauție și sub supraveghere medicală, deoarece efectele seleniului în diferite tipuri de cancer sunt complexe și încă în studiu. Pentru pacienții cu insuficiență renală cronică, doza și forma de seleniu trebuie adaptate pentru a evita acumularea toxică, ținând cont de funcția renală redusă.

Prevenirea deficienței de seleniu

Strategiile preventive joacă un rol crucial în menținerea nivelurilor optime de seleniu și evitarea complicațiilor asociate deficienței.

Recomandări pentru o dietă echilibrată: O alimentație variată și echilibrată reprezintă cea mai bună strategie pentru prevenirea deficienței de seleniu. Includerea regulată a unor alimente precum pește, carne, ouă, cereale integrale, nuci și semințe asigură un aport adecvat de seleniu pentru majoritatea persoanelor. Se recomandă consumul a cel puțin două porții de pește pe săptămână, preferabil specii cu conținut ridicat de seleniu precum tonul, somonul sau sardinele. Nucile braziliene reprezintă o sursă excepțională, o singură nucă putând furniza necesarul zilnic de seleniu. Pentru vegetarieni și vegani, accentul trebuie pus pe surse vegetale precum ciupercile, cerealele integrale, leguminoasele și semințele. Diversificarea surselor alimentare este esențială, deoarece conținutul de seleniu poate varia în funcție de originea geografică a alimentelor. În regiunile cu sol sărac în seleniu, consumul de alimente importate din zone cu sol bogat în acest mineral poate contribui la prevenirea deficienței.

Suplimentarea adecvată: Pentru persoanele cu risc crescut de deficiență, suplimentarea preventivă poate fi recomandată sub supraveghere medicală. Aceasta include vârstnicii, persoanele cu tulburări de absorbție intestinală, pacienții cu boli cronice și cei care urmează diete restrictive. Multivitaminele și mineralele care conțin seleniu în doze moderate (50-100 μg) reprezintă o opțiune sigură pentru majoritatea adulților. Suplimentele specifice de seleniu, cu doze mai mari, trebuie utilizate doar la recomandarea medicului, după evaluarea statusului individual. Este esențial să se respecte dozele recomandate și să se evite auto-medicația cu doze mari, deoarece diferența dintre doza terapeutică și cea toxică este relativ mică. Pentru grupurile cu necesități speciale, precum femeile însărcinate sau care alăptează, suplimentele prenatale care conțin seleniu în cantități adecvate pot fi benefice.

Controale medicale regulate: Monitorizarea periodică a statusului nutrițional, inclusiv a nivelurilor de seleniu, este recomandată pentru persoanele cu risc crescut de deficiență. Analizele de sânge pentru determinarea seleniului seric pot fi incluse în evaluările de rutină pentru aceste categorii de persoane. Consultațiile medicale regulate permit identificarea timpurie a simptomelor sugestive pentru deficiența de seleniu și intervenția promptă. Pentru persoanele cu afecțiuni cronice, evaluarea statusului seleniului poate fi integrată în planul de monitorizare a bolii de bază. Comunicarea eficientă cu medicul despre regimul alimentar, suplimentele utilizate și simptomele apărute este esențială pentru prevenirea atât a deficienței, cât și a toxicității seleniului.

Strategii de îmbogățire a solului: La nivel comunitar și agricol, îmbogățirea solului cu seleniu reprezintă o strategie eficientă pentru prevenirea deficienței în regiunile cu sol sărac în acest mineral. Această abordare a fost implementată cu succes în țări precum Finlanda, unde adăugarea seleniului în îngrășămintele agricole a dus la creșterea semnificativă a conținutului de seleniu din alimente și la îmbunătățirea statusului populației. Biofortificarea, procesul de creștere a conținutului de nutrienți în culturi prin practici agricole specifice, reprezintă o altă strategie promițătoare. Aceasta include selecția soiurilor de plante cu capacitate crescută de acumulare a seleniului și optimizarea condițiilor de cultivare. În zonele cu risc crescut de deficiență, programele de sănătate publică pot include și îmbogățirea anumitor alimente de bază, precum pâinea sau cerealele, cu seleniu, asigurând astfel un aport adecvat pentru întreaga populație.