Epifora: tipuri, cauze, simptome, diagnostic si optiuni de tratament

Când acest sistem nu funcționează corespunzător, pot apărea diverse tipuri de epiforă, de la cea reflexă cauzată de iritanți până la cea obstructivă datorată blocajelor anatomice. Epifora poate afecta semnificativ calitatea vieții prin disconfort vizual, vedere încețoșată și necesitatea frecventă de a șterge lacrimile. Deși nu reprezintă o amenințare pentru vedere în majoritatea cazurilor, această afecțiune necesită evaluare și tratament medical pentru ameliorarea simptomelor și prevenirea complicațiilor.

Tipurile de epiforă

Epifora se manifestă în mai multe forme distincte, fiecare având caracteristici și mecanisme specifice de apariție. Înțelegerea acestor tipuri este esențială pentru stabilirea unui diagnostic corect și alegerea tratamentului adecvat.

Epifora reflexă: Această formă apare ca răspuns la stimuli externi sau afecțiuni oculare. Sistemul lacrimal produce o cantitate crescută de lacrimi ca mecanism de protecție. Stimulii pot include factori de mediu precum vântul, fumul sau praful, dar și afecțiuni precum conjunctivita sau prezența unor corpi străini în ochi. Lacrimile abundente în acest caz reprezintă o reacție fiziologică normală de apărare a ochiului.

Epifora obstructivă: Acest tip de epiforă este cauzat de blocaje în sistemul de drenaj lacrimal. Obstrucția poate apărea la nivelul punctelor lacrimale, al canaliculelor, al sacului lacrimal sau al ductului nazolacrimal. Lacrimile nu pot fi drenate eficient, ceea ce duce la acumularea și revărsarea lor pe obraji. Pacienții pot prezenta și secreții mucoase sau purulente dacă se dezvoltă o infecție secundară.

Epifora cu hipersecreție: Această formă rară se caracterizează prin producerea excesivă de lacrimi de către glandele lacrimale. Este o condiție mai puțin frecventă și poate fi asociată cu diverse afecțiuni sistemice sau neurologice. Glandele lacrimale devin hiperactive și secretă o cantitate anormal de mare de lacrimi, depășind capacitatea normală de drenaj a sistemului lacrimal.

Epifora gustativă: Această formă apare când pacientul mănâncă, mestecă sau vorbește. Este cauzată de regenerarea aberantă a fibrelor nervoase după o paralizie facială sau o intervenție chirurgicală. Fibrele nervoase destinate glandelor salivare se conectează eronat cu glandele lacrimale, ducând la lăcrimare în timpul activităților legate de alimentație.

Cauzele frecvente ale epiforei

Epifora poate avea multiple cauze, de la factori de mediu până la probleme anatomice complexe. Identificarea cauzei exacte este crucială pentru stabilirea unui plan de tratament eficient.

Iritanți de mediu

Expunerea la diverși factori precum vântul, fumul, praful sau substanțele chimice poate provoca iritarea ochilor și lăcrimare excesivă. Ochii răspund prin producerea de lacrimi pentru a elimina iritanții și a proteja suprafața oculară. Această reacție este de obicei temporară și se ameliorează după îndepărtarea factorului declanșator.

Infecții oculare

Conjunctivita bacteriană, virală sau alergică poate cauza epiforă. Infecțiile stimulează producția de lacrimi ca parte a răspunsului inflamator. În plus, infecțiile pot afecta și sistemul de drenaj lacrimal, complicând și mai mult problema. Tratamentul infecției subiacente duce de obicei la ameliorarea lăcrimării excesive.

Sindromul de ochi uscat

Paradoxal, ochii uscați pot duce la lăcrimare excesivă. Când ochii nu sunt suficient lubrifiați, ei produc lacrimi reflexe pentru a compensa. Aceste lacrimi sunt mai apoase și mai puțin eficiente în lubrifierea ochiului, creând un ciclu de iritare și lăcrimare excesivă.

Malpoziția pleoapelor

Poziționarea incorectă a pleoapelor poate interfera cu distribuția normală a lacrimilor și cu funcționarea pompei lacrimale. Entropionul (întoarcerea pleoapei spre interior) și ectropionul (întoarcerea pleoapei spre exterior) sunt exemple comune de malpoziții care pot cauza epiforă.

Cauze anatomice

Obstrucția sau îngustarea canalelor lacrimale: Blocajele la nivelul sistemului de drenaj lacrimal reprezintă una dintre cele mai frecvente cauze anatomice ale epiforei. Acestea pot apărea la naștere sau se pot dezvolta în timp din cauza infecțiilor, traumatismelor sau procesului de îmbătrânire. Obstrucția poate fi parțială sau completă și poate afecta orice segment al sistemului de drenaj, de la punctele lacrimale până la ductul nazolacrimal. Simptomele includ lăcrimare constantă, care se poate agrava în condiții de vânt sau frig, și posibile infecții recurente ale sacului lacrimal.

Stenoza punctelor lacrimale: Această afecțiune reprezintă îngustarea punctelor lacrimale, micile orificii situate în colțul intern al pleoapelor. Stenoza poate fi congenitală sau dobândită în urma inflamațiilor cronice, infecțiilor, efectelor secundare ale unor medicamente sau ca parte a procesului natural de îmbătrânire. Consecința directă este reducerea capacității de drenare a lacrimilor în sistemul lacrimal.

Probleme ale ductului nazolacrimal: Ductul nazolacrimal poate prezenta diverse anomalii structurale sau funcționale care interferează cu drenajul normal al lacrimilor. Acestea includ îngustări congenitale, deviații anatomice, blocaje cauzate de infecții sau traumatisme și modificări degenerative legate de vârstă. Simptomele se pot agrava în condiții de temperaturi scăzute sau vânt puternic.

Simptome și complicații

Epifora se manifestă prin diverse simptome care pot afecta semnificativ calitatea vieții pacientului. Complicațiile pot varia de la disconfort minor până la probleme serioase care necesită intervenție medicală promptă.

Lăcrimare excesivă: Simptomul principal constă în prezența constantă a lacrimilor pe suprafața ochiului și scurgerea acestora pe obraji. Această lăcrimare poate fi continuă sau intermitentă, unilaterală sau bilaterală, și se poate agrava în anumite condiții precum expunerea la vânt, frig sau la diverși iritanți din mediul înconjurător.

Vedere încețoșată: Acumularea excesivă de lacrimi pe suprafața ochiului interferează cu claritatea vederii prin crearea unui strat instabil de lichid care modifică refracția luminii. Pacienții pot experimenta episoade frecvente de încețoșare a vederii, în special în timpul activităților care necesită concentrare vizuală precum cititul sau condusul autovehiculului.

Iritația ochilor: Prezența constantă a lacrimilor pe suprafața oculară poate duce la iritarea țesuturilor sensibile ale ochiului. Pacienții pot simți senzații de arsură, mâncărime sau disconfort ocular persistent. Această iritație poate fi amplificată de frecarea repetată a ochilor pentru îndepărtarea excesului de lacrimi.

Excoriația tegumentului: Contactul prelungit al lacrimilor cu pielea din jurul ochilor poate duce la iritarea și deteriorarea acesteia. Tegumentul devine sensibil, înroșit și poate prezenta descuamări sau fisuri. Ștergerea frecventă a lacrimilor agravează această problemă prin traumatizarea mecanică a pielii.

Interferența cu vederea: Lăcrimarea excesivă poate perturba semnificativ activitățile zilnice care necesită acuitate vizuală bună. Pacienții pot avea dificultăți în citit, scris, utilizarea dispozitivelor electronice sau în efectuarea sarcinilor care necesită precizie vizuală. Această interferență poate afecta performanța profesională și activitățile recreative.

Infecții secundare: Stagnarea lacrimilor în sacul lacrimal creează un mediu propice pentru dezvoltarea bacteriilor. Acest lucru poate duce la infecții recurente precum dacriocistita, caracterizată prin inflamație, durere și secreții purulente. Infecțiile netratate pot evolua spre complicații mai severe care necesită intervenție chirurgicală.

Metode de diagnosticare

Diagnosticarea corectă a epiforei necesită o evaluare complexă care combină examinarea clinică detaliată cu teste specifice pentru identificarea cauzei exacte și stabilirea celui mai potrivit plan de tratament.

Teste de bază

Examinarea fizică: Medicul oftalmolog efectuează o inspecție detaliată a ochilor și a structurilor adiacente, evaluând poziția pleoapelor, aspectul punctelor lacrimale și prezența unor eventuale anomalii anatomice. Se verifică reflexul de clipire, tonusul mușchilor faciali și se palpează regiunea sacului lacrimal pentru identificarea unor posibile inflamații sau tumefieri.

Testul cu fluoresceină: Această procedură diagnostică implică aplicarea unei picături de colorant fluoresceină în ochi pentru evaluarea drenajului lacrimal. Colorantul urmărește traseul natural al lacrimilor prin sistemul de drenaj. Absența colorantului în cavitatea nazală după câteva minute indică prezența unei obstrucții în sistemul lacrimal. Testul oferă informații valoroase despre localizarea și severitatea blocajului.

Sondarea canalelor lacrimale: Această procedură diagnostică implică introducerea unei sonde speciale în sistemul de drenaj lacrimal pentru a evalua permeabilitatea acestuia. Medicul oftalmolog utilizează instrumente delicate pentru a explora traseul canalelor lacrimale, identificând localizarea exactă a eventualelor obstrucții. Procedura poate fi efectuată sub anestezie locală și oferă informații valoroase pentru planificarea tratamentului.

Investigații imagistice

Tomografie computerizată: Această metodă imagistică avansată permite vizualizarea detaliată a structurilor anatomice din jurul sistemului lacrimal. Imaginile tridimensionale obținute evidențiază cu precizie anomaliile osoase, tumorile, fracturile sau alte modificări structurale care pot afecta drenajul lacrimal. Examinarea este neinvazivă și oferă medicului informații esențiale pentru planificarea intervențiilor chirurgicale.

Dacriocistografie: Această tehnică imagistică specializată implică injectarea unei substanțe de contrast în sistemul lacrimal, urmată de realizarea unor radiografii. Substanța de contrast evidențiază traseul canalelor lacrimale, permițând identificarea precisă a localizării și severității obstrucțiilor. Procedura este esențială pentru planificarea intervențiilor chirurgicale și evaluarea anatomiei sistemului de drenaj.

Dacrioscintigrafie: Această metodă modernă de investigație utilizează o substanță radioactivă special concepută pentru evaluarea funcțională a sistemului lacrimal. Traseul substanței este urmărit în timp real, oferind informații despre viteza și eficiența drenajului lacrimal. Metoda este deosebit de utilă în cazurile în care alte investigații nu au oferit rezultate concludente.

Opțiuni de tratament

Tratamentul epiforei necesită o abordare personalizată, adaptată cauzei specifice și severității simptomelor. Strategiile terapeutice variază de la măsuri conservative până la intervenții chirurgicale complexe, toate având ca scop restabilirea echilibrului între producția și drenarea lacrimilor.

Opțiuni noninvazive

Tratament conservator: Abordarea inițială include măsuri simple precum igiena riguroasă a pleoapelor și masajul blând al sacului lacrimal. În cazurile ușoare, evitarea factorilor iritanți și utilizarea lacrimilor artificiale pot fi suficiente pentru ameliorarea simptomelor. Pacienții sunt sfătuiți să evite expunerea la fum, praf sau alți factori care pot agrava lăcrimarea excesivă.

Medicație: Tratamentul medicamentos este adaptat cauzei subiacente a epiforei. Pentru infecții se prescriu picături oftalmice cu antibiotice, în timp ce pentru alergii se recomandă antihistaminice locale sau sistemice. În cazul inflamațiilor cronice, pot fi necesare picături cu corticosteroizi, administrate sub strictă supraveghere medicală pentru a evita complicațiile.

Comprese calde: Aplicarea compreselor calde reprezintă o metodă eficientă pentru ameliorarea simptomelor și îmbunătățirea drenajului lacrimal. Căldura locală dilată canalele lacrimale, reduce inflamația și fluidifică secrețiile. Compresele trebuie aplicate de mai multe ori pe zi, timp de 5-10 minute, folosind prosoape curate și apă la temperatura potrivită.

Proceduri chirurgicale

Dacriocistorinostomie: Această intervenție chirurgicală complexă creează o nouă cale de drenaj între sacul lacrimal și cavitatea nazală, ocolind obstrucția din ductul nazolacrimal. Procedura poate fi realizată prin abord extern sau endoscopic, cu rezultate excelente în cazurile selectate corespunzător. Recuperarea postoperatorie necesită îngrijire atentă și urmărire regulată.

Punctoplastie: Această procedură chirurgicală delicată vizează lărgirea punctelor lacrimale stenozate. Medicul chirurg realizează o incizie microscopică pentru a dilata orificiul punctal, restabilind astfel drenajul normal al lacrimilor. Intervenția se efectuează sub anestezie locală și necesită o perioadă scurtă de recuperare.

Chirurgia pleoapelor: Intervențiile chirurgicale la nivelul pleoapelor sunt necesare când epifora este cauzată de malpoziții precum ectropion sau entropion. Chirurgul oftalmolog corectează poziția pleoapei pentru a restabili funcționarea normală a sistemului de drenaj lacrimal. Tehnica chirurgicală este adaptată tipului specific de malpoziție și caracteristicilor anatomice ale pacientului.