Keratoconjunctivita: tipuri, simptome, diagnostic si tratament

Severitatea manifestărilor clinice variază în funcție de tipul specific de keratoconjunctivită și poate afecta semnificativ calitatea vieții pacienților. Diagnosticul precoce și tratamentul adecvat sunt esențiale pentru prevenirea complicațiilor și ameliorarea simptomelor.

Tipurile de keratoconjunctivită

Keratoconjunctivita se manifestă în mai multe forme distincte, fiecare având caracteristici și factori declanșatori specifici. Înțelegerea diferențelor dintre aceste tipuri este crucială pentru stabilirea unui diagnostic corect și alegerea tratamentului optim.

Keratoconjunctivita epidemică: Această formă este cauzată de un adenovirus și se caracterizează prin apariția unor mici noduli rotunzi și albicioși sub cornee. Afecțiunea se transmite ușor prin contact direct sau indirect cu secrețiile oculare ale persoanelor infectate. Nodulii se vindecă în mod natural, dar procesul poate dura câteva luni până la câțiva ani, fără a lăsa de obicei sechele permanente.

Keratoconjunctivita vernală: Această formă apare predominant primăvara și afectează în special persoanele cu predispoziție alergică. Pacienții prezintă simptome severe precum fotofobie, secreție abundentă de mucus și prurit intens. Boala este mai frecventă la bărbații tineri și la persoanele cu antecedente de astm sau eczeme, manifestându-se prin episoade recurente în sezonul primăverii.

Keratoconjunctivita sicca: Cunoscută și sub denumirea de sindromul ochiului uscat, această formă apare când lacrimile nu sunt produse în cantitate suficientă sau se evaporă prea rapid. Afecțiunea poate fi asociată cu diverse boli autoimune precum sindromul Sjögren sau poate apărea independent, în special la persoanele în vârstă. Simptomele includ senzație de arsură, mâncărime și disconfort ocular persistent.

Keratoconjunctivita limbică superioară: Această formă rară de keratoconjunctivită afectează partea superioară a corneei și conjunctiva adiacentă. Cauzele exacte nu sunt pe deplin înțelese, dar se consideră că trauma mecanică repetată și disfuncția glandei tiroide pot juca un rol important în dezvoltarea bolii. Pacienții experimentează disconfort cronic și senzație de corp străin în ochi.

Simptome frecvente

Keratoconjunctivita se manifestă printr-o gamă largă de simptome care pot varia în intensitate și durată. Recunoașterea acestor manifestări este esențială pentru diagnosticarea și tratarea promptă a afecțiunii.

Simptome generale

Disconfort și iritație oculară: Pacienții experimentează o senzație persistentă de arsură și iritație la nivelul ochilor. Această senzație poate fi însoțită de o presiune intraoculară crescută și disconfort general în zona oculară. Intensitatea simptomelor poate varia pe parcursul zilei și poate fi exacerbată de factori precum expunerea prelungită la ecrane digitale sau medii cu umiditate scăzută.

Sensibilitate la lumină: Fotofobia reprezintă un simptom frecvent și deranjant al keratoconjunctivitei. Pacienții manifestă o sensibilitate crescută la lumină naturală și artificială, ceea ce poate interfera semnificativ cu activitățile zilnice. Această sensibilitate poate fi însoțită de lăcrimare excesivă ca mecanism de protecție al ochiului.

Modificări ale vederii: Vederea poate fi afectată temporar, manifestându-se prin perioade de vedere încețoșată sau fluctuantă. Aceste modificări sunt cauzate de perturbarea filmului lacrimal și de inflamația suprafeței oculare. Claritatea vizuală poate varia în timpul zilei, fiind adesea mai afectată seara sau după perioade prelungite de activitate vizuală intensă.

Secreții oculare: În funcție de tipul de keratoconjunctivită, pot apărea diverse tipuri de secreții oculare. Acestea variază de la secreții apoase în cazul formelor alergice până la secreții mucoase sau mucopurulente în cazul infecțiilor. Prezența și caracteristicile secrețiilor reprezintă indicatori importanți pentru determinarea cauzei și severității afecțiunii.

Simptome specifice tipurilor de keratoconjunctivită

Simptome ale keratoconjunctivitei epidemice: Această formă se manifestă prin roșeață oculară intensă, senzație de corp străin, lăcrimare excesivă și fotofobia severă. Pacienții pot prezenta și ganglioni limfatici măriți în zona preauriculară. Simptomele încep adesea într-un singur ochi și se pot extinde la celălalt ochi în decurs de câteva zile. Vederea poate fi temporar afectată din cauza opacităților corneene subepiteliale care apar în stadiile tardive ale bolii.

Simptomele keratoconjunctivitei vernale: Această formă se caracterizează prin mâncărime intensă, senzație persistentă de corp străin și secreții mucoase abundente. Pacienții prezintă adesea fotofobie severă și lăcrimare excesivă, simptome care se agravează în sezonul cald. Conjunctiva palpebralei superioare dezvoltă papile gigante, iar la nivelul limbului pot apărea noduli Trantas. În cazuri severe, se pot forma ulcere scutiforme pe cornee.

Simptomele keratoconjunctivitei sicca: Pacienții experimentează senzație constantă de uscăciune oculară, arsură și iritație. Ochii devin roșii și sensibili, iar vederea poate fluctua pe parcursul zilei. Simptomele se agravează în medii uscate sau cu aer condiționat și în timpul activităților care necesită concentrare vizuală prelungită. Dimineața, pacienții pot prezenta secreții lipicioase și dificultăți în deschiderea ochilor.

Simptomele keratoconjunctivitei limbice superioare: Pacienții raportează disconfort cronic în partea superioară a ochiului și senzație persistentă de corp străin. Simptomele includ înroșirea porțiunii superioare a ochiului, senzație de arsură și iritație. Acestea pot fi intermitente, cu perioade de ameliorare și exacerbare. Vederea este rareori afectată semnificativ, dar disconfortul poate perturba activitățile zilnice.

Metode de diagnostic

Diagnosticarea keratoconjunctivitei necesită o evaluare complexă a suprafeței oculare și a funcției lacrimale. Medicii oftalmologi utilizează diverse teste specializate pentru a determina tipul specific de keratoconjunctivită și severitatea acesteia, permițând astfel alegerea celui mai potrivit plan de tratament.

Examinarea fizică: Medicul oftalmolog efectuează o evaluare detaliată a ochilor folosind biomicroscopul cu lampă cu fantă. Această examinare permite vizualizarea directă a corneei, conjunctivei și pleoapelor pentru identificarea semnelor specifice de inflamație, cum ar fi hiperemia, chemoza sau prezența secrețiilor patologice. Medicul evaluează și aspectul marginilor palpebrale, calitatea filmului lacrimal și prezența eventualelor leziuni corneene.

Teste prin colorare vitală: Testele cu fluoresceină, verde de lisamină sau roz bengal permit evidențierea zonelor afectate ale suprafeței oculare. Aceste substanțe colorante aderă la celulele epiteliale deteriorate sau moarte, făcând vizibile zonele de keratită punctată sau defectele epiteliale. Fluoresceina evidențiază în special defectele corneene, în timp ce rozul bengal și verde de lisamină colorează celulele devitalizate ale conjunctivei.

Analiza filmului lacrimal: Această evaluare implică examinarea detaliată a compoziției și stabilității filmului lacrimal. Medicul analizează grosimea, uniformitatea și stabilitatea stratului lipidic al filmului lacrimal folosind tehnici specializate de interferometrie. Analiza oferă informații importante despre calitatea lacrimilor și funcționarea glandelor meibomiene, esențiale pentru diagnosticul keratoconjunctivitei evaporative.

Testul Schirmer: Această procedură măsoară cantitatea de lacrimi produse de ochi într-un interval de timp specific. O bandă specială de hârtie de filtru este plasată în sacul conjunctival inferior timp de cinci minute, iar lungimea porțiunii umezite indică producția de lacrimi. Rezultatele sub 5 milimetri sugerează o producție lacrimală insuficientă, caracteristică keratoconjunctivitei sicca.

Testul timpului de rupere al filmului lacrimal: Acest test evaluează stabilitatea filmului lacrimal prin măsurarea timpului scurs între un clipit complet și apariția primelor zone uscate pe suprafața corneei colorate cu fluoresceină. Un timp de rupere mai mic de 10 secunde indică instabilitatea filmului lacrimal, sugerând prezența keratoconjunctivitei evaporative sau a altor forme de disfuncție a filmului lacrimal.

Opțiuni de tratament

Tratamentul keratoconjunctivitei variază în funcție de tipul și severitatea afecțiunii, având ca obiective principale reducerea inflamației, ameliorarea simptomelor și prevenirea complicațiilor. Abordarea terapeutică trebuie personalizată pentru fiecare pacient în parte, luând în considerare factorii declanșatori și răspunsul individual la tratament.

Tratament standard

Lacrimi artificiale și lubrifianți: Aceste preparate oftalmice reprezintă prima linie de tratament pentru majoritatea formelor de keratoconjunctivită. Lacrimile artificiale fără conservanți sunt preferate pentru utilizarea frecventă, deoarece reduc riscul de iritație suplimentară. Gelurile și unguentele oftalmice oferă o lubrifiere mai îndelungată și sunt recomandate în special pentru utilizarea nocturnă. Frecvența aplicării variază în funcție de severitatea simptomelor și tipul preparatului utilizat.

Comprese reci: Aplicarea compreselor reci pe ochii închiși oferă ameliorare simptomatică prin reducerea inflamației și a disconfortului ocular. Compresele trebuie aplicate de mai multe ori pe zi, timp de 5-10 minute, folosind prosoape curate înmuiate în apă rece. Această metodă este deosebit de eficientă în reducerea pruritului și a senzației de arsură, fiind recomandată în special pentru keratoconjunctivita alergică și cea vernală.

Igiena pleoapelor: Menținerea unei igiene riguroase a pleoapelor este esențială în managementul keratoconjunctivitei, în special pentru formele asociate cu disfuncția glandelor meibomiene. Curățarea zilnică a marginilor palpebrale cu șampoane speciale și aplicarea de comprese calde ajută la îndepărtarea secrețiilor în exces și la deblocarea glandelor meibomiene. Masajul blând al pleoapelor după aplicarea compreselor calde stimulează secreția lipidică și îmbunătățește calitatea filmului lacrimal.

Medicamente topice: Tratamentul medicamentos topic include picături oftalmice cu corticosteroizi pentru reducerea inflamației și picături cu antihistaminice pentru ameliorarea simptomelor alergice. Ciclosporina topică este utilizată în cazurile cronice sau severe, având efecte imunomodulatoare. Antibioticele topice pot fi necesare când există risc de suprainfecție bacteriană. Frecvența și durata administrării sunt stabilite de medicul oftalmolog în funcție de severitatea afecțiunii și răspunsul la tratament.

Tratamente avansate

Dopuri pentru punctele lacrimale: Aceste dispozitive mici sunt inserate în punctele lacrimale pentru a preveni drenarea rapidă a lacrimilor. Există variante temporare, realizate din colagen sau silicon, și permanente, din materiale speciale. Procedura este minim invazivă și poate fi efectuată în cabinet, sub anestezie locală. Dopurile sunt deosebit de eficiente în tratamentul keratoconjunctivitei sicca, ajutând la menținerea unui film lacrimal adecvat pe suprafața oculară.

Intervenții chirurgicale: Procedurile chirurgicale sunt rezervate cazurilor severe sau refractare la tratamentul conservator. Acestea pot include tarsorafia temporară sau permanentă pentru reducerea expunerii oculare, transplant de membrane mucoase pentru reconstrucția suprafeței oculare sau cauterizarea punctelor lacrimale. În cazurile complicate de ulcerații corneene, poate fi necesară keratoplastia sau aplicarea de membrane amniotice.

Terapii specializate: Tratamentele avansate includ ser autolog, derivat din sângele pacientului, bogat în factori de creștere și substanțe nutritive. Plasma bogată în trombocite reprezintă o altă opțiune terapeutică modernă, stimulând regenerarea țesuturilor. Terapia cu lumină pulsată intensă poate fi benefică în cazurile asociate cu disfuncția glandelor meibomiene, îmbunătățind calitatea filmului lacrimal.

Strategii de prevenție

Prevenirea keratoconjunctivitei implică o serie de măsuri proactive care vizează protejarea ochilor și menținerea sănătății oculare optime. Implementarea acestor strategii poate reduce semnificativ riscul de apariție sau recurență a afecțiunii.

Modificări ale mediului înconjurător: Controlul factorilor de mediu joacă un rol crucial în prevenirea keratoconjunctivitei. Utilizarea umidificatoarelor în spațiile închise menține un nivel optim de umiditate, reducând evaporarea lacrimilor. Evitarea expunerii directe la curenți de aer, limitarea timpului petrecut în medii cu aer condiționat și protejarea ochilor de praf sau alți iritanți atmosferici sunt măsuri esențiale pentru menținerea sănătății oculare.

Practici de igienă personală: Menținerea unei igiene riguroase a ochilor și a zonei perioculare este fundamentală pentru prevenirea keratoconjunctivitei. Spălarea regulată a mâinilor, evitarea atingerii ochilor cu mâinile murdare și curățarea zilnică a pleoapelor cu produse specifice contribuie la reducerea riscului de infecție. Utilizarea corectă și întreținerea adecvată a lentilelor de contact, când este cazul, sunt aspecte importante ale igienei oculare.

Ajustări ale stilului de viață: Modificările în rutina zilnică pot avea un impact semnificativ asupra sănătății oculare. Reducerea timpului petrecut în fața ecranelor digitale, efectuarea pauzelor regulate pentru odihnirea ochilor și menținerea unei poziții ergonomice corecte în timpul activităților vizuale prelungite sunt esențiale. Adoptarea unei diete bogate în vitamine și antioxidanți, precum și menținerea unei hidratări adecvate contribuie la sănătatea oculară generală.

Măsuri de control al infecțiilor: Prevenirea răspândirii keratoconjunctivitei infecțioase necesită implementarea unor protocoale stricte de control al infecțiilor. Evitarea contactului direct cu persoanele infectate, neutilizarea în comun a obiectelor personale precum prosoape sau produse cosmetice pentru ochi și dezinfectarea regulată a suprafețelor frecvent atinse sunt măsuri importante. În cazul unei infecții active, izolarea temporară și respectarea recomandărilor medicale privind perioada de contagiozitate sunt cruciale pentru limitarea transmiterii.