Trahom: transmitere, simptome, tratament si preventie

Simptomele inițiale includ iritație oculară, secreții purulente și sensibilitate la lumină, dar în timp pot apărea complicații severe precum cicatrizarea corneei și pierderea vederii. Tratamentul precoce cu antibiotice și măsurile de igienă adecvate pot preveni complicațiile grave și orbirea.

Căile de transmitere

Transmiterea trahomului are loc în condiții precare de igienă și sanitație, prin contact direct sau indirect cu secrețiile infectate. Factorii de mediu precum accesul limitat la apă curată și condițiile de locuire aglomerate cresc semnificativ riscul de răspândire a infecției.

Contact direct cu secrețiile infectate: Transmiterea trahomului are loc cel mai frecvent prin contact direct cu secrețiile oculare și nazale ale persoanelor infectate. Copiii mici reprezintă principalul rezervor al infecției, aceștia putând transmite bacteria prin contact apropiat în timpul jocului sau al activităților zilnice. Contactul direct cu ochii sau fața unei persoane infectate poate duce la transmiterea imediată a bacteriei.

Contact indirect prin obiecte contaminate: Obiectele personale precum prosoapele, batistele sau hainele contaminate cu secrețiile persoanelor infectate pot servi ca vectori de transmitere a bolii. Bacteria poate supraviețui pe suprafețele contaminate pentru perioade scurte, suficient cât să infecteze alte persoane care intră în contact cu acestea. Este esențială evitarea utilizării în comun a obiectelor personale în zonele cu risc crescut.

Transmiterea prin intermediul muștelor: Muștele joacă un rol important în răspândirea trahomului, acestea putând transporta bacteria de la o persoană la alta. Insectele sunt atrase de secrețiile oculare și nazale ale persoanelor infectate și pot transmite mecanic bacteria către ochii persoanelor sănătoase. Prezența unui număr mare de muște în zonele cu igienă precară crește semnificativ riscul de transmitere a infecției.

Răspândirea în familie și comunitate: Trahomul se răspândește rapid în cadrul familiilor și comunităților cu igienă precară și acces limitat la apă curată. Copiii infectați pot transmite bacteria către frații mai mici și părinți, creând un ciclu de reinfectare în cadrul familiei. Femeile sunt deosebit de vulnerabile din cauza contactului frecvent cu copiii infectați în timpul îngrijirii acestora.

Simptome și evoluția bolii

Trahomul se manifestă inițial prin simptome ușoare care pot evolua în timp către complicații severe ce afectează vederea. Boala progresează prin mai multe stadii distincte, fiecare cu manifestări specifice și potențiale complicații.

Stadiile de dezvoltare a bolii

Simptome în stadiul incipient: În faza inițială a infecției, pacienții prezintă iritație oculară ușoară și disconfort. Ochii devin roșii și sensibili la lumină, iar pleoapele se pot umfla. Apare o secreție purulentă care poate lipi genele dimineața. Copiii mici pot manifesta simptome mai puțin evidente, dar rămân contagioși și pot transmite infecția.

Complicații în stadiul avansat: În absența tratamentului, infecția cronică duce la formarea de cicatrici pe suprafața internă a pleoapelor. Acestea pot cauza deformarea pleoapei superioare și întoarcerea genelor către glob, fenomen cunoscut sub numele de trichiază. Genele întoarse irită constant corneea, provocând durere intensă și leziuni permanente.

Dezvoltarea afectării vederii: Lezarea repetată a corneei de către gene duce la formarea de cicatrici și opacifieri. Acest proces afectează treptat transparența corneei și reduce capacitatea ochiului de a focaliza lumina. În timp, pacienții dezvoltă vedere încețoșată care poate progresa către orbire dacă nu se intervine chirurgical pentru corectarea poziției pleoapelor.

Simptome comune

Inflamație foliculară: Acest stadiu inițial se caracterizează prin apariția unor mici umflături (foliculi) pe suprafața internă a pleoapei superioare. Foliculii conțin celule albe din sânge și reprezintă răspunsul imun al organismului la infecție. În această fază, ochiul este foarte contagios, iar inflamația poate fi observată la examinarea atentă a conjunctivei.

Inflamație intensă: În această fază, inflamația devine mai severă, iar pleoapele se îngroașă vizibil. Conjunctiva capătă un aspect granular caracteristic, iar disconfortul ocular se intensifică. Pacienții pot prezenta sensibilitate crescută la lumină și secreții abundente. Această fază este crucială pentru dezvoltarea ulterioară a cicatricilor.

Cicatrizarea pleoapelor: Infecțiile repetate cu trahom determină formarea de țesut cicatricial pe suprafața internă a pleoapelor. Acest proces de cicatrizare modifică structura și elasticitatea pleoapei, ducând la deformări permanente. Țesutul cicatricial se dezvoltă progresiv, afectând în special pleoapa superioară, unde inflamația este mai intensă și mai frecventă.

Întoarcerea genelor spre interior: Cicatricile formate pe suprafața internă a pleoapelor cauzează o deformare structurală care determină întoarcerea marginii palpebrale spre interior. Acest fenomen face ca genele să se orienteze spre globul ocular, provocând iritație și leziuni mecanice constante ale corneei. Procesul este progresiv și poate afecta întreaga margine palpebrală.

Opacifierea corneei: Contactul constant al genelor întoarse cu suprafața corneei provoacă micro-leziuni care, în timp, duc la formarea de cicatrici corneene și opacifieri. Aceste modificări reduc transparența corneei și afectează capacitatea ochiului de a focaliza lumina, rezultând într-o deteriorare progresivă a vederii care poate evolua până la orbire.

Abordări terapeutice

Tratamentul trahomului necesită o abordare complexă și sistematică, adaptată stadiului bolii și severității simptomelor. Strategiile terapeutice combină tratamentul medicamentos cu intervenții chirurgicale pentru cazurile avansate, având ca scop prevenirea complicațiilor și păstrarea vederii.

Opțiuni de tratament cu antibiotice: Azitromicina administrată oral reprezintă prima linie de tratament pentru infecția cu trahom, fiind eficientă într-o singură doză de 20 mg per kilogram. Pentru cazurile mai ușoare, se poate utiliza tetraciclină sub formă de unguent oftalmic, aplicat de două ori pe zi timp de șase săptămâni. Ambele tratamente au eficacitate dovedită în eliminarea infecției active și prevenirea complicațiilor.

Intervenții chirurgicale: Procedura chirurgicală principală pentru trahomul avansat este rotația bilamelară a tarsului, care corectează poziția genelor și le îndepărtează de suprafața corneei. Operația implică realizarea unei incizii la nivelul pleoapei și rotirea marginii palpebrale pentru a reorienta direcția genelor. Rezultatele sunt mai bune când intervenția se realizează în stadiile incipiente ale deformării palpebrale.

Programe de tratament în masă: Comunitățile cu prevalență ridicată a trahomului beneficiază de programe de tratament în masă cu azitromicină. Aceste programe vizează tratarea simultană a tuturor membrilor comunității, inclusiv a persoanelor asimptomatice, pentru a reduce rezervorul de infecție și a preveni transmiterea ulterioară a bolii. Programele sunt implementate anual și continuă până când prevalența scade sub pragul epidemic.

Ghiduri de tratament ale Organizației Mondiale a Sănătății: Organizația Mondială a Sănătății recomandă tratamentul comunitar cu antibiotice când prevalența trahomului activ la copiii între 1 și 9 ani depășește 10%. Tratamentul trebuie administrat anual timp de trei ani, după care se reevaluează situația. Dacă prevalența rămâne peste 5%, tratamentul continuă până la atingerea acestui prag.

Prevenție și control (Strategia „SAFE”)

Strategia „SAFE” reprezintă un program comprehensiv de control al trahomului, care combină intervenții chirurgicale, tratament antibiotic, măsuri de igienă personală și îmbunătățiri ale condițiilor de mediu. Această abordare integrată vizează eliminarea trahomului ca problemă de sănătate publică.

Intervenții chirurgicale pentru cazuri avansate: Pacienții cu trichiază necesită intervenție chirurgicală imediată pentru a preveni pierderea vederii. Procedura corectează poziția pleoapei și a genelor, oprind procesul de deteriorare a corneei. Succesul intervenției depinde de momentul realizării acesteia, rezultatele fiind superioare în cazurile operate precoce.

Antibiotice pentru tratamentul infecției: Administrarea de antibiotice reprezintă componenta esențială în controlul răspândirii trahomului. Azitromicina, administrată oral într-o singură doză, este preferată datorită complianței crescute la tratament. Programele de distribuție a antibioticelor în masă au demonstrat eficacitate în reducerea prevalenței bolii în zonele endemice.

Igiena feței: Menținerea unei igiene faciale riguroase reprezintă o măsură preventivă fundamentală în controlul trahomului. Spălarea regulată a feței cu apă curată și săpun reduce semnificativ riscul de transmitere a infecției. Educația privind importanța igienei personale, în special la copii, constituie o componentă esențială a programelor de prevenție.

Îmbunătățirea condițiilor de mediu: Ameliorarea condițiilor sanitare și asigurarea accesului la apă curată sunt esențiale pentru prevenirea trahomului. Construirea de facilități sanitare adecvate, îmbunătățirea sistemelor de canalizare și asigurarea unui acces constant la apă potabilă reduc semnificativ riscul de transmitere a infecției în comunități.

Intervenții la nivelul comunității: Programele comunitare de control al trahomului implică mobilizarea resurselor locale și formarea unor echipe specializate care să implementeze măsuri preventive și curative. Aceste intervenții includ educația sanitară, distribuirea de materiale informative, organizarea de campanii de screening și tratament, precum și coordonarea cu autoritățile locale pentru îmbunătățirea infrastructurii sanitare. Succesul acestor programe depinde de implicarea activă a liderilor comunității și participarea susținută a membrilor acesteia.

Factori de risc

Dezvoltarea și răspândirea trahomului sunt influențate de multiple aspecte biologice, sociale și de mediu. Înțelegerea acestor factori este crucială pentru implementarea unor strategii eficiente de prevenție și control al bolii.

Riscuri legate de vârstă

Copiii cu vârste între 1 și 9 ani prezintă cel mai mare risc de infectare cu trahom, fiind principalul rezervor al infecției în comunități. La această vârstă, sistemul imunitar este încă în dezvoltare, iar contactul strâns cu alți copii în medii cu igienă precară favorizează transmiterea bacteriei. Infecțiile repetate în copilărie cresc riscul dezvoltării complicațiilor severe în viața adultă.

Riscuri specifice de gen

Femeile sunt afectate disproporționat de trahom, având un risc de patru ori mai mare de a dezvolta complicații severe comparativ cu bărbații. Acest dezechilibru este cauzat de contactul prelungit cu copiii infectați în timpul îngrijirii acestora, precum și de responsabilitățile tradiționale în gospodărie care expun femeile la factori de risc suplimentari precum praful și condițiile precare de igienă.

Factori socioeconomici

Sărăcia reprezintă un factor determinant major în răspândirea trahomului, fiind asociată cu accesul limitat la servicii medicale, educație sanitară precară și condiții de viață inadecvate. Lipsa resurselor financiare împiedică accesul la tratament și implementarea măsurilor preventive, perpetuând ciclul infecției în comunitățile defavorizate.

Condiții de mediu

Sanitație precară: Absența sistemelor adecvate de canalizare și a facilităților sanitare corespunzătoare creează condiții propice pentru răspândirea trahomului. Eliminarea necorespunzătoare a deșeurilor și lipsa toaletelor funcționale favorizează proliferarea muștelor, care acționează ca vectori în transmiterea bacteriei. Aceste condiții sunt deosebit de problematice în zonele rurale și în așezările informale unde infrastructura sanitară este deficitară.

Acces limitat la apă: Disponibilitatea redusă a apei curate afectează direct capacitatea comunităților de a menține standarde adecvate de igienă personală. Distanțele mari până la sursele de apă și cantitățile insuficiente descurajează spălatul frecvent al feței și mâinilor, practici esențiale în prevenirea transmiterii trahomului. În multe zone endemice, apa disponibilă este adesea contaminată, agravând riscul de infecție.

Condiții de locuire aglomerate: Spațiile de locuit supraaglomerate facilitează transmiterea rapidă a trahomului între membrii familiei și între familii. Dormitoarele comune, utilizarea acelorași prosoape și obiecte personale, precum și contactul apropiat între persoane cresc semnificativ riscul de răspândire a infecției. Această situație este frecventă în comunitățile sărace, unde mai multe generații locuiesc în spații restrânse cu ventilație inadecvată.