Există o mulțime de vitamine destinate pentru creșterea părului, care îi oferă volum, strălucire și îl fac în general mai sănătos, dar nu există studii care să susțină legătura directă dintre suplinirea vitaminelor și creșterea părului, o parte din vitamine esențiale funcționării organismului au un impact și asupra sănătății părului. Respectiv, o persoană trebuie să se asigure că nu suferă de vreo deficiență de vitamine, și să creeze un mediu favorabil părului pentru creștere.
Nutrienți importanți pentru creșterea părului
- Complexul de vitamina B
Acestea sunt esențiale pentru sănătatea foliculilor de păr, ajutând la crearea globulelor roșii din sânge. De exemplu, biotina, cunoscută și sub numele de vitamina B7, este adesea prezentată ca având beneficii pentru creșterea părului. Biotina are funcții în tratarea celulelor roșii din sânge, care transportă oxigenul și nutrienții către scalp și foliculii de păr. Deficiențele de vitamina B sunt mai frecvente, în special la adulții mai în vârstă și la persoanele care urmează o dietă vegană, deoarece aceasta se găsește mai ales în carne. Alte produse care conțin o doză bună de vitamine B sunt: cerealele integrale, peștele, ouăle integrale, nucile și avocado.
- Vitamina C
Fiind un antioxidant puternic, are mai multe roluri importante în sănătatea părului:
– Contribuie la sinteza colagenului, care conține aminoacizi ce pot fi utilizați pentru a construi cheratina, o proteină esențială în structura firelor.
– Contribuie la îmbunătățirea absorbției fierului, care este o vitamină importantă în creșterea și sănătatea părului.
– Protejează părul de stresul oxidativ, care a fost legat de căderea acestuia.
Însă, pentru a obține aceste beneficii nu este nevoie să fie consumate suplimente. Deficiența de vitamina C este rară și majoritatea persoanelor obțin doza optimă din dieta zilnică.
- Fierul
Acesta joacă un rol surprinzător de important în creșterea părului, iar cercetările arată că există o legătură între deficiențele de fier și căderea părului în rândul femeilor. Acest micronutrient stimulează circulația și ajută la deplasarea mai eficientă a oxigenului către celulele corpului, ceea ce poate contribui la creșterea lui. Dacă în organism există o deficiență de fier, corpul nu poate produce suficientă hemoglobină, ceea ce va diminua capacitatea de a livra oxigenul către scalp și va cauza pierderea părului. Alimentele bogate în fier sunt scoicile, carnea roșie, spanacul și lintea. Un supliment de fier poate fi, de asemenea, adăugat în rutină dacă o persoană are risc de deficiență de fier, dar trebuie să se consulte mai întâi medicul pentru a ști dacă există deficiența sau nu. - Keratina
Este o proteină care alcătuiește părul, pielea și unghiile. Aceasta este produsă în mod natural de către organism și există multe suplimente de cheratină care se presupune că ajută la creșterea părului. Cu toate acestea, există metode de a o suplimenta într-un mod mai natural – prin consumul de alimente bogate în proteine, cum ar fi ouăle, fasolea, peștele și carnea, mai degrabă decât prin administrarea unor pastile. De asemenea, prin consumul de suplimente există riscul de a suplimenta prea mult keratina, ceea ce poate fi dăunător din cauza acumulării de proteine în exces în organism. - Vitamina A
Se presupune că aceasta poate contribui la creșterea părului, dar aceasta presupune un risc, dacă se află într-un exces în organism, ar putea cauza pierderea părului. Vitamin A include un grup de compuși care conțin retinol, retinal, acid retinoic și carotenoizi provitamina A. Datorită unui studiu, s-a demonstrat că vitamina A obținută din alimentație poate activa celulele stem ale foliculilor de păr. O deficiență este foarte rară și nu se recomandă obținerea acesteia din suplimente. În schimb, este mai bine ca o persoană să se asigure că include în dietă alimente bogate în această vitamină, cum ar fi verdețuri precum varza kale, spanacul și broccoli și legumele portocalii precum morcovii, dovleacul și cartofii dulci.
Întrebări frecvente
- Suplimentele de vitamine pentru creșterea părului funcționează cu adevărat?
Nu există un standard universal atunci când vine vorba de ingredientele, concentrațiile sau formulele suplimentelor și vitaminelor comercializate. Asta înseamnă că nu va exista niciodată un răspuns sigur cu privire la eficiența acestora în creșterea părului. În plus, chiar dacă vitaminele în sine sunt absolut necesare și benefice pentru păr, acestea nu vor face prea multe dacă organismul este deja aprovizionat cu ele. Cei mai mulți oameni obțin toate vitaminele de care au nevoie pentru a contribui la creșterea părului doar din dieta zilnică. - Cum se poate determina dacă organismul suferă de o deficiență de vitamine?
Vitaminele și mineralele joacă un rol în sănătatea părului, iar deficitul de vitamine poate sta la baza căderii părului. Există destul de multe semne care pot da de înțeles dacă cineva are o deficiență severă de vitamine. De exemplu, o deficiență de vitamina C cauzează căderea părului, sângerări ale gingiilor, sângerări nazale, vindecarea slabă a rănilor și probleme în lupta împotriva infecțiilor. Deficitul de vitamina A poate cauza piele uscată, ochi uscați, orbire nocturnă și erupții cutanate. Pentru a depista o deficiență de vitamine este necesară efectuarea unui test de sânge.
Concluzie
Adesea trecută cu vederea, sănătatea părului este una dintre principalele modalități prin care corpul semnalează dacă ceva ar putea fi în neregulă. Dacă o persoană dorește să afle care sunt cele mai bune vitamine pentru creșterea părului, din cauza căderii excesive a acestuia, se poate încerca mai întâi să fie identificată cauza și simptomele, este scalpul uscat, sunt observate pete de chelie, s-a subțiat părul sau este mai lipsit de strălucire. Cauzele încep de la genetică și dezechilibre hormonale până la stres și deficiențe nutriționale. Așadar, nu tot timpul un aport de vitamine vă poate îmbunătăți considerabil sănătatea părului. De aceea, este necesar ca o persoană să se adreseze unui medic pentru a identifica mai întâi cauza și mai apoi, să obțină tratamentul potrivit. Dacă însă, motivul pentru care o persoană este interesată de vitamine pentru creșterea părului este doar pentru că dorește să fie mai lung, atunci vitaminele pot ajuta mai mult la menținerea sănătății acestuia, fiind eliminate din organism dacă sunt în surplus.