Empiemul pleural – Simptome comune si optiuni de tratament

Simptomele includ febră, dureri toracice, dificultăți de respirație și tuse cu expectorație purulentă. Tratamentul empiemului pleural implică administrarea de antibiotice și drenajul colecției de puroi, putând include proceduri invazive precum inserția unui tub de dren sau intervenții chirurgicale. Diagnosticarea precoce și managementul adecvat sunt esențiale pentru a reduce riscul de complicații și pentru a îmbunătăți prognosticul pacientului.

Simptomele Empiemului Pleural

Empiemul pleural se manifestă printr-o serie de simptome care pot varia în intensitate și frecvență, fiind adesea similare cu cele ale infecțiilor pulmonare subiacente.

Simptome Comune

Febra și frisoanele: Febra este unul dintre simptomele primare ale empiemului pleural, reflectând răspunsul organismului la infecție. Pacienții pot experimenta temperaturi corporale ridicate, adesea însoțite de frisoane și transpirații nocturne. Aceste simptome pot varia de la ușoare la severe și pot fi intermitente sau persistente. Febra poate fi însoțită de o stare generală de rău și de oboseală, ceea ce necesită evaluare medicală pentru a determina cauza și pentru a iniția tratamentul corespunzător.

Durerea toracică: Aceasta este un simptom comun al empiemului pleural și poate varia de la o senzație de disconfort la durere acută, în funcție de extinderea infecției și de prezența inflamației în spațiul pleural. Durerea poate fi agravată de mișcările respiratorii, tuse sau strănut și poate fi localizată în zona afectată. Este important ca pacienții cu durere toracică să solicite asistență medicală pentru a exclude alte cauze potențial grave și pentru a primi tratamentul adecvat.

Dificultăți de respirație: Dispneea este un simptom frecvent întâlnit în empiemul pleural, cauzată de acumularea de puroi în spațiul pleural care limitează expansiunea plămânilor. Pacienții pot resimți lipsa de aer, în special la efort, și pot avea nevoie de suport respirator în cazurile severe. Dispneea poate fi însoțită de o senzație de presiune sau greutate în piept și necesită evaluare medicală urgentă.

Tusea cu expectorație purulentă: Tusea productivă, cu eliminarea de spută purulentă, este un indicator al prezenței infecției în tractul respirator și poate sugera extinderea acesteia la spațiul pleural. Sputa poate avea o consistență groasă și o culoare galben-verzuie sau ruginie, indicând prezența puroiului și a sângelui. Tusea poate fi persistentă și poate provoca disconfort semnificativ, necesitând tratament medical pentru a facilita eliminarea secrețiilor și a ameliora simptomele.

Constatări la Examinarea Fizică

Scăderea sunetelor respiratorii: Unul dintre semnele clinice frecvent întâlnite în empiemul pleural este diminuarea sunetelor respiratorii la auscultare. Această scădere poate fi cauzată de acumularea de lichid sau puroi în spațiul pleural, care acționează ca un izolator sonor, împiedicând transmiterea normală a sunetelor respiratorii. În cazurile severe, sunetele respiratorii pot fi complet absente pe partea afectată, indicând o colecție mare de puroi sau un plămân colabat.

Matitate la percuție: Percuția toracică poate dezvălui matitate în zonele unde lichidul sau puroiul  s-au acumulat în spațiul pleural. Acest semn sugerează prezența unei efuziuni pleurale și este un indicator important pentru a diferenția între empiem și alte cauze de acumulare de lichid în cavitatea toracică. Matitatea la percuție poate fi însoțită de alte semne fizice, cum ar fi scăderea mobilității toracice și expansiunea asimetrică a toracelui.

Frecătura pleurală: Aceasta reprezintă un sunet distinctiv, asemănător cu zgomotul de frecare, care poate fi auzit la auscultarea toracelui. Acest sunet este produs de frecarea straturilor pleurale inflamate și aderente între ele în timpul mișcărilor respiratorii. Prezența frecăturii pleurale este un semn al inflamației pleurale și poate fi întâlnită în empiem, dar și în alte afecțiuni pleurale, cum ar fi pleurezia.

Opțiuni de Tratament pentru Empiemul Pleural

Tratamentul empiemului pleural necesită o abordare complexă, care include terapie antibiotică, proceduri de drenaj și, în unele cazuri, intervenții chirurgicale.

Terapia Antibiotică

Antibiotice cu spectru larg: În tratamentul inițial al empiemului pleural, se utilizează adesea antibiotice cu spectru larg pentru a acoperi o gamă largă de bacterii potențial responsabile. Acest tip de tratament este început înainte de a avea rezultatele culturilor și este esențial pentru a combate infecția rapid și eficient. Alegerea antibioticelor se bazează pe ghidurile clinice și pe experiența locală cu privire la rezistența bacteriană. Este important ca terapia să fie ajustată ulterior în funcție de rezultatele culturilor și de sensibilitatea specifică a bacteriilor izolate.

Antibiotice țintite în funcție de rezultatele culturilor: După obținerea rezultatelor culturilor lichidului pleural, tratamentul cu antibiotice poate fi personalizat pentru a ținti agentul patogen specific. Acest lucru permite utilizarea unui tratament mai direcționat, care poate fi mai eficient și poate reduce riscul de dezvoltare a rezistenței la antibiotice. Ajustarea terapiei antibiotice în funcție de sensibilitatea patogenului este un pas crucial în managementul empiemului și poate contribui la o recuperare mai rapidă a pacientului.

Proceduri de Drenaj

Toracostomia cu tub: Toracostomia cu tub este o procedură comună în managementul empiemului, care implică inserția unui tub în cavitatea toracică pentru a drena puroiul acumulat. Această procedură poate fi efectuată sub ghidaj ecografic sau CT pentru a asigura plasarea corectă a tubului. Drenajul eficient al puroiului este esențial pentru a reduce presiunea asupra plămânilor și pentru a permite expansiunea acestora, facilitând astfel recuperarea respirației normale.

Chirurgia toracica video-asistata (VATS): Aceasta este o tehnică chirurgicală minim invazivă care permite vizualizarea directă și drenajul spațiului pleural infectat. Procedura este adesea preferată în cazurile de empiem avansat sau când drenajul prin toracostomie nu este suficient. VATS poate reduce durata spitalizării și poate îmbunătăți rezultatele pe termen lung, permițând o recuperare mai rapidă și mai confortabilă pentru pacient.

Toracotomia deschisă și decorticarea: Toracotomia deschisă și decorticarea reprezintă proceduri chirurgicale mai invazive, utilizate în cazurile de empiem avansat, unde alte metode de drenaj nu au fost eficiente. Aceste intervenții permit îndepărtarea țesutului fibros și a puroiului care nu pot fi evacuați prin metode mai puțin invazive. Decorticarea implică îndepărtarea stratului gros de fibrină care împiedică expansiunea plămânului, permițând astfel restabilirea funcției pulmonare normale. Deși sunt proceduri mai complexe, cu un risc mai mare de complicații, ele pot fi salvatoare de viață și pot îmbunătăți semnificativ calitatea vieții pacienților cu empiem cronic.

Terapia Fibrinolitică Intrapleurală

Activator tisular de plasminogen: Terapia fibrinolitică intrapleurală cu activator tisular de plasminogen este utilizată pentru a descompune depozitele de fibrină din empiem, facilitând astfel drenajul puroiului. Activatorul tisular de plasminogen este o enzimă care ajută la dizolvarea cheagurilor de sânge și a altor depozite proteice, ceea ce poate îmbunătăți eficacitatea drenajului toracic. Utilizarea activatorului tisular de plasminogen poate reduce necesitatea intervențiilor chirurgicale mai invazive și poate accelera procesul de vindecare.

Dezoxiribonucleic: Acesta este o altă enzimă utilizată în terapia fibrinolitică intrapleurală, care descompune ADN-ul liber din puroi, reducând vâscozitatea acestuia și facilitând drenajul. Combinarea dezoxiribonucleică cu activatorul tisular de plasminogen poate îmbunătăți semnificativ rezultatele drenajului în empiemul pleural, oferind o alternativă la procedurile chirurgicale pentru pacienții care nu sunt candidați sau refuză intervențiile chirurgicale.

Îngrijirea Suportivă și Monitorizarea

Îngrijirea suportivă și monitorizarea atentă sunt componente esențiale în managementul empiemului pleural. Acestea includ administrarea de analgezice pentru controlul durerii, terapie respiratorie pentru a ajuta la menținerea funcției pulmonare și prevenirea atelectaziei, precum și nutriție adecvată pentru a susține procesul de vindecare. Monitorizarea regulată a parametrilor vitali, a funcției respiratorii și a răspunsului la tratament este crucială pentru a detecta precoce orice semne de deteriorare și pentru a ajusta planul de tratament. Îngrijirea suportivă implică și o abordare multidisciplinară, cu implicarea medicilor, asistenților medicali, fizioterapeuților și altor profesioniști din domeniul sănătății pentru a asigura o recuperare optimă a pacientului.