Sistemul nervos simpatic: functii si tulburari asociate

Deși este vital în situații critice, o activare prelungită poate contribui la probleme de sănătate, precum hipertensiunea și tulburările metabolice. Înțelegerea funcționării și echilibrului sistemului nervos simpatic este crucială pentru menținerea sănătății și a stării de bine.

Funcțiile sistemului nervos simpatic

Sistemul nervos simpatic coordonează o gamă largă de funcții vitale, adaptând organismul la cerințele mediului și la situațiile de stres.

Funcțiile cardiovasculare

Creșterea ritmului cardiac: Sub influența sistemului nervos simpatic, inima experimentează o creștere a frecvenței bătăilor și a forței de contracție. Neuronii postganglionari simpatici eliberează norepinefrină care acționează pe receptorii adrenergici ai miocardului, determinând astfel o pompare cardiacă mai eficientă. Această adaptare este crucială în situații care necesită o creștere rapidă a aportului de sânge oxigenat către țesuturi, cum ar fi în timpul exercițiilor fizice sau în răspuns la stres.

Vasoconstricția și reglarea tensiunii arteriale: Sistemul nervos simpatic reglează tensiunea arterială prin vasoconstricția vaselor de sânge. Activarea receptorilor adrenergici de pe pereții vasculari duce la constricția acestora, ceea ce contribuie la menținerea unei tensiuni arteriale adecvate pentru perfuzia organelor vitale. În același timp, sistemul nervos simpatic poate induce dilatația vaselor de sânge în mușchii scheletici, facilitând astfel fluxul sanguin în timpul activității fizice.

Funcțiile respiratorii

Bronhodilatația: Sistemul nervos simpatic este responsabil pentru reglarea diametrului căilor respiratorii. În timpul activării simpatice, eliberarea de norepinefrină induce relaxarea musculaturii netede din bronhii, ceea ce duce la bronhodilatație. Acest proces permite un schimb mai eficient de gaze în plămâni, crescând capacitatea de oxigenare a sângelui și facilitând respirația în condiții de efort sau stres. Bronhodilatația este, prin urmare, un element cheie în optimizarea funcției respiratorii și în menținerea homeostaziei în timpul activităților care solicită un consum crescut de oxigen.

Rata crescută a respirației: În condiții de stres sau efort fizic, sistemul nervos simpatic stimulează o creștere a ratei respiratorii pentru a satisface cererea crescută de oxigen a organismului. Acest lucru se realizează prin accelerarea ritmului respirator și creșterea volumului de aer schimbat în plămâni. O respirație mai rapidă și mai profundă asigură că mai mult oxigen ajunge în sânge și că dioxidul de carbon este eliminat mai eficient, susținând astfel activitățile metabolice intensificate și menținând echilibrul acido-bazic al organismului în timpul situațiilor solicitante.

Funcțiile metabolice

Glicogenoliza și gluconeogeneza: Sistemul nervos simpatic influențează metabolismul glucidic prin stimularea glicogenolizei și gluconeogenezei, procese esențiale pentru menținerea nivelurilor de glucoză în sânge în timpul stresului sau activității fizice. Glicogenoliza implică descompunerea glicogenului stocat în ficat și mușchi în glucoză, care este apoi eliberată în sânge. Gluconeogeneza este procesul prin care sunt produse noi molecule de glucoză din surse non-carbohidratice, asigurând un aport continuu de energie pentru organism când rezervele de glicogen sunt epuizate.

Lipoliza: Activarea sistemului nervos simpatic contribuie la mobilizarea lipidelor prin stimularea lipolizei, procesul de descompunere a trigliceridelor stocate în țesutul adipos în acizi grași liberi și glicerol. Acești acizi grași sunt apoi utilizați ca sursă de energie de către mușchi și alte țesuturi, în timp ce glicerolul poate fi convertit în glucoză prin gluconeogeneză. Lipoliza este un mecanism cheie prin care organismul își asigură energia necesară în situații de urgență sau în timpul exercițiilor fizice prelungite.

Funcțiile termoregulatorii

Transpirația: Sistemul nervos simpatic reglează activitatea glandelor sudoripare, care joacă un rol vital în termoregularea organismului. În condiții de căldură sau în timpul activității fizice, sistemul nervos simpatic stimulează producția de sudoare, care, prin evaporare la suprafața pielii, ajută la răcirea corpului. Acest proces de termoliză este esențial pentru menținerea temperaturii corporale în limite normale și pentru prevenirea supraîncălzirii, asigurând funcționarea optimă a organismului în diverse condiții de mediu.

Piloerecția (Pielea de găină): Acesta este un fenomen în care foliculii piloși sunt stimulați de sistemul nervos simpatic să se contracte, determinând ridicarea firelor de păr. Acest răspuns este o relicvă a strămoșilor noștri acoperiți de blană, unde creșterea părului putea oferi un avantaj termic. Deși la oameni nu mai are un rol semnificativ în termoregulare, piloerecția rămâne un indicator vizibil al emoțiilor intense, cum ar fi frica sau frigul, fiind parte a răspunsului de „luptă sau fugă” și contribuind la aspectul de alertă și pregătire pentru acțiune.

Sistemul nervos simpatic și răspunsul de „luptă sau fugă”

Sistemul nervos simpatic este esențial în medierea răspunsului organismului la stres și în pregătirea pentru acțiune sau evitarea pericolului.

Activarea de către stresori

Stresorii, fie că sunt fizici sau psihologici, activează sistemul nervos simpatic, declanșând o serie de modificări fiziologice menite să pregătească organismul pentru a face față provocărilor. Această activare este rapidă și poate fi declanșată de percepția unei amenințări, de efort fizic sau de emoții intense. În momentul activării, sistemul nervos simpatic eliberează neurotransmițători și hormoni care accelerează ritmul cardiac, cresc tensiunea arterială, dilată căile respiratorii și mobilizează rezervele de energie, pregătind astfel corpul pentru o reacție imediată.

Schimbările fiziologice în timpul stresului

Creșterea alertei și a stării de trezire: În timpul stresului, sistemul nervos simpatic induce o stare de alertă crescută și de trezire. Aceasta se manifestă prin îmbunătățirea reflexelor, creșterea vigilenței și capacitatea de a reacționa rapid la stimuli. Această stare de hiper-alertă este esențială pentru a identifica și răspunde eficient la potențialele pericole, permițând individului să evalueze rapid situația și să ia decizii într-un timp scurt. De asemenea, activarea simpatică poate influența performanța cognitivă, îmbunătățind capacitatea de concentrare și procesarea informațiilor în situații de presiune.

Redistribuirea fluxului sanguin: În timpul stresului, sistemul nervos simpatic reglează redistribuirea fluxului sanguin către organele și țesuturile care necesită o oxigenare și nutriție crescută. Vasele de sânge care alimentează mușchii scheletici și inima se dilată, permițând un flux sanguin mai abundent, în timp ce vasele care deservesc organele mai puțin esențiale în situația de urgență, cum ar fi tractul gastrointestinal, se contractă. Această redistribuire eficientă asigură resursele necesare pentru o reacție rapidă și susținută, fie că este vorba de luptă sau de fugă.

Disponibilitatea crescută a energiei: Activarea sistemului nervos simpatic în timpul stresului determină eliberarea de glucoză și acizi grași în sânge, crescând astfel disponibilitatea imediată a energiei. Acest lucru este vital pentru a susține activitatea musculară intensă și funcțiile cerebrale necesare în situații de urgență. Prin stimularea descompunerii glicogenului în ficat și a lipidelor în țesutul adipos, sistemul nervos simpatic asigură că organismul are la dispoziție substraturile energetice necesare pentru a face față provocărilor.

Interacțiunea cu axa hipotalamo-hipofizo-suprarenală (HPA)

Axa HPA este un sistem complex de feedback care reglează răspunsul la stres al organismului. Sistemul nervos simpatic și axa HPA sunt strâns interconectate, sistemul nervos simpatic stimulând eliberarea de corticotropină (CRH) de către hipotalamus. CRH induce apoi hipofiza să secrete hormonul adrenocorticotropic (ACTH), care, la rândul său, stimulează glandele suprarenale să producă cortizol. Cortizolul are efecte multiple, inclusiv susținerea răspunsului la stres prin menținerea nivelurilor de glucoză în sânge și modularea sistemului imunitar.

Tulburări și disfuncții ale sistemului nervos simpatic

Sistemul nervos simpatic este implicat în numeroase procese fiziologice, iar disfuncția sa poate contribui la o varietate de afecțiuni patologice.

Hiperactivitatea simpatică

Hipertensiunea: Hiperactivitatea simpatică este frecvent asociată cu hipertensiunea arterială, o afecțiune în care tensiunea arterială este cronic ridicată. Stimularea excesivă a receptorilor adrenergici de pe pereții vaselor de sânge duce la vasoconstricție persistentă, ceea ce poate crește rezistența vasculară și, în consecință, tensiunea arterială. Pe termen lung, hipertensiunea poate cauza leziuni ale vaselor de sânge și este un factor de risc major pentru dezvoltarea bolilor cardiovasculare, inclusiv infarctul miocardic și accidentul vascular cerebral. Controlul hiperactivității sistemului nervos simpatic este esențial în managementul hipertensiunii și prevenirea complicațiilor sale.

Tulburările de anxietate: Acestea sunt strâns legate de hiperactivitatea sistemului nervos simpatic. În aceste condiții, răspunsul de „luptă sau fugă” este declanșat inadecvat sau excesiv, chiar și în absența unui pericol real, ducând la simptome precum palpitații, transpirații, tremurături și o stare generală de neliniște. Anxietatea cronică poate întreține un ciclu de stimulare simpatică persistentă, care, pe termen lung, poate afecta sănătatea cardiovasculară și poate contribui la dezvoltarea altor afecțiuni legate de stres.

Stresul cronic: Expunerea îndelungată la stres poate duce la o stare de hiperactivitate simpatică continuă, cunoscută sub numele de stres cronic. Acesta poate avea efecte dăunătoare asupra sănătății fizice și mentale, incluzând probleme cardiovasculare, tulburări digestive, scăderea imunității și epuizare. Stresul cronic menține organismul într-o stare de alertă constantă, ceea ce poate duce la epuizarea resurselor adaptative și la deteriorarea stării de bine.

Subactivitatea simpatică

Hipotensiunea ortostatică: Aceasta este o afecțiune caracterizată prin scăderea tensiunii arteriale la schimbarea poziției corpului din orizontală în verticală, datorată unei activități insuficiente a sistemului nervos simpatic. Aceasta poate duce la amețeli, leșin și alte simptome asociate cu fluxul sanguin inadecvat către creier. Subactivitatea simpatică în aceste cazuri poate fi rezultatul unor leziuni nervoase, a unor condiții medicale sau a efectelor secundare ale anumitor medicamente.

Neuropatia autonomă: Aceasta implică deteriorarea fibrelor nervoase care controlează funcțiile involuntare ale organismului, inclusiv activitatea sistemului nervos simpatic. Aceasta poate afecta diverse sisteme ale corpului, ducând la simptome variate, cum ar fi hipotensiunea ortostatică, tulburări gastrointestinale, disfuncții ale vezicii urinare și alterări ale ritmului cardiac. Neuropatia autonomă poate fi asociată cu diabetul zaharat, infecții, anumite medicamente și alte condiții de sănătate.

Sindromul Horner

Acesta este o afecțiune neurologică care apare ca urmare a lezării căilor nervoase simpatic care inervează ochiul și fața. Se caracterizează prin triada simptomatică de ptosis (căderea pleoapei superioare), miosis (contracția pupilei) și anhidroză (absența transpirației) pe partea afectată a feței. Sindromul poate fi cauzat de o varietate de factori, inclusiv traumatisme, tumori sau procese inflamatorii care afectează calea simpatică cervicală. Diagnosticarea și tratamentul corect al cauzei subiacente sunt esențiale pentru managementul sindromului Horner.

Feocromocitomul

Acesta este o tumoră rară a medulosuprarenalei care produce cantități excesive de catecolamine, precum norepinefrina și epinefrina, hormoni care sunt implicați în reglarea tensiunii arteriale și a metabolismului. Simptomele includ hipertensiune arterială severă, palpitații, transpirații excesive și crize de anxietate, reflectând hiperactivitatea sistemului nervos simpatic. Diagnosticul se bazează pe măsurarea nivelurilor de catecolamine în plasmă și urină, iar tratamentul implică adesea intervenția chirurgicală pentru a îndepărta tumora și a preveni complicațiile cardiovasculare grave.