Hemoperitoneu: cauze, simptome si optiuni de tratament

Simptomele variază de la durere abdominală acută la semne de șoc hemoragic, iar diagnosticul se stabilește prin examinare fizică și investigații imagistice. Tratamentul depinde de cauza și severitatea hemoperitoneului, putând include de la măsuri de stabilizare și transfuzii de sânge, până la intervenții chirurgicale pentru oprirea sângerării și repararea leziunilor.

Cauze și Factori de Risc

Identificarea cauzelor și a factorilor de risc este esențială pentru prevenirea și managementul hemoperitoneului, precum și pentru îmbunătățirea prognosticului pacienților.

Cauze Traumatice

Traumatismele contondente (Căderi, Accidente, Leziuni sportive): Traumatismele contondente reprezintă o cauză comună a hemoperitoneului traumatic și pot rezulta din diverse situații, cum ar fi căderile de la înălțime, accidentele rutiere sau impacturile în timpul activităților sportive. Forța aplicată asupra abdomenului în timpul unui astfel de impact poate cauza rupturi sau laceraţii ale organelor interne, cum ar fi ficatul sau splina, ducând la sângerări interne. Este important ca persoanele care suferă astfel de traumatisme să primească îngrijiri medicale de urgență pentru a evalua extinderea leziunilor și pentru a începe tratamentul corespunzător.

Leziunile penetrante (Înjunghieri, Plăgi împușcate): Leziunile penetrante, cum ar fi înjunghierile sau plăgile împușcate, sunt cauze frecvente ale hemoperitoneului traumatic. Aceste tipuri de leziuni pot perfora peretele abdominal și pot afecta organele interne, provocând sângerări interne grave. În cazul plăgilor împușcate, traiectoria și calibrul proiectilului pot agrava severitatea leziunilor. Este esențial ca victimele acestor incidente să primească îngrijiri medicale de urgență pentru a controla sângerarea și pentru a preveni complicațiile, cum ar fi șocul hemoragic sau infecția.

Cauze Spontane

Ruptura anevrismului aortic abdominal: Anevrismul aortic abdominal rupt reprezintă o cauză majoră de hemoperitoneu spontan și este o urgență medicală. Slăbirea peretelui aortei poate duce la formarea unui anevrism care, odată rupt, provoacă sângerare internă masivă. Simptomele pot include durere bruscă și intensă în abdomen sau spate, hipotensiune și șoc. Tratamentul necesită intervenție chirurgicală de urgență pentru a repara sau înlocui segmentul afectat al aortei și pentru a opri sângerarea.

Ruptura sarcinii ectopice: Sarcina ectopică ruptă este o altă cauză comună de hemoperitoneu spontan, în care un ovul fertilizat se dezvoltă în afara uterului, de obicei în trompa uterină. Pe măsură ce sarcina crește, poate provoca ruptura țesuturilor, ducând la sângerare internă. Femeile pot prezenta durere abdominală acută, sângerare vaginală și simptome de șoc. Tratamentul implică adesea intervenție chirurgicală de urgență pentru a îndepărta sarcina ectopică și pentru a controla sângerarea.

Tumorile sângerânde (Ficat, Splină, Ginecologice): Tumorile din ficat, splină sau organele genitale interne pot sângera în cavitatea peritoneală, cauzând hemoperitoneu. Tumorile pot eroda vasele de sânge sau pot provoca ruptura organelor în care se dezvoltă. Diagnosticul precoce și tratamentul adecvat al tumorilor sunt esențiale pentru a preveni sângerarea și pentru a gestiona hemoperitoneul care poate rezulta.

Tulburările de coagulare și utilizarea anticoagulantelor: Persoanele cu tulburări de coagulare sau cele care utilizează medicamente anticoagulante prezintă risc crescut de hemoperitoneu spontan. Aceste condiții pot slăbi capacitatea sângelui de a se coagula, ceea ce poate duce la sângerări interne în urma unor leziuni minore sau chiar în absența unui traumatism evident. Monitorizarea atentă a pacienților cu astfel de condiții și ajustarea dozelor de anticoagulante sunt cruciale pentru a minimiza riscul de hemoperitoneu.

Cauze Iatrogene

Proceduri chirurgicale (Laparoscopie, Îndepărtarea organelor): Procedurile chirurgicale, inclusiv laparoscopia și îndepărtarea organelor, pot fi cauze iatrogene ale hemoperitoneului. Deși aceste intervenții sunt efectuate pentru a diagnostica sau trata afecțiuni, ele pot avea complicații, cum ar fi leziuni accidentale ale vaselor de sânge sau perforații ale organelor, care pot duce la sângerare în cavitatea peritoneală. Este esențial ca echipele chirurgicale să recunoască rapid aceste complicații și să intervină pentru a controla sângerarea și a preveni hemoperitoneul.

Proceduri diagnostice invazive (Biopsii, Plasarea cateterelor): Tehnicile diagnostice invazive, precum biopsiile sau plasarea cateterelor, pot de asemenea să provoace hemoperitoneu iatrogen. Deși sunt proceduri esențiale pentru diagnosticarea corectă a multor afecțiuni, există riscul de a leza vasele de sânge sau organele interne, ceea ce poate duce la sângerări neașteptate. Prin urmare, este crucial ca medicii să fie extrem de atenți la tehnica procedurală și să fie pregătiți să gestioneze orice complicație care ar putea apărea.

Simptomele Hemoperitoneului

Durerea abdominală și distensia: Durerea abdominală și distensia sunt simptome frecvente ale hemoperitoneului, reflectând acumularea de sânge în cavitatea peritoneală. Durerea poate varia de la moderată la severă și este adesea descrisă ca fiind ascuțită sau înțepătoare. Distensia abdominală poate fi cauzată de volumul de sânge acumulat și poate duce la senzația de plenitudine sau presiune. Aceste simptome pot fi însoțite de greață, vărsături și o scădere a motilității intestinale. Este esențial ca pacienții cu aceste simptome să fie evaluați de urgență pentru a determina cauza și a începe tratamentul corespunzător.

Semnele de șoc (Tahicardie, Hipotensiune, Piele palidă): Semnele de șoc, inclusiv tahicardia, hipotensiunea și paloarea pielii, sunt indicatori ai pierderii semnificative de sânge și ai hemoperitoneului avansat. Tahicardia, sau ritmul cardiac accelerat, este un răspuns al organismului la scăderea volumului de sânge circulant. Hipotensiunea, sau tensiunea arterială scăzută, poate indica o insuficiență a circulației sanguine către organele vitale. Paloarea pielii este adesea rezultatul scăderii fluxului sanguin și a oxigenării neadecvate. Aceste semne de șoc necesită intervenție medicală imediată pentru a restabili volumul sanguin și a preveni deteriorarea organelor și alte complicații grave.

Amețeală, Slăbiciune și Grețuri: Amețeala, slăbiciunea și grețurile sunt simptome frecvente în cazul hemoperitoneului și pot indica o pierdere semnificativă de sânge sau o reacție la durerea și stresul asociate cu această afecțiune. Amețeala și slăbiciunea pot fi rezultatul scăderii tensiunii arteriale și al fluxului sanguin redus către creier. Grețurile pot fi provocate de iritarea peritoneului sau de stresul psihologic al traumatismului sau al bolii. Este important ca aceste simptome să fie evaluate în contextul clinic general al pacientului, deoarece pot semnala necesitatea unor intervenții medicale urgente.

Durerea de umăr (Durerea referită de la iritația diafragmatică): Durerea de umăr, cunoscută și ca durere referită de la iritația diafragmatică, poate fi un simptom al hemoperitoneului. Această durere este adesea cauzată de sângele care se acumulează sub diafragmă și irită nervii care trec prin zona respectivă. Durerea poate fi percepută în umărul respectiv sau poate radia spre gât sau spate. Acest simptom este important pentru diagnosticul diferențial, deoarece poate fi confundat cu alte cauze de durere de umăr, cum ar fi problemele musculoscheletale sau infarctul miocardic.

Tratamentul Hemoperitoneului

Tratamentul hemoperitoneului variază în funcție de cauza și severitatea sângerării, implicând adesea o combinație de măsuri de stabilizare și intervenții chirurgicale.

Stabilizarea inițială

Administrarea de fluide intravenoase: Administrarea de fluide intravenoase este unul dintre primii pași în tratamentul hemoperitoneului, având ca scop stabilizarea pacientului. Fluidoterapia rapidă este esențială pentru a înlocui volumul de sânge pierdut și pentru a preveni șocul hemoragic. Soluțiile cristaloide sau coloide pot fi utilizate pentru a restabili tensiunea arterială și a îmbunătăți perfuzia organelor. Monitorizarea atentă a răspunsului pacientului la fluidoterapie este crucială pentru a evita complicațiile asociate cu supraîncărcarea cu fluide.

Transfuzii de sânge: Transfuziile de sânge sunt adesea vitale în tratamentul hemoperitoneului, mai ales când pacientul suferă de pierderi mari de sânge. Acestea pot restabili volumul circulant, pot îmbunătăți transportul de oxigen și pot susține funcțiile vitale ale organismului. Se pot administra globule roșii concentrate pentru a crește capacitatea de transport a oxigenului, plasmă sau trombocite pentru a ajuta la coagulare, și alte componente sanguine în funcție de necesitățile specifice ale pacientului. Monitorizarea atentă a parametrilor hemodinamici și a funcției organelor este esențială pentru a asigura eficacitatea transfuziilor și pentru a preveni reacțiile adverse.

Intervenție Chirurgicală

Laparotomia pentru controlul hemoragiei: Laparotomia este o procedură chirurgicală deschisă care permite accesul la cavitatea abdominală pentru a identifica și controla sursa sângerării în cazurile de hemoperitoneu. Această intervenție poate fi necesară atunci când alte metode de stabilizare a pacientului nu sunt eficiente sau când sursa sângerării nu poate fi identificată sau controlată prin alte mijloace. Chirurgul poate repara vasele de sânge lezate sau poate efectua proceduri suplimentare pentru a opri sângerarea și a preveni recidiva.

Repararea organelor sau vaselor de sânge lezate: În timpul laparotomiei, chirurgul poate întreprinde repararea organelor sau vaselor de sânge lezate. Aceasta poate include suturarea lacerațiilor sau ligaturarea vaselor de sânge pentru a opri sângerarea. În cazurile în care leziunile sunt extinse, pot fi necesare proceduri mai complexe pentru a restabili anatomia și funcția organelor afectate.

Îndepărtarea organelor afectate (splenectomia): În anumite situații, cum ar fi ruptura masivă a splinei, îndepărtarea organului afectat poate fi cea mai sigură opțiune pentru a controla sângerarea. Splenectomia, sau îndepărtarea splinei, este o procedură comună în cazurile de hemoperitoneu cauzat de leziuni traumatice ale acestui organ. După îndepărtarea splinei, pacientul va avea nevoie de vaccinări specifice pentru a preveni infecțiile, deoarece splina joacă un rol important în sistemul imunitar.

Tehnici Minim Invazive

Tehnicile minim invazive, cum ar fi embolizarea și laparoscopia, sunt alternative la chirurgia deschisă și pot fi utilizate pentru a controla hemoperitoneul. Embolizarea implică utilizarea de materiale speciale pentru a bloca vasele de sânge care sângerează, în timp ce laparoscopia permite chirurgilor să efectueze proceduri în cavitatea abdominală cu incizii mai mici, ceea ce poate reduce durerea postoperatorie și poate accelera recuperarea. Aceste tehnici necesită echipamente speciale și expertiză, dar pot oferi beneficii semnificative pacienților în termeni de siguranță și confort.

Îngrijirea și Monitorizarea Postoperatorie

Îngrijirea și monitorizarea postoperatorie sunt esențiale pentru pacienții care au suferit intervenții chirurgicale pentru hemoperitoneu. Această etapă include evaluarea regulată a semnelor vitale, monitorizarea pentru semne de sângerare sau infecție și gestionarea durerii. Pacienții pot avea nevoie de suport nutrițional, fizioterapie pentru a preveni complicațiile legate de imobilitate și consiliere psihologică pentru a face față impactului emoțional al experienței chirurgicale. Este crucial ca echipa medicală să fie atentă la orice semne de complicații și să intervină rapid pentru a asigura o recuperare optimă.