Rectoragie: de ce apare si cum o tratam si prevenim eficient

Sângerarea poate varia ca intensitate, de la urme minore pe hârtia igienică până la cantități semnificative vizibile în vasul de toaletă. Culoarea sângelui oferă indicii importante despre localizarea sursei de sângerare: sângele roșu aprins sugerează o origine în zona rectală sau anală, în timp ce sângele închis la culoare poate indica o sursă mai îndepărtată în tractul digestiv. Este esențial ca orice episod de rectoragie să fie evaluat medical pentru a determina cauza și a iniția tratamentul adecvat, prevenind astfel complicațiile potențiale și asigurând o îngrijire optimă a sănătății digestive.

Înțelegerea rectoragiei

Sânge eliminat prin anus: Rectoragia se referă la eliminarea de sânge roșu, proaspăt prin orificiul anal. Acest fenomen poate apărea în timpul defecației sau independent de aceasta. Sângele poate fi vizibil pe hârtia igienică, în vasul de toaletă sau amestecat cu materiile fecale. Originea sângerării poate fi localizată în orice segment al tractului gastrointestinal inferior, de la colon până la anus. În cazurile în care sângele provine din porțiunile superioare ale tractului digestiv, acesta poate apărea sub formă de scaune de culoare închisă, denumite melena.

Cantități variabile de sânge: Volumul de sânge eliminat în cazul rectoragiei poate varia semnificativ, de la urme microscopice detectabile doar prin teste specifice, până la cantități mari care pot duce la anemie. Cantitatea de sânge nu este întotdeauna corelată direct cu severitatea afecțiunii subiacente. Chiar și sângerările minore pot semnala probleme importante care necesită investigații amănunțite. În cazurile de sângerare abundentă, pacientul poate prezenta simptome sistemice precum slăbiciune, amețeli sau chiar șoc hipovolemic, necesitând intervenție medicală de urgență.

Aspectul rectoragiei

Sânge pe hârtia igienică sau în vasul de toaletă: Prezența sângelui pe hârtia igienică sau în vasul de toaletă este adesea primul semn observat de pacienți. Sângele poate apărea sub formă de striuri roșii pe hârtia igienică sau poate colora apa din vasul de toaletă într-o nuanță roz sau roșie. Acest tip de sângerare sugerează de obicei o sursă localizată în zona anală sau rectală, cum ar fi hemoroizii interni sau fisurile anale. Consistența și culoarea sângelui oferă indicii importante despre originea sa: sângele roșu aprins indică o sursă apropiată de orificiul anal, în timp ce sângele închis la culoare sau amestecat cu materiile fecale poate sugera o sursă mai îndepărtată în tractul digestiv. Observarea atentă a acestor caracteristici ajută medicii în procesul de diagnostic și în stabilirea planului de investigații ulterioare.

Sânge în sau pe scaun: Prezența sângelui în sau pe scaun reprezintă o manifestare importantă a rectoragiei care necesită atenție medicală. Sângele poate apărea sub formă de striuri roșii pe suprafața scaunului sau poate fi amestecat uniform cu materiile fecale. În cazurile mai severe, scaunul poate fi complet acoperit de sânge. Aspectul și consistența sângelui oferă indicii valoroase despre localizarea sursei de sângerare. Sângele roșu aprins, care acoperă scaunul, sugerează de obicei o sursă de sângerare în zona rectală sau anală, cum ar fi hemoroizii interni sau fisurile anale. Pe de altă parte, sângele bine amestecat cu scaunul, conferindu-i o culoare maronie sau neagră, indică o sursă de sângerare mai îndepărtată în tractul digestiv, posibil în colon sau chiar în porțiunile superioare ale sistemului gastrointestinal.

Modificări ale culorii scaunului (roșu, maro sau negru): Culoarea scaunului poate suferi modificări semnificative în cazul rectoragiei, oferind informații importante despre originea și severitatea sângerării. Scaunul de culoare roșie aprinsă indică de obicei o sângerare activă din zona rectală sau anală, sugerând afecțiuni precum hemoroizii sau fisurile anale. Culoarea maro-roșcată sau maronie a scaunului poate semnala o sângerare din porțiunile superioare ale colonului sau din intestinul subțire, fiind asociată cu afecțiuni precum diverticuloza sau bolile inflamatorii intestinale. Scaunul de culoare neagră, asemănător smoalei (melena), este un semn de alarmă care indică o sângerare semnificativă din tractul digestiv superior, cum ar fi stomacul sau duodenul, și poate fi cauzat de ulcere sau tumori. Este esențial ca orice modificare persistentă a culorii scaunului să fie evaluată medical pentru a identifica și trata cauza subiacentă.

Cauzele rectoragiei

Rectoragia poate fi determinată de o varietate de afecțiuni ale tractului gastrointestinal inferior. Acestea variază de la condiții benigne, frecvent întâlnite, până la afecțiuni grave care necesită intervenție medicală imediată. Identificarea cauzei exacte este crucială pentru stabilirea unui plan de tratament adecvat.

Cauze frecvente

Hemoroizi interni: Hemoroizii interni reprezintă dilatări ale plexurilor venoase situate în interiorul canalului anal, deasupra liniei pectinate. Aceștia sunt clasificați în patru grade, în funcție de severitatea prolapsului. Hemoroizii interni sunt de obicei nedureroși, dar pot cauza sângerări rectale, în special în timpul defecației. Sângele este de obicei roșu aprins și poate fi observat pe hârtia igienică sau în vasul de toaletă. În stadiile avansate, hemoroizii interni pot prolapsa prin anus, cauzând disconfort și dificultăți la igienizare. Factorii predispozanți includ constipația cronică, efortul excesiv la defecație și presiunea intraabdominală crescută în timpul sarcinii sau al ridicării de greutăți.

Hemoroizi externi: Hemoroizii externi se dezvoltă sub linia pectinată, în zona perianală, și sunt acoperiți de piele. Aceștia sunt mai sensibili decât hemoroizii interni datorită inervației bogate a regiunii. Hemoroizii externi pot cauza disconfort, mâncărime și durere, în special atunci când devin trombozați. Tromboza apare când un cheag de sânge se formează în interiorul hemoroidului, ducând la o umflătură dureroasă și violacee în zona perianală. Deși hemoroizii externi sângerează mai rar decât cei interni, ei pot cauza rectoragie în cazul iritației sau fisurării. Tratamentul include măsuri conservative precum băi de șezut, creme topice și modificări ale dietei, iar în cazurile severe, poate fi necesară intervenția chirurgicală.

Fisuri anale: Fisurile anale sunt leziuni liniare ale mucoasei anale care se extind de la linia pectinată până la marginea anusului. Acestea apar de obicei ca urmare a traumatismelor mecanice cauzate de trecerea scaunelor tari sau voluminoase. Simptomele caracteristice includ durere intensă în timpul și după defecație, sângerare rectală și, uneori, prurit anal. Sângerarea este de obicei minimă, manifestându-se prin striuri de sânge roșu aprins pe suprafața scaunului sau pe hârtia igienică. Fisurile acute se pot vindeca spontan în câteva săptămâni, însă cele cronice pot necesita tratament medical sau chirurgical. Tratamentul conservator implică ameliorarea constipației, băi de șezut și aplicarea de unguente topice. În cazurile refractare, se poate recurge la injecții cu toxină botulinică sau la sfincterotomie laterală internă pentru a reduce spasmul sfincterului anal și a facilita vindecarea.

Boala diverticulară: Boala diverticulară se referă la prezența diverticulilor, care sunt mici pungi sau saculații formate în peretele colonului. Această afecțiune devine mai frecventă odată cu înaintarea în vârstă și este adesea asociată cu o dietă săracă în fibre. Diverticuloza, prezența asimptomatică a diverticulilor, poate evolua către diverticulită atunci când acești diverticuli devin inflamați sau infectați. Rectoragia în boala diverticulară apare de obicei când vasele de sânge din peretele diverticulilor se rup, provocând sângerări care pot varia de la minore până la masive. Sângele este de obicei roșu aprins sau roșu închis și poate fi amestecat cu scaunul. Diagnosticul se stabilește prin colonoscopie sau tomografie computerizată. Tratamentul diverticulozei implică creșterea aportului de fibre în dietă, în timp ce diverticulita poate necesita antibiotice și, în cazuri severe, intervenție chirurgicală.

Cauze mai puțin frecvente

Colita ulcerativă: Colita ulcerativă este o boală inflamatorie intestinală cronică care afectează mucoasa colonului și a rectului. Această afecțiune se caracterizează prin inflamație continuă care începe în rect și se poate extinde proximal, afectând întregul colon. Simptomele principale includ diaree cu sânge și mucus, dureri abdominale, urgență la defecație și, în cazuri severe, febră și pierdere în greutate. Rectoragia în colita ulcerativă este adesea vizibilă, cu sânge amestecat în scaun sau eliminat separat. Severitatea sângerării poate varia de la ușoară până la severă, putând duce la anemie. Diagnosticul se stabilește prin colonoscopie cu biopsie, iar tratamentul implică utilizarea de medicamente antiinflamatorii, imunosupresoare și, în unele cazuri, terapie biologică. În cazurile refractare la tratamentul medical, poate fi necesară intervenția chirurgicală cu colectomie totală.

Boala Crohn: Boala Crohn este o afecțiune inflamatorie cronică care poate afecta orice segment al tractului gastrointestinal, de la gură până la anus. Spre deosebire de colita ulcerativă, inflamația în boala Crohn este segmentară și transmurală, afectând toate straturile peretelui intestinal. Simptomele variază în funcție de localizarea și severitatea bolii, incluzând dureri abdominale, diaree (care poate fi cu sau fără sânge), oboseală, pierdere în greutate și febră. Rectoragia în boala Crohn este mai puțin frecventă și mai puțin severă decât în colita ulcerativă, dar poate apărea, în special când sunt afectate colonul sau rectul. Diagnosticul se bazează pe o combinație de examinări endoscopice, imagistice și histologice. Tratamentul este complex și individualizat, incluzând medicamente antiinflamatorii, imunosupresoare, terapii biologice și, în unele cazuri, intervenții chirurgicale pentru complicații precum stricturi sau fistule.

Cancerul colorectal: Cancerul colorectal reprezintă o creștere anormală și necontrolată a celulelor care căptușesc interiorul colonului sau rectului. Această afecțiune gravă poate cauza rectoragie, care este adesea unul dintre primele simptome observate. Sângerarea poate fi intermitentă și variabilă ca volum, de la sânge ocult în scaun până la hemoragii semnificative. Alte simptome pot include schimbări ale obiceiurilor intestinale, dureri abdominale, pierdere în greutate inexplicabilă și oboseală. Riscul de cancer colorectal crește odată cu vârsta și este influențat de factori genetici și de stil de viață. Diagnosticul precoce prin screening regulat, în special colonoscopie, este crucial pentru îmbunătățirea prognosticului. Tratamentul poate include chirurgie, chimioterapie și radioterapie, în funcție de stadiul și localizarea tumorii.

Polipi: Polipii sunt excrescențe anormale ale mucoasei care se dezvoltă pe suprafața internă a colonului sau rectului. Aceștia variază în dimensiune, de la câțiva milimetri până la câțiva centimetri, și pot fi pediculați sau sesili. Deși majoritatea polipilor sunt benigni, unii pot evolua în timp spre cancer colorectal. Rectoragia asociată polipilor este de obicei minimă și intermitentă, manifestându-se prin sânge roșu aprins pe suprafața scaunului sau pe hârtia igienică. Polipii mai mari sau cei localizați în zonele inferioare ale colonului sunt mai predispuși la sângerare. Diagnosticul se face prin colonoscopie, care permite și îndepărtarea polipilor pentru examinare histologică. Screeningul regulat și îndepărtarea polipilor sunt esențiale pentru prevenirea cancerului colorectal.

Colita ischemică: Colita ischemică apare atunci când fluxul sanguin către colon este redus sau întrerupt temporar, ducând la leziuni ale mucoasei colonice. Această afecțiune poate fi cauzată de ateroscleroză, hipotensiune severă, embolie sau tromboză a vaselor mezenterice. Simptomele includ durere abdominală bruscă, diaree și rectoragie. Sângerarea este de obicei moderată, dar poate fi severă în cazurile grave. Pacienții vârstnici sau cei cu factori de risc cardiovascular sunt mai predispuși la această afecțiune. Diagnosticul se bazează pe prezentarea clinică, imagistică (tomografie computerizată) și, uneori, colonoscopie. Tratamentul depinde de severitatea ischemiei și poate varia de la măsuri conservative (repaus intestinal, hidratare intravenoasă) până la intervenție chirurgicală în cazurile de necroză intestinală.

Efecte secundare ale radioterapiei: Radioterapia, deși eficientă în tratamentul cancerului, poate cauza efecte secundare semnificative asupra țesuturilor sănătoase din zona tratată. În cazul radioterapiei pelvine sau abdominale, mucoasa intestinală poate fi afectată, ducând la proctită generată de radiații. Aceasta se manifestă prin inflamație și fragilitate vasculară a mucoasei rectale, care poate persista luni sau chiar ani după tratament. Simptomele includ rectoragie, urgență la defecație, diaree și durere rectală. Sângerarea poate varia de la minimă până la severă, fiind adesea exacerbată de defecație. Managementul include tratamente topice, precum supozitoare cu steroizi sau eneme cu sucralfat, terapie cu oxigen hiperbaric în cazuri severe și, ocazional, intervenții endoscopice pentru cauterizarea vaselor sângerânde. Prevenirea implică tehnici avansate de radioterapie pentru minimizarea expunerii țesuturilor sănătoase.

Infecții

Infecții cu transmitere sexuală: Infecțiile cu transmitere sexuală pot cauza rectoragie atunci când afectează zona anorectală. Gonoreea și chlamydia sunt agenți patogeni frecvent implicați în infecțiile anorectale, putând cauza proctită (inflamația mucoasei rectale) care se manifestă prin durere, secreții și sângerare. Herpes simplex virus poate provoca leziuni ulcerative dureroase în zona anală, care pot sângera la contact. Sifilisul, în stadiile secundare sau terțiare, poate determina apariția de leziuni (condilome late) în zona perianală, care pot sângera ușor. Diagnosticul acestor infecții se bazează pe examinarea clinică, teste de laborator specifice și, uneori, examinare endoscopică. Tratamentul adecvat cu antibiotice sau antivirale, în funcție de agentul patogen, este esențial pentru vindecarea infecției și prevenirea complicațiilor pe termen lung.

Infecții bacteriene (Escherichia coli, Clostridioides difficile): Infecțiile bacteriene ale tractului gastrointestinal pot cauza rectoragie ca parte a unui tablou clinic mai amplu de colită infecțioasă. Escherichia coli, în special tulpinile enterohemoragice, poate provoca colită hemoragică severă, caracterizată prin diaree sangvinolentă, crampe abdominale și febră. Clostridioides difficile, o bacterie care poate prolifera excesiv după utilizarea de antibiotice, cauzează colită pseudomembranoasă, manifestată prin diaree apoasă, care poate conține sânge și mucus. Ambele infecții pot duce la deshidratare și dezechilibre electrolitice semnificative. Diagnosticul se bazează pe simptomatologie, examinarea scaunului și teste specifice pentru toxine bacteriene. Tratamentul include rehidratare, antibiotice specifice și, în cazul de infecție cu Clostridioides difficile severă sau recurentă, poate necesita transplant fecal.

Evaluarea rectoragiei

Evaluarea rectoragiei necesită o abordare sistematică și detaliată pentru a identifica cauza și severitatea sângerării. Aceasta implică o anamneză completă, examinare fizică atentă și, adesea, investigații suplimentare. Determinarea originii și caracteristicilor sângerării este crucială pentru stabilirea diagnosticului și planului de tratament adecvat.

Determinarea sursei sângerării

Sânge roșu aprins: Prezența sângelui roșu aprins în scaun sau pe hârtia igienică indică de obicei o sursă de sângerare localizată în porțiunea inferioară a tractului gastrointestinal, mai precis în rect sau canalul anal. Această culoare sugerează că sângele nu a fost alterat de enzimele digestive și acizii gastrici, implicând o distanță scurtă parcursă prin tractul digestiv. Cauzele frecvente includ hemoroizii interni sau externi, fisurile anale și, mai rar, polipii rectali sau cancerul rectal. În cazul hemoroizilor, sângele este de obicei observat pe suprafața scaunului sau pe hârtia igienică, în timp ce în cazul fisurilor anale, poate fi însoțit de durere acută în timpul defecației. Este important de menționat că, deși sângele roșu aprins sugerează de obicei o cauză benignă, nu exclude posibilitatea unor afecțiuni mai grave, necesitând evaluare medicală.

Sânge roșu închis sau maro: Sângele de culoare roșu închis sau maro în scaun indică de obicei o sursă de sângerare localizată mai sus în tractul gastrointestinal, posibil în colonul ascendent sau transvers. Această culoare sugerează că sângele a avut timp să fie parțial digerat și modificat de enzimele intestinale în timpul tranzitului prin tractul digestiv. Cauzele potențiale includ diverticuloza, bolile inflamatorii intestinale (precum colita ulcerativă sau boala Crohn), angiodisplazia colonică sau tumorile colonice. În cazul diverticulozei, sângerarea poate fi bruscă și abundentă, dar de obicei se oprește spontan. Bolile inflamatorii intestinale pot provoca sângerări cronice, intermitente, adesea asociate cu diaree și dureri abdominale. Este esențial ca prezența sângelui roșu închis sau maro în scaun să fie investigată prompt prin colonoscopie pentru a exclude neoplaziile colonice și pentru a identifica sursa exactă a sângerării.

Scaun negru, ca smoala (melena): Melena se referă la scaunele de culoare neagră, lucioase și cu un miros caracteristic fetid, cauzate de prezența sângelui digerat. Această apariție indică de obicei o sursă de sângerare localizată în tractul gastrointestinal superior, cum ar fi esofagul, stomacul sau duodenul. Culoarea neagră și consistența de smoală sunt rezultatul acțiunii acizilor gastrici și enzimelor digestive asupra hemoglobinei din sânge. Cauzele frecvente ale melenei includ ulcerele gastrice sau duodenale, varicele esofagiene (în special la pacienții cu ciroză hepatică), gastrita erozivă și, mai rar, tumorile gastrice. Melena poate fi asociată cu simptome precum dureri epigastrice, greață, vomă și, în cazuri severe, semne de șoc hipovolemic. Este important de menționat că melena poate indica o sângerare semnificativă și potențial periculoasă, necesitând evaluare medicală urgentă și, adesea, spitalizare pentru stabilizare hemodinamică și investigații endoscopice.

Simptome asociate

Durere sau disconfort: Prezența durerii sau a disconfortului în asociere cu rectoragia poate oferi indicii importante despre cauza subiacentă. Durerea anală intensă, în special în timpul defecației, sugerează adesea prezența unei fisuri anale sau a unui hemoroid trombozat. Această durere este de obicei ascuțită și poate persista pentru câteva minute până la câteva ore după defecație. În cazul bolilor inflamatorii intestinale, pacienții pot experimenta dureri abdominale cronice, crampe și tenesme (senzația de evacuare incompletă a intestinului). Durerea abdominală difuză, însoțită de febră și rectoragie, poate indica o infecție intestinală sau o colită ischemică. În cazul cancerului colorectal, durerea poate fi inițial vagă și intermitentă, devenind mai severă și persistentă pe măsură ce boala progresează. Este important ca pacienții să descrie în detaliu caracteristicile durerii, localizarea și factorii care o agravează sau o ameliorează, pentru a ajuta la stabilirea diagnosticului corect.

Modificări ale obiceiurilor intestinale: Schimbările în obiceiurile intestinale reprezintă un simptom important asociat rectoragiei și pot indica natura afecțiunii subiacente. Constipația alternând cu episoade de diaree poate sugera sindromul de intestin iritabil sau, în cazuri mai grave, cancer colorectal. Diareea cronică, în special când este însoțită de mucus și sânge, este caracteristică bolilor inflamatorii intestinale, cum ar fi colita ulcerativă sau boala Crohn. O creștere a frecvenței scaunelor, în special dimineața sau după mese, poate indica prezența unei tumori rectale. Senzația de evacuare incompletă a intestinului sau nevoia urgentă de a defeca pot fi asociate cu afecțiuni precum sindromul de intestin iritabil sau proctita. În cazul diverticulozei, pacienții pot experimenta perioade de constipație urmate de diaree. Este esențial ca orice modificare persistentă a obiceiurilor intestinale, în special când este însoțită de rectoragie, să fie evaluată medical pentru a exclude afecțiuni grave și pentru a stabili un plan de tratament adecvat.

Pierdere în greutate: Pierderea în greutate neexplicată, în special când este asociată cu rectoragie, reprezintă un semnal de alarmă care necesită investigații amănunțite. Acest simptom poate indica prezența unei afecțiuni maligne, cum ar fi cancerul colorectal sau alte forme de cancer gastrointestinal. În bolile inflamatorii intestinale severe, precum boala Crohn sau colita ulcerativă, pierderea în greutate poate fi cauzată de malabsorbție, anorexie și creșterea metabolismului datorită inflamației cronice. Infecțiile intestinale persistente, cum ar fi cele cauzate de paraziți sau bacterii, pot duce, de asemenea, la pierdere în greutate datorită diareei cronice și malabsorbției. În cazul sindromului de intestin scurt sau al altor afecțiuni care afectează absorbția nutrienților, pierderea în greutate poate fi progresivă și semnificativă. Este important ca pacienții să monitorizeze orice pierdere în greutate neintențională și să o raporteze medicului, în special când este însoțită de alte simptome gastrointestinale.

Oboseală sau slăbiciune: Aceste simptome sunt adesea rezultatul anemiei cauzate de pierderea cronică de sânge. În cazul sângerărilor rectale persistente sau abundente, pierderea de fier poate duce la anemia feriprivă, manifestată prin oboseală, slăbiciune, palpitații și, în cazuri severe, dispnee la efort. Bolile inflamatorii intestinale cronice pot cauza, de asemenea, oboseală datorită inflamației sistemice și malabsorbției nutrienților esențiali. În cazul cancerului colorectal sau al altor afecțiuni maligne, oboseala poate fi cauzată atât de anemia secundară sângerării, cât și de efectele sistemice ale bolii, inclusiv eliberarea de citokine inflamatorii. Infecțiile intestinale persistente pot duce la deshidratare și dezechilibre electrolitice, contribuind la senzația de slăbiciune. Este important ca pacienții care experimentează oboseală sau slăbiciune inexplicabilă, în special în combinație cu rectoragie, să solicite evaluare medicală pentru a identifica și trata cauza subiacentă.

Când trebuie solicitată asistență medicală

Sângerare persistentă sau recurentă: Sângerarea rectală care persistă mai mult de câteva zile sau care reapare frecvent necesită evaluare medicală promptă. Chiar și sângerările minore, dar constante, pot indica o problemă subiacentă semnificativă și pot duce la anemie în timp. Sângerările recurente pot fi un semn al unor afecțiuni cronice precum boala hemoroidală, fisurile anale sau bolile inflamatorii intestinale, dar pot indica și prezența unor polipi sau tumori. Este important ca pacienții să nu presupună că sângerarea persistentă este cauzată de hemoroizi fără o evaluare medicală adecvată. Ignorarea acestui simptom poate întârzia diagnosticul unor afecțiuni potențial grave, cum ar fi cancerul colorectal. Medicul va evalua frecvența, durata și cantitatea sângerării pentru a determina investigațiile necesare și planul de tratament adecvat.

Sângerare abundentă sau cheaguri: Prezența unei sângerări rectale abundente sau a cheagurilor de sânge reprezintă o urgență medicală care necesită atenție imediată. Acest tip de sângerare poate indica o leziune semnificativă a tractului gastrointestinal, cum ar fi ulcerații profunde, varice rupte sau tumori sângerânde. Sângerarea masivă poate duce rapid la anemie severă, șoc hipovolemic și instabilitate hemodinamică. Pacienții pot experimenta slăbiciune, amețeli, palpitații și, în cazuri extreme, pierderea conștienței. Cheagurile mari de sânge sunt un semn de alarmă, indicând o sângerare activă și semnificativă. În astfel de situații, este esențială prezentarea imediată la camera de gardă pentru evaluare și stabilizare. Tratamentul poate include resuscitare volemică, transfuzii de sânge și intervenții endoscopice sau chirurgicale de urgență pentru identificarea și oprirea sursei de sângerare.

Durere, febră sau amețeli însoțitoare: Durerea severă poate indica o complicație acută, cum ar fi o fisură anală infectată, un abces perianal sau o torsiune a unui hemoroid extern. Febra sugerează prezența unei infecții și poate fi un semn al colitei infecțioase, diverticulitei sau abcesului. Amețelile pot fi un semn de anemie severă cauzată de pierderea cronică de sânge sau pot indica o sângerare acută semnificativă care duce la hipotensiune. În cazul bolilor inflamatorii intestinale, combinația între durere abdominală, febră și rectoragie poate semnala o exacerbare acută. Este crucial ca pacienții să nu ignore aceste simptome asociate, deoarece pot indica o condiție care necesită tratament imediat pentru a preveni complicații grave.

Modificări ale obiceiurilor intestinale sau ale aspectului scaunului: Schimbările semnificative în obiceiurile intestinale sau în aspectul scaunului, însoțite de rectoragie, reprezintă un motiv important pentru a solicita asistență medicală. Acestea pot include trecerea de la constipație la diaree, creșterea sau scăderea frecvenței scaunelor, senzația de evacuare incompletă sau urgență la defecație. Modificările în consistența scaunului, cum ar fi scaune foarte subțiri sau în formă de panglică, pot sugera prezența unei obstrucții intestinale parțiale, posibil cauzată de o tumoră. Prezența mucusului în scaun, în special când este asociat cu sânge, poate indica boli inflamatorii intestinale. Scaunele negre, ca smoala (melena), sugerează o sângerare din tractul gastrointestinal superior. Aceste modificări pot fi semnale precoce ale unor afecțiuni grave, cum ar fi cancerul colorectal sau bolile inflamatorii intestinale, și necesită investigații prompte pentru a stabili un diagnostic precis și a iniția tratamentul adecvat.

Teste diagnostice pentru rectoragie

Diagnosticarea corectă a cauzei rectoragiei implică o serie de investigații medicale specifice. Acestea variază de la examinări fizice simple până la proceduri endoscopice complexe. Scopul principal al acestor teste este de a identifica sursa sângerării, a evalua severitatea afecțiunii și a ghida planul de tratament.

Examinarea fizică și anamneza

Examinarea fizică și anamneza reprezintă primul și cel mai important pas în evaluarea rectoragiei. Medicul va efectua o examinare completă, acordând o atenție deosebită abdomenului și zonei perianale. Palparea abdomenului poate releva sensibilitate, mase sau alte anomalii. Inspecția vizuală a zonei perianale poate evidenția hemoroizi externi, fisuri anale sau alte leziuni vizibile. Anamneza detaliată va include întrebări despre durata, frecvența și cantitatea sângerării, precum și despre simptomele asociate, cum ar fi durerea, modificările obiceiurilor intestinale sau pierderea în greutate. Istoricul medical complet, inclusiv antecedentele familiale de cancer colorectal sau boli inflamatorii intestinale, este crucial pentru orientarea investigațiilor ulterioare și stabilirea unui diagnostic precis.

Tușeul rectal

Tușeul rectal este o procedură esențială în evaluarea rectoragiei, oferind informații valoroase despre starea rectului și a canalului anal. În timpul acestei examinări, medicul introduce un deget înmănușat și lubrifiat în rect pentru a palpa pereții rectali și structurile adiacente. Această tehnică permite detectarea maselor, a zonelor dureroase sau a hemoroizilor interni. De asemenea, poate evalua tonusul sfincterului anal și prezența sângelui în rect. Tușeul rectal poate identifica fisuri anale, abcese perianale sau tumori rectale palpabile. După examinare, medicul va inspecta mănușa pentru prezența sângelui sau a altor secreții anormale. Deși poate fi incomod pentru pacient, tușeul rectal este o procedură rapidă și sigură, care oferă informații critice pentru diagnosticul și managementul rectoragiei.

Proceduri endoscopice

Anoscopie: Aceasta este o procedură endoscopică utilizată pentru examinarea canalului anal și a porțiunii inferioare a rectului. Procedura implică introducerea unui tub scurt, rigid, iluminat (anoscopul) în canalul anal. Aceasta permite vizualizarea directă a mucoasei anale și rectale inferioare, fiind utilă în diagnosticarea hemoroizilor interni, fisurilor anale, fistulelor și a altor leziuni locale. Anoscopia poate fi efectuată fără sedare și durează doar câteva minute, fiind deosebit de eficientă în identificarea sursei sângerării în cazul rectoragiei acute și poate fi utilizată pentru efectuarea unor proceduri terapeutice minore, cum ar fi ligatura cu benzi elastice a hemoroizilor. Deși este o procedură relativ nedureroasă, pacienții pot simți un disconfort ușor sau presiune în timpul examinării.

Sigmoidoscopie: Această procedură endoscopică permite examinarea rectului și a porțiunii inferioare a colonului (colonul sigmoid), utilizând un tub flexibil subțire, echipat cu o cameră și o sursă de lumină, care este introdus prin anus. Această tehnică oferă o vizualizare detaliată a mucoasei intestinale, permițând identificarea polipilor, a zonelor inflamate sau a tumorilor. Sigmoidoscopia poate detecta surse de sângerare invizibile la examinarea vizuală externă sau la anoscopie. Procedura durează aproximativ 15-20 de minute și poate fi efectuată cu sau fără sedare ușoară. În timpul sigmoidoscopiei, medicul poate preleva biopsii sau poate efectua proceduri terapeutice minore. Deși nu examinează întregul colon, sigmoidoscopia este o opțiune utilă pentru evaluarea rectoragiei, în special când se suspectează o sursă de sângerare în porțiunea distală a colonului.

Colonoscopie: Colonoscopia este considerată standardul de aur în diagnosticarea cauzelor rectoragiei, oferind o examinare completă a întregului colon și rect. Aceasta este esențială în screeningul cancerului colorectal și în evaluarea bolilor inflamatorii intestinale. Procedura implică introducerea unui endoscop flexibil, echipat cu o cameră video și instrumente pentru biopsie, prin anus și avansarea acestuia până la cecum. Aceasta permite vizualizarea directă a mucoasei intestinale, identificarea surselor de sângerare, a polipilor, tumorilor sau zonelor inflamate. Colonoscopia are avantajul de a fi atât diagnostică, cât și terapeutică, permițând îndepărtarea polipilor sau efectuarea de biopsii în timpul procedurii. Aceasta necesită o pregătire intestinală prealabilă și se efectuează de obicei sub sedare pentru confortul pacientului. Deși rară, perforația intestinală este o complicație potențială care trebuie luată în considerare.

Teste imagistice

Tomografie computerizată: Tomografia computerizată, cunoscută și sub numele de scanare computerizată, este o tehnică imagistică avansată care utilizează raze X și procesare computerizată pentru a crea imagini detaliate ale structurilor interne ale corpului. În contextul evaluării rectoragiei, tomografia computerizată abdominală și pelvină poate oferi informații valoroase despre pereții intestinali, țesuturile înconjurătoare și eventualele anomalii structurale. Această metodă este deosebit de utilă în identificarea tumorilor, inflamațiilor, diverticulozei sau altor surse potențiale de sângerare care nu pot fi vizualizate direct prin endoscopie. Tomografia computerizată cu contrast poate evidenția zone de sângerare activă și poate ghida intervențiile ulterioare. Avantajele includ rapiditatea procedurii și capacitatea de a vizualiza structuri dincolo de peretele intestinal, deși expunerea la radiații și costul ridicat pot fi considerate dezavantaje.

Imagistică prin rezonanță magnetică: Imagistica prin rezonanță magnetică oferă imagini detaliate ale țesuturilor moi fără utilizarea radiațiilor ionizante. În evaluarea rectoragiei, această tehnică este deosebit de valoroasă pentru examinarea rectului și a regiunii perianale, oferind o rezoluție excelentă a țesuturilor moi. Imagistica prin rezonanță magnetică este superioară în detectarea și caracterizarea fistulelor perianale, abceselor și tumorilor rectale. De asemenea, poate fi utilizată pentru stadializarea cancerului rectal și evaluarea extinderii bolilor inflamatorii intestinale. Procedura nu implică radiații ionizante, făcând-o preferabilă pentru pacienții tineri sau pentru cei care necesită examinări repetate. Cu toate acestea, durata mai lungă a examinării și costul ridicat pot limita utilizarea sa de rutină în evaluarea inițială a rectoragiei.

Clismă baritată: Procedura radiologică este utilizată pentru vizualizarea colonului și rectului. Aceasta implică introducerea unei soluții de bariu (o substanță de contrast) în rect prin intermediul unui tub, urmată de captarea de imagini radiologice. Pe măsură ce bariul se răspândește în colon, acesta evidențiază conturul intestinal, permițând identificarea anomaliilor structurale precum polipi, tumori sau diverticuli. Deși mai puțin invazivă decât colonoscopia, clisma baritată oferă informații limitate despre mucoasa intestinală și nu permite prelevarea de biopsii. Această tehnică poate fi utilă în cazurile în care colonoscopia nu este fezabilă sau ca metodă complementară de investigație. Dezavantajele includ expunerea la radiații și disconfortul asociat procedurii. În prezent, aceasta este mai puțin utilizată datorită disponibilității crescute a colonoscopiei și a tehnicilor imagistice avansate.

Teste de laborator

Hemoleucograma completă: Hemoleucograma completă este un test sangvin esențial în evaluarea rectoragiei, oferind informații cruciale despre starea generală a sângelui pacientului. Acest test măsoară nivelurile de hemoglobină și hematocrit, care pot indica prezența și severitatea anemiei cauzate de pierderea cronică de sânge. O scădere a numărului de eritrocite sugerează o pierdere semnificativă de sânge, în timp ce creșterea numărului de leucocite poate indica o infecție sau inflamație. Trombocitele sunt, de asemenea, evaluate, deoarece un număr anormal poate afecta coagularea. Hemoleucograma completă ajută medicii să evalueze impactul sângerării asupra stării generale de sănătate a pacientului și să determine necesitatea transfuziilor sau a altor intervenții. Acesta este un test de bază care ghidează deciziile terapeutice și monitorizarea progresului tratamentului în cazurile de rectoragie.

Teste de coagulare: Testele de coagulare sunt esențiale în evaluarea rectoragiei, mai ales când se suspectează o tulburare de coagulare ca factor contribuitor. Aceste teste includ timpul de protrombină, timpul de tromboplastină parțial activată și raportul internațional normalizat. Ele evaluează funcționarea căilor de coagulare intrinseci și extrinseci, oferind informații despre capacitatea sângelui de a forma cheaguri. Rezultatele anormale pot indica prezența unor afecțiuni precum hemofilia, boala von Willebrand sau efectele medicamentelor anticoagulante. În contextul rectoragiei, testele de coagulare ajută la identificarea pacienților cu risc crescut de sângerare prelungită sau severă. Aceste informații sunt cruciale pentru planificarea intervențiilor terapeutice și pentru ajustarea tratamentelor anticoagulante existente, asigurând un management sigur și eficient al pacientului.

Teste de scaun: Testele de scaun sunt instrumente diagnostice valoroase în evaluarea rectoragiei, oferind informații despre prezența și caracteristicile sângelui în materiile fecale. Testul pentru sânge ocult fecal este utilizat frecvent pentru detectarea sângerărilor invizibile cu ochiul liber, fiind important în screeningul cancerului colorectal. Examenul coproparazitologic poate identifica paraziți intestinali care pot cauza sângerări. Coprocultura este utilă pentru detectarea agenților patogeni bacterieni, cum ar fi Escherichia coli sau Clostridioides difficile, care pot provoca colită hemoragică. Testele de scaun pot include și evaluarea calprotectinei fecale, un marker al inflamației intestinale, util în diagnosticul și monitorizarea bolilor inflamatorii intestinale. Aceste teste sunt non-invazive și pot oferi indicii importante despre cauza rectoragiei, ghidând investigațiile ulterioare și deciziile terapeutice.

Opțiuni de tratament pentru rectoragie

Tratamentul rectoragiei variază în funcție de cauza subiacentă și de severitatea simptomelor. Abordarea terapeutică poate include atât modificări simple ale stilului de viață, cât și intervenții chirurgicale complexe. Scopul principal este oprirea sângerării, tratarea afecțiunii de bază și prevenirea recurențelor.

Tratament bazat pe cauza subiacentă – Hemoroizi

Modificări ale stilului de viață și remedii la domiciliu: Tratamentul inițial al hemoroizilor implică adesea schimbări în dietă și obiceiuri. Creșterea aportului de fibre prin consumul de fructe, legume și cereale integrale ajută la prevenirea constipației și reduce efortul la defecație. Hidratarea adecvată este esențială pentru menținerea consistenței normale a scaunului. Băile de șezut cu apă caldă, de 2-3 ori pe zi, timp de 10-15 minute, pot ameliora disconfortul și promova circulația sanguină locală. Aplicarea de comprese reci poate reduce inflamația și durerea. Utilizarea de unguente sau supozitoare cu substanțe antiinflamatorii și analgezice poate oferi ameliorare temporară. Este important să se evite șederea prelungită pe toaletă și utilizarea hârtiei igienice aspre. Exercițiile regulate și menținerea unei greutăți corporale sănătoase pot, de asemenea, contribui la prevenirea și ameliorarea simptomelor hemoroidale.

Proceduri minim invazive: Pentru hemoroizii care nu răspund la tratamentele conservative, există mai multe opțiuni minim invazive. Ligatura elastică este o procedură frecvent utilizată, în care un elastic mic este aplicat la baza hemoroidului intern, întrerupând fluxul sanguin și cauzând căderea acestuia în câteva zile. Scleroterapia implică injectarea unei soluții chimice în hemoroid, provocând scleroza și retragerea acestuia. Fotocoagularea cu infraroșu utilizează căldura pentru a coagula vasele de sânge din hemoroid, reducând fluxul sanguin. Crioterapia, care implică înghețarea țesutului hemoroidal, este o altă opțiune, deși mai puțin frecvent utilizată. Aceste proceduri pot fi efectuate în cabinetul medical, cu disconfort minim și recuperare rapidă. Ele sunt eficiente pentru hemoroizii de grad 1-3 și pot fi repetate dacă este necesar.

Intervenții chirurgicale: Intervențiile chirurgicale sunt rezervate pentru cazurile severe de hemoroizi sau atunci când tratamentele conservative și procedurile minim invazive nu au avut succes. Hemoroidectomia tradițională implică excizia chirurgicală a țesutului hemoroidal și este considerată cea mai eficientă metodă pe termen lung, deși recuperarea poate fi dureroasă. Procedura pentru prolaps și hemoroizi implică utilizarea unui dispozitiv circular de capsare pentru a repoziția țesutul hemoroidal și a întrerupe fluxul sanguin către hemoroizi. Desarterializarea hemoroidală transanală ghidată Doppler este o tehnică mai nouă care implică legarea arterelor care alimentează hemoroizii. Aceste proceduri chirurgicale sunt de obicei efectuate sub anestezie și pot necesita o perioadă de recuperare de câteva săptămâni. Alegerea metodei chirurgicale depinde de severitatea hemoroizilor, preferințele pacientului și experiența chirurgului.

Tratament bazat pe cauza subiacentă – Fisuri anale

Managementul conservator: Tratamentul conservator al fisurilor anale se concentrează pe ameliorarea simptomelor și promovarea vindecării naturale. O componentă esențială este modificarea dietei pentru a preveni constipația și a reduce traumatismul la defecație. Creșterea aportului de fibre și hidratarea adecvată sunt cruciale pentru înmuierea scaunului. Băile de șezut cu apă caldă, de 2-3 ori pe zi, timp de 10-15 minute, pot ameliora durerea și spasmul muscular, promovând circulația sanguină locală. Utilizarea unui bidet sau spălarea delicată cu apă după defecație, în locul ștergerii cu hârtie igienică, poate preveni iritarea suplimentară. Aplicarea de comprese reci poate reduce inflamația și durerea. Pacienții sunt sfătuiți să evite ridicarea de greutăți și efortul excesiv în timpul defecației. În multe cazuri, aceste măsuri conservative pot duce la vindecarea fisurilor acute în câteva săptămâni.

Medicație: Tratamentul medicamentos al fisurilor anale vizează relaxarea sfincterului anal intern, îmbunătățirea fluxului sanguin local și reducerea durerii. Unguentele topice cu nitroglicerină (0,2-0,4%) sunt frecvent prescrise pentru a relaxa sfincterul anal și a îmbunătăți perfuzia tisulară. Blocantele canalelor de calciu topice, precum nifedipina sau diltiazem, pot fi utilizate ca alternativă, având mai puține efecte secundare sistemice. Analgezicele topice, cum ar fi lidocaina, pot oferi ameliorarea temporară a durerii. În cazurile de infecție secundară, pot fi prescrise antibiotice topice sau orale. Pentru gestionarea durerii sistemice, pot fi recomandate analgezice orale non-opioide. În unele cazuri, injecțiile cu toxină botulinică în sfincterul anal intern pot fi utilizate pentru a induce relaxarea musculară temporară, facilitând vindecarea. Tratamentul medicamentos este adesea combinat cu măsuri conservative pentru rezultate optime.

Opțiuni chirurgicale: Intervenția chirurgicală pentru fisurile anale este luată în considerare atunci când tratamentele conservative și medicamentoase nu reușesc să ofere ameliorare după 6-8 săptămâni sau în cazul fisurilor cronice recurente. Sfincterotomia laterală internă este procedura standard, implicând secționarea parțială a sfincterului anal intern pentru a reduce presiunea și a permite vindecarea fisurii. Această procedură poate fi efectuată deschis sau prin tehnici minim invazive. Lamboul cutanat de avansare este o altă opțiune, în care un lambou de piele este utilizat pentru a acoperi fisura, fiind utilă în special pentru fisurile cronice sau atipice. Dilatarea anală controlată sub anestezie este uneori utilizată, deși mai rar din cauza riscului de incontinență. Fistulotomia poate fi necesară în cazurile complicate de fistule anale. Recuperarea post-operatorie implică de obicei gestionarea durerii, băi de șezut și măsuri pentru prevenirea constipației. Succesul chirurgical este ridicat, dar pacienții trebuie informați despre riscul potențial de incontinență.

Tratament bazat pe cauza subiacentă – Boli inflamatorii intestinale

Medicație: Tratamentul medicamentos al bolilor inflamatorii intestinale (BII) vizează reducerea inflamației, controlul simptomelor și prevenirea complicațiilor, inclusiv a rectoragiei. Aminosalicilații, precum mesalazina, sunt utilizați pentru inducerea și menținerea remisiunii în colita ulcerativă ușoară până la moderată. Corticosteroizii sistemici sau topici sunt eficienți pentru controlul rapid al inflamației în fazele acute, dar nu sunt recomandați pentru utilizare pe termen lung datorită efectelor secundare. Imunomodulatoarele, cum ar fi azatioprina sau metotrexatul, sunt utilizate pentru menținerea remisiunii și reducerea dependenței de steroizi. Terapiile biologice, inclusiv inhibitorii de factor de necroză tumorală (anti-TNF) precum infliximab sau adalimumab, și inhibitori ai integrinelor, precum vedolizumab, sunt eficiente în cazurile moderate până la severe. Inhibitorii enzimei JAK, precum tofacitinib, reprezintă o clasă mai nouă de medicamente utilizate în BII. Antibioticele pot fi necesare în cazul complicațiilor infecțioase. Tratamentul este individualizat și poate necesita ajustări frecvente bazate pe răspunsul pacientului și severitatea bolii.

Modificări ale stilului de viață: Modificările stilului de viață joacă un rol crucial în managementul bolilor inflamatorii intestinale și în reducerea episoadelor de rectoragie. Dieta reprezintă un aspect esențial, pacienții fiind sfătuiți să identifice și să evite alimentele care le agravează simptomele. În schimb, se recomandă implementarea unei diete bogată în fibre solubile, benefică pentru unii, sau pentru alții poate fi necesară o dietă cu conținut scăzut de reziduuri în timpul exacerbărilor. Dieta trebuie să includă și o hidratare adecvată pentru a preveni constipația. Renunțarea la fumat este recomandată, deoarece fumatul poate exacerba boala Crohn. Gestionarea stresului prin tehnici precum meditația, yoga sau terapia cognitiv-comportamentală poate ajuta la reducerea frecvenței și severității exacerbărilor. Exercițiile fizice regulate, adaptate la starea de sănătate a pacientului, pot îmbunătăți starea generală și pot ajuta la gestionarea simptomelor. Este important ca pacienții să mențină o comunicare deschisă cu echipa medicală și să adere la planul de tratament prescris.

Intervenție chirurgicală pentru cazurile severe: Intervenția chirurgicală în bolile inflamatorii intestinale este rezervată cazurilor severe sau complicațiilor care nu răspund la tratamentul medical. În colita ulcerativă, colectomia totală cu anastomoză ileo-anală și formarea unui rezervor ileal poate fi necesară în cazuri refractare sau când există risc de cancer. Pentru boala Crohn, intervențiile chirurgicale pot include rezecții intestinale pentru stricturi sau fistule, sau drenarea abceselor. Stricturoplastia este o opțiune pentru stricturile intestinale scurte, permițând conservarea intestinului. În cazuri severe de boală perianală, poate fi necesară crearea unei stome temporare sau permanente. Chirurgia laparoscopică este preferată atunci când este posibil, oferind o recuperare mai rapidă. Este important de menționat că intervenția chirurgicală nu vindecă boala inflamatorie intestinală, iar recidivele post-operatorii sunt posibile, necesitând continuarea tratamentului medical și monitorizare atentă.

Tratament bazat pe cauza subiacentă – Cancer colorectal

Intervenție chirurgicală: Intervenția chirurgicală reprezintă baza în tratamentul cancerului colorectal, fiind adesea prima linie de tratament pentru tumorile localizate. Obiectivul principal este îndepărtarea completă a tumorii împreună cu ganglionii limfatici regionali. Pentru cancerul de colon, se efectuează de obicei o colectomie parțială (hemicolectomie dreaptă sau stângă) sau totală, în funcție de localizarea tumorii. În cazul cancerului rectal, opțiunile includ rezecția anterioară joasă sau amputația rectală abdominoperineală, în funcție de poziția tumorii în raport cu sfincterul anal. Tehnicile minim invazive, precum chirurgia laparoscopică sau robotică, sunt din ce în ce mai utilizate, oferind avantaje precum recuperare mai rapidă și morbiditate redusă. În cazurile avansate local, poate fi necesară o intervenție chirurgicală mai extinsă, implicând organe adiacente. Pentru metastazele hepatice sau pulmonare izolate, rezecția chirurgicală poate fi luată în considerare cu intenție curativă. Reconstrucția tractului digestiv și, dacă este necesar, crearea unei stome temporare sau permanente fac parte din planul chirurgical.

Chimioterapie: Chimioterapia joacă un rol vital în tratamentul cancerului colorectal, fiind utilizată în diverse stadii ale bolii. În stadiile II și III, chimioterapia adjuvantă post-operatorie are scopul de a elimina celulele canceroase microscopice reziduale și de a reduce riscul de recidivă. Regimurile comune includ FOLFOX (5-fluorouracil, leucovorin și oxaliplatin) sau CAPOX (capecitabină și oxaliplatin). Pentru cancerul rectal local avansat, chimioterapia neoadjuvantă (pre-operatorie) este adesea combinată cu radioterapia pentru a reduce dimensiunea tumorii înainte de intervenția chirurgicală. În boala metastatică, chimioterapia devine principala modalitate de tratament, vizând prelungirea supraviețuirii și ameliorarea simptomelor. Regimuri precum FOLFIRI (5-fluorouracil, leucovorin și irinotecan) sau FOLFOXIRI (combinația anterioară plus oxaliplatin) sunt frecvent utilizate. Terapiile țintite, precum bevacizumab (care vizează factorul de creștere al endoteliului vascular) sau cetuximab (care vizează receptorul factorului de creștere epidermal), sunt adesea adăugate la chimioterapia standard pentru a îmbunătăți eficacitatea tratamentului.

Radioterapie: În cancerul rectal local avansat, radioterapia neoadjuvantă (pre-operatorie) este frecvent utilizată în combinație cu chimioterapia pentru a reduce dimensiunea tumorii, facilitând intervenția chirurgicală și reducând riscul de recidivă locală. Aceasta poate fi administrată ca radioterapie cu fracționare standard (pe parcursul a 5-6 săptămâni) sau ca radioterapie cu fracționare scurtă (5 zile). Post-operator, radioterapia poate fi recomandată pentru pacienții cu risc crescut de recidivă locală. În cancerul de colon, radioterapia este mai rar utilizată, fiind rezervată pentru cazurile cu implicare a organelor adiacente sau pentru tratamentul paliativ al metastazelor. Tehnicile moderne de radioterapie, precum radioterapia cu intensitate modulată (IMRT) sau radioterapia ghidată imagistic (IGRT), permit administrarea unor doze mai precise de radiații, maximizând efectul asupra tumorii și minimizând efectele secundare asupra țesuturilor sănătoase din jur. Efectele secundare pot include iritații ale pielii, oboseală și modificări ale funcției intestinale, care sunt de obicei temporare.

Tratamentul de urgență pentru sângerări severe

Spitalizare și stabilizare: În cazul rectoragiei severe, spitalizarea imediată este esențială pentru stabilizarea pacientului și managementul eficient al sângerării. La internare, prioritatea este evaluarea rapidă a stării hemodinamice a pacientului, monitorizându-se continuu semnele vitale, inclusiv tensiunea arterială, frecvența cardiacă și saturația de oxigen. Se asigură două linii venoase de calibru mare pentru administrarea rapidă de fluide și medicamente. Resuscitarea volemică se inițiază prompt cu soluții cristaloide sau coloide pentru a menține perfuzia tisulară adecvată. În cazurile de șoc hemoragic, poate fi necesară administrarea de vasopresoare. Simultan, se efectuează analize de sânge urgente, incluzând hemoleucograma completă, teste de coagulare și determinarea grupei sanguine. Oxigenoterapia se administrează pentru a optimiza transportul de oxigen către țesuturi. Echipa medicală evaluează continuu răspunsul pacientului la tratamentul inițial și ajustează planul terapeutic în consecință.

Transfuzii de sânge: Transfuziile de sânge sunt o componentă critică în managementul rectoragiei severe, având rolul de a restabili volumul sanguin și capacitatea de transport a oxigenului. Decizia de a administra transfuzii se bazează pe mai mulți factori, inclusiv nivelul hemoglobinei, rata sângerării și starea clinică a pacientului. În general, transfuziile sunt indicate când nivelul hemoglobinei scade sub 7-8 g/dL sau în cazul instabilității hemodinamice. Se administrează concentrat eritrocitar, iar în cazurile de coagulopatie se pot adăuga plasmă proaspătă congelată sau trombocite. Transfuziile se efectuează cu prudență, monitorizând atent semnele vitale și posibilele reacții adverse. În situații de urgență extremă, poate fi necesară administrarea de sânge O negativ până la determinarea grupei sanguine specifice. Este important să se mențină un echilibru între asigurarea unei oxigenări tisulare adecvate și evitarea supraîncărcării volemice sau a altor complicații asociate transfuziilor masive.

Intervenții endoscopice: Colonoscopia de urgență permite vizualizarea directă a sursei de sângerare și oferă posibilitatea de intervenție terapeutică imediată. Tehnicile endoscopice utilizate pentru hemostază includ injectarea de soluții vasoconstrictoare sau sclerozante, aplicarea de clipuri hemostatice, coagularea cu argon plasmă și ligatura cu benzi elastice. În cazul leziunilor vasculare, cum ar fi angiodisplaziile, coagularea termică poate fi eficientă. Pentru sângerările diverticulare, injectarea de epinefrină urmată de aplicarea de clipuri este adesea utilizată. În situațiile de sângerare masivă, unde vizualizarea este dificilă, se poate recurge la tehnici de tip „over-the-scope” sau la plasarea stentului sub control endoscopic. Succesul intervenției endoscopice depinde de localizarea și natura leziunii, precum și de experiența endoscopistului. În unele cazuri, pot fi necesare intervenții repetate pentru obținerea hemostazei complete.

Angiografie și embolizare: Angiografia și embolizarea reprezintă opțiuni terapeutice valoroase în cazurile de rectoragie severă când intervențiile endoscopice nu sunt fezabile sau eficiente. Procedura implică injectarea unui agent de contrast în arterele mezenterice pentru a identifica sursa sângerării. Odată localizată, se poate efectua embolizarea selectivă a vasului responsabil. Aceasta implică introducerea de materiale precum spume de gelatină, alcool polivinilic (PVA) sau spirale metalice pentru a obtura vasul sangvin. Tehnica este deosebit de utilă în sângerările diverticulare sau angiodisplaziile care nu pot fi controlate endoscopic. Avantajele includ caracterul minim invaziv și posibilitatea de a trata surse de sângerare inaccesibile endoscopic. Totuși, există riscuri precum ischemia intestinală sau resângerarea. Succesul procedurii depinde de rata activă de sângerare în momentul angiografiei și de expertiza radiologului intervenționist. În unele cazuri, angiografia poate servi ca punte către intervenția chirurgicală definitivă.

Prevenirea rectoragiei

Prevenirea rectoragiei implică adoptarea unui stil de viață sănătos și gestionarea factorilor de risc asociați. Aceasta include menținerea unei diete echilibrate, hidratare adecvată, exerciții fizice regulate și practici corecte de igienă anală. Screeningul periodic pentru afecțiuni colorectale este, de asemenea, esențial în prevenirea și detectarea timpurie a problemelor potențiale.

Menținerea unui stil de viață sănătos

Dietă bogată în fibre: O dietă bogată în fibre joacă un rol crucial în prevenirea rectoragiei prin promovarea unei funcții intestinale sănătoase. Fibrele alimentare ajută la formarea unor scaune moi și voluminoase, reducând astfel efortul necesar în timpul defecației și minimizând riscul de apariție a hemoroizilor sau fisurilor anale. Sursele excelente de fibre includ fructele și legumele proaspete, cerealele integrale, leguminoasele și semințele. Se recomandă consumul a cel puțin 25-30 grame de fibre pe zi pentru adulți. Creșterea aportului de fibre trebuie făcută treptat pentru a evita disconfortul gastrointestinal. Consumul regulat de alimente bogate în fibre poate ajuta, de asemenea, la prevenirea constipației, care este un factor de risc major pentru rectoragie. În plus, o dietă bogată în fibre poate contribui la menținerea unei greutăți corporale sănătoase și la reducerea riscului de boli cardiovasculare și diabet de tip 2.

Hidratare adecvată: Consumul suficient de lichide, în special apă, ajută la înmuierea materiilor fecale, prevenind astfel constipația și efortul excesiv în timpul defecației. Se recomandă consumul a cel puțin 8-10 pahare de apă pe zi, cantitatea putând varia în funcție de activitatea fizică, climă și starea de sănătate individuală. Pe lângă apă, alte lichide benefice includ ceaiurile de plante neîndulcite și supele clare. Este important să se limiteze consumul de băuturi care pot deshidrata, cum ar fi cafeaua, alcoolul și băuturile zaharoase. Hidratarea adecvată contribuie, de asemenea, la menținerea sănătății generale a mucoasei intestinale și poate ajuta la prevenirea formării de scaune tari care pot irita sau leza țesutul anal.

Exerciții fizice regulate: Activitatea fizică regulată joacă un rol important în prevenirea rectoragiei prin îmbunătățirea funcției intestinale și a circulației sanguine. Exercițiile stimulează peristaltismul intestinal, facilitând tranzitul și prevenind constipația. Se recomandă cel puțin 30 de minute de activitate fizică moderată în majoritatea zilelor săptămânii. Activitățile precum mersul pe jos, înotul sau ciclismul sunt excelente pentru îmbunătățirea sănătății digestive. Exercițiile care întăresc mușchii abdominali și pelvieni pot ajuta la îmbunătățirea controlului intestinal. Activitatea fizică regulată ajută, de asemenea, la menținerea unei greutăți corporale sănătoase, reducând astfel presiunea asupra venelor rectale și anale. În plus, exercițiile pot reduce stresul, care este un factor cunoscut în exacerbarea unor afecțiuni gastrointestinale. Este important ca intensitatea și tipul de exerciții să fie adaptate la starea de sănătate și condiția fizică individuală.

Evitarea efortului în timpul defecației

Evitarea efortului excesiv în timpul defecației este crucială pentru prevenirea rectoragiei. Efortul prelungit și intens poate crește presiunea în venele rectale și anale, ducând la apariția sau agravarea hemoroizilor și a fisurilor anale. Pentru a minimiza efortul, este important să se răspundă prompt la senzația de defecație și să se evite petrecerea timpului îndelungat pe toaletă. Adoptarea unei poziții corecte, cu genunchii ridicați mai sus decât șoldurile (eventual folosind un scăunel pentru picioare), poate facilita evacuarea naturală a intestinelor. Practicarea unor tehnici de relaxare și respirație poate ajuta la reducerea tensiunii musculare în timpul defecației. În cazul constipației persistente, care poate duce la efort excesiv, se recomandă consultarea unui medic pentru a aborda cauza de bază și a preveni complicațiile pe termen lung.

Igiena anală corespunzătoare

Menținerea unei igiene anale adecvate este esențială pentru prevenirea rectoragiei și a altor probleme anorectale. După defecație, zona anală trebuie curățată blând, folosind hârtie igienică moale sau șervețele umede fără alcool. Se recomandă ștergerea sau tamponarea ușoară, evitând frecarea excesivă care poate irita pielea sensibilă. Utilizarea unui bidet sau spălarea zonei cu apă călduță poate fi mai potrivită decât folosirea exclusivă a hârtiei igienice. Este important să se evite utilizarea produselor parfumate sau cu substanțe iritante în zona anală. După curățare, zona trebuie uscată complet pentru a preveni macerarea pielii. Schimbarea regulată a lenjeriei intime și evitarea hainelor prea strâmte pot ajuta la menținerea unei bune igiene. În cazul iritațiilor persistente sau a disconfortului, se recomandă consultarea unui medic pentru a exclude afecțiuni precum dermatita sau infecțiile fungice.

Screeninguri regulate pentru cancerul colorectal

Recomandările generale sugerează începerea screeningului la vârsta de 45 de ani pentru persoanele cu risc mediu, sau mai devreme pentru cei cu factori de risc crescut, cum ar fi istoricul familial de cancer colorectal. Metodele de screening includ colonoscopia, care permite vizualizarea directă a întregului colon și îndepărtarea polipilor precanceroși, și testul imunochimic fecal (FIT), care detectează sângele ocult în scaun. Alte opțiuni includ sigmoidoscopia flexibilă și colonografia CT. Frecvența screeningului variază în funcție de metoda aleasă și de rezultatele anterioare. De exemplu, colonoscopia se recomandă la fiecare 10 ani pentru persoanele cu risc mediu, în timp ce FIT se efectuează anual. Este esențial ca pacienții să discute cu medicul lor pentru a determina cea mai potrivită metodă și frecvență de screening, bazată pe profilul individual de risc.