Hiperecogen: tipuri de mase, cauze si management-ul acestora

Masele hiperecogene apar mai luminoase decât țesuturile înconjurătoare și sunt adesea asociate cu structuri dense sau bogate în grăsimi. Pe de altă parte, masele hipoecogene apar mai întunecate și pot indica prezența unor leziuni solide sau a unor structuri cu conținut lichidian. Înțelegerea acestor caracteristici ecografice este crucială pentru medicii radiologi în procesul de diagnostic diferențial și în ghidarea deciziilor terapeutice ulterioare.

Cauze benigne ale maselor hiperecogene

Hamartom: Hamartomul mamar, cunoscut și sub numele de fibroadenolipom, este o tumoră benignă rară care apare ca o masă hiperecogenă bine delimitată la ecografie. Această leziune este compusă din țesut glandular, adipos și fibros, toate acestea fiind elemente normale ale sânului, dar aranjate într-un mod dezorganizat. Aspectul ecografic tipic al hamartomului include o margine clară, adesea înconjurată de un halou hipoecogen subțire, și o structură internă heterogenă cu zone hiperecogene reprezentând componentele adipoase. Dimensiunile pot varia considerabil, de la câțiva milimetri până la mai mulți centimetri. Deși hamartomul este benign și nu necesită tratament în absența simptomelor, diagnosticul diferențial cu alte leziuni mamare este important pentru managementul corect al pacientului.

Lipom: Acesta este o tumoră benignă frecventă, compusă din celule adipoase mature, care poate apărea în diverse țesuturi ale corpului, inclusiv în sân. La ecografie, lipomul se prezintă tipic ca o masă hiperecogenă, bine delimitată, cu o capsulă fină și ecogenă. Interiorul leziunii este omogen, reflectând compoziția sa uniformă de țesut adipos. Dimensiunile lipomului pot varia considerabil, de la câțiva milimetri la câțiva centimetri. O caracteristică distinctivă a lipomului la ecografie este absența vascularizației interne la examinarea Doppler. Deși sunt benigne, lipomele mari pot cauza disconfort sau probleme estetice, necesitând uneori îndepărtare chirurgicală. Diagnosticul diferențial include alte leziuni hiperecogene, precum hamartomul sau angiolipomul, fiind important să se coreleze aspectul ecografic cu examenul clinic și, dacă este necesar, cu alte metode imagistice pentru un diagnostic precis.

Angiolipom: Acesta este o variantă rară de lipom, caracterizată prin prezența unei componente vasculare semnificative în cadrul țesutului adipos. La examinarea ecografică, angiolipomul apare ca o masă hiperecogenă, datorită conținutului său adipos, dar cu zone hipoecogene în interior, reprezentând componentele vasculare. Marginile leziunii sunt de obicei bine definite, deși pot fi mai puțin clare decât în cazul lipomului clasic. O caracteristică distinctivă a angiolipomului este prezența semnalului Doppler color în interiorul masei, indicând vascularizația crescută. Dimensiunile pot varia, dar de obicei sunt mai mici decât lipomele clasice. Angiolipomele sunt de obicei asimptomatice, dar pot cauza durere sau sensibilitate locală din cauza componentei vasculare. Diagnosticul diferențial include alte leziuni hiperecogene vascularizate, fiind uneori necesară biopsia pentru confirmarea diagnosticului.

Hemangiom: Acesta este o malformație vasculară benignă, compusă din vase de sânge anormal dilatate. În contextul sânului, hemangiomul poate apărea ca o masă hiperecogenă la ecografie, datorită interfeței multiple dintre vasele de sânge și țesutul înconjurător. Aspectul ecografic poate varia, prezentând adesea o structură heterogenă cu zone hipoecogene reprezentând spațiile vasculare. Marginile leziunii sunt de obicei bine definite, dar pot fi neregulate. O caracteristică importantă este prezența unui flux sanguin intens la examinarea Doppler color, reflectând natura sa vasculară. Hemangiomele mamare sunt rare și de obicei asimptomatice, dar pot crește în dimensiuni în timpul sarcinii sau sub influența hormonilor. Diagnosticul diferențial include alte leziuni vascularizate, fiind uneori necesare investigații suplimentare precum rezonanța magnetică pentru caracterizarea completă a leziunii.

Hematom: Acesta reprezintă o colecție localizată de sânge în țesut, rezultată în urma unui traumatism sau a unei intervenții chirurgicale. Aspectul ecografic al unui hematom variază în funcție de stadiul său de evoluție. În faza acută, hematomul apare ca o masă hipoecogenă sau anecoică, reflectând conținutul lichidian. Pe măsură ce sângele coagulează și se organizează, hematomul devine progresiv mai ecogen, putând apărea ca o masă hiperecogenă în stadiile tardive. Marginile hematomului sunt inițial neregulate, devenind mai bine definite în timp. O caracteristică importantă este absența vascularizației interne la examinarea Doppler color. Dimensiunile și forma hematomului pot varia considerabil. Evoluția temporală a aspectului ecografic este esențială pentru diagnostic, majoritatea hematomelor rezolvându-se spontan în timp. În cazuri incerte, urmărirea ecografică sau corelarea cu istoricul clinic poate fi necesară pentru diferențierea de alte leziuni.

Necroza grăsoasă: Aceasta este o condiție benignă care apare ca urmare a unui traumatism sau a unei intervenții chirurgicale la nivelul sânului, ducând la deteriorarea țesutului adipos. La ecografie, aspectul necrozei grăsoase poate varia considerabil, reflectând stadiul procesului de vindecare. În fazele inițiale, leziunea poate apărea hipoecogenă sau complexă, cu zone de ecogenitate mixtă. Pe măsură ce procesul de vindecare avansează, necroza grăsoasă devine progresiv mai hiperecogenă, datorită formării de țesut cicatricial și calcificărilor. Marginile pot fi inițial neregulate, devenind mai bine definite în timp. O caracteristică distinctivă este prezența calcificărilor în interiorul leziunii, care apar ca puncte hiperecogene strălucitoare. Dimensiunile și forma pot varia, iar evoluția temporală a aspectului ecografic este importantă pentru diagnostic. Corelarea cu istoricul clinic și, uneori, biopsia sunt necesare pentru diferențierea de alte leziuni mamare.

Fibroză: Aceasta reprezintă formarea excesivă de țesut conjunctiv fibros ca răspuns la diverse procese patologice, inclusiv inflamație, traumatisme sau intervenții chirurgicale. La examinarea ecografică, fibroza apare adesea ca o zonă hiperecogenă, reflectând densitatea crescută a țesutului fibros. Aspectul poate fi heterogen, cu zone de ecogenitate variabilă, în funcție de gradul de fibroză și prezența altor modificări tisulare. Marginile zonei fibrotice pot fi neregulate și prost definite, reflectând natura difuză a procesului. Fibroza poate distorsiona arhitectura normală a țesutului, ducând la retracții sau deformări ale structurilor adiacente. La examinarea Doppler, zona fibrotică prezintă de obicei o vascularizație redusă. Diagnosticul diferențial include alte leziuni hiperecogene, precum cicatricile post-chirurgicale sau modificările post-radioterapie, fiind important să se coreleze aspectul ecografic cu istoricul clinic al pacientului.

Galactocel: Acesta este o formațiune chistică benignă umplută cu lapte, care apare de obicei în perioada de alăptare sau imediat după întreruperea acesteia. La examinarea ecografică, aspectul galactocelului poate varia în funcție de compoziția sa. În faza acută, când conținutul este predominant lichidian, galactocelul apare ca o masă anecoică sau hipoecogenă, cu margini bine definite. Pe măsură ce conținutul se îngroașă, leziunea poate deveni mai ecogenă, prezentând un aspect complex, cu zone hiperecogene reprezentând particulele de grăsime din lapte. O caracteristică distinctivă este prezența nivelului fluid-fluid în interiorul leziunii, vizibil la schimbarea poziției pacientului. Galactocelul nu prezintă vascularizație internă la examinarea Doppler. Dimensiunile pot varia considerabil, iar evoluția în timp, cu posibila resorbție spontană, este importantă pentru diagnostic. În cazuri incerte, aspirația conținutului poate confirma diagnosticul și poate fi și terapeutică.

Cauze maligne ale maselor hiperecogene

Carcinom ductal invaziv: Carcinomul ductal invaziv, cea mai frecventă formă de cancer mamar, se prezintă de obicei ca o masă hipoecogenă la ecografie. Cu toate acestea, în anumite cazuri, poate apărea ca o leziune hiperecogenă, în special când conține componente fibroase sau calcificări extensive. Aspectul hiperecogen poate fi atribuit interfeței multiple între celulele tumorale și stroma fibroasă. Caracteristicile sugestive pentru malignitate includ marginile neregulate sau spiculate, forma verticală (mai înaltă decât lată), atenuarea posterioară a ecourilor și vascularizația internă crescută la examinarea Doppler. Dimensiunile și forma pot varia considerabil. Prezența microcalcificărilor asociate, vizibile ca puncte hiperecogene fine în interiorul masei, poate fi un indiciu suplimentar de malignitate. Diagnosticul definitiv necesită corelarea cu examenul clinic, mamografia și, în final, biopsia.

Carcinom ductal in situ (CDIS): Acesta reprezintă o formă precoce de cancer mamar, în care celulele maligne sunt limitate la interiorul ductelor mamare, fără a invada țesuturile înconjurătoare. La ecografie, CDIS poate prezenta un aspect variabil, inclusiv hiperecogen în anumite cazuri. Această hiperecogenitate poate fi atribuită prezenței microcalcificărilor în interiorul ductelor afectate. CDIS apare adesea ca o zonă de distorsiune arhitecturală subtilă, cu margini prost definite și neregulate. Poate fi asociat cu dilatarea ductală și prezența de microcalcificări grupate, vizibile ca puncte hiperecogene fine. Examinarea Doppler poate evidenția o vascularizație crescută în zona afectată. Diagnosticul CDIS prin ecografie singură este dificil, fiind esențială corelarea cu mamografia, care este mai sensibilă în detectarea microcalcificărilor caracteristice. Biopsia ghidată imagistic este necesară pentru confirmarea diagnosticului.

Carcinom lobular invaziv: Carcinomul lobular invaziv, al doilea tip cel mai frecvent de cancer mamar, prezintă adesea provocări în diagnosticul imagistic datorită pattern-ului său de creștere difuz. La ecografie, poate apărea ocazional ca o masă hiperecogenă, deși acest aspect este mai puțin frecvent decât în cazul carcinomului ductal. Hiperecogenitatea poate fi atribuită infiltrării difuze a celulelor tumorale în țesutul fibros al sânului. Caracteristicile sugestive pentru malignitate includ marginile prost definite sau spiculate, distorsiunea arhitecturală a țesutului înconjurător și atenuarea posterioară a ecourilor. Forma leziunii poate fi neregulată sau poate mima o zonă de fibroză benignă. Vascularizația la examinarea Doppler poate fi crescută, dar mai puțin pronunțată decât în carcinomul ductal. Dimensiunile reale ale tumorii sunt adesea subestimate la ecografie. Diagnosticul definitiv necesită corelarea cu examenul clinic, mamografia și, inevitabil, biopsia, carcinomul lobular fiind cunoscut pentru dificultatea sa în detectarea imagistică.

Angiosarcom: Angiosarcomul mamar este o tumoră malignă rară, extrem de agresivă, care își are originea în celulele endoteliale ale vaselor sanguine sau limfatice. La examinarea ecografică, angiosarcomul poate prezenta un aspect variabil, inclusiv hiperecogen în anumite cazuri. Această hiperecogenitate poate fi atribuită prezenței multiplelor spații vasculare și a zonelor hemoragice în interiorul tumorii. Leziunea apare adesea ca o masă cu margini prost definite și neregulate, cu o arhitectură internă heterogenă. O caracteristică distinctivă este vascularizația intensă evidențiată la examinarea Doppler, reflectând natura sa vasculară. Dimensiunile pot varia considerabil, iar creșterea rapidă este tipică. Angiosarcomul poate fi asociat cu edem cutanat și îngroșarea pielii. Diagnosticul este dificil doar prin ecografie, fiind necesară corelarea cu examenul clinic, alte metode imagistice și, în final, biopsia pentru confirmarea diagnosticului.

Limfom: Limfomul mamar primar este o formă rară de cancer care afectează țesutul limfoid al sânului. La ecografie, limfomul poate apărea ca o masă hiperecogenă, deși acest aspect nu este tipic. Hiperecogenitatea poate fi atribuită infiltrării difuze a celulelor limfomatoase în țesutul mamar. Leziunea se prezintă de obicei ca o masă solitară, bine circumscrisă, cu margini regulate sau ușor lobulate. Dimensiunile pot fi considerabile, iar creșterea rapidă este caracteristică. Ecogenitatea internă poate fi heterogenă, cu zone hipoecogene reprezentând arii de necroză sau hemoragie. La examinarea Doppler, se poate observa o vascularizație crescută, atât periferică cât și internă. Un aspect particular este absența distorsiunii arhitecturale a țesutului înconjurător, spre deosebire de alte tipuri de cancer mamar. Diagnosticul definitiv necesită biopsia, limfomul mamar putând mima alte tipuri de tumori maligne sau chiar benigne la examinarea imagistică.

Metastaze la nivelul sânului: Metastazele mamare reprezintă diseminarea la nivelul sânului a celulelor canceroase provenite din alte organe. La ecografie, aspectul metastazelor poate fi variabil, inclusiv hiperecogen în anumite cazuri. Această hiperecogenitate poate fi atribuită reacției stromale intense sau prezenței de calcificări în interiorul leziunii. Metastazele apar de obicei ca mase bine circumscrise, rotunde sau ovale, cu margini regulate sau ușor lobulate. Pot fi unice sau multiple, iar distribuția lor în sân poate fi difuză. Dimensiunile sunt variabile, dar de obicei mai mici decât tumorile primare mamare. La examinarea Doppler, vascularizația poate fi crescută, atât periferic cât și în interiorul leziunii. Un aspect caracteristic este absența distorsiunii arhitecturale a țesutului mamar înconjurător. Originea metastazelor poate influența aspectul ecografic, fiind necesară corelarea cu istoricul oncologic al pacientului și efectuarea biopsiei pentru diagnosticul definitiv.

Caracteristici sugestive pentru malignitate

Margini neregulate: Prezența marginilor neregulate reprezintă unul dintre cele mai importante indicii ecografice pentru malignitate. Marginile neregulate reflectă creșterea infiltrativă a tumorii în țesutul înconjurător. Acestea pot apărea sub formă de spiculi, lobulări sau extensii angulare care se extind în țesutul adiacent. Spiculațiile sunt proiecții fine, în formă de ac, care radiază din masa principală. Lobulările reprezintă proeminențe rotunjite ale marginii tumorii. Extensiile angulare sunt proiecții mai mari, cu aspect triunghiular. Aceste caracteristici sunt în contrast cu marginile netede și bine definite tipice leziunilor benigne. Evaluarea atentă a întregii circumferințe a masei este esențială, deoarece neregularitățile pot fi subtile și prezente doar pe o porțiune a marginii. Prezența marginilor neregulate crește semnificativ suspiciunea de malignitate și, în general, indică necesitatea unei biopsii pentru evaluare histologică.

Conul de umbră posterior: Acesta reprezintă o zonă hipoecogenă sau anecoică situată posterior față de o masă la examinarea ecografică. Acest fenomen apare atunci când undele sonore sunt puternic atenuate sau reflectate de o structură densă, rezultând o „umbră” în imaginea de sub aceasta. În contextul maselor mamare, conul de umbră posterior este adesea asociat cu leziunile maligne, în special cu carcinomul ductal invaziv. Acesta se datorează densității crescute a tumorii și dezorganizării arhitecturale a țesutului, care atenuează puternic undele sonore. Cu toate acestea, nu toate masele maligne produc con de umbră, iar unele leziuni benigne (cum ar fi fibroadenoamele) pot prezenta, de asemenea, acest aspect. Prezența conului de umbră posterior, în special când este asociată cu alte caracteristici suspecte, crește semnificativ probabilitatea de malignitate și indică necesitatea investigațiilor suplimentare, inclusiv biopsia.

Axa verticală: Orientarea verticală a unei mase la ecografie, cunoscută și sub numele de „mai înaltă decât lată”, este un indicator important al potențialului malign. Această caracteristică se referă la situația în care diametrul anteroposterior (înălțimea) al masei este mai mare decât diametrul transversal (lățimea). Leziunile maligne tind să crească perpendicular pe planul fasciilor, rezultând această orientare verticală. În contrast, leziunile benigne tind să se dezvolte paralel cu planurile tisulare, având o formă mai ovală sau rotundă. Evaluarea axei verticale se realizează în planul radial sau antiradial al ecografiei. Prezența acestei caracteristici, în special când este asociată cu alte semne suspecte, crește semnificativ probabilitatea de malignitate. Cu toate acestea, nu toate masele cu orientare verticală sunt maligne, iar unele leziuni benigne pot prezenta acest aspect, în special când sunt localizate aproape de piele sau de peretele toracic.

Ecogenitate heterogenă: Aceasta se referă la variația neuniformă a ecogenității în interiorul unei mase la examinarea ecografică. Această caracteristică poate fi un indicator important al malignității, deși nu este specifică exclusiv leziunilor maligne. Heterogenitatea reflectă variabilitatea structurală internă a masei, care poate fi cauzată de prezența zonelor de necroză, hemoragie, calcificări sau diferite tipuri de țesuturi tumorale. În cazul maselor maligne, heterogenitatea poate fi pronunțată, cu zone hipoecogene și hiperecogene amestecate neuniform. Acest aspect contrastează cu ecogenitatea omogenă tipică multor leziuni benigne. Evaluarea atentă a distribuției și intensității zonelor cu ecogenitate diferită poate oferi indicii suplimentare despre natura masei. Prezența ecogenității heterogene, în special când este asociată cu alte caracteristici suspecte, crește necesitatea investigațiilor suplimentare, inclusiv biopsia, pentru stabilirea diagnosticului definitiv.

Managementul maselor hiperecogene

Abordarea terapeutică a maselor hiperecogene variază în funcție de natura leziunii, simptome și caracteristicile pacientului. Strategiile de management includ observația atentă, intervenții minim invazive și tratamente chirurgicale, adaptate fiecărui caz în parte.

Mase benigne

Observație și urmărire: Pentru masele hiperecogene confirmate ca fiind benigne prin investigații imagistice și biopsie, observația și urmărirea periodică reprezintă adesea strategia de management preferată. Această abordare implică monitorizarea regulată a leziunii prin examinări clinice și imagistice la intervale stabilite. Frecvența urmăririi este determinată de caracteristicile specifice ale leziunii și de factori de risc individuali. Ecografia este metoda imagistică preferată pentru urmărire, permițând evaluarea modificărilor în dimensiune, formă sau ecogenitate. Pacienții sunt instruiți să raporteze orice modificări sau simptome noi apărute între vizitele programate. Această strategie permite evitarea intervențiilor chirurgicale inutile, reducând astfel riscurile și costurile asociate, în timp ce asigură detectarea precoce a oricăror modificări suspecte care ar putea necesita intervenție.

Excizia chirurgicală pentru cazurile simptomatice: În cazul maselor hiperecogene benigne care cauzează simptome semnificative sau disconfort, excizia chirurgicală poate fi recomandată. Simptomele care pot justifica intervenția chirurgicală includ durerea persistentă, creșterea rapidă în dimensiuni, modificări ale pielii sau interferența cu activitățile zilnice. Procedura implică îndepărtarea completă a leziunii sub anestezie locală sau generală, în funcție de dimensiunea și localizarea acesteia. Tehnicile chirurgicale moderne vizează minimizarea cicatricilor și păstrarea esteticii sânului. După excizie, țesutul este trimis pentru examinare histopatologică pentru confirmarea finală a diagnosticului. Recuperarea post-operatorie este de obicei rapidă, cu revenirea la activitățile normale în câteva zile până la câteva săptămâni, în funcție de amploarea intervenției.

Mase maligne

Stadializare și gradare: Acestea sunt procese cruciale în managementul maselor hiperecogene maligne, oferind informații esențiale despre extinderea bolii și agresivitatea tumorii. Stadializarea implică evaluarea dimensiunii tumorii, a implicării ganglionilor limfatici și a prezenței metastazelor la distanță, utilizând sistemul TNM (Tumoră, Noduli, Metastaze). Această clasificare ajută la determinarea prognosticului și ghidează deciziile terapeutice. Gradarea, pe de altă parte, evaluează gradul de diferențiere celulară al tumorii, reflectând agresivitatea sa biologică. Tumorile bine diferențiate tind să aibă un prognostic mai bun comparativ cu cele slab diferențiate. Procesul de stadializare și gradare implică o combinație de examinări clinice, imagistice (ecografie, mamografie, tomografie computerizată, imagistică prin rezonanță magnetică) și analize histopatologice ale țesutului tumoral. Aceste informații sunt esențiale pentru elaborarea unui plan de tratament personalizat și pentru estimarea prognosticului pacientului.

Tratament chirurgical: Acesta reprezintă adesea piatra de temelie în managementul maselor hiperecogene maligne. Obiectivul principal este îndepărtarea completă a tumorii cu margini de rezecție libere de celule canceroase. Opțiunile chirurgicale variază de la chirurgia conservatoare de sân (lumpectomie) la mastectomie, în funcție de dimensiunea și localizarea tumorii, precum și de preferințele pacientului. Lumpectomia implică îndepărtarea tumorii împreună cu o margine de țesut normal înconjurător, în timp ce mastectomia presupune îndepărtarea întregului sân. În multe cazuri, intervenția chirurgicală include și evaluarea ganglionilor limfatici axilari prin biopsia ganglionului santinelă sau disecție axilară. Tehnicile chirurgicale moderne se concentrează pe obținerea unui rezultat oncologic optim, minimizând în același timp impactul estetic și funcțional. Reconstrucția mamară poate fi efectuată imediat sau ulterior, în funcție de situația clinică și preferințele pacientului.

Radioterapie: Aceasta joacă un rol crucial în tratamentul maselor hiperecogene maligne, fiind adesea utilizată în combinație cu chirurgia și alte modalități terapeutice. Această tehnică folosește radiații ionizante de înaltă energie pentru a distruge celulele canceroase rămase și a reduce riscul de recidivă locală. Radioterapia poate fi administrată extern (teleterapie) sau intern (brahiterapie). În cazul chirurgiei conservatoare de sân, radioterapia adjuvantă este de obicei recomandată pentru a trata întregul sân rămas. Pentru pacienții care au suferit mastectomie, radioterapia poate fi indicată în cazuri cu risc crescut de recidivă. Planificarea tratamentului radiologic este personalizată, luând în considerare localizarea și extinderea tumorii, precum și caracteristicile individuale ale pacientului. Tehnicile moderne de radioterapie, cum ar fi radioterapia cu intensitate modulată (IMRT), permit o precizie crescută în administrarea dozei, minimizând efectele adverse asupra țesuturilor sănătoase înconjurătoare.

Chimioterapie: Aceasta reprezintă o componentă esențială în tratamentul multidisciplinar al maselor hiperecogene maligne, în special pentru tumorile cu risc crescut de metastazare sau pentru boala metastatică. Această modalitate terapeutică utilizează medicamente citotoxice pentru a distruge celulele canceroase sau a încetini creșterea lor. Chimioterapia poate fi administrată înainte de intervenția chirurgicală (neoadjuvantă) pentru a reduce dimensiunea tumorii și a facilita chirurgia conservatoare, sau după intervenție (adjuvantă) pentru a elimina eventualele celule canceroase reziduale și a reduce riscul de recidivă. Regimurile de chimioterapie sunt personalizate în funcție de tipul și stadiul cancerului, precum și de caracteristicile biologice ale tumorii. Tratamentul implică de obicei combinații de medicamente administrate în cicluri, pe o perioadă de mai multe luni. Deși chimioterapia poate avea efecte secundare semnificative, progresele recente în managementul acestora au îmbunătățit semnificativ tolerabilitatea tratamentului și calitatea vieții pacienților.

Terapie țintită: Aceasta reprezintă o abordare inovatoare în tratamentul maselor hiperecogene maligne, concentrându-se pe atacarea specifică a caracteristicilor moleculare ale celulelor canceroase. Aceste tratamente sunt concepute pentru a interfera cu mecanismele specifice de creștere și supraviețuire a celulelor tumorale, oferind o eficacitate crescută și, adesea, efecte secundare reduse comparativ cu chimioterapia tradițională. Exemple de terapii țintite includ anticorpii monoclonali (precum trastuzumab pentru tumorile HER2-pozitive) și inhibitorii de tirozin kinază. Selecția terapiei țintite se bazează pe profilul molecular al tumorii, determinat prin teste genetice și imunohistochimice. Aceste tratamente pot fi administrate singure sau în combinație cu alte modalități terapeutice. Terapia țintită a revoluționat managementul anumitor subtipuri de cancer, îmbunătățind semnificativ prognosticul și calitatea vieții pacienților. Cercetările continue în acest domeniu promit dezvoltarea de noi agenți terapeutici și strategii de tratament personalizate.

Terapie hormonală: Aceasta joacă un rol crucial în tratamentul maselor hiperecogene maligne care sunt sensibile la hormoni, în special în cazul cancerului de sân cu receptori hormonali pozitivi. Această abordare terapeutică vizează reducerea sau blocarea efectelor estrogenului și progesteronului asupra creșterii celulelor canceroase. Există mai multe tipuri de terapie hormonală, inclusiv modulatori selectivi ai receptorilor de estrogen (precum tamoxifenul), inhibitori de aromatază (utilizați la femeile postmenopauzale) și agenți care suprimă funcția ovariană. Tratamentul poate fi administrat ca terapie adjuvantă după intervenția chirurgicală pentru a reduce riscul de recidivă, sau ca tratament pentru boala metastatică. Durata terapiei hormonale poate varia de la câțiva ani până la tratament pe termen lung, în funcție de factori individuali. Deși terapia hormonală poate avea efecte secundare, acestea sunt de obicei mai ușoare decât cele asociate chimioterapiei. Monitorizarea atentă și ajustarea tratamentului sunt esențiale pentru optimizarea beneficiilor și minimizarea efectelor adverse.