Gastrita duodenala: cauze, simptome, tratament si prevenire

Deși de multe ori este o afecțiune ușoară și temporară, gastrita duodenală netratată poate duce la complicații precum ulcere sau sângerări. Diagnosticul se bazează pe simptome, teste de laborator și endoscopie, iar tratamentul implică de obicei medicamente pentru reducerea acidității gastrice, antibiotice în cazul infecției cu H. pylori și modificări ale stilului de viață. Cu îngrijire adecvată și urmarea recomandărilor medicale, majoritatea persoanelor cu gastrită duodenală se recuperează complet.

Ce este gastrita și duodenita

Gastrita și duodenita sunt două afecțiuni inflamatorii care afectează tractul digestiv superior. Deși au localizări anatomice diferite, aceste condiții sunt adesea asociate și pot avea cauze și simptome similare. Înțelegerea naturii și impactului acestor afecțiuni este esențială pentru gestionarea eficientă a sănătății digestive.

Definiție și descriere

Gastrita: Inflamația mucoasei stomacului: Gastrita reprezintă inflamarea mucoasei care căptușește interiorul stomacului. Această afecțiune poate fi acută, apărând brusc și durând pentru o perioadă scurtă, sau cronică, dezvoltându-se treptat și persistând pentru o perioadă îndelungată. Inflamația poate varia în intensitate, de la forme ușoare la severe, și poate afecta diferite zone ale stomacului. Gastrita perturbă funcționarea normală a stomacului, interferând cu procesele de digestie și protecție împotriva acizilor gastrici. Simptomele pot include dureri abdominale, greață, vărsături și senzație de plenitudine. În cazurile severe, gastrita poate duce la eroziuni ale mucoasei stomacale sau chiar la ulcere gastrice.

Duodenita: Inflamația duodenului: Duodenita este caracterizată prin inflamarea mucoasei duodenului, prima porțiune a intestinului subțire care se conectează direct cu stomacul. Această afecțiune poate apărea independent sau în asociere cu gastrita, formând ceea ce se numește gastroduodenită. Duodenul joacă un rol crucial în procesul de digestie, fiind locul unde alimentele parțial digerate din stomac se amestecă cu enzimele pancreatice și bila. Inflamația duodenului poate perturba acest proces, ducând la probleme de digestie și absorbție a nutrienților. Simptomele duodenitei pot include dureri abdominale în partea superioară, greață, vărsături și, în unele cazuri, sângerări digestive. Duodenita cronică poate crește riscul de dezvoltare a ulcerelor duodenale.

Localizări anatomice

Stomacul: Stomacul este un organ muscular în formă de sac, situat în partea superioară a abdomenului, imediat sub diafragm. Acesta joacă un rol esențial în procesul de digestie, fiind responsabil pentru stocarea temporară a alimentelor, amestecarea acestora cu sucurile gastrice și începerea descompunerii proteinelor. Anatomic, stomacul este împărțit în mai multe regiuni: cardia (zona de joncțiune cu esofagul), fundul (partea superioară), corpul (porțiunea principală) și antrul (zona inferioară care se conectează cu duodenul). Mucoasa stomacului este acoperită cu un strat protector de mucus care o apără de acțiunea corozivă a acidului gastric. În cazul gastritei, această mucoasă devine inflamată, ceea ce poate afecta funcțiile normale ale stomacului și poate duce la o serie de simptome digestive. Inflamația poate fi localizată în anumite zone ale stomacului sau poate afecta întreaga suprafață a mucoasei gastrice, în funcție de cauza și severitatea afecțiunii.

Duodenul (prima parte a intestinului subțire): Duodenul reprezintă segmentul inițial al intestinului subțire, având o lungime de aproximativ 25-30 cm și o formă de potcoavă. Această structură anatomică joacă un rol crucial în procesul de digestie, fiind locul unde se amestecă alimentele parțial digerate din stomac cu enzimele pancreatice și bila. Duodenul este împărțit în patru porțiuni: bulbul duodenal, porțiunea descendentă, porțiunea orizontală și porțiunea ascendentă. Mucoasa duodenală conține numeroase glande și vili intestinali care cresc suprafața de absorbție a nutrienților. În cazul duodenitei, această mucoasă devine inflamată, ceea ce poate afecta procesele normale de digestie și absorbție. Inflamația duodenului poate fi cauzată de diverși factori, inclusiv infecții bacteriene, efecte secundare ale medicamentelor sau boli autoimune.

Inflamația acută vs. cronică

Gastrita și duodenita acută: Aceste afecțiuni se caracterizează prin apariția bruscă a inflamației la nivelul mucoasei stomacului și duodenului. Simptomele se dezvoltă rapid și pot fi intense, incluzând dureri abdominale severe, greață, vărsături și, în unele cazuri, sângerări digestive. Cauzele frecvente ale gastritei și duodenitei acute includ infecțiile bacteriene (în special cu Helicobacter pylori), consumul excesiv de alcool, utilizarea anumitor medicamente (cum ar fi antiinflamatoarele nesteroidiene) sau expunerea la substanțe iritante. În majoritatea cazurilor, aceste forme acute răspund bine la tratament și se rezolvă în câteva zile sau săptămâni, cu condiția eliminării factorului declanșator și administrării terapiei adecvate.

Gastrita și duodenita cronică: Aceste forme de inflamație persistă pentru perioade îndelungate, adesea luni sau ani, și pot evolua subtil, fără simptome evidente în stadiile inițiale. Simptomele pot include disconfort abdominal intermitent, senzație de plenitudine, greață ușoară și indigestie. Cauzele principale ale formelor cronice includ infecția persistentă cu Helicobacter pylori, autoimunitatea (în cazul gastritei atrofice), refluxul biliar cronic sau utilizarea pe termen lung a anumitor medicamente. Gastrita și duodenita cronică necesită o abordare terapeutică pe termen lung și monitorizare atentă, deoarece pot duce la complicații precum ulcere, anemie sau, în cazuri rare, la un risc crescut de cancer gastric.

Cauzele gastritei și duodenitei

Gastrita și duodenita pot fi provocate de o varietate de factori care irită sau lezează mucoasa stomacului și duodenului. Acești factori includ infecții bacteriene, virale sau fungice, consumul excesiv de alcool, utilizarea anumitor medicamente, stresul sever și bolile autoimune.

Infecția cu Helicobacter pylori

Prevalența infecției cu Helicobacter pylori: Helicobacter pylori reprezintă una dintre cele mai răspândite infecții bacteriene la nivel global, afectând aproximativ jumătate din populația lumii. Prevalența variază semnificativ în funcție de regiune, fiind mai ridicată în țările în curs de dezvoltare și în zonele cu condiții sanitare precare. În România, studiile epidemiologice au arătat o prevalență de aproximativ 60-70% în populația adultă. Factorii care influențează răspândirea infecției includ condițiile socio-economice, densitatea populației și accesul la apă potabilă curată. Infecția este de obicei dobândită în copilărie și poate persista toată viața dacă nu este tratată. Cu toate acestea, în ultimele decenii, s-a observat o tendință de scădere a prevalenței în multe țări dezvoltate, datorită îmbunătățirii condițiilor de igienă și a tratamentelor antibiotice eficiente.

Transmiterea Helicobacter pylori: Helicobacter pylori se transmite predominant pe cale orală-orală sau fecal-orală. Contactul direct între persoane, în special în cadrul familiei, reprezintă principala modalitate de răspândire a bacteriei. Copiii sunt deosebit de susceptibili la infectare, mai ales în zonele cu condiții sanitare precare. Apa contaminată și alimentele insuficient prelucrate termic pot fi, de asemenea, surse de infecție. Transmiterea poate avea loc prin utilizarea în comun a tacâmurilor, paharelor sau prin sărut. În unele cazuri, bacteria poate fi transmisă și prin proceduri medicale invazive, cum ar fi endoscopia, dacă instrumentele nu sunt sterilizate corespunzător. Prevenirea transmiterii implică îmbunătățirea igienei personale, accesul la apă potabilă curată și educația privind practicile de igienă alimentară.

Medicamente antiinflamatoare nesteroidiene

Aspirina: Aspirina, cunoscută și sub numele de acid acetilsalicilic, este un medicament antiinflamator nesteroidian utilizat pe scară largă pentru ameliorarea durerii, febrei și inflamației. În doze mici, aspirina este frecvent prescrisă pentru prevenirea bolilor cardiovasculare. Cu toate acestea, utilizarea regulată a aspirinei poate irita mucoasa gastrică și duodenală, crescând riscul de gastrită și duodenită. Acest efect se datorează inhibării enzimei ciclooxigenază, care reduce producția de prostaglandine protectoare ale mucoasei. Aspirina poate, de asemenea, să crească aciditatea stomacului și să subțieze stratul de mucus protector. Persoanele cu risc crescut de complicații gastrice trebuie să utilizeze aspirina cu precauție și sub supravegherea medicului. În unele cazuri, poate fi recomandată administrarea concomitentă a medicamentelor protectoare gastrice.

Ibuprofenul: Ibuprofenul este un medicament antiinflamator nesteroidian frecvent utilizat pentru ameliorarea durerii, reducerea febrei și combaterea inflamației. Deși este considerat relativ sigur pentru utilizare pe termen scurt, consumul regulat sau în doze mari de ibuprofen poate provoca iritații ale mucoasei gastrice și duodenale. Acest medicament acționează prin inhibarea enzimelor ciclooxigenază, reducând astfel producția de prostaglandine care protejează mucoasa digestivă. Ca urmare, ibuprofenul poate crește aciditatea stomacului și reduce capacitatea de regenerare a celulelor mucoasei. Riscul de gastrită și duodenită este mai mare la persoanele vârstnice, la cei cu antecedente de ulcer peptic sau la pacienții care consumă alcool în exces. Pentru a minimiza riscurile, se recomandă utilizarea ibuprofenului în doza minimă eficace, pentru cea mai scurtă perioadă posibilă și, de preferință, după mese.

Naproxenul: Naproxenul este un medicament antiinflamator nesteroidian puternic, utilizat pentru tratamentul durerii, inflamației și febrei. Este adesea prescris pentru afecțiuni precum artrita, durerile menstruale și migrena. Similar altor medicamente din această clasă, naproxenul poate cauza iritații ale mucoasei gastrice și duodenale, crescând riscul de gastrită și duodenită. Mecanismul său de acțiune implică inhibarea enzimelor ciclooxigenază, ceea ce duce la reducerea producției de prostaglandine protectoare ale mucoasei digestive. Naproxenul are o durată de acțiune mai lungă comparativ cu ibuprofenul, ceea ce poate prelungi expunerea mucoasei la efectele sale iritante. Utilizarea pe termen lung sau în doze mari crește semnificativ riscul de complicații gastro-intestinale. Pentru a minimiza aceste riscuri, se recomandă administrarea naproxenului împreună cu alimente și, în cazul tratamentelor prelungite, asocierea cu medicamente protectoare gastrice, sub supravegherea medicului.

Alte cauze

Consumul excesiv de alcool: Consumul excesiv de alcool reprezintă o cauză frecventă a gastritei și duodenitei. Alcoolul irită direct mucoasa gastrică și duodenală, stimulând producția de acid gastric și reducând capacitatea de protecție a mucoasei. Expunerea prelungită la alcool poate duce la inflamație cronică și la subțierea stratului protector de mucus. În plus, alcoolul interferează cu procesul de regenerare celulară a mucoasei, încetinind vindecarea leziunilor existente. Consumul excesiv de alcool poate, de asemenea, să crească permeabilitatea mucoasei, permițând toxinelor și bacteriilor să pătrundă mai ușor în țesutul subiacent. Acest lucru poate declanșa un răspuns inflamator și poate exacerba simptomele gastritei și duodenitei. Reducerea sau eliminarea consumului de alcool este esențială pentru prevenirea și tratamentul acestor afecțiuni.

Fumatul: Fumatul reprezintă un factor de risc semnificativ pentru dezvoltarea gastritei și duodenitei. Nicotina și alte substanțe toxice din fumul de țigară afectează negativ mucoasa gastrică și duodenală prin mai multe mecanisme. Fumatul stimulează secreția de acid gastric, reducând în același timp producția de bicarbonat, care are rol protector. Acest dezechilibru crește aciditatea stomacului, favorizând apariția inflamației. De asemenea, fumatul reduce fluxul sanguin la nivelul mucoasei gastrice și duodenale, compromițând capacitatea acesteia de a se regenera și de a se apăra împotriva agenților nocivi. Toxinele din fumul de țigară pot, de asemenea, să deterioreze direct celulele mucoasei, crescând susceptibilitatea la infecții și inflamații. În plus, fumatul poate interfera cu eficacitatea tratamentului pentru gastrita și duodenita, încetinind procesul de vindecare.

Afecțiuni autoimune: Afecțiunile autoimune pot fi o cauză importantă a gastritei și duodenitei, în special în formele cronice ale acestor boli. În aceste cazuri, sistemul imunitar al organismului atacă în mod eronat celulele mucoasei gastrice sau duodenale, provocând inflamație și deteriorare. Un exemplu clasic este gastrita atrofică autoimună, în care anticorpii atacă celulele parietale ale stomacului, reducând producția de factor intrinsec și acid gastric. Acest lucru poate duce la malabsorbția vitaminei B12 și, eventual, la anemie pernicioasă. Alte afecțiuni autoimune, cum ar fi boala Crohn sau lupusul eritematos sistemic, pot afecta, de asemenea, tractul gastrointestinal, inclusiv stomacul și duodenul. Diagnosticul și tratamentul acestor forme de gastrită și duodenită necesită o abordare specializată și, adesea, terapie imunomodulatoare.

Refluxul biliar: Refluxul biliar reprezintă o cauză mai puțin frecventă, dar semnificativă a gastritei și duodenitei. Acesta apare atunci când bila, un lichid digestiv produs de ficat și stocat în vezica biliară, refluează din duoden înapoi în stomac sau chiar în esofag. Bila este alcalină și are rolul de a neutraliza acidul gastric și de a ajuta la digestia grăsimilor în intestinul subțire. Cu toate acestea, atunci când ajunge în stomac, bila poate irita mucoasa gastrică, provocând inflamație. Refluxul biliar cronic poate duce la gastrită biliară, o formă specifică de gastrită care poate fi dificil de tratat. Simptomele pot include dureri abdominale, greață, vărsături cu conținut biliar și senzație de arsură în partea superioară a abdomenului. Tratamentul poate implica modificări ale dietei, medicamente pentru a reduce refluxul și, în cazuri severe, intervenții chirurgicale pentru a preveni refluxul biliar.

Stresul: Stresul, atât cel acut cât și cel cronic, poate juca un rol semnificativ în dezvoltarea și exacerbarea gastritei și duodenitei. Deși stresul în sine nu cauzează direct aceste afecțiuni, acesta poate crea condiții favorabile pentru apariția lor și poate agrava simptomele existente. În situații de stres, organismul eliberează hormoni precum cortizolul și adrenalina, care pot stimula producția de acid gastric și pot reduce fluxul sanguin către mucoasa gastrică și duodenală. Acest lucru poate slăbi bariera protectoare a mucoasei, făcând-o mai susceptibilă la iritații și inflamații. În plus, stresul poate afecta obiceiurile alimentare, ducând la mese neregulate, consum crescut de alimente procesate sau alcool, factori care pot contribui la iritarea mucoasei digestive. Gestionarea eficientă a stresului prin tehnici de relaxare, exerciții fizice regulate și, dacă este necesar, consiliere psihologică, poate juca un rol important în prevenirea și tratamentul gastritei și duodenitei.

Simptomele gastritei și duodenitei

Gastrita și duodenita se manifestă printr-o varietate de simptome care pot varia în intensitate și durată. Aceste simptome pot fi subtile și nespecifice în stadiile incipiente, dar pot deveni mai pronunțate pe măsură ce afecțiunea progresează, afectând semnificativ calitatea vieții pacienților.

Simptome comune

Durere sau disconfort abdominal: Acestea reprezintă unul dintre cele mai frecvente simptome ale gastritei și duodenitei. Durerea se manifestă de obicei în partea superioară a abdomenului, în zona epigastrică, și poate varia de la o senzație ușoară de arsură sau presiune până la dureri acute și intense. Caracterul durerii poate fi diferit în funcție de cauza subiacentă și de severitatea inflamației. În cazul gastritei, durerea este adesea descrisă ca o senzație de arsură sau de „foame dureroasă”, care poate fi ameliorată temporar de consumul de alimente sau antiacide. În duodenită, durerea poate fi mai pronunțată la câteva ore după mese sau noaptea. Intensitatea și durata durerii pot varia, unii pacienți experimentând episoade scurte și intermitente, în timp ce alții pot avea dureri persistente care durează zile sau săptămâni.

Greață și vărsături: Acestea sunt simptome frecvente ale gastritei și duodenitei, reflectând iritarea și inflamația mucoasei gastrice și duodenale. Greața poate fi constantă sau intermitentă și este adesea descrisă ca o senzație neplăcută în partea superioară a abdomenului sau în gât, însoțită de dorința de a vomita. Vărsăturile, atunci când apar, pot conține alimente parțial digerate, lichide gastrice acide sau, în cazuri mai severe, sânge sau material cu aspect de zaț de cafea (indicând sângerare digestivă superioară). Aceste simptome pot fi exacerbate de anumite alimente, în special cele picante, grase sau acide, precum și de consumul de alcool sau cafea. Greața și vărsăturile persistente pot duce la deshidratare și dezechilibre electrolitice, necesitând atenție medicală promptă.

Balonare și indigestie: Acestea sunt simptome comune ale gastritei și duodenitei, care pot afecta semnificativ confortul digestiv al pacienților. Balonarea se manifestă prin senzația de plenitudine sau distensie abdominală, adesea însoțită de disconfort sau durere. Aceasta poate fi cauzată de acumularea excesivă de gaze în tractul digestiv sau de modificări ale motilității gastrice și intestinale. Indigestia, cunoscută și sub numele de dispepsie, se caracterizează prin disconfort sau durere în partea superioară a abdomenului, senzație de arsură, greață și sațietate precoce. Aceste simptome pot apărea în timpul sau imediat după mese și pot persista pentru perioade variabile. Balonarea și indigestia pot fi exacerbate de consumul de alimente greu digerabile, mese copioase sau mâncatul rapid.

Pierderea poftei de mâncare: Pierderea poftei de mâncare, sau anorexia, este un simptom frecvent întâlnit în gastrita și duodenita, care poate avea consecințe semnificative asupra stării nutriționale a pacientului. Acest simptom se manifestă prin reducerea dorinței de a mânca și poate fi însoțit de senzația de sațietate precoce, chiar și după consumul unor cantități mici de alimente. Pierderea poftei de mâncare poate fi cauzată de disconfortul abdominal, greața persistentă sau de modificările în percepția gustului și mirosului asociate cu inflamația tractului digestiv superior. În cazurile severe sau prelungite, acest simptom poate duce la scădere în greutate și deficiențe nutriționale. Este important ca pacienții care experimentează o pierdere semnificativă a poftei de mâncare să fie monitorizați îndeaproape, deoarece aceasta poate fi un indicator al severității bolii sau al prezenței unor complicații.

Simptome severe

Sângerare (Hematemeză sau melenă): Aceasta reprezintă o complicație severă a gastritei și duodenitei, manifestându-se prin hematemeză (vărsături cu sânge) sau melenă (scaune negre, tăciunoase). Hematemeza apare atunci când sângerarea este activă și abundentă, iar sângele este eliminat prin vărsături. Acesta poate fi roșu aprins sau poate avea aspect de zaț de cafea, dacă a fost parțial digerat de acidul gastric. Melena, caracterizată prin scaune negre și lipicioase, indică o sângerare mai lentă sau o sângerare care a avut loc în porțiunea superioară a tractului digestiv. Ambele forme de sângerare sunt considerate urgențe medicale și necesită intervenție imediată. Cauzele pot include eroziuni severe ale mucoasei, ulcere sau leziuni ale vaselor de sânge din stomac sau duoden. Pacienții pot prezenta și simptome asociate precum slăbiciune, amețeli sau palpitații, indicând o posibilă anemie secundară pierderii de sânge.

Anemia: Aceasta este o complicație frecventă și potențial gravă a gastritei și duodenitei cronice, în special când acestea sunt asociate cu sângerări oculte sau malabsorbție. În cazul gastritei atrofice autoimune, anemia poate fi cauzată de deficitul de vitamina B12, datorită reducerii producției de factor intrinsec necesar absorbției acestei vitamine. Simptomele anemiei includ oboseală persistentă, slăbiciune, paloare a pielii și mucoaselor, dispnee la efort și, în cazuri severe, tahicardie sau palpitații. Anemia se  poate dezvolta insidios, pacienții adaptându-se treptat la niveluri scăzute de hemoglobină. În cazul anemiei feriprive cauzate de sângerări cronice, pot apărea simptome precum pică (dorința de a consuma substanțe nealimentare) sau modificări ale unghiilor și părului. Diagnosticul se bazează pe analize de sânge, iar tratamentul implică atât corectarea cauzei subiacente, cât și suplimentarea cu fier sau vitamina B12, în funcție de tipul anemiei.

Pierdere în greutate neintenționată: Aceasta este un simptom alarmant al gastritei și duodenitei severe sau cronice, putând indica o afectare semnificativă a funcției digestive. Ea se definește ca o scădere de peste 5% din greutatea corporală într-o perioadă de 6-12 luni, fără o modificare intenționată a dietei sau a activității fizice. Cauzele includ reducerea aportului alimentar datorită durerii, greței sau pierderii poftei de mâncare, malabsorbția nutrienților cauzată de inflamația cronică a mucoasei digestive, sau un metabolism crescut asociat cu procesul inflamator. În cazuri severe, pierderea în greutate poate duce la malnutriție, slăbiciune musculară și scăderea imunității. Este esențial ca pacienții care prezintă acest simptom să fie evaluați comprehensiv pentru a exclude alte cauze potențiale, inclusiv afecțiuni maligne.

Cazuri asimptomatice

Gastrita și duodenita pot evolua fără simptome evidente în multe cazuri, o situație cunoscută sub numele de gastrită sau duodenită asimptomatică. Aceste forme sunt adesea descoperite incidental în timpul investigațiilor efectuate pentru alte afecțiuni sau în cadrul screeningului pentru cancerul gastric. Absența simptomelor nu înseamnă însă că afecțiunea este benignă sau că nu necesită tratament. Inflamația cronică asimptomatică poate duce în timp la complicații precum atrofia mucoasei gastrice, metaplazia intestinală sau chiar dezvoltarea cancerului gastric. În cazul infecției cu Helicobacter pylori, formele asimptomatice pot reprezenta un rezervor pentru transmiterea bacteriei. Prin urmare, chiar și în absența simptomelor, diagnosticul și tratamentul adecvat sunt cruciale pentru prevenirea complicațiilor pe termen lung și pentru întreruperea lanțului de transmitere a infecției.

Diagnosticul gastritei și duodenitei

Diagnosticul precis al gastritei și duodenitei implică o combinație de evaluare clinică, teste de laborator și proceduri imagistice. Acesta se bazează pe analiza detaliată a simptomelor pacientului, examinarea fizică și investigații specifice pentru a determina cauza și severitatea inflamației.

Anamneza și examenul fizic

Procesul de diagnostic al gastritei și duodenitei începe cu o anamneză detaliată și un examen fizic complet. Medicul va întreba despre natura și durata simptomelor, factori declanșatori, antecedente medicale și obiceiuri de viață. Se vor explora aspecte precum dieta, consumul de alcool, fumatul și utilizarea medicamentelor, în special a antiinflamatoarelor nesteroidiene. Examenul fizic include palparea abdomenului pentru a identifica zonele de sensibilitate sau durere, precum și evaluarea semnelor de anemie sau deshidratare. Aceste informații ajută la ghidarea investigațiilor ulterioare și la formularea unui plan de diagnostic și tratament personalizat.

Endoscopie (Gastroscopie)

Inspecția vizuală a stomacului și duodenului: Inspecția vizuală a stomacului și duodenului prin endoscopie reprezintă o etapă crucială în diagnosticul gastritei și duodenitei. Această procedură, numită și gastroscopie, implică introducerea unui tub flexibil subțire, echipat cu o cameră miniaturală, prin gură și esofag până în stomac și duoden. Medicul poate observa direct aspectul mucoasei, identificând zone de inflamație, eroziuni, ulcerații sau alte anomalii. Endoscopia permite evaluarea extinderii și severității leziunilor, precum și localizarea precisă a acestora. Se pot observa modificări precum înroșirea mucoasei, edem, sângerări punctiforme sau prezența de secreții anormale. Această examinare oferă informații valoroase pentru stabilirea diagnosticului și ghidarea tratamentului, fiind esențială în cazurile de simptome persistente sau severe.

Biopsia pentru examinare histologică și testarea Helicobacter pylori: Biopsia efectuată în timpul endoscopiei este o componentă esențială a diagnosticului, oferind informații detaliate despre starea țesutului gastric și duodenal la nivel microscopic. În timpul procedurii, medicul prelevează mici fragmente de țesut din zonele suspecte sau reprezentative ale mucoasei. Aceste probe sunt apoi examinate histologic pentru a evalua gradul și tipul de inflamație, prezența atrofiei mucoasei sau a metaplaziei intestinale. Biopsia permite, de asemenea, detectarea directă a bacteriei Helicobacter pylori prin metode histologice sau prin testul rapid al ureazei. Examinarea histologică poate evidenția și alte modificări patologice, cum ar fi prezența celulelor canceroase sau a leziunilor precanceroase. Rezultatele biopsiei sunt cruciale pentru confirmarea diagnosticului, evaluarea severității afecțiunii și ghidarea deciziilor terapeutice.

Teste non-invazive pentru Helicobacter pylori

Testul respirator cu uree: Testul respirator cu uree este o metodă non-invazivă, precisă și larg utilizată pentru detectarea infecției active cu Helicobacter pylori. Procedura implică ingerarea unei soluții sau capsule conținând uree marcată cu carbon-13 sau carbon-14 (izotopi non-radioactivi). Dacă bacteria Helicobacter pylori este prezentă în stomac, aceasta va metaboliza ureea, eliberând dioxid de carbon marcat, care este apoi expirat. Pacientul suflă într-un recipient special înainte și după ingerarea ureei marcate. Analiza comparativă a probelor de respirație permite determinarea prezenței bacteriei. Acest test are o sensibilitate și specificitate ridicate, fiind util atât pentru diagnosticul inițial, cât și pentru verificarea eradicării bacteriei după tratament. Avantajele sale includ lipsa disconfortului pentru pacient, rapiditatea rezultatelor și absența necesității de a întrerupe anumite medicamente înaintea testării.

Testul antigenului fecal: Testul antigenului fecal este o metodă non-invazivă și precisă pentru detectarea infecției active cu Helicobacter pylori. Această analiză identifică prezența antigenelor specifice bacteriei în probele de scaun ale pacientului. Testul este deosebit de util în diagnosticul inițial al infecției, precum și în verificarea eficacității tratamentului de eradicare. Avantajele sale includ ușurința de colectare a probei, costul relativ redus și acuratețea ridicată. Testul poate fi efectuat la orice vârstă, fiind o opțiune excelentă pentru copii și vârstnici. Sensibilitatea și specificitatea sa sunt comparabile cu cele ale testului respirator cu uree. Un aspect important este că rezultatele pot fi influențate de utilizarea recentă a inhibitorilor de pompă de protoni sau a antibioticelor, fiind recomandat ca aceste medicamente să fie întrerupte cu câteva săptămâni înainte de efectuarea testului pentru a evita rezultatele fals negative.

Testul serologic pentru anticorpi: Testul serologic pentru anticorpi împotriva Helicobacter pylori este o metodă de diagnostic care măsoară prezența anticorpilor specifici în sângele pacientului. Această analiză detectează răspunsul imun al organismului la infecția cu bacteria, indicând dacă persoana a fost expusă la Helicobacter pylori în trecut sau prezent. Testul serologic are avantajul de a fi simplu de efectuat și relativ ieftin. Cu toate acestea, el prezintă limitări semnificative. Principalul dezavantaj este că nu poate distinge între o infecție activă și una trecută, deoarece anticorpii pot persista în sânge mult timp după eradicarea bacteriei. Din acest motiv, testul serologic nu este recomandat pentru monitorizarea succesului tratamentului. De asemenea, sensibilitatea și specificitatea sa sunt mai scăzute comparativ cu alte metode de diagnostic. Testul poate fi util în studii epidemiologice sau ca screening inițial în anumite situații clinice.

Teste imagistice (rareori necesare)

Seria gastro-intestinală superioară, cunoscută și sub numele de înghițire de bariu, este o procedură radiologică utilizată pentru vizualizarea tractului digestiv superior. Pacientul înghite o soluție de bariu, un lichid dens, opac la radiații, care acoperă pereții esofagului, stomacului și duodenului. Apoi, se realizează o serie de radiografii pentru a observa conturul și funcționarea acestor organe. Această tehnică poate evidenția anomalii structurale, cum ar fi ulcere, stricturi sau tumori. În cazul gastritei și duodenitei, înghițirea de bariu poate arăta îngroșări ale pliurilor mucoasei sau iregularități ale conturului gastric. Cu toate acestea, această metodă este mai puțin sensibilă decât endoscopia în detectarea inflamațiilor subtile și nu permite prelevarea de biopsii. În prezent, este utilizată mai rar în diagnosticul gastritei și duodenitei, fiind rezervată pentru cazuri specifice sau când endoscopia nu este disponibilă sau contraindicată.

Opțiuni de tratament pentru gastrită și duodenită

Tratamentul gastritei și duodenitei vizează ameliorarea simptomelor, vindecarea inflamației mucoasei și prevenirea complicațiilor. Abordarea terapeutică combină de obicei modificări ale stilului de viață, terapie medicamentoasă și, în unele cazuri, tratamente specifice pentru cauza subiacentă.

Modificări ale stilului de viață

Evitarea alimentelor și băuturilor declanșatoare: Identificarea și evitarea alimentelor și băuturilor care agravează simptomele gastritei și duodenitei reprezintă o componentă esențială a managementului acestor afecțiuni. Pacienții sunt sfătuiți să evite alimentele picante, acide sau grase, care pot stimula secreția de acid gastric și irita mucoasa deja inflamată. Cafeaua, alcoolul și băuturile carbogazoase trebuie, de asemenea, limitate sau eliminate. Se recomandă consumul de mese mici și frecvente, în loc de mese copioase, pentru a reduce presiunea asupra stomacului. Includerea în dietă a alimentelor bogate în fibre și a probioticelor poate ajuta la ameliorarea simptomelor și la promovarea sănătății digestive. Este important ca pacienții să țină un jurnal alimentar pentru a identifica triggerii specifici și să lucreze împreună cu un nutriționist pentru a dezvolta un plan alimentar personalizat care să susțină vindecarea mucoasei și să prevină recurențele.

Reducerea consumului de alcool: Reducerea sau eliminarea consumului de alcool este o măsură esențială în tratamentul gastritei și duodenitei. Alcoolul irită direct mucoasa gastrică și duodenală, stimulând producția de acid și slăbind bariera protectoare a mucoasei. Chiar și cantități moderate de alcool pot exacerba simptomele și întârzia vindecarea. Pacienții sunt sfătuiți să evite complet consumul de alcool în fazele acute ale bolii și să limiteze sever consumul în perioadele de remisie. Pentru cei care aleg să consume alcool ocazional, este important să o facă cu moderație și întotdeauna în timpul meselor, niciodată pe stomacul gol. Renunțarea la alcool poate fi dificilă pentru unii pacienți, iar în aceste cazuri, poate fi necesară asistența unui specialist în adicții sau participarea la grupuri de suport.

Renunțarea la fumat: Aceasta este crucială în managementul gastritei și duodenitei. Fumatul are efecte nocive multiple asupra tractului digestiv, crescând producția de acid gastric, reducând fluxul sanguin la nivelul mucoasei și întârziind vindecarea leziunilor. Nicotina și alte substanțe toxice din fumul de țigară pot, de asemenea, să slăbească mecanismele de apărare ale mucoasei gastrice și duodenale. Pacienții sunt puternic încurajați să renunțe complet la fumat, nu doar să reducă numărul de țigări. Beneficiile renunțării la fumat se pot observa rapid, cu o ameliorare semnificativă a simptomelor și o accelerare a procesului de vindecare. Pentru sprijin în renunțarea la fumat, pacienții pot apela la terapii de substituție nicotinică, consiliere comportamentală sau medicamente prescrise de medic.

Gestionarea stresului: Gestionarea eficientă a stresului joacă un rol important în tratamentul gastritei și duodenitei. Stresul cronic poate exacerba simptomele prin stimularea producției de acid gastric și alterarea motilității gastrointestinale. Tehnicile de reducere a stresului pot include meditația, yoga, exercițiile de respirație profundă sau terapia cognitiv-comportamentală. Activitatea fizică regulată, cum ar fi plimbările sau înotul, poate ajuta la reducerea stresului și îmbunătățirea stării generale de sănătate. Pacienții sunt încurajați să identifice sursele de stres din viața lor și să dezvolte strategii personalizate pentru a le gestiona. În cazuri severe, poate fi benefică consultarea unui psiholog sau a unui specialist în managementul stresului. Îmbunătățirea calității somnului și adoptarea unui program de odihnă adecvat sunt, de asemenea, aspecte importante în gestionarea stresului și promovarea vindecării mucoasei gastrointestinale.

Medicamente

Inhibitori ai pompei de protoni: Aceștia reprezintă o clasă de medicamente foarte eficiente în tratamentul gastritei și duodenitei. Aceste medicamente acționează prin blocarea enzimei responsabile de producția finală de acid gastric, reducând semnificativ aciditatea stomacului. Exemple de inhibitori ai pompei de protoni includ omeprazolul, esomeprazolul și pantoprazolul. Ei sunt eficienți în ameliorarea simptomelor și promovarea vindecării leziunilor mucoasei, fiind adesea prima linie de tratament pentru formele moderate până la severe de gastrită și duodenită. Aceste medicamente sunt de obicei bine tolerate, dar utilizarea pe termen lung poate fi asociată cu anumite riscuri, cum ar fi deficiența de vitamina B12 sau magneziu. Durata tratamentului variază în funcție de severitatea afecțiunii și de răspunsul individual al pacientului, fiind necesară monitorizarea atentă de către medic.

Antagoniști ai receptorilor histaminici H2: Aceștia reprezintă o altă clasă importantă de medicamente utilizate în tratamentul gastritei și duodenitei. Aceste medicamente funcționează prin blocarea receptorilor histaminici de pe celulele parietale ale stomacului, reducând astfel producția de acid gastric. Exemple comune includ ranitidina, famotidina și cimetidina. Deși sunt în general mai puțin potente decât inhibitorii pompei de protoni, antagoniștii receptorilor H2 pot fi foarte eficienți în controlul simptomelor, în special în cazurile ușoare până la moderate de gastrită și duodenită. Aceste medicamente au avantajul unui debut de acțiune mai rapid comparativ cu inhibitorii pompei de protoni, oferind o ameliorare promptă a simptomelor. Ele sunt adesea utilizate pentru tratamentul pe termen scurt sau ca terapie de întreținere în cazurile cronice. Ca și în cazul altor medicamente, utilizarea lor trebuie să fie supravegheată de un medic pentru a evita potențialele efecte secundare și interacțiuni medicamentoase.

Antiacide: Acestea sunt medicamente utilizate frecvent în tratamentul gastritei și duodenitei pentru ameliorarea rapidă a simptomelor. Aceste preparate acționează prin neutralizarea acidului gastric, oferind o ușurare promptă a arsurilor și disconfortului abdominal. Antiacidele sunt disponibile în diverse forme, inclusiv tablete masticabile, lichide și pudre, și conțin de obicei compuși precum hidroxid de aluminiu, hidroxid de magneziu sau carbonat de calciu. Ele sunt eficiente pentru tratamentul episoadelor acute de durere și pot fi utilizate la nevoie sau ca terapie adjuvantă alături de alte medicamente. Cu toate acestea, antiacidele nu tratează cauza subiacentă a gastritei sau duodenitei și nu sunt recomandate ca tratament pe termen lung. Utilizarea frecventă sau în doze mari poate duce la efecte secundare precum constipație sau diaree. Este important ca pacienții să consulte un medic înainte de a utiliza antiacide în mod regulat, mai ales dacă simptomele persistă.

Antibiotice pentru eradicarea Helicobacter pylori: Tratamentul cu antibiotice pentru eradicarea infecției cu Helicobacter pylori este esențial în cazurile de gastrită și duodenită cauzate de această bacterie. Terapia standard implică de obicei o combinație de două antibiotice, cum ar fi amoxicilina și claritromicina, administrate împreună cu un inhibitor al pompei de protoni, pentru o perioadă de 7 până la 14 zile. Această abordare, cunoscută sub numele de terapie triplă, are ca scop eliminarea completă a bacteriei și vindecarea mucoasei gastrice și duodenale. În cazurile de rezistență la antibiotice, pot fi necesare scheme de tratament alternative, cum ar fi terapia cvadruplă, care include bismut. Succesul tratamentului este crucial pentru prevenirea recurenței și a complicațiilor pe termen lung. După finalizarea terapiei, este important să se verifice eradicarea bacteriei prin teste non-invazive, cum ar fi testul respirator cu uree sau testul antigenului fecal.

Intervenția chirurgicală (rareori necesară): Intervenția chirurgicală în cazul gastritei și duodenitei este rareori necesară, fiind rezervată pentru cazurile severe sau complicațiile care nu răspund la tratamentul medical conservator. Procedurile chirurgicale pot fi luate în considerare în situații precum perforația gastrică sau duodenală, sângerări severe necontrolate medicamentos sau obstrucții cauzate de cicatrizare extensivă. Intervențiile pot include rezecția parțială a stomacului (gastrectomie parțială), repararea perforațiilor sau proceduri de drenaj în cazul obstrucțiilor. În unele cazuri de gastrită refractară severă, o vagotomie (secționarea nervului vag) poate fi efectuată pentru a reduce producția de acid gastric. Cu toate acestea, datorită progreselor în terapia medicamentoasă și endoscopică, necesitatea intervențiilor chirurgicale pentru gastrită și duodenită a scăzut semnificativ în ultimele decenii.

Complicațiile gastritei și duodenitei netratate

Gastrita și duodenita netratate pot evolua spre complicații grave, afectând semnificativ calitatea vieții pacientului. Aceste complicații pot include ulcere peptice, sângerări gastrointestinale, perforații și, în cazuri rare, dezvoltarea cancerului gastric.

Ulcere peptice

Ulcere gastrice: Ulcerele gastrice reprezintă o complicație severă a gastritei cronice netratate, caracterizată prin leziuni profunde ale mucoasei stomacului. Aceste ulcere apar atunci când inflamația persistentă erodează straturile protectoare ale stomacului, permițând acidului gastric să deterioreze țesutul subiacent. Simptomele includ dureri abdominale intense, greață, vărsături și, în cazuri severe, sângerări gastrointestinale. Ulcerele gastrice sunt adesea asociate cu infecția cu Helicobacter pylori sau utilizarea pe termen lung a medicamentelor antiinflamatoare nesteroidiene. Diagnosticul se face prin endoscopie, care permite vizualizarea directă a leziunii și prelevarea de biopsii pentru excluderea malignității. Tratamentul implică eradicarea Helicobacter pylori (dacă este prezent), administrarea de inhibitori ai pompei de protoni pentru reducerea acidității gastrice și, în unele cazuri, intervenții endoscopice pentru controlul sângerărilor.

Ulcere duodenale: Ulcerele duodenale reprezintă o complicație severă a duodenitei cronice netratate, manifestându-se prin leziuni profunde ale mucoasei primei porțiuni a intestinului subțire. Aceste ulcere apar când inflamația persistentă compromite mecanismele de protecție ale duodenului, permițând acidului gastric și enzimelor digestive să erodeze țesutul. Simptomele tipice includ dureri abdominale care se ameliorează temporar după mese, disconfort nocturn și, în cazuri avansate, sângerări sau perforații. Ulcerele duodenale sunt frecvent asociate cu infecția cu Helicobacter pylori sau cu utilizarea cronică a medicamentelor antiinflamatoare nesteroidiene. Diagnosticul se stabilește prin endoscopie, care permite vizualizarea directă a leziunii și prelevarea de biopsii. Tratamentul implică eradicarea Helicobacter pylori (dacă este prezent), administrarea de inhibitori ai pompei de protoni pentru reducerea acidității și, în unele cazuri, intervenții endoscopice pentru controlul complicațiilor.

Sângerări gastrointestinale

Sângerările gastrointestinale reprezintă o complicație gravă și potențial amenințătoare de viață a gastritei și duodenitei netratate. Acestea pot apărea ca urmare a eroziunii vaselor de sânge din mucoasa stomacului sau duodenului, în special în cazul ulcerelor avansate. Sângerările se pot manifesta prin hematemeză (vărsături cu sânge sau aspect de zaț de cafea), melenă (scaune negre, tăciunoase) sau, în cazuri mai subtile, prin anemie cronică. Severitatea sângerării poate varia de la pierderi oculte, detectabile doar prin teste de laborator, până la hemoragii masive care necesită intervenție de urgență. Diagnosticul se face prin endoscopie, care permite atât localizarea sursei sângerării, cât și intervenția terapeutică imediată. Tratamentul poate include hemostază endoscopică, transfuzii de sânge și terapie medicamentoasă intensivă pentru a preveni recurența.

Polipi gastrici

Polipii gastrici sunt excrescențe anormale ale mucoasei stomacului care pot apărea ca o consecință a inflamației cronice asociate gastritei pe termen lung. Acești polipi pot fi de diverse tipuri, incluzând polipi hiperplastici, adenomatoși sau fundici, fiecare cu potențial diferit de malignizare. Majoritatea polipilor gastrici sunt asimptomatici și sunt descoperiți incidental în timpul endoscopiilor de rutină. Cu toate acestea, polipii mari pot cauza sângerări, obstrucție sau disconfort abdominal. Importanța clinică a polipilor gastrici constă în potențialul lor de transformare malignă, în special în cazul polipilor adenomatoși. Managementul include monitorizare endoscopică regulată, biopsie pentru evaluare histologică și, în funcție de dimensiune și tip, rezecție endoscopică. Tratamentul gastritei subiacente, în special eradicarea Helicobacter pylori, poate ajuta la prevenirea formării de noi polipi.

Cancer gastric (rar)

Cancerul gastric, deși rar, reprezintă o complicație potențială și gravă a gastritei cronice netratate, în special în cazurile asociate cu infecția persistentă cu Helicobacter pylori sau cu gastrita atrofică autoimună. Procesul de carcinogeneză este complex și implică o serie de modificări progresive ale mucoasei gastrice, incluzând atrofie, metaplazie intestinală și displazie. Simptomele cancerului gastric incipient sunt adesea nespecifice și pot include pierdere în greutate, sațietate precoce, anemie sau dureri abdominale vagi. Diagnosticul precoce este crucial pentru un prognostic favorabil și se bazează pe endoscopie cu biopsii multiple. Screeningul regulat prin endoscopie este recomandat pentru pacienții cu factori de risc crescut. Tratamentul cancerului gastric depinde de stadiul bolii și poate include intervenție chirurgicală, chimioterapie și radioterapie. Prevenția prin tratamentul prompt al gastritei și eradicarea Helicobacter pylori rămâne strategia cheie în reducerea riscului de cancer gastric.

Prevenirea gastritei și duodenitei

Prevenirea gastritei și duodenitei implică adoptarea unui stil de viață sănătos și evitarea factorilor de risc cunoscuți. Strategiile preventive includ o dietă echilibrată, moderarea consumului de alcool, evitarea fumatului și utilizarea responsabilă a medicamentelor antiinflamatoare nesteroidiene.

Alegeri de stil de viață sănătos

Dietă echilibrată: O dietă echilibrată joacă un rol crucial în prevenirea gastritei și duodenitei. Aceasta ar trebui să includă o varietate de fructe, legume, cereale integrale și proteine slabe, care oferă nutrienții necesari pentru menținerea sănătății mucoasei gastrice și intestinale. Este important să se evite alimentele care pot irita stomacul, cum ar fi cele foarte picante, acide sau grase. Consumul regulat de alimente probiotice, precum iaurtul sau chefirul, poate ajuta la menținerea unui echilibru sănătos al florei intestinale. Mesele ar trebui să fie luate la intervale regulate, evitând porțiile mari care pot suprasolicita stomacul. Hidratarea adecvată este, de asemenea, esențială, dar băuturile foarte fierbinți sau reci ar trebui evitate, deoarece pot irita mucoasa gastrică.

Moderație în consumul de alcool: Moderația în consumul de alcool este esențială pentru prevenirea gastritei și duodenitei. Alcoolul poate irita direct mucoasa gastrică și duodenală, stimulând producția excesivă de acid și slăbind barierele protective naturale ale tractului digestiv. Pentru cei care aleg să consume alcool, este recomandat să se limiteze la cantități moderate: nu mai mult de o băutură pe zi pentru femei și până la două băuturi pe zi pentru bărbați. Este important să se evite consumul de alcool pe stomacul gol și să se aleagă băuturi cu conținut scăzut de alcool. De asemenea, se recomandă alternarea băuturilor alcoolice cu apă pentru a reduce expunerea mucoasei la alcool și pentru a preveni deshidratarea, care poate exacerba iritația gastrică.

Evitarea fumatului: Evitarea fumatului este o măsură preventivă crucială împotriva gastritei și duodenitei. Fumatul are efecte nocive multiple asupra tractului digestiv, crescând producția de acid gastric și reducând fluxul sanguin către mucoasa stomacului și duodenului. Acest lucru slăbește mecanismele de apărare naturale ale mucoasei și întârzie procesul de vindecare în cazul leziunilor existente. Nicotina și alte substanțe toxice din fumul de țigară pot, de asemenea, să relaxeze sfincterul esofagian inferior, favorizând refluxul acid. Pentru fumătorii activi, renunțarea la fumat este recomandată nu doar pentru prevenirea gastritei și duodenitei, ci și pentru îmbunătățirea sănătății generale. Există diverse metode de renunțare la fumat, inclusiv terapii de substituție nicotinică și consiliere comportamentală, care pot fi discutate cu un profesionist în domeniul sănătății.

Utilizarea corectă a medicamentelor antiinflamatoare nesteroidiene

Administrarea medicamentelor antiinflamatoare nesteroidiene cu alimente sau lapte: Administrarea medicamentelor antiinflamatoare nesteroidiene cu alimente sau lapte este o strategie importantă pentru reducerea riscului de iritație gastrică și duodenală. Aceste medicamente, când sunt luate pe stomacul gol, pot cauza leziuni directe ale mucoasei și pot crește producția de acid gastric. Consumul lor împreună cu alimente sau lapte poate ajuta la tamponarea acidului și la protejarea mucoasei gastrice. Cu toate acestea, este important de menționat că această metodă nu elimină complet riscul de complicații gastro-intestinale. Pentru persoanele care necesită utilizarea pe termen lung a acestor medicamente, medicul poate recomanda și administrarea concomitentă de medicamente protectoare gastrice, cum ar fi inhibitorii pompei de protoni. Este esențial ca pacienții să urmeze întotdeauna instrucțiunile medicului și să raporteze orice simptome gastro-intestinale care apar în timpul tratamentului.

Utilizarea celei mai mici doze eficiente: Utilizarea celei mai mici doze eficiente de medicamente antiinflamatoare nesteroidiene este crucială pentru minimizarea riscului de gastrită și duodenită. Această abordare implică găsirea echilibrului optim între controlul durerii sau inflamației și reducerea potențialelor efecte adverse gastro-intestinale. Medicul trebuie să evalueze cu atenție nevoile individuale ale pacientului și să ajusteze doza în consecință. Este important ca pacienții să nu depășească doza recomandată și să nu prelungească durata tratamentului fără supraveghere medicală. În multe cazuri, utilizarea intermitentă sau pe termen scurt poate fi suficientă pentru a obține efectul terapeutic dorit, reducând astfel expunerea cronică a mucoasei gastrice și duodenale la aceste medicamente. Monitorizarea regulată a simptomelor și ajustarea dozei în funcție de răspunsul clinic sunt esențiale pentru optimizarea tratamentului și prevenirea complicațiilor.

Luarea în considerare a metodelor alternative de ameliorare a durerii: Luarea în considerare a metodelor alternative de ameliorare a durerii poate fi o strategie eficientă pentru reducerea dependenței de medicamente antiinflamatoare nesteroidiene și, implicit, pentru prevenirea gastritei și duodenitei. Aceste metode pot include terapii fizice precum fizioterapia, acupunctura sau masajul terapeutic, care pot ajuta la gestionarea durerii cronice fără efecte secundare gastro-intestinale. Tehnicile de relaxare, cum ar fi meditația sau yoga, pot fi benefice în managementul stresului și a durerii asociate. Pentru anumite tipuri de durere, aplicarea locală de căldură sau frig poate oferi ameliorare fără a afecta sistemul digestiv. Suplimentele naturale, precum glucozamina pentru durerea articulară, pot fi considerate sub supravegherea medicului. Este important ca pacienții să discute cu medicul lor despre aceste alternative pentru a se asigura că sunt adecvate și sigure pentru situația lor specifică.

Tratamentul prompt al infecției cu Helicobacter pylori: Tratamentul prompt al infecției cu Helicobacter pylori este esențial în prevenirea și gestionarea gastritei și duodenitei. Această bacterie este un factor de risc major pentru dezvoltarea ulcerelor peptice și a cancerului gastric. Detectarea precoce prin teste de diagnostic, cum ar fi testul respirator cu uree sau testul antigenului fecal, urmată de un tratament antibiotic adecvat, poate preveni complicațiile pe termen lung. Terapia standard implică de obicei o combinație de antibiotice și inhibitori ai pompei de protoni, administrată timp de 7-14 zile. Este crucial ca pacienții să urmeze cu strictețe schema de tratament prescrisă pentru a asigura eradicarea completă a bacteriei. După finalizarea tratamentului, se recomandă efectuarea unui test de control pentru a confirma eliminarea infecției. Educația pacienților cu privire la importanța igienei și a măsurilor preventive este, de asemenea, crucială pentru a reduce riscul de reinfecție.