Simptomele variază de la ușoare la severe și pot include dureri abdominale, greață, vărsături și sângerări gastrice. Diagnosticul se stabilește prin endoscopie, iar tratamentul vizează reducerea inflamației, protejarea mucoasei gastrice și eliminarea factorilor cauzali. Netratată, gastrita erozivă poate duce la complicații precum ulcere sau sângerări severe.
Înțelegerea gastritei erozive
Gastrita erozivă implică apariția unor leziuni superficiale ale mucoasei stomacului, care pot evolua în timp spre ulcerații mai profunde. Această afecțiune diferă de alte forme de gastrită prin prezența eroziunilor vizibile la examinarea endoscopică.
Definiție și descriere
Gastrita erozivă se caracterizează prin apariția unor leziuni superficiale ale mucoasei stomacului, vizibile la endoscopie. Aceste eroziuni pot varia ca dimensiune și profunzime, de la mici zone de inflamație până la ulcerații mai extinse. Mucoasa gastrică afectată își pierde capacitatea de a se proteja împotriva acizilor gastrici, ceea ce poate duce la agravarea leziunilor și apariția complicațiilor.
Cauzele gastritei erozive
Cauze comune: Consumul excesiv de alcool reprezintă una dintre cauzele principale ale gastritei erozive. Alcoolul irită direct mucoasa gastrică și crește producția de acid în stomac. Administrarea prelungită de medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), cum ar fi aspirina sau ibuprofenul, poate eroda de asemenea mucoasa stomacului. Stresul sever, în special la pacienții critici, poate induce o formă acută de gastrită erozivă, cunoscută sub numele de gastrită de stres.
Cauze mai puțin frecvente: Radioterapia în zona abdominală poate provoca leziuni ale mucoasei gastrice. Infecțiile virale, în special cu citomegalovirus la pacienții imunocompromiși, pot duce la gastrită erozivă. Traumatismele directe, cum ar fi cele cauzate de sondele nazogastrice, pot eroda local mucoasa stomacului. În unele cazuri, boala Crohn poate afecta și stomacul, ducând la apariția eroziunilor.
Patogeneza gastritei erozive
Procesul de apariție a gastritei erozive implică dezechilibrul între factorii agresivi și cei protectori ai mucoasei gastrice. Factorii agresivi, cum ar fi acidul gastric și pepsina, atacă mucoasa stomacului. În condiții normale, mucoasa se apără prin producerea de mucus și bicarbonat, precum și prin regenerarea rapidă a celulelor epiteliale. În gastrita erozivă, acest echilibru este perturbat. Factori precum alcoolul, medicamentele AINS sau stresul sever compromit mecanismele de apărare ale mucoasei, permițând acizilor gastrici să erodeze țesutul. Inflamația rezultată atrage celule imune, care eliberează mediatori inflamatori, agravând leziunile.
Gastrita de stres acută
Gastrita de stres acută reprezintă o formă severă de gastrită erozivă care apare la pacienții aflați în stare critică. Aceasta se dezvoltă rapid și poate duce la complicații grave, inclusiv sângerări masive.
Definiție și prevalență la pacienții în stare critică: Gastrita de stres acută afectează aproximativ 5% dintre pacienții internați în unitățile de terapie intensivă. Incidența crește odată cu durata spitalizării și este mai frecventă la pacienții care nu primesc nutriție enterală. Această formă de gastrită se caracterizează prin apariția rapidă a eroziunilor multiple în mucoasa gastrică, care pot evolua spre ulcerații profunde în absența tratamentului prompt.
Factori de risc: Pacienții cu traumatisme craniene severe, arsuri extinse sau politraumatisme prezintă un risc crescut de a dezvolta gastrită de stres. Ventilația mecanică prelungită, coagulopatiile, sepsisul și șocul reprezintă alți factori de risc importanți. Insuficiența hepatică sau renală acută crește de asemenea susceptibilitatea la această afecțiune. Istoricul de ulcer peptic sau sângerare gastrointestinală anterioară reprezintă un factor de risc suplimentar pentru dezvoltarea gastritei de stres la pacienții critici.
Patogeneză: Mecanismul principal implicat în apariția gastritei de stres este hipoperfuzia mucoasei gastrice. În stările de șoc sau stres sever, fluxul sanguin către stomac este redus semnificativ, compromițând mecanismele de apărare ale mucoasei. Acidul gastric și pepsina pot astfel să erodeze mai ușor țesutul gastric insuficient protejat. La pacienții cu traumatisme craniene sau arsuri, se poate produce o hipersecreție de acid gastric mediată de stimularea nervului vag excesivă. Eliberarea de mediatori inflamatori în contextul sepsisului sau al altor stări critice contribuie la agravarea leziunilor mucoasei gastrice.
Simptomele și semnele gastritei erozive
Manifestările clinice ale gastritei erozive pot varia considerabil, de la forme asimptomatice până la sângerări gastrointestinale severe. Recunoașterea precoce a simptomelor este esențială pentru instituirea promptă a tratamentului și prevenirea complicațiilor.
Prezentarea asimptomatică în cazurile ușoare: În formele ușoare de gastrită erozivă, pacienții pot fi complet asimptomatici. Leziunile superficiale ale mucoasei gastrice nu produc întotdeauna manifestări clinice evidente. Această absență a simptomelor poate duce la diagnosticarea întârziată a afecțiunii, mai ales la pacienții care consumă cronic medicamente antiinflamatoare nesteroidiene sau alcool. Depistarea gastritei erozive asimptomatice se face adesea incidental, în cadrul unor investigații endoscopice efectuate pentru alte motive.
Prezentarea simptomatică: Atunci când apar simptome, acestea pot include disconfort sau durere în partea superioară a abdomenului, senzație de arsură în stomac, greață și vărsături. Unii pacienți pot prezenta senzație de plenitudine precoce sau pierderea apetitului. Severitatea simptomelor variază în funcție de gradul de afectare a mucoasei gastrice și de factorii cauzali implicați. În cazurile moderate sau severe, pacienții pot acuza dureri abdominale intense, care se pot agrava după mese. Vărsăturile pot fi frecvente și pot conține urme de sânge sau aspect de zaț de cafea, indicând prezența sângerării gastrice.
Sângerarea gastrointestinală: Sângerarea reprezintă una dintre cele mai grave manifestări ale gastritei erozive. Aceasta poate varia de la pierderi oculte de sânge, detectabile doar prin teste de laborator, până la hemoragii masive care pun viața în pericol. Semnele de sângerare includ prezența sângelui în materiile fecale (melenă) sau vărsături cu sânge (hematemeza). În cazurile de sângerare cronică, pacienții pot dezvolta anemie, manifestată prin oboseală, slăbiciune și paloare. Sângerările acute severe pot duce la șoc hemoragic, caracterizat prin hipotensiune, tahicardie și alterarea stării de conștiență. Acestea reprezintă urgențe medicale care necesită intervenție imediată.
Diagnosticul gastritei erozive
Stabilirea diagnosticului de gastrită erozivă necesită o abordare complexă, care combină evaluarea clinică cu investigații paraclinice specifice. Endoscopia digestivă superioară reprezintă metoda principală de diagnostic, permițând vizualizarea directă a leziunilor mucoasei gastrice.
Endoscopia ca instrument diagnostic principal: Endoscopia digestivă superioară reprezintă standardul de aur în diagnosticul gastritei erozive. Această procedură permite examinarea directă a mucoasei stomacului și identificarea eroziunilor caracteristice. În timpul endoscopiei, medicul poate observa zone de inflamație, eroziuni superficiale sau ulcerații mai profunde. Aspectul endoscopic al leziunilor poate varia de la mici zone eritematoase până la ulcerații extinse cu sângerare activă. Endoscopia oferă avantajul de a putea efectua biopsii din zonele afectate, permițând analiza histologică a țesutului gastric. Aceasta este esențială pentru excluderea altor afecțiuni, cum ar fi neoplaziile gastrice sau infecțiile specifice.
Diferențierea între gastrita erozivă acută și cronică: Gastrita erozivă acută se dezvoltă rapid, adesea ca răspuns la factori de stres sever sau la expunerea la substanțe iritante, și se caracterizează prin leziuni superficiale ale mucoasei gastrice. Simptomele sunt de obicei intense, dar de scurtă durată. În contrast, gastrita erozivă cronică evoluează lent, pe parcursul mai multor luni sau ani, fiind adesea asociată cu expunerea prelungită la factori nocivi precum alcoolul sau medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene. Leziunile în forma cronică tind să fie mai profunde și pot duce la complicații pe termen lung, cum ar fi ulcerele sau sângerările recurente.
Tratamentul gastritei erozive
Tratamentul gastritei erozive vizează reducerea inflamației, protejarea mucoasei gastrice și eliminarea factorilor cauzali. Abordarea terapeutică variază în funcție de severitatea afecțiunii și prezența complicațiilor.
Managementul gastritei severe cu sângerare: În cazurile de gastrită erozivă severă complicată cu sângerare, intervenția promptă este crucială. Tratamentul inițial constă în stabilizarea hemodinamică a pacientului prin administrarea de fluide intravenoase și, dacă este necesar, transfuzii de sânge. Endoscopia de urgență permite atât diagnosticul precis, cât și intervenția terapeutică. Tehnicile endoscopice de hemostază, cum ar fi injectarea de adrenalină, coagularea cu plasmă de argon sau aplicarea de clipuri metalice, sunt utilizate pentru a opri sângerarea activă. În cazurile refractare la tratamentul endoscopic, poate fi necesară intervenția chirurgicală.
Terapia de supresie acidă: Suprimarea secreției acide gastrice reprezintă un element central în tratamentul gastritei erozive. Inhibitorii pompei de protoni, precum omeprazolul sau esomeprazolul, sunt medicamentele de elecție datorită eficacității lor superioare în reducerea producției de acid gastric. Acestea se administrează de obicei în doze mari inițial, cu reducerea treptată în funcție de evoluția clinică. Antagoniștii receptorilor H2, cum ar fi ranitidina, pot fi utilizați ca alternativă sau în combinație cu inhibitorii pompei de protoni în cazurile severe. Durata tratamentului variază în funcție de severitatea leziunilor și de răspunsul clinic.
Tratamentul gastritei ușoare: În cazurile de gastrită erozivă ușoară, abordarea terapeutică este mai puțin agresivă, dar la fel de importantă pentru prevenirea progresiei bolii. Primul pas constă în identificarea și eliminarea factorilor cauzali, cum ar fi întreruperea consumului de alcool sau a medicamentelor antiinflamatoare nesteroidiene. Tratamentul medicamentos include utilizarea de antiacide pentru ameliorarea rapidă a simptomelor și inhibitori ai pompei de protoni în doze moderate pentru protecția mucoasei gastrice. Modificările dietetice, cum ar fi evitarea alimentelor iritante și a meselor copioase, sunt recomandate. În unele cazuri, pot fi prescrise medicamente protectoare ale mucoasei gastrice, precum sucralfatul.
Prevenirea gastritei erozive
Prevenirea gastritei erozive implică identificarea pacienților cu risc crescut și implementarea de măsuri profilactice adecvate, în special în contextul spitalizării pentru afecțiuni critice.
Profilaxia cu medicamente supresoare de acid: Administrarea preventivă a medicamentelor supresoare de acid reprezintă o strategie eficientă pentru prevenirea gastritei erozive la pacienții cu risc crescut. Inhibitorii pompei de protoni sunt preferați datorită eficacității lor superioare în suprimarea acidului gastric. Aceștia pot fi administrați oral sau intravenos, în funcție de starea pacientului. Antagoniștii receptorilor H2 reprezintă o alternativă, deși eficacitatea lor poate scădea în timp datorită fenomenului de tahifilaxie. Durata profilaxiei este adaptată în funcție de persistența factorilor de risc și de evoluția clinică a pacientului.
Condiții care justifică profilaxia: Profilaxia gastritei erozive este recomandată în special pentru pacienții internați în unități de terapie intensivă cu factori de risc specifici. Aceștia includ pacienții cu arsuri severe, traumatisme craniene, politraumatisme sau cei care necesită ventilație mecanică prelungită. Alte condiții care justifică profilaxia sunt coagulopatiile, sepsisul, șocul, insuficiența hepatică sau renală acută și istoricul de ulcer peptic sau sângerare gastrointestinală. La pacienții cu multiple disfuncții de organe, riscul de gastrită erozivă este deosebit de ridicat, justificând instituirea precoce a măsurilor profilactice.