Dezinterie: cauze, simptome, metode de tratament si prevenire

Cauzele principale sunt bacteriile (în special Shigella) și paraziții (Entamoeba histolytica). Boala se răspândește prin consum de alimente sau apă contaminate și igienă precară. Deși de obicei se vindecă singură în câteva zile, dezinteria poate fi periculoasă, mai ales pentru copii și vârstnici. Tratamentul constă în hidratare și, în cazuri severe, antibiotice. Prevenirea se bazează pe igienă riguroasă și precauții în zonele cu risc ridicat.

Ce este dezinteria?

Dezinteria este o infecție a tractului intestinal care afectează în principal colonul. Ea se caracterizează prin diaree apoasă sau sanguinolentă, însoțită adesea de dureri abdominale, febră și deshidratare. Există două tipuri principale de dezinterie: bacilară și amibiană.

Definiție: Dezinteria reprezintă o inflamație a intestinului, în special a colonului, cauzată de agenți patogeni precum bacterii sau paraziți. Această afecțiune se manifestă prin diaree severă, adesea cu prezența de sânge sau mucus în scaun. Simptomele asociate includ dureri abdominale acute, febră și, în cazuri grave, deshidratare semnificativă. Dezinteria poate fi acută sau cronică și variază în severitate de la forme ușoare, care se rezolvă spontan, până la cazuri severe care necesită intervenție medicală promptă.

Dezinteria bacilară (Shigelloza): Această formă de dezinterie este cauzată de bacterii din genul Shigella. Infecția se răspândește rapid în comunități cu igienă precară, prin contact direct sau indirect cu materiile fecale contaminate. Simptomele apar de obicei la 1-3 zile după expunere și includ diaree apoasă sau sanguinolentă, crampe abdominale severe și febră. Shigelloza poate fi deosebit de periculoasă pentru copiii mici și persoanele cu sistem imunitar slăbit, putând duce la complicații grave dacă nu este tratată corespunzător.

Dezinteria amibiană (Amibiază): Această formă este cauzată de parazitul Entamoeba histolytica. Spre deosebire de dezinteria bacilară, amibiaza are o evoluție mai lentă și poate rămâne asimptomatică pentru perioade îndelungate. Când se manifestă, simptomele includ diaree cu sânge și mucus, dureri abdominale și febră moderată. În cazuri rare, parazitul poate migra în alte organe, precum ficatul, provocând abcese. Această formă de dezinterie este mai frecventă în zonele tropicale și subtropicale cu condiții sanitare precare.

Cauzele și factorii de risc

Dezinteria este cauzată de diverși agenți patogeni și factori de mediu. Înțelegerea acestor cauze este esențială pentru prevenirea și tratamentul eficient al bolii.

Infecțiile bacteriene: Bacteriile sunt responsabile pentru majoritatea cazurilor de dezinterie, în special cele din genul Shigella. Aceste microorganisme se transmit prin contact direct cu persoane infectate sau indirect prin alimente și apă contaminate. Shigella produce toxine care irită mucoasa intestinală, provocând inflamație și diaree sanguinolentă. Alte bacterii implicate includ anumite tulpini de Escherichia coli, Salmonella și Campylobacter, fiecare având mecanisme specifice de acțiune și simptome asociate.

Infecțiile parazitare: Principalul agent patogen parazitar responsabil de dezinterie este Entamoeba histolytica. Acest protozoar invadează mucoasa intestinală, provocând ulcerații și sângerări. Infecția se contractează prin ingestia de chisturi ale parazitului, prezente în apă sau alimente contaminate. Alți paraziți, precum Giardia lamblia, pot cauza simptome similare, deși de obicei mai puțin severe. Infecțiile parazitare tind să aibă o evoluție mai lentă și pot persista pentru perioade îndelungate dacă nu sunt tratate corespunzător.

Igiena precară și condițiile sanitare deficitare: Lipsa accesului la apă potabilă sigură și la facilități sanitare adecvate reprezintă un factor major de risc pentru dezinterie. În zonele cu igienă precară, contaminarea fecală a surselor de apă și a alimentelor este frecventă, facilitând răspândirea agenților patogeni. Practici precum spălarea necorespunzătoare a mâinilor, utilizarea toaletelor insalubre și eliminarea inadecvată a deșeurilor contribuie semnificativ la transmiterea bolii. Îmbunătățirea condițiilor sanitare și educația privind igiena personală sunt esențiale pentru prevenirea dezinteriei.

Alimente și apă contaminate: Consumul de alimente și apă contaminate cu agenți patogeni reprezintă o cale importantă de transmitere a dezinteriei. Fructele și legumele nespălate, carnea insuficient gătită și produsele lactate nepasteurizate pot conține bacterii sau paraziți. Apa din surse nesigure, inclusiv fântâni neprotejate sau râuri poluate, prezintă un risc ridicat. În zonele cu sisteme de tratare a apei inadecvate, chiar și apa de la robinet poate fi o sursă de infecție. Este crucial să se acorde atenție siguranței alimentare și să se consume doar apă din surse sigure, în special în timpul călătoriilor în zone cu risc ridicat.

Călătoriile în zone cu risc ridicat: Persoanele care călătoresc în țări în curs de dezvoltare sau în regiuni cu condiții sanitare precare au un risc crescut de a contracta dezinterie. Acest fenomen, cunoscut sub numele de „diareea călătorului”, este adesea cauzat de expunerea la agenți patogeni cu care sistemul imunitar nu este familiarizat. Factorii de risc includ consumul de apă netratată, alimente de la vânzători stradali și utilizarea facilităților sanitare publice în zonele cu igienă precară. Călătorii trebuie să fie vigilenți în ceea ce privește igiena personală și să evite consumul de alimente și băuturi potențial contaminate. Vaccinarea și consultarea unui medic înainte de călătorie pot ajuta la reducerea riscului de infecție.

Simptome

Dezinteria se manifestă prin diverse simptome care variază în funcție de agentul patogen și severitatea infecției. Recunoașterea acestor simptome este crucială pentru diagnosticarea și tratamentul prompt al bolii.

Diareea cu sânge: Principalul simptom al dezinteriei este diareea care conține sânge și/sau mucus. Scaunele sunt frecvente, apoase și pot avea un miros neplăcut. Prezența sângelui în scaun indică inflamația și deteriorarea mucoasei intestinale. În cazul dezinteriei bacilare, sângele este adesea vizibil și amestecat cu mucus. În dezinteria amibiană, sângele poate fi mai puțin evident, dar scaunele au adesea aspect de „piure de zmeură”. Frecvența și volumul scaunelor pot varia, dar în cazurile severe, pacienții pot avea până la 20 de scaune pe zi, ceea ce duce rapid la deshidratare.

Dureri abdominale și crampe: Pacienții cu dezinterie experimentează adesea dureri abdominale severe și crampe. Acestea sunt cauzate de inflamația intestinului și de contracțiile musculare anormale ale colonului. Durerile pot fi continue sau intermitente și sunt adesea intensificate înainte de eliminarea scaunului. În cazurile severe, durerea poate fi atât de intensă încât pacientul evită să mănânce sau să bea, agravând riscul de deshidratare. Localizarea durerii poate varia, dar este frecvent resimțită în partea inferioară a abdomenului. Unii pacienți pot experimenta și senzația de presiune rectală sau nevoia urgentă de a defeca, chiar și atunci când intestinul este gol.

Febra: Prezența febrei este un simptom comun în dezinterie, indicând răspunsul sistemului imunitar la infecție. Temperatura corpului poate crește moderat până la 38-39°C, dar în cazuri severe poate depăși 40°C. Febra este adesea însoțită de frisoane, transpirații și stare generală de slăbiciune. În dezinteria bacilară, febra tinde să fie mai pronunțată și să apară mai rapid decât în cea amibiană. Persistența febrei ridicate pentru mai multe zile poate indica o infecție severă sau dezvoltarea complicațiilor și necesită atenție medicală imediată. Este important de menționat că febra contribuie la deshidratare, crescând necesarul de lichide al organismului.

Greața și vărsăturile: Multe persoane cu dezinterie experimentează greață și vărsături, simptome care agravează riscul de deshidratare. Greața poate fi constantă sau intermitentă și este adesea însoțită de pierderea poftei de mâncare. Vărsăturile, deși mai puțin frecvente decât diareea, pot apărea în special în fazele inițiale ale bolii sau în cazurile severe. Acestea sunt cauzate de iritația tractului gastrointestinal și de toxinele produse de agenții patogeni. Prezența vărsăturilor face dificilă menținerea hidratării adecvate și poate interfera cu administrarea orală a medicamentelor. În cazul copiilor mici și a vârstnicilor, vărsăturile persistente pot duce rapid la deshidratare severă și dezechilibre electrolitice, necesitând intervenție medicală promptă.

Deshidratarea: Deshidratarea este o complicație gravă a dezinteriei, cauzată de pierderea excesivă de lichide și electroliți prin diaree și vărsături. Simptomele includ sete intensă, uscăciunea gurii și a pielii, urinare redusă, oboseală și amețeli. La copii, semnele pot include lipsa lacrimilor și scăderea elasticității pielii. Deshidratarea severă poate duce la șoc, insuficiență renală și chiar deces, în special la copii mici, vârstnici și persoane cu sistem imunitar compromis. Rehidratarea promptă, oral sau intravenos, este esențială pentru prevenirea complicațiilor grave.

Diagnostic

Diagnosticul dezinteriei se bazează pe evaluarea simptomelor, examinarea fizică și teste de laborator. Identificarea precisă a agentului patogen este crucială pentru tratamentul adecvat și prevenirea răspândirii bolii.

Istoricul medical și examinarea fizică: Procesul de diagnostic începe cu o evaluare detaliată a simptomelor pacientului și a istoricului medical. Medicul va întreba despre debutul și durata diareei, prezența sângelui sau mucusului în scaun, febră, dureri abdominale și alte simptome asociate. De asemenea, se vor explora posibilele surse de expunere, cum ar fi călătoriile recente în zone cu risc ridicat sau consumul de alimente suspecte. Examinarea fizică include evaluarea semnelor de deshidratare, palparea abdomenului pentru a detecta sensibilitatea sau rigiditatea și verificarea temperaturii corporale.

Coprocultura: Coprocultura este un test esențial pentru diagnosticarea dezinteriei, implicând analiza de laborator a unei probe de scaun pentru identificarea agenților patogeni. Proba este cultivată pe medii speciale care permit creșterea și izolarea bacteriilor sau paraziților specifici. Pentru dezinteria bacilară, se caută în special prezența bacteriilor Shigella, dar pot fi identificate și alte bacterii patogene. În cazul dezinteriei amibiene, se examinează proba la microscop pentru a detecta prezența parazitului Entamoeba histolytica. Rezultatele coproculturei pot dura câteva zile, dar sunt cruciale pentru confirmarea diagnosticului și ghidarea tratamentului adecvat.

Analize de sânge: Analizele de sânge joacă un rol important în evaluarea severității dezinteriei și a complicațiilor asociate. Hemoleucograma completă poate indica prezența unei infecții prin creșterea numărului de leucocite. Nivelurile de electroliți sunt verificate pentru a evalua dezechilibrele cauzate de deshidratare, în special sodiul și potasiul. Testele funcției renale și hepatice pot fi efectuate pentru a evalua impactul infecției asupra acestor organe. În cazuri severe, se pot efectua și teste de coagulare pentru a detecta eventuale complicații hemoragice. Aceste analize ajută medicii să determine severitatea bolii și să adapteze planul de tratament în consecință.

Opțiuni de tratament

Tratamentul dezinteriei vizează combaterea infecției, gestionarea simptomelor și prevenirea complicațiilor. Abordarea terapeutică variază în funcție de tipul și severitatea infecției, precum și de starea generală a pacientului.

Înlocuirea fluidelor și rehidratarea: Rehidratarea este piatra de temelie a tratamentului dezinteriei, fiind esențială pentru prevenirea și corectarea deshidratării. Pentru cazurile ușoare până la moderate, soluțiile de rehidratare orală sunt recomandate. Acestea conțin o combinație echilibrată de apă, zaharuri și electroliți, formulată pentru a înlocui eficient pierderile. Pacienții sunt încurajați să consume frecvent cantități mici de lichid. În cazurile severe sau când pacientul nu poate tolera lichidele orale, rehidratarea intravenoasă este necesară. Aceasta se realizează în mediul spitalicesc, unde fluidele și electroliții pot fi administrați și monitorizați cu precizie pentru a restabili echilibrul hidro-electrolitic al organismului.

Antibiotice pentru dezinteria bacteriană: Tratamentul cu antibiotice este indicat în cazurile de dezinterie bacteriană, în special pentru infecțiile cu Shigella. Alegerea antibioticului depinde de sensibilitatea locală a bacteriilor și de severitatea infecției. Ciprofloxacina sau azitromicina sunt adesea utilizate ca primă linie de tratament. În cazuri severe sau la pacienții cu risc crescut, pot fi necesare antibiotice cu spectru mai larg. Durata tratamentului variază de obicei între 3 și 7 zile. Este important de menționat că utilizarea antibioticelor trebuie făcută cu precauție, deoarece poate perturba flora intestinală normală și poate contribui la dezvoltarea rezistenței bacteriene.

Medicamente antiparazitare pentru dezinteria amibiană: Tratamentul dezinteriei amibiene implică utilizarea de medicamente antiparazitare specifice pentru eliminarea Entamoeba histolytica. Metronidazolul este adesea prima alegere, fiind eficient în eliminarea parazitului atât din intestin, cât și din țesuturile extraintestinale. Tratamentul durează de obicei 7-10 zile. În unele cazuri, se poate administra un al doilea medicament, cum ar fi paromomicina sau furoatul de diloxanidă, pentru a asigura eliminarea completă a parazitului și prevenirea recidivelor. Este esențial ca tratamentul să fie urmat conform prescripției medicale pentru a se asigura eradicarea completă a infecției și prevenirea complicațiilor pe termen lung.

Îngrijire de susținere și managementul simptomelor: Pe lângă tratamentul specific, îngrijirea de susținere joacă un rol crucial în recuperarea pacienților cu dezinterie. Aceasta include repausul la pat pentru conservarea energiei și reducerea stresului asupra sistemului digestiv. Dieta trebuie adaptată, începând cu alimente ușoare și ușor digerabile pe măsură ce simptomele se ameliorează. Pentru gestionarea febrei și a durerilor, se pot administra antipiretice și analgezice, cum ar fi paracetamolul. Probioticele pot fi benefice în restabilirea florei intestinale normale. În cazuri severe, poate fi necesară monitorizarea atentă a semnelor vitale și a echilibrului hidro-electrolitic în mediul spitalicesc. Educația pacientului privind igiena și prevenirea transmiterii infecției este, de asemenea, o componentă importantă a îngrijirii.

Prevenire

Prevenirea dezinteriei se bazează pe măsuri de igienă personală și publică, acces la apă potabilă sigură și educație sanitară. Implementarea acestor strategii poate reduce semnificativ incidența bolii.

Practici de igienă adecvate: Igiena personală riguroasă este esențială în prevenirea dezinteriei. Spălarea frecventă și corectă a mâinilor cu apă și săpun, în special înainte de a manipula alimente, după utilizarea toaletei și după schimbarea scutecelor, este crucială. Utilizarea dezinfectanților pentru mâini pe bază de alcool poate fi o alternativă eficientă când apa și săpunul nu sunt disponibile. În mediile comunitare, cum ar fi școlile sau locurile de muncă, promovarea și facilitarea practicilor de igienă, inclusiv asigurarea de facilități adecvate pentru spălarea mâinilor, pot reduce semnificativ transmiterea bolii.

Apă potabilă sigură și salubritate: Accesul la apă potabilă sigură și sisteme adecvate de salubritate este fundamental în prevenirea dezinteriei. În zonele cu infrastructură sanitară precară, apa trebuie tratată înainte de consum, fie prin fierbere, filtrare sau utilizarea tabletelor de purificare. Gestionarea corectă a deșeurilor și a apelor uzate este esențială pentru prevenirea contaminării surselor de apă. În comunitățile rurale sau în zonele cu resurse limitate, educația privind metodele simple și eficiente de tratare a apei la domiciliu poate avea un impact semnificativ. Îmbunătățirea sistemelor de canalizare și a facilităților sanitare publice contribuie, de asemenea, la reducerea răspândirii agenților patogeni responsabili de dezinterie.

Precauții în timpul călătoriilor în zone cu risc ridicat: Călătorii în regiuni cu prevalență ridicată a dezinteriei trebuie să ia măsuri speciale de precauție. Consumul exclusiv de apă îmbuteliată sau fiartă este esențial. Alimentele trebuie alese cu grijă, evitând produsele crude, nespălate sau gătite insuficient. Fructele și legumele trebuie curățate și dezinfectate corespunzător sau consumate doar dacă pot fi cojite. Evitarea gheții în băuturi și a produselor lactate nepasteurizate este recomandată. Utilizarea apei îmbuteliate pentru spălarea dinților și evitarea înghițirii apei în timpul dușului sunt măsuri suplimentare de precauție. Vaccinarea împotriva unor boli asociate, cum ar fi febra tifoidă, poate fi recomandată înainte de călătorie în anumite zone cu risc ridicat.

Complicații

Dezinteria, deși adesea o afecțiune auto-limitantă, poate duce la complicații severe, în special la persoanele vulnerabile sau în cazurile netratate corespunzător. Recunoașterea și gestionarea promptă a acestor complicații sunt esențiale pentru prevenirea consecințelor pe termen lung.

Deshidratarea și dezechilibrele electrolitice: Deshidratarea severă este cea mai frecventă și periculoasă complicație a dezinteriei, rezultând din pierderea excesivă de lichide și electroliți prin diaree și vărsături. Aceasta poate duce la dezechilibre electrolitice grave, afectând funcționarea normală a organelor vitale. Simptomele includ uscăciunea mucoaselor, scăderea elasticității pielii, tahicardie și hipotensiune arterială. În cazuri extreme, deshidratarea poate provoca insuficiență renală acută, șoc hipovolemic și chiar deces. Copiii mici și vârstnicii sunt deosebit de vulnerabili. Monitorizarea atentă a semnelor de deshidratare și intervenția promptă cu terapie de rehidratare orală sau intravenoasă sunt esențiale pentru prevenirea acestor complicații potențial fatale.

Sindromul hemolitic-uremic: Sindromul hemolitic-uremic (SHU) este o complicație rară, dar gravă, asociată în special cu infecțiile cauzate de anumite tulpini de Escherichia coli producătoare de toxină Shiga. Această complicație se caracterizează prin triada de anemie hemolitică microangiopatică, trombocitopenie și insuficiență renală acută. SHU apare când toxinele bacteriene deteriorează celulele endoteliale ale vaselor mici de sânge, ducând la formarea de cheaguri care pot obstrucționa circulația sangvină în organe vitale, în special rinichi. Simptomele includ paloare, oboseală extremă, sângerări anormale și scăderea producției de urină. Diagnosticul precoce și managementul intensiv, inclusiv dializa în cazuri severe, sunt cruciale pentru îmbunătățirea prognosticului pacienților afectați de această complicație potențial fatală.

Artrita reactivă: Artrita reactivă este o complicație rară, dar semnificativă a dezinteriei, în special a celei cauzate de bacterii precum Shigella. Această afecțiune se caracterizează prin inflamația articulațiilor care apare la câteva săptămâni după infecția intestinală. Simptomele includ dureri articulare, umflături și rigiditate, afectând în special genunchii, gleznele și articulațiile picioarelor. Pacienții pot experimenta și simptome oculare sau urinare. Deși de obicei se rezolvă spontan în câteva luni, unii pacienți pot dezvolta artrite cronice. Tratamentul se concentrează pe gestionarea simptomelor și prevenirea complicațiilor pe termen lung.

Perforația intestinală și peritonita: Perforația intestinală este o complicație gravă și potențial fatală a dezinteriei severe, în special în cazurile de amibiază. Aceasta apare când inflamația și ulcerațiile intestinale sunt atât de profunde încât provoacă o ruptură în peretele intestinal. Conținutul intestinal se scurge în cavitatea abdominală, ducând la peritonită, o inflamație severă a membranei care căptușește abdomenul. Simptomele includ dureri abdominale intense, abdomen rigid, febră ridicată și șoc septic. Această complicație necesită intervenție chirurgicală de urgență și terapie intensivă pentru a preveni consecințele fatale.

Abcesul hepatic (Dezinteria amibiană): Abcesul hepatic este o complicație severă a dezinteriei amibiene, apărând când parazitul Entamoeba histolytica migrează din intestin în ficat prin circulația portală. Acesta formează cavități pline cu puroi în țesutul hepatic. Simptomele includ febră persistentă, dureri în partea superioară dreaptă a abdomenului, hepatomegalie și, uneori, icter. Diagnosticul se face prin imagistică și teste serologice. Tratamentul implică administrarea de medicamente antiparazitare și, în unele cazuri, drenaj percutanat sau chirurgical. Netratată, această complicație poate duce la insuficiență hepatică sau ruptura abcesului cu consecințe potențial fatale.