Mastoidita: ce este, care sunt cauzele si cum se trateaza

Deși mai puțin frecventă în prezent datorită utilizării antibioticelor, mastoidita rămâne o condiție medicală serioasă care necesită diagnostic și tratament prompt pentru a preveni complicațiile potențial periculoase. Afectează preponderent copiii mici, dar poate apărea la orice vârstă. Simptomele includ durere severă în spatele urechii, febră, secreții purulente din ureche și umflarea țesuturilor din jurul urechii. Tratamentul implică de obicei antibiotice intravenoase și, în unele cazuri, intervenție chirurgicală pentru drenarea infecției.

Înțelegerea mastoiditei

Mastoidita este o inflamație sau infecție a celulelor aeriene ale osului mastoid, o parte a osului temporal al craniului. Aceste celule sunt conectate cu urechea medie și joacă un rol important în echilibrarea presiunii și protejarea structurilor delicate ale urechii.

Definiție și prezentare generală: Mastoidita reprezintă inflamația sau infecția celulelor aeriene ale osului mastoid, situate în spatele urechii. Această afecțiune apare de obicei ca o complicație a otitei medii acute netratate sau tratate inadecvat. Infecția se poate răspândi de la urechea medie la celulele mastoidiene, provocând inflamație, distrugerea țesutului osos și formarea de abcese. Mastoidita este considerată o urgență medicală datorită potențialului său de a cauza complicații grave, inclusiv meningita sau abcesul cerebral.

Tipuri de mastoidită: Există două forme principale de mastoidită: acută și cronică. Mastoidita acută se dezvoltă rapid, de obicei în urma unei otite medii acute, și necesită tratament prompt. Simptomele includ durere severă, febră și umflarea țesuturilor din jurul urechii. Mastoidita cronică, pe de altă parte, se dezvoltă treptat și este adesea asociată cu otita medie cronică supurată sau cu prezența unui colesteatom. Această formă poate evolua lent, cu simptome mai puțin acute, dar poate duce la complicații pe termen lung dacă nu este tratată corespunzător.

Anatomia osului mastoid: Osul mastoid este o parte a osului temporal al craniului, situat în spatele urechii. Are o structură spongioasă, fiind compus din numeroase celule aeriene interconectate. Aceste celule sunt căptușite cu mucoasă similară celei din urechea medie și sunt conectate cu aceasta prin antrul mastoidian. Principalele funcții ale osului mastoid includ protejarea structurilor delicate ale urechii interne, echilibrarea presiunii în urechea medie și servirea ca punct de atașare pentru anumiți mușchi ai gâtului. Înțelegerea acestei anatomii complexe este crucială pentru diagnosticarea și tratarea corectă a mastoiditei.

Cauze și factori de risc

Mastoidita este o afecțiune complexă, influențată de diverși factori care pot crește susceptibilitatea unei persoane la dezvoltarea acestei infecții grave. Înțelegerea cauzelor și a factorilor de risc este esențială pentru prevenirea și managementul eficient al bolii.

Infecții ale urechii medii netratate: Otita medie acută netratată sau tratată inadecvat reprezintă principala cauză a mastoiditei. Când o infecție a urechii medii nu este controlată eficient, bacteriile se pot răspândi în celulele aeriene ale osului mastoid. Aceste celule, fiind conectate cu urechea medie, oferă un mediu propice pentru proliferarea bacteriilor. Inflamația rezultată poate duce la obstrucția drenajului normal, creând un ciclu vicios de infecție și inflamație. Tratamentul prompt și adecvat al infecțiilor urechii medii este crucial pentru prevenirea acestei complicații grave.

Colesteatom: Colesteatomul este o creștere anormală de piele în urechea medie sau în mastoidă, care poate predispune la dezvoltarea mastoiditei. Această formațiune benignă, dar potențial distructivă, poate bloca drenajul normal al urechii medii și al celulelor mastoidiene. Pe măsură ce colesteatomul crește, poate eroda osul și țesuturile înconjurătoare, creând un mediu favorabil pentru infecții bacteriene. Prezența unui colesteatom complică atât diagnosticul, cât și tratamentul mastoiditei, necesitând adesea intervenție chirurgicală pentru rezolvare.

Vârsta (copii sub 2 ani): Copiii cu vârsta sub 2 ani sunt deosebit de vulnerabili la dezvoltarea mastoiditei. Această susceptibilitate crescută se datorează mai multor factori anatomici și imunologici. Trompa lui Eustachio, care conectează urechea medie cu nazofaringele, este mai scurtă și mai orizontală la copiii mici, facilitând ascensiunea bacteriilor din nas și gât către urechea medie. În plus, sistemul imunitar al copiilor mici este încă în dezvoltare, făcându-i mai puțin capabili să combată eficient infecțiile. Acești factori, combinați cu frecvența mai mare a infecțiilor respiratorii la această vârstă, cresc riscul de otită medie și, implicit, de mastoidită.

Infecții recurente ale urechii: Persoanele care suferă de infecții recurente ale urechii prezintă un risc mai mare de a dezvolta mastoidită. Episoadele repetate de otită medie pot duce la modificări structurale ale urechii medii și ale mastoidei, cum ar fi îngroșarea mucoasei sau formarea de țesut cicatricial. Aceste modificări pot afecta drenajul normal și ventilația urechii medii, creând condiții favorabile pentru dezvoltarea infecțiilor persistente sau recurente. În plus, expunerea repetată la antibiotice poate duce la dezvoltarea rezistenței bacteriene, complicând tratamentul infecțiilor ulterioare și crescând riscul de complicații precum mastoidita.

Starea de imunocompromis: Persoanele cu sistem imunitar compromis, fie din cauza unor boli cronice, a tratamentelor imunosupresoare sau a altor factori, sunt mai predispuse la dezvoltarea mastoiditei. Un sistem imunitar slăbit reduce capacitatea organismului de a combate eficient infecțiile, permițând bacteriilor să se înmulțească și să se răspândească mai ușor de la urechea medie la celulele mastoidiene. Afecțiuni precum diabetul, HIV/SIDA, sau utilizarea pe termen lung a corticosteroizilor pot crește semnificativ riscul de mastoidită și pot complica tratamentul acesteia. Pentru aceste persoane, monitorizarea atentă a oricăror simptome de infecție a urechii și intervenția medicală promptă sunt esențiale pentru prevenirea complicațiilor grave.

Simptome ale mastoiditei

Recunoașterea promptă a simptomelor mastoiditei este crucială pentru diagnosticarea și tratarea timpurie a acestei afecțiuni potențial grave. Manifestările clinice ale mastoiditei pot varia în funcție de severitatea infecției și de timpul trecut de la debutul acesteia.

Durere și umflare în spatele urechii: Unul dintre cele mai distinctive semne ale mastoiditei este durerea intensă și persistentă localizată în spatele urechii, în zona osului mastoid. Această durere este adesea descrisă ca fiind pulsatilă și se poate intensifica la atingere sau la mișcarea capului. Umflarea țesuturilor din jurul urechii este, de asemenea, un simptom caracteristic. Zona afectată poate apărea roșie, caldă la atingere și vizibil umflată, uneori determinând deplasarea pavilionului urechii înainte și în lateral. Această umflare este cauzată de inflamația și acumularea de lichid în țesuturile din jurul osului mastoid. În cazuri severe, umflarea poate fi atât de pronunțată încât poate obstrucționa canalul auditiv extern, agravând problemele de auz asociate.

Secreții din ureche: Secreția purulentă din ureche reprezintă un simptom frecvent și semnificativ al mastoiditei. Aceasta apare atunci când infecția din urechea medie și celulele mastoidiene produc o cantitate excesivă de puroi, care se scurge prin timpanul perforat. Secreția poate fi galbenă, verzuie sau chiar sângeroasă, având un miros neplăcut. Prezența acestui simptom indică o infecție severă și necesită atenție medicală imediată, deoarece poate duce la complicații grave dacă nu este tratată prompt.

Febra: Febra este un simptom comun în mastoidită, reflectând răspunsul sistemului imunitar la infecție. Temperatura corpului poate crește semnificativ, adesea depășind 38°C. Febra este adesea însoțită de frisoane, transpirații și o stare generală de disconfort. În cazul copiilor mici, febra poate fi deosebit de înaltă și poate duce la iritabilitate, letargie sau chiar convulsii febrile. Persistența sau agravarea febrei în ciuda tratamentului inițial poate indica o progresie a infecției și necesită reevaluare medicală urgentă.

Pierderea auzului: Pierderea auzului în mastoidită este cauzată de acumularea de lichid și puroi în urechea medie, precum și de inflamația care afectează structurile auditive. Aceasta poate varia de la o ușoară diminuare a acuității auditive până la o pierdere semnificativă a auzului în urechea afectată. Pacienții pot descrie senzația de ureche înfundată sau de auz înăbușit. În unele cazuri, pierderea auzului poate fi însoțită de tinitus (zgomote în ureche). Deși de obicei temporară, pierderea auzului persistentă poate indica o complicație severă și necesită evaluare audiologică.

Simptome la copiii mici: La copiii mici, simptomele mastoiditei pot fi mai subtile și mai dificil de recunoscut. Aceștia pot prezenta iritabilitate excesivă, plâns inconsolabil, refuzul alimentației sau tulburări de somn. Copiii mici pot trage frecvent de urechea afectată sau pot prezenta o poziție anormală a capului, înclinându-l spre partea bolnavă. Letargia și lipsa de răspuns la stimuli sunt semne de alarmă. Febra poate fi mai pronunțată la copii, ducând uneori la convulsii febrile. Părinții trebuie să fie atenți la orice schimbare bruscă de comportament sau la apariția unor simptome neobișnuite.

Diagnosticul

Diagnosticul mastoiditei implică o combinație de evaluare clinică, examinări fizice și teste de laborator. Medicii utilizează diverse metode pentru a confirma prezența infecției și a evalua severitatea acesteia, asigurând astfel un tratament adecvat și prompt.

Examinarea fizică: Examinarea fizică joacă un rol crucial în diagnosticul mastoiditei. Medicul va inspecta cu atenție zona din jurul urechii, căutând semne de inflamație, roșeață sau umflare în regiunea mastoidă. Palparea blândă a zonei poate dezvălui sensibilitate sau durere. Se observă poziția pavilionului urechii, care poate fi deplasată în afară și în jos din cauza inflamației. Medicul va evalua, de asemenea, starea generală a pacientului, verificând temperatura corpului și căutând semne de afectare sistemică. Examinarea completă include și evaluarea nervilor cranieni, în special a nervului facial, pentru a detecta eventuale complicații neurologice.

Examinarea otoscopică: Examinarea otoscopică este esențială în diagnosticul mastoiditei. Medicul folosește un otoscop pentru a vizualiza canalul auditiv extern și membrana timpanică. În mastoidită, se pot observa semne caracteristice precum: înroșirea și bombarea membranei timpanice, prezența de secreții purulente în canalul auditiv sau perforația timpanului. Pereții postero-superior ai canalului auditiv pot fi deplasați în jos, indicând o inflamație severă a mastoidei. Această examinare permite, de asemenea, evaluarea gradului de obstrucție a canalului auditiv și poate oferi indicii despre severitatea infecției.

Analize de sânge: Analizele de sânge sunt utile în evaluarea răspunsului inflamator sistemic și în ghidarea tratamentului mastoiditei. Hemoleucograma completă poate evidenția o creștere a numărului de leucocite, indicând prezența unei infecții bacteriene. Proteina C reactivă și viteza de sedimentare a hematiilor sunt markeri inflamatori care pot fi elevați în mastoidită. Aceste teste ajută la evaluarea severității infecției și pot fi folosite pentru monitorizarea răspunsului la tratament. În cazuri severe, se pot efectua și hemoculturi pentru a identifica eventuale bacteriemii asociate.

Cultura din ureche: Cultura din secreția auriculară este o metodă importantă pentru identificarea precisă a agentului patogen responsabil de mastoidită. Se recoltează o probă de secreție din ureche, care este apoi analizată în laborator pentru a determina tipul de bacterie prezentă și sensibilitatea acesteia la antibiotice. Acest test este crucial pentru alegerea antibioticului potrivit și ajustarea tratamentului în funcție de rezultate. În cazurile în care secreția nu este vizibilă, se poate efectua o aspirație sau o biopsie din țesutul infectat pentru cultură. Rezultatele culturii pot dura câteva zile, dar sunt esențiale pentru managementul pe termen lung al infecției.

Tomografie computerizată: Tomografia computerizată (CT) este o metodă imagistică esențială în evaluarea mastoiditei, oferind imagini detaliate ale structurilor osoase și țesuturilor moi ale urechii și mastoidei. Scanarea CT poate evidenția extinderea infecției în celulele mastoidiene, prezența eroziunilor osoase sau formarea de abcese. Aceasta ajută la identificarea complicațiilor precum tromboza de sinus venos sau abcesele intracraniene. CT-ul este deosebit de util în planificarea intervențiilor chirurgicale, dacă acestea sunt necesare. În cazul copiilor, utilizarea CT-ului trebuie cântărită cu atenție din cauza expunerii la radiații, fiind rezervată cazurilor în care beneficiile diagnostice depășesc riscurile potențiale.

Opțiuni de tratament

Tratamentul mastoiditei necesită o abordare promptă și agresivă pentru a preveni complicațiile potențial grave. Strategiile terapeutice combină de obicei antibioterapia cu intervenții chirurgicale, în funcție de severitatea cazului și răspunsul la tratamentul inițial.

Terapia cu antibiotice

Antibioterapia reprezintă piatra de temelie în tratamentul mastoiditei. Inițial, se administrează antibiotice cu spectru larg pe cale intravenoasă pentru a asigura o concentrație adecvată a medicamentului în țesuturile infectate. Alegerea antibioticului se bazează pe patogenii cel mai frecvent implicați în mastoidită, precum Streptococcus pneumoniae, Haemophilus influenzae și Staphylococcus aureus. Combinații frecvente includ cefalosporine de generația a treia cu vancomicină. Durata tratamentului intravenos este de obicei de 7-10 zile, urmată de terapie orală pentru încă 1-2 săptămâni. Ajustarea antibioticelor se face în funcție de rezultatele culturii și antibiogramei.

Managementul durerii

Controlul durerii este un aspect important în tratamentul mastoiditei, contribuind semnificativ la confortul pacientului și la recuperarea sa. Se utilizează analgezice precum paracetamolul sau ibuprofenul pentru a reduce durerea și febra. În cazuri severe, pot fi necesare analgezice mai puternice, administrate sub supraveghere medicală. Aplicarea locală de comprese calde poate ajuta la ameliorarea disconfortului și la reducerea inflamației. Este important ca managementul durerii să fie adaptat nevoilor individuale ale pacientului, ținând cont de vârstă, severitatea simptomelor și eventualele contraindicații medicale. Monitorizarea atentă a eficacității tratamentului analgezic permite ajustări prompte pentru a asigura confortul optim al pacientului pe parcursul recuperării.

Intervenții chirurgicale

Miringotomie: Această procedură implică crearea unei mici incizii în membrana timpanică pentru a drena lichidul acumulat în urechea medie. Se realizează sub anestezie locală sau generală și poate include inserarea unui tub de ventilație pentru a menține deschisă incizia și a permite drenajul continuu. Miringotomia este adesea primul pas chirurgical în tratamentul mastoiditei acute, oferind o cale de evacuare a puroiului și reducând presiunea din urechea medie. Această intervenție poate ameliora rapid simptomele și poate preveni complicațiile ulterioare.

Mastoidectomie: Această intervenție chirurgicală implică îndepărtarea parțială sau totală a osului mastoid infectat. Se efectuează sub anestezie generală și este indicată în cazurile de mastoidită severă sau refractară la tratamentul conservator. Chirurgul deschide osul mastoid, îndepărtează țesutul infectat și drenează orice abces prezent. Mastoidectomia poate fi simplă (când se îndepărtează doar celulele mastoidiene infectate) sau radicală (când se îndepărtează și structuri adiacente). Recuperarea post-operatorie necesită îngrijire atentă și monitorizare pentru a preveni complicațiile și a asigura vindecarea optimă.

Complicații

Mastoidita, dacă nu este tratată prompt și adecvat, poate duce la complicații severe care pot pune viața în pericol. Aceste complicații pot afecta structurile adiacente osului mastoid, inclusiv creierul și nervii cranieni, necesitând intervenție medicală de urgență și tratament specializat.

Pierderea auzului: Pierderea auzului în mastoidită poate varia de la ușoară la severă și poate fi temporară sau permanentă. Aceasta este cauzată de acumularea de lichid și puroi în urechea medie, precum și de posibila distrugere a structurilor auditive delicate. Inflamația și edemul pot afecta transmiterea sunetului prin urechea medie. În cazuri severe, infecția poate eroda oscioarele auditive sau poate pătrunde în urechea internă, ducând la pierderea permanentă a auzului neurosenzorial. Diagnosticul precoce și tratamentul prompt sunt esențiale pentru prevenirea acestei complicații și pentru conservarea funcției auditive.

Paralizia nervului facial: Paralizia nervului facial este o complicație gravă a mastoiditei, cauzată de inflamația sau compresia nervului facial care trece prin osul temporal. Simptomele includ slăbiciune sau paralizie a mușchilor feței de pe partea afectată, manifestându-se prin imposibilitatea de a închide ochiul, asimetrie facială și dificultăți în exprimarea emoțiilor faciale. Această complicație poate fi temporară sau permanentă, în funcție de severitatea și durata compresiei nervului. Tratamentul prompt al mastoiditei și, în unele cazuri, decompresiunea chirurgicală a nervului facial sunt esențiale pentru prevenirea sechelelor pe termen lung.

Meningita: Meningita este o complicație potențial fatală a mastoiditei, care apare atunci când infecția se răspândește la meningele care învelesc creierul și măduva spinării. Simptomele includ febră înaltă, dureri de cap severe, rigiditate a gâtului, confuzie și, în cazuri severe, convulsii sau comă. Meningita bacteriană asociată mastoiditei necesită tratament urgent cu antibiotice intravenoase și, posibil, intervenție neurochirurgicală. Diagnosticul precoce prin puncție lombară și imagistică cerebrală este crucial pentru inițierea promptă a tratamentului și prevenirea sechelelor neurologice pe termen lung sau a decesului.

Abces cerebral: Abcesul cerebral este o complicație gravă a mastoiditei, caracterizată prin formarea unei colecții localizate de puroi în țesutul cerebral. Acesta poate apărea prin răspândirea directă a infecției sau prin diseminare hematogenă. Simptomele includ cefalee severă, alterarea stării de conștiență, deficite neurologice focale și convulsii. Diagnosticul se bazează pe imagistica cerebrală (tomografie computerizată sau rezonanță magnetică). Tratamentul implică antibioterapie intensivă și, adesea, drenaj neurochirurgical. Abcesul cerebral reprezintă o urgență medicală, necesitând intervenție imediată pentru a preveni leziunile cerebrale permanente sau decesul.

Tromboza venoasă cerebrală:  Tromboza venoasă cerebrală, numită și tromboza sinusului sigmoid este o complicație rară, dar potențial gravă a mastoiditei, caracterizată prin formarea unui cheag de sânge în sinusul venos sigmoid adiacent osului mastoid. Simptomele pot include cefalee severă, febră, greață, vărsături și, în cazuri avansate, semne de hipertensiune intracraniană. Diagnosticul se bazează pe imagistica vasculară cerebrală. Tratamentul implică antibioterapie agresivă, anticoagulare și, în unele cazuri, intervenție chirurgicală pentru drenarea mastoidei și decompresiunea sinusului. Această complicație necesită o abordare multidisciplinară, implicând specialiști în otorinolaringologie, neurologie și neurochirurgie pentru managementul optim și prevenirea sechelelor pe termen lung.

Prevenție și prognostic

Prevenirea mastoiditei se concentrează pe gestionarea eficientă a infecțiilor urechii și menținerea unei bune igiene auriculare. Prognosticul este în general favorabil cu tratament prompt, dar complicațiile pot apărea în cazurile netratate sau tratate tardiv.

Tratamentul prompt al infecțiilor urechii: Abordarea rapidă și eficientă a infecțiilor urechii este esențială în prevenirea mastoiditei. Otita medie acută trebuie diagnosticată și tratată prompt cu antibiotice adecvate, conform ghidurilor medicale actuale. Părinții și îngrijitorii trebuie educați să recunoască semnele precoce ale infecțiilor urechii și să solicite asistență medicală la timp. Monitorizarea atentă a răspunsului la tratament și urmărirea regulată sunt cruciale. În cazul infecțiilor recurente, pot fi necesare investigații suplimentare pentru a identifica factorii predispozanți și pentru a preveni complicațiile pe termen lung, inclusiv mastoidita.

Vaccinarea: Vaccinarea joacă un rol crucial în prevenirea mastoiditei prin reducerea incidenței infecțiilor care pot duce la această complicație. Vaccinul pneumococic conjugat este deosebit de important, deoarece Streptococcus pneumoniae este un agent patogen comun în otita medie și mastoidită. Vaccinul împotriva Haemophilus influenzae tip B contribuie, de asemenea, la reducerea riscului de infecții ale urechii medii. Respectarea schemei complete de vaccinare conform programului național de imunizare este esențială pentru protecția optimă. Educarea părinților cu privire la importanța vaccinării și combaterea dezinformării legate de vaccinuri sunt aspecte importante ale strategiilor de prevenție.

Îngrijirea corectă a urechilor: Menținerea unei bune igiene auriculare este esențială în prevenirea infecțiilor urechii și, implicit, a mastoiditei. Evitarea introducerii obiectelor străine în urechi, inclusiv bețișoarele de urechi, care pot leza canalul auditiv și favoriza infecțiile, este crucială. În cazul înotului sau al expunerii la apă, uscarea atentă a urechilor este recomandată. Pentru persoanele predispuse la infecții ale urechii, utilizarea dopurilor de urechi în timpul înotului poate fi benefică. Tratarea promptă a alergiilor și a infecțiilor tractului respirator superior poate preveni complicațiile la nivelul urechilor. Educația pacienților privind practicile corecte de îngrijire a urechilor este o componentă importantă a prevenției.

Timpul de recuperare așteptat: Durata recuperării după mastoidită variază în funcție de severitatea infecției și de promptitudinea tratamentului. În cazurile necomplicate, tratate precoce cu antibiotice, ameliorarea simptomelor poate începe în 24-48 de ore, iar recuperarea completă poate dura 1-2 săptămâni. Pentru cazurile care necesită intervenție chirurgicală, perioada de recuperare poate fi mai lungă, de obicei 3-6 săptămâni. Este esențial ca pacienții să urmeze cu strictețe recomandările medicale și să finalizeze întregul curs de antibiotice, chiar dacă simptomele se ameliorează. Monitorizarea atentă și controalele regulate sunt cruciale pentru a asigura o vindecare completă și pentru a preveni recidivele.

Perspectiva pe termen lung: Prognosticul pe termen lung pentru pacienții cu mastoidită este în general favorabil, mai ales când diagnosticul și tratamentul sunt prompte. Majoritatea pacienților se recuperează complet fără sechele permanente. Cu toate acestea, în unele cazuri, pot apărea complicații pe termen lung, cum ar fi pierderea parțială a auzului sau probleme de echilibru. Riscul de recurență a mastoiditei este scăzut, dar pacienții pot rămâne predispuși la infecții ale urechii. Este important ca pacienții să fie monitorizați periodic și să adopte măsuri preventive, cum ar fi tratarea promptă a infecțiilor urechii și menținerea unei bune igiene auriculare. Educația pacientului și a familiei cu privire la semnele de recidivă și importanța îngrijirii continue a urechilor este esențială pentru menținerea sănătății pe termen lung.