Impetigo: ce tipuri sunt, care sunt cauzele si cum se trateaza

Leziunile apar de obicei pe față, în jurul nasului și gurii, dar se pot extinde și pe alte părți ale corpului. Impetigo se tratează cu antibiotice topice sau orale și se vindecă de obicei fără complicații în câteva zile până la 2-3 săptămâni. Prevenirea răspândirii infecției prin igienă adecvată și evitarea contactului direct cu leziunile este esențială.

Tipuri de impetigo

Impetigo se manifestă în două forme principale, fiecare cu caracteristici distincte. Înțelegerea acestor tipuri ajută la diagnosticarea corectă și alegerea tratamentului adecvat.

Impetigo non-bulos: Aceasta este forma cea mai frecventă de impetigo. Debutează cu apariția unor leziuni roșii, pruriginoase, de obicei în jurul nasului și gurii. Leziunile se sparg rapid, lăsând în urmă cruste groase, aurii, de aproximativ 2 cm. După uscare, rămâne o pată roșie care dispare de obicei fără cicatrici în câteva zile până la câteva săptămâni. Leziunile nu sunt dureroase, dar pot provoca mâncărime. Este important să se evite atingerea lor pentru a preveni răspândirea infecției.

Impetigo bulos: Această formă mai rară de impetigo se caracterizează prin apariția unor vezicule mari, pline cu lichid, de obicei pe trunchi, brațe și picioare. Veziculele au un diametru de 1-2 cm și se sparg după câteva zile, lăsând cruste gălbui. Zona din jurul veziculelor poate fi dureroasă și pruriginoasă. Impetigo bulos afectează mai frecvent sugarii și copiii mici sub 2 ani. Febra și inflamarea ganglionilor sunt mai comune în această formă.

Ectima: Aceasta este o formă mai gravă de impetigo care pătrunde mai adânc în piele. Se dezvoltă atunci când impetigo nu este tratat corespunzător. Ectima provoacă răni dureroase, umplute cu lichid sau puroi, care se transformă în ulcerații. Se formează cruste groase, iar pielea din jur se înroșește. După vindecare, pot rămâne cicatrici din cauza infecției profunde.

Cauze și factori de risc ai impetigo

Impetigo este cauzat de infecția cu bacterii, în principal Staphylococcus aureus și Streptococcus pyogenes. Înțelegerea cauzelor și a factorilor de risc este esențială pentru prevenirea și gestionarea eficientă a acestei afecțiuni.

Agenți patogeni bacterieni: Staphylococcus aureus este responsabil pentru aproximativ 80% din cazurile de impetigo non-bulos, în timp ce Streptococcus pyogenes cauzează aproximativ 10% din cazuri. În restul situațiilor, infecția este provocată de o combinație a celor două bacterii. Aceste microorganisme pătrund în piele prin mici leziuni sau abraziuni și se înmulțesc rapid, ducând la apariția simptomelor caracteristice.

Vârsta (copii 2-5 ani): Impetigo afectează cel mai frecvent copiii cu vârste cuprinse între 2 și 5 ani. Sistemul imunitar încă în dezvoltare al copiilor mici, combinat cu tendința lor de a se juca în medii cu potențial contaminant și de a avea contact fizic strâns cu alți copii, îi face deosebit de vulnerabili la această infecție. Totuși, impetigo poate apărea la orice vârstă, inclusiv la adulți.

Climat cald și umed: Incidența impetigo crește semnificativ în zonele cu climat cald și umed, în special în timpul lunilor de vară. Căldura și umiditatea creează condiții ideale pentru proliferarea bacteriilor pe suprafața pielii. Transpirația excesivă poate macera pielea, făcând-o mai susceptibilă la infecții. De asemenea, în aceste condiții climatice, oamenii tind să poarte haine mai ușoare, expunând mai multă piele și crescând riscul de mici leziuni care pot deveni porți de intrare pentru bacterii.

Leziuni sau afecțiuni ale pielii: Orice întrerupere a barierei cutanate poate deveni o poartă de intrare pentru bacteriile care cauzează impetigo. Acestea includ tăieturi mici, zgârieturi, înțepături de insecte, arsuri solare sau alte tipuri de traumatisme ale pielii. În plus, persoanele cu afecțiuni preexistente ale pielii, cum ar fi dermatita atopică (eczema), psoriazisul sau alte boli inflamatorii ale pielii, au un risc crescut de a dezvolta impetigo. Aceste afecțiuni pot compromite funcția de barieră a pielii, făcând-o mai vulnerabilă la infecții bacteriene.

Contact apropiat și medii aglomerate: Impetigo se răspândește cu ușurință prin contact direct piele-pe-piele sau prin obiecte contaminate. Mediile aglomerate, cum ar fi școlile, grădinițele sau taberele de vară, prezintă un risc crescut de transmitere a infecției. În aceste locuri, copiii sunt în contact strâns unii cu alții și adesea împărtășesc jucării sau alte obiecte care pot fi contaminate cu bacterii. De asemenea, familiile numeroase sau comunitățile cu condiții de trai aglomerate prezintă un risc mai mare de răspândire a impetigo.

Simptome și evoluția impetigo

Impetigo se manifestă prin simptome distinctive care evoluează în timp. Recunoașterea acestor semne și înțelegerea progresiei bolii sunt cruciale pentru diagnosticarea și tratamentul prompt al infecției.

Semne inițiale

Primele simptome ale impetigo apar de obicei la 4-10 zile după expunerea la bacteriile cauzatoare. Inițial, se observă apariția unor pete roșii mici pe piele, cel mai adesea în jurul nasului și gurii. Aceste pete se transformă rapid în vezicule sau pustule care sunt foarte pruriginoase. Zona afectată poate fi ușor dureroasă la atingere. În cazul impetigo bulos, veziculele sunt mai mari și conțin un lichid clar sau gălbui. Este important de menționat că aspectul leziunilor poate varia în funcție de nuanța pielii pacientului, fiind mai ușor de observat pe pielea deschisă la culoare.

Dezvoltarea crustelor

După spargerea veziculelor inițiale, lichidul se usucă și formează cruste caracteristice de culoare galben-aurie. Aceste cruste au un aspect asemănător cu mierea cristalizată și pot avea o grosime variabilă. Ele acoperă leziunile, formând o barieră protectoare naturală. Crustele pot fi înconjurate de o zonă roșiatică și pot provoca mâncărime. Este important să nu se îndepărteze forțat aceste cruste, deoarece acest lucru poate întârzia vindecarea și crește riscul de răspândire a infecției.

Simptome sistemice

Deși impetigo este în principal o infecție localizată a pielii, în unele cazuri pot apărea simptome sistemice. Acestea includ febră ușoară, oboseală, iritabilitate și pierderea poftei de mâncare. Ganglionii limfatici din apropierea zonei afectate pot deveni măriți și sensibili. Simptomele sistemice sunt mai frecvente în cazurile de impetigo bulos sau în infecțiile extinse. Prezența acestor simptome poate indica necesitatea unui tratament sistemic cu antibiotice.

Diferențe în simptome în funcție de tip

Simptomele impetigo non-bulos: Această formă debutează cu mici pete roșii care evoluează rapid în vezicule pline cu lichid. Veziculele se sparg ușor, lăsând zone umede care se acoperă cu cruste galbene-aurii. Leziunile apar frecvent în jurul nasului și gurii, dar se pot răspândi și pe alte părți ale corpului. Mâncărimea este obișnuită, dar durerea este minimă. Crustele se vindecă fără cicatrici în aproximativ 7-10 zile dacă sunt tratate corespunzător.

Simptomele impetigo bulos: Această variantă se caracterizează prin apariția de vezicule mari, pline cu lichid clar, care pot avea un diametru de până la 2 cm. Veziculele apar mai frecvent pe trunchi, brațe și picioare. Inițial, lichidul din vezicule este clar, dar poate deveni tulbure sau purulent. După spargere, veziculele lasă o zonă roșie, umedă, care se acoperă cu o crustă subțire. Febra și inflamarea ganglionilor sunt mai frecvente în această formă de impetigo.

Simptomele ectima: Ectima, forma mai profundă de impetigo, se manifestă prin leziuni ulcerative care penetrează mai adânc în derm. Leziunile încep ca vezicule sau pustule care evoluează în ulcerații rotunde, cu margini ridicate și baza indurată. Crustele formate sunt mai groase și de culoare gri-brună. Zona din jurul leziunilor este adesea inflamată și dureroasă. Vindecarea este mai lentă și poate lăsa cicatrici. Febra și alte simptome sistemice sunt mai frecvente în ectima.

Diagnosticul impetigo

Diagnosticul impetigo se bazează în principal pe examinarea clinică a leziunilor cutanate caracteristice. Medicii evaluează aspectul, distribuția și evoluția leziunilor pentru a stabili diagnosticul. În cazurile atipice sau rezistente la tratament, pot fi necesare teste suplimentare pentru confirmarea diagnosticului și ghidarea tratamentului.

Examinarea vizuală: Medicul evaluează atent aspectul și distribuția leziunilor cutanate. Leziunile tipice de impetigo non-bulos apar ca vezicule mici care se transformă rapid în cruste galbene-aurii, în special în jurul nasului și gurii. În impetigo bulos, medicul caută vezicule mai mari, pline cu lichid, localizate mai ales pe trunchi și membre. Examinarea include și evaluarea zonelor din jurul leziunilor pentru a detecta semne de răspândire sau complicații. Medicul va lua în considerare și alți factori, cum ar fi vârsta pacientului, istoricul medical și prezența altor simptome.

Cultura pielii (când este necesară): În cazurile atipice sau rezistente la tratament, medicul poate recomanda o cultură a pielii. Această procedură implică prelevarea unui eșantion din leziune pentru analiza de laborator. Eșantionul este cultivat pentru a identifica bacteria specifică care cauzează infecția și pentru a determina sensibilitatea sa la antibiotice. Cultura pielii este deosebit de utilă în cazurile de impetigo recurent sau când se suspectează prezența unor bacterii rezistente la antibiotice, cum ar fi Staphylococcus aureus rezistent la meticilină (MRSA).

Diagnostic diferențial: Impetigo poate fi confundat cu alte afecțiuni cutanate, ceea ce face diagnosticul diferențial esențial. Medicii trebuie să excludă alte condiții precum dermatita de contact, herpes simplex, varicelă sau candidoza cutanată. În cazul impetigo bulos, diagnosticul diferențial include pemfigus, pemfigoid bulos și dermatita herpetiformă. Pentru ectima, trebuie luate în considerare ulcerațiile vasculitice sau cele cauzate de insuficiența venoasă. Anamneza detaliată, examinarea atentă și, uneori, testele suplimentare ajută la diferențierea impetigo de aceste afecțiuni.

Opțiuni de tratament pentru impetigo

Tratamentul impetigo vizează eradicarea infecției bacteriene, ameliorarea simptomelor și prevenirea răspândirii bolii. Abordarea terapeutică depinde de severitatea și extinderea infecției, precum și de starea generală de sănătate a pacientului. Opțiunile de tratament includ antibiotice topice și orale, combinate cu măsuri de îngrijire locală.

Antibiotice topice: Acestea reprezintă prima linie de tratament pentru cazurile ușoare și localizate de impetigo. Mupirocina și acidul fusidic sunt cele mai frecvent prescrise. Aceste unguente sau creme se aplică direct pe leziuni de 2-3 ori pe zi, timp de 5-7 zile. Înainte de aplicare, crustele trebuie îndepărtate ușor cu apă caldă și săpun pentru a permite penetrarea mai bună a medicamentului. Antibioticele topice sunt eficiente în eliminarea bacteriilor locale și accelerează vindecarea, reducând în același timp riscul de răspândire a infecției.

Antibiotice orale: În cazurile mai severe de impetigo, când infecția este extinsă sau nu răspunde la tratamentul topic, se recomandă antibiotice administrate pe cale orală. Medicamentele frecvent prescrise includ flucloxacilina, amoxicilina cu acid clavulanic sau eritromicina. Durata tratamentului este de obicei 7-10 zile. Antibioticele orale sunt eficiente în combaterea infecției sistemice și sunt esențiale în cazurile de impetigo bulos sau ectima. Este crucial ca pacienții să finalizeze întregul curs de antibiotice prescris, chiar dacă simptomele se ameliorează, pentru a preveni recurența și dezvoltarea rezistenței bacteriene.

Îngrijirea și gestionarea la domiciliu: Pe lângă tratamentul prescris de medic, îngrijirea la domiciliu joacă un rol crucial în vindecarea impetigo. Leziunile trebuie curățate ușor de două-trei ori pe zi cu apă caldă și săpun antibacterian, apoi uscate blând. Crustele nu trebuie îndepărtate forțat. După curățare, se aplică antibioticul topic conform indicațiilor. Leziunile pot fi acoperite cu pansamente sterile pentru a preveni răspândirea infecției. Unghiile copiilor trebuie menținute scurte și curate pentru a evita zgârierea și extinderea infecției.

Durata tratamentului și monitorizare: Tratamentul impetigo durează de obicei 7-10 zile, dar poate varia în funcție de severitatea infecției și de răspunsul la tratament. Ameliorarea simptomelor este vizibilă în general după 2-3 zile de tratament. Este esențial să se continue tratamentul pentru întreaga durată prescrisă, chiar dacă simptomele se ameliorează. Monitorizarea include observarea vindecării leziunilor și absența apariției unor noi leziuni. Dacă nu există îmbunătățiri după 3-4 zile de tratament sau apar complicații, este necesară o reevaluare medicală.

Prevenirea și controlul impetigo

Prevenirea impetigo se concentrează pe menținerea unei igiene riguroase și evitarea contactului direct cu persoanele infectate. Măsurile preventive includ practici de igienă personală, gestionarea mediului înconjurător, îngrijirea adecvată a rănilor și izolarea persoanelor infectate. Aceste strategii sunt esențiale pentru a reduce răspândirea infecției, în special în comunitățile cu risc ridicat, cum ar fi școlile și centrele de îngrijire a copiilor.

Practici de igienă personală: Menținerea unei igiene personale riguroase este esențială în prevenirea impetigo. Spălarea frecventă a mâinilor cu apă și săpun, în special după contactul cu zone potențial contaminate, este crucială. Copiii trebuie încurajați să se spele pe mâini regulat, mai ales înainte de mese și după joacă. Băile sau dușurile zilnice cu săpun antibacterian pot ajuta la îndepărtarea bacteriilor de pe piele. Utilizarea prosoapelor și a obiectelor de uz personal separate pentru fiecare membru al familiei previne transmiterea bacteriilor. Unghiile trebuie menținute scurte și curate pentru a reduce riscul de zgâriere și infectare.

Măsuri de mediu: Controlul mediului înconjurător joacă un rol important în prevenirea răspândirii impetigo. Obiectele personale, jucăriile și suprafețele frecvent atinse trebuie curățate și dezinfectate regulat, în special în cazurile de infecție activă în familie sau în colectivități. Lenjeria de pat, prosoapele și hainele persoanelor infectate trebuie spălate separat, la temperaturi ridicate. În instituțiile de învățământ și în centrele de îngrijire a copiilor, trebuie implementate protocoale stricte de curățenie și dezinfecție. Aerisirea frecventă a spațiilor comune și menținerea unui mediu curat și uscat contribuie la reducerea riscului de transmitere a bacteriilor.

Îngrijirea rănilor: Îngrijirea adecvată a rănilor minore este esențială în prevenirea impetigo. Orice tăietură, zgârietură sau abraziune trebuie curățată imediat cu apă și săpun, apoi acoperită cu un pansament steril. Rănile deschise trebuie monitorizate pentru semne de infecție, cum ar fi roșeață, umflare sau secreții. Aplicarea unui unguent antibiotic topic pe rănile minore poate preveni infecția. Este important să se evite atingerea sau zgârierea rănilor pentru a reduce riscul de contaminare. În cazul persoanelor cu afecțiuni ale pielii, cum ar fi eczema, gestionarea adecvată a acestor condiții poate reduce riscul de a dezvolta impetigo.

Evitarea contactului apropiat în timpul infecției: Izolarea persoanelor cu impetigo activ este crucială pentru prevenirea răspândirii infecției. Copiii cu impetigo nu trebuie să meargă la școală sau la grădiniță până când nu au primit tratament adecvat timp de cel puțin 24 de ore și leziunile încep să se vindece. În mediul familial, persoana infectată trebuie să evite contactul fizic direct cu alți membri ai familiei și să nu împartă obiecte personale. Activitățile care implică contact fizic strâns, cum ar fi sporturile de contact, trebuie evitate până la vindecarea completă. Educarea membrilor familiei și a îngrijitorilor cu privire la natura contagioasă a impetigo și la măsurile de prevenire este esențială pentru limitarea răspândirii infecției.

Complicații ale impetigo netratat

Deși impetigo este adesea o afecțiune ușoară, netratată poate duce la complicații serioase. Acestea pot varia de la infecții locale mai profunde până la afecțiuni sistemice grave. Recunoașterea și tratamentul prompt al impetigo sunt esențiale pentru prevenirea acestor complicații potențial periculoase.

Celulita: Celulita este o complicație frecventă a impetigo netratat, care apare atunci când infecția se extinde în straturile mai profunde ale pielii și în țesutul subcutanat. Simptomele includ roșeață, umflare, căldură și durere în zona afectată, adesea însoțite de febră și frisoane. Celulita poate progresa rapid și poate duce la infecții mai grave dacă nu este tratată prompt. Tratamentul implică de obicei antibiotice orale sau, în cazuri severe, antibiotice intravenoase. Monitorizarea atentă este esențială, deoarece celulita netratată poate duce la septicemie.

Scarlatina: Scarlatina este o complicație rară, dar potențial gravă a impetigo cauzat de streptococul beta-hemolitic de grup A. Se caracterizează prin apariția unei erupții cutanate fine, roșii, care dă pielii un aspect de „hârtie de șmirghel”, însoțită de febră ridicată, dureri în gât și limbă „de căpșună”. Scarlatina necesită tratament prompt cu antibiotice pentru a preveni complicațiile pe termen lung, cum ar fi reumatismul articular acut sau glomerulonefrita post-streptococică. Diagnosticul precoce și tratamentul adecvat sunt cruciale pentru prevenirea răspândirii infecției și a complicațiilor asociate.

Glomerulonefrita post-streptococică: Această complicație rară, dar gravă, poate apărea la 1-3 săptămâni după o infecție streptococică, inclusiv impetigo. Afectează rinichii, cauzând inflamația glomerulilor renali. Simptomele includ urină închisă la culoare, edeme (în special la nivelul feței și picioarelor), hipertensiune arterială și, în unele cazuri, insuficiență renală. Diagnosticul se bazează pe analize de urină, teste sangvine și, uneori, biopsie renală. Tratamentul se concentrează pe gestionarea simptomelor și prevenirea deteriorării funcției renale. Majoritatea cazurilor se rezolvă complet, dar unele pot duce la probleme renale pe termen lung.

Septicemia (în cazuri rare): Septicemia, o complicație potențial fatală a impetigo, apare atunci când bacteria care cauzează infecția intră în fluxul sanguin. Această condiție poate duce rapid la șoc septic, insuficiență multiplă de organe și deces dacă nu este tratată prompt. Simptomele includ febră ridicată, frisoane, confuzie, respirație rapidă și tensiune arterială scăzută. Septicemia necesită spitalizare imediată și tratament agresiv cu antibiotice intravenoase, precum și măsuri de susținere a funcțiilor vitale. Prevenirea acestei complicații grave subliniază importanța diagnosticării și tratării precoce a impetigo, în special la persoanele cu sistem imunitar compromis sau alte afecțiuni medicale preexistente.

Considerații speciale pentru impetigo

Impetigo necesită o abordare adaptată în funcție de vârsta pacientului și de circumstanțele specifice. Gestionarea acestei afecțiuni la sugari și nou-născuți, cazurile recurente și manifestarea la adulți prezintă provocări unice care necesită strategii de tratament și prevenție personalizate.

Impetigo la sugari și nou-născuți: Impetigo la această grupă de vârstă necesită o atenție deosebită din cauza sensibilității pielii și a riscului crescut de complicații. Leziunile apar frecvent în zona scutecului sau în jurul ombilicului. Tratamentul trebuie să fie blând, evitând antibioticele topice care conțin neomicină sau bacitracină din cauza riscului de sensibilizare. Se preferă mupirocina sau acidul fusidic topic. În cazuri severe sau extinse, pot fi necesare antibiotice orale, dar dozajul trebuie ajustat cu atenție. Igiena riguroasă și schimbarea frecventă a scutecelor sunt esențiale pentru prevenirea răspândirii infecției.

Impetigo recurent: Cazurile de impetigo care revin frecvent pot indica prezența unor factori predispozanți sau a unei afecțiuni subiacente. Cauzele pot include colonizarea nazală cu stafilococ auriu, afecțiuni ale pielii precum dermatita atopică sau deficiențe imunitare. Gestionarea impetigo recurent implică identificarea și tratarea factorilor predispozanți. Pot fi necesare culturi nazale pentru a detecta purtătorii de stafilococ și tratamentul acestora cu unguent cu mupirocină intranazal. În unele cazuri, se recomandă băi cu antiseptice sau antibiotice orale profilactice pe termen scurt. Educația pacientului privind igiena și prevenirea este crucială.

Impetigo la adulți: Deși mai puțin frecvent, impetigo la adulți poate fi mai dificil de tratat și adesea indică o problemă de sănătate subiacentă. Factorii de risc includ diabetul, afecțiunile cutanate preexistente, imunosupresia și condițiile de viață în spații aglomerate. Leziunile pot fi mai extinse și mai severe decât la copii. Tratamentul urmează aceleași principii ca la copii, dar poate necesita o durată mai lungă și doze mai mari de antibiotice. Este esențială investigarea și gestionarea oricăror condiții medicale subiacente care pot predispune la infecție sau pot întârzia vindecarea.