Dereglare hipofiza: cauze, simptome, tratament si complicatii

Simptomele variază în funcție de hormonii afectați și pot include probleme de creștere, disfuncții sexuale, oboseală cronică și modificări ale greutății corporale. Diagnosticarea și tratamentul acestor afecțiuni necesită o abordare specializată, implicând adesea o echipă multidisciplinară de medici endocrinologi, neurologi și chirurgi.

Tipuri de dereglări ale hipofizei

Dereglările hipofizei pot fi clasificate în mai multe categorii, fiecare cu caracteristici și implicații clinice distincte. Înțelegerea acestor tipuri este esențială pentru diagnosticarea și tratamentul corect al pacienților afectați.

Hiperpituitarismul (hipofiza hiperactivă)

Această afecțiune se caracterizează prin producția excesivă a unuia sau mai multor hormoni hipofizari. Cauzele pot include tumori hipofizare secretoare sau stimularea anormală a glandei. Simptomele variază în funcție de hormonul produs în exces și pot include creștere anormală a extremităților (acromegalie), producție excesivă de lapte (hiperprolactinemie) sau hipertiroidism secundar. Diagnosticul implică teste hormonale și imagistică cerebrală, iar tratamentul poate include medicație, radioterapie sau intervenție chirurgicală.

Hipopituitarismul (hipofiza hipoactivă)

Reprezintă o condiție în care glanda hipofizară nu produce suficienți hormoni. Poate afecta unul sau mai mulți hormoni hipofizari. Cauzele includ tumori, intervenții chirurgicale, radioterapie sau afecțiuni autoimune. Simptomele pot fi subtile și nespecifice, incluzând oboseală, scăderea libidoului, intoleranță la frig și modificări ale greutății corporale. Diagnosticul se bazează pe teste hormonale și imagistică, iar tratamentul implică terapie de substituție hormonală personalizată pentru fiecare pacient.

Sindromul șeii turcești goale

Această afecțiune se caracterizează prin aplatizarea sau colapsul glandei hipofizare în cavitatea osoasă care o adăpostește (șa turcească). Poate fi primară (idiopatică) sau secundară unor intervenții chirurgicale sau radioterapiei. Deși mulți pacienți sunt asimptomatici, unii pot dezvolta simptome ale insuficienței hipofizare sau probleme de vedere. Diagnosticul se face prin imagistică cerebrală (RMN), iar tratamentul depinde de prezența și severitatea simptomelor asociate.

Tumorile hipofizare

Acestea sunt creșteri anormale de țesut în glanda hipofizară sau în jurul ei. Majoritatea sunt benigne (adenoame), dar pot cauza probleme prin presiunea exercitată asupra structurilor adiacente sau prin producția excesivă de hormoni. Simptomele depind de dimensiunea tumorii și de tipul de hormoni produși. Diagnosticul implică teste hormonale și imagistică cerebrală detaliată. Tratamentul poate include monitorizare, medicație, intervenție chirurgicală sau radioterapie, în funcție de caracteristicile tumorii și simptomele pacientului.

Adenoame funcționale

Adenoame funcționale: Aceste tumori hipofizare produc cantități excesive de hormoni, ducând la diverse sindroame endocrine. Prolactinomul, cel mai frecvent tip, secretă prolactină în exces, cauzând galactoree și disfuncții reproductive. Adenoamele secretoare de hormon de creștere duc la acromegalie la adulți sau gigantism la copii. Adenoamele corticotrope produc ACTH în exces, rezultând în sindromul Cushing. Diagnosticul se bazează pe simptomatologie, teste hormonale și imagistică. Tratamentul variază în funcție de tipul adenomului, incluzând medicație specifică, chirurgie sau radioterapie.

Adenoame nefuncționale: Aceste tumori hipofizare nu produc hormoni în exces, dar pot cauza probleme prin efectul de masă asupra structurilor adiacente. Simptomele pot include cefalee, defecte de câmp vizual și hipopituitarism prin compresia țesutului hipofizar normal. Diagnosticul se face prin imagistică cerebrală (RMN) și evaluarea funcției hipofizare. Tratamentul depinde de dimensiunea tumorii și simptomatologie, putând include monitorizare atentă pentru tumorile mici asimptomatice sau intervenție chirurgicală pentru cele mari sau simptomatice. În unele cazuri, se poate opta pentru radioterapie, mai ales pentru tumorile reziduale sau recurente post-chirurgical.

Cauzele dereglărilor hipofizare

Dereglările hipofizare pot avea origini diverse, de la factori genetici la influențe de mediu. Înțelegerea acestor cauze este crucială pentru diagnosticarea corectă și alegerea tratamentului adecvat.

Leziuni cerebrale traumatice: Traumatismele cranio-cerebrale pot afecta direct glanda hipofizară sau conexiunile sale neuronale cu hipotalamusul. Impactul poate varia de la disfuncții ușoare și temporare până la insuficiență hipofizară permanentă. Simptomele pot apărea imediat după traumatism sau se pot dezvolta treptat în timp. Evaluarea endocrinologică este esențială pentru pacienții cu antecedente de traumatisme cerebrale semnificative, chiar și în absența simptomelor evidente.

Infecții și inflamații: Procesele infecțioase sau inflamatorii care afectează regiunea hipotalamo-hipofizară pot perturba funcția normală a glandei. Meningita, encefalita sau abcesele cerebrale pot duce la disfuncții hipofizare. De asemenea, afecțiuni autoimune precum hipofizita limfocitară pot cauza inflamația și deteriorarea țesutului hipofizar. Diagnosticul precoce și tratamentul adecvat al acestor condiții pot preveni deteriorarea permanentă a funcției hipofizare.

Factori genetici: Anumite mutații genetice pot predispune la dezvoltarea dereglărilor hipofizare. Sindroamele genetice precum neoplazia endocrină multiplă tip 1 (MEN1) sau sindromul McCune-Albright pot include tumori hipofizare ca parte a manifestărilor lor. Alte mutații pot afecta direct dezvoltarea sau funcționarea glandei hipofizare. Consilierea genetică și screeningul familial pot fi importante pentru persoanele cu istoric familial de tulburări hipofizare.

Sindromul Sheehan: Această afecțiune rară apare ca urmare a unei hemoragii masive în timpul sau imediat după naștere, ducând la ischemie și necroză hipofizară. Pierderea acută de sânge poate priva glanda hipofizară de oxigen și nutrienți, rezultând în insuficiență hipofizară parțială sau completă. Simptomele pot include incapacitatea de a alăpta, amenoree, oboseală severă și intoleranță la stres. Diagnosticul precoce și terapia de substituție hormonală adecvată sunt esențiale pentru managementul acestei condiții.

Tumorile hipofizare: Tumorile hipofizare reprezintă creșteri anormale de țesut în glanda pituitară sau în imediata sa vecinătate. Deși majoritatea sunt benigne (adenoame), acestea pot cauza probleme semnificative prin presiunea exercitată asupra structurilor adiacente sau prin producția excesivă de hormoni. Simptomele variază în funcție de dimensiunea tumorii și de tipul de hormoni produși, putând include tulburări de vedere, cefalee și dezechilibre hormonale. Diagnosticul implică teste hormonale și imagistică cerebrală detaliată, iar tratamentul poate include monitorizare, medicație, intervenție chirurgicală sau radioterapie, în funcție de caracteristicile tumorii și simptomatologia pacientului.

Simptomele dereglărilor hipofizare

Dereglările hipofizare se manifestă printr-o gamă largă de simptome, reflectând rolul central al glandei pituitare în reglarea funcțiilor endocrine. Aceste simptome pot varia de la subtile la severe și pot afecta multiple sisteme ale organismului, incluzând creșterea, metabolismul, funcția reproductivă și homeostazia.

Simptome generale: Dereglările hipofizare pot produce o varietate de simptome nespecifice care afectează starea generală de sănătate. Acestea includ oboseală cronică, slăbiciune musculară, scăderea toleranței la efort, modificări ale greutății corporale (creștere sau scădere inexplicabilă), schimbări ale apetitului și tulburări ale somnului. Pacienții pot experimenta, de asemenea, modificări ale dispoziției, cum ar fi iritabilitate, anxietate sau depresie. Cefaleea persistentă este un alt simptom comun, în special în cazul tumorilor hipofizare care exercită presiune asupra structurilor adiacente.

Anomalii ale hormonului de creștere: Dereglările în producția hormonului de creștere pot duce la manifestări clinice semnificative, variind în funcție de vârsta de debut și severitatea deficitului sau excesului. La copii, deficitul de hormon de creștere poate cauza întârzierea creșterii, statură mică și întârzierea pubertății. În contrast, excesul de hormon de creștere poate duce la gigantism. La adulți, deficitul poate provoca scăderea masei musculare, creșterea țesutului adipos, scăderea densității osoase și afectarea calității vieții. Excesul de hormon de creștere la adulți poate duce la acromegalie, caracterizată prin creșterea exagerată a extremităților și modificări faciale.

Anomalii ale hormonului adrenocorticotrop (ACTH): Dereglările în producția hormonului adrenocorticotrop pot avea consecințe semnificative asupra funcției suprarenale și a metabolismului cortizolului. Excesul de ACTH, adesea cauzat de un adenom hipofizar, poate duce la sindromul Cushing, caracterizat prin niveluri crescute de cortizol. Simptomele includ creșterea în greutate cu distribuție centrală a grăsimii, fața în formă de lună plină, vergeturi purpurii, slăbiciune musculară, osteoporoză și tulburări metabolice. Deficitul de ACTH, pe de altă parte, poate duce la insuficiență suprarenală secundară, manifestată prin oboseală severă, hipotensiune, greață și intoleranță la stres.

Anomalii ale hormonului de stimulare tiroidiană (TSH): Dereglările în producția hormonului de stimulare tiroidiană pot afecta semnificativ funcția tiroidiană și, prin extensie, metabolismul întregului organism. Deficitul de TSH poate duce la hipotiroidism secundar, caracterizat prin oboseală, sensibilitate la frig, constipație, piele uscată, creștere în greutate și încetinirea funcțiilor cognitive. În cazuri rare, excesul de TSH cauzat de un adenom hipofizar poate duce la hipertiroidism, manifestat prin pierdere în greutate, intoleranță la căldură, tahicardie, tremor și anxietate. Aceste simptome reflectă rolul crucial al hormonilor tiroidieni în reglarea metabolismului și a funcțiilor fiziologice de bază.

Anomalii ale gonadotropinelor: Dereglările în producția hormonilor foliculostimulant (FSH) și luteinizant (LH) pot avea un impact semnificativ asupra funcției reproductive și a caracteristicilor sexuale secundare. La femei, deficitul de gonadotropine poate duce la amenoree (absența menstruației), infertilitate, scăderea libidoului și atrofia țesuturilor genitale. La bărbați, aceste anomalii pot cauza scăderea libidoului, disfuncție erectilă, infertilitate, scăderea masei musculare și a pilozității corporale. În ambele sexe, deficitul prelungit de gonadotropine poate duce la osteoporoză din cauza nivelurilor scăzute de hormoni sexuali. Excesul de gonadotropine, deși rar în dereglările hipofizare, poate duce la pubertate precoce la copii sau la sindromul ovarelor polichistice la femei.

Anomalii ale prolactinei: Dereglările în producția de prolactină, adesea cauzate de prolactinoame (tumori hipofizare secretoare de prolactină), pot avea efecte semnificative asupra funcției reproductive și a sistemului endocrin. Hiperprolactinemia, sau nivelurile crescute de prolactină, poate duce la galactoree (producție de lapte în afara perioadei de alăptare) atât la femei, cât și la bărbați. La femei, aceasta poate cauza, de asemenea, tulburări menstruale, inclusiv amenoree, și infertilitate. La bărbați, hiperprolactinemia poate duce la scăderea libidoului, disfuncție erectilă și ginecomastie (dezvoltarea țesutului mamar). În cazuri severe, hiperprolactinemia prelungită poate afecta densitatea osoasă, crescând riscul de osteoporoză.

Anomalii ale hormonului antidiuretic (ADH): Dereglările în producția hormonului antidiuretic, cunoscut și ca vasopresină, pot duce la tulburări semnificative ale echilibrului hidric al organismului. Deficitul de ADH cauzează diabetul insipid, o afecțiune caracterizată prin producția de cantități mari de urină diluată (poliurie) și sete excesivă (polidipsie). Pacienții cu diabet insipid pot elimina până la 20 de litri de urină pe zi, ceea ce duce la deshidratare severă dacă nu este compensată prin aport adecvat de lichide. În cazuri rare, excesul de ADH poate duce la sindromul de secreție inadecvată a hormonului antidiuretic (SIADH), caracterizat prin retenție de apă și hiponatremie (nivel scăzut de sodiu în sânge), care poate cauza confuzie, convulsii și, în cazuri severe, comă.

Diagnosticul dereglărilor hipofizare

Diagnosticul dereglărilor hipofizare necesită o abordare complexă și multidisciplinară, combinând evaluarea clinică atentă cu teste de laborator specializate și tehnici imagistice avansate. Această abordare comprehensivă permite identificarea precisă a tipului de dereglare hipofizară și evaluarea impactului său asupra funcțiilor endocrine ale organismului.

Examinarea fizică și anamneza: Evaluarea inițială a unui pacient suspectat de dereglări hipofizare începe cu o anamneză detaliată și o examinare fizică completă. Medicul va căuta informații despre simptomele pacientului, istoricul medical personal și familial, precum și despre eventuale traume craniene sau intervenții chirurgicale anterioare. Examinarea fizică poate evidenția semne specifice ale disfuncției hipofizare, cum ar fi modificări ale trăsăturilor faciale în acromegalie, distribuția caracteristică a grăsimii corporale în sindromul Cushing sau semne de hipotiroidism. De asemenea, se evaluează câmpul vizual pentru a detecta eventuale defecte cauzate de tumori hipofizare care comprimă nervii optici.

Teste sanguine pentru nivelurile hormonale: Analizele de sânge pentru determinarea nivelurilor hormonale reprezintă o componentă esențială în diagnosticul dereglărilor hipofizare. Acestea includ măsurarea hormonilor produși direct de hipofiza (cum ar fi prolactina, hormonul de creștere) și a hormonilor produși de glandele țintă sub controlul hipofizei (hormoni tiroidieni, cortizol, hormoni sexuali). Testele sunt adesea efectuate în condiții bazale și pot include, de asemenea, măsurători seriate sau profiluri hormonale pe parcursul unei zile pentru a evalua ritmurile circadiene normale. În cazul suspiciunii de deficit hormonal, se pot efectua teste de stimulare pentru a evalua capacitatea hipofizei de a răspunde la diferiți stimuli. Interpretarea acestor teste necesită expertiză endocrinologică, deoarece rezultatele trebuie corelate cu contextul clinic și cu valorile de referință specifice.

Teste de stimulare și supresie: Testele de stimulare și supresie sunt instrumente diagnostice importante în evaluarea funcției hipofizare. Acestea implică administrarea de substanțe care ar trebui să stimuleze sau să suprime producția de hormoni hipofizari, urmată de măsurarea răspunsului hormonal. De exemplu, testul de toleranță la insulină este utilizat pentru a evalua rezerva de hormon de creștere și de cortizol, în timp ce testul de stimulare cu hormon eliberator de gonadotropine (GnRH) evaluează funcția gonadotropă. Testul de supresie cu dexametazonă este folosit în diagnosticul sindromului Cushing. Aceste teste oferă informații valoroase despre capacitatea hipofizei de a răspunde la stimuli fiziologici și de a regla producția hormonală. Ele sunt esențiale în diagnosticarea subtilă a deficiențelor hormonale parțiale sau a disfuncțiilor hipofizare care nu sunt evidente din testele hormonale de rutină.

Studii imagistice: Investigațiile imagistice sunt esențiale în diagnosticul dereglărilor hipofizare, oferind informații cruciale despre anatomia și patologia glandei pituitare. Rezonanța magnetică nucleară (RMN) este metoda preferată, datorită rezoluției sale înalte și capacității de a diferenția țesuturile moi. Aceasta permite vizualizarea detaliată a hipofizei, identificarea tumorilor și evaluarea impactului asupra structurilor adiacente. Tomografia computerizată (CT) poate fi utilă în cazurile de urgență sau când RMN-ul nu este disponibil. Imagistica funcțională, precum tomografia cu emisie de pozitroni (PET), poate oferi informații suplimentare despre activitatea metabolică a leziunilor hipofizare.

Opțiuni de tratament pentru dereglările hipofizare

Tratamentul dereglărilor hipofizare este complex și personalizat, vizând restabilirea echilibrului hormonal, ameliorarea simptomelor și gestionarea cauzelor subiacente. Abordarea terapeutică poate include terapie de substituție hormonală, medicație pentru suprimarea producției hormonale excesive, intervenții chirurgicale și radioterapie, adaptate în funcție de tipul și severitatea afecțiunii.

Terapia de substituție hormonală: Această abordare terapeutică este esențială în managementul hipopituitarismului, vizând înlocuirea hormonilor deficitari. Tratamentul este personalizat în funcție de hormonii afectați și poate include administrarea de hormoni tiroidieni, corticosteroizi, hormoni de creștere, hormoni sexuali sau vasopresină. Dozele sunt ajustate atent pentru a imita cât mai fidel secreția fiziologică, ținând cont de variațiile circadiene și nevoile individuale ale pacientului. Monitorizarea regulată a nivelurilor hormonale și a răspunsului clinic este crucială pentru optimizarea terapiei și prevenirea complicațiilor asociate atât cu subdozarea, cât și cu supradozarea.

Medicamente pentru suprimarea hormonală: În cazurile de hipersecreție hormonală, cum ar fi în prolactinoame sau acromegalie, se utilizează medicamente specifice pentru a reduce producția excesivă de hormoni. Pentru prolactinoame, agoniștii dopaminergici precum bromocriptina sau cabergolina sunt eficienți în normalizarea nivelurilor de prolactină și reducerea dimensiunilor tumorii. În acromegalie, analogii de somatostatină (octreotida, lanreotida) sau antagoniștii receptorului de hormon de creștere (pegvisomant) sunt utilizați pentru a controla nivelurile de hormon de creștere și factor de creștere insulinic (IGF-1). Aceste tratamente necesită monitorizare atentă pentru a asigura eficacitatea și a gestiona potențialele efecte secundare.

Intervenții chirurgicale: Chirurgia hipofizară, în special abordarea transfenoidală, reprezintă o opțiune terapeutică importantă pentru multe dereglări hipofizare, în special în cazul tumorilor. Această tehnică minim invazivă permite accesul direct la glanda pituitară prin nas și sinusurile sfenoidale, minimizând traumatismul țesuturilor adiacente. Obiectivele intervenției includ îndepărtarea tumorii, decomprimarea structurilor nervoase și restabilirea funcției hipofizare normale. Succesul chirurgical depinde de dimensiunea și localizarea tumorii, precum și de experiența echipei chirurgicale. În unele cazuri, poate fi necesară o abordare transcraniană pentru tumorile mari sau cu extensie supraselară semnificativă.

Radioterapia: Această modalitate de tratament este utilizată adesea ca terapie adjuvantă în managementul tumorilor hipofizare, în special când intervenția chirurgicală nu a reușit să îndepărteze complet tumora sau în cazurile de recidivă. Radioterapia stereotactică, cum ar fi Gamma Knife sau CyberKnife, permite administrarea precisă a radiațiilor, minimizând expunerea țesuturilor sănătoase adiacente. Aceasta este eficientă în controlul creșterii tumorale și în reducerea hipersecreției hormonale în timp. Cu toate acestea, efectele radioterapiei pot apărea treptat, pe parcursul mai multor ani, și există riscul de a induce hipopituitarism secundar. Monitorizarea pe termen lung a funcției hipofizare este esențială după radioterapie.

Managementul tumorilor hipofizare: Abordarea terapeutică a tumorilor hipofizare este multidisciplinară și personalizată, luând în considerare tipul tumorii, dimensiunea, funcționalitatea și impactul asupra structurilor adiacente. Pentru microadenoamele asimptomatice, o strategie de „așteptare și supraveghere” poate fi adoptată, cu monitorizare imagistică și hormonală periodică. Tumorile secretoare de hormoni necesită adesea o combinație de tratament medicamentos și chirurgical. Macroadenomele care cauzează efecte de masă pot necesita intervenție chirurgicală urgentă, urmată de radioterapie în cazurile de rezecție incompletă. Managementul pe termen lung implică monitorizarea atentă a funcției hipofizare, ajustarea terapiei hormonale de substituție și evaluarea periodică pentru detectarea recidivelor.

Complicații și managementul pe termen lung

Dereglările hipofizare, dacă nu sunt tratate corespunzător, pot avea consecințe semnificative asupra sănătății și calității vieții pacienților. Managementul pe termen lung implică o monitorizare atentă, ajustări ale tratamentului și adaptări ale stilului de viață pentru a preveni complicațiile și a optimiza rezultatele terapeutice.

Potențiale complicații ale dereglărilor hipofizare netratate: Neglijarea sau tratamentul inadecvat al dereglărilor hipofizare poate duce la complicații severe. Deficitul de hormon de creștere la adulți poate cauza osteoporoză, creșterea riscului cardiovascular și deteriorarea calității vieții. Hipotiroidismul netratat poate duce la comă mixedematoasă, o urgență medicală potențial fatală. Insuficiența corticosuprarenală poate precipita crize adrenale acute, punând viața în pericol. Hiperprolactinemia cronică poate cauza infertilitate și osteoporoză. Tumorile hipofizare netratate pot duce la pierderea vederii prin compresiunea nervilor optici și la deficite neurologice progresive. Este crucial ca pacienții să fie conștienți de aceste riscuri și să adere la planul de tratament și monitorizare recomandat.

Monitorizarea și urmărirea pe termen lung: Pacienții cu dereglări hipofizare necesită o supraveghere medicală continuă pentru a asigura eficacitatea tratamentului și pentru a detecta precoce eventualele complicații. Aceasta implică evaluări clinice periodice, teste hormonale regulate și studii imagistice de control. Frecvența acestor evaluări variază în funcție de tipul dereglării și de răspunsul la tratament. Pentru pacienții cu terapie de substituție hormonală, ajustările dozelor sunt adesea necesare în funcție de modificările fiziologice sau de stres. Monitorizarea include, de asemenea, screeningul pentru complicații pe termen lung, cum ar fi osteoporoza sau bolile cardiovasculare. Este esențială o abordare multidisciplinară, implicând endocrinologi, neurochirurgi, radiologi și alți specialiști, pentru a asigura o îngrijire comprehensivă și personalizată.

Ajustări în stilul de viață pentru pacienții cu dereglări hipofizare: Gestionarea eficientă a dereglărilor hipofizare implică nu doar tratamentul medical, ci și adaptări ale stilului de viață. Pacienții sunt încurajați să adopte o dietă echilibrată și să mențină un indice de masă corporală sănătos, ceea ce poate ajuta la optimizarea răspunsului la tratamentul hormonal. Exercițiul fizic regulat este benefic pentru menținerea masei musculare, densității osoase și sănătății cardiovasculare, în special în cazul deficitului de hormon de creștere. Gestionarea stresului prin tehnici de relaxare și suport psihologic poate fi importantă, deoarece stresul poate exacerba dezechilibrele hormonale. Educația pacientului privind recunoașterea semnelor de dezechilibru hormonal și importanța aderenței la tratament este crucială. În cazuri de insuficiență corticosuprarenală, pacienții trebuie instruiți cu privire la ajustarea dozelor de glucocorticoizi în situații de stres sau boală.

Considerații speciale

Dereglările hipofizare prezintă provocări unice în anumite grupuri de pacienți, necesitând abordări personalizate și o atenție specială la nevoile specifice ale acestora.

Dereglările hipofizare la copii: Afectarea funcției hipofizare la copii poate avea consecințe profunde asupra creșterii, dezvoltării și maturizării. Deficitul de hormon de creștere este o preocupare majoră, putând duce la statură mică și întârzieri în dezvoltarea fizică. Diagnosticul precoce este crucial, implicând evaluarea atentă a curbelor de creștere, vârstei osoase și nivelurilor hormonale. Tratamentul cu hormon de creștere recombinant poate fi necesar pentru a optimiza creșterea și dezvoltarea. Deficiențele altor hormoni hipofizari, cum ar fi gonadotropinele sau hormonii tiroidieni, pot afecta pubertatea și dezvoltarea cognitivă. Managementul necesită o abordare multidisciplinară, implicând endocrinologi pediatri, neurologi și psihologi, pentru a aborda nu doar aspectele fizice, ci și impactul psihosocial al acestor afecțiuni asupra copilului și familiei.

Dereglările hipofizare în timpul sarcinii: Sarcina induce modificări fiziologice semnificative în funcția hipofizară, care pot complica diagnosticul și managementul dereglărilor hipofizare preexistente sau nou apărute. Hipofiza maternă se mărește în timpul sarcinii, iar producția de prolactină crește semnificativ. Tumorile hipofizare, în special prolactinoamele, pot crește în dimensiuni sub influența estrogenilor. Sindromul Sheehan, o formă de insuficiență hipofizară cauzată de hemoragie severă în timpul nașterii, reprezintă o complicație rară, dar gravă. Managementul necesită o colaborare strânsă între endocrinolog și obstetrician pentru a echilibra nevoile mamei și ale fătului, ajustând tratamentul pentru a minimiza riscurile și a optimiza rezultatele sarcinii.

Apoplexia hipofizară: Apoplexia hipofizară reprezintă o urgență medicală caracterizată prin infarct sau hemoragie bruscă într-o tumoră hipofizară sau în glanda hipofizară normală. Simptomele includ cefalee severă cu debut brusc, tulburări de vedere, paralizie a nervilor cranieni și, în cazuri severe, alterarea stării de conștiență. Factorii precipitanți pot include traumatisme craniene, fluctuații ale tensiunii arteriale sau terapia anticoagulantă. Diagnosticul rapid prin imagistică cerebrală (preferabil RMN) este crucial. Tratamentul implică terapie de substituție hormonală imediată, în special corticosteroizi, și frecvent intervenție neurochirurgicală de urgență pentru decompresie. Prognosticul depinde de promptitudinea diagnosticului și a intervenției terapeutice.