Boala scheuermann: cauze, simptome si optiuni de tratament

Deși cauza exactă nu este pe deplin înțeleasă, se crede că factori genetici și mecanici contribuie la dezvoltarea acestei afecțiuni. Diagnosticul precoce și tratamentul adecvat pot ajuta la gestionarea simptomelor și prevenirea agravării curburii coloanei vertebrale.

Înțelegerea bolii Scheuermann

Boala Scheuermann, numită și cifoză juvenilă sau cifoză Scheuermann, este o deformare structurală a coloanei vertebrale care se dezvoltă în timpul creșterii. Această afecțiune se caracterizează prin apariția unei curburi anormale în regiunea toracică a coloanei vertebrale, rezultând într-o postură încovoiată sau o aparență de „cocoașă”.

Definiție și caracteristici: Boala Scheuermann se definește prin prezența a cel puțin trei vertebre adiacente care au o formă cuneiformă de 5 grade sau mai mult. Această modificare structurală a vertebrelor duce la o cifoză toracică mai pronunțată decât cea normală, care este de obicei între 20 și 40 de grade. În cazul bolii Scheuermann, curbura poate depăși 45 de grade, uneori ajungând chiar la 75 de grade în cazurile severe.

Tipuri de boală Scheuermann: Există două forme principale ale bolii Scheuermann. Tipul I, sau forma clasică, afectează în principal regiunea toracică a coloanei vertebrale, cu vârful curburii situat de obicei între vertebrele T7 și T9. Tipul II implică atât regiunea toracică, cât și cea lombară, cu vârful curburii situat mai jos, între vertebrele T10 și T12. Această distincție este importantă pentru diagnostic și planificarea tratamentului, deoarece fiecare tip poate avea manifestări clinice și prognostic diferite.

Prevalență și vârsta de debut: Boala Scheuermann afectează aproximativ 0,4-8% din populația generală, cu o incidență mai mare la băieți decât la fete, într-un raport de aproximativ 2:1. Debutul bolii are loc de obicei în perioada pubertății, între vârstele de 10 și 15 ani, coincizând cu perioada de creștere rapidă. Diagnosticul este rareori pus înainte de vârsta de 10 ani, deoarece modificările structurale ale vertebrelor devin vizibile radiologic doar în jurul acestei vârste.

Cauze și factori de risc

Etiologia exactă a bolii Scheuermann rămâne necunoscută, dar cercetările sugerează o combinație de factori care contribuie la dezvoltarea acestei afecțiuni.

Predispoziție genetică: Studiile au arătat o componentă genetică semnificativă în dezvoltarea bolii Scheuermann. Incidența mai mare în rândul gemenilor monozigoți comparativ cu cei dizigoți sugerează o bază genetică puternică. Deși modul exact de transmitere genetică nu este pe deplin elucidat, se crede că există o predispoziție ereditară care crește susceptibilitatea la această afecțiune. Cercetările viitoare în domeniul geneticii moleculare ar putea oferi informații suplimentare despre genele specifice implicate și mecanismele lor de acțiune.

Influențe hormonale: Factorii hormonali joacă un rol important în dezvoltarea bolii Scheuermann, mai ales că afecțiunea apare în timpul perioadei de creștere rapidă asociată cu pubertatea. Dezechilibrele hormonale, în special cele legate de hormonii de creștere și hormonii sexuali, pot influența dezvoltarea și mineralizarea osoasă. Aceste modificări hormonale pot contribui la creșterea neuniformă a vertebrelor, ducând la formarea caracteristică cuneiformă observată în boala Scheuermann.

Stresul mecanic asupra coloanei vertebrale: Activitățile care implică încărcări mecanice repetitive asupra coloanei vertebrale în creștere pot contribui la dezvoltarea bolii Scheuermann. Sporturile intense sau muncile fizice grele în perioada adolescenței pot exercita presiuni neobișnuite asupra vertebrelor în curs de dezvoltare. Această solicitare mecanică excesivă poate perturba procesul normal de osificare și creștere a vertebrelor, ducând la deformarea lor caracteristică. Totuși, relația exactă dintre activitatea fizică și boala Scheuermann rămâne un subiect de dezbatere în comunitatea medicală.

Anomalii de creștere ale vertebrelor: Teoria centrală în patogeneza bolii Scheuermann implică o perturbare a procesului normal de creștere și dezvoltare a vertebrelor. Se crede că există o discordanță în mineralizarea și osificarea plăcilor de creștere vertebrale, ceea ce duce la o creștere neuniformă a corpurilor vertebrale. Această creștere disproporționată rezultă în formarea caracteristică cuneiformă a vertebrelor afectate. Anomaliile de creștere pot fi influențate de factori genetici, hormonali și de mediu, subliniind natura multifactorială a bolii.

Semne și simptome

Manifestările clinice ale bolii Scheuermann variază în funcție de severitatea afecțiunii și de stadiul său de dezvoltare.

Deformări fizice: Semnul cel mai evident al bolii Scheuermann este o curbură pronunțată a coloanei vertebrale în regiunea toracică superioară, care duce la o postură încovoiată sau la apariția unei „cocoașe”. Această deformare devine de obicei vizibilă în adolescență și poate progresa pe măsură ce copilul crește. În cazurile severe, cifoza poate fi rigidă și nu se corectează atunci când pacientul încearcă să stea drept. Deformarea poate fi însoțită de o lordoză lombară compensatorie, care este o curbură exagerată în regiunea inferioară a spatelui, și uneori de o ușoară scolioză.

Durere și disconfort: Durerea de spate este un simptom comun în boala Scheuermann, afectând aproximativ două treimi din pacienți. Durerea este de obicei localizată în regiunea toracică sau toraco-lombară și tinde să se agraveze cu activitatea fizică sau după perioade lungi de ședere sau stat în picioare. Intensitatea durerii poate varia de la un disconfort ușor până la dureri severe care interferează cu activitățile zilnice. În unele cazuri, durerea poate iradia către coaste sau abdomen. Disconfortul tinde să se amelioreze odată ce creșterea se încheie, dar unii pacienți pot continua să experimenteze dureri cronice de spate în viața adultă.

Flexibilitate spinală redusă: Boala Scheuermann afectează semnificativ flexibilitatea coloanei vertebrale. Pacienții prezintă o rigiditate marcată în regiunea toracică, ceea ce limitează capacitatea de mișcare a spatelui. Această reducere a flexibilității se manifestă prin dificultăți în efectuarea mișcărilor de flexie, extensie și rotație a trunchiului. Rigiditatea coloanei poate duce la compensări posturale în alte regiuni ale corpului, cum ar fi hiperlordoza lombară sau modificări ale poziției capului și gâtului, în încercarea de a menține echilibrul și funcționalitatea.

Modificări posturale: Modificările posturale sunt un semn distinctiv al bolii Scheuermann. Pacienții dezvoltă o postură caracteristică, cu umerii rotunjiți și capul proiectat înainte. Această poziție, cunoscută sub numele de „postură încovoiată”, este rezultatul cifozei accentuate în regiunea toracică. Pe măsură ce deformarea progresează, pot apărea compensări posturale suplimentare, cum ar fi accentuarea lordozei lombare și proeminența abdomenului. Aceste modificări posturale nu numai că afectează aspectul fizic, dar pot duce și la oboseală musculară cronică și disconfort.

Afecțiuni asociate: Boala Scheuermann poate fi asociată cu alte probleme de sănătate. Scolioza, o curbură laterală anormală a coloanei vertebrale, este prezentă la aproximativ 20-30% dintre pacienții cu boala Scheuermann. În cazuri severe, cifoza pronunțată poate afecta funcția pulmonară, ducând la o capacitate respiratorie redusă. Unii pacienți pot dezvolta hernie de disc sau spondilolisteză în regiunea lombară ca urmare a stresului mecanic crescut. De asemenea, s-a observat o incidență mai mare a osteopeniei și osteoporozei la acești pacienți, ceea ce subliniază importanța monitorizării densității osoase pe termen lung.

Diagnosticul bolii Scheuermann

Diagnosticul bolii Scheuermann implică o evaluare complexă, combinând examenul clinic atent cu investigații imagistice specifice. Acesta necesită o abordare multidisciplinară pentru a exclude alte cauze de cifoză și pentru a determina severitatea afecțiunii.

Examinarea fizică: Evaluarea clinică a pacientului suspect de boala Scheuermann începe cu o examinare fizică detaliată. Medicul observă postura pacientului, acordând o atenție deosebită curburii coloanei vertebrale în poziție verticală. Se efectuează teste de flexibilitate pentru a evalua rigiditatea cifozei. Testul Adams, care implică îndoirea pacientului înainte, este crucial pentru a diferenția între cifoza posturală flexibilă și cifoza structurală rigidă caracteristică bolii Scheuermann. Se evaluează, de asemenea, alinierea generală a corpului, prezența asimetriilor și eventualele compensări posturale în alte regiuni ale coloanei vertebrale.

Studii imagistice: Radiografia reprezintă investigația imagistică de bază în diagnosticul bolii Scheuermann. Radiografiile laterale ale coloanei toracice și lombare sunt esențiale pentru evaluarea curburii cifotice și identificarea modificărilor vertebrale caracteristice. Aceste imagini permit măsurarea unghiului Cobb, care cuantifică severitatea cifozei, și evidențiază aspectul cuneiform al vertebrelor afectate. În cazuri complexe sau atunci când se suspectează complicații, pot fi necesare investigații suplimentare precum tomografia computerizată sau imagistica prin rezonanță magnetică pentru o evaluare mai detaliată a structurilor osoase și a țesuturilor moi adiacente.

Criterii de diagnostic: Diagnosticul bolii Scheuermann se bazează pe criterii specifice, stabilite inițial de Sorensen. Acestea includ prezența unei cifoze toracice mai mare de 45 de grade, măsurată prin metoda Cobb, și identificarea a cel puțin trei vertebre adiacente cu o formă cuneiformă de minimum 5 grade. Alte criterii includ neregularități ale plăcilor terminale vertebrale, hernierea discului intervertebral în corpurile vertebrale adiacente (noduli Schmorl) și îngustarea spațiilor intervertebrale. Este important de menționat că aceste criterii pot varia ușor în funcție de localizarea cifozei (toracică sau toraco-lombară) și de vârsta pacientului la momentul diagnosticului.

Opțiuni de tratament

Tratamentul bolii Scheuermann este individualizat în funcție de severitatea afecțiunii, vârsta pacientului și impactul asupra calității vieții. Obiectivele principale includ ameliorarea durerii, îmbunătățirea posturii și prevenirea progresiei deformării.

Tratamente non-chirurgicale

Managementul conservator: Abordarea conservatoare reprezintă prima linie de tratament pentru majoritatea pacienților cu boala Scheuermann. Aceasta include o combinație de metode non-invazive menite să gestioneze simptomele și să îmbunătățească funcționalitatea. Educația pacientului despre natura afecțiunii și importanța menținerii unei posturi corecte este fundamentală. Modificările stilului de viață, cum ar fi evitarea activităților care agravează durerea și adoptarea unei ergonomii corecte în activitățile zilnice, sunt esențiale. În cazurile ușoare până la moderate, managementul conservator poate fi suficient pentru a controla simptomele și a preveni progresia bolii.

Tehnici de management al durerii: Gestionarea durerii este un aspect crucial în tratamentul bolii Scheuermann. Medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene sunt adesea prescrise pentru ameliorarea durerii și reducerea inflamației. În cazuri mai severe, pot fi necesare analgezice mai puternice sau relaxante musculare. Terapiile fizice, cum ar fi aplicarea de căldură sau gheață, pot oferi ameliorare temporară. Tehnicile de relaxare și managementul stresului sunt, de asemenea, benefice, deoarece stresul și tensiunea musculară pot exacerba durerea. În unele cazuri, injecțiile locale cu corticosteroizi pot fi luate în considerare pentru ameliorarea durerii localizate.

Ortezare: Utilizarea corsetelor ortopedice joacă un rol important în tratamentul bolii Scheuermann, în special la pacienții cu potențial de creștere rămas. Corsetele sunt concepute pentru a reduce presiunea asupra vertebrelor afectate și pentru a ghida creșterea coloanei vertebrale într-o poziție mai corectă. Tipul de corset recomandat depinde de localizarea și severitatea cifozei. Corsetul Milwaukee este frecvent utilizat pentru cifoza toracică înaltă, în timp ce ortezele toracolombosacrale sunt preferate pentru cifoza toraco-lombară. Purtarea corsetului este de obicei recomandată pentru 16-23 de ore pe zi, timp de 12-24 de luni, sau până la maturitatea scheletică. Eficacitatea ortezării depinde în mare măsură de complianța pacientului și de începerea tratamentului în stadiile incipiente ale bolii.

Fizioterapie și exerciții: Programele de fizioterapie și exerciții sunt componente esențiale în managementul bolii Scheuermann. Acestea vizează îmbunătățirea flexibilității coloanei vertebrale, întărirea musculaturii spatelui și abdomenului, și corectarea posturii. Exercițiile de extensie a spatelui sunt deosebit de importante pentru contracararea tendinței de încovoiere înainte. Tehnicile de stretching pentru mușchii pectorali și mușchii hamstring ajută la reducerea tensiunii musculare asociate cu postura cifotică. Exercițiile de stabilizare a trunchiului îmbunătățesc controlul postural și reduc stresul asupra coloanei vertebrale. Fizioterapia include, de asemenea, educație posturală și tehnici de conștientizare corporală pentru a ajuta pacienții să-și mențină o aliniere corectă a coloanei în activitățile zilnice. Programele de exerciții trebuie personalizate și adaptate progresiv, sub supravegherea unui specialist, pentru a maximiza beneficiile și a evita suprasolicitarea.

Intervenții chirurgicale

Indicații pentru intervenția chirurgicală: Intervenția chirurgicală în boala Scheuermann este rezervată cazurilor severe și refractare la tratamentul conservator. Principalele indicații includ: cifoza toracică mai mare de 75 de grade, durere persistentă și invalidantă care nu răspunde la tratamentele non-chirurgicale, deficite neurologice cauzate de compresia măduvei spinării și deformarea severă care afectează semnificativ funcția respiratorie sau cardiacă. De asemenea, impactul psihologic sever al deformării asupra calității vieții pacientului poate fi luat în considerare în decizia chirurgicală, mai ales la adolescenți.

Proceduri de fuziune spinală: Fuziunea spinală reprezintă principala tehnică chirurgicală utilizată în tratamentul bolii Scheuermann severe. Această procedură implică corectarea curburii anormale și stabilizarea coloanei vertebrale prin fuzionarea mai multor vertebre. Tehnica standard combină o abordare anterioară pentru eliberarea țesuturilor moi și fuziune intervertebrală, urmată de o abordare posterioară pentru instrumentare și fuziune. Instrumentarea posterioară utilizează tije, șuruburi și cârlige pentru a menține corecția și a facilita fuziunea osoasă. În unele cazuri, se poate opta pentru o abordare doar posterioară, în funcție de severitatea și flexibilitatea deformării. Recuperarea postoperatorie este îndelungată și necesită un program intensiv de reabilitare.

Prognosticul pe termen lung și complicații

Evoluția bolii Scheuermann variază considerabil de la un pacient la altul, influențând atât prognosticul pe termen lung, cât și potențialele complicații. Înțelegerea istoriei naturale a afecțiunii și a posibilelor consecințe pe termen lung este esențială pentru managementul adecvat și consilierea pacienților.

Evoluția naturală a bolii Scheuermann netratate: În absența tratamentului, boala Scheuermann tinde să progreseze pe parcursul perioadei de creștere, stabilizându-se de obicei la maturitatea scheletică. Severitatea finală a cifozei variază, unii pacienți dezvoltând deformări minore, în timp ce alții pot prezenta curburi severe. După încheierea creșterii, progresia ulterioară este rară, dar deformarea existentă persistă. Mulți pacienți pot experimenta dureri cronice de spate, care tind să se agraveze odată cu înaintarea în vârstă. Capacitatea funcțională poate fi afectată în grade variabile, în funcție de severitatea deformării și de prezența complicațiilor asociate.

Potențiale complicații: Complicațiile bolii Scheuermann pot fi diverse și pot afecta semnificativ calitatea vieții pacienților. Durerea cronică de spate este cea mai frecventă problemă, putând deveni invalidantă în cazurile severe. Rigiditatea coloanei vertebrale poate limita mobilitatea și afecta capacitatea de a efectua anumite activități. În cazuri rare, dar grave, pot apărea complicații neurologice datorate compresiei măduvei spinării, manifestate prin slăbiciune musculară sau probleme de control al vezicii urinare. Deformările severe pot duce la probleme respiratorii sau cardiace din cauza reducerii volumului toracic. De asemenea, pacienții cu boala Scheuermann prezintă un risc crescut de dezvoltare a herniilor de disc și a osteoartritei precoce a coloanei vertebrale.

Considerații privind calitatea vieții: Impactul bolii Scheuermann asupra calității vieții poate fi semnificativ și multidimensional. Aspectul fizic modificat poate afecta imaginea de sine și stima de sine, mai ales la adolescenți și tineri adulți. Durerea cronică și limitările funcționale pot interfera cu activitățile zilnice, performanța școlară sau profesională și participarea la activități sportive sau recreative. Anxietatea legată de progresul bolii și potențialele complicații poate avea un impact psihologic semnificativ. Cu toate acestea, mulți pacienți reușesc să se adapteze bine și să ducă o viață activă și împlinită, mai ales dacă beneficiază de tratament adecvat și suport psihosocial. Educația pacientului și a familiei despre natura bolii și opțiunile de management este crucială pentru optimizarea rezultatelor pe termen lung și îmbunătățirea calității vieții.

Viața cu boala Scheuermann

Adaptarea la viața cu boala Scheuermann implică o abordare holistică, care să țină cont atât de aspectele fizice, cât și de cele psihologice ale afecțiunii. Gestionarea eficientă a bolii necesită o combinație de modificări ale stilului de viață, exerciții adecvate și suport emoțional.

Modificări ale stilului de viață: Adaptarea stilului de viață este esențială pentru persoanele cu boala Scheuermann. Este important să se mențină o postură corectă în timpul activităților zilnice, utilizând scaune ergonomice și suporturi lombare atunci când este necesar. Evitarea perioadelor lungi de stat în picioare sau așezat, precum și a activităților care implică încărcări excesive ale coloanei vertebrale, poate ajuta la reducerea disconfortului. Utilizarea unui saltea fermă și a unei perne adecvate pentru somn poate îmbunătăți confortul nocturn. De asemenea, menținerea unei greutăți corporale sănătoase și renunțarea la fumat sunt benefice pentru sănătatea generală a coloanei vertebrale.

Recomandări pentru exerciții și activitate fizică: Exercițiile fizice joacă un rol crucial în managementul bolii Scheuermann. Programele de exerciții trebuie să fie personalizate și să se concentreze pe întărirea musculaturii spatelui și abdomenului, îmbunătățirea flexibilității și corectarea posturii. Activitățile cu impact redus, cum ar fi înotul sau mersul pe jos, sunt deosebit de benefice. Exercițiile de extensie a spatelui și stretching-ul sunt importante pentru menținerea mobilității coloanei vertebrale. Sporturile de contact sau cele care implică mișcări bruște ale trunchiului trebuie evitate sau practicate cu precauție. Este esențial ca programul de exerciții să fie elaborat și monitorizat de un fizioterapeut specializat pentru a asigura eficacitatea și siguranța acestuia.

Suport emoțional și psihologic: Aspectul psihologic al vieții cu boala Scheuermann nu trebuie subestimat. Mulți pacienți, în special adolescenții, pot experimenta anxietate, depresie sau probleme legate de imaginea corporală. Consilierea psihologică poate fi benefică pentru a ajuta pacienții să facă față provocărilor emoționale asociate cu boala. Grupurile de suport, unde pacienții pot împărtăși experiențe și strategii de coping cu alții în situații similare, pot fi extrem de valoroase. Educația familiei și a prietenilor despre natura bolii poate ajuta la crearea unui mediu de susținere. Dezvoltarea unor strategii de gestionare a stresului, cum ar fi tehnicile de relaxare sau mindfulness, poate contribui la îmbunătățirea stării generale de bine și la o mai bună adaptare la viața cu boala Scheuermann.