Artroza umarului: cauze, simptome si optiuni de tratament

Simptomele includ durere persistentă, care se agravează la mișcare, reducerea amplitudinii de mișcare și crepitații articulare. Diagnosticul se bazează pe examenul clinic și investigații imagistice, iar tratamentul variază de la măsuri conservative până la intervenții chirurgicale în cazurile avansate.

Tipuri de artroză a umărului

Artroza umărului poate afecta diferite componente ale articulației, fiecare tip prezentând caracteristici și provocări terapeutice specifice. Înțelegerea acestor tipuri este esențială pentru un diagnostic precis și un tratament adecvat.

Artroza articulației glenohumerale: Această formă afectează articulația principală a umărului, unde capul humerusului se articulează cu cavitatea glenoidă a omoplatului. Deteriorarea cartilajului în această zonă duce la fricțiune crescută între oase, provocând durere și limitarea mișcărilor. Pacienții pot experimenta dificultăți în efectuarea activităților zilnice care implică ridicarea brațului sau rotația acestuia. Diagnosticul se bazează pe examenul clinic și imagistic, iar tratamentul poate varia de la terapie fizică și medicație până la artroplastie în cazurile severe.

Artroza articulației acromioclaviculare: Această formă implică articulația dintre acromion (o proeminență a omoplatului) și claviculă. Deși mai mică decât articulația glenohumerală, artroza acromioclaviculară poate cauza dureri semnificative, în special la mișcările de ridicare a brațului deasupra capului. Pacienții pot prezenta sensibilitate localizată și umflătură în partea superioară a umărului. Tratamentul include de obicei antiinflamatoare, injecții locale cu corticosteroizi și, în cazuri severe, rezecția chirurgicală a capătului distal al claviculei.

Artroza primară a umărului: Această formă se dezvoltă fără o cauză aparentă, fiind asociată cu procesul natural de îmbătrânire. Factorii genetici și stilul de viață pot juca un rol important în apariția sa. Artroza primară evoluează lent, iar simptomele se agravează treptat în timp. Managementul acestei forme se concentrează pe conservarea funcției articulare prin exerciții, medicație și modificări ale stilului de viață. În stadiile avansate, când calitatea vieții este semnificativ afectată, se poate lua în considerare intervenția chirurgicală.

Artroza secundară a umărului: Această formă apare ca urmare a unor factori specifici, cum ar fi traumatismele, infecțiile sau bolile sistemice. Poate fi consecința unei fracturi, a unei luxații repetate sau a unei rupturi masive a coafei rotatorilor. Artroza secundară poate progresa mai rapid decât cea primară și necesită adesea o abordare terapeutică mai agresivă. Tratamentul vizează atât cauza subiacentă, cât și ameliorarea simptomelor artrozei. În unele cazuri, intervenția chirurgicală precoce poate fi necesară pentru a preveni deteriorarea suplimentară a articulației.

Cauze ale artrozei umărului

Artroza umărului este o afecțiune complexă, cu o etiologie multifactorială. Înțelegerea cauzelor și a factorilor de risc este crucială pentru prevenție și management eficient.

Uzura legată de vârstă: Procesul natural de îmbătrânire este un factor major în dezvoltarea artrozei umărului. Odată cu înaintarea în vârstă, cartilajul articular își pierde elasticitatea și capacitatea de regenerare, devenind mai predispus la deteriorare. Acest proces este adesea accelerat de utilizarea repetitivă a articulației de-a lungul vieții. Modificările biochimice asociate vârstei în compoziția cartilajului reduc capacitatea acestuia de a rezista la stresul mecanic, ducând la degradare progresivă.

Traumatisme anterioare ale umărului: Leziunile traumatice ale umărului, cum ar fi fracturile, luxațiile sau entorsele severe, pot duce la dezvoltarea artrozei secundare. Aceste traumatisme pot perturba alinierea normală a articulației sau pot deteriora direct cartilajul, creând condiții favorabile pentru dezvoltarea artrozei. Chiar și după vindecarea aparentă, modificările structurale reziduale pot accelera procesul degenerativ. Tratamentul adecvat și reabilitarea completă după traumatisme sunt esențiale pentru minimizarea riscului de artroză ulterioară.

Rupturi ale coafei rotatorilor: Coafa rotatorilor, un grup de mușchi și tendoane care stabilizează umărul, joacă un rol crucial în biomecanica articulației. Rupturile acestei structuri, fie acute, fie degenerative, pot duce la instabilitate articulară și distribuție inegală a forțelor. Acest lucru poate rezulta în uzura accelerată a cartilajului și dezvoltarea artrozei. Rupturile masive sau netratate ale coafei rotatorilor sunt asociate cu un risc crescut de artroză, subliniind importanța diagnosticului și tratamentului precoce al acestor leziuni.

Afecțiuni inflamatorii: Bolile inflamatorii sistemice, cum ar fi artrita reumatoidă sau lupusul eritematos sistemic, pot afecta articulația umărului, ducând la artroză secundară. Aceste afecțiuni provoacă inflamație cronică a membranei sinoviale, care poate eroda cartilajul și osul subcondral. Procesul inflamator persistent alterează compoziția lichidului sinovial și metabolismul cartilajului, accelerând degradarea acestuia. Managementul eficient al bolii de bază este crucial pentru prevenirea sau încetinirea progresiei artrozei în aceste cazuri.

Necroza avasculară: Această afecțiune, cunoscută și sub numele de osteonecroză, implică moartea țesutului osos din cauza întreruperii aportului sanguin. În umăr, necroza avasculară afectează cel mai frecvent capul humeral. Cauzele includ utilizarea pe termen lung a corticosteroizilor, consumul excesiv de alcool, traumatismele sau anumite afecțiuni medicale. Pe măsură ce osul afectat se deteriorează și se prăbușește, suprafața articulară devine neregulată, ducând la uzura accelerată a cartilajului și, în cele din urmă, la artroză. Diagnosticul precoce și tratamentul prompt sunt esențiale pentru prevenirea progresiei către artroză avansată.

Semne și simptome

Artroza umărului se manifestă printr-o serie de simptome care evoluează progresiv, afectând semnificativ funcționalitatea articulației și calitatea vieții pacientului. Aceste manifestări variază în intensitate și frecvență, fiind influențate de stadiul bolii și de factorii individuali.

Caracteristicile durerii: Durerea în artroza umărului este simptomul predominant și se caracterizează prin intensitate variabilă și localizare specifică. Inițial, durerea poate fi ușoară și intermitentă, agravându-se la mișcări ample sau la ridicarea greutăților. Pe măsură ce boala progresează, durerea devine mai intensă și persistentă, putând fi prezentă chiar și în repaus sau noaptea. Localizarea durerii depinde de zona afectată a articulației, putând fi resimțită în partea anterioară, laterală sau posterioară a umărului, uneori cu iradiere în braț.

Limitarea amplitudinii de mișcare: Pacienții cu artroză a umărului experimentează o reducere treptată a mobilității articulare. Această limitare afectează în special mișcările de abducție (ridicarea brațului lateral) și rotație externă. Inițial, limitarea poate fi subtilă, observată doar la efectuarea unor activități specifice. În stadiile avansate, restricția de mișcare devine semnificativă, împiedicând realizarea unor gesturi simple precum pieptănatul, îmbrăcarea sau atingerea spatelui. Această limitare este cauzată atât de durere, cât și de modificările structurale ale articulației.

Rigiditatea articulară: Rigiditatea umărului este un simptom frecvent în artroză, manifestându-se prin senzația de înțepenire și dificultate în inițierea mișcărilor. Aceasta este mai pronunțată dimineața sau după perioade prelungite de inactivitate. Rigiditatea poate dura câteva minute până la câteva ore și se ameliorează parțial odată cu mobilizarea articulației. Acest simptom este cauzat de inflamația cronică și de modificările structurale ale țesuturilor periarticulare, contribuind la disconfortul general și la limitarea funcțională a umărului.

Crepitații și senzații de frecare: Pacienții cu artroză a umărului pot percepe sunete sau senzații de crepitație în timpul mișcării articulației. Aceste manifestări sunt descrise adesea ca un zgomot de „scârțâit” sau o senzație de „nisip” în articulație. Crepitațiile sunt cauzate de pierderea cartilajului și de contactul direct între suprafețele osoase neregulate. În stadiile avansate, aceste senzații pot fi însoțite de durere și pot fi audibile chiar și pentru persoanele din jur. Prezența crepitațiilor indică de obicei un grad semnificativ de deteriorare articulară.

Impactul asupra activităților zilnice: Artroza umărului are un impact semnificativ asupra capacității pacientului de a efectua activități cotidiene. Gesturile simple precum îmbrăcatul, spălatul, conducerea mașinii sau ridicarea obiectelor devin dificile și dureroase. Pacienții pot experimenta dificultăți în somn, mai ales când se odihnesc pe partea afectată. Activitățile profesionale care implică mișcări repetitive ale brațului sau ridicarea greutăților pot fi sever afectate. Aceste limitări funcționale pot duce la frustrare, anxietate și chiar depresie, afectând semnificativ calitatea vieții pacientului și capacitatea sa de a participa la activități sociale și recreative.

Diagnostic

Diagnosticul artrozei umărului implică o abordare complexă, combinând evaluarea clinică detaliată cu investigații imagistice avansate. Acest proces este esențial pentru stabilirea unui diagnostic precis și pentru elaborarea unui plan de tratament personalizat.

Examinarea fizică: Evaluarea clinică a umărului afectat de artroză începe cu o anamneză detaliată, urmată de o examinare fizică minuțioasă. Medicul va evalua amplitudinea mișcărilor active și pasive ale umărului, notând orice limitare sau durere asociată. Palparea zonelor dureroase și a punctelor de sensibilitate oferă informații despre localizarea și severitatea afectării. Testele specifice, precum testul de impingement sau testul coafei rotatorilor, pot fi efectuate pentru a evalua integritatea structurilor periarticulare. Examinatorul va căuta semne de atrofie musculară sau deformări vizibile ale articulației, indicatori ai stadiilor avansate de artroză.

Radiografiile: Radiografia reprezintă investigația imagistică de primă linie în diagnosticul artrozei umărului. Aceasta oferă informații valoroase despre modificările osoase și îngustarea spațiului articular, caracteristice artrozei. Radiografiile standard includ proiecții antero-posterioare și axilare, care permit vizualizarea articulației glenohumerale și acromioclaviculare. Semnele radiologice tipice includ îngustarea spațiului articular, formarea de osteofite, scleroza subcondrală și, în cazurile avansate, chisturi subcondrale. Severitatea modificărilor radiologice nu corelează întotdeauna direct cu intensitatea simptomelor, dar oferă informații importante pentru stadializarea bolii și planificarea tratamentului.

Tomografia computerizată: Tomografia computerizată oferă imagini detaliate ale structurilor osoase ale umărului, fiind deosebit de utilă în evaluarea modificărilor degenerative complexe. Această tehnică permite vizualizarea tridimensională a articulației, oferind informații precise despre geometria articulară, prezența și extinderea osteofitelor, precum și despre eventualele defecte osoase. Tomografia computerizată este esențială în planificarea preoperatorie, în special pentru procedurile de artroplastie, permițând chirurgului să evalueze calitatea osului și să aleagă dimensiunea și poziționarea optimă a implanturilor. De asemenea, poate evidenția modificări subtile care nu sunt vizibile pe radiografiile standard.

Rezonanța magnetică nucleară: Rezonanța magnetică nucleară reprezintă metoda imagistică de elecție pentru evaluarea detaliată a țesuturilor moi din jurul articulației umărului. Această tehnică oferă imagini de înaltă rezoluție ale cartilajului articular, ligamentelor, tendoanelor și mușchilor, permițând identificarea leziunilor asociate, cum ar fi rupturile de coafă rotatorie sau leziunile labrumului. În artroza umărului, rezonanța magnetică poate evidenția modificări precoce ale cartilajului, edem osos subcondral și sinovită, oferind informații valoroase despre stadiul și extinderea bolii. Această investigație este deosebit de utilă în cazurile în care simptomele clinice nu corespund cu modificările radiologice sau când se suspectează patologii concomitente.

Diagnosticul diferențial: În procesul de diagnostic al artrozei umărului, este esențial să se ia în considerare și alte afecțiuni care pot mima simptomele acesteia. Diagnosticul diferențial include patologii precum tendinopatia coafei rotatorilor, capsulita adezivă (umărul înghețat), bursita subacromială, instabilitatea glenohumerală sau leziunile de labrum. Afecțiuni sistemice precum artrita reumatoidă sau polimialgia reumatică trebuie, de asemenea, excluse. În unele cazuri, durerea umărului poate fi referită din regiunea cervicală sau poate fi cauzată de compresia nervilor cervicali. O evaluare atentă a istoricului medical, examinarea fizică detaliată și utilizarea judicioasă a investigațiilor imagistice și de laborator sunt esențiale pentru stabilirea unui diagnostic corect și diferențierea artrozei umărului de alte patologii cu prezentare clinică similară.

Opțiuni de tratament conservator

Tratamentul conservator al artrozei umărului vizează ameliorarea simptomelor, îmbunătățirea funcției articulare și încetinirea progresiei bolii. Această abordare non-chirurgicală combină diverse metode terapeutice, adaptate nevoilor individuale ale pacientului și severității afecțiunii.

Modificări ale stilului de viață: Adaptarea activităților zilnice reprezintă un aspect crucial în managementul artrozei umărului. Pacienții sunt încurajați să evite mișcările care agravează durerea și să utilizeze tehnici de conservare a energiei. Acest lucru poate include folosirea unor ustensile cu mânere mai lungi pentru a reduce solicitarea umărului, reorganizarea spațiului de lucru pentru a avea obiectele frecvent utilizate la îndemână și adoptarea unor poziții ergonomice în timpul activităților. De asemenea, menținerea unei greutăți corporale optime poate reduce semnificativ stresul asupra articulației afectate.

Fizioterapie și exerciții: Programele de fizioterapie joacă un rol esențial în tratamentul artrozei umărului. Acestea sunt concepute pentru a îmbunătăți mobilitatea articulară, a întări musculatura din jurul umărului și a reduce durerea. Exercițiile includ stretching blând pentru a menține flexibilitatea, exerciții de stabilizare pentru a îmbunătăți controlul muscular și activități de amplitudine de mișcare pentru a preveni rigiditatea. Terapeuții pot utiliza și tehnici manuale, precum mobilizări articulare sau masaj, pentru a ameliora simptomele. Programul de exerciții este personalizat în funcție de severitatea artrozei și de capacitatea individuală a pacientului.

Tehnici de management al durerii: Gestionarea eficientă a durerii este crucială în tratamentul artrozei umărului. Aplicarea locală de căldură sau frig poate oferi ameliorare temporară. Căldura este utilă pentru relaxarea musculaturii și îmbunătățirea flexibilității, în special înainte de exerciții, în timp ce aplicațiile reci pot reduce inflamația și durerea acută. Tehnicile de relaxare și meditație pot ajuta la gestionarea durerii cronice. Unii pacienți beneficiază de terapii complementare precum acupunctura sau stimularea electrică nervoasă transcutanată. Este important ca aceste metode să fie integrate într-un plan de tratament comprehensiv, sub supravegherea unui specialist.

Medicamente: Terapia medicamentoasă joacă un rol important în managementul simptomelor artrozei umărului. Analgezicele simple, precum paracetamolul, sunt adesea prima linie de tratament pentru durerea ușoară până la moderată. Antiinflamatoarele nesteroidiene, atât orale cât și topice, pot fi eficiente în reducerea durerii și inflamației. În cazuri mai severe, medicii pot prescrie analgezice opioide pentru perioade scurte. Suplimentele precum glucozamina și condroitina sunt uneori recomandate, deși eficacitatea lor rămâne controversată. Este esențial ca utilizarea medicamentelor să fie monitorizată atent pentru a evita efectele secundare, în special la pacienții vârstnici sau cu comorbidități.

Injecții cu corticosteroizi: Injecțiile intraarticulare cu corticosteroizi reprezintă o opțiune terapeutică valoroasă în managementul artrozei umărului, oferind ameliorarea rapidă a durerii și inflamației. Procedura implică injectarea unui corticosteroid, adesea combinat cu un anestezic local, direct în articulația afectată. Efectul antiinflamator puternic poate dura săptămâni sau chiar luni. Cu toate acestea, utilizarea acestei terapii este limitată la 3-4 injecții pe an, datorită potențialului de efecte adverse asupra cartilajului articular la utilizarea frecventă. Injecțiile sunt deosebit de utile în perioadele de exacerbare a simptomelor sau ca o măsură temporară înaintea unei intervenții chirurgicale planificate.

Opțiuni de tratament chirurgical

Tratamentul chirurgical al artrozei umărului este luat în considerare atunci când metodele conservative nu mai oferă ameliorarea adecvată a simptomelor. Opțiunile chirurgicale variază de la proceduri minim invazive până la înlocuirea completă a articulației, fiecare având indicații specifice bazate pe severitatea artrozei și caracteristicile individuale ale pacientului.

Proceduri artroscopice: Artroscopia umărului reprezintă o tehnică minim invazivă utilizată în stadiile incipiente ale artrozei. Această procedură implică introducerea unui artroscop (o cameră miniaturală) și a instrumentelor chirurgicale prin incizii mici. Chirurgul poate efectua debridarea articulației, îndepărtând fragmente de cartilaj deteriorat, osteofite și țesut sinovial inflamat. De asemenea, se pot trata leziuni asociate, precum rupturile de labrum sau ale coafei rotatorilor. Artroscopia poate oferi ameliorarea temporară a durerii și îmbunătățirea funcției, dar eficacitatea sa scade în cazurile de artroză avansată. Recuperarea post-operatorie este de obicei mai rapidă comparativ cu procedurile deschise.

Artroplastia totală de umăr: Această intervenție chirurgicală implică înlocuirea completă a suprafețelor articulare deteriorate ale umărului cu componente protetice. Capul humeral este înlocuit cu o componentă metalică, iar cavitatea glenoidă primește un insert din polietilenă. Procedura este indicată în cazurile de artroză avansată, cu deteriorare severă a cartilajului și a osului subcondral. Artroplastia totală de umăr oferă ameliorarea semnificativă a durerii și îmbunătățirea funcției articulare. Succesul pe termen lung depinde de integritatea coafei rotatorilor și de respectarea strictă a protocolului de reabilitare post-operatorie. Durata de viață a protezei este estimată la 15-20 de ani, cu variații individuale.

Artroplastia totală inversată de umăr: Această variantă de artroplastie este concepută special pentru pacienții cu artroză avansată asociată cu rupturi masive, ireparabile ale coafei rotatorilor. În această procedură, configurația normală a articulației este inversată: o componentă sferică este fixată pe glenoidă, iar o componentă concavă este atașată la humerus. Această configurație permite deltoidului să preia funcția coafei rotatorilor absente sau nefuncționale. Artroplastia inversată este deosebit de eficientă în ameliorarea durerii și restabilirea funcției la pacienții cu artropatie de coafă rotatorie. Recuperarea post-operatorie necesită o abordare specializată, cu accent pe reantrenarea deltoidului pentru noua sa funcție.

Hemiartroplastia: Această procedură implică înlocuirea doar a capului humeral cu o componentă protetică, lăsând intactă cavitatea glenoidă naturală. Hemiartroplastia poate fi o opțiune în cazurile în care glenoidul este relativ bine conservat sau când există contraindicații pentru înlocuirea sa. Este uneori preferată la pacienții mai tineri sau activi, deoarece prezervă mai mult os nativ, facilitând eventuale revizii viitoare. Cu toate acestea, rezultatele pe termen lung pot fi mai puțin predictibile comparativ cu artroplastia totală, în special în ceea ce privește ameliorarea durerii. Selecția atentă a pacienților este crucială pentru succesul acestei proceduri.

Artroplastia de rezecție pentru artroza articulației acromioclaviculare: Această procedură, cunoscută și sub numele de operația Mumford, este utilizată specific pentru tratamentul artrozei articulației acromioclaviculare. Implică rezecția (îndepărtarea chirurgicală) a aproximativ 1 cm din capătul distal al claviculei. Scopul este de a elimina contactul dureros între claviculă și acromion. Procedura poate fi efectuată artroscopic sau prin chirurgie deschisă. Este eficientă în ameliorarea durerii localizate la nivelul articulației acromioclaviculare și în îmbunătățirea funcției umărului. Recuperarea post-operatorie este de obicei mai rapidă comparativ cu procedurile mai extensive. Această intervenție este adesea combinată cu alte proceduri artroscopice atunci când există patologii concomitente ale umărului.

Recuperare și reabilitare

Procesul de recuperare și reabilitare după tratamentul artrozei umărului este crucial pentru restabilirea funcției articulare și îmbunătățirea calității vieții pacientului. Această etapă implică o abordare multidisciplinară, combinând îngrijirea post-operatorie, fizioterapia și strategii de management pe termen lung.

Îngrijirea post-operatorie: Perioada imediat următoare intervenției chirurgicale pentru artroza umărului este critică pentru succesul tratamentului. Pacientul trebuie să urmeze cu strictețe indicațiile medicului pentru a preveni complicațiile și a facilita vindecarea. Imobilizarea umărului operat se realizează cu ajutorul unei orteze speciale, pentru a proteja țesuturile și a permite vindecarea inițială. Gestionarea durerii post-operatorii se face prin administrarea de analgezice conform prescripției medicale. Pansamentele trebuie schimbate conform instrucțiunilor medicului și incizia trebuie monitorizată pentru semne de infecție. Pacientul este instruit să efectueze exerciții ușoare de mișcare a degetelor și încheieturii mâinii pentru a preveni rigiditatea și a menține circulația sanguină.

Protocolul de fizioterapie: Reabilitarea prin fizioterapie începe de obicei la scurt timp după intervenția chirurgicală și este esențială pentru recuperarea mobilității și funcției umărului. Programul de fizioterapie este personalizat în funcție de tipul de intervenție chirurgicală și de starea generală a pacientului. În primele săptămâni, accentul se pune pe exerciții pasive de mobilizare pentru a menține flexibilitatea articulară. Treptat, se introduc exerciții active asistate și apoi active, pentru a îmbunătăți forța musculară și stabilitatea articulară. Tehnicile de terapie manuală, precum mobilizările articulare blânde, pot fi utilizate pentru a îmbunătăți amplitudinea de mișcare. Pe măsură ce recuperarea progresează, se introduc exerciții funcționale care mimează activitățile zilnice, pentru a facilita reintegrarea pacientului în rutina obișnuită.

Rezultate așteptate și cronologie: Evoluția recuperării după tratamentul artrozei umărului variază în funcție de severitatea inițială a afecțiunii, tipul de intervenție chirurgicală și aderența pacientului la programul de reabilitare. În general, pacienții pot observa o ameliorare semnificativă a durerii în primele săptămâni post-operatorii. Îmbunătățirea mobilității și a forței musculare este un proces gradual, care poate dura câteva luni. Majoritatea pacienților pot relua activitățile ușoare ale vieții cotidiene în 6-8 săptămâni, dar revenirea la activități mai solicitante poate necesita 3-6 luni. Recuperarea completă și atingerea beneficiului maxim al intervenției pot dura până la un an. Este important ca pacienții să aibă așteptări realiste și să înțeleagă că rezultatele pot varia de la o persoană la alta.

Strategii de management pe termen lung: Menținerea rezultatelor obținute în urma tratamentului artrozei umărului necesită o abordare proactivă pe termen lung. Pacienții sunt încurajați să continue exercițiile de întărire și mobilizare a umărului chiar și după finalizarea programului formal de fizioterapie. Adoptarea unui stil de viață activ, cu exerciții regulate adaptate capacității individuale, este esențială pentru menținerea funcției articulare și prevenirea rigidității. Gestionarea greutății corporale și evitarea activităților care suprasolicită umărul sunt, de asemenea, importante. Monitorizarea periodică de către medicul specialist permite detectarea precoce a eventualelor probleme și ajustarea planului de tratament. În cazul protezelor de umăr, sunt necesare controale regulate pentru a evalua integritatea și funcționalitatea implantului pe termen lung.