Tendoanele gleznei: anatomie, leziuni, simptome si tratament

Aceste tendoane pot fi afectate de diverse leziuni, precum tendinita, rupturile parțiale sau complete și tendinoza. Simptomele comune ale afecțiunilor tendoanelor gleznei includ durere, umflătură și limitarea mobilității. Diagnosticarea corectă și tratamentul adecvat sunt esențiale pentru recuperarea completă și prevenirea complicațiilor pe termen lung. Opțiunile de tratament variază de la măsuri conservative, precum repausul și fizioterapia, până la intervenții chirurgicale în cazurile severe.

Anatomia tendoanelor gleznei

Tendoanele gleznei sunt structuri fibroase care leagă mușchii gambei de oasele piciorului. Acestea joacă un rol crucial în stabilizarea articulației gleznei și în facilitarea mișcărilor complexe ale piciorului.

Principalele tendoane ale gleznei: Tendonul lui Ahile este cel mai mare și mai puternic tendon al gleznei, conectând mușchii gastrocnemieni și solear de osul calcaneului. Tendoanele peroniere, situate pe partea laterală a gleznei, includ peronierul lung și peronierul scurt. Tendonul tibial posterior se află pe partea medială a gleznei și joacă un rol important în susținerea arcului longitudinal al piciorului.

Funcția tendoanelor gleznei: Tendoanele gleznei transmit forța generată de mușchii gambei către oasele piciorului, permițând mișcări precum flexia plantară, dorsiflexia, inversia și eversia. Acestea contribuie la menținerea stabilității gleznei în timpul mersului, alergării și săriturilor. De asemenea, tendoanele absorb și distribuie forțele de impact, protejând articulația gleznei de stresul excesiv.

Structura și compoziția tendoanelor: Tendoanele sunt compuse din fibre de colagen dense, aranjate în fascicule paralele. Această structură le conferă rezistență și elasticitate. Tendoanele conțin și o matrice extracelulară formată din proteoglicani și glicoproteine, care contribuie la hidratarea și lubrifierea țesutului. Vascularizația tendoanelor este limitată, ceea ce poate afecta capacitatea lor de vindecare în caz de leziuni.

Leziuni frecvente ale tendoanelor gleznei

Tendoanele gleznei sunt predispuse la diverse tipuri de leziuni, care pot apărea din cauza suprasolicitării, traumatismelor sau unor afecțiuni medicale preexistente. Aceste leziuni pot afecta semnificativ mobilitatea și funcționalitatea piciorului.

Tendinita: Tendinita reprezintă inflamația acută a unui tendon, cauzată de obicei de suprasolicitare sau microtraumatisme repetate. Simptomele includ durere localizată, umflătură și sensibilitate la palpare. Tendinita poate afecta orice tendon al gleznei, dar este frecvent întâlnită la nivelul tendonului lui Ahile sau al tendoanelor peroniere. Tratamentul implică repaus, aplicații de gheață, antiinflamatoare și fizioterapie.

Rupturile tendinoase: Rupturile de tendon pot fi parțiale sau complete și apar de obicei în urma unui traumatism acut sau ca o complicație a tendinitei cronice. Simptomele includ durere intensă, incapacitate de a pune greutate pe picior și, în cazul rupturilor complete, o depresiune vizibilă la nivelul tendonului. Diagnosticul se confirmă prin examinare clinică și imagistică. Tratamentul poate fi conservator pentru rupturile parțiale, dar cele complete necesită de obicei intervenție chirurgicală.

Tendinoza: Tendinoza reprezintă degenerarea cronică a structurii tendonului, caracterizată prin modificări în compoziția și organizarea fibrelor de colagen. Aceasta apare de obicei ca rezultat al suprasolicitării repetate și al procesului de îmbătrânire. Simptomele includ durere cronică, rigiditate și scăderea forței musculare. Tratamentul se concentrează pe modificarea activităților, exerciții excentrice și, în unele cazuri, terapii regenerative.

Subluxația sau dislocarea tendonului: Această afecțiune implică deplasarea tendonului din poziția sa normală, de obicei ca urmare a unui traumatism sau a unei anomalii anatomice. Subluxația este frecvent întâlnită la tendoanele peroniere. Simptomele includ o senzație de instabilitate, durere și un zgomot caracteristic de „pocnitură” la mișcarea gleznei. Tratamentul poate implica imobilizare, fizioterapie sau, în cazuri severe, intervenție chirurgicală pentru stabilizarea tendonului.

Tendinopatia tibială posterioară: Această afecțiune implică degenerarea și inflamația tendonului tibial posterior, care susține arcul longitudinal al piciorului. Simptomele includ durere pe partea medială a gleznei și piciorului, umflătură și pierderea progresivă a arcului piciorului. Tratamentul include orteze, fizioterapie și, în cazuri avansate, intervenție chirurgicală pentru reconstrucția arcului piciorului.

Tendinopatia peroneală: Tendinopatia peroneală afectează tendoanele peroniere, care stabilizează partea laterală a gleznei. Simptomele includ durere în spatele și sub maleola laterală, umflătură și instabilitate a gleznei. Tratamentul constă în repaus, fizioterapie, orteze și, în cazuri refractare, intervenție chirurgicală pentru debridarea sau repararea tendonului.

Cauze și factori de risc

Leziunile tendoanelor gleznei pot fi cauzate de diverși factori, incluzând suprasolicitarea, traumatismele acute, procesul de îmbătrânire și anumite condiții medicale. Înțelegerea acestor factori este esențială pentru prevenirea și gestionarea eficientă a afecțiunilor tendinoase ale gleznei.

Suprasolicitare și stres repetitiv: Activitățile care implică mișcări repetitive ale gleznei, cum ar fi alergarea sau dansul, pot duce la microtraumatisme ale tendoanelor. Aceste leziuni minore, acumulate în timp, pot depăși capacitatea naturală de vindecare a tendoanelor, ducând la inflamație și degenerare. Creșterea bruscă a intensității sau duratei activității fizice, fără o adaptare graduală, crește semnificativ riscul de suprasolicitare. Tehnicile incorecte în sport sau la locul de muncă pot, de asemenea, să pună o presiune excesivă pe tendoanele gleznei.

Traumatisme sau leziuni bruște: Leziunile acute ale tendoanelor gleznei pot rezulta din accidente sau incidente traumatice. Entorsele de gleznă, în special, pot cauza întinderi sau rupturi ale tendoanelor peroniere. Impacturile directe asupra gleznei, cum ar fi cele suferite în accidente auto sau căderi de la înălțime, pot provoca leziuni severe ale tendoanelor. În cazul sporturilor de contact, loviturile directe pot duce la rupturi parțiale sau complete ale tendoanelor. Mișcările bruște și necontrolate, cum ar fi aterizările incorecte după sărituri, pot supune tendoanele la forțe care depășesc limita lor de rezistență.

Degenerarea legată de vârstă: Odată cu înaintarea în vârstă, tendoanele gleznei suferă modificări structurale care le reduc elasticitatea și rezistența. Scăderea producției de colagen și modificările în compoziția matricei extracelulare duc la o diminuare a capacității tendoanelor de a suporta și distribui forțele. Vascularizația redusă asociată cu îmbătrânirea afectează capacitatea de regenerare și vindecare a tendoanelor. Aceste schimbări fac tendoanele mai susceptibile la leziuni, chiar și în urma unor activități moderate. Procesul de degenerare poate fi accelerat de factori precum sedentarismul sau expunerea prelungită la anumite medicamente.

Factori anatomici: Anumite particularități anatomice pot predispune la leziuni ale tendoanelor gleznei. Piciorul plat sau, dimpotrivă, arcul plantar excesiv de înalt pot modifica biomecanica gleznei, crescând stresul asupra anumitor tendoane. Alinierea incorectă a piciorului sau a gleznei, cum ar fi pronația excesivă, poate suprasolicita tendonul tibial posterior. Diferențele de lungime ale membrelor inferioare pot duce la o distribuție inegală a greutății corporale, afectând tendoanele gleznei. Instabilitatea cronică a gleznei, adesea rezultată în urma unor entorse anterioare netratate corespunzător, poate supune tendoanele la forțe anormale în timpul mișcării.

Afecțiuni sistemice: Diverse boli sistemice pot afecta integritatea și funcția tendoanelor gleznei. Artrita reumatoidă poate cauza inflamație cronică a tendoanelor, ducând la slăbirea și eventual ruptura acestora. Diabetul zaharat poate afecta vascularizația și inervația tendoanelor, crescând riscul de leziuni și întârziind procesul de vindecare. Guta poate duce la depunerea de cristale de acid uric în tendoane, provocând inflamație și durere. Afecțiunile tiroidiene, în special hipotiroidismul, pot afecta metabolismul tendoanelor, făcându-le mai susceptibile la leziuni. Anumite boli genetice ale țesutului conjunctiv, cum ar fi sindromul Ehlers-Danlos, pot slăbi structura tendoanelor, crescând riscul de rupturi.

Simptomele leziunilor tendoanelor gleznei

Leziunile tendoanelor gleznei se pot manifesta printr-o varietate de simptome, care variază în funcție de severitatea și localizarea afecțiunii. Recunoașterea acestor semne este crucială pentru diagnosticarea și tratarea promptă a problemelor tendinoase.

Durere și sensibilitate: Durerea este adesea primul și cel mai proeminent simptom al leziunilor tendoanelor gleznei. Aceasta poate varia de la o senzație surdă, persistentă, până la o durere ascuțită, intensă. Localizarea durerii depinde de tendonul afectat: durerea pe partea interioară a gleznei poate indica o problemă a tendonului tibial posterior, în timp ce durerea pe partea exterioară poate sugera o afecțiune a tendoanelor peroniere. Sensibilitatea la atingere de-a lungul traseului tendonului este frecventă. Durerea se poate accentua în timpul activității fizice și poate persista chiar și în repaus în cazurile mai severe. Unii pacienți descriu o senzație de arsură sau de disconfort care se intensifică spre sfârșitul zilei sau după perioade prelungite de activitate.

Umflătură și inflamație: Inflamația este o reacție comună a organismului la leziunile tendoanelor gleznei. Umflătura poate fi localizată în jurul tendonului afectat sau poate fi mai difuză, afectând întreaga zonă a gleznei. În cazul tendinitei acute, umflătura poate apărea rapid și poate fi însoțită de roșeață și căldură locală. În afecțiunile cronice, umflătura poate fi mai subtilă, dar persistentă. Inflamația poate cauza presiune în interiorul tecii tendonului, exacerbând durerea și limitând mișcarea. În unele cazuri, poate fi vizibilă o îngroșare a tendonului afectat, în special în cazul tendinopatiilor cronice.

Slăbiciune sau instabilitate: Leziunile tendoanelor gleznei pot duce la o senzație de slăbiciune sau instabilitate în timpul mersului sau altor activități. Pacienții pot raporta dificultăți în menținerea echilibrului, în special pe suprafețe neuniforme. Slăbiciunea poate fi mai pronunțată în anumite mișcări specifice, în funcție de tendonul afectat. De exemplu, o leziune a tendonului tibial posterior poate cauza dificultăți în ridicarea pe vârfuri sau în menținerea arcului plantar în timpul mersului. Instabilitatea poate fi însoțită de o senzație de nesiguranță sau de teama de a se răsturna glezna. În cazuri severe, pacienții pot evita să pună greutate pe piciorul afectat, adoptând un mers compensator.

Amplitudine redusă de mișcare: Leziunile tendoanelor gleznei pot limita semnificativ mobilitatea articulației. Pacienții pot observa dificultăți în efectuarea mișcărilor complete ale gleznei, cum ar fi flexia plantară, dorsiflexia sau mișcările de inversie și eversie. Rigiditatea este adesea mai pronunțată dimineața sau după perioade de inactivitate. Încercările de a forța mișcarea dincolo de limitele confortabile pot provoca durere intensă. Reducerea amplitudinii de mișcare poate afecta semnificativ activitățile zilnice, cum ar fi urcatul scărilor sau condusul autoturismului. În cazurile cronice, poate apărea o adaptare a modului de mers pentru a compensa limitarea mișcării, ceea ce poate duce la probleme secundare în alte articulații.

Deformări sau alinieri incorecte vizibile: În cazuri avansate de leziuni ale tendoanelor gleznei, pot apărea modificări vizibile ale structurii piciorului sau gleznei. O ruptură completă a tendonului lui Ahile poate duce la o depresiune vizibilă în partea posterioară a gleznei. Disfuncția cronică a tendonului tibial posterior poate cauza un picior plat dobândit, cu prăbușirea evidentă a arcului longitudinal medial. În cazul tendinopatiei peroniere, poate fi observată o proeminență anormală pe partea laterală a gleznei, în special în timpul mișcării. Deformările pot fi însoțite de o modificare a alinierii normale a piciorului în raport cu glezna și gamba. Aceste modificări structurale pot afecta distribuția greutății corporale și biomecanica mersului, ducând la complicații pe termen lung dacă nu sunt tratate corespunzător.

Diagnosticarea leziunilor tendoanelor gleznei

Diagnosticarea precisă a leziunilor tendoanelor gleznei necesită o abordare complexă, combinând examinarea fizică atentă cu tehnici imagistice avansate și teste funcționale. Această evaluare multidimensională permite medicilor să identifice natura exactă a leziunii, severitatea acesteia și impactul asupra funcției gleznei.

Examinarea fizică: Procesul de diagnosticare începe cu o examinare fizică detaliată a gleznei afectate. Medicul va evalua vizual zona pentru a observa eventuale umflături, decolorări sau deformări. Palparea atentă a tendoanelor și a zonelor înconjurătoare poate evidenția punctele de sensibilitate și poate oferi indicii despre localizarea exactă a leziunii. Evaluarea amplitudinii de mișcare a gleznei, atât activă cât și pasivă, este esențială pentru a determina gradul de limitare funcțională. Testele specifice, cum ar fi testul Thompson pentru tendonul lui Ahile sau testul de inversie pentru tendoanele peroniere, pot ajuta la identificarea leziunilor specifice ale tendoanelor.

Tehnici imagistice: Imagistica joacă un rol crucial în diagnosticarea precisă a leziunilor tendoanelor gleznei. Radiografiile sunt adesea primul pas, oferind informații despre structura osoasă și putând evidenția eventuale fracturi sau modificări degenerative. Ecografia este o metodă neinvazivă și accesibilă care permite vizualizarea în timp real a tendoanelor și poate detecta rupturi, inflamații sau acumulări de lichid. Imagistica prin rezonanță magnetică (IRM) oferă imagini detaliate ale țesuturilor moi, fiind extrem de utilă în evaluarea integrității tendoanelor, a gradului de degenerare și a leziunilor asociate. În cazuri complexe, tomografia computerizată poate fi utilizată pentru a obține imagini tridimensionale ale structurilor osoase și articulare.

Teste funcționale și evaluări: Testele funcționale sunt esențiale pentru a evalua impactul leziunilor tendoanelor asupra performanței gleznei. Acestea pot include teste de forță musculară, cum ar fi testul de ridicare pe vârfuri pentru tendonul lui Ahile sau testele de eversie și inversie pentru tendoanele peroniere și tibiale. Evaluarea echilibrului și a stabilității gleznei se realizează prin teste precum testul de echilibru unipodal sau testul SEBT. Analiza mersului poate evidenția modificări subtile ale biomecanicii, oferind informații valoroase despre adaptările funcționale la leziune. În cazuri mai complexe, se pot utiliza sisteme computerizate de analiză a mișcării pentru o evaluare detaliată a cinematicii și cineticii gleznei în timpul diverselor activități.

Opțiuni de tratament

Tratamentul leziunilor tendoanelor gleznei variază în funcție de severitatea și natura specifică a afecțiunii, precum și de caracteristicile individuale ale pacientului. Abordarea terapeutică poate include metode conservative, intervenții medicamentoase și, în cazuri severe, proceduri chirurgicale.

Tratamente non-chirurgicale

Managementul conservator: Abordarea conservatoare este adesea prima linie de tratament pentru multe leziuni ale tendoanelor gleznei. Aceasta include repausul și protejarea articulației afectate pentru a preveni agravarea leziunii. Aplicarea principiului RICE (Repaus, Gheață, Compresie, Elevație) este esențială în faza acută. Repausul permite tendoanelor să se vindece, în timp ce gheața reduce inflamația și durerea. Compresia, realizată prin bandaje elastice sau orteze, ajută la controlul edemului, iar elevația piciorului reduce acumularea de lichid. Modificarea activităților zilnice pentru a reduce stresul asupra tendoanelor afectate este crucială pentru recuperare. Pe măsură ce durerea și inflamația se ameliorează, se introduc treptat exerciții de mobilizare și întindere pentru a preveni rigiditatea și a menține flexibilitatea tendoanelor.

Medicație și injecții: Tratamentul medicamentos joacă un rol important în gestionarea durerii și inflamației asociate leziunilor tendoanelor gleznei. Medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), cum ar fi ibuprofenul sau naproxenul, sunt frecvent prescrise pentru a reduce durerea și inflamația. În cazuri mai severe, se pot utiliza analgezice mai puternice pe termen scurt. Injecțiile cu corticosteroizi pot fi considerate în situații specifice pentru a reduce inflamația acută, dar trebuie utilizate cu precauție din cauza potențialului de slăbire a structurii tendonului. Terapiile inovatoare, precum injecțiile cu plasmă bogată în trombocite (PRP) sau acidul hialuronic, sunt explorate pentru potențialul lor de a stimula vindecarea naturală a tendoanelor, deși eficacitatea lor rămâne subiect de cercetare continuă.

Fizioterapie și reabilitare: Fizioterapia este o componentă esențială în recuperarea după leziunile tendoanelor gleznei. Programul de reabilitare este personalizat în funcție de tipul și severitatea leziunii, precum și de obiectivele funcționale ale pacientului. În fazele inițiale, se pune accentul pe reducerea durerii și a inflamației prin tehnici precum ultrasunetele sau electrostimularea. Pe măsură ce starea se îmbunătățește, se introduc exerciții progresive de întindere și întărire a tendoanelor și mușchilor înconjurători. Exercițiile proprioceptive sunt cruciale pentru restabilirea echilibrului și coordonării. Terapia manuală, incluzând mobilizări articulare și tehnici de eliberare miofascială, poate ajuta la îmbunătățirea mobilității și reducerea tensiunii în țesuturile moi. În etapele avansate ale reabilitării, se introduc exerciții funcționale specifice activităților zilnice sau sportive ale pacientului.

Orteze și suporturi: Utilizarea ortezelor și a suporturilor joacă un rol important în tratamentul și prevenirea leziunilor tendoanelor gleznei. Ortezele pot oferi stabilitate, sprijin și compresie, facilitând procesul de vindecare și prevenind leziuni ulterioare. Pentru tendinopatia achileană, se pot utiliza orteze speciale cu suport pentru călcâi sau inserții în pantofi pentru a reduce tensiunea asupra tendonului. În cazul disfuncției tendonului tibial posterior, ortezele cu arcuri mediale pot ajuta la susținerea arcului longitudinal al piciorului. Suporturile pentru gleznă, variind de la bandaje elastice simple până la orteze semi-rigide, pot fi benefice în cazul instabilității cronice sau pentru protecție în timpul activităților sportive. Este important ca alegerea și ajustarea ortezelor să fie făcute sub îndrumarea unui specialist, pentru a asigura o potrivire optimă și eficacitate maximă.

Intervenții chirurgicale

Repararea tendonului: Această procedură este indicată în cazul rupturilor complete sau parțiale severe ale tendoanelor gleznei. Chirurgul reatașează capetele rupte ale tendonului, folosind tehnici de sutură avansate pentru a asigura o fixare solidă. În cazul rupturilor cronice sau degenerative, poate fi necesară îndepărtarea țesutului cicatricial și refacerea structurii tendonului. Recuperarea post-operatorie implică o perioadă de imobilizare, urmată de fizioterapie intensivă pentru a restabili forța și funcția tendonului reparat.

Transferul de tendon: Această tehnică chirurgicală complexă este utilizată atunci când un tendon este iremediabil deteriorat sau când funcția sa normală nu mai poate fi restabilită. Implică redirecționarea unui tendon sănătos pentru a prelua funcția tendonului afectat. De exemplu, în cazul disfuncției severe a tendonului tibial posterior, tendonul flexor lung al degetelor poate fi transferat pentru a susține arcul piciorului. Procedura necesită o planificare atentă și o tehnică chirurgicală precisă pentru a asigura tensiunea și alinierea corecte ale tendonului transferat.

Debridarea: Această procedură implică îndepărtarea chirurgicală a țesutului tendonului deteriorat sau a țesutului cicatricial din jurul tendonului. Este adesea utilizată în cazurile de tendinoză cronică, unde tendoanele prezintă degenerare și inflamație persistentă. Debridarea poate fi efectuată prin tehnici minim invazive, cum ar fi artroscopia, care permite o recuperare mai rapidă. Scopul este de a stimula procesul natural de vindecare a tendonului și de a îmbunătăți funcția acestuia prin eliminarea țesutului patologic.

Prevenție și îngrijire personală

Prevenirea leziunilor tendoanelor gleznei și menținerea sănătății acestora implică o combinație de practici zilnice și obiceiuri sănătoase. Aceste măsuri pot reduce semnificativ riscul de apariție a problemelor tendinoase și pot contribui la menținerea unei funcții optime a gleznei pe termen lung.

Încălțăminte adecvată: Alegerea încălțămintei potrivite este crucială pentru sănătatea tendoanelor gleznei. Pantofii trebuie să ofere un suport adecvat arcului plantar și să aibă o amortizare suficientă pentru a absorbi șocurile. Pentru activități sportive, este esențială utilizarea încălțămintei specifice fiecărui sport, care să ofere stabilitate și protecție optimă. Înlocuirea regulată a pantofilor uzați previne deteriorarea progresivă a suportului. În cazul persoanelor cu probleme specifice ale piciorului, cum ar fi piciorul plat sau arcul înalt, utilizarea ortezelor personalizate în interiorul pantofilor poate oferi un suport suplimentar și poate corecta alinierea gleznei.

Exerciții de întindere și întărire: Implementarea unui program regulat de exerciții specifice pentru tendoanele gleznei este esențială în prevenirea leziunilor. Exercițiile de întindere ajută la menținerea flexibilității tendoanelor și a mușchilor înconjurători, reducând riscul de tensionare excesivă. Întinderile pentru tendonul lui Ahile, tendoanele peroniere și tibiale trebuie efectuate zilnic, în special înainte și după activitatea fizică. Exercițiile de întărire, cum ar fi ridicările pe vârfuri sau mișcările de inversie și eversie a gleznei cu rezistență, contribuie la creșterea forței și rezistenței tendoanelor. Este important ca aceste exerciții să fie executate corect și progresiv, sub îndrumarea unui specialist în fizioterapie, pentru a evita suprasolicitarea.

Creșterea graduală a nivelurilor de activitate: Introducerea treptată a activităților fizice noi sau intensificarea celor existente este crucială pentru prevenirea leziunilor tendoanelor gleznei. Creșterea bruscă a intensității sau duratei exercițiilor poate suprasolicita tendoanele nepregătite, ducând la inflamații sau leziuni. Se recomandă o abordare graduală, cu creșteri de aproximativ 10% pe săptămână în ceea ce privește durata, intensitatea sau frecvența antrenamentelor. Acest principiu, cunoscut sub numele de regula de 10%, permite adaptarea progresivă a tendoanelor la noile solicitări. Includerea unor zile de odihnă între sesiunile intense de antrenament oferă timp tendoanelor să se recupereze și să se întărească.

Menținerea unei greutăți corporale sănătoase: Excesul de greutate corporală pune o presiune suplimentară considerabilă asupra tendoanelor gleznei, crescând riscul de leziuni și degenerare prematură. Fiecare kilogram în plus amplifică forțele exercitate asupra gleznei în timpul mersului și alergării. Menținerea unei greutăți optime prin intermediul unei diete echilibrate și a exercițiilor regulate reduce această presiune, protejând tendoanele de uzura excesivă. O alimentație bogată în proteine, vitamine (în special vitamina C) și minerale contribuie la sănătatea și rezistența tendoanelor. Hidratarea adecvată este, de asemenea, esențială pentru menținerea elasticității și funcției optime a țesuturilor tendinoase.

Antrenament încrucișat și variația activităților: Diversificarea activităților fizice prin antrenament încrucișat este o strategie eficientă pentru prevenirea suprasolicitării tendoanelor gleznei. Alternarea între diferite tipuri de exerciții, cum ar fi alergarea, înotul, ciclismul sau antrenamentul de forță, permite distribuirea uniformă a stresului asupra diferitelor grupuri musculare și tendoane. Această abordare reduce riscul de leziuni repetitive și promovează o dezvoltare echilibrată a forței și flexibilității în întregul corp. Variația activităților ajută, de asemenea, la menținerea motivației și previne plictiseala, încurajând o aderență pe termen lung la un stil de viață activ. Includerea exercițiilor de echilibru și coordonare în rutina de antrenament poate îmbunătăți propriocepția gleznei, reducând riscul de entorse și alte leziuni accidentale.