Artroza: cauze, simptome, optiuni de tratament si prevenire

Deși este adesea asociată cu procesul de îmbătrânire, artroza poate apărea și la persoane mai tinere din cauza unor factori precum traumatismele, obezitatea sau predispoziția genetică. Înțelegerea cauzelor, simptomelor și opțiunilor de tratament este esențială pentru gestionarea eficientă a acestei afecțiuni și menținerea unei funcționalități articulare optime.

Înțelegerea artrozei

Artroza este o boală complexă care afectează întreaga structură a articulației, nu doar cartilajul. Această afecțiune implică modificări ale osului subcondral, membranei sinoviale și țesuturilor periarticulare, ducând la o deteriorare progresivă a funcției articulare.

Definiția artrozei: Artroza, cunoscută și sub numele de osteoartrită, este o boală degenerativă a articulațiilor caracterizată prin deteriorarea cartilajului articular, remodelarea osului subcondral și inflamația cronică de intensitate redusă. Această afecțiune duce la durere, rigiditate și limitarea mișcărilor articulației afectate.

Artroza versus artrita: Deși termenii sunt adesea folosiți interschimbabil, există diferențe importante între artroză și artrită. Artroza este o boală degenerativă cauzată de uzura cartilajului, în timp ce artrita este un termen general pentru inflamația articulațiilor, care poate avea multiple cauze, inclusiv autoimune. Artrita reumatoidă, de exemplu, este o boală autoimună care afectează membrana sinovială, în timp ce artroza afectează în primul rând cartilajul articular.

Tipuri comune de artroză: Artroza poate afecta orice articulație, dar cele mai frecvent întâlnite forme sunt: gonartroza (artroza genunchiului), coxartroza (artroza șoldului), spondilartroza (artroza coloanei vertebrale) și artroza mâinilor. Fiecare tip are caracteristici specifice și poate necesita abordări terapeutice diferite.

Anatomia articulațiilor afectate: Într-o articulație sănătoasă, cartilajul acoperă suprafețele osoase, permițând o mișcare fluidă și fără durere. În artroză, acest cartilaj se subțiază și se deteriorează, ducând la fricțiune între oase. Această deteriorare este însoțită de modificări ale osului subcondral, care devine mai dens și poate forma excrescențe osoase numite osteofite. Membrana sinovială se poate inflama, producând lichid sinovial în exces, ceea ce duce la umflarea articulației.

Cauze și factori de risc

Artroza este rezultatul interacțiunii complexe între diverși factori de risc, atât sistemici, cât și locali. Înțelegerea acestor factori este crucială pentru prevenirea și gestionarea eficientă a bolii.

Uzura legată de vârstă: Procesul natural de îmbătrânire este unul dintre principalii factori de risc pentru dezvoltarea artrozei. Odată cu înaintarea în vârstă, capacitatea cartilajului de a se regenera scade, iar acesta devine mai susceptibil la deteriorare. Modificările biochimice asociate vârstei afectează compoziția și proprietățile mecanice ale cartilajului, făcându-l mai puțin rezistent la stresul mecanic.

Obezitatea și excesul de greutate: Greutatea corporală excesivă pune o presiune suplimentară asupra articulațiilor portante, în special asupra genunchilor și șoldurilor. Acest stres mecanic crescut accelerează uzura cartilajului și poate duce la apariția precoce a artrozei. În plus, țesutul adipos produce adipokine, substanțe care pot promova inflamația și degradarea cartilajului, contribuind la progresia bolii chiar și în articulațiile neportante.

Traumatismele articulare și suprasolicitarea: Leziunile articulare, cum ar fi fracturile, entorsele sau rupturile de ligamente, pot duce la dezvoltarea artrozei post-traumatice. Aceste traumatisme pot perturba biomecanica normală a articulației, accelerând procesul degenerativ. De asemenea, suprasolicitarea cronică a articulațiilor, adesea asociată cu anumite ocupații sau activități sportive, poate contribui la apariția artrozei.

Factori genetici: Predispoziția genetică joacă un rol important în dezvoltarea artrozei. Studiile au identificat mai multe gene asociate cu un risc crescut de artroză, în special pentru formele care afectează mâinile și șoldurile. Acești factori genetici pot influența structura și compoziția cartilajului, precum și răspunsul organismului la stresul mecanic și inflamație.

Dezechilibre hormonale: Modificările hormonale, în special cele asociate cu menopauza la femei, pot influența dezvoltarea artrozei. Scăderea nivelului de estrogen poate afecta metabolismul cartilajului și al osului, crescând susceptibilitatea la degradare. Acest fapt explică parțial de ce femeile postmenopauzale au un risc mai mare de a dezvolta artroză comparativ cu bărbații de aceeași vârstă.

Boli metabolice: Anumite afecțiuni metabolice pot crește riscul de artroză. Diabetul zaharat, de exemplu, poate accelera procesul degenerativ prin modificări ale structurii cartilajului și prin promovarea inflamației cronice. Alte boli, precum hemocromatoza (acumularea excesivă de fier în organism) sau acromegalia, pot afecta de asemenea sănătatea articulațiilor și pot predispune la dezvoltarea artrozei.

Simptomele artrozei

Artroza se manifestă printr-o serie de simptome care afectează funcționalitatea și confortul articulațiilor. Aceste manifestări clinice variază în intensitate și evoluție, fiind influențate de stadiul bolii și de articulațiile implicate. Recunoașterea precoce a simptomelor permite inițierea promptă a tratamentului și gestionarea eficientă a afecțiunii.

Durerea și rigiditatea articulară: Durerea este simptomul principal al artrozei, manifestându-se inițial la mișcare și efort, iar ulterior chiar și în repaus. Aceasta este adesea descrisă ca o senzație de arsură sau presiune în articulația afectată. Rigiditatea articulară este mai pronunțată dimineața sau după perioade de inactivitate, putând dura de la câteva minute până la o oră. Aceste simptome sunt cauzate de degradarea cartilajului și inflamația țesuturilor înconjurătoare, afectând semnificativ calitatea vieții pacienților.

Reducerea amplitudinii de mișcare: Pe măsură ce artroza progresează, pacienții observă o limitare a mobilității articulare. Această reducere a amplitudinii de mișcare se datorează modificărilor structurale ale articulației, incluzând degradarea cartilajului, formarea de osteofite și îngroșarea capsulei articulare. Limitarea mișcării poate afecta semnificativ activitățile zilnice, precum urcatul scărilor, îmbrăcatul sau ridicarea obiectelor, ducând la o scădere a independenței funcționale.

Umflarea și inflamația: Inflamația articulară este un simptom frecvent în artroză, manifestându-se prin umflarea și căldura locală a articulației afectate. Acest proces inflamator este rezultatul eliberării de mediatori inflamatori în urma degradării cartilajului și a stresului mecanic asupra țesuturilor articulare. Umflarea poate fi vizibilă și palpabilă, contribuind la disconfortul și limitarea funcțională a articulației. În stadiile avansate, inflamația cronică poate duce la deformări articulare vizibile.

Senzația de crepitații (cracmente): Pacienții cu artroză descriu adesea o senzație de cracment sau scârțâit în articulațiile afectate în timpul mișcării. Aceste crepitații, cunoscute medical sub numele de crepitus, sunt cauzate de frecarea suprafețelor osoase neregulate rezultate din degradarea cartilajului. Senzația poate fi audibilă și palpabilă, fiind mai pronunțată în articulațiile mari precum genunchii sau șoldurile. Deși nu întotdeauna dureroase, crepitațiile pot fi un indicator al progresiei bolii și al severității leziunilor articulare.

Dezvoltarea osteofitelor: Osteofitele, cunoscute și sub numele de ciocuri osoase, reprezintă excrescențe osoase care se formează la marginea articulațiilor afectate de artroză. Acestea apar ca un mecanism de adaptare a osului la stresul mecanic crescut și la modificările biomecanice ale articulației. Osteofitele pot contribui la limitarea mișcării și la apariția durerii, în special atunci când interferează cu structurile adiacente precum tendoanele sau ligamentele. În cazuri avansate, acestea pot duce la deformări vizibile ale articulațiilor, afectând atât funcționalitatea, cât și aspectul estetic.

Diagnosticul artrozei

Diagnosticul artrozei implică o abordare complexă, combinând evaluarea clinică detaliată cu investigații paraclinice specifice. Obiectivul principal este identificarea precoce a bolii și diferențierea acesteia de alte afecțiuni reumatologice, pentru a permite inițierea promptă a tratamentului adecvat și prevenirea progresiei rapide a leziunilor articulare.

Examinarea fizică: Evaluarea clinică reprezintă primul pas crucial în diagnosticul artrozei. Medicul efectuează o examinare atentă a articulațiilor afectate, observând prezența umflăturilor, deformărilor sau modificărilor de temperatură locală. Se evaluează amplitudinea mișcărilor articulare, notând limitările și prezența durerii la mobilizare. Palparea articulațiilor poate evidenția sensibilitatea locală, crepitațiile sau prezența osteofitelor. Examinarea include și evaluarea forței musculare și a stabilității articulare, oferind o imagine completă asupra impactului funcțional al bolii.

Teste imagistice: Investigațiile imagistice joacă un rol esențial în confirmarea diagnosticului de artroză și în evaluarea severității leziunilor articulare. Radiografia convențională rămâne metoda standard, evidențiind îngustarea spațiului articular, prezența osteofitelor și modificările osoase subiacente. Tomografia computerizată oferă imagini detaliate ale structurilor osoase, fiind utilă în special pentru articulațiile complexe. Rezonanța magnetică nucleară permite vizualizarea detaliată a țesuturilor moi, inclusiv a cartilajului și ligamentelor, fiind valoroasă în detectarea modificărilor precoce și în planificarea tratamentului. Ecografia articulară poate fi utilizată pentru evaluarea inflamației și a efuziunilor articulare.

Analiza lichidului sinovial: Artrocenteza și analiza lichidului sinovial pot oferi informații importante pentru diagnosticul diferențial al artrozei. În artroza tipică, lichidul sinovial este clar, vâscos și conține un număr redus de celule inflamatorii. Analiza biochimică și microscopică a lichidului poate exclude alte cauze de inflamație articulară, precum artrita reumatoidă sau guta. Deși nu este o procedură de rutină în diagnosticul artrozei, analiza lichidului sinovial poate fi utilă în cazurile atipice sau când se suspectează o infecție articulară concomitentă.

Diagnosticul diferențial: Stabilirea diagnosticului de artroză implică excluderea altor afecțiuni reumatologice cu simptomatologie similară. Printre acestea se numără artrita reumatoidă, spondilartropatiile, artrita psoriazică sau bolile microcristaline precum guta. Diagnosticul diferențial se bazează pe corelarea datelor clinice cu rezultatele investigațiilor paraclinice, inclusiv teste de laborator specifice pentru markerii inflamatori și autoanticorpi. În unele cazuri, biopsia sinovială poate fi necesară pentru excluderea unor afecțiuni inflamatorii sau infecțioase. O evaluare atentă și comprehensivă este esențială pentru stabilirea unui diagnostic precis și pentru elaborarea unui plan terapeutic adecvat.

Opțiuni de tratament

Managementul artrozei implică o abordare multidisciplinară, adaptată nevoilor individuale ale pacientului și severității bolii. Obiectivele principale ale tratamentului sunt reducerea durerii, îmbunătățirea funcției articulare și încetinirea progresiei bolii. Strategiile terapeutice combină măsuri nefarmacologice cu tratamente medicamentoase și, în cazuri selectate, intervenții chirurgicale.

Tratamente non-chirurgicale

Tratamente conservative: Abordarea conservativă reprezintă prima linie de tratament în artroza și include o serie de măsuri nefarmacologice esențiale. Educația pacientului joacă un rol crucial, oferind informații despre natura bolii și importanța modificărilor stilului de viață. Programele de exerciții fizice adaptate, incluzând exerciții de întărire musculară și de îmbunătățire a flexibilității, sunt fundamentale pentru menținerea funcției articulare și reducerea durerii. Fizioterapia și terapia ocupațională pot oferi tehnici specifice pentru protejarea articulațiilor și îmbunătățirea mobilității. Controlul greutății corporale este esențial, mai ales în artroza articulațiilor portante. Utilizarea dispozitivelor de asistență, precum bastoanele sau ortezele, poate reduce stresul asupra articulațiilor afectate și îmbunătăți stabilitatea.

Medicamente: Tratamentul medicamentos al artrozei vizează reducerea durerii și a inflamației, îmbunătățirea mobilității articulare și încetinirea progresiei bolii. Analgezicele, precum paracetamolul, sunt adesea prima opțiune pentru durerea ușoară până la moderată. Antiinflamatoarele nesteroidiene, atât orale cât și topice, sunt eficiente în reducerea durerii și a inflamației, dar necesită precauție din cauza potențialelor efecte secundare gastrointestinale și cardiovasculare. Injecțiile intraarticulare cu corticosteroizi pot oferi ameliorare temporară în cazurile de inflamație acută. Medicamentele condroprotectoare, precum glucozamina și condroitina, sunt utilizate pentru potențialul lor de a încetini degradarea cartilajului, deși eficacitatea lor rămâne controversată.

Terapii alternative și complementare: Abordările alternative și complementare pot oferi beneficii suplimentare în managementul artrozei, fiind adesea utilizate în combinație cu tratamentele convenționale. Acupunctura poate ajuta la reducerea durerii și îmbunătățirea funcției articulare prin stimularea anumitor puncte ale corpului. Suplimentele nutritive, precum omega-3 și turmericul, sunt investigate pentru proprietățile lor antiinflamatorii. Tehnicile de relaxare, cum ar fi yoga și meditația, pot contribui la gestionarea stresului și a durerii cronice. Terapia cu ultrasunete și stimularea electrică transcutanată a nervilor sunt alte opțiuni care pot oferi ameliorare temporară. Este important ca aceste terapii să fie discutate și coordonate cu medicul curant pentru a asigura siguranța și eficacitatea lor în contextul planului general de tratament.

Intervenții chirurgicale

Artroplastia (Protezarea articulară): Această procedură implică înlocuirea totală sau parțială a articulației afectate de artroză cu o proteză artificială. Este considerată o opțiune de ultimă instanță, recomandată atunci când tratamentele conservative nu mai oferă ameliorare suficientă și calitatea vieții pacientului este semnificativ afectată. Artroplastia este cel mai frecvent efectuată la nivelul șoldului și genunchiului. Tehnicile moderne și materialele avansate utilizate în fabricarea protezelor au îmbunătățit semnificativ durabilitatea și funcționalitatea acestora. Recuperarea post-operatorie implică fizioterapie intensivă pentru a restabili mobilitatea și forța musculară. Deși oferă o ameliorare semnificativă a durerii și o îmbunătățire a funcției articulare, artroplastia necesită o evaluare atentă a riscurilor și beneficiilor pentru fiecare pacient în parte.

Artroscopia: Această procedură minim invazivă permite vizualizarea și tratarea unor probleme intraarticulare prin incizii mici. În artroza precoce sau moderată, artroscopia poate fi utilizată pentru debridarea articulației, îndepărtarea corpilor liberi intraarticulari sau tratarea leziunilor meniscale asociate. Deși mai puțin invazivă decât artroplastia, eficacitatea artroscopiei în tratamentul artrozei avansate este limitată. Procedura este mai frecvent utilizată în artroza genunchiului, oferind o ameliorare temporară a simptomelor și o îmbunătățire a funcției articulare. Recuperarea post-artroscopică este de obicei mai rapidă comparativ cu intervențiile chirurgicale deschise, permițând pacienților să revină mai repede la activitățile zilnice. Cu toate acestea, beneficiile pe termen lung ale artroscopiei în artroza avansată sunt controversate, fiind necesară o selecție atentă a pacienților pentru această procedură.

Viața cu artroză

Adaptarea la viața cu artroză implică o abordare holistică, combinând strategii de management al bolii cu modificări ale stilului de viață. Aceste ajustări sunt esențiale pentru menținerea mobilității, gestionarea durerii și îmbunătățirea calității vieții pe termen lung. Pacienții trebuie să învețe să-și gestioneze eficient boala, integrând tratamentele medicale cu tehnici de auto-îngrijire și suport psihologic.

Modificări ale stilului de viață: Adaptarea stilului de viață joacă un rol crucial în managementul artrozei. Menținerea unei greutăți corporale optime reduce presiunea asupra articulațiilor afectate, în special în cazul artrozei genunchilor și șoldurilor. O dietă echilibrată, bogată în antioxidanți și acizi grași omega-3, poate ajuta la reducerea inflamației. Activitatea fizică regulată, adaptată capacității individuale, este esențială pentru menținerea mobilității articulare și tonifierea musculaturii de susținere. Evitarea activităților care suprasolicită articulațiile afectate și adoptarea unor tehnici de protecție articulară în activitățile zilnice sunt, de asemenea, importante. Renunțarea la fumat și limitarea consumului de alcool pot contribui la îmbunătățirea stării generale de sănătate și la reducerea progresiei bolii.

Tehnici de gestionare a durerii: Gestionarea eficientă a durerii este esențială pentru menținerea calității vieții pacienților cu artroză. Aplicarea alternativă de căldură și frig pe articulațiile afectate poate oferi ameliorare temporară. Tehnicile de relaxare, precum respirația profundă și meditația, ajută la reducerea tensiunii musculare și a anxietății asociate durerii cronice. Terapia cognitiv-comportamentală poate fi utilă în dezvoltarea unor strategii de coping și în modificarea percepției asupra durerii. Utilizarea judicioasă a medicamentelor analgezice, sub îndrumarea medicului, este importantă pentru controlul durerii acute. Unii pacienți pot beneficia de terapii complementare precum acupunctura sau masajul terapeutic pentru ameliorarea suplimentară a durerii.

Menținerea flexibilității și forței articulare: Exercițiile regulate sunt cruciale pentru menținerea sănătății articulare în artroză. Programele de exerciții trebuie să fie personalizate și să includă o combinație de exerciții de întindere, pentru îmbunătățirea flexibilității, și exerciții de întărire musculară, pentru a oferi un suport mai bun articulațiilor. Activitățile cu impact redus, precum înotul sau ciclismul, sunt benefice deoarece nu supun articulațiile la presiuni excesive. Exercițiile de echilibru și coordonare sunt importante pentru prevenirea căderilor. Este esențial ca intensitatea și durata exercițiilor să fie crescute gradual, sub supravegherea unui fizioterapeut sau a unui specialist în reabilitare medicală, pentru a evita suprasolicitarea și agravarea simptomelor.

Dispozitive de asistență și adaptări ale locuinței: Utilizarea dispozitivelor de asistență și adaptarea mediului de locuit pot îmbunătăți semnificativ independența și siguranța pacienților cu artroză. Bastoanele, cârjele sau cadrele de mers pot oferi suport și stabilitate în timpul deplasării. Scaunele înălțate și mânerele de sprijin în baie reduc stresul asupra articulațiilor în timpul activităților zilnice. Adaptările ergonomice ale spațiului de lucru, cum ar fi scaunele ajustabile și tastaturile ergonomice, pot preveni suprasolicitarea articulațiilor. În bucătărie, utilizarea ustensilelor cu mânere mai groase și a dispozitivelor de deschidere a borcanelor poate facilita sarcinile cotidiene. Aceste modificări, deși aparent minore, pot avea un impact major asupra calității vieții și a independenței funcționale a pacienților cu artroză.

Suport emoțional și psihologic: Impactul artrozei asupra stării emoționale și psihologice a pacienților este adesea subestimat. Durerea cronică și limitările funcționale pot duce la depresie, anxietate și izolare socială. Grupurile de suport oferă un mediu în care pacienții pot împărtăși experiențe și strategii de coping cu alții care se confruntă cu provocări similare. Consilierea psihologică poate ajuta pacienții să dezvolte strategii de gestionare a stresului și să-și îmbunătățească percepția asupra bolii. Tehnicile de mindfulness și relaxare pot contribui la reducerea anxietății și îmbunătățirea calității somnului. Este important ca familia și prietenii să fie educați despre impactul artrozei pentru a oferi un suport adecvat. Menținerea unei atitudini pozitive și stabilirea unor obiective realiste sunt esențiale pentru adaptarea psihologică la viața cu artroză.

Strategii de prevenție

Prevenția artrozei implică o abordare multifactorială, concentrată pe reducerea factorilor de risc modificabili și promovarea unui stil de viață sănătos. Deși unele aspecte ale artrozei sunt legate de factori genetici sau de vârstă, există numeroase strategii care pot întârzia sau preveni apariția și progresia bolii. Aceste măsuri preventive sunt esențiale nu doar pentru persoanele cu risc crescut, ci pentru întreaga populație, în vederea menținerii sănătății articulare pe termen lung.

Exerciții fizice regulate și activitate fizică: Activitatea fizică regulată joacă un rol crucial în prevenirea artrozei și în menținerea sănătății articulare. Exercițiile de intensitate moderată, precum mersul pe jos, înotul sau ciclismul, întăresc musculatura care susține articulațiile, îmbunătățesc flexibilitatea și mențin o bună circulație sanguină la nivelul țesuturilor articulare. Este important să se aleagă activități cu impact redus pentru a minimiza stresul asupra articulațiilor. Exercițiile de întărire musculară, în special cele care vizează mușchii din jurul articulațiilor predispuse la artroză (genunchi, șolduri), oferă un suport mai bun și reduc riscul de leziuni. Stretching-ul regulat ajută la menținerea flexibilității și previne rigiditatea articulară. Se recomandă cel puțin 150 de minute de activitate fizică moderată pe săptămână, distribuită uniform, pentru a maximiza beneficiile și a minimiza riscul de suprasolicitare.

Menținerea unei greutăți corporale sănătoase: Controlul greutății corporale este esențial în prevenirea și gestionarea artrozei. Excesul de greutate pune o presiune suplimentară asupra articulațiilor portante, în special asupra genunchilor și șoldurilor, accelerând uzura cartilajului. Studiile arată că fiecare kilogram în plus crește semnificativ riscul de dezvoltare a artrozei. Pierderea în greutate, chiar și modestă, poate reduce semnificativ durerea și îmbunătăți funcția articulară la pacienții cu artroză. O dietă echilibrată, bogată în fructe, legume și proteine slabe, combinată cu exerciții fizice regulate, este esențială pentru menținerea unei greutăți sănătoase. Consilierea nutrițională și programele de management al greutății pot oferi suport în atingerea și menținerea unui indice de masă corporală optim.

Îngrijirea și protecția adecvată a articulațiilor: Îngrijirea corespunzătoare a articulațiilor este crucială în prevenirea artrozei și încetinirea progresiei acesteia. Aceasta implică evitarea suprasolicitării articulare prin adoptarea unor tehnici corecte de ridicare și purtare a greutăților, precum și prin alternarea perioadelor de activitate cu cele de odihnă. Utilizarea echipamentelor de protecție în timpul activităților sportive sau profesionale cu risc crescut de traumatisme articulare este esențială. Menținerea unei posturi corecte și utilizarea încălțămintei adecvate contribuie la distribuția uniformă a presiunii asupra articulațiilor. Exercițiile de întărire musculară, în special cele care vizează mușchii din jurul articulațiilor predispuse la artroză, oferă un suport mai bun și reduc riscul de leziuni. Aplicarea de căldură sau frig pe articulațiile dureroase poate ajuta la gestionarea disconfortului și la îmbunătățirea mobilității.

Considerații nutriționale: Nutriția joacă un rol important în prevenirea și managementul artrozei. O dietă antiinflamatoare, bogată în antioxidanți, poate ajuta la reducerea inflamației și la protejarea cartilajului articular. Consumul de acizi grași omega-3, găsiți în pește gras și semințe de in, poate avea efecte antiinflamatorii benefice. Vitamina C și alte antioxidanți contribuie la sinteza colagenului și protejează împotriva stresului oxidativ. Vitamina D și calciul sunt esențiale pentru sănătatea osoasă, iar deficiența de vitamina D a fost asociată cu un risc crescut de artroză. Hidratarea adecvată este importantă pentru menținerea lubrifierii articulare. Limitarea consumului de alimente procesate și a zahărului adăugat poate ajuta la controlul inflamației sistemice. Suplimentele alimentare precum glucozamina și condroitina sunt uneori recomandate, deși eficacitatea lor rămâne controversată și necesită discuții individuale cu medicul.

Ergonomia la locul de muncă: Adaptarea ergonomică a mediului de lucru este esențială în prevenirea suprasolicitării articulare și reducerea riscului de dezvoltare a artrozei. Aceasta implică ajustarea scaunului, biroului și echipamentelor pentru a menține o postură corectă și a reduce stresul asupra articulațiilor. Utilizarea tastaturilor și mouse-urilor ergonomice poate preveni suprasolicitarea articulațiilor mâinilor și încheieturilor. Pentru persoanele care lucrează în picioare, folosirea covorașelor anti-oboseală și alternarea perioadelor de stat în picioare cu cele de șezut pot reduce presiunea asupra articulațiilor portante. Pauzele regulate pentru stretching și mișcare sunt importante pentru prevenirea rigidității articulare. În cazul muncilor care implică ridicarea de greutăți, instruirea privind tehnicile corecte de manipulare și utilizarea echipamentelor de asistență pot preveni leziunile articulare. Evaluările ergonomice periodice ale locului de muncă și implementarea recomandărilor pot contribui semnificativ la prevenirea artrozei ocupaționale.