Uremie: simptome, dieta, tratament, complicatii si prevenire

Simptomele includ greață, vărsături, oboseală extremă, confuzie mentală și modificări ale ritmului cardiac. Principalele cauze ale uremiei sunt insuficiența renală cronică și insuficiența renală acută. Diagnosticul se bazează pe analiza funcției renale prin teste de sânge și urină, iar tratamentul implică dializa sau transplantul renal pentru a înlocui funcția rinichilor afectați.

Semne și simptome

Manifestările clinice ale uremiei sunt complexe și afectează multiple sisteme ale organismului, variind de la simptome ușoare până la complicații severe care pot pune viața în pericol.

Semne de avertizare timpurii

Primele manifestări ale uremiei includ oboseală persistentă, scăderea poftei de mâncare și greață, în special dimineața. Pacienții pot prezenta modificări ale gustului, cu o senzație metalică în gură, și crampe musculare frecvente. Aceste simptome apar treptat și se pot agrava pe măsură ce funcția renală se deteriorează.

Simptome fizice comune

Manifestările fizice includ paloare tegumentară, prurit generalizat și piele uscată. Pacienții pot prezenta edeme la nivelul extremităților, în special la glezne și picioare. Respirația poate căpăta un miros caracteristic uremic, iar pe piele pot apărea cristale albicioase cunoscute sub numele de brumă uremică. Tensiunea arterială este adesea crescută.

Modificări mentale și cognitive

Uremia afectează semnificativ funcțiile cognitive. Pacienții pot manifesta dificultăți de concentrare, confuzie, iritabilitate și modificări ale somnului. Memoria pe termen scurt poate fi afectată, iar în cazurile severe pot apărea halucinații și dezorientare.

Simptome de urgență

Semne neurologice severe: Manifestările neurologice grave includ convulsii, tremor sever, mioclonii și nivel alterat al conștienței care poate progresa până la comă. Pacienții pot prezenta rigiditate musculară și reflexe anormale.

Simptome cardiovasculare critice: Complicațiile cardiace includ aritmii severe, dureri toracice cauzate de pericardită și acumulare de lichid în jurul inimii. Hipertensiunea arterială poate deveni refractară la tratament.

Complicații care pun viața în pericol: În stadiile avansate, pacienții pot dezvolta hemoragii spontane, insuficiență cardiacă congestivă și edem pulmonar acut. Dezechilibrele electrolitice severe pot duce la stop cardiac.

Metode de diagnostic

Diagnosticul uremiei necesită o evaluare complexă a funcției renale și a impactului acesteia asupra întregului organism.

Teste de sânge: Evaluarea include măsurarea ureei și creatininei serice, electroliților, hemoglobinei și parametrilor de coagulare. Rata filtrării glomerulare estimată oferă informații despre gradul afectării funcției renale.

Analiza urinei: Examenul complet de urină poate evidenția prezența proteinelor, celulelor sanguine și modificări ale sedimentului urinar. Colectarea urinei pe 24 de ore permite evaluarea clearance-ului creatininei.

Teste ale funcției renale: Evaluarea funcției renale include și măsurarea nivelurilor de parathormon, calciu și fosfat pentru a determina gradul dereglărilor metabolice. Ecografia renală poate evidenția modificări structurale ale rinichilor.

Studii imagistice: Investigațiile imagistice sunt esențiale pentru evaluarea structurii și funcției rinichilor în uremia. Ecografia renală poate evidenția modificări ale dimensiunii și ecogenității rinichilor, prezența hidronefrozei sau a obstrucțiilor. Tomografia computerizată și rezonanța magnetică oferă informații detaliate despre vascularizația renală și eventualele anomalii structurale care pot contribui la dezvoltarea uremiei.

Opțiuni de tratament

Managementul uremiei necesită o abordare terapeutică complexă și individualizată, care include măsuri de urgență, terapie medicamentoasă și terapie de substituție renală pentru a preveni complicațiile severe și a îmbunătăți calitatea vieții pacienților.

Îngrijiri de urgență

Stabilizarea pacientului cu uremie severă implică corectarea dezechilibrelor electrolitice acute, managementul hipertensiunii arteriale și tratamentul edemului pulmonar acut. Hiperkaliemia severă necesită intervenție imediată prin administrarea de glucoză cu insulină, bicarbonat de sodiu sau rășină schimbătoare de ioni pentru a preveni aritmiile cardiace fatale.

Managementul medicamentos

Terapia medicamentoasă în uremie include administrarea de eritropoietină pentru tratamentul anemiei, chelatori de fosfat pentru controlul hiperfosfatemiei și vitamina D activă pentru prevenirea bolii osoase renale. Medicația antihipertensivă trebuie ajustată pentru a menține valorile tensionale în limite optime.

Îngrijiri suportive

Îngrijirile suportive includ monitorizarea atentă a funcțiilor vitale, menținerea echilibrului hidro-electrolitic și prevenirea complicațiilor. Suportul nutrițional adecvat, controlul durerii și managementul simptomelor gastrointestinale sunt esențiale pentru ameliorarea stării generale a pacientului.

Terapie de substituție renală

Hemodializă: Această procedură implică filtrarea sângelui prin intermediul unei membrane semipermeabile pentru eliminarea toxinelor uremice, excesului de lichide și reglarea echilibrului electrolitic. Ședințele de hemodializă durează aproximativ patru ore și sunt efectuate de trei ori pe săptămână, frecvența putând fi ajustată în funcție de necesitățile individuale ale pacientului.

Dializă peritoneală: Această metodă utilizează membrana peritoneală naturală ca filtru pentru eliminarea toxinelor și excesului de lichide din organism. Lichidul de dializă este introdus în cavitatea peritoneală prin intermediul unui cateter permanent, procesul de schimb putând fi efectuat manual sau automat, oferind pacientului mai multă flexibilitate și independență.

Transplant renal: Transplantul reprezintă opțiunea terapeutică optimă pentru pacienții cu uremie, oferind cea mai bună calitate a vieții și rata de supraviețuire. Procedura implică transplantarea unui rinichi funcțional de la un donator viu sau decedat, urmată de terapie imunosupresoare pentru prevenirea rejetului de organ.

Managementul dietetic

Dieta joacă un rol crucial în controlul simptomelor uremice și în prevenirea complicațiilor, necesitând o abordare personalizată bazată pe stadiul bolii și prezența comorbidităților.

Ghiduri privind aportul de proteine: Restricția proteinelor alimentare este esențială în managementul uremiei, cu un aport recomandat între 0.6 și 0.8 grame pe kilogram corp pe zi pentru pacienții predializă. Proteinele consumate trebuie să fie de înaltă valoare biologică pentru a preveni malnutriția și a menține o stare nutrițională optimă.

Restricții de lichide: Controlul aportului de lichide este fundamental pentru prevenirea supraîncărcării volemice și a edemelor. Volumul de lichide permis trebuie calculat individual, luând în considerare diureza reziduală și necesitățile metabolice ale pacientului, fiind de obicei limitat între 500 și 1000 mililitri peste volumul urinar zilnic.

Echilibrul electrolitic: Menținerea echilibrului electrolitic necesită monitorizarea atentă a aportului de sodiu, potasiu și fosfor din alimentație. Restricția de sodiu ajută la controlul tensiunii arteriale și a edemelor, în timp ce limitarea aportului de potasiu și fosfor previne complicațiile cardiovasculare și osoase.

Alimente recomandate: Dieta pentru pacienții cu uremie trebuie să includă alimente cu conținut scăzut de potasiu și fosfor, dar bogate în calorii pentru prevenirea malnutriției. Sunt recomandate pâinea albă, pastele făinoase, orezul alb, merele coapte, perele și strugurii fără coajă. Carnea slabă poate fi consumată în cantități moderate, iar legumele trebuie fierte în două ape pentru reducerea conținutului de potasiu.

Alimente de evitat: Pacienții cu uremie trebuie să evite alimentele bogate în potasiu precum bananele, citricele, cartofii, roșiile și legumele verzi. De asemenea, trebuie eliminate din dietă alimentele procesate cu conținut crescut de sodiu, produsele lactate integrale, nucile și semințele. Consumul de ciocolată, fructe uscate și avocado trebuie restricționat datorită conținutului ridicat de potasiu și fosfor.

Complicații

Uremia netratată poate afecta multiple sisteme și organe, provocând complicații severe care pot pune viața în pericol. Efectele toxice ale deșeurilor metabolice acumulate în sânge pot deteriora progresiv funcțiile vitale ale organismului.

Probleme cardiovasculare

Uremia afectează semnificativ sistemul cardiovascular prin dezvoltarea hipertensiunii arteriale rezistente la tratament și a aterosclerozei accelerate. Toxinele uremice pot cauza pericardită, care se manifestă prin dureri toracice și poate evolua spre tamponadă cardiacă. Calcificările vasculare și disfuncția endotelială contribuie la creșterea riscului de evenimente cardiovasculare majore.

Probleme neurologice

Encefalopatia uremică reprezintă o complicație severă care se manifestă prin confuzie, dezorientare și alterarea stării de conștiență. Pacienții pot dezvolta neuropatie periferică cu parestezii, slăbiciune musculară și modificări ale reflexelor. Sindromul picioarelor neliniștite și tulburările de somn sunt frecvent întâlnite la pacienții uremici.

Afecțiuni osoase

Osteodistrofia renală apare ca rezultat al dezechilibrelor metabolismului calciului și fosforului, împreună cu alterarea producției de vitamină D activă. Pacienții dezvoltă demineralizare osoasă, fracturi patologice și calcificări ale țesuturilor moi. Hiperparatiroidismul secundar agravează modificările osoase și contribuie la dezvoltarea complicațiilor cardiovasculare.

Anomalii sanguine

Anemie: Deficitul de producție a eritropoietinei cauzează anemie severă, manifestată prin oboseală cronică, dispnee la efort și scăderea capacității de efort. Rezistența la eritropoietină și deficitul de fier complică managementul anemiei la pacienții uremici.

Tulburări de coagulare: Disfuncția plachetară indusă de toxinele uremice determină tendință crescută la sângerare, manifestată prin echimoze, epistaxis și sângerări gingivale. Timpul de sângerare este prelungit, iar răspunsul la traumatisme minore poate fi exagerat.

Disfuncție plachetară: Toxinele uremice alterează funcția plachetară prin afectarea adeziunii și agregării trombocitare. Această disfuncție contribuie la riscul crescut de sângerare și necesită monitorizare atentă în cazul intervențiilor chirurgicale sau procedurilor invazive.

Strategii de prevenție

Prevenirea progresiei spre uremie necesită identificarea precoce a factorilor de risc și implementarea măsurilor terapeutice adecvate pentru protejarea funcției renale reziduale.

Controale medicale regulate: Monitorizarea periodică a funcției renale prin analize de sânge și urină permite detectarea precoce a modificărilor patologice. Evaluarea regulată a tensiunii arteriale, glicemiei și profilului lipidic ajută la identificarea și tratamentul factorilor de risc pentru boala renală cronică.

Managementul tensiunii arteriale: Controlul strict al tensiunii arteriale este esențial pentru prevenirea progresiei bolii renale. Valorile tensionale trebuie menținute sub 130/80 mmHg prin modificarea stilului de viață și terapie antihipertensivă adecvată. Medicația trebuie ajustată periodic în funcție de răspunsul terapeutic și toleranța pacientului.

Controlul diabetului zaharat: Menținerea glicemiei în limite normale reprezintă un aspect crucial în prevenirea uremiei la pacienții cu diabet zaharat. Monitorizarea regulată a valorilor glicemiei, ajustarea dozelor de insulină sau medicamente antidiabetice orale și adoptarea unui stil de viață sănătos sunt esențiale. Controlul strict al diabetului zaharat reduce riscul de apariție a nefropatiei diabetice și încetinește progresia bolii renale cronice spre uremie.

Monitorizarea medicației: Evaluarea periodică a tratamentului medicamentos este fundamentală pentru prevenirea efectelor adverse și optimizarea terapiei. Medicamentele cu potențial nefrotoxic trebuie evitate sau dozate corespunzător funcției renale reziduale. Ajustarea dozelor de medicamente în funcție de clearance-ul creatininei și monitorizarea nivelurilor serice ale medicamentelor cu indice terapeutic îngust sunt esențiale pentru prevenirea complicațiilor.