Litiaza renala: tipuri, factori de risc, simptome si tratament

Tratamentul depinde de mărimea și localizarea calculilor: cei mici pot fi eliminați spontan prin hidratare adecvată, în timp ce calculii mari necesită proceduri medicale specifice pentru fragmentare sau extragere. Prevenția implică modificări ale stilului de viață, în special creșterea aportului de lichide și adaptarea dietei.

Tipurile de calculi renali

Calculii renali se formează când concentrația anumitor substanțe din urină crește excesiv, ducând la cristalizare și agregare. Compoziția acestora variază în funcție de dezechilibrele metabolice și factorii de risc specifici fiecărui pacient.

Calculii de calciu: Reprezintă cea mai frecventă formă de litiază renală, aproximativ 80% dintre cazuri. Aceștia se formează când calciul se combină cu oxalatul sau fosfatul din urină. Nivelurile crescute de calciu urinar pot fi cauzate de diverse afecțiuni metabolice, consum excesiv de vitamina D sau absorbție intestinală crescută a calciului. Factorii alimentari, precum consumul ridicat de proteine animale și sodiu, pot contribui la formarea acestor calculi.

Calculii de acid uric: Apar când pH-ul urinar este foarte acid și concentrația de acid uric este crescută. Această situație este întâlnită frecvent la persoanele cu gută, diabet zaharat sau la cele care consumă cantități mari de proteine animale. Deshidratarea și diareea cronică pot agrava formarea acestui tip de calculi prin concentrarea urinei și scăderea pH-ului urinar.

Calculii de struvit: Se dezvoltă în contextul infecțiilor urinare cronice, mai ales cele cauzate de bacterii producătoare de urează. Aceste bacterii modifică pH-ul urinar, făcându-l alcalin și favorizând precipitarea mineralelor sub formă de calculi. Calculii de struvit pot crește rapid și pot atinge dimensiuni considerabile, ocupând întreg sistemul colector renal.

Calculii de cistină: Sunt cei mai rari și apar exclusiv la persoanele cu cistinurie, o afecțiune genetică ce determină excreția urinară excesivă de cistină. Această aminoacidă are tendința de a cristaliza și forma calculi atunci când concentrația sa în urină depășește capacitatea de solubilizare.

Factori de risc

Dezvoltarea calculilor renali este influențată de multiple aspecte ce țin de stilul de viață, predispoziția genetică și starea generală de sănătate a organismului.

Deshidratarea: Aportul insuficient de lichide reprezintă unul dintre cei mai importanți factori de risc pentru formarea calculilor renali. Când organismul nu primește suficiente lichide, urina devine concentrată, favorizând cristalizarea mineralelor. Persoanele care trăiesc în climate calde sau care practică activități fizice intense trebuie să acorde o atenție deosebită hidratării pentru a preveni formarea calculilor.

Factorii alimentari: Dieta joacă un rol crucial în formarea calculilor renali. Consumul excesiv de proteine animale crește aciditatea urinară și nivelul de calciu urinar. Aportul crescut de sare determină eliminarea urinară crescută de calciu. Alimentele bogate în oxalat precum spanacul, sfecla sau nucile pot contribui la formarea calculilor de oxalat de calciu la persoanele predispuse.

Afecțiuni medicale: Diverse boli pot crește riscul de litiază renală. Hiperparatiroidismul determină nivele crescute de calciu în sânge și urină. Acidoza tubulară renală modifică pH-ul urinar și metabolismul calciului. Bolile inflamatorii intestinale pot afecta absorbția calciului și a altor minerale. Obezitatea și diabetul zaharat sunt asociate cu modificări metabolice ce favorizează formarea calculilor.

Istoric familial: Predispoziția genetică joacă un rol important în apariția litiazei renale. Persoanele cu rude de gradul întâi care au avut calculi renali prezintă un risc de două până la trei ori mai mare de a dezvolta această afecțiune. Anumite mutații genetice pot afecta metabolismul calciului sau al altor substanțe implicate în formarea calculilor.

Medicamente și suplimente: Anumite medicamente pot crește riscul de formare a calculilor renali. Diureticele tiazidice, antiacidele cu calciu și suplimentele de vitamina C în doze mari pot modifica compoziția urinei. Unele medicamente pentru tratamentul hipertensiunii arteriale sau al depresiei pot afecta metabolismul calciului și al altor minerale implicate în formarea calculilor.

Simptome

Manifestările litiazei renale variază în intensitate și localizare, în funcție de mărimea și poziția calculilor în tractul urinar. Durerea este simptomul predominant și poate fi însoțită de modificări ale urinei și alte manifestări sistemice.

Caracteristici ale durerii

Durere severă în spate și în lateral: Durerea apare brusc și intens în regiunea lombară, fiind cauzată de obstrucția ureterului de către calcul. Intensitatea durerii fluctuează în valuri și poate deveni insuportabilă în momentele de maximă intensitate. Această durere este cunoscută sub numele de colică renală și reprezintă una dintre cele mai intense forme de durere experimentate de organismul uman.

Durere în abdomenul inferior: Această manifestare apare când calculul coboară spre vezica urinară. Durerea este resimțită în partea inferioară a abdomenului și poate varia în intensitate. Poziția calculului determină localizarea exactă a durerii, care poate fi unilaterală sau bilaterală, în funcție de prezența calculilor pe una sau ambele părți.

Durere iradiată în zona inghinală: Pe măsură ce calculul avansează prin ureter spre vezica urinară, durerea radiază spre regiunea inghinală și organele genitale externe. Această iradiere este caracteristică și ajută la diferențierea colicii renale de alte cauze de durere abdominală. Intensitatea durerii poate fluctua în funcție de mișcarea calculului și de gradul de obstrucție a tractului urinar.

Simptome urinare

Sânge în urină: Prezența sângelui în urină, cunoscută medical sub numele de hematurie, apare când calculii irită și rănesc mucoasa tractului urinar. Urina poate avea o culoare roz, roșie sau maro, iar cantitatea de sânge variază de la microscopică până la vizibilă cu ochiul liber. Hematuria poate fi intermitentă și apare mai frecvent în perioadele de activitate fizică.

Urină tulbure sau urât mirositoare: Modificările aspectului și mirosului urinei sunt cauzate de prezența infecției urinare asociate calculilor sau de modificările biochimice ale urinei. Urina poate deveni tulbure, cu aspect lăptos și poate dezvolta un miros neplăcut, puternic. Aceste modificări sunt adesea însoțite de senzație de arsură la urinare.

Urinări frecvente: Iritația provocată de calculi la nivelul tractului urinar stimulează reflexul de micțiune. Pacienții prezintă nevoia frecventă de a urina, chiar și atunci când vezica nu este plină. Micțiunile sunt adesea în cantități mici și pot fi însoțite de senzație de arsură sau disconfort.

Simptome asociate

Greață și vărsături: Aceste manifestări apar ca răspuns la durerea intensă și sunt mediate de sistemul nervos autonom. Greața poate fi persistentă și este adesea însoțită de vărsături care nu ameliorează simptomele. Deshidratarea poate apărea ca o complicație a vărsăturilor repetate.

Febră și frisoane: Apariția febrei și a frisoanelor sugerează prezența unei infecții urinare asociate calculilor renali. Această complicație necesită atenție medicală imediată, deoarece poate evolua rapid spre urosepsis. Temperatura crescută este adesea însoțită de stare generală alterată și dureri musculare difuze.

Opțiuni de tratament

Abordarea terapeutică a litiazei renale este individualizată și depinde de mărimea calculilor, localizarea acestora și severitatea simptomelor. Strategiile de tratament variază de la managementul conservator până la intervenții chirurgicale complexe.

Managementul durerii

Controlul durerii reprezintă o prioritate în tratamentul colicii renale acute. Medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene constituie prima linie de tratament, fiind eficiente în reducerea durerii și a inflamației. Pentru durerea severă pot fi necesare analgezice opioide, administrate sub strictă supraveghere medicală. Spasmoliticele pot fi adăugate pentru relaxarea musculaturii netede a ureterului și facilitarea pasajului calculilor.

Terapie prin hidratare

Hidratarea abundentă reprezintă o componentă esențială în tratamentul litiazei renale, fiind necesară pentru diluarea urinei și facilitarea eliminării calculilor. Consumul crescut de lichide, în special apă plată, trebuie să atingă minimum 2-3 litri zilnic, cantitate care poate fi ajustată în funcție de activitatea fizică și condițiile climatice. Urina trebuie să fie de culoare galben pai, indicând o diluție optimă a substanțelor care pot forma calculi.

Tratament medicamentos

Medicația specifică pentru litiaza renală include substanțe care modifică pH-ul urinar, reduc formarea de cristale și previn recurențele. Citratul de potasiu este utilizat pentru alcalinizarea urinei în cazul calculilor de acid uric, în timp ce tiazidele reduc excreția urinară de calciu. Alopurinolul este prescris pentru pacienții cu hiperuricemie și calculi de acid uric. Antibioticele sunt necesare când există infecție urinară asociată.

Proceduri chirurgicale

Litotriție extracorporeală cu unde de șoc: Această procedură modernă utilizează unde de șoc direcționate precis asupra calculilor pentru a-i fragmenta în bucăți mai mici, care pot fi eliminate natural prin urină. Procedura este neinvazivă, realizată sub anestezie locală sau sedare ușoară, și este indicată pentru calculii cu dimensiuni între 4 și 20 milimetri. Eficiența tratamentului depinde de mărimea, localizarea și compoziția calculului.

Ureteroscopie: Această intervenție minim invazivă implică introducerea unui tub subțire flexibil prin uretră și vezică până la nivelul ureterului unde se află calculul. Prin ureteroscop se introduc instrumente speciale care pot fragmenta calculul utilizând laser sau ultrasunete. Fragmentele rezultate sunt extrase cu ajutorul unor instrumente speciale sau sunt lăsate să se elimine spontan prin urină.

Nefrolitotomie percutanată: Această procedură chirurgicală este rezervată calculilor mari sau complecși, care nu pot fi tratați prin alte metode. Se realizează o mică incizie la nivelul regiunii lombare prin care se introduce un tub direct în rinichi. Prin acest tub, calculii sunt localizați, fragmentați cu ultrasunete sau laser și extrași. Procedura necesită anestezie generală și spitalizare pentru câteva zile.

Prevenție

Prevenirea formării calculilor renali implică o serie de măsuri care vizează modificarea factorilor de risc modificabili și menținerea unei funcții renale optime. Strategiile preventive trebuie adaptate în funcție de tipul de calculi și factorii individuali de risc.

Aport de lichide: Menținerea unei hidratări optime este fundamentală în prevenirea litiazei renale. Consumul regulat de apă trebuie să asigure o producție de urină de minimum 2 litri pe zi, distribuită uniform pe parcursul zilei. Necesarul de lichide crește în condiții de efort fizic intens, temperaturi ridicate sau în cazul unor afecțiuni care produc pierderi lichidiene crescute.

Modificări alimentare: Dieta joacă un rol crucial în prevenirea recurențelor litiazei renale. Reducerea consumului de sare este esențială, deoarece sodiul crescut favorizează excreția urinară de calciu. Proteinele animale trebuie consumate cu moderație pentru a evita acidifierea urinei. Aportul de calciu din alimentație trebuie menținut la nivele normale, evitând atât excesul cât și restricția severă.

Controlul greutății: Obezitatea reprezintă un factor de risc important pentru formarea calculilor renali prin modificările metabolice pe care le induce. Menținerea unei greutăți corporale normale prin dietă echilibrată și activitate fizică regulată reduce riscul de formare a calculilor. Scăderea ponderală trebuie realizată gradual, evitând dietele foarte restrictive care pot crește riscul de litiază.

Activitate fizică regulată: Exercițiul fizic moderat, practicat cu regularitate, contribuie la prevenirea formării calculilor renali prin multiple mecanisme. Activitatea fizică stimulează circulația sangvină renală, favorizează menținerea unei greutăți normale și reduce stresul oxidativ. Este important ca activitatea fizică să fie însoțită de o hidratare corespunzătoare pentru a preveni deshidratarea.

Medicație preventivă: Pentru pacienții cu risc crescut de recurență, medicația preventivă poate fi necesară pe termen lung. Tiazidele sunt prescrise pentru reducerea excreției urinare de calciu, citratul de potasiu pentru alcalinizarea urinei, iar alopurinolul pentru pacienții cu hiperuricemie. Schema de tratament este individualizată în funcție de tipul de calculi și factorii de risc specifici.