Vezica urinara cazuta la femei: simptome, factori de risc si tratament

Simptomele pot include senzație de presiune în zona pelvină, dificultăți la urinare și disconfort în timpul activităților zilnice. Deși această afecțiune poate avea un impact semnificativ asupra calității vieții, există multiple opțiuni de tratament disponibile, de la exerciții pentru întărirea mușchilor pelvieni până la intervenții chirurgicale, în funcție de severitatea cazului.

Gradele vezicii urinare căzute

Cistocelul se clasifică în funcție de gradul de coborâre a vezicii urinare și de impactul asupra peretelui vaginal. Severitatea prolapsului determină atât simptomele, cât și opțiunile de tratament disponibile pentru fiecare pacientă.

Prolaps ușor (Gradul 1): În acest stadiu inițial, vezica urinară coboară ușor în partea superioară a vaginului. Peretele vaginal prezintă o ușoară slăbire, dar organul rămâne în mare parte în poziția sa anatomică normală. Majoritatea pacientelor cu prolaps de gradul 1 nu prezintă simptome semnificative și pot să nu necesite tratament imediat, dar monitorizarea regulată este esențială pentru a preveni progresia afecțiunii.

Prolaps moderat (Gradul 2): La acest nivel, vezica urinară coboară până la nivelul orificiului vaginal. Pacientele pot simți o presiune crescută în zona pelvină și pot experimenta dificultăți la urinare. Disconfortul devine mai pronunțat în timpul activităților fizice sau după perioade lungi petrecute în picioare. Tratamentul activ devine necesar pentru a preveni agravarea simptomelor.

Prolaps sever (Gradul 3): În această etapă, vezica urinară se extinde dincolo de deschiderea vaginală. Pacientele observă o proeminență vizibilă la nivelul vulvei și experimentează dificultăți semnificative la urinare. Pot apărea infecții urinare recurente și disconfort în timpul activităților zilnice. Intervenția medicală promptă este necesară pentru a preveni complicațiile.

Prolaps complet (Gradul 4): Reprezintă forma cea mai severă, în care vezica urinară iese complet prin orificiul vaginal. Pacientele experimentează dificultăți majore la urinare, dureri cronice și un risc crescut de complicații. Această formă necesită intervenție chirurgicală pentru corectare și prevenirea complicațiilor pe termen lung.

Simptome frecvente

Manifestările clinice ale cistocelului variază în funcție de severitatea prolapsului și pot afecta semnificativ calitatea vieții pacientelor. Recunoașterea acestor simptome permite diagnosticarea și tratamentul precoce.

Probleme urinare: Dificultățile la urinare reprezintă unul dintre cele mai comune simptome ale cistocelului. Pacientele pot experimenta jet urinar slab sau întrerupt, senzația că vezica nu se golește complet după urinare și nevoia frecventă de a urina. Incontinența urinară poate apărea în special în timpul efortului fizic, râsului sau strănutului.

Presiune și durere pelvină: Senzația de presiune și greutate în zona pelvină este frecvent întâlnită la pacientele cu cistocel. Acest disconfort se accentuează în poziție verticală prelungită sau în timpul activităților fizice. Durerea poate iradia către partea inferioară a spatelui și poate limita mobilitatea pacientei.

Proeminență vaginală vizibilă sau palpabilă: Pacientele pot observa sau simți o umflătură la nivelul vaginului, care devine mai evidentă în timpul efortului sau după perioade lungi petrecute în picioare. Această proeminență poate cauza disconfort și poate interfera cu activitățile zilnice normale.

Disconfort în timpul actului sexual: Activitatea sexuală poate deveni dureroasă sau inconfortabilă din cauza modificărilor anatomice cauzate de cistocel. Pacientele pot experimenta durere în timpul actului sexual și pot dezvolta anxietate legată de intimitate.

Dureri lombare: Modificarea poziției vezicii urinare poate cauza dureri în zona lombară. Aceste dureri sunt adesea asociate cu oboseala musculară și pot fi exacerbate de activitățile fizice sau de menținerea unei poziții statice pentru perioade lungi de timp.

Factori de risc

Dezvoltarea vezicii urinare căzute este influențată de diverși factori care exercită presiune asupra mușchilor planșeului pelvin și a țesuturilor conjunctive de susținere. Acești factori pot acționa independent sau în combinație, crescând riscul apariției cistocelului.

Vârsta și menopauza: Odată cu înaintarea în vârstă, țesuturile și mușchii care susțin vezica urinară își pierd din elasticitate și forță. În timpul menopauzei, scăderea nivelului de estrogen afectează semnificativ calitatea țesuturilor vaginale și pelvine, acestea devenind mai subțiri și mai puțin elastice. Modificările hormonale specifice acestei perioade contribuie la slăbirea structurilor de susținere, crescând susceptibilitatea la apariția prolapsului vezical.

Sarcina și nașterea: Perioada sarcinii și procesul nașterii exercită o presiune considerabilă asupra structurilor pelvine. În timpul sarcinii, greutatea crescută a uterului și modificările hormonale pot slăbi mușchii planșeului pelvin. Nașterea vaginală, în special travaliul prelungit sau nașterea unui făt macrosom, poate cauza traumatisme la nivelul țesuturilor și mușchilor pelvini, crescând riscul dezvoltării unui cistocel.

Obezitatea: Excesul de greutate corporală exercită o presiune constantă asupra organelor pelvine și a structurilor de susținere. Greutatea suplimentară suprasolicită mușchii planșeului pelvin și ligamentele de susținere, ducând la slăbirea lor treptată. Această presiune continuă poate accelera dezvoltarea cistocelului și poate agrava simptomele existente.

Tusea cronică: Episoadele frecvente de tuse, specifice afecțiunilor respiratorii cronice precum bronșita sau astmul, creează o presiune repetată asupra planșeului pelvin. Această solicitare mecanică constantă poate duce în timp la slăbirea mușchilor și ligamentelor care susțin vezica urinară, contribuind la dezvoltarea prolapsului vezical.

Ridicarea greutăților: Activitățile care implică ridicarea frecventă a obiectelor grele exercită o presiune semnificativă asupra structurilor pelvine. Efortul fizic intens și repetat poate suprasolicita mușchii planșeului pelvin și țesuturile conjunctive, ducând la slăbirea lor progresivă. Această solicitare mecanică poate accelera apariția cistocelului sau poate agrava un prolaps existent.

Factori genetici: Predispoziția genetică joacă un rol important în dezvoltarea cistocelului. Anumite persoane pot moșteni țesuturi conjunctive mai slabe sau o structură anatomică care favorizează apariția prolapsului vezical. Istoricul familial de afecțiuni ale planșeului pelvin poate indica un risc crescut de dezvoltare a cistocelului.

Opțiuni de tratament

Tratamentul vezicii urinare căzute necesită o abordare personalizată, adaptată severității afecțiunii și nevoilor specifice ale fiecărei paciente. Opțiunile terapeutice variază de la măsuri conservative până la intervenții mai complexe, scopul fiind ameliorarea simptomelor și îmbunătățirea calității vieții.

Modificări ale stilului de viață

Adoptarea unui stil de viață sănătos reprezintă fundamentul tratamentului conservator al cistocelului. Menținerea unei greutăți corporale normale prin alimentație echilibrată și activitate fizică moderată reduce presiunea asupra planșeului pelvin. Evitarea constipației prin consumul adecvat de fibre și lichide, precum și limitarea activităților care implică ridicarea de greutăți contribuie la prevenirea agravării simptomelor.

Exerciții pentru întărirea planșeului pelvin

Exercițiile Kegel reprezintă o componentă esențială în tratamentul cistocelului, ajutând la întărirea mușchilor care susțin vezica urinară. Aceste exerciții implică contracția și relaxarea controlată a mușchilor planșeului pelvin, fiind efectuate regulat sub îndrumarea unui specialist în fizioterapie. Programul de exerciții trebuie adaptat individual și practicat constant pentru obținerea rezultatelor optime.

Dispozitive pesare

Pesarul reprezintă un dispozitiv medical introdus în vagin pentru a oferi suport mecanic vezicii urinare. Acesta este disponibil în diferite forme și dimensiuni, fiind ales în funcție de particularitățile anatomice ale fiecărei paciente. Pesarul necesită îngrijire și igienă atentă, precum și monitorizare medicală regulată pentru prevenirea complicațiilor precum iritațiile sau infecțiile vaginale.

Terapia cu estrogeni

Administrarea locală de estrogeni poate ameliora simptomele cistocelului la femeile aflate în postmenopauză. Această terapie ajută la îmbunătățirea troficității țesuturilor vaginale, crescând elasticitatea și tonusul muscular al zonei. Tratamentul cu estrogeni trebuie prescris și monitorizat de medic, ținând cont de contraindicații și posibilele efecte secundare.

Proceduri chirurgicale

Colporafia anterioară: Această procedură chirurgicală reprezintă tratamentul standard pentru corectarea cistocelului moderat sau sever. Operația implică consolidarea peretelui vaginal anterior prin suturarea țesuturilor slăbite și repoziționarea vezicii urinare în poziția sa anatomică normală. Intervenția se realizează prin intermediul unei incizii în peretele vaginal, iar timpul de recuperare este de aproximativ șase săptămâni, perioadă în care pacienta trebuie să evite efortul fizic intens.

Chirurgia minim invazivă: Tehnicile laparoscopice moderne permit corectarea cistocelului prin incizii foarte mici, reducând semnificativ timpul de recuperare și riscul complicațiilor postoperatorii. Procedura implică utilizarea unor instrumente speciale și a unei camere video pentru vizualizarea și repararea structurilor afectate. Avantajele includ durere postoperatorie redusă, cicatrici minime și revenire mai rapidă la activitățile zilnice.

Chirurgia reconstructivă: În cazurile complexe de cistocel, asociate cu alte tipuri de prolaps, poate fi necesară o intervenție chirurgicală reconstructivă extinsă. Această procedură poate implica repararea simultană a mai multor defecte ale planșeului pelvin, utilizând țesuturi proprii sau materiale sintetice pentru consolidarea structurilor de susținere. Recuperarea necesită o monitorizare atentă și poate dura până la trei luni.

Strategii de prevenție

Prevenirea cistocelului se bazează pe menținerea sănătății și integrității structurilor pelvine prin măsuri specifice care reduc presiunea asupra acestei zone și întăresc mușchii de susținere.

Exerciții regulate pentru planșeul pelvin: Practicarea zilnică a exercițiilor pentru întărirea mușchilor pelvieni reprezintă o metodă eficientă de prevenire a cistocelului. Programul de exerciții trebuie personalizat și executat corect, sub îndrumarea unui specialist în fizioterapie. Aceste exerciții contribuie la menținerea tonusului muscular și la susținerea optimă a organelor pelvine, fiind deosebit de importante după sarcină sau în perioada menopauzei.

Menținerea unei greutăți sănătoase: Controlul greutății corporale joacă un rol crucial în prevenirea cistocelului prin reducerea presiunii exercitate asupra planșeului pelvin. O alimentație echilibrată, bogată în fibre și proteine, combinată cu activitate fizică moderată, ajută la menținerea unei greutăți optime. Evitarea fluctuațiilor mari de greutate protejează structurile de susținere ale organelor pelvine.

Tehnici corecte de ridicare: Adoptarea unor tehnici corecte de ridicare a greutăților poate preveni suprasolicitarea mușchilor pelvieni. Este important ca greutatea să fie ridicată prin îndoirea genunchilor și menținerea spatelui drept, evitând tensionarea excesivă a zonei abdominale. Pentru obiectele foarte grele, este recomandată solicitarea ajutorului sau utilizarea unor dispozitive speciale de ridicare.

Gestionarea afecțiunilor cronice: Controlul eficient al afecțiunilor cronice care pot afecta planșeul pelvin este esențial în prevenirea cistocelului. Tratarea promptă a tusei cronice, managementul constipației și controlul altor afecțiuni care cresc presiunea intraabdominală pot preveni deteriorarea structurilor de susținere pelviene. Consultarea regulată a medicului și urmarea tratamentelor prescrise sunt fundamentale pentru menținerea sănătății planșeului pelvin.