Orhita: tipuri, simptome, factori de risc, tratament si complicatii

Diagnosticul precoce și tratamentul adecvat sunt esențiale pentru prevenirea complicațiilor pe termen lung. În majoritatea cazurilor, orhita răspunde bine la tratament, dar poate necesita câteva săptămâni pentru ameliorarea completă a simptomelor.

Tipurile de orhită

Orhita poate fi clasificată în funcție de agentul patogen responsabil și de modul de apariție a infecției. Fiecare tip necesită o abordare terapeutică specifică pentru un management eficient al bolii.

Orhita virală: Virusul urlian (oreion) reprezintă cea mai frecventă cauză de orhită virală. Această formă apare de obicei la 4-7 zile după instalarea parotitei. Simptomele se dezvoltă treptat și pot afecta unul sau ambii testiculi. Infecția poate fi cauzată și de alte virusuri precum citomegalovirusul, virusul varicelo-zosterian sau virusul Coxsackie.

Orhita bacteriană: Această formă apare frecvent ca o complicație a infecțiilor tractului urinar sau a infecțiilor cu transmitere sexuală. Bacteriile implicate includ Escherichia coli, Staphylococcus, Streptococcus și Pseudomonas aeruginosa. În cazul persoanelor active sexual, Neisseria gonorrhoeae și Chlamydia trachomatis sunt agenți patogeni frecvent întâlniți.

Epididimo-orhita: Această formă combină inflamația testiculului cu cea a epididimului. Apare mai frecvent decât orhita izolată și este cauzată în principal de infecții bacteriene care se răspândesc din tractul urinar sau prin transmitere sexuală. Simptomele sunt mai severe și pot include durere intensă, umflare și sensibilitate crescută în zona afectată.

Simptomele frecvente

Manifestările clinice ale orhitei variază în funcție de cauză și severitate, dar există un set comun de simptome care ajută la identificarea bolii.

Durere și umflare: Pacienții prezintă durere testiculară care poate varia de la moderată la severă, însoțită de umflarea scrotului. Zona afectată devine sensibilă la atingere, iar disconfortul se poate extinde în regiunea inghinală. Umflarea poate fi unilaterală sau bilaterală, în funcție de extensia infecției.

Febră și frisoane: Temperatura corporală crescută și frisoanele sunt simptome sistemice comune, în special în cazul infecțiilor bacteriene. Acestea apar ca răspuns al organismului la infecție și pot fi însoțite de oboseală și stare generală alterată.

Greață și vărsături: Disconfortul abdominal, greața și vărsăturile sunt frecvent întâlnite, în special în fazele inițiale ale bolii. Acestea pot fi cauzate atât de infecția în sine, cât și de durerea intensă resimțită în zona testiculară.

Simptome urinare: Pacienții pot prezenta disurie, polakiurie și senzație de arsură la urinare. În cazul infecțiilor bacteriene, poate apărea și secreție uretrală anormală. Aceste simptome sunt mai frecvente în cazul epididimo-orhitei.

Modificări ale funcției sexuale: Durerea în timpul ejaculării și disconfortul în timpul actului sexual sunt simptome comune. În unele cazuri, poate apărea și prezența sângelui în materialul seminal. Aceste manifestări sunt temporare și se ameliorează odată cu tratarea infecției.

Factori de risc

Anumite condiții și comportamente pot crește susceptibilitatea unei persoane la dezvoltarea orhitei.

Factori legați de vârstă: Orhita virală apare mai frecvent la bărbații tineri, în special după pubertate. Riscul de orhită bacteriană crește odată cu vârsta, fiind mai frecventă la bărbații peste 45 de ani, în special din cauza problemelor prostatice și urinare asociate vârstei înaintate.

Probleme ale tractului urinar: Afecțiunile tractului urinar reprezintă un factor semnificativ de risc pentru dezvoltarea orhitei. Obstrucțiile urinare cauzate de prostata mărită, stricturile uretrale sau malformațiile congenitale pot favoriza dezvoltarea infecțiilor care se pot răspândi către testicule. Infecțiile urinare recurente și utilizarea prelungită a cateterelor urinare cresc semnificativ riscul apariției orhitei bacteriene.

Factori de risc sexual: Comportamentul sexual cu risc crescut reprezintă un factor major în dezvoltarea orhitei bacteriene. Partenerii sexuali multipli, contactele sexuale neprotejate și istoricul de boli cu transmitere sexuală cresc semnificativ riscul de infectare. Prezența unei infecții cu transmitere sexuală netratate la partener poate duce la transmiterea bacteriilor patogene și dezvoltarea orhitei.

Afecțiuni medicale preexistente: Diverse afecțiuni medicale pot crește susceptibilitatea la orhită. Bolile autoimune, diabetul zaharat și afecțiunile care slăbesc sistemul imunitar predispun la dezvoltarea infecțiilor testiculare. Inflamația cronică a prostatei și anomaliile structurale ale tractului urogenital reprezintă factori de risc suplimentari pentru apariția orhitei.

Lipsa vaccinării: Absența imunizării împotriva virusului urlian reprezintă un factor de risc major pentru dezvoltarea orhitei virale. Vaccinarea împotriva oreionului, parte din schema standard de imunizare, oferă protecție semnificativă împotriva acestei forme de orhită. La persoanele nevaccinate, riscul de a dezvolta orhită în cazul infectării cu virusul urlian este considerabil mai mare.

Opțiuni de tratament

Tratamentul orhitei necesită o abordare complexă, adaptată cauzei specifice și severității simptomelor. Strategiile terapeutice combină măsurile generale de susținere cu tratamentul specific al infecției, având ca scop ameliorarea simptomelor și prevenirea complicațiilor.

Odihnă și suport: Repausul la pat reprezintă o componentă esențială în tratamentul orhitei acute. Poziționarea corectă a scrotului, cu ajutorul unui suport scrotal sau al unei lenjerii strânse, reduce durerea și disconfortul. Ridicarea scrotului deasupra nivelului coapselor ajută la reducerea edemului și îmbunătățește circulația sangvină locală.

Managementul durerii: Controlul durerii în orhită se realizează prin administrarea de medicamente antiinflamatoare nesteroidiene precum ibuprofen sau naproxen. Aplicarea locală a compreselor reci în primele 24 de ore, urmată de comprese calde, ajută la reducerea inflamației și ameliorarea durerii. În cazurile severe, medicul poate prescrie analgezice mai puternice.

Antibiotice: Tratamentul cu antibiotice este esențial în cazul orhitei bacteriene. Schema terapeutică include de obicei fluorochinolone sau cefalosporine, administrate timp de 10-14 zile. În cazul infecțiilor cu transmitere sexuală, se utilizează antibiotice specifice precum ceftriaxona și doxiciclina. Respectarea întregii cure de antibiotice este crucială pentru prevenirea recidivelor.

Măsuri de îngrijire la domiciliu: Îngrijirea la domiciliu include aplicarea alternativă de comprese reci și calde pe zona afectată, purtarea de lenjerie strânsă pentru susținerea scrotului și evitarea activităților fizice intense. Hidratarea adecvată și alimentația echilibrată susțin procesul de vindecare. Monitorizarea temperaturii corporale și a evoluției simptomelor este importantă pentru evaluarea răspunsului la tratament.

Tratamentul partenerului: În cazul orhitei cauzate de infecții cu transmitere sexuală, tratamentul partenerului sexual este obligatoriu pentru prevenirea reinfectării. Ambii parteneri trebuie să urmeze tratamentul complet cu antibiotice și să evite contactele sexuale până la vindecarea completă. Testarea pentru alte infecții cu transmitere sexuală poate fi necesară.

Complicații

Orhita poate dezvolta diverse complicații atât pe termen scurt, cât și lung, în special în cazurile netratate sau tratate inadecvat. Severitatea complicațiilor variază în funcție de cauza infecției și promptitudinea tratamentului.

Efecte pe termen scurt: Complicațiile imediate ale orhitei includ formarea de abcese testiculare, care necesită drenaj chirurgical, și dezvoltarea hidrocelului reactiv. Durerea intensă poate persista mai multe săptămâni, afectând semnificativ calitatea vieții. Infecția se poate răspândi la structurile adiacente, ducând la epididimită cronică sau la inflamația altor organe din regiunea pelviană.

Probleme de fertilitate: Orhita severă sau bilaterală poate afecta producția de spermatozoizi și funcția testiculară. Inflamația prelungită poate duce la formarea de țesut cicatricial în testicule, afectând spermatogeneza. În cazul orhitei urliene, riscul de infertilitate este mai mare, în special când sunt afectate ambele testicule. Monitorizarea funcției reproductive poate fi necesară după vindecarea infecției acute.

Atrofie testiculară: Atrofia testiculară reprezintă o complicație severă a orhitei, caracterizată prin micșorarea volumului testicular și deteriorarea funcției acestuia. Această modificare apare ca urmare a inflamației prelungite și a formării de țesut cicatricial, care afectează structura și funcționalitatea țesutului testicular. În cazul orhitei urliene, până la 60% dintre pacienți pot dezvolta un grad de atrofie testiculară, cu impact potențial asupra fertilității și producției hormonale.

Abces scrotal: Abcesul scrotal reprezintă o complicație gravă a orhitei bacteriene, caracterizată prin acumularea de puroi în țesuturile scrotale. Această condiție necesită intervenție chirurgicală imediată pentru drenarea colecției purulente și administrarea de antibiotice cu spectru larg. Simptomele includ durere severă, roșeață intensă, fluctuență la palpare și febră înaltă, putând duce la sepsis dacă nu este tratată prompt.

Metode de prevenție

Prevenirea orhitei se bazează pe o combinație de măsuri profilactice care vizează reducerea riscului de infecție și identificarea precoce a factorilor predispozanți. Implementarea acestor măsuri poate reduce semnificativ incidența și severitatea cazurilor de orhită.

Vaccinarea: Imunizarea împotriva virusului urlian prin vaccinul ROR (rujeolă, oreion, rubeolă) reprezintă cea mai eficientă metodă de prevenire a orhitei virale. Schema completă de vaccinare oferă o protecție de lungă durată împotriva oreionului și a complicațiilor sale. Vaccinarea este recomandată tuturor copiilor conform calendarului național de imunizare, cu doze de rapel la intervalele stabilite.

Practici sexuale sigure: Utilizarea consecventă a prezervativului în timpul actului sexual reprezintă o măsură esențială pentru prevenirea orhitei cauzate de infecții cu transmitere sexuală. Limitarea numărului de parteneri sexuali și testarea regulată pentru boli cu transmitere sexuală contribuie la reducerea riscului de infecție. Comunicarea deschisă cu partenerii sexuali despre istoricul medical este crucială pentru prevenirea transmiterii infecțiilor.

Controale medicale regulate: Examinările urologice periodice permit identificarea precoce a factorilor de risc pentru orhită, precum anomaliile tractului urinar sau afecțiunile prostatei. Consultațiile regulate sunt deosebit de importante pentru bărbații cu antecedente de infecții urinare sau probleme ale tractului genital. Monitorizarea atentă poate preveni dezvoltarea complicațiilor și permite inițierea promptă a tratamentului când este necesar.

Igiena corespunzătoare: Menținerea unei igiene riguroase a zonei genitale este fundamentală pentru prevenirea infecțiilor care pot duce la orhită. Spălarea zilnică cu apă și săpun neutru, uscarea temeinică după baie și schimbarea regulată a lenjeriei intime sunt practici esențiale. În cazul activităților sportive intense sau al transpirației abundente, este recomandată schimbarea promptă a hainelor umede pentru a preveni dezvoltarea mediului propice bacteriilor.