Fibrom ovarian: caracteristici, diagnostic, tratament si rezultate

Diagnosticul poate fi dificil, deoarece această formațiune este adesea confundată cu fibroamele uterine din cauza aspectului solid și similar la examinările imagistice. În majoritatea cazurilor, prognosticul este excelent după îndepărtarea chirurgicală, cu rate foarte scăzute de recidivă. Fibromul ovarian poate fi asociat cu sindromul Meigs, caracterizat prin prezența ascitei și a revărsatului pleural, sau cu sindromul Gorlin-Goltz în cazuri mai rare.

Manifestări clinice

Manifestările clinice ale fibromului ovarian variază considerabil, de la absența completă a simptomelor până la prezența unor semne și simptome specifice care afectează calitatea vieții pacientelor.

Simptome frecvente

Durerea abdominală și disconfortul pelvin reprezintă cele mai comune manifestări ale fibromului ovarian. Pacientele pot prezenta senzație de presiune în zona pelvină, dureri lombare și modificări ale tranzitului intestinal. Simptomele urinare, precum frecvența urinară crescută, apar atunci când tumora exercită presiune asupra vezicii urinare. Menstruații neregulate sau sângerări post-menopauză pot fi prezente în unele cazuri.

Cazuri asimptomatice

Un număr semnificativ de paciente cu fibrom ovarian nu prezintă niciun simptom, tumora fiind descoperită întâmplător în timpul examinărilor ginecologice de rutină sau al investigațiilor imagistice efectuate pentru alte afecțiuni. Absența simptomelor poate persista chiar și în cazul tumorilor de dimensiuni mari, datorită capacității cavității abdominale de a se adapta la creșterea graduală a volumului tumoral.

Examinare fizică

La palparea abdominală se poate evidenția o masă tumorală solidă, mobilă, bine delimitată în regiunea pelviană sau abdominală inferioară. Examinarea bimanuală poate releva o formațiune anexială separată de uter, cu mobilitate variabilă. Consistența tumorii este fermă, iar suprafața poate fi netedă sau ușor lobulată.

Sindroame asociate

Sindromul Meigs: Această condiție clinică se caracterizează prin triada: fibrom ovarian, ascită și revărsat pleural. Ascita poate varia de la cantități mici până la volume importante, iar revărsatul pleural este mai frecvent pe partea dreaptă. După îndepărtarea chirurgicală a fibromului, atât ascita cât și revărsatul pleural se remit spontan, confirmând diagnosticul de sindrom Meigs.

Sindromul Gorlin-Goltz: Această afecțiune genetică rară se caracterizează prin prezența fibroamelor ovariene bilaterale, asociate cu carcinoame bazocelulare multiple ale pielii și chisturi odontogene ale maxilarului. Pacientele cu acest sindrom dezvoltă fibroame ovariene la vârste mai tinere, iar leziunile sunt adesea bilaterale și calcificate.

Metode diagnostice

Diagnosticul fibromului ovarian necesită o combinație de tehnici imagistice pentru caracterizarea corectă a masei tumorale și diferențierea acesteia de alte formațiuni pelvine.

Aspecte ecografice: Examinarea ecografică evidențiază o masă solidă, hipoecogenă, cu atenuare posterioară a fasciculului ultrasonor. Aspectul poate fi similar cu cel al unui fibrom uterin subseros pediculat, dar absența conexiunii vasculare cu uterul ajută la diferențiere. Vascularizația tumorii este de obicei periferică și redusă.

Caracteristici tomografice: Tomografia computerizată arată o masă tumorală bine delimitată, cu densitate redusă și captare lentă, progresivă a substanței de contrast. Calcificările sunt rare, iar bilateralitatea este neobișnuită. Această investigație este utilă pentru evaluarea extensiei tumorale și identificarea eventualei ascite asociate.

Aspecte IRM: Imagistica prin rezonanță magnetică oferă cele mai detaliate informații despre structura fibromului ovarian. Pe secvențele T1, tumora prezintă semnal scăzut, omogen, iar pe secvențele T2 apare ca o masă bine circumscrisă cu semnal scăzut, putând conține zone hiperintense reprezentând edem sau degenerare chistică. O bandă de hipointensitate T2 care separă tumora de uter reprezintă un aspect caracteristic.

Teste de laborator: Evaluarea biologică include markerii tumorali, în special CA-125, care poate fi crescut în prezența ascitei. Hemoleucograma completă, testele de coagulare și biochimia sangvină sunt necesare în vederea planificării intervenției chirurgicale. Valorile crescute ale CA-125 nu indică neapărat malignitate, ci pot fi asociate cu prezența ascitei în sindromul Meigs.

Diagnostic diferențial: Diagnosticul diferențial al fibromului ovarian include multiple afecțiuni precum fibromiomul uterin subseros pediculat, tecomul ovarian, tumora stromală sclerozantă și tumorile maligne ovariene. Aspectul imagistic și simptomatologia pot fi similare cu cele ale unui fibrom uterin, în special când acesta este pediculat. Prezența ascitei și valorile crescute ale markerului tumoral CA-125 pot sugera inițial o tumoră malignă, însă aspectul caracteristic la rezonanța magnetică și examinarea histopatologică permit stabilirea diagnosticului corect.

Opțiuni de tratament

Managementul fibromului ovarian depinde de dimensiunea tumorii, prezența simptomelor, vârsta pacientei și dorința acesteia de a-și păstra fertilitatea. Abordarea terapeutică variază de la monitorizare activă până la intervenție chirurgicală.

Monitorizare activă

Această strategie este recomandată pentru fibroamele ovariene asimptomatice cu dimensiuni reduse, sub 5 centimetri. Monitorizarea include evaluări ecografice regulate la intervale de 3 până la 6 luni pentru urmărirea eventualelor modificări în dimensiune sau aspect. Această abordare este potrivită în special pentru pacientele tinere sau cele care doresc să evite intervenția chirurgicală în absența simptomelor semnificative.

Tratament chirurgical

Chirurgie laparoscopică: Intervenția chirurgicală minim invazivă reprezintă standardul de aur în tratamentul fibroamelor ovariene de dimensiuni medii. Această tehnică permite vizualizarea excelentă a structurilor pelvine, reducerea durerii postoperatorii și recuperarea rapidă. Procedura implică efectuarea a 3-4 incizii mici prin care sunt introduse instrumentele chirurgicale și camera video, iar tumora este îndepărtată într-un sac endoscopic special pentru a preveni diseminarea țesutului tumoral în cavitatea abdominală.

Chirurgie clasică: Laparotomia rămâne opțiunea preferată pentru fibroamele ovariene de dimensiuni mari sau în cazurile complicate de sindromul Meigs. Această abordare permite o expunere mai bună a cavității abdominale și manipularea în siguranță a tumorilor voluminoase. Tehnica implică o incizie abdominală mediană sau transversală prin care tumora este îndepărtată sub control vizual direct, cu atenție deosebită pentru prezervarea țesutului ovarian sănătos.

Opțiuni de prezervare a fertilității: Pentru pacientele tinere care doresc să își păstreze potențialul reproductiv, chirurgia conservatoare reprezintă o opțiune viabilă. Această abordare implică excizia selectivă a tumorii cu prezervarea țesutului ovarian funcțional. Tehnica necesită o disecție atentă pentru a identifica și păstra vascularizația ovariană, precum și îndepărtarea completă a tumorii pentru a preveni recidiva. Rezultatele sunt excelente la pacientele selectate corespunzător, cu rate bune de prezervare a funcției ovariene.

Caracteristici patologice

Examinarea patologică a fibromului ovarian oferă informații esențiale pentru confirmarea diagnosticului și evaluarea potențialului biologic al tumorii.

Aspect macroscopic

Fibromul ovarian se prezintă ca o formațiune tumorală solidă, bine circumscrisă, cu suprafață netedă sau ușor lobulată. La secțiune, tumora are o culoare alb-cenușie sau gălbuie, cu aspect fibros și trabecular caracteristic. Consistența este fermă, iar zonele de degenerare chistică sau hemoragie pot fi prezente în tumorile de dimensiuni mari.

Caracteristici microscopice

La examinarea microscopică, fibromul ovarian prezintă o proliferare de celule fusiforme dispuse în fascicule încrucișate, cu nuclei uniformi și citoplasmă eozinofilă discretă. Celulele tumorale sunt încorporate într-o matrice colagenă abundentă, cu vascularizație variabilă. Atipiile celulare sunt rare, iar activitatea mitotică este minimă.

Variații dimensionale

Dimensiunile fibromului ovarian variază considerabil, de la câțiva milimetri până la formațiuni tumorale gigante care pot depăși 20 de centimetri în diametru. Tumorile mici sunt adesea descoperite incidental, în timp ce cele de dimensiuni mari pot determina simptome prin efectul de masă asupra structurilor adiacente sau prin asocierea cu sindromul Meigs.

Tipuri histologice

Fibrom convențional: Această variantă reprezintă forma clasică a fibromului ovarian, caracterizată printr-o proliferare de celule fusiforme cu aspect uniform, dispuse în fascicule încrucișate într-o matrice colagenă abundentă. Nucleii celulari sunt alungiți, cu cromatină fină și nucleoli discreți. Activitatea mitotică este redusă, iar atipiile nucleare sunt absente. Stroma prezintă grade variabile de hialinizare și poate conține focare de calcificare.

Fibrom celular: Această variantă se caracterizează printr-o celularitate crescută comparativ cu forma convențională, păstrând însă caracteristicile de benignitate. Celulele tumorale sunt dispuse mai compact, cu mai puțină matrice colagenă între ele. Activitatea mitotică poate fi ușor crescută, dar rămâne sub 4 mitoze pe 10 câmpuri microscopice cu putere mare de mărire. Această variantă necesită monitorizare atentă datorită potențialului său de creștere mai rapid.

Fibrotecom: Această variantă histologică reprezintă o formă intermediară între fibrom și tecom, conținând atât celule fusiforme caracteristice fibromului, cât și celule tecale bogate în lipide. Tumora prezintă o arhitectură similară cu cea a fibromului convențional, dar include zone cu celule luteinizate care pot produce hormoni estrogeni. Această particularitate poate explica asocierea ocazională cu manifestări endocrine precum sângerări uterine anormale sau hiperplazie endometrială.

Rezultate post-tratament

Evoluția post-terapeutică a pacientelor cu fibrom ovarian depinde de tipul intervenției chirurgicale, dimensiunea tumorii și prezența complicațiilor asociate.

Perioada de recuperare: Recuperarea după intervenția chirurgicală pentru fibromul ovarian variază în funcție de tehnica utilizată. După chirurgia laparoscopică, pacientele pot reveni la activitățile normale în 7 până la 14 zile, cu reluarea activității fizice complete după 3 până la 4 săptămâni. Durerea postoperatorie este controlată eficient prin analgezice, iar mobilizarea precoce accelerează procesul de vindecare și reduce riscul complicațiilor tromboembolice.

Rate de succes: Tratamentul chirurgical al fibromului ovarian prezintă rate excelente de succes, cu rezoluția completă a simptomelor în peste 95% dintre cazuri. Chirurgia laparoscopică oferă rezultate comparabile cu chirurgia clasică în ceea ce privește rata de vindecare, cu avantajul unor cicatrici mai mici și recuperare mai rapidă. Pentru pacientele cu tumori benigne și proceduri de prezervare a fertilității, ratele de sarcină ulterioară sunt similare cu cele ale populației generale.

Cerințe de monitorizare: Monitorizarea post-operatorie include evaluări clinice și imagistice regulate pentru detectarea precoce a eventualelor complicații sau recidive. În primul an după intervenție, controalele se efectuează la 3, 6 și 12 luni, incluzând examinare ginecologică și ecografie transvaginală. Pentru pacientele cu sindrom Meigs, monitorizarea include și evaluarea rezoluției ascitei și a revărsatului pleural.

Riscuri de recidivă: Recidiva fibromului ovarian după excizia chirurgicală completă este rară, cu rate sub 5% în cazul tumorilor benigne convenționale. Riscul este ușor mai mare pentru fibroamele celulare, necesitând monitorizare mai atentă. Factorii care influențează riscul de recidivă includ tipul histologic al tumorii, prezența aderențelor la momentul intervenției și tehnica chirurgicală utilizată. Pacientele cu sindrom Gorlin-Goltz prezintă un risc mai mare de dezvoltare a unor noi fibroame.