Bartholinita: cauze, simptome si optiuni de tratament

Simptomele principale includ durere și disconfort în zona vulvară, în special în timpul mersului sau activității sexuale. Deși majoritatea cazurilor sunt benigne, diagnosticarea și tratamentul precoce sunt esențiale pentru prevenirea complicațiilor și ameliorarea simptomelor. Tratamentul variază în funcție de severitatea afecțiunii, de la băi de șezut și antibiotice până la proceduri chirurgicale în cazurile mai severe.

Simptomele bartholinitei

Manifestările clinice ale bartholinitei variază în funcție de stadiul afecțiunii și prezența sau absența infecției. Tabloul clinic poate evolua de la un disconfort ușor până la durere intensă care afectează semnificativ calitatea vieții.

Primele semne și simptome: Inițial, bartholinita poate trece neobservată, manifestându-se doar printr-o ușoară asimetrie la nivelul labiilor vaginale. Pacienta poate observa prezența unei mici umflături nedureroase în zona vulvară, care ulterior poate crește în dimensiune. Disconfortul este minimal în această fază, iar multe femei descoperă chistul întâmplător în timpul igienei intime sau al examinărilor ginecologice de rutină.

Semnele infecției: Atunci când chistul se infectează, zona afectată devine roșie, caldă și extrem de sensibilă la atingere. Inflamația locală se intensifică, iar țesuturile din jur se pot tumefie semnificativ. Pacienta poate prezenta febră, frisoane și stare generală alterată. Zona afectată devine dureroasă și poate apărea secreție purulentă sau sanguinolentă.

Manifestările durerii și disconfortului: Durerea în bartholinită variază ca intensitate și caracter. Inițial poate fi un disconfort ușor care se accentuează progresiv, devenind pulsatilă și constantă în cazul formării unui abces. Activitățile zilnice precum mersul, șezutul sau activitatea sexuală devin dificile sau imposibile din cauza durerii intense. Poziția anatomică a glandelor face ca orice presiune în zona vulvară să exacerbeze simptomatologia.

Semnele de alarmă: Prezența febrei peste 38 de grade Celsius, durerea intensă care nu răspunde la antialgice uzuale, extinderea roșeții și inflamației în zonele adiacente, sau apariția secreției purulente abundente reprezintă semne de alarmă ce necesită evaluare medicală imediată. De asemenea, recurența frecventă a chisturilor sau abceselor poate indica necesitatea unei intervenții chirurgicale.

Cauzele și factorii de risc

Dezvoltarea bartholinitei este rezultatul interacțiunii complexe între mai mulți factori anatomici, infecțioși și mecanici care contribuie la obstrucția și inflamația glandelor Bartholin.

Cauze comune

Infecțiile bacteriene: Bacteriile implicate în apariția bartholinitei pot fi diverse, de la flora vaginală normală până la germeni patogeni specifici. Escherichia coli, streptococii și stafilococii sunt frecvent identificați în culturile din abcesul unei glande Bartholin. Infecțiile cu transmitere sexuală, precum gonoreea sau clamidioza, pot contribui la dezvoltarea bartholinitei prin inflamarea și blocarea canalelor glandulare.

Factorii fizici: Traumatismele locale, iritațiile mecanice sau chimice pot afecta integritatea țesuturilor și pot favoriza apariția bartholinitei. Îmbrăcămintea strâmtă, activitatea fizică intensă sau procedurile medicale în zona vulvară pot precipita dezvoltarea afecțiunii prin crearea unui mediu propice pentru inflamație și infecție.

Istoricul medical: Antecedentele de bartholinită cresc semnificativ riscul de recurență. Intervențiile chirurgicale anterioare în zona vulvară pot modifica anatomia locală și pot predispune la dezvoltarea unor noi episoade de bartholinită. De asemenea, afecțiunile care afectează sistemul imunitar pot crește susceptibilitatea la infecții și pot complica evoluția bolii.

Factori legați de vârstă: Bartholinita apare predominant la femeile aflate în perioada reproductivă, când glandele Bartholin sunt active și produc secreții. După menopauză, incidența scade semnificativ datorită atrofiei fiziologice a glandelor. Totuși, apariția unui chist Bartholin la femeile în postmenopauză necesită investigații suplimentare pentru excluderea unor procese maligne.

Factori anatomici: Variațiile anatomice ale canalelor glandelor Bartholin, precum și particularitățile structurale ale zonei vulvare pot influența dezvoltarea bartholinitei. Prezența unor anomalii congenitale sau dobândite ale tractului genital poate modifica drenajul normal al secrețiilor și poate predispune la formarea chisturilor.

Agenți infecțioși

Bacterii comune: Infecția glandelor Bartholin poate fi cauzată de diverse tipuri de bacterii prezente în mod normal în tractul genital feminin. Escherichia coli reprezintă una dintre cele mai frecvente cauze, urmată de stafilococi și streptococi. Aceste bacterii pot pătrunde în glandă atunci când canalul de drenaj este blocat, provocând inflamație și formarea unui abces. Severitatea infecției depinde de tipul bacteriei implicate și de răspunsul sistemului imunitar al pacientei.

Infecții cu transmitere sexuală: Gonoreea și clamidioza sunt principalele infecții cu transmitere sexuală care pot cauza bartholinita. Aceste infecții necesită tratament specific cu antibiotice și evaluarea partenerului sexual pentru prevenirea reinfectării. Neisseria gonorrhoeae, bacteria responsabilă de gonoree, poate determina inflamație severă și formarea rapidă a unui abces, în timp ce Chlamydia trachomatis poate cauza infecții mai subtile dar persistente.

Metode de diagnostic

Diagnosticarea bartholinitei implică o evaluare complexă care combină examinarea fizică cu teste de laborator specifice. Identificarea corectă a cauzei și severității afecțiunii este crucială pentru stabilirea planului terapeutic adecvat.

Examinarea fizică: Medicul ginecolog efectuează o inspecție detaliată a zonei vulvare, evaluând dimensiunea, consistența și sensibilitatea formațiunii. Palparea blândă permite determinarea prezenței fluctuenței caracteristice abcesului și extinderea inflamației în țesuturile adiacente. Examinarea include și evaluarea temperaturii locale, a modificărilor de culoare ale pielii și a prezenței eventualelor secreții.

Teste de laborator: Analiza secrețiilor vaginale și a conținutului chistului oferă informații esențiale despre tipul de bacterii implicate în infecție. Culturile bacteriene și antibiograma ghidează selecția antibioticului potrivit pentru tratament. În cazul suspiciunii unei infecții cu transmitere sexuală, se efectuează teste specifice pentru depistarea gonoreei și chlamydiei.

Cerințe pentru biopsie: Biopsia țesutului glandular devine necesară la pacientele peste 40 de ani sau în cazurile cu evoluție atipică. Această procedură implică prelevarea unui fragment mic de țesut pentru analiza microscopică, cu scopul excluderii unor modificări maligne. Rezultatul biopsiei influențează decizia terapeutică și planul de urmărire pe termen lung.

Diagnostic diferențial: Diferențierea bartholinitei de alte afecțiuni vulvare necesită experiență clinică și atenție la detalii. Chisturile sebacee, furunculele, chisturile de incluziune și tumorile vulvare pot prezenta simptome similare. Evaluarea atentă a caracteristicilor leziunii, istoricului medical și factorilor de risc permite stabilirea diagnosticului corect.

Opțiuni de tratament

Abordarea terapeutică a bartholinitei variază în funcție de severitatea simptomelor, prezența infecției și preferințele pacientei. Tratamentul vizează ameliorarea durerii, eliminarea infecției și prevenirea recurențelor.

Opțiuni non-chirurgicale

Metode de îngrijire la domiciliu: Băile de șezut cu apă caldă, efectuate de trei până la patru ori pe zi, timp de 10-15 minute, pot ajuta la ameliorarea simptomelor și drenarea spontană a chistului. Compresele calde aplicate local reduc inflamația și disconfortul. Menținerea unei igiene riguroase și purtarea de lenjerie din bumbac contribuie la accelerarea vindecării.

Tratamente conservative: Abordarea conservativă include măsuri precum repausul local, evitarea activității sexuale până la vindecare și administrarea de antiinflamatoare pentru controlul durerii. Aplicarea locală de comprese calde și utilizarea analgezicelor orale pot fi suficiente în cazurile ușoare, fără semne de infecție.

Terapia cu antibiotice: Antibioticele sunt esențiale în tratamentul bartholinitei infectate. Selecția antibioticului se bazează pe rezultatele culturilor bacteriene și pe severitatea infecției. Schema terapeutică poate include antibiotice cu spectru larg pentru acoperirea mai multor tipuri de bacterii sau antibiotice specifice în cazul identificării agentului patogen. Durata tratamentului variază între 7 și 14 zile.

Proceduri chirurgicale

Drenajul simplu: Această procedură implică efectuarea unei mici incizii în zona cea mai proeminentă a abcesului, sub anestezie locală. Conținutul purulent este evacuat complet, iar cavitatea este spălată cu soluție sterilă. Pentru prevenirea închiderii premature a inciziei și asigurarea unui drenaj adecvat, se poate plasa un tub de dren pentru câteva zile. Procedura oferă ameliorare imediată a simptomelor și permite vindecarea rapidă a țesuturilor.

Marsupializarea: Această procedură chirurgicală constă în crearea unei deschideri permanente în peretele chistului pentru drenajul continuu al secrețiilor. Sub anestezie locală sau generală, medicul realizează o incizie în chist și suturează marginile acestuia la țesutul adiacent, formând astfel un canal permanent de drenaj. Această tehnică reduce semnificativ riscul de recurență și este recomandată în special pentru cazurile recurente sau chisturile mari.

Inserția cateterului Word: Această procedură implică plasarea unui cateter special cu balon în cavitatea chistului după drenarea conținutului. Balonul este umflat cu soluție salină și menținut în poziție timp de 4-6 săptămâni, permițând formarea unui tract de drenaj permanent. Tehnica are avantajul unei rate reduse de recurență și poate fi efectuată sub anestezie locală în regim ambulatoriu.

Îndepărtarea glandei Bartholin: Excizia chirurgicală completă a glandei Bartholin reprezintă ultima opțiune terapeutică, fiind rezervată cazurilor severe sau recurente care nu răspund la alte tratamente. Procedura necesită anestezie generală și spitalizare, având un risc mai mare de complicații postoperatorii precum sângerare sau dispareunie. Recuperarea completă poate dura până la șase săptămâni.

Recuperare și îngrijire postoperatorie

Perioada de recuperare după tratamentul bartholinitei necesită atenție deosebită și respectarea strictă a recomandărilor medicale pentru a preveni complicațiile și a asigura vindecarea optimă.

Îngrijirea post-tratament: Menținerea igienei locale riguroase prin spălare delicată cu apă și săpun neutru de două ori pe zi este esențială. Băile de șezut cu apă caldă, efectuate de trei-patru ori zilnic, ajută la reducerea disconfortului și accelerează vindecarea. Pansamentele trebuie schimbate regulat, iar zona trebuie menținută uscată pentru prevenirea infecțiilor secundare.

Restricții de activitate: În primele două săptămâni după procedură, activitatea fizică intensă și raporturile sexuale trebuie evitate pentru a permite vindecarea completă a țesuturilor. Purtarea de lenjerie din bumbac și haine largi reduce iritația locală și facilitează procesul de vindecare. Activitățile care implică presiune directă asupra zonei operate trebuie limitate până la dispariția completă a simptomelor.

Perioada de vindecare: Procesul de vindecare după tratamentul bartholinitei variază în funcție de procedura efectuată și răspunsul individual al pacientei. După drenajul simplu, vindecarea durează aproximativ 7-10 zile, în timp ce după marsupializare sau excizia glandei, perioada de recuperare poate ajunge la 4-6 săptămâni. Disconfortul postoperator scade progresiv în primele zile.

Monitorizarea post-tratament: Consultațiile de control sunt programate la intervale regulate pentru evaluarea procesului de vindecare și detectarea precoce a eventualelor complicații. Medicul verifică aspectul plăgii, prezența secrețiilor și răspunsul la tratament. În cazul apariției febrei, durerii intense sau secrețiilor anormale, pacienta trebuie să se prezinte imediat la control.

Strategii de prevenție

Prevenirea bartholinitei și a recurențelor acesteia implică adoptarea unor măsuri complexe de igienă și modificări ale stilului de viață, combinate cu monitorizare regulată.

Practici de igienă: Menținerea unei igiene intime corecte prin spălare zilnică cu produse delicate, special concepute pentru zona intimă, reprezintă baza prevenției. Ștergerea trebuie efectuată întotdeauna din față spre spate pentru a evita contaminarea zonei genitale cu bacterii intestinale. Utilizarea prosoapelor curate și schimbarea regulată a lenjeriei intime sunt esențiale.

Modificări ale stilului de viață: Purtarea de lenjerie intimă din materiale naturale, evitarea hainelor strâmte și renunțarea la produsele parfumate pentru zona intimă reduc riscul de iritație și inflamație. Practicarea unui stil de viață activ și menținerea unei greutăți corporale normale contribuie la îmbunătățirea circulației sangvine și reducerea riscului de infecții.

Monitorizare regulată: Examinarea periodică a zonei intime pentru detectarea modificărilor sau apariția unor semne de inflamație permite identificarea precoce a problemelor potențiale. Consultațiile ginecologice regulate sunt importante pentru evaluarea stării de sănătate și prevenirea complicațiilor.

Metode de reducere a riscului: Utilizarea prezervativului în timpul actului sexual reduce riscul de infecții cu transmitere sexuală care pot contribui la dezvoltarea bartholinitei. Evitarea produselor iritante și menținerea unui pH vaginal normal prin consumul de probiotice pot ajuta la prevenirea infecțiilor. În cazul activității sexuale, igiena înainte și după contact este esențială.