Artralgii: cauze, simptome, diagnostic si metode de tratament

Durerile articulare pot apărea brusc sau se pot dezvolta treptat, afectând capacitatea persoanei de a efectua activități zilnice. În funcție de cauza declanșatoare, artralgiile pot fi temporare sau pot deveni cronice, necesitând îngrijire medicală specializată și un plan de tratament adaptat.

Cauzele artralgiilor

Durerile articulare pot avea multiple origini, de la afecțiuni inflamatorii până la traumatisme și boli sistemice. Identificarea cauzei precise este esențială pentru stabilirea unui tratament eficient și prevenirea complicațiilor.

Traumatisme și suprasolicitare fizică

Leziunile directe ale articulațiilor, precum entorsele, luxațiile sau fracturile, reprezintă cauze frecvente ale durerii articulare. Suprasolicitarea repetată prin activități fizice intense sau poziții vicioase prelungite poate duce la microtraumatisme cumulative și inflamație locală.

Boli infecțioase

Infecțiile bacteriene sau virale pot afecta articulațiile, provocând artrite septice sau reactive. Agenții patogeni pot invada direct țesutul articular sau pot declanșa un răspuns imun care afectează articulațiile. Boala Lyme, infecțiile streptococice și hepatitele virale sunt exemple de afecțiuni infecțioase care pot cauza artralgii.

Afecțiuni autoimune

Bolile autoimune, precum artrita reumatoidă sau lupusul eritematos sistemic, determină atacul sistemului imunitar asupra țesuturilor articulare proprii. Acest proces duce la inflamație cronică, deteriorarea cartilajului și modificări structurale ale articulațiilor, provocând durere persistentă și limitarea funcțională.

Factori de mediu

Schimbările climatice și condițiile meteorologice pot influența semnificativ intensitatea durerilor articulare. Temperaturile scăzute și umiditatea crescută determină modificări ale presiunii atmosferice care afectează țesuturile articulare și structurile periarticulare. Frigul cauzează contractura musculară și rigidizarea ligamentelor, în timp ce vremea umedă poate accentua inflamația și edemul articular, ducând la exacerbarea simptomatologiei dureroase.

Afecțiuni medicale

Osteoartrită: Această afecțiune degenerativă articulară apare prin uzura progresivă a cartilajului articular, ducând la modificări ale structurii osoase subiacente. Procesul degenerativ determină apariția osteofitelor și modificări ale țesuturilor moi periarticulare, provocând durere, rigiditate și limitarea mobilității articulare. Osteoartrita afectează frecvent articulațiile mari, precum genunchii, șoldurile și coloana vertebrală.

Artrită reumatoidă: Această boală autoimună cronică determină inflamația membranei sinoviale articulare, ducând la distrugerea progresivă a cartilajului și osului. Procesul inflamator afectează de obicei simetric mai multe articulații, în special cele mici ale mâinilor și picioarelor. Simptomele includ durere intensă, tumefiere și deformări articulare progresive.

Gută: Această formă de artrită metabolică este cauzată de depunerea cristalelor de acid uric în articulații. Atacurile acute de gută se caracterizează prin durere severă, roșeață și tumefiere, afectând cel mai frecvent articulația metatarsofalangiană a halucelui. Episoadele acute pot fi declanșate de alimentație bogată în purine, alcool sau deshidratare.

Tendinită: Inflamația tendoanelor apare frecvent în urma suprasolicitării sau traumatismelor repetitive. Tendoanele afectate devin dureroase, sensibile la palpare și pot prezenta tumefiere locală. Mișcările care solicită tendonul inflamat intensifică durerea și pot limita semnificativ funcționalitatea articulației implicate.

Bursită: Inflamația burselor, structuri pline cu lichid care facilitează alunecarea tendoanelor și mușchilor peste proeminențele osoase, poate cauza durere localizată și limitarea mișcărilor. Bursita apare frecvent la nivelul umărului, șoldului sau genunchiului și poate fi cauzată de traumatisme, suprasolicitare sau infecții.

Factori de risc

Dezvoltarea durerilor articulare este influențată de multipli factori care pot crește susceptibilitatea individuală la afecțiuni articulare și pot accelera procesele degenerative la nivelul articulațiilor.

Vârsta peste 40 de ani: Procesul natural de îmbătrânire determină modificări structurale și funcționale ale țesuturilor articulare. Cartilajul articular își pierde treptat elasticitatea și capacitatea de regenerare, devenind mai predispus la uzură și deteriorare. Modificările hormonale și metabolice asociate vârstei contribuie la accelerarea proceselor degenerative și la creșterea sensibilității articulare.

Greutatea corporală în exces: Surplusul ponderal exercită o presiune mecanică crescută asupra articulațiilor portante, în special asupra genunchilor, șoldurilor și coloanei vertebrale. Țesutul adipos în exces secretă mediatori proinflamatori care pot contribui la degradarea cartilajului și la intensificarea proceselor inflamatorii articulare, accelerând astfel apariția modificărilor degenerative.

Predispoziție genetică: Factorii genetici joacă un rol important în susceptibilitatea la afecțiuni articulare. Prezența unor variante genetice specifice poate influența structura și metabolismul țesuturilor articulare, sistemul imunitar și răspunsul inflamator. Istoricul familial pozitiv pentru boli articulare crește riscul de dezvoltare a unor afecțiuni similare.

Traumatisme articulare anterioare: Leziunile articulare din antecedente pot determina modificări structurale permanente și instabilitate articulară. Traumatismele afectează integritatea cartilajului, ligamentelor și altor structuri articulare, crescând riscul de dezvoltare a artrozei post-traumatice și a altor complicații pe termen lung.

Factori ocupaționali: Activitățile profesionale care implică mișcări repetitive, poziții vicioase prelungite sau suprasolicitare fizică pot cauza microtraumatisme cumulative la nivelul articulațiilor. Expunerea la vibrații, munca în condiții de temperatură scăzută sau umiditate crescută pot exacerba simptomele articulare și accelera procesele degenerative.

Simptomele comune ale artralgiilor

Manifestările dureroase la nivelul articulațiilor variază ca intensitate și caracteristici, putând afecta semnificativ calitatea vieții pacienților. Durerea poate fi acută sau cronică, localizată sau generalizată, și este adesea însoțită de alte simptome specifice.

Caracteristicile durerii și tipurile acesteia

Durerea articulară se poate manifesta sub diverse forme, de la o senzație surdă și persistentă până la dureri ascuțite și intense. Aceasta poate fi continuă sau intermitentă, agravându-se în special dimineața sau după perioade de inactivitate. În unele cazuri, durerea se intensifică la presiune sau în timpul mișcării, iar pacienții pot descrie senzații de arsură, pulsații sau înțepături în zona afectată.

Rigiditatea articulară și limitarea mobilității

Articulațiile afectate prezintă frecvent o reducere a flexibilității și a amplitudinii mișcărilor. Rigiditatea este mai pronunțată dimineața sau după perioade prelungite de repaus, putând persista între 30 de minute și câteva ore. Pacienții întâmpină dificultăți în efectuarea mișcărilor obișnuite, precum îndoirea genunchilor, ridicarea brațelor sau prinderea obiectelor.

Umflarea și inflamația

Articulațiile dureroase pot prezenta edem și inflamație vizibilă, zona devenind mai caldă la atingere și sensibilă. Tumefacția poate fi localizată sau poate afecta mai multe articulații simultan, fiind cauzată de acumularea de lichid în țesuturile periarticulare și de procesul inflamator local.

Simptome asociate

Roșeață și căldură locală: Zona articulară afectată poate prezenta modificări ale culorii tegumentului, devenind roșiatică și mai caldă la atingere comparativ cu țesuturile înconjurătoare. Această manifestare indică prezența unui proces inflamator activ și necesită evaluare medicală pentru determinarea cauzei.

Amorțeală și furnicături: Pacienții pot experimenta senzații de amorțeală sau furnicături în zona articulațiilor afectate și în țesuturile adiacente. Aceste manifestări neurologice pot fi cauzate de compresia nervilor periferici din cauza inflamației sau a modificărilor structurale ale articulației.

Dificultăți în mișcarea articulațiilor afectate: Mobilitatea redusă a articulațiilor provoacă limitări semnificative în activitățile zilnice. Pacienții pot întâmpina probleme la urcatul scărilor, ridicarea din poziția șezând sau efectuarea mișcărilor fine ale mâinilor, afectând astfel autonomia și capacitatea de muncă.

Metode de diagnostic

Stabilirea unui diagnostic precis pentru durerile articulare necesită o evaluare medicală complexă, care combină examinarea clinică detaliată cu investigații paraclinice specifice. Acest proces permite identificarea cauzei exacte și stabilirea celui mai eficient plan terapeutic.

Examinarea fizică: Medicul evaluează aspectul, mobilitatea și sensibilitatea articulațiilor afectate prin inspecție și palpare atentă. Sunt urmărite modificările de culoare ale tegumentului, prezența tumefacțiilor și temperatura locală. Testarea amplitudinii mișcărilor active și pasive oferă informații despre gradul de afectare funcțională și localizarea precisă a durerii.

Analize de sânge: Investigațiile de laborator pot evidenția markeri ai inflamației și autoanticorpi specifici diverselor afecțiuni reumatologice. Hemoleucograma completă, proteina C reactivă, viteza de sedimentare a hematiilor și factorii reumatoizi oferă informații valoroase despre activitatea bolii și răspunsul la tratament. Rezultatele orientează diagnosticul către cauze inflamatorii, infecțioase sau autoimune.

Investigații imagistice: Tehnicile moderne de imagistică medicală permit vizualizarea detaliată a structurilor articulare și identificarea modificărilor patologice. Radiografiile evidențiază modificări osoase și articulare, rezonanța magnetică oferă imagini detaliate ale țesuturilor moi, iar tomografia computerizată permite evaluarea tridimensională a leziunilor complexe.

Analiza lichidului sinovial: Examinarea lichidului articular prin artrocenteză reprezintă o metodă valoroasă pentru diagnosticul diferențial al afecțiunilor articulare. Analiza microscopică și biochimică poate identifica prezența cristalelor, celulelor inflamatorii sau a microorganismelor patogene, oferind informații esențiale pentru stabilirea diagnosticului și alegerea tratamentului adecvat.

Opțiuni de tratament

Abordarea terapeutică a durerilor articulare trebuie adaptată individual, în funcție de cauza și severitatea simptomelor, precum și de starea generală a pacientului. Strategia terapeutică optimă combină măsuri generale cu tratamente specifice.

Echilibrul între odihnă și mișcare

Alternarea perioadelor de repaus cu exerciții fizice moderate reprezintă un element esențial în managementul durerilor articulare. Odihna adecvată permite reducerea inflamației și regenerarea țesuturilor, în timp ce activitatea fizică dozată menține mobilitatea articulară și previne atrofia musculară.

Kinetoterapie

Programele de exerciții terapeutice sunt concepute pentru îmbunătățirea flexibilității, forței musculare și stabilității articulare. Tehnicile specifice de mobilizare, stretching și tonifiere musculară sunt adaptate individual, în funcție de articulațiile afectate și obiectivele terapeutice urmărite.

Controlul durerii

Gestionarea durerii articulare implică utilizarea metodelor farmacologice și nefarmacologice. Aplicațiile locale cu gheață sau căldură, masajul terapeutic și tehnicile de relaxare pot reduce disconfortul. Medicația analgezică este administrată conform recomandărilor medicale, ținând cont de intensitatea durerii și efectele secundare potențiale.

Intervenții medicale

Medicamente antiinflamatoare: Aceste medicamente reduc inflamația și durerea articulară prin inhibarea mediatorilor inflamatori. Antiinflamatoarele nesteroidiene și inhibitorii selectivi de ciclooxigenază sunt frecvent prescrise pentru ameliorarea simptomelor acute și cronice. Administrarea trebuie monitorizată atent pentru prevenirea efectelor adverse gastrointestinale și renale.

Injecții cu corticosteroizi: Administrarea intraarticulară de corticosteroizi oferă o ameliorare rapidă a durerii și inflamației în articulațiile afectate. Această procedură este deosebit de eficientă în cazul artritelor inflamatorii și al exacerbărilor acute. Frecvența injecțiilor trebuie limitată pentru a preveni efectele adverse locale și sistemice.

Tratamente specifice bolii: Terapia țintită abordează cauza subiacentă a durerii articulare prin medicamente care modifică evoluția bolii. În artrita reumatoidă se utilizează agenți imunomodulatori, în gută se administrează medicamente care scad acidul uric, iar în osteoartrită se pot recomanda condroprotectoare pentru încetinirea degradării cartilajului.