Virus urlian: transmitere, simptome, diagnostic si tratament

Transmiterea virusului se realizează prin contact direct cu saliva sau picăturile respiratorii ale unei persoane infectate. Vaccinarea reprezintă cea mai eficientă metodă de prevenire a infecției cu virusul urlian, oferind protecție pe termen lung împotriva bolii.

Căile de transmitere

Virusul urlian se răspândește cu ușurință în comunitate prin intermediul secrețiilor respiratorii și al salivei persoanelor infectate. Transmiterea are loc în special în spații aglomerate precum școli, universități sau alte medii cu contact strâns între persoane.

Contact direct cu saliva: Virusul urlian se transmite frecvent prin contactul direct cu saliva persoanelor infectate. Acest lucru poate avea loc prin împărtășirea obiectelor contaminate precum pahare, tacâmuri sau periuțe de dinți. Sarutatul sau alte forme de contact apropiat cu o persoană infectată pot duce la transmiterea virusului, care se multiplică în glandele salivare și este prezent în cantități mari în salivă.

Picături respiratorii: Transmiterea virusului urlian se realizează și prin intermediul picăturilor respiratorii eliminate în aer atunci când o persoană infectată tușește, strănută sau vorbește. Aceste picături pot fi inhalate direct de persoanele din apropiere sau pot contamina suprafețele, de unde virusul poate fi preluat ulterior prin atingerea feței cu mâinile contaminate.

Contact personal apropiat: Activitățile care implică un contact apropiat între persoane cresc riscul de transmitere a virusului urlian. Acest lucru include jocul, dansul sau practicarea sporturilor de contact. Spațiile închise și aglomerate, precum sălile de clasă sau dormitoarele comune, facilitează răspândirea virusului între persoane.

Perioada de contagiozitate: O persoană infectată cu virusul urlian poate transmite infecția începând cu câteva zile înainte de apariția simptomelor și până la 5 zile după instalarea umflării glandelor parotide. Este important ca persoanele infectate să evite contactul cu alte persoane în această perioadă pentru a preveni răspândirea virusului.

Semne și simptome

Manifestările clinice ale infecției cu virusul urlian variază de la forme asimptomatice până la tablouri severe cu complicații. Simptomele apar după o perioadă de incubație de aproximativ 16-18 zile și evoluează progresiv.

Simptome precoce: Primele manifestări ale infecției cu virusul urlian includ febră moderată, dureri musculare generalizate, oboseală accentuată și scăderea poftei de mâncare. Pacienții pot prezenta și dureri de cap, sensibilitate la lumină și disconfort la nivelul gâtului. Aceste simptome nespecifice pot dura 2-3 zile înainte de apariția semnelor caracteristice bolii.

Caracteristicile umflării faciale: Semnul distinctiv al infecției cu virusul urlian este umflarea glandelor parotide, care determină aspectul caracteristic de „obraji de hamster”. Umflarea poate fi unilaterală inițial, dar frecvent devine bilaterală în decurs de câteva zile. Zona afectată este dureroasă la palpare și poate limita deschiderea gurii sau mestecatul.

Evoluția simptomelor: Manifestările clinice ale infecției cu virusul urlian urmează un pattern caracteristic. După simptomele inițiale nespecifice, umflarea glandelor parotide se dezvoltă treptat, atingând intensitatea maximă în 1-3 zile. Simptomele se remit de obicei spontan în decurs de 7-10 zile, dar pacientul rămâne contagios până la 5 zile după debutul parotitei.

Cazuri asimptomatice: Aproximativ o treime dintre persoanele infectate cu virusul urlian nu dezvoltă simptome evidente. Totuși, aceste persoane pot transmite virusul și contribui la răspândirea infecției în comunitate. Prezența cazurilor asimptomatice subliniază importanța măsurilor preventive și a vaccinării.

Complicații

Infecția cu virusul urlian poate determina complicații severe, în special la adolescenți și adulți. Riscul de complicații este mai mare la persoanele nevaccinate.

Complicații frecvente: Printre complicațiile des întâlnite se numără meningita virală, care apare la aproximativ 10% dintre pacienți și se manifestă prin dureri de cap severe și rigiditate a gâtului. La bărbați poate apărea orhita, o inflamație dureroasă a testiculelor care poate afecta fertilitatea. Alte complicații includ pancreatita, care provoacă dureri abdominale intense și probleme digestive, precum și inflamația ovarelor la femei.

Complicații rare: În cazuri excepționale, virusul urlian poate determina complicații neurologice severe precum encefalita, care afectează țesutul cerebral și poate cauza convulsii sau alterări ale stării de conștiență. Pierderea auzului, deși rară, poate fi permanentă și apare ca urmare a afectării nervului auditiv. Pancreatita severă poate duce la diabet, iar în cazuri foarte rare, pot apărea probleme cardiace precum miocardita sau pericardita.

Complicații în funcție de vârstă: La copiii mici, complicațiile sunt de obicei ușoare și se rezolvă spontan. În schimb, adolescenții și adulții prezintă un risc crescut de complicații severe precum meningita aseptică, orhita la bărbați sau ooforita la femei. Vârsta înaintată este asociată cu un risc mai mare de complicații neurologice și manifestări sistemice mai severe ale bolii.

Aspecte specifice de gen: La bărbații post-pubertari, orhita urliana poate afecta unul sau ambii testiculi, provocând durere severă, inflamație și, în cazuri rare, infertilitate. La femei, inflamația ovarelor poate cauza dureri pelvine acute și, ocazional, probleme de fertilitate. Aceste complicații specifice genului apar mai frecvent la persoanele care contractează virusul după pubertate.

Complicații în sarcină: Infecția cu virusul urlian în primul trimestru de sarcină poate crește riscul de avort spontan. Cu toate acestea, nu există dovezi clare că virusul cauzează malformații congenitale. Femeile însărcinate care contractează virusul necesită monitorizare atentă și îngrijire medicală specializată pentru a preveni potențialele complicații materne și fetale.

Diagnostic

Diagnosticul infecției cu virusul urlian se bazează pe combinația dintre tabloul clinic caracteristic, examinarea fizică și teste de laborator specifice. Confirmarea diagnosticului este esențială pentru inițierea măsurilor terapeutice adecvate și prevenirea răspândirii bolii.

Examinare fizică: Medicul evaluează prezența și gradul umflării glandelor parotide, care reprezintă semnul distinctiv al infecției cu virusul urlian. Examinarea include palparea atentă a zonei afectate pentru a determina consistența, sensibilitatea și extinderea tumefacției. De asemenea, sunt evaluate alte semne clinice precum febra, starea generală și prezența eventualelor complicații.

Analize de sânge: Testele serologice identifică prezența anticorpilor specifici împotriva virusului urlian. Anticorpii de tip IgM apar în primele zile ale bolii și indică o infecție activă, în timp ce anticorpii IgG reflectă o infecție anterioară sau imunizare prin vaccinare. Interpretarea rezultatelor trebuie corelată cu istoricul vaccinării și momentul apariției simptomelor.

Cultura virală: Această metodă implică recoltarea unei probe din salivă sau urină în primele zile ale bolii pentru izolarea virusului urlian. Proba este cultivată în laborator pe medii speciale, iar prezența virusului este confirmată prin tehnici specifice. Deși această metodă oferă rezultate precise, necesită timp mai îndelungat pentru obținerea rezultatelor.

Testarea prin reacția de polimerizare în lanț: Această metodă moleculară modernă detectează materialul genetic al virusului urlian în probe de salivă sau urină. Testul oferă rezultate rapide și foarte precise, fiind deosebit de util în cazurile atipice sau când diagnosticul clinic este incert. Sensibilitatea ridicată a metodei permite identificarea virusului chiar și în cantități mici.

Abordări terapeutice

Tratamentul infecției cu virusul urlian este în principal suportiv, având ca scop ameliorarea simptomelor și prevenirea complicațiilor. Nu există un tratament antiviral specific, iar boala se vindecă de obicei spontan în decurs de două săptămâni.

Odihnă și hidratare: Repausul la pat este esențial în perioada acută a bolii pentru a facilita recuperarea și a preveni răspândirea infecției. Hidratarea abundentă cu lichide precum apă, ceaiuri sau supe ajută la prevenirea deshidratării și contribuie la eliminarea toxinelor. Pacienții trebuie să evite alimentele acide sau condimentate care pot stimula secreția salivară și agrava disconfortul la nivelul glandelor parotide.

Controlul durerii: Medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene precum ibuprofenul sau paracetamolul sunt recomandate pentru reducerea durerii și a febrei. Aplicarea locală a compreselor calde sau reci pe zona glandelor parotide umflate poate oferi ameliorare suplimentară. Dozele și frecvența administrării medicamentelor trebuie ajustate în funcție de intensitatea simptomelor și recomandările medicului.

Controlul febrei: Febra asociată infecției cu virusul urlian trebuie monitorizată și tratată pentru a preveni deshidratarea și disconfortul. Medicamentele antipiretice sunt administrate la intervale regulate, iar temperatura corporală trebuie verificată periodic. Măsurile fizice de reducere a febrei, precum băile cu apă călduță sau împachetările umede, pot completa tratamentul medicamentos.

Metode de îngrijire suportivă: Îngrijirea suportivă în infecția cu virusul urlian include utilizarea compreselor calde sau reci pe glandele parotide pentru ameliorarea durerii și disconfortului. Alimentația trebuie adaptată pentru a include alimente moi și lichide, evitând alimentele acide care stimulează secreția salivară. Pacienții trebuie să mențină o igienă orală riguroasă și să evite activitățile care necesită efort fizic intens în perioada acută a bolii.

Metode de prevenire

Prevenirea infecției cu virusul urlian se bazează pe două strategii principale: imunizarea activă prin vaccinare și implementarea măsurilor de izolare pentru limitarea transmiterii virusului în comunitate.

Vaccinarea împotriva rujeolei, oreionului și rubeolei

Programul de vaccinare: Schema standard de imunizare include două doze de vaccin administrate la vârste specifice. Prima doză se administrează la copii între 12 și 15 luni, iar a doua doză între 4 și 6 ani. Pentru persoanele care nu au fost vaccinate în copilărie, vaccinarea poate fi efectuată și la vârsta adultă, cu respectarea unui interval minim de 28 de zile între cele două doze.

Eficacitatea vaccinului: Vaccinul oferă o protecție de aproximativ 88% după administrarea celor două doze recomandate. Deși există posibilitatea apariției bolii și la persoanele vaccinate, acestea dezvoltă forme mai ușoare și au un risc mai scăzut de complicații. Imunitatea conferită de vaccin este considerată a fi de lungă durată, protejând persoana pe tot parcursul vieții.

Necesitatea dozelor de rapel: În situații speciale, precum focare epidemice sau expunere crescută la virus, poate fi recomandată o a treia doză de vaccin. Această doză suplimentară este indicată în special pentru persoanele cu risc crescut, cum ar fi studenții din campusurile universitare sau personalul medical. Decizia administrării unei doze de rapel se ia în funcție de contextul epidemiologic și factorii individuali de risc.

Protocoale de izolare

Durata necesară: Perioada de izolare pentru pacienții cu infecție cu virusul urlian trebuie menținută minimum 5 zile de la debutul umflării glandelor parotide. În cazul persoanelor cu sistem imunitar compromis sau cu complicații, perioada de izolare poate fi prelungită conform recomandărilor medicului. Monitorizarea simptomelor și evaluarea medicală sunt esențiale pentru stabilirea momentului încetării izolării.

Măsuri preventive: Prevenirea răspândirii virusului include spălarea frecventă a mâinilor cu apă și săpun, dezinfectarea suprafețelor contaminate și utilizarea măștilor faciale de către persoanele infectate când contactul cu alții nu poate fi evitat. Obiectele personale nu trebuie împărtășite cu alte persoane, iar spațiile comune trebuie ventilate regulat.

Restricții de contact: Persoanele infectate trebuie să evite contactul direct cu alte persoane, în special cu cele nevaccinate, gravide sau imunocompromise. Participarea la activități sociale, școală sau locul de muncă este interzisă pe durata perioadei de contagiozitate. Contactul cu membrii familiei trebuie limitat și trebuie respectate măsurile de igienă strictă în gospodărie.