Boala se manifestă prin febră, frisoane și alte simptome severe care necesită tratament medical de urgență. Deși malaria nu este contagioasă în sensul clasic al termenului, gravitatea sa și potențialul letal impun măsuri stricte de prevenție, mai ales în zonele endemice.
Metode primare de transmitere (prin țânțari)
Transmiterea malariei se realizează în principal prin intermediul țânțarilor, aceștia fiind vectorii principali ai bolii. Procesul implică un ciclu complex de dezvoltare a parazitului atât în organismul uman, cât și în cel al țânțarului.
Rolul țânțarilor femele Anopheles: Doar țânțarii femele din specia Anopheles pot transmite malaria, deoarece acestea au nevoie de sânge pentru a-și hrăni ouăle. În timpul hrănirii cu sânge de la o persoană infectată, țânțarul preia paraziții malariei. Acești paraziți se dezvoltă în organismul țânțarului timp de 10-14 zile, după care pot fi transmiși unui nou gazdă uman prin intermediul unei alte înțepături.
Ciclul de transmitere: Procesul de transmitere începe când țânțarul infectat înțeapă o persoană sănătoasă. Paraziții pătrund în sânge sub formă de sporozoiți și călătoresc rapid către ficat. În ficat, aceștia se multiplică și se transformă în merozoiți, care ulterior infectează globulele roșii din sânge. Acest ciclu complex de dezvoltare și multiplicare permite perpetuarea infecției în populația umană.
Timpul de la înțepătură la infecție: După înțepătura țânțarului infectat, simptomele malariei apar de obicei în 10-15 zile. Acest interval poate varia în funcție de specia de Plasmodium implicată și de sistemul imunitar al persoanei infectate. În cazul unor specii precum Plasmodium vivax, paraziții pot rămâne dormanți în ficat luni sau chiar ani înainte de a cauza simptome.
Metode secundare de transmitere
Pe lângă transmiterea prin țânțari, malaria poate fi transmisă și prin alte căi, toate implicând contactul direct cu sângele infectat. Aceste cazuri sunt mai rare dar pot avea consecințe la fel de grave.
Transfuzii de sânge: Transmiterea malariei prin transfuzii de sânge reprezintă un risc semnificativ în zonele endemice. Sângele donatorilor trebuie testat riguros pentru prezența paraziților malariei înainte de transfuzie. Paraziții pot supraviețui în sângele stocat la temperaturi scăzute timp de săptămâni întregi, făcând esențială screeningul atent al donatorilor și testarea sângelui.
Transplant de organe: Transmiterea malariei poate avea loc în timpul transplantului de organe, în special când donatorul provine dintr-o zonă endemică sau a călătorit recent într-o astfel de zonă. Organele transplantate pot conține paraziți ai malariei care ulterior infectează recipientul, necesitând protocoale stricte de screening pentru donatori.
Ace contaminate: Utilizarea acelor și seringilor contaminate poate duce la transmiterea malariei prin contact direct cu sângele infectat. Acest lucru poate apărea în contextul consumului de droguri injectabile sau în medii medicale unde nu se respectă protocoalele de sterilizare și siguranță.
Transmiterea de la mamă la făt: Malaria poate fi transmisă de la mamă la făt în timpul sarcinii sau la naștere, fenomen cunoscut ca malarie congenitală. Această formă de transmitere poate avea consecințe grave atât pentru mamă cât și pentru făt, putând cauza anemie severă, naștere prematură sau greutate mică la naștere.
Metode netransmisibile
Înțelegerea modurilor în care malaria nu se poate transmite este la fel de importantă pentru educația publică și prevenirea panicii nejustificate în comunitățile afectate.
Contact direct între persoane: Malaria nu se transmite prin contact fizic direct între persoane, precum îmbrățișări, săruturi sau folosirea în comun a obiectelor personale. Paraziții malariei nu pot supraviețui în afara sângelui și nu pot penetra pielea intactă.
Contact fizic ocazional: Activitățile zilnice normale, precum strângerea mâinilor, atingerea suprafețelor comune sau utilizarea acelorași facilități, nu prezintă niciun risc de transmitere a malariei. Paraziții nu pot supraviețui în mediul extern și nu se pot transmite prin contact casual.
Contact sexual: Malaria nu se transmite prin contact sexual între parteneri. Paraziții malariei nu sunt prezenți în fluidele sexuale și nu pot supraviețui în afara sângelui. Chiar și în cazul în care unul dintre parteneri este infectat cu malarie, boala nu poate fi transmisă prin contact intim sau prin schimbul de fluide corporale în timpul actului sexual.
Transmiterea prin alimente sau apă: Malaria nu se poate transmite prin consumul de alimente sau apă contaminate. Paraziții care cauzează malaria nu pot supraviețui în sistemul digestiv și nu se pot înmulți în alimente sau apă. Chiar dacă apa stătută poate fi un loc propice pentru înmulțirea țânțarilor, consumul acesteia nu duce direct la infectarea cu malarie.
Prevenirea transmiterii
Prevenirea malariei se bazează pe o combinație de măsuri protective care vizează reducerea expunerii la țânțarii infectați și întreruperea ciclului de transmitere a bolii. Implementarea corectă a acestor măsuri poate reduce semnificativ riscul de infecție.
Prevenirea înțepăturilor de țânțar: Reducerea expunerii la țânțari reprezintă prima linie de apărare împotriva malariei. Aceasta include eliminarea apelor stătute din jurul locuinței, unde țânțarii se pot înmulți, utilizarea plaselor pentru ferestre și uși, precum și evitarea activităților în aer liber în perioadele când țânțarii sunt cei mai activi, în special la răsărit și apus.
Îmbrăcăminte protectoare: Purtarea hainelor adecvate reprezintă o barieră fizică eficientă împotriva înțepăturilor de țânțar. Hainele lungi, de culori deschise, care acoperă majoritatea corpului, sunt recomandate în special în zonele cu risc crescut. Materialele dense oferă o protecție mai bună, iar strângerea manșetelor și a gleznelor poate preveni pătrunderea țânțarilor sub haine.
Substanțe repelente: Utilizarea substanțelor repelente reprezintă o metodă esențială de protecție împotriva țânțarilor. Produsele care conțin DEET, icaridină sau IR3535 oferă cea mai bună protecție când sunt aplicate corect pe pielea expusă. Durata de acțiune variază în funcție de concentrația substanței active și de condițiile de mediu.
Plase pentru pat: Utilizarea plaselor pentru pat tratate cu insecticid oferă o protecție crucială în timpul somnului, când oamenii sunt cei mai vulnerabili la înțepăturile de țânțar. Plasele trebuie să fie intacte, bine fixate și să acopere complet zona de dormit. Tratamentul periodic cu insecticid prelungește eficacitatea acestora și sporește nivelul de protecție.
Medicamentele preventive: Profilaxia medicamentoasă împotriva malariei reprezintă o măsură esențială pentru persoanele care călătoresc în zone endemice. Medicamentele antimalarice preventive, precum atovaquona-proguanil, doxiciclina sau mefloquina, trebuie administrate înainte, în timpul și după călătorie, conform prescripției medicului specialist. Alegerea medicamentului depinde de zona geografică vizitată, durata călătoriei, starea de sănătate a persoanei și potențialele interacțiuni cu alte medicamente. Este crucial ca administrarea să înceapă cu cel puțin o săptămână înainte de călătorie și să continue până la patru săptămâni după părăsirea zonei cu risc.