Fractura de maleola: tipuri, simptome, tratament si recuperare

Severitatea acestor fracturi variază de la simple fisuri până la fracturi complexe ce necesită intervenție chirurgicală. Diagnosticul și tratamentul corect sunt esențiale pentru prevenirea complicațiilor și asigurarea unei recuperări complete.

Structura anatomică a maleolelor

Maleolele formează o structură complexă care oferă stabilitate articulației gleznei și servesc ca punct de inserție pentru numeroase ligamente și tendoane. Această arhitectură anatomică permite mișcările controlate ale piciorului și asigură suportul necesar în timpul mersului și altor activități fizice.

Maleola medială: Această proeminență osoasă este formată din partea distală a tibiei și se află pe partea interioară a gleznei. Are o formă piramidală și prezintă o suprafață articulară netedă care se articulează cu talusul. Maleola medială servește ca punct de inserție pentru ligamentul deltoid, care este esențial pentru stabilitatea medială a gleznei.

Maleola laterală: Situată pe partea exterioară a gleznei, maleola laterală reprezintă extremitatea distală a fibulei. Are o formă triunghiulară și se extinde mai jos decât maleola medială. Această structură anatomică oferă inserție pentru ligamentele colaterale laterale și joacă un rol crucial în stabilitatea laterală a articulației gleznei.

Maleola posterioară: Această componentă este localizată în partea posterioară a tibiei distale și participă la formarea suprafeței articulare posterioare a gleznei. Maleola posterioară are un rol important în stabilizarea părții posterioare a articulației și în prevenirea deplasării excesive a talusului spre posterior.

Ligamente și tendoane asociate: Complexul ligamentar al maleolelor include ligamentul deltoid pe partea medială și ligamentele colaterale laterale. Tendoanele principale care trec pe lângă maleole includ tendonul tibial posterior și tendoanele mușchilor peronieri. Aceste structuri anatomice formează împreună un sistem integrat care asigură stabilitatea și mobilitatea controlată a gleznei.

Tipuri de fracturi maleolare

Fracturile maleolare reprezintă o categorie distinctă de leziuni ale gleznei, variind în complexitate și severitate. Acestea pot afecta una sau mai multe componente ale complexului maleolar, necesitând abordări terapeutice diferite în funcție de tipul și gravitatea leziunii.

Fracturi unimaleolare

Acest tip de fractură afectează o singură maleolă, cel mai frecvent maleola laterală. Mecanismul de producere implică adesea o mișcare de inversie sau eversie forțată a piciorului. Stabilitatea articulației gleznei poate fi păstrată dacă ligamentele rămân intacte, permițând în multe cazuri un tratament conservator.

Fracturi bimaleolare

Reprezintă leziuni mai severe care implică fracturarea simultană a două maleole, de obicei maleola medială și laterală. Aceste fracturi sunt frecvent însoțite de instabilitate articulară semnificativă și necesită adesea intervenție chirurgicală pentru restabilirea alinierii anatomice corecte și a stabilității gleznei.

Fracturi trimaleolare

Acest tip de fractură implică toate cele trei maleole și reprezintă forma cea mai severă de fractură maleolară. Stabilitatea articulației este sever compromisă, iar tratamentul chirurgical este aproape întotdeauna necesar pentru restabilirea anatomiei normale și a funcției articulare.

Tipare comune de fractură

Clasificarea Weber Tip A: Acest tip de fractură implică o leziune a maleolei laterale situată sub nivelul sindemozei tibio-fibulare. Fracturile de tip A sunt considerate stabile și au un prognostic favorabil. Mecanismul de producere implică de obicei o rotație internă a piciorului combinată cu o mișcare de adducție. Tratamentul poate fi conservator în cazurile în care nu există deplasare semnificativă.

Clasificarea Weber Tip B: Aceste fracturi se produc la nivelul sindemozei tibio-fibulare și sunt caracterizate printr-o linie de fractură oblică. Stabilitatea articulației poate fi compromisă, iar evaluarea integrității ligamentare este esențială pentru planificarea tratamentului. Fracturile de tip B necesită o evaluare atentă a stabilității sindemozei și pot necesita fixare chirurgicală pentru restabilirea relațiilor anatomice normale.

Clasificarea Weber Tip C: Acest tip de fractură se produce deasupra nivelului sindemozei tibio-fibulare și implică adesea ruperea completă a ligamentelor sindemoziale. Fracturile de tip C sunt cele mai instabile și necesită aproape întotdeauna intervenție chirurgicală pentru restabilirea alinierii anatomice și a stabilității articulare. Vindecarea acestor fracturi necesită o perioadă mai lungă de recuperare comparativ cu celelalte tipuri.

Semne și simptome

Manifestările clinice ale fracturilor maleolare variază în funcție de severitatea și localizarea leziunii, putând include durere intensă, tumefiere locală și limitarea funcției articulare. Aceste simptome apar de obicei imediat după traumatism și pot persista pentru o perioadă îndelungată.

Durere și sensibilitate: Durerea în cazul fracturilor maleolare este intensă și localizată în zona gleznei, fiind exacerbată la palpare și în timpul încercării de mobilizare a articulației. Sensibilitatea este mai pronunțată în regiunea maleolei afectate și poate iradia către zonele adiacente ale piciorului. Intensitatea durerii variază în funcție de severitatea fracturii și gradul de deplasare a fragmentelor osoase.

Tumefiere și echimoză: Tumefacția apare rapid după producerea fracturii și poate deveni foarte pronunțată în primele 24-48 de ore. Zona afectată prezintă echimoze extensive care se pot extinde către picior și gambă. Aspectul și distribuția echimozelor oferă indicii importante despre mecanismul traumatic și severitatea leziunii.

Dificultăți la mers: Pacienții cu fracturi maleolare prezintă imposibilitatea sau dificultatea majoră de a merge și de a pune greutate pe piciorul afectat. Încercarea de sprijin provoacă durere intensă și instabilitate articulară. Mersul devine șchiopătat sau imposibil, necesitând utilizarea unor mijloace auxiliare de deplasare.

Deformare vizibilă: Deformarea gleznei poate fi evidentă în cazul fracturilor deplasate, manifestându-se prin modificarea conturului normal al articulației și poziționarea anormală a piciorului. Aspectul deformat al gleznei poate fi însoțit de asimetrie comparativ cu partea contralaterală și modificări ale alinierii anatomice normale.

Limitarea mișcărilor: Mobilitatea articulației gleznei este sever afectată în cazul fracturilor maleolare. Mișcările de flexie dorsală, flexie plantară și rotație sunt limitate atât de durere cât și de prezența fragmentelor osoase deplasate. Această limitare persistă până la vindecarea fracturii și necesită recuperare specifică pentru restabilirea amplitudinii normale de mișcare.

Opțiuni de tratament

Tratamentul fracturilor maleolare necesită o abordare individualizată, bazată pe tipul și severitatea fracturii, stabilitatea articulației și starea generală a pacientului. Obiectivul principal este restabilirea anatomiei și funcției normale a gleznei.

Tratament conservator

Fracturile stabile și nedeplasate pot fi tratate conservator prin imobilizare și limitarea activității fizice. Această abordare include aplicarea unei atele sau a unui aparat gipsat pentru protejarea gleznei și facilitarea procesului de vindecare osoasă. Perioada de imobilizare variază între 6 și 8 săptămâni, fiind urmată de un program gradual de recuperare funcțională.

Managementul durerii

Controlul durerii reprezintă o componentă esențială în tratamentul fracturilor maleolare. Strategia terapeutică include administrarea de analgezice antiinflamatoare nesteroidiene, aplicarea locală de gheață și menținerea membrului afectat în poziție elevată. Medicația este ajustată în funcție de intensitatea durerii și răspunsul individual al pacientului.

Metode de imobilizare

Imobilizarea corectă a gleznei este fundamentală pentru vindecarea optimă a fracturii. Aceasta poate fi realizată prin diverse mijloace, de la atele prefabricate până la aparate gipsate circulare. Alegerea metodei de imobilizare depinde de stabilitatea fracturii și de faza de tratament, fiind necesară ajustarea periodică pentru a preveni complicațiile și a optimiza rezultatul terapeutic.

Intervenții chirurgicale

Fixare internă: Această tehnică chirurgicală implică utilizarea de plăci metalice, șuruburi și broșe pentru stabilizarea fragmentelor osoase în poziție anatomică. Procedura se realizează prin abord chirurgical specific, cu expunerea zonei fracturate și reducerea exactă a fragmentelor. Fixarea internă permite mobilizarea precoce a articulației și reduce riscul de artroză post-traumatică.

Fixare externă: Această metodă chirurgicală este utilizată în cazurile de fracturi deschise sau când țesuturile moi prezintă leziuni extensive. Sistemul de fixare externă constă în tije metalice fixate în os și conectate la un cadru extern rigid. Această tehnică permite accesul facil pentru îngrijirea plăgilor și reduce riscul de infecție în cazurile complicate.

Îngrijirea post-operatorie: Perioada imediat următoare intervenției chirurgicale necesită monitorizare atentă pentru prevenirea complicațiilor. Pansamentele trebuie schimbate regulat, iar zona operată trebuie menținută curată și uscată. Administrarea antibioticelor profilactice și medicației anticoagulante este esențială pentru prevenirea infecțiilor și a complicațiilor tromboembolice.

Recuperare și reabilitare

Procesul de recuperare după o fractură maleolară necesită o abordare structurată și progresivă, cu accent pe restabilirea mobilității și funcției normale a gleznei. Succesul recuperării depinde de severitatea fracturii și de aderența la programul terapeutic recomandat.

Perioada estimată de recuperare: Vindecarea completă a unei fracturi maleolare durează în medie între 12 și 16 săptămâni, perioada variind în funcție de tipul fracturii și metoda de tratament aleasă. Primele șase săptămâni sunt dedicate consolidării osoase, urmând apoi o perioadă de reabilitare activă pentru restabilirea mobilității și forței musculare. Pacientul trebuie informat că recuperarea completă poate dura până la șase luni.

Terapie fizică: Programul de fizioterapie începe imediat după îndepărtarea imobilizării și progresează gradual în intensitate. Exercițiile inițiale se concentrează pe mobilizarea articulației și întinderi ușoare, avansând către exerciții de întărire musculară și antrenament proprioceptiv. Tehnicile de terapie manuală și aplicațiile fizicale ajută la reducerea edemului și ameliorarea durerii.

Reluarea activităților: Revenirea la activitățile zilnice normale trebuie făcută progresiv, începând cu exerciții simple de mers și avansând către activități mai solicitante. Activitățile profesionale sedentare pot fi reluate după 6-8 săptămâni, în timp ce activitățile fizice intense și sportul necesită o perioadă mai lungă de recuperare, de obicei 4-6 luni.

Prognostic pe termen lung: Majoritatea pacienților cu fracturi maleolare tratate corespunzător se recuperează complet și revin la nivelul anterior de activitate. Factorii care influențează prognosticul includ severitatea inițială a fracturii, calitatea reducerii anatomice și aderența la programul de recuperare. Există totuși un risc de dezvoltare a artrozei post-traumatice, mai ales în cazul fracturilor complexe sau al celor cu reducere anatomică imperfectă.