Testul se desfășoară într-o cabină izolată fonic, unde pacientul este expus la diverse sunete, iar răspunsurile sale sunt înregistrate și analizate pentru a determina pragul auditiv și tipul eventualei hipoacuzii. Rezultatele audiogramei permit specialiștilor să identifice natura exactă a deficienței auditive, fie că este vorba despre o hipoacuzie de transmisie, neurosenzorială sau mixtă. Această evaluare complexă stă la baza recomandărilor pentru dispozitive auditive sau alte intervenții terapeutice necesare.
Componentele audiogramei
Audiograma utilizează un sistem standardizat de măsurare și reprezentare grafică pentru a evalua cu precizie capacitatea auditivă. Acest instrument complex combină mai multe elemente esențiale pentru o evaluare completă a auzului, permițând specialiștilor să obțină o imagine detaliată a funcției auditive.
Măsurătorile frecvenței: Frecvența sunetelor testate în cadrul audiogramei variază de la tonuri joase la cele înalte, cuprinzând intervalul între 125 și 8000 Hertzi. Acest spectru acoperă frecvențele esențiale pentru percepția vorbirii și a sunetelor din mediul înconjurător. Testarea începe de obicei cu frecvențele medii, continuând apoi cu cele înalte și joase, pentru a determina pragul auditiv la fiecare nivel în parte.
Scala intensității: Intensitatea sunetelor este măsurată în decibeli, variind de la foarte slabe (0 decibeli) până la foarte puternice (120 decibeli). Această scală permite evaluarea precisă a celui mai slab sunet pe care pacientul îl poate auzi la fiecare frecvență testată. Rezultatele sunt reprezentate grafic, cu intensitățile mai mici situate în partea superioară a graficului și cele mai mari în partea inferioară.
Simbolurile și marcajele audiogramei: Rezultatele testării sunt notate pe grafic folosind simboluri standardizate pentru fiecare ureche. Urechea dreaptă este reprezentată prin cercuri roșii, iar cea stângă prin X-uri albastre. Aceste marcaje indică pragul auditiv la fiecare frecvență testată, oferind o imagine clară a configurației pierderii de auz pentru fiecare ureche în parte.
Tiparele de recunoaștere a vorbirii: Evaluarea include teste specifice pentru înțelegerea vorbirii la diferite intensități. Acest aspect este crucial pentru determinarea impactului pierderii de auz asupra comunicării zilnice. Rezultatele arată capacitatea pacientului de a discrimina și înțelege cuvintele în condiții diferite de ascultare.
Tipuri de teste audiometrice
Evaluarea audiologică completă include diverse tipuri de teste specializate, fiecare oferind informații specifice despre funcția auditivă și contribuind la stabilirea unui diagnostic precis.
Testarea tonului pur
Această metodă fundamentală implică prezentarea unor sunete pure la diferite frecvențe și intensități. Pacientul semnalează momentul în care percepe sunetul, permițând determinarea pragului auditiv pentru fiecare frecvență testată. Rezultatele oferă o imagine detaliată a sensibilității auditive la diferite tonuri.
Testarea vorbirii
Această evaluare măsoară capacitatea pacientului de a înțelege și reproduce cuvinte la diferite niveluri de intensitate. Testul include atât cuvinte simple, cât și propoziții complexe, oferind informații despre procesarea limbajului și inteligibilitatea vorbirii în situații reale de comunicare.
Timpanometria
Acest test evaluează funcționarea urechii medii prin măsurarea mișcării timpanului în răspuns la modificările de presiune. Rezultatele ajută la identificarea problemelor precum acumularea de lichid în urechea medie sau perforațiile timpanice.
Teste specializate
Răspunsul auditiv al trunchiului cerebral: Această metodă măsoară activitatea electrică a căii auditive de la nivelul nervului auditiv până la creier. Electrozi speciali înregistrează răspunsurile nervoase la stimuli sonori, oferind informații despre funcționarea sistemului auditiv central.
Emisiile otoacustice: Acest test evaluează funcționarea celulelor ciliate externe din cohlee. Un microfon miniatural înregistrează sunetele produse spontan de urechea internă sau ca răspuns la stimuli sonori, indicând starea de sănătate a cohleei.
Procesul de testare
Audiograma necesită un protocol standardizat de testare pentru obținerea unor rezultate precise și relevante clinic. Procedura implică mai multe etape distincte, de la pregătirea pacientului până la înregistrarea și interpretarea rezultatelor, toate desfășurându-se într-un mediu special amenajat.
Cerințe pre-test: Pacientul trebuie să evite expunerea la zgomote puternice cu cel puțin 24 de ore înainte de test pentru a preveni oboseala auditivă temporară. Conductul auditiv extern trebuie să fie liber de cerumen sau alte obstacole care ar putea afecta rezultatele testării. Este necesară îndepărtarea ochelarilor, cerceilor sau altor accesorii care ar putea interfera cu poziționarea corectă a căștilor de testare.
Mediul de testare: Testarea audiometrică se realizează într-o cabină insonoră special concepută, care izolează pacientul de zgomotele externe. Cabina trebuie să respecte standardele internaționale privind nivelul maxim admis de zgomot ambiental. Echipamentul de testare, inclusiv audiometrul și căștile, trebuie să fie calibrat periodic pentru asigurarea acurateței măsurătorilor.
Instrucțiuni pentru pacient: Audiologul explică pacientului procedura de testare într-un mod clar și concis. Pacientul este instruit să semnaleze de fiecare dată când aude un sunet, indiferent de intensitatea acestuia. Este important ca pacientul să înțeleagă că trebuie să răspundă chiar și la cele mai slabe sunete percepute și să mențină o poziție confortabilă pe tot parcursul testării.
Metode de răspuns: Pacientul poate semnala perceperea sunetelor prin diverse modalități standardizate. Cea mai comună metodă este apăsarea unui buton, dar pot fi acceptate și alte forme de răspuns precum ridicarea mâinii sau a unui deget. Metoda de răspuns trebuie să fie confortabilă pentru pacient și să permită înregistrarea precisă a momentului în care sunetul este perceput.
Durata testului: O audiogramă completă durează în medie între 30 și 45 de minute, incluzând toate componentele necesare pentru o evaluare cuprinzătoare. Durata poate varia în funcție de complexitatea testării, capacitatea de concentrare a pacientului și necesitatea unor teste suplimentare. Pauzele sunt permise dacă pacientul manifestă semne de oboseală sau scăderea atenției.
Interpretarea rezultatelor testului
Rezultatele audiogramei oferă informații detaliate despre capacitatea auditivă a pacientului, permițând identificarea tipului și gradului de hipoacuzie. Interpretarea corectă a acestor rezultate este esențială pentru stabilirea diagnosticului și planificarea intervenției terapeutice adecvate.
Intervalul normal de auz
Auzul normal este definit prin capacitatea de a percepe sunete cu intensități între 0 și 20 decibeli la toate frecvențele testate. În acest interval, o persoană poate auzi și înțelege cu ușurință conversațiile normale, muzica și sunetele ambientale. Rezultatele în această zonă indică o funcționare optimă a întregului sistem auditiv.
Hipoacuzia ușoară
Acest nivel de pierdere auditivă se manifestă prin dificultăți în perceperea sunetelor cu intensități între 20 și 40 decibeli. Persoanele afectate pot avea probleme în înțelegerea vorbirii în medii zgomotoase sau a șoaptelor. Impactul asupra vieții cotidiene este relativ redus, dar poate necesita atenție sporită în anumite situații de comunicare.
Hipoacuzia moderată
Caracterizată prin dificultăți în perceperea sunetelor între 40 și 70 decibeli, această formă afectează semnificativ capacitatea de comunicare. Persoanele cu hipoacuzie moderată au nevoie frecvent de repetarea conversațiilor și pot beneficia de utilizarea aparatelor auditive pentru îmbunătățirea calității vieții și facilitarea interacțiunilor sociale.
Hipoacuzia severă
Această formă implică imposibilitatea perceperii sunetelor sub 70 decibeli, afectând major capacitatea de comunicare verbală. Persoanele cu hipoacuzie severă nu pot participa la conversații fără ajutorul dispozitivelor de amplificare auditivă sau al altor metode de comunicare adaptate. Intervenția audiologică promptă este esențială pentru prevenirea izolării sociale și menținerea abilităților de comunicare.
Tipare auditive
Hipoacuzia de transmisie: Această formă de pierdere auditivă apare când sunetele nu pot ajunge eficient la urechea internă din cauza unor probleme la nivelul urechii externe sau medii. Cauzele frecvente includ acumularea excesivă de cerumen, perforații ale timpanului sau otită medie cu efuziune. Testele specifice arată o diferență semnificativă între conducerea aeriană și cea osoasă, cu rezultate mai bune la conducerea osoasă. Această formă de hipoacuzie poate fi adesea tratată prin intervenții medicale sau chirurgicale, cu șanse bune de recuperare a auzului.
Hipoacuzia neurosenzorială: Această formă de pierdere auditivă rezultă din deteriorarea celulelor senzoriale din cohlee sau a nervului auditiv. Cauzele pot include expunerea prelungită la zgomot intens, procesul natural de îmbătrânire, traumatisme craniene sau diverse afecțiuni medicale. Testele audiometrice arată o scădere similară atât în conducerea aeriană, cât și în cea osoasă. Tratamentul se concentrează pe reabilitarea auditivă prin proteze auditive sau implanturi cohleare, deoarece deteriorarea este adesea permanentă.
Hipoacuzia mixtă: Această formă combină caracteristicile hipoacuziei de transmisie cu cele ale hipoacuziei neurosenzoriale, afectând atât structurile urechii externe sau medii, cât și urechea internă sau nervul auditiv. Audiograma evidențiază atât un deficit în conducerea aeriană, cât și în cea osoasă, cu o diferență semnificativă între cele două. Abordarea terapeutică necesită o combinație de tratamente, vizând atât componenta de transmisie, cât și cea neurosenzorială, pentru optimizarea funcției auditive reziduale.