Tratament pentru esofag inflamat: abordari personalizate si sigure 

Procedurile chirurgicale precum fundoplicatura sau dilatarea esofagiană sunt rezervate cazurilor severe sau complicațiilor. Modificările stilului de viață, inclusiv ajustarea poziției de dormit, evitarea alimentelor declanșatoare și gestionarea greutății corporale, sunt fundamentale pentru controlul pe termen lung al bolii. Tratamentul prompt și adecvat previne complicații precum stricturile esofagiene, ulcerațiile sau esofagul Barrett.

Tipuri de Esofagită și Tratamentele Specifice

Esofagita poate avea multiple cauze, fiecare tip necesitând o abordare terapeutică diferită. Tratamentul trebuie adaptat în funcție de mecanismul patogenic specific și de severitatea manifestărilor clinice.

Tratamentul Esofagitei de Reflux: Această formă de esofagită, cauzată de refluarea acidului gastric în esofag, necesită o abordare complexă. Medicamentele de primă linie includ inhibitorii pompei de protoni (IPP) precum omeprazol, esomeprazol sau pantoprazol, care reduc semnificativ producția de acid gastric. Blocantele receptorilor H-2 (ranitidină, famotidină) pot fi utilizate ca alternativă sau în combinație cu IPP. Antiacidele oferă ameliorare rapidă a simptomelor, dar efectul lor este temporar. În cazurile refractare la tratamentul medicamentos, intervenția chirurgicală de tip fundoplicatură poate fi necesară pentru a întări sfincterul esofagian inferior și a preveni refluxul acid.

Tratamentul Esofagitei Eozinofilice: Această afecțiune alergică necesită o abordare diferită. Steroizii topici precum budesonida sau fluticazona, administrați sub formă de soluție care se înghite, reprezintă tratamentul de bază, reducând inflamația și numărul de eozinofile din mucoasa esofagiană. Inhibitorii pompei de protoni pot fi eficienți în unele cazuri. Dieta joacă un rol crucial – eliminarea alergenilor alimentari identificați prin teste specifice sau prin diete de eliminare este adesea necesară. În cazurile severe sau refractare, anticorpii monoclonali precum dupilumab pot fi utilizați pentru a bloca mecanismele imunologice implicate în inflamație.

Tratamentul Esofagitei Induse de Medicamente: Această formă apare când anumite medicamente (antiinflamatoare nesteroidiene, bisfosfonați, antibiotice) irită direct mucoasa esofagului. Principala măsură terapeutică constă în întreruperea sau înlocuirea medicamentului cauzal. Dacă acest lucru nu este posibil, se recomandă administrarea medicamentului în formă lichidă sau cu un pahar mare de apă, în poziție verticală, evitând culcarea timp de cel puțin 30 de minute după administrare. Medicamentele care protejează mucoasa esofagiană, precum sucralfatul, pot fi utile în perioada de vindecare.

Tratamentul Esofagitei Infecțioase: Această formă este cauzată de infecții virale, bacteriene sau fungice, fiind mai frecventă la persoanele imunocompromise. Tratamentul vizează agentul patogen specific: antivirale pentru infecțiile cu herpes sau citomegalovirus, antifungice pentru candidoză, antibiotice pentru infecțiile bacteriene. Fluconazolul este frecvent utilizat pentru esofagita candidozică, aciclovirul pentru cea herpetică. Tratamentul bolii de bază care compromite sistemul imunitar este esențial pentru prevenirea recidivelor. Hidratarea adecvată și nutriția parenterală pot fi necesare temporar în cazurile severe.

Medicamente pentru Tratarea Esofagitei

Farmacoterapia reprezintă componenta centrală în managementul majorității formelor de esofagită, având ca obiective reducerea inflamației, controlul acidității și ameliorarea simptomelor.

Antiacide: Aceste medicamente acționează rapid prin neutralizarea acidului gastric deja prezent în stomac și esofag. Compușii pe bază de aluminiu, magneziu sau calciu oferă ameliorare promptă a simptomelor, dar efectul lor este de scurtă durată, necesitând administrări frecvente. Antiacidele sunt utile pentru controlul episoadelor acute de pirozis, însă nu vindecă leziunile esofagiene și nu previn refluxul. Ele pot fi utilizate ca terapie adjuvantă alături de medicamentele care reduc secreția acidă sau ca tratament la nevoie pentru simptome ocazionale.

Blocante ale Receptorilor H-2: Aceste medicamente (ranitidină, famotidină, cimetidină) reduc producția de acid gastric prin blocarea receptorilor histaminici de tip 2 de la nivelul celulelor parietale gastrice. Efectul lor apare în 30-60 de minute și durează 6-12 ore, fiind mai susținut decât cel al antiacidelor. Sunt eficiente pentru controlul simptomelor ușoare până la moderate ale esofagitei de reflux și pot fi utilizate preventiv înainte de mesele care ar putea declanșa simptomele. Toleranța la aceste medicamente poate apărea după utilizare îndelungată, diminuând eficacitatea.

Inhibitori ai Pompei de Protoni: Acești agenți (omeprazol, esomeprazol, pantoprazol, lansoprazol) reprezintă cea mai eficientă clasă de medicamente pentru reducerea acidității gastrice, blocând ireversibil pompa de protoni responsabilă de secreția acidului. Efectul lor este puternic și de lungă durată, permițând vindecarea leziunilor esofagiene în 4-8 săptămâni în majoritatea cazurilor. Sunt indicați în toate formele de esofagită de reflux, mai ales în cele moderate și severe, precum și ca terapie de primă linie în esofagita eozinofilică. Administrarea optimă este cu 30-60 minute înainte de masă pentru eficacitate maximă.

Steroizi: În esofagita eozinofilică, steroizii topici precum budesonida sau fluticazona sunt esențiali pentru reducerea inflamației și a numărului de eozinofile din mucoasa esofagiană. Aceștia sunt administrați sub formă de soluție care se înghite (budesonidă) sau spray care se pulverizează în gură și apoi se înghite (fluticazonă), permițând contactul direct cu mucoasa esofagiană. Această formă de administrare minimizează absorbția sistemică și efectele adverse asociate steroizilor. Tratamentul durează de obicei 6-8 săptămâni, dar poate fi necesar pe termen lung în cazurile cronice.

Anticorpi Monoclonali: Dupilumab, un anticorp monoclonal care blochează semnalizarea interleukinelor IL-4 și IL-13, a fost aprobat pentru tratamentul esofagitei eozinofilice moderate până la severe la adulți și adolescenți peste 12 ani. Acest medicament biologic acționează prin inhibarea căilor imunologice implicate în inflamația eozinofilică, reducând semnificativ numărul de eozinofile din esofag și ameliorând simptomele disfagiei. Se administrează subcutanat la intervale regulate și reprezintă o opțiune valoroasă pentru pacienții care nu răspund adecvat la tratamentele convenționale.

Medicamente pentru Întărirea Sfincterului: Agenții prokinetici precum metoclopramida sau domperidona pot fi utilizați pentru a îmbunătăți funcția sfincterului esofagian inferior și a accelera golirea gastrică, reducând astfel refluxul gastroesofagian. Aceste medicamente cresc tonusul sfincterului esofagian inferior și coordonează contracțiile esofagiene, facilitând tranzitul alimentelor spre stomac. Utilizarea lor este limitată de potențialele efecte adverse, în special cele neurologice în cazul metoclopramidei, și sunt rezervate cazurilor în care alte tratamente nu au fost suficient de eficiente.

Tratamente Procedurale și Chirurgicale

Intervențiile procedurale și chirurgicale sunt rezervate cazurilor de esofagită severă, refractară la tratamentul medicamentos, sau când apar complicații semnificative.

Dilatarea Esofagiană: Această procedură endoscopică este utilizată pentru tratamentul stricturilor esofagiene care pot apărea ca o complicație a esofagitei cronice. Medicul gastroenterolog introduce un endoscop până la nivelul stricturii și folosește baloane speciale sau dilatatoare cu diametru progresiv pentru a lărgi porțiunea îngustată a esofagului. Procedura poate fi efectuată în ambulatoriu sub sedare conștientă și poate necesita sesiuni repetate pentru a obține rezultate optime. Deși eficientă în ameliorarea disfagiei, dilatarea nu tratează cauza de bază a esofagitei și poate fi necesară repetarea ei periodică la pacienții cu tendință de formare a stricturilor.

Chirurgia de Fundoplicatură: Această intervenție chirurgicală reprezintă opțiunea terapeutică definitivă pentru esofagita de reflux severă, refractară la tratamentul medicamentos. Procedura implică înfășurarea părții superioare a stomacului (fundul gastric) în jurul joncțiunii esogastrice pentru a crea o valvă artificială care previne refluxul. Fundoplicatura Nissen (360°) este cea mai comună tehnică, dar există și variante parțiale precum fundoplicatura Toupet (270°) sau Dor (180°), care pot fi preferate în anumite situații. Intervenția poate fi realizată prin abord laparoscopic, minimizând traumatismul chirurgical și perioada de recuperare. Rezultatele sunt excelente în 85-90% din cazuri, cu ameliorarea semnificativă a simptomelor și reducerea necesarului de medicație.

Procedura LINX: Această tehnică chirurgicală inovatoare implică implantarea unui dispozitiv format dintr-un inel de mărgele magnetice de titan în jurul joncțiunii esogastrice. Mărgelele se atrag magnetic, menținând sfincterul esofagian inferior închis și prevenind refluxul acid, dar permit deschiderea temporară în timpul înghițirii. Procedura este minim invazivă, realizată laparoscopic, cu o durată de aproximativ o oră și recuperare rapidă. Avantajele includ păstrarea anatomiei normale a stomacului, posibilitatea de eructație normală și absența efectelor adverse asociate fundoplicaturii precum dificultatea de a vomita sau balonarea. Procedura LINX este indicată pacienților cu esofagită de reflux moderată, care răspund la inhibitorii pompei de protoni dar nu doresc tratament medicamentos pe termen lung.

Abordări Dietetice în Tratarea Esofagitei

Alimentația joacă un rol crucial în managementul esofagitei, putând ameliora simptomele sau, dimpotrivă, exacerba inflamația esofagiană în funcție de alegerile făcute.

Alimente de Evitat: Anumite alimente pot agrava esofagita prin diverse mecanisme, fie prin stimularea secreției acide, relaxarea sfincterului esofagian inferior sau iritarea directă a mucoasei deja inflamate. Pacienții trebuie să limiteze consumul de alimente acide (citrice, roșii, oțet), picante (ardei iute, piper), prăjite sau grase (fast-food, carne grasă), ciocolată, mentă, cafea, alcool și băuturi carbogazoase. Alimentele procesate, bogate în conservanți și coloranți, pot fi problematice pentru persoanele cu esofagită eozinofilică. Mesele voluminoase, în special cele consumate seara târziu, cresc presiunea intraabdominală și favorizează refluxul, fiind recomandat evitarea lor.

Alimente Recomandate: Dieta optimă pentru pacienții cu esofagită include alimente alcaline sau neutre, cu conținut redus de grăsimi și ușor de digerat. Proteinele slabe (pui, pește, tofu), cerealele integrale, legumele neiritante (cartofi, morcovi, dovlecel), fructele neacide (banane, pere, pepene galben), iaurtul și laptele degresat sunt opțiuni bune. Alimentele fierte, coapte sau preparate la abur sunt preferabile celor prăjite sau condimentate. Consumul de apă plată între mese, nu în timpul acestora, ajută la diluarea acidului și hidratarea adecvată. Mâncatul lent, cu mestecarea temeinică a alimentelor, reduce efortul esofagian și favorizează digestia optimă.

Dieta de Eliminare: Această abordare este esențială în managementul esofagitei eozinofilice, o afecțiune mediată imunologic în care anumite alimente declanșează inflamația eozinofilică. Procesul începe cu eliminarea simultană a celor mai frecvenți alergeni alimentari: lapte, ouă, grâu, soia, arahide, nuci, pește și fructe de mare. După 6-8 săptămâni, dacă simptomele se ameliorează și examenul endoscopic arată reducerea eozinofilelor, alimentele sunt reintroduse treptat, câte unul la fiecare 2-4 săptămâni, monitorizând reapariția simptomelor. Această metodă, deși solicitantă, permite identificarea precisă a alergenilor specifici fiecărui pacient, evitând restricțiile alimentare inutile pe termen lung.

Dieta Elementală: Această abordare terapeutică radicală implică înlocuirea tuturor alimentelor solide cu o formulă nutrițională specială care conține aminoacizi liberi, carbohidrați simpli, grăsimi, vitamine și minerale, toate în formă elementară, complet digerată. Prin eliminarea tuturor proteinelor intacte care ar putea declanșa reacții alergice, dieta elementală induce remisiunea în peste 90% din cazurile de esofagită eozinofilică. Principalele dezavantaje sunt palatabilitatea redusă, costul ridicat și impactul psihosocial semnificativ, făcând dificilă aderența pe termen lung. Este utilizată mai ales în cazurile severe, refractare la alte tratamente, sau ca test diagnostic pentru confirmarea originii alimentare a esofagitei eozinofilice.

Modificări ale Stilului de Viață pentru Gestionarea Esofagitei

Schimbările în obiceiurile zilnice pot avea un impact semnificativ asupra evoluției esofagitei, complementând tratamentul medicamentos și îmbunătățind calitatea vieții pacienților.

Ajustări ale Poziției de Dormit: Poziția de dormit influențează semnificativ frecvența și severitatea refluxului gastroesofagian nocturn. Ridicarea capătului patului cu 15-20 cm (folosind blocuri sub picioarele de la cap sau o pernă specială în formă de pană) creează o înclinație care folosește gravitația pentru a preveni refluarea conținutului gastric în esofag. Această măsură este mai eficientă decât simpla utilizare a mai multor perne, care pot cauza îndoirea trunchiului și creșterea presiunii abdominale. Dormitul pe partea stângă reduce de asemenea refluxul, deoarece poziționează joncțiunea esogastrică deasupra nivelului conținutului gastric.

Programul Meselor și Obiceiurile Alimentare: Modul în care sunt consumate alimentele influențează semnificativ evoluția esofagitei. Mesele mici și frecvente sunt preferabile celor voluminoase, deoarece reduc distensia gastrică și presiunea asupra sfincterului esofagian inferior. Ultima masă a zilei trebuie consumată cu cel puțin 3 ore înainte de culcare, permițând stomacului să se golească substanțial înainte de poziția orizontală. Mestecarea temeinică a alimentelor și alimentarea lentă facilitează digestia și reduce efortul esofagian. Evitarea activităților fizice intense sau a poziției aplecate imediat după mese previne creșterea presiunii intraabdominale și refluxul asociat.

Gestionarea Greutății: Excesul ponderal, în special obezitatea abdominală, reprezintă un factor de risc major pentru esofagita de reflux. Țesutul adipos în exces crește presiunea intraabdominală, forțând conținutul gastric spre esofag și slăbind sfincterul esofagian inferior. Scăderea ponderală, chiar și modestă (5-10% din greutatea inițială), poate reduce semnificativ frecvența și intensitatea simptomelor de reflux. Aceasta trebuie realizată prin combinația dintre o dietă echilibrată, cu restricție calorică moderată, și activitate fizică regulată, evitând dietele drastice care pot agrava simptomele prin creșterea acidității gastrice.

Renunțarea la Fumat: Fumatul are multiple efecte negative asupra funcției esofagiene. Nicotina relaxează sfincterul esofagian inferior, facilitând refluxul acid, și reduce producția de salivă, care are rol protector pentru mucoasa esofagiană prin neutralizarea acidului. Fumatul cronic alterează clearance-ul esofagian și prelungește timpul de contact al acidului cu mucoasa. Renunțarea la fumat ameliorează semnificativ simptomele esofagitei și crește eficacitatea tratamentului medicamentos. Programele de renunțare la fumat, inclusiv terapia de substituție nicotinică și consilierea comportamentală, pot fi necesare pentru a depăși dependența.

Limitarea Consumului de Alcool: Alcoolul irită direct mucoasa esofagiană și stimulează secreția acidă gastrică, exacerbând inflamația în esofagită. Băuturile alcoolice, în special vinul roșu, băuturile spirtoase și berea, relaxează sfincterul esofagian inferior și încetinesc golirea gastrică, favorizând refluxul. Consumul de alcool seara agravează refluxul nocturn și perturbă calitatea somnului. Limitarea sau evitarea completă a alcoolului este recomandată pacienților cu esofagită, în special în perioadele de exacerbare a simptomelor. Dacă se consumă ocazional alcool, este preferabil să fie în cantități mici, cu alimentele, și nu înainte de culcare.

Obiceiuri Corecte de Administrare a Medicamentelor: Anumite medicamente pot cauza sau agrava esofagita prin contact direct cu mucoasa esofagiană. Pentru a preveni acest risc, comprimatele și capsulele trebuie înghițite cu un pahar mare de apă (minimum 200 ml), în poziție verticală, niciodată în poziție culcată. După administrare, pacientul trebuie să rămână în poziție verticală cel puțin 30 de minute pentru a asigura tranzitul complet al medicamentului în stomac. Medicamentele cu potențial iritativ cunoscut (antiinflamatoare nesteroidiene, bisfosfonați, antibiotice precum doxiciclina, suplimente de fier sau potasiu) trebuie administrate cu deosebită atenție, eventual în forme farmaceutice alternative (lichide, efervescente) când este posibil.

Gestionarea Complicațiilor Esofagitei

Complicațiile esofagitei netratate sau insuficient controlate pot fi severe, necesitând abordări terapeutice specifice pentru prevenirea progresiei bolii și îmbunătățirea calității vieții.

Tratamentul Stricturilor Esofagiene: Stricturile sau îngustările esofagiene reprezintă o complicație frecventă a esofagitei cronice, manifestată prin disfagie progresivă. Tratamentul de elecție este dilatarea endoscopică, realizată cu baloane pneumatice sau dilatatoare mecanice de dimensiuni crescătoare. Procedura este efectuată sub sedare și poate necesita sesiuni repetate la intervale de 2-4 săptămâni până la obținerea unui calibru esofagian adecvat. În stricturile refractare sau recurente, injectarea locală de corticosteroizi în momentul dilatării poate reduce formarea de țesut cicatricial. Tratamentul agresiv al esofagitei de bază cu inhibitori ai pompei de protoni este esențial pentru prevenirea reformării stricturilor. În cazuri rare, extrem de severe, poate fi necesară stentarea esofagiană temporară sau chiar intervenția chirurgicală.

Abordarea Sângerărilor și Ulcerațiilor: Ulcerațiile esofagiene profunde pot complica esofagita severă, prezentând risc de hemoragie sau perforație. Sângerările minore sunt tratate conservator, prin intensificarea terapiei antisecretorii cu inhibitori ai pompei de protoni în doze mari, administrate intravenos în cazurile severe. Hemoragiile active necesită intervenție endoscopică urgentă pentru hemostază, utilizând tehnici precum injectarea de adrenalină, termocoagularea, aplicarea de clipuri hemostatice sau ligatura. Perforațiile esofagiene reprezintă urgențe medicale majore, necesitând antibioterapie cu spectru larg, nutriție parenterală și, frecvent, intervenție chirurgicală. Prevenția acestor complicații severe constă în diagnosticul precoce și tratamentul adecvat al esofagitei.

Gestionarea Esofagului Barrett: Această complicație a esofagitei de reflux cronice implică înlocuirea epiteliului scuamos normal al esofagului distal cu epiteliu columnar specializat, cu risc de transformare malignă. Managementul include controlul agresiv al refluxului acid cu inhibitori ai pompei de protoni în doze mari, pentru a preveni progresia leziunilor. Supravegherea endoscopică periodică cu biopsii multiple este esențială pentru detectarea precoce a displaziei. În cazul identificării displaziei de grad înalt sau a adenocarcinomului incipient, sunt indicate tehnici endoscopice de ablație precum radiofrecvența, terapia fotodinamică sau rezecția endoscopică a mucoasei. Pacienții cu esofag Barrett trebuie să adopte modificări stricte ale stilului de viață și să mențină tratamentul antisecretor pe termen lung, chiar în absența simptomelor, deoarece riscul de malignizare persistă.

Procesul de Recuperare

Recuperarea după esofagită necesită timp și aderență la planul terapeutic, cu etape distincte în evoluția spre vindecare completă.

Perioada Estimată pentru Ameliorarea Simptomelor: Evoluția simptomatică în esofagită variază în funcție de tipul și severitatea afecțiunii. În esofagita de reflux, pirozisul și regurgitațiile se ameliorează adesea în primele 24-48 de ore de tratament cu inhibitori ai pompei de protoni, însă dispariția completă a simptomelor poate necesita 1-2 săptămâni. Disfagia din esofagita eozinofilică răspunde mai lent la tratament, cu ameliorare notabilă după 2-4 săptămâni de terapie steroidică topică. Durerea retrosternală din esofagita infecțioasă se reduce semnificativ în 3-5 zile de tratament antimicrobian adecvat. Este important de reținut că ameliorarea simptomatică precede vindecarea histologică a mucoasei, care necesită perioade mai îndelungate de tratament continuu, chiar și după dispariția manifestărilor clinice.

Monitorizarea Progresului Vindecării: Evaluarea eficacității tratamentului include atât monitorizarea clinică, cât și investigații paraclinice. Pacientul trebuie să țină un jurnal al simptomelor pentru a documenta frecvența și intensitatea acestora în timp. În esofagita de reflux moderată până la severă, endoscopia de control după 8-12 săptămâni de tratament permite evaluarea directă a vindecării mucoasei. Pentru esofagita eozinofilică, endoscopia cu biopsii este esențială pentru a confirma reducerea infiltratului eozinofilic sub pragul diagnostic (15 eozinofile/câmp microscopic). pH-metria esofagiană de 24 de ore poate fi utilă pentru a evalua eficiența controlului acidității în cazurile refractare. Markerii inflamatori serici pot fi monitorizați în esofagita eozinofilică pentru a evalua activitatea bolii.

Îngrijirea de Urmărire: Managementul pe termen lung al esofagitei necesită o strategie bine definită de urmărire. Consultațiile periodice la gastroenterolog, la intervale de 3-6 luni inițial, apoi anual dacă boala este stabilă, permit ajustarea tratamentului în funcție de evoluție. Pacienții cu esofag Barrett necesită supraveghere endoscopică regulată conform protocoalelor, cu frecvență determinată de prezența și gradul displaziei. Educația continuă a pacientului privind modificările stilului de viață și importanța aderenței la tratament este esențială pentru prevenirea recidivelor. Colaborarea multidisciplinară între gastroenterolog, alergolog și nutriționist este valoroasă în cazurile complexe, în special în esofagita eozinofilică. Planul de urmărire trebuie personalizat în funcție de tipul esofagitei, severitatea inițială, răspunsul la tratament și prezența complicațiilor.

Strategii de Prevenție După Tratament

Prevenirea recidivelor esofagitei după tratamentul inițial necesită o abordare proactivă, cu măsuri adaptate tipului specific de afecțiune și factorilor de risc individuali.

Gestionarea Medicației pe Termen Lung: Tratamentul de întreținere este esențial pentru prevenirea recidivelor, în special în esofagita de reflux. După vindecarea leziunilor acute, doza de inhibitori ai pompei de protoni poate fi redusă treptat la cea mai mică doză eficientă care menține controlul simptomelor. Strategiile includ administrarea zilnică continuă, terapia intermitentă (5 zile pe săptămână) sau tratamentul la nevoie pentru pacienții cu forme ușoare. În esofagita eozinofilică, steroizii topici pot fi necesari pe termen lung, eventual în scheme de administrare cu doze reduse sau intermitente. Medicația prokinetică poate fi utilă ca adjuvant în cazurile cu tulburări de motilitate asociate. Pacienții trebuie informați despre potențialele efecte adverse ale medicației de lungă durată și monitorizați corespunzător.

Considerații Dietetice Continue: Adaptarea permanentă a alimentației reprezintă o componentă esențială în prevenirea recidivelor esofagitei. După identificarea alergenilor specifici în esofagita eozinofilică, aceștia trebuie excluși definitiv din alimentație, cu reevaluări periodice pentru a verifica dacă sensibilitatea persistă. În esofagita de reflux, menținerea unei diete cu conținut redus de grăsimi, evitarea alimentelor acide, picante și a celor care relaxează sfincterul esofagian inferior rămâne importantă pe termen lung. Mesele mici și frecvente, consumate cu cel puțin 3 ore înainte de culcare, trebuie să devină un obicei permanent. Hidratarea adecvată, preferabil cu apă plată între mese, facilitează clearance-ul esofagian și diluarea eventualelor refluxuri acide.

Controale Medicale Regulate: Supravegherea medicală periodică este crucială pentru detectarea precoce a recidivelor sau complicațiilor esofagitei. Frecvența controalelor depinde de severitatea bolii inițiale, prezența factorilor de risc și apariția complicațiilor. Pacienții cu esofagită de reflux necomplicată pot fi evaluați anual, în timp ce cei cu esofag Barrett necesită endoscopii de control la intervale de 1-3 ani, în funcție de prezența displaziei. Evaluările trebuie să includă istoricul simptomelor, examenul clinic și, când este indicat, investigații precum endoscopia, pH-metria sau manometria esofagiană. Aderența la tratament și modificările stilului de viață trebuie verificate și consolidate la fiecare vizită. Pacienții trebuie instruiți să solicite consult medical prompt în cazul reapariției simptomelor sau apariției unor manifestări noi, precum disfagia progresivă, pierderea în greutate sau hematemeză.